Sondaj INSCOP – ADEVĂRUL: increderea in Presedintie ar creste, pe cand cea in BISERICA ar fi in scadere. EFECTUL CAMPANIEI COLECTIV SI MODELAREA PERCEPTIILOR

22-12-2015 3 minute Sublinieri

32759265

Încrederea românilor în Președinție a crescut, iar încrederea în Biserică a scăzut – relevă un sondaj INSCOP transmis Agerpres. Potrivit cercetării sociologice, instituțiile interne în care românii au cea mai mare încredere sunt Pompierii, Armata și Jandarmeria, în timp ce topul instituțiilor internaționale este condus de NATO, ONU și UE.

Topul încrederii în instituțiile politice este condus de Președinție cu 51,2% încredere multă și foarte multă (față de 46,3% în septembrie), iar la polul opus se află Parlamentul, cu 12,8% încredere multă și foarte multă (10,9% în septembrie) și partidele politice cu 8,6% (7,6% în septembrie).

Pe locul al doilea în topul încrederii se situează Primăria — 37,6% față de 36,3% în septembrie 2015, urmată de Curtea Constituțională cu 32,8% încredere multă și foarte multă (față de 35,1% în septembrie 2015). Urmează Guvernul, care se bucură de încrederea a 30,9% dintre cei intervievați (25,2% în septembrie) și Consiliul Județean cu 22,9% (20,6% în septembrie).

În ceea ce privește topul încrederii în instituțiile executive, prima poziție este ocupată, în luna noiembrie, de Pompieri (instituție măsurată pentru prima oară în sondajele INSCOP) cu 77,5% încredere multă și foarte multă.

Urmează Armata cu 75,4% (față de 73,8% în septembrie) și Jandarmeria cu 65,8% (față de 63,7% în septembrie). Pe poziția a patra se situează DNA cu un capital de încredere de 61,2% (față de 60% în septembrie). Urmează SRI cu 51,3% (50,3% în septembrie), SIE cu 50,9% (48% în septembrie), Poliția cu 48,9% (51,7% în septembrie), BNR cu 46,7% (49,5% în septembrie), ÎCCJ cu 46,2% (42,7% în septembrie), ANAF cu 40,7% (41,9% în septembrie) și ANI cu 37,1% (36,6% în septembrie).

Topului încrederii în instituții sociale și private este condus de Biserică cu 56,3% încredere multă și foarte multă (față de 61,2% în luna septembrie).

Pe locul al doilea se situează universitățile, care se bucură de încrederea a 43% dintre cei intervievați (față de 44,6% în luna septembrie). Clasamentul este încheiat de presă — 35,7% încredere multă și foarte multă (față de 34,5% în luna septembrie), organizațiile societății civile — 30,2% încredere multă și foarte multă (față de 30,5% în luna septembrie), patronate cu 19,7% (față de 18,7% în luna septembrie), sindicate cu 18,6% (față de 21,2% în luna septembrie) și bănci cu 17,6% (față de 17,8% în luna septembrie).

Cercetarea mai arată că primul loc în clasamentul instituțiilor internaționale este ocupat de NATO — cu 55,7% (față de 57,6% luna septembrie). Pe locul secund se situează ONU cu 54,8% încredere multă și foarte multă (56,6% în septembrie 2015), iar locul al treilea este ocupat de Uniunea Europeană cu 50,5% (52,7% în septembrie 2015).

Pe locul al patrulea se situează Parlamentul European cu 45,6% (47,8% în septembrie), Comisia Europeană cu 43,5% (45,7% în septembrie). Topul este încheiat de Banca Mondială cu 33,8% (41% în septembrie) și de Fondul Monetar Internațional cu 29,5% (33,9% în septembrie 2015).

Barometrul INSCOP — ADEVĂRUL despre România a fost realizat de INSCOP Research la comanda Adevărul în perioada 26 noiembrie — 2 decembrie 2015. Volumul eșantionului a fost de 1.071 de persoane și este reprezentativ pentru populația României de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de plus/ minus 3%, la un grad de încredere de 95%. Metoda folosită a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenților.

Patriarhie-Ovidiu_Micsik

Nota noastra:

Acest sondaj ne spune mai multe despre agenda comanditarului – in speta, cotidianul Adevarul, un alt tip de oficios aflat in slujba structurilor de putere reala – decat despre vreo realitate sociala.

Sub masca obiectivitatii, a factualitatii, ni se livreaza, prin intermediul unei mass-media care preia formulari de-a gata fara a le mai trece prin vreun filtru critic, o imagine construita. Nu agentiile de presa si ziarele print sau online sunt cele care conspecteaza materiale de sondare a opiniei publice, dupa care dau titlurile si comentariile lor, ci, de cele mai multe ori – ca si in acest caz – ele primesc gata facut un material sinteza cu titlu si cu sublinierile dorite de sursa informatiei: INSCOP.

De la bun inceput atrage atentia, asadar, ce a vrut sa sublinieze INSCOP la comanda Adevarul: increderea institutiei prezidentiale in raport cu cea a Bisericii. Nu ii obliga nimeni sa faca aceasta comparatie si corelatii se puteau face intre multe alte institutii. De pilda, se putea corela increderea in institutia Presedintiei cu cea a institutiilor internationale (a caror incredere s-ar afla in scadere).

De ce este pus in evidenta anume acest raport? Pentru ca in mod vizibil, printre institutiile strategice vizate in ultima perioada, mai ales in urma campaniei din jurul tragediei de la Colectiv, de catre agitatorii in ape tulburi, se numara presedintia si Biserica. Prima in chip pozitiv, ca institutie menita sa capteze capital, simpatie, incredere, cealalta in chip negativ, ca tinta (vrem spitale, nu catedrale, vrem sa taiem finantarea bisericilor etc.). Se pare ca Biserica e o miza, la nivel de perceptii, chiar mai mult decat sistemul sanitar, de vreme ce acesta nu e inca evaluat, desi este si el o tinta evidenta a unor campanii si manipulari.

Ce inseamna ca increderea in Presedintie a crescut, pe cand cea in Biserica a scazut? Doua raspunsuri sunt posibile: pe de o parte, cercetarea INSCOP – Adevarul nu a fost altceva decat o masurare a eficientei campaniei anti-Biserica si pro-Iohannis derulate in jurul si cu pretextul incendiului de la Colectiv, dar si a bugetului, a instalarii noului guvern etc. Si, daca sondajul e cat de cat corect, atunci se poate admite o eficienta a campaniei, mai ales in ceea ce priveste Biserica. Scaderea acesteia pare drastica, pentru rastimpul trecut, fiind vorba despre 5 procente (56 vs 61, venind pe un trend care era oricum descrescator). Acest lucru ar trebui sa fie un semn de alarma pentru cei responsabili, căci ar insemna ca e tot mai usor de erodat increderea Bisericii la nivel de perceptie.

Pe de alta parte, ambalarea rezultatelor sondajului e facuta in asa fel incat nu atat reflecta o perceptie, cat incearca sa o construiasca si sa o consolideze. Anume, tocmai perceptia ca Biserica e pe vale, intr-o tendinta descendenta, ca e ”de bine” pentru respondent sa se situeze de partea celor care nu mai au incredere in aceasta institutie, ci intre cei care au incredere in alte institutii, cum ar fi DNA sau Presedintia. Sondajele, cum am mai afirmat si altadata, sunt un mijloc de ”educare” a opiniei publice, de inducere a unor teme si raporturi fata de institutii.

Modul artificial de a stabili o perceptie este legat si de ”fabricarea” increderii prin maniera in care este cantarita aceasta. Alte agentii de masurare a opiniei publice, spre exemplu, folosesc o scala simpla de masurare: aveti sau nu incredere in institutia/actorul cutare? Raspunsul fiind incadrabil doar la Da si Nu. Printr-o astfel de masurare, se tine cont si de cei care au o incredere relativa sau ceva mai fluctuanta, dar incredere, pe cand intr-o scala de genul celei aplicate de INSCOP sunt luate in considerare doar raspunsurile care afirma ca exista incredere mare si foarte mare. Nu si cele intrate la categoria mica si foarte mica. Or, e limpede ca nu toti cei care raspund ca au o incredere mica, pusi in fata unei intrebari de tip Da/Nu, ar alege varianta Nu.

Desigur ca ar fi nevoie de sondaje independente de masurare a increderii si atitudinilor romanilor fata de Biserica. Am mai spus-o si altadata. E mai ieftin, insa, sa te autovictimizezi, decat sa-ti construiesti sau macar sa tii o evidenta pentru tine prin cercetari proprii… Ieftin pe termen scurt, caci pe termen lung e foarte, foarte costisitor, din toate punctele de vedere…

patriarh-codrin-prisecaru


Categorii

1. DIVERSE, Opinii, analize, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Razboiul impotriva Romaniei

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

3 Commentarii la “Sondaj INSCOP – ADEVĂRUL: increderea in Presedintie ar creste, pe cand cea in BISERICA ar fi in scadere. EFECTUL CAMPANIEI COLECTIV SI MODELAREA PERCEPTIILOR

  1. Pingback: Pentru inceput bun in vremuri rele. Ganduri despre cele ce au fost si cele ce vor veni | Cuvântul Ortodox
  2. Pingback: Din clasicii manipularii. DIRECTIVA 34 A NKVD: “TREBUIE ACORDATĂ O ATENȚIE DEOSEBITĂ BISERICILOR. Activitatea trebuie astfel dirijată ca să rezulte o ANTIPATIE GENERALĂ împotriva acestora” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare