Referendum in Albania pentru unirea cu KOSOVO?/ Efectul de domino al SECESIONISMULUI federalismului european

• Hotnews: Nationalistii albanezi solicita unirea cu Republica Kosovo

Alianta nationalista albaneza Rosu si Negru a depus o cerere autoritatilor electorale din Albania prin care solicita convocarea unui referendum prin care cetatenii sa voteze unirea cu Kosovo, anunta Novinite. “Aceasta este o sansa istorica de a uni doua state ce apartin unui singur popor. Momentan nu sunt obstacole interne sau externe pentru un astfel de pas”, a declarat liderul aliantei, Kreshnik Spahiu.

Alianta Rosu si Negru considera ca unirea celor doua tari ar trebui sa constituie Federatia Albaneza, care apoi sa adere la Uniunea Europeana. Infiintata in martie 2012, Alianta este o miscare nationalist-extremista albaneza, condusa de Kreshnik Spahiu.

• EVZ: Belgradul vrea autonomie pentru sârbii din Kosovo

Serbia vrea ca sârbii din Kosovo să poată beneficia de “autonomie”, iar guvernul de la Belgrad a adoptat, azi, două documente ce îi vor servi drept bază pentru discuţiile mediate de Uniunea Europeană cu fosta sa provincie, a cărei independenţă proclamată în 2008 refuză să o recunoască.

“Este pentru prima dată când apare o propunere de autonomie pentru comunitatea sârbă din Kosovo, care nu este recunoscut (de Belgrad, n.r.) drept un stat independent!, a declarat pentru presă premierul Ivica Dacici, la capătul unei reuniuni a guvernului său, în prezenţa preşedintelui sârb Tomislav Nikolic.

Guvernul naţionalist condus de socialistul Ivica Dacici, instalat în urma alegerilor din mai, a adoptat o “platformă” ce defineşte mandatul lui Dacici şi “tacticile” de utilizat în negocierile cu Priştina. Conţinutul său nu va fi dezvăluit publicului, a precizat premierul sârb, potrivit Agerpres. Executivul de la Belgrad a adoptat de asemenea o “rezoluţie” cu privire la aceleaşi negocieri, al cărei text nu a fost făcut public, dar care va fi supus sâmbătă votului în parlament.

• Presseurop: Cu mult calm înainte

(…)

Un efect domino

În primul rând, regiunile europene care aspiră la independenţă au început să adreseze întrebări delicate, deocamdată în mod subtil, dar, în curând, în mod explicit: Scoţia va trebui să treacă din nou prin procesul de admitere în UE dacă populaţia regiunii se va pronunţa în favoarea independenţei în referendumul din 2014? Catalanii vor rămâne fără actualul statut de cetăţeni europeni dacă vor alege independenţa de Spania? Cum va reacţiona Uniunea Europeană dacă unul dintre membrii săi va solicita asistenţă militară în cazul în care se va confrunta cu “o ameninţare la adresa securităţii naţionale” în forma unei mişcări pro-independenţă?

Logica legală convenţională ar spune că, dacă un nou stat apare pe harta Europei, va trebui să treacă prin întregul proces de aderare şi să obţină aprobarea unanimă a statelor membre ale Uniunii Europene pentru a fi acceptat în Blocul comunitar. Conform Tratatului de la Lisabona, cetăţenia europeană este “complementară” cetăţeniei unui stat membru UE.

Chiar dacă UE ar putea gestiona politic şi legal un incident secesionist izolat (spre exemplu, Scoţia), potenţialul efect-domino în situaţii similare în Ţara Bascilor, Catalonia, Tirolul de Sud, Flandra, Alsacia şi Corsica (Franţa), în cazul minorităţii poloneze din Lituania, al grupurilor etnice din Frizia (Olanda) şi musulmanilor din nord-estul Greciei ar destabiliza Uniunea Europeană în întregime.

Ameninţarea secesionistă

Chiar şi acum, temerea de mişcările secesioniste influenţează politicile UE. Spre exemplu, cinci dintre cele 27 de state membre UE – Republica Cipru, Grecia, România, Slovacia şi Spania refuză să recunoască independenţa Kosovo, de teamă că acest exemplu ar încuraja mişcările separatiste de pe propriile teritorii.

Situaţia este complicată în special în Cipru, singurul stat membru UE care, potrivit Naţiunilor Unite, se află parţial sub ocupaţie străină (turcă). O aprobare a UE pentru secesiunea oricărei regiuni europene ar fi percepută de autorităţile cipriote ca fiind o undă verde pentru o divizare legală a insulei. Chiar şi în cazuri mai puţin complicate, cum ar fi cel al Marii Britanii, o abordare a UE favorabilă independenţei Scoţiei ar exercita presiuni suplimentare asupra relaţiei dintre Londra şi Bruxelles. (…)

Legaturi: