EUROCRATIE. Comisia Europeana blocheaza un medicament vital PROTEJAND INTERESELE UNEI COMPANII FARMACEUTICE ADVENTISTE

10-01-2013 3 minute Sublinieri

“Să fie oare Comisia Europeană mai preocupată de promovarea intereselor unei companii farmaceutice americane decât de asigurarea supraviețuirii unor câteva zeci de bolnavi atinși de o gravă și rară boală de ficat?”, se întreabă Libération. Cotidianul povestește că,

de trei ani, ea se opune vehement autorizării punerii pe piața europeană a unui medicamnt, Orphacol, produs de un mic laborator francez, CTRS, care permite evitarea unei morți sigure a persoanelor atinse de această boală orfelină. […] Această încrâncenare birocratică nu se explică prin niciun motiv de sănătate publică, deoarece părerea oamenilor de știință – și a celor 27 de state membre – este unanim pozitivă în privința unui medicament care a trecut testele. În schimb, acest refuz al Comisiei de a autoriza Orphacol bucură o companie americană: Asklepion Pharmaceuticals, un laborator controlat de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, care a cerut și ea o autorizație pentru a pune pe piață un medicament concurent – dar care nu există încă – la Agenția Europeană a Medicamentului (AEM), cu sediul la Londra.

Această încăpățânare este “de neînțeles” recunoaște un funcționar al Comisiei. Deoarece, precizează Libération, “Comisia are drept principiu să se retragă în spatele părerilor științifice ale diferitelor agenții europene”.

Cotidianul arată cu degetul rolul Patriciei Brunko, șeful de unitate însărcinat cu medicamentele de uz uman la direcția generală “sănătate și consumator” a Comisiei, care “pare decisă să înece Orphacolul”. Or, adaugă ziarul, făcând referire la afacerea Dalli

toată lumea a înțeles că patronul Brunko era fostul comisar John Dalli, pe care José Manuel Durão Barroso, președintele Comisiei l-a dat afară în octombrie ca urmare a bănuielilor de corupție în sectorul tutunului. “Dar OLAF, oficiul antifraudă al Comisiei, nu a fost sesizat”, se observă la Paris.

Un eurocrat a ajuns mai puternic decât statele UE şi PE, reuşind să împiedice comercializarea unui medicament european pentru a favoriza o companie americană ce nu deţine înca un echivalent, dar care poate obţine o exclusivitate pe zece ani.

În 2009, laboratorul farmaceutic francez CTRS a depus la Agenţia Europeană a Medicamentelor, cu sediul la Londra, o cerere pentru obţinerea autorizaţiei de comercializare a medicamentului Orphacol. Este un medicament care tratează o boală rară de ficat a copiilor nou născuţi, o boală mortală. În acest moment sunt doar 90 de cazuri diagnosticate în UE. Produsul este folosit cu succes în Franţa, începând din 1993, iar laboratorul dorea să-şi extindă mica piaţă. Agenţia de la Londra a dat aviz pozitiv de două ori pentru acest medicament. Aproape toate statele europene şi Parlamentul European au avut aceeaşi poziţie.

Cine a fost mai puternic decât toate statele şi agentiile de specialitate? Comisia Europeană, mai exact un eurocrat din cadrul Directoratului General pentru Sănătate. A reuşit să aducă acest caz în faţa Curţii Generale a UE, fosta Curte de Primă Instanţă. Verdictul a fost dat în iulie 2012, la trei ani de lupte birocratice: Comisia are dreptate să nu comercializeze produsul.

Liberation publică o anchetă în care demonstrează pericolele puterii de care se bucură Comisia, după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, pornind de la o informaţie gravă: in spatele obstinaţiei atotputernicei Comisii nu se află raţiuni ştiinţifice, ci un laborator farmaceutic american aflat sub patronajul Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea. Farmaciştii adventişti din SUA vor să exploateze ei şi nimeni altcineva piaţa acestui produs, deşi încă nu au produs un echivalent al Orphacol-ului. Miza este ca primul care obţine autorizaţia din partea Comisiei câştigă nu numai dreptul de comercializare, ci şi un drept de exclusivitate de zece ani.

Este doar un exemplu, venit din domeniul Sănătăţii, administrat până în octombrie 2012 de comisarul maltez Jon Dalli, care a demisionat în urma unui scandal în care subalternii săi erau acuzaţi de corupţie, după ce au cedat în faţa producătorilor de tutun.

Apar astfel primele semnale că Tratatul de la Lisabona a dat o putere mai mare decât se credea Comisiei. Guvernele naţionale nu au ştiut ce semnează. O putere uriaşă a fost obţinută de Comisie. Nu de către comisarii înşişi, ci de către birocraţie. Stăpânul UE este acum funcţionarul european obişnuit”, spune Daniel Gueguen, profesor la College of Europe din Bruges.

Micile modificări aduse procesului decizional din cadrul UE-aşa-numita, până la Lisabona, comitologie – au fost esenţiale şi puţini au fost cei care au sesizat asta. “Fiecare act legal al UE este in pericol. Fiecare directorat general al Comisiei poate face ce vrea. Datorită puterii concentrate în mâinile funcţionarilor, drepturile cetăţenilor europeni depind acum de capriciile lor”, spune Gueguen.

Sub prevederile Tratatului de la Lisabona, UE rămâne formată din trei instituţii fundamentale din punct de vedere al legiferării: Parlamentul European, Comisia şi Consiliul European. Însă interpretarea legilor revine aproape în totalitate Comisiei. Birocraţii sunt cei care stabilesc totul, începând de la calitatea cărnii, a compoziţiei laptelui praf pentru bebeluşi şi până la eficienţa energetică a maşinilor de spălat. Oficial, ei nu au monopol în acest domeniu, însă în realitate majoritatile necesare in PE sau in Consiliu fac ca birocraţii de la Bruxelles să fie stăpânii, iar cazul Orphacol este un bun exemplu.

Atât de incalcite sunt regulile care guvernează procesul de legiferare şi cel de administrare de la Bruxelles, încât în Belgia a ajuns să circule următoarea glumă legată de comitologie: Doar trei oameni pot înţelege comitologia: unul a înnebunit, iar celorlalţi doi li s-a interzis să mănânce aceeaşi mâncare şi să călătorească cu acelaşi avion.

Legaturi:


Categorii

1. DIVERSE, Razboiul impotriva sanatatii, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la “EUROCRATIE. Comisia Europeana blocheaza un medicament vital PROTEJAND INTERESELE UNEI COMPANII FARMACEUTICE ADVENTISTE

  1. Orphacol capsule a fost autorizat in 12 septembrie 2013 de catre Comisia Europeana pentru autorizarea medicamentelor. Rezerva s-a datorat faptului ca studiul efectelor acestui produs nu a avut cum sa se efectueze conform criteriilor standard de avizare, deoarece nu exista decat putini bolnavi cu aceasta boala, deci lotul celor pe care s-au verificat efectele (bune si rele) este prea mic pentru a se afirma cu certitudine daca functioneaza si in ce proportie. Deci astazi, in 2016 utilizam acest medicament pentru bolnavii cu deficitul enzimatic innascut care determina aceasta boala de ficat.

    Va rog sa fiti mai moderati, mai calmi si mai putin inversunati cand faceti aprecieri despre complotul medicinii stiintifice impotriva omenirii . Crestinii ortodocsi sunt calmi, senini si netematori, avand toata nadejdea in Dumnezeu.
    Impatimitii de imbogatire pe spinarea altora au existat de cand lumea, atat in lumea medicala cat si in alte profesii si in randul clerului, din nefericire… Sa fim vigilenti dar nu obsedati de comploturi big-pharma, vacciniste, etc.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare