FOREIGN POLICY – editia in limba romana: “Usurel cu religia in scoli”. CAMPANIE IMPOTRIVA OREI DE RELIGIE

7-10-2014 20 minute Sublinieri

r

Ce loc poate avea religia în programa şcolilor publice, nu doar în România. Am pus trei întrebări unor varii profesionişti români, care au trecut prin multe şcoli şi au făcut multe în viaţă.

Guvernul şi Patriarhia au semnat în luna iunie un protocol care pentru susţinătorii semnatarilor înseamnă o mai bună predare a religiei în şcoli, dar pentru adversarii acestei cutume post-decembriste înseamnă nu doar o discriminare a cultului ortodox în raport cu celelalte din ţară, dar, mai ales, o şi mai mare imixtiune a Bisericii în Educaţie, chiar în Stat ]1].

Aparent nu este cel mai dramatic document semnat cu nonşalanţă de Guvern, cel curent şi altele precedente. Dar numai aparent. Pe de-o parte, putem vedea aici încălcarea şi mai apăsată a principiulului constituţional al statului laic. Apoi, nu puţini socotesc că pactul cu Biserica are ca scop direct şi imediat atragerea de voturi… Pe de altă parte, deasupra oricărui scop meschin ca anvergură, este vorba despre soarta celor mai mulţi dintre copii! Este vorba despre ce vor mai putea înţelege despre lume şi ce vor mai putea face în viaţă următoarele generaţii. Educaţia formează naţia! Ce fel de naţie ne dorim: de oameni curajoşi, cu gândire critică şi întreprinzători sau de fiinţe timorate, împăcate cu soarta şi lesne de controlat?

Despre acestea vorbesc mai jos 14 profesionişti, şi cetăţeni, români – dintre aceia care, chiar dacă nu sunt parlamentari sau nu gravitează în jurul Guvernului, ar trebui consultaţi, şi ascultaţi, în stabilirea sau votarea politicilor publice.

Petre Munteanu:Ce valori – morale, sociale – trebuie inculcate copiilor, începând cu ciclul primar? Şi ce valori le inculcă, sau le poate inculca, acestor copii educaţia religioasă?

Marian Staş, profesor: Educaţia, în general: Binele, Frumosul, Adevărul. Educaţia religioasă: Credinţa, Speranţa, Iubirea (Corinteni 1).

Sandra Pralong, coach: Am crescut – literalmente, pentru că bunica mea era pictoriţă de biserici – în Biserica Ortodoxă. Cu toate acestea, nu cred că predarea religiei este treaba şcolii, ci a familiei şi/sau a Bisericii. Religia înseamnă dogmă, iar dogma împarte oamenii în „buni” (cei care cred ca noi) şi „răi” (cei care cred în alte dogme), ori asta este exact ceea ce şcoala NU trebuie să facă!

Nota noastra: Fals. Dogma imparte Adevarul de Falsitate si Binele de Rau, nicidecum oamenii in buni si rai. Este o denaturare de gradinita a sensului dogmei religioase. Pe de alta parte, copiii cresc cu notiunea de oameni buni vs oameni rai din familie si din toate mijloacele posibile de socializare. Si nimeni nu se mai supara sau face caz pentru un asemenea tipar de gandire absolut elementar.

Mai ales într-o lume globală şi multiculturală, şcoala nu trebuie să împartă oamenii în tabere în funcţie de religie sau crez, etnie, rasă sau de alte atribute care nu ţin de caracterul omului, ci dimpotrivă, şcoala trebuie să formeze caracterul! Ce fel de caracter? Aici intervine politicul: vrem o naţie de oameni liberi care gândesc independent, sunt autonomi, creativi şi întreprinzători sau, dimpotrivă, vrem oameni docili, adica obedienţi, timoraţi, asistaţi şi slugarnici, pe care să-i putem controla?

Nota noastra: Pe ce baza se trage concluzia ca religia produce oameni docili, obedienti si timorati, si …orice altceva produce oameni autonomi? Pe nicio baza! Mai mult decat atat, oameni celebri in carti celebre au aratat ca mentalitatea moderna de educare din invatamant duce catre un tip de personalitate obedient, lipsit de spirit critic si autonomie. Un exemplu: Alan Bloom, The Closing of The American Mind. Doamna profesoara stie in mod cert cartea, insa deh, militantismul e preferat impartialitatii si onestitatii intelectuale.

Pentru a forma oameni adevăraţi, şcoala nu are nevoie de religie, ci de acele valori care modelează spiritul, iar acestea sunt valori universale, care transcend o anume religie şi sunt comune tuturor. De la grecii antici avem ca valori Binele, Frumosul şi Adevărul, iar de la creştinism învăţăm să preţuim Credinţa, Iubirea şi Speranţa. Dar, mai presus de toate, şcoala ar trebui să inculce valoarea Toleranţei şi Respectul pentru aproapele tău, indiferent de religie, etnie, gen sau alte atribute. Dacă îţi respecţi aproapele, îl poţi şi iubi… Din Creştinism, îmi place în mod special accentul pus pe bunătate („fericiţi cei blajini…”) şi faptul că, împreună cu Budismul, este o religie care ne invită să ne iubim până şi „duşmanii” – budiştii spun că inamicii noştri ne sunt dascălii cei mai potriviţi, pentru că ne învaţă ce trebuie să schimbăm la noi înşine ca să creştem. Dar nu cred că această educaţie trebuie să fie religioasă, ci mai curând una morală, ce poate face referire la originea religioasă a preceptelor morale pe care le promovează.

Sunt născută ortodoxă, dar m-am măritat cu un catolic şi am crescut în ţări protestante. Mă frapează o diferenţă fundamentală între ortodoxie şi restul crezurilor creştine: Dumnezeul nostru, al ortodocşilor, inspiră teamă, generează “frica de Dumnezeu”, pe când Dumnezeul catolic sau cel protestant este (re)prezentat drept un Dumnezeu al dragostei, al iubirii. Face o mare diferenţă în felul în care ne comportăm în lume: cum poţi avea curaj dacă îţi este mereu frică? Sentimentul de teamă te inhibă, pe când cel de dragoste te înalţă, te împuterniceşte şi te face de neoprit. Să nu ne mire, aşadar, că în România, oamenii „bine”, cu credinţă şi valori, sunt timizi, iar cei „fără niciun Dumnezeu” au tupeu şi le-o iau în faţă! Or, noi vrem să ne educam copii să fie cutezători, nu timoraţi!

Nota noastra: panseuri lipsite de orice fel de fundament – teoretic si chiar moral. Frica de Dumnezeu este o virtute centrala, la fel ca iubirea lui si de Dumnezeu. Exista, cu siguranta, si la catolici si la protestanti aceasta idee, insa aici conteaza, din nou, nu subiectul in sine, ci dorinta de a demonstra ca religia nu are ce cauta in scoala.

Radu Gologan, profesor: Încă de la primele deschideri ale creierului copilului la valori morale: bine contra rău, acestea trebuie cultivate în familie, apoi în şcoală. Evident că valorile morale ale oricărei religii susţin că fac asta. Din păcate, de fiecare dată când religia a încercat să schimbe laicitatea învăţământului urmările au fost nefaste, mai ales dacă şcoala se întrerupe la o vârstă în care judecata intelectuală nu poate fi liberă, bazată pe cunoştinţe morale.

Nota noastra: desigur, se afirma doct ca religia a incercat sa schimbe laicitatea invatamantului, fara a se da exemple. Exista, insa, un motiv serios: acele exemple pur si simplu nu exista. E chiar invers: laicitatea a confiscat si preluat invatamantul religiei. La noi, de pilda, Biserica a facut scoala, care apoi a devenit laica. Nu invers! Iar ora de religie este altceva, este un lucru absolut firesc si legitim, chiar conform regulilor… europene de laicitate.

Alexandru Bălăşescu, antropolog: Ciclul primar începe la vârsta de 6-7 ani. Neuropsihologii şi înţelepciunea populară ne spun cam acelaşi lucru: circuitele neuronale se formează exact în primii 7 ani, înainte de a fi expuşi educaţiei formale din şcoală (e adevărat, acum ciclul primar începe la 5 ani). Copiii absorb valorile morale/ sociale prin expunerea la comportamente care reflectă aceste valori, în combinaţie cu educaţia verbală (formală sau informală). De exemplu, a spune unui copil să nu mintă este mai puţin eficient în transmiterea valorii cinstei decât a nu-l minţi. În momentul în care mesajele sunt contradictorii, de obicei suntem tentaţi (şi în copilărie, şi mai târziu) să urmăm exemplul faptelor şi nu al vorbelor. Vorbind despre metoda de educaţie, în opinia mea, învăţarea ar trebui să aibă la bază motivarea curiozităţii şi a urmăririi unor exemple pozitive – în nici un caz teama de pedeapsa imediată sau într-un viitor indefinit şi/sau ruşinea publică.

Acum, cred că valorile importante în orice societate sunt, pe de-o parte, cinstea şi încrederea – ambele contribuind la construirea solidarităţii sociale –, şi capacitatea de gândire independentă şi critică. Educaţia religioasă creştin-ortodoxă (căci vorbim de România „majoritară”) cred că întampină o piedică majoră în a inculca aceste valori tocmai prin metoda pe care o aplică – chiar dacă la nivel declarativ acestea sunt şi valorile importante ale acestei religii, sau ale oricărei religii. A fi solidar sau încrezator, în tine şi în celălalt, din frică de „Dumnezeu” sau din dorinţa de a evita o pedeapsă eternă, într-o posibilă lume de apoi, este o contradicţie. Iar frica este în sine un instrument emoţional care anihilează „din faşă” gândirea independentă.

Nota noastra: Da si nu, sau adevarat doar in aceeasi masura in care e adevarat si faptul ca principiile educatiei publice, corecte in sine, pot fi manipulabile pentru a anihila din fasa gandirea independenta. Si sunt destui care impartasesc aceasta viziune a educatiei publice manufacturata in asa fel incat sa produca ce are nevoie societatea: muncitori, slujbasi, oameni conformi. Iar conformitatea se obtine tot pe baza de rusine publica si de frica. Acestea pur si simplu nu pot fi extirpate din educatie, conteaza insa cum le folosesti. A pretinde, insa, ca nu sunt folosire, inseamna a minti, iar a le atribui exclusiv religiei inseamna a manipula. 

E inutil să dezvolt ideea, oricine care poate gândi independent înţelege despre ce este vorba. Cu alte cuvinte, nu este vorba despre CE putem învăţa din doctrina religioasă, ci CUM transmite doctrina mesajul. Pentru că, de fapt, învăţăm prin modalitatea de transmisie – mediumul este mesajul, ca să îl citez pe mereu actualul McLuhan.

În concluzie, valorile morale şi sociale învăţate de copii sunt cele dominante din societatea în care trăiesc copiii, iar învăţarea se face prin imersiune şi imitarea exemplelor din jur – cu alte cuvinte, putem învăţa despre cinste şi când ne facem temele pentru orice materie, putem învăţa despre solidaritate în momentul în care suntem angajaţi în activităţi comune, de echipă, la şcoală sau altundeva. Motivaţiile şi metodele de transmitere a mesajelor religioase sunt, după părerea mea, detrimentale acestor valori, chiar dacă religia le propăvăduieşte doctrinar. În acelaşi timp, fiind vorba despre o doctrină religioasă – dacă la asta se referă întrebarea –, canonul nu este prietenos interpretării critice în afara sistemului. Deci, valorile gândirii independente şi a analizei critice sunt automat lăsate pe dinafară.

Nota noastra: orice sistem de educatie se bazeaza pe un canon… A eluda acest adevar elementar e ipocrizie.

Au nevoie elevii, mai ales cei din ciclul primar, de învăţarea doctrinei unui anumit cult sau, eventual, de cunoaşterea istoriei ideilor religioase? Ori au nevoie de o „educaţie etică”?

Marian Staş: Doctrină de cult, NU. Idei şi credinţe religioase / educaţie etică, DA. Cel mai fascinant subiect, pentru mine, e conversaţia despre „principiul suprem”, instanţiat în diverse religii – Dumnezeu, Allah, Buddha etc.

Nota noastra: Ca sa obtii, in cel mai bun caz, niste copii cu o cultura generala varza in materie de religie, stiind niste banalitati care oricum nu contin nimic specific din religiile studiate, si pierzand orice contact cu propria religie, devenita doar una din seria selectata.

Sandra Pralong: Sigur este nevoie de educaţie etică, cum este nevoie şi de educaţie civică – alt domeniu prea puţin prezent în şcoala românească. Cum spuneam, religia te limitează la o singură dogmă, ori noi vrem să învăţăm copiii să judece singuri ce e bine şi ce este rău, indiferent de context. Istoria ideilor religioase este o bază de la care poate pleca educaţia etică, dar aceasta nu trebuie să fie limitată la viaţa spirituală, ci să fie axată pe întreaga viaţă în cetate.

Radu Gologan:Doctrină, categoric nu. Dar pot fi învăţaţi că, istoric, toate religiile doresc promovarea frumosului în viaţă, a adevărului şi a iubirii. La vârsta claselor primare poveştile cu substrat religios sunt binevenite, chiar şi acelea ce nu au substanţă creştină – ca O mie şi una de nopţi. În clasele mai mari religia trebuie adăugată istoriei în general, istoriei artei în special, literaturii şi ştiinţei. Credinţa personală trebuie să fie înţeleasă ca liberă, dar istoria ei trebuie înţeleasă ca parte a culturii care tinde spre frumos şi cultivarea binelui din om.

Alexandru Bălăşescu: Aici avem trei întrebări într-una singură, ca la unele produse de îngrijire a părului. Dacă întrebarea se referă la România, stat laic prin definiţie constituţională, răspunsul la prima parte a întrebării este în mod clar NU: elevii din nici un ciclu şcolar nu au nevoie şi nu ar trebui, prin principiu constituţional, să înveţe doctrina unui anumit cult. De ce? Din două motive: 1) Una dintre menirile şcolii este de a forma cetăţeni. Dacă formăm cetăţeni ai unui stat laic, ei trebuie formaţi în valori laice. 2) Orice stat-naţiune, inclusiv România, este variat din punct de vedere religios. Învăţarea, chiar şi „opţională” a unei doctrine religioase introduce în mod automat un principiu de discriminare, unul dintre cele mai periculoase posibile – nu cred că e cazul să dezvolt aici multitudinea conflictelor din istoria umanităţii care au avut şi au la bază reducţionismul sau fundamentalismul religios.

A doua parte a întrebării, legată de cunoaşterea ideilor religioase: ca parte din istoria universală a umanităţii – căci nu avem societate umană în care să nu găsim expresia unei religii, fie politeistă, monoteistă, animistă etc. –, istoria ideilor religioase ar putea constitui un obiect de studiu, fie separat, fie integrat în studiul istoriei civilizaţiei umane (folosesc intenţionat singularul, căci cred că expresiile istorice şi geografice multiple ale culturilor însumează marea aventură a civilizaţiei umane – cu diversele ei manifestări, de multe ori conflictuale). Acest obiect de studiu ar putea fi introdus în ciclul secundar, după o temeinică înţelegere şi acceptare, prin practică, a principiilor analizei critice şi gândirii independente.

Recomandaţi vreun model străin?

Marian Staş: Nu – nu cunosc un astfel de model. Cred, însă, că echipe de profesionişti români pot foarte bine să construiască un curriculum inteligent, de „educaţie spirituală, idei şi credinţe religioase”.

Sandra Pralong:Din ce în ce mai mult sistemele educaţionale de avangardă în Occident se preocupă de ansamblul corp-minte-spirit. Cred că putem crea un astfel de sistem autohton, bazat pe valorile pe care vrem să le promovam în societate, căci, cum spuneam, educaţia formează naţiunea. Ce văd eu pentru România? O educaţie care să promoveze respectul pentru oameni şi natură, onestitatea, munca, creativitatea, responsabilitatea şi dragostea de ţară. Pe scurt, cred că într-o lume globală foarte românescul „ce ţie nu-ţi place, altuia nu face!“, care se regăseşte în toate marile religii ale lumii, este baza de la care trebuie să pornim educaţia morală.

Nota noastra: Aceasta orientare e cea mai ipocrita si periculoasa, totodata. Vrem sa scoatem religia din scoli, insa vrem, totodata, sa le asiguram o spoiala de spiritualitate pe care o facem dupa cum ne taie capul! Caci oricine se pricepe la fotbal si la educat spiritual copii…

Radu Gologan: Cunosc, legat de cele spuse mai sus, că în multe ţări orele de istorie a religiilor sunt combinate cu cele de istorie sau de artă, prin vizite la mari muzee şi teme pentru eseuri legate de aceste implicaţii. În afara unor ţări musulmane fundamentaliste nu cunosc decât estul ortodox al Europei, unde doctrina ortodoxă încearcă să se impună ca singură în şcoli.

Nota noastra: O manipulare cat casa. Cum e sa spui asa ceva, in conditiile in care ora de religie exista in 25 de tari din 46 membre ale Consiliului Europei? 

Alexandru Bălăşescu: Un model străin pentru România de astăzi? Scriu aceste răspunsuri după ce am citit despre recenta donaţie făcută de premierul în exerciţiu al României către o mânăstire, o donaţie care ar fi putut ajuta mult mai bine spitalele de stat sau şcolile în paragină din ţară. Şi care, la limită, poate fi anticonstituţională… Dacă ar fi să consider că acest lucru reflectă o realitate profundă a României, atunci aş spune că modelul pe care ar trebui să îl urmăm, pentru a elimina orice fel de dubiu al situaţiei de facto, este acela al unui stat islamic, care predă religia musulmană în mod obligatoriu în şcoală – evident, înlocuind Islamul cu Creştin-Ortodoxia. De jure, evident, dar poate utopic, ar fi extraordinar dacă Ministerul Educaţiei şi Guvernul României şi-ar asuma litera şi spiritul Constituţiei României şi ar elimina parodia predării religiei ortodoxe în şcoală sub masca „istoriei religiilor”.

Liliana Popescu, universitară Cred că două valori majore ar trebui cultivate în rândul copiilor, atât din România cât şi din alte ţări: gândirea critică (capacitatea de a gândi liber) şi iubirea faţă de semeni (ceea ce presupune şi iubirea de sine, bineînţeles) – nu neapărat în această ordine.

Educaţia religioasă poate oferi repere în ce priveşte iubirea, dar numai cu condiţia să nu fie cantonată în dogmă şi în refuzul interpretărilor alternative ale Scripturilor. Educaţia religioasă ar trebui să ofere copiilor elemente fundamentale de educaţie spirituală din mai multe direcţii, nu doar dinspre ortodoxismul românesc sau dinspre creştinism. Mi se pare esenţial ca tinerii, copiii, să fie expuşi experienţelor spirituale venind dinspre diferite colectivităţi umane. Desigur, educaţia cu privire la ortodoxismul românesc ar trebui să aibă prioritate, întrucât reprezintă o formulă de comunicare/ înţelegere a culturii comunităţii din care provin tinerii. Dar trăim într-o lume mult mai largă, plină de vase comunicante culturale, în care un copil fixat în dogme ortodoxe va fi un copil cu tare, mai puţin pregătit să înţeleagă şi să se deschidă faţă de experienţele umane codificate în alte limbaje, dar care ascund valori spirituale comune umanităţii.

În ce priveşte cultivarea gândirii critice şi pregătirea pentru experienţa auto-situării în lume în mod conştient a tinerilor, educaţia religioasă ar fi importantă doar în măsura în care ea nu ar fi cantonată într-o unică tradiţie, ci ar fi capabilă să surprindă elementele de ecumenism şi valorile care unesc lumi foarte diferite aparent.

Gabriel Biriş, avocat Un răspuns rapid, din partea unui creştin ortodox nepracticant: Nu cred că trebuie predată religia în şcoli. Cred că este nevoie să fie predată istoria religiilor (100% de acord aici cu Marian Staş), copiii trebuie să ştie care sunt caracteristicile, ce apropie şi ce diferenţiază diverse religii. Cât despre valori, ce să spunem? Cinste, respect, toleranţă, cultul lucrului bine făcut. Pentru asta este, însă, nevoie de dascali care să impună aceste valori şi prin puterea exemplului personal. Greu…

Mihai Prunescu, matematician Eu înţeleg necesitatea predării religiei în şcoli, fiindcă văd în religie o parte indisolubilă a culturii şi spiritului uman. Ar trebui predată în primul rând o istorie a religiilor, cu aspecte sociale şi culturale ale religiei din diferite epoci. Când s-a renunţat la sacrificiul uman, şi aşa mai departe. Budismul ar putea fi ceva aparte, i se poate dedica un trimestru, aşa cum şi mitologiile clasice (egipteană, greacă, latină) merită cel puţin un trimestru. Religiile monoteiste pot face obiectul altui an de studiu, cu explicaţia diviziunii în ebraic, creştin şi musulman; şi, de ce nu, cu prezentarea altor religii monoteiste, precum cea a dacilor – Zamolxe etc… În alţi doi ani se poate aprofunda religia creştină: o dată din exterior, sub aspect istoric, cu Sinodul de la Niceea, Schisma, Martin Luther, neo-protestanţi, apariţia bisericilor ortodoxe autocefale, legătura stat-biserica de-a lungul istoriei Ţarilor Române etc. Şi un an din interior: un curs de teologie ortodoxă, cum se face şi acum. Acesta ar fi un ciclu interesant de 4 ani (clasele 5 – 8) care s-ar relua la liceu cu mai multe date şi explicaţii mai profunde. Ce părere aveţi?

Mihaela Nicola, comunicatoare Toleranţa şi convenţiile sociale fac astfel încât să acceptăm cu toţii că Dumnezeu are înţelesuri diferite şi simbolul a ceea ce El este poartă nume diferite şi invită la supunere afectivă în forme diferite. Abia de reuşesc adulţii care nu au parcurs dezbateri filosofice să îşi traducă concepte precum Binele şi Răul. Abia de reuşim, la maturitate, după multe experienţe şi lecturi să decidem că ştiinţa şi credinţa pot să coexiste, cumva în amestec, însoţit fie de superstiţie, fie de lipsa nevoii de a nega. Cum ne-am putea aştepta să înţeleagă o minte de copil căreia ora de religie îi contrazice subtil antrenamentul pentru ştiinţă şi logică de la celelate materii? Existenţa orei de religie în şcolile publice este unul din motivele pentru care m-aş îngriji să aleg o şcoală privată pentru copilul meu. I-aş prezenta simboluri şi obiceiuri, în timpul liber, de dragul bogăţiei culturale ce trebuie să-i însoţească paşii, iar la vârsta la care a căpătat puterea de a discerne l-aş povăţui să-şi îndrepte credinţa către Dumnezeul lui Spinoza.

Vintilă Mihăilescu, antropolog Problema este universală, situaţia şi mizele din România rămân însă parohiale. Din păcate, educaţia religioasă din şcolile noastre nu ţine de o vocaţie morală – şi, paradoxal, nici măcar religioasă – ci de o voinţă laică de putere a Bisericii, hic et nunc, negociată la troc cu puterea politică. Iar discuţiile sunt deturnate până la urmă spre o falsă alternativă: eşti credincios sau eşti ateu? Dar România are cea mai mare rată de credincioşi din Europa şi numai 1% se declară atei, aşa că despre ce alternativă vorbim!? Învăţământul religios este astfel aproape explicit un act autoritar de impunere a puterii Bisericii, înainte chiar de a se putea discuta conţinutul religios şi moral al acestuia: este excesiv de lung (practic 12 ani); este practic obligatoriu; este indiscutabil în conţinutul şi formele sale de predare; nu este adaptat vârstelor; şi, nu în ultimul rând, este predat de cele mai multe ori de către preoţi fără har sau alte persoane fără pregătirea necesară. Pe scurt, este catehizare, nu educaţie. Iar rezultatul este – ca mai totdeauna când impui cu forţa nişte precepte unor adolescenţi – exact contrariul. Din păcate, ca şi în atâtea alte privinţe, dialogul real cu Biserica pare să fie imposibil, chiar dacă eşti mânat de cele mai bune intenţii. O discuţie precum cea de faţă mai poate ea avea atunci o utilitate reală?

Dorin Prunariu, astronaut Da, un subiect controversat: religia în şcoli. După părerea mea, în şcoli ar trebui predate lecţii de cultură a religiilor. Aceasta ar ajuta la înţelegerea şi a altor religii şi culturi, ar contribui la o mai bună înţelegere a tuturor, la mai multă toleranţă şi la mai mult respect reciproc. A preda în şcolile de stat o singură religie, în ideea că aceea trebuie să fie sau este religia predominantă, este după mine un abuz. Desigur, o anumită Biserică ar putea preda lecţii de religia pe care o reprezintă în cadrul instituţiilor bisericeşti sau finanţate de acea Biserică. Participarea însă e normal să fie benevolă şi să fie accesibilă oricui, la orice vârstă. Dacă o instituţie de învăţământ este finanţată de o anumită Biserică, atunci este normal ca în acea instituţie de învăţământ să se predea religia reprezentată de acea Biserică, dar ştii de la început acest lucru şi ai libertatea să îţi dai copiii la acea şcoală sau la alta.

Oana Popa, diplomată Cred că este foarte important ca în primul rând copiii să fie învăţaţi despre toleranţă şi incluziune. De exemplu, în şcoli se predă religie creştin-ortodoxă. Ce se întâmplă cu catolicii sau cu evreii în acest timp? Deschiderea anului şcolar „se bucură” în multe şcoli de stat de binecuvântări ortodoxe, slujbe şi sobori de preoţi evident creştin-ortodocşi. Cum se simt atunci copiii care aparţin altor culte?! În al doilea rând, cred că o istorie a religiilor predată după modelul Children’s Bible sau World Religions for Kids ar fi foarte folositoare, pentru că le-ar oferi copiilor nişte linii directoare nu doar religioase, ci şi istorice şi culturale. Ar învăţa în acelaşi timp despre Isus, dar şi despre Grecia Antică, spre exemplu. De asemenea, i-ar provoca să devină mai curioşi şi interesaţi de subiectul religie, putând astfel, când vor creşte, să decida cum să abordeze spiritualitatea şi credinţa.

În acest caz etica nu ar trebui să înlocuiască nimic, ar putea fi o materie complementară cu totul separată, necesară şi ea, de altfel! Cred că cele 10 porunci pot fi mult mai bine inoculate copiilor când scoatem divinitatea din discuţie. Nu e bine să furi pentru că te bate Dumnezeu sau pentru că nu e frumos, civilizat şi, nu în ultimul rând, pentru că mergi la închisoare în această viaţă… 🙂 Cred că etica ar trebui să existe ca materie separată.

Acele familii care doresc să îşi educe copii în spirit religios, de un fel sau altul, o pot face la biserică, duminica, într-un cadru organizat de biserică (după modelul Sunday schools). Aici copiii învaţă despre un anumit cult, îl practică etc. Însă total separat de şcoală. Este o opţiune personală de familie şi total independentă de şcoală.

Ana Oprişan, expertă internaţională pe problematici sociale şi interculturale Cred că religia ar trebui „predată” acasă sau la „şcoala de duminică”, la alegerea părinţilor şi copiilor. Şcoala publică ar putea introduce ore de educaţie civică, etică şi/sau responsabilitate socială. Dacă, însă, se insistă pe predarea religiei, atunci poate ar trebui ca autoritatea (laică) a Ministerului Educaţiei să demonstreze responsabilitate şi nu doar habotnicie şi să verifice competenţele pedagogice ale celor care predau, inclusiv modul în care ar trebui să fie predată această „materie”. Am văzut, în România, copii de clasa întâi venind plângând acasă, traumatizaţi de suferinţele biblice despre care li s-a povestit la ora de religie. Alţi copii, care au venit tot plângând, pentru că s-au simţit umiliţi dată fiind religia lor „necorespunzătoare” – cazul unui băieţel în Turcia, cu mama Shafi Sunni şi tata Alevi, născut în România şi trecut prin orele de religie ortodoxă.

În mod covârşitor, în şcoală este predată religia majoritară. Nu este şi asta o formă de discriminare? (S-ar putea să mă înşel, dar ştiu sigur cum este în Turcia.) Dacă vine preotul profesor să predea religia creştin ortodoxă într-o clasă, sau imamul să predea litera Coranului (Sunni), de ce nu ar veni un preot catolic, sau un rabin, sau un imam să facă acelaşi lucru cu copiii de alte religii? Pe de altă parte, alternativa de a „opta” pentru „scutire” de religie ar trebui cumva umplută cu conţinut. Şcoala ar trebui să ştie ce să ofere, nu să se manifeste inconsistent.

Nota noastra:Alta manipulare prin confuzie. Se lasa impresia ca toti elevii sunt obligati sa asiste la ora de religie ortodoxa, caea ce pur si simplu nu e adevarat. Fiecare cult isi organizeaza propria “ora de religie”. Confuzia e intretinuta deliberat si de alti respondenti. 

Şcoala poate „înarma” copiii cu un set de valori – universale – despre ce înseamnă să fii bun, just, respectuos, nediscriminator etc. Copiii ar putea învăţa despre alte culturi şi religii. Ar putea învăţa despre interculturalitate.

Avem nevoie de mai multă înţelegere pentru diferenţă, pentru ce şi cine este „altfel”, avem nevoie de mai multă capacitate de empatie şi de mai mult respect. Respect pentru oameni, pentru natură, pentru tot ce ne înconjoară, ca să putem să contribuim conştient către un bine comun.

Aneta Bogdan, comunicatoare Au cam trecut vremurile când ‘inţelepţii’ cetăţii aveau puterea să arate ‘direcţia’ şi să îşi exercite atribuţiile de îndrumători ai celor tineri, „desenându”-le caracterul, comportamentul şi interesele. Odată cu generaţia ‘Millenials’, şi tot mai intens în anii ce vor veni, raportul de forţă s-a inversat; ‘înţelepţii’ cetăţii cred că încă mai pot să influenţeze tânăra generaţie, după bunul lor plac sau corecta lor judecată, dar realitatea ne arată că nu mai pot! Cei tineri, şi foarte tineri, vor face şi vor drege exact cum vor ei; vor învăţa şi se vor dezvolta sub imperiul altor forţe decât cele acceptate până acum câţiva ani; copiii noştri vor libertate şi vor „choices”, în primul rând; nu vor constrângeri, nu vor manipulare, nu vor dogme; vor toleranţă şi vor implicare; astfel ca însuşi conceptul de religie poate fi supus chestionării, de către aceştia.

În acest sens, cred că o singură modalitate de a-i îndruma să relaţioneze cu ideologia creştină mai avem – şi anume, aceea de a-i educa pe copiii noştri despre TOATE ideologiile religioase, şi a-i lăsa singuri să hotărască ce li se pare relevant şi ce nu! Altfel spus, nu văd de ce în şcoala românească ne străduim să predăm ortodoxie (şi nu ortodoxie + budism + islamism + catolicism şamd) şi, mai ales, de ce aceste învăţături sunt predate de o categorie socială (preoţii) total disruptă de nevoile şi aspiraţiile celor tineri, şi mai mult, ireversibil indoctrinată într-o credinţă nesustenabilă şi nerelevantă pentru tânăra generaţie; cât despre felul în care aceşti ‘învăţători’ care predau ortodoxia în şcolile noastre ar putea să transfere apetit pentru credinţa autentică şi/sau deschidere pentru o formă de cult al identităţii naţionale, nu cred că mai există speranţă că aşa ceva s-ar putea întâmpla!

În tot ceea ce vom face de acum încolo în educaţia românească ar trebui să ne gândim obsedant la ceea ce îşi doresc cei tineri, la ce anume îi interesează, la ceea ce sunt deschişi să audă şi să accepte de la noi; altfel, doar ne irosim şansa de a ne „interesecta” cu ei şi a-i ajuta să trăiască mai bine şi mai de folos pentru umanitate.

Adrian Stanciu, formator Am să încep cu o remarcă. Întrebările Dvs. fac o paralelă între religie şi morală. Această paralelă este forţată cel puţin. Morala a existat înaintea religiei şi există după ea şi independent de ea. Ca să dau doar un exemplu simplu, eu sunt ateu dar asta nu mă face imoral, nu fac lucruri ne-etice şi nici ilegale. La fel pot spune despre, practic, toţi ateii pe care-i cunosc. Ideea că religia e depozitarul moralei sociale este o pură fabricaţie, care nu are nicio bază reală. Dacă luăm doar religiile abrahamice, care guvernează colţul nostru de lume, e uşor de văzut că Dumnezeul lor, cel puţin cel tradiţional, din Vechiul Testament, e un zeu crud, răzbunător, capricios şi nedrept. Cu siguranţă că dacă ne-am baza morala pe învăţăturile lui am fi percepuţi nu doar ca imorali, ci de-a dreptul ca sociopaţi şi am sfârşi în închisoare pe viaţă. Desigur, oamenii religioşi vor spune că acelea sunt alegorii care trebuie interpretate în contextul lor istoric şi adaptate la rigorile vremii, dar dacă noi, oamenii, interpretăm preceptele divinităţii după rigorile noastre, oare asta nu înseamnă că nu noi ne tragem morala de la Dumnezeu, ci invers?

Aşa că eu cred că educaţia, atâta vreme cât e percepută ca un bun public, finanţat din bani publici trebuie să îndeplinească un rol social. Iar primul ei rol social este de a forma caractere. Ca atare, dimensiunea etică în educaţie este esenţială. Nu am să răspund la întrebarea despre ce valori ar trebui să educe şcoala, pentru că răspunsul e o tautologie, oricine ar fi întrebat ar da acelaşi răspuns. Spun doar că e absurd să dăm acelor valori conotaţii religioase. Tot pe ele le vom regăsi şi la societăţile din Asia, ca şi la cele din Africa sau Oceania, sunt valori general umane, nu proprietatea unei religii anume sau, şi mai abitir, al unui cult anume cum e cel creştin ortodox. Ca atare, cred că educarea copiilor în preceptele şi dogmele unui cult, aşa cum se face la noi, e o politică profund greşită şi care schilodeşte fibra morală şi intelectuală a noii generaţii. Oamenii trebuie să înveţe să facă binele pentru că e bine, nu pentru că aşa le zice un preot, şi trebuie să înţeleagă că, deşi religia are un rol în viaţa multor oameni, acest rol trebuie ales de fiecare în felul în care îşi înţelege viaţa, existenţa şi rostul pe lume.

Îndoctrinarea religioasă mi se pare o formă de schilodire a sufletului, de îndepărtare a oamenilor de la povara reflecţiei, a meditaţiei, a alegerii, a liberului arbitru.

Desigur, asta lasă deschisă întrebarea dacă educaţia religioasă are vreun rost în sine. Eu cred că are, dar cu următoarele observaţii:

1. Religia e o formă de filosofie. Propune un fel de a înţelege lumea, un fel de a-i explica misterele. E firesc, legitim şi util ca acest fel de a înţelege lumea să fie explorat, laolaltă cu celelalte, laolaltă cu filozofia şi cu ştiinţele. Cred că ar trebui să ocupe mai puţin spaţiu decât etica, epistemologia sau logica, bunăoară, dar ar trebui să ocupe unul.

2. Rolul religiei în formarea de caractere e mult, mult supra-evaluat. Asta se vede cu ochiul liber, în România. Avem politiceini care bat cruci şi mătănii şi fură cu ambele mâini şi mint ori de câte ori deschid gura. Puteţi spune că sunt excepţii, păcătoşi. Dar avem o ţară în care 95% din oameni se declară religioşi însă nimeni nu are încredere în semenul său şi cei mai mulţi încearcă pe orice cale să parvină, fără scrupule. La polul opus, ţări scandinave, cu cea mai mare proporţie de atei din Europa, au societăţi închegate, prospere, cu oameni oneşti şi muncitori care se ajută între ei. Hai să nu ne băgăm capul în nisip, problemele noastre sunt în altă parte şi nu religia le va rezolva, probabil dimpotrivă, prin felul în care ne lasă să punem responsabilitatea pentru scăderile noastre în sarcina destinului sau a divinităţii.

3. Religia e o parte esenţială din felul în care oamenii se raportează la lume şi a avut un efect major asupra dezvoltării noastre, ca specie, de până acum. Asta e ceva ce trebuie înţeles fie şi pentru a putea înţelege alte culturi şi a putea fi tolerant la alte feluri de interpretare. Din această perspectivă, felul actual de predare a religiei, care pune în centru obsesiile unui cult anume şi noţiunile lui distorsionate despre moralitate şi păcat sunt nu doar inutile, ci de-a dreptul primejdioase. Educaţia religioasă e utilă şi necesară cu condiţia să fie o educaţie despre religie, nu o educaţie în spiritul ei. Cu alte cuvinte, copiii noştri ar fi util să înţeleagă rolul religiei în dezvoltarea umanităţii, cu bunele şi relele ei, cu felul în care ea e declinată de diverse culturi. Într-un cuvânt, ar fi util un curs de istoria şi filozofia religiei, nu un curs despre dogme ortodoxe predate de un popă.

Anchetă de idei realizată în cadrul formatului Reţeaua România 2.0 (www.romania20.org) – reţea de experţi consacraţi şi emergenţi, dedicată identificării şi formulării de idei în sensul căutatei strategii naţionale de dezvoltare.

Aici intervine politicul: vrem o naţie de oameni liberi care gândesc independent, sunt autonomi, creativi şi întreprinzători sau, dimpotrivă, vrem oameni docili, adica obedienţi, timoraţi, asistaţi şi slugarnici, pe care să-i putem controla? (…) Să nu ne mire, aşadar, că în România, oamenii „bine”, cu credinţă şi valori, sunt timizi, iar cei „fără niciun Dumnezeu” au tupeu şi le-o iau în faţă! Or, noi vrem să ne educam copii să fie cutezători, nu timoraţi! – Sandra Pralong

De fiecare dată când religia a încercat să schimbe laicitatea învăţământului urmările au fost nefaste, mai ales dacă şcoala se întrerupe la o vârstă în care judecata intelectuală nu poate fi liberă, bazată pe cunoştinţe morale. – Radu Gologan

Elevii din nici un ciclu şcolar nu au nevoie şi nu ar trebui, prin principiu constituţional, să înveţe doctrina unui anumit cult. De ce? Din două motive: 1) Una dintre menirile şcolii este de a forma cetăţeni. Dacă formăm cetăţeni ai unui stat laic, ei trebuie formaţi în valori laice. 2) Orice stat-naţiune, inclusiv România, este variat din punct de vedere religios. Învăţarea, chiar şi „opţională” a unei doctrine religioase introduce în mod automat un principiu de discriminare, unul dintre cele mai periculoase posibile. – Alexandru Bălăşescu

Abia de reuşesc adulţii care nu au parcurs dezbateri filosofice să îşi traducă concepte precum Binele şi Răul. Abia de reuşim, la maturitate, după multe experienţe şi lecturi să decidem că ştiinţa şi credinţa pot să coexiste, cumva în amestec, însoţit fie de superstiţie, fie de lipsa nevoii de a nega. Cum ne-am putea aştepta să înţeleagă o minte de copil căreia ora de religie îi contrazice subtil antrenamentul pentru ştiinţă şi logică de la celelate materii? – Mihaela Nicola

În tot ceea ce vom face de acum încolo în educaţia românească ar trebui să ne gândim obsedant la ceea ce îşi doresc cei tineri, la ce anume îi interesează, la ceea ce sunt deschişi să audă şi să accepte de la noi; altfel, doar ne irosim şansa de a ne „interesecta” cu ei şi a-i ajuta să trăiască mai bine şi mai de folos pentru umanitate. – Aneta Bogdan

Rolul religiei în formarea de caractere e mult, mult supra-evaluat. Asta se vede cu ochiul liber, în România. Avem politiceini care bat cruci şi mătănii şi fură cu ambele mâini şi mint ori de câte ori deschid gura. Puteţi spune că sunt excepţii, păcătoşi. Dar avem o ţară în care 95% din oameni se declară religioşi însă nimeni nu are încredere în semenul său şi cei mai mulţi încearcă pe orice cale să parvină, fără scrupule. La polul opus, ţări scandinave, cu cea mai mare proporţie de atei din Europa, au societăţi închegate, prospere, cu oameni oneşti şi muncitori care se ajută între ei. Hai să nu ne băgăm capul în nisip, problemele noastre sunt în altă parte şi nu religia le va rezolva, probabil dimpotrivă, prin felul în care ne lasă să punem responsabilitatea pentru scăderile noastre în sarcina destinului sau a divinităţii. – Adrian Stanciu

[1]. Noul protocol dintre Stat şi BOR prevede că manualele de religie ale cultului ortodox trebuie avizate de Patriarhia Română, încadrarea profesorilor se face cu avizul scris al chiriarhului (episcopul titular al unei eparhii), iar retragerea, motivată, a acestei binecuvântari duce la încetarea de drept al contractului de muncă a respectivului dascăl. Mai departe, reprezentanţii Patriarhiei Române/ centrelor eparhiale pot participa, cu statut de invitat, la activităţile de inspecţie şcolară. Alte prevederi se referă la rolul BOR în structurarea şi funcţionarea învăţământului superior teologic ortodox. Iar pentru ca toate acestea să fie îndeplinite întocmai, protocolul mai stipulează că Ministerul Educaţiei, inspectoratele şcolare şi Patriarhia Română ori centrele eparhiale îşi vor comunica reciproc, semestrial şi ori de câte ori este nevoie, rapoarte de evaluare proprie asupra aspectelor reglementate de acest protocol, cu propuneri de îmbunătăţire a învăţământului religios şi teologic ortodox preuniversitar. Luat la întrebări – mai ales că, în primă fază, protocolul a fost considerat secret… –, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a explicat că, de exemplu, avizul instituţiilor religioase pentru angajarea profesorilor de religie nu este un amestec al Bisericii în Educaţie, ci respectă specificul acestui tip de învăţământ, „ca în cazul şcolilor militare sau medicale”.

Introducerea orei de religie în şcolile publice din ţară a fost una dintre primele schimbări punctuale, dar majore, în sistemul educaţional românesc în 1990 – s-a vorbit de atunci despre valorile pozitive pe care religia le poate inculca copiilor. După 25 de ani, părinţi şi asociaţii civice reclamă că opţionalul de religie este, de fapt, obligatoriu, de vreme ce
1) pentru a-l evita părinţii trebuie să facă cerere şi
2) oricum, majoritatea şcolilor nu oferă o alternativă pentru respectiva oră de curs. Intelectuali şi activişti au tot susţinut public varianta predării, în loc, a Istoriei religiilor – sau a Eticii. „Din păcate, s-a introdus fără discernământ ora aceasta de religie în şcoli, care a devenit o cutumă, greu de schimbat, ca orice mentalitate. Aşadar, nu cred că o astfel de schimbare ar putea linişti disputele sociale pe această temă, deşi alte ţări au reuşit să o facă“, a prognozat sociologul Mircea Kivu, în studioul Adevărul Live.

Nota noastra: Iata, asadar, “argumentele” taberei seculariste cu privire la ora de religie, propagate de Foreign Policy editia romana (prin asociere deliberata cu neofascismul democratiei orbaniene iliberale). Foarte putine din cele expuse sunt rationale, majoritatea sunt simple pareri lipsite de noima, confuzii deliberate sau bazate pe ignoranta, precum si tezisme ideologice rigide. In aceste conditii, acuza adusa Bisericii ca foloseste strategii de putere pentru a mentine ora de religie este ipocrita. Adversarii sai folosesc tot strategii de putere, la nivel de comunicare publica. Degeaba acuzi Biserica de faptul ca ocoleste dezbaterea, cand tu, pretins intelectual cu idealuri iluministe in educatie, faci totul pentru a o compromite prin manipulari de doi bani si prin emiterea unor sentinte lipsite de substanta. 


Categorii

1. DIVERSE, Educatie, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului

Etichete (taguri)

, , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

16 Commentarii la “FOREIGN POLICY – editia in limba romana: “Usurel cu religia in scoli”. CAMPANIE IMPOTRIVA OREI DE RELIGIE

  1. Imparte oamenii in buni si rai, si nicidecum niste idei sau conceptii despre adevar si falsitate. Religia este o relatie personala, o relatie intre persoane, si numai oamenii pot fi persoane, nicidecum ideile, conceptiile. Iar de cele mai multe ori, pentru ca omul este mai important decat o doctrina, primeaza omul in fata doctrinei considerata drept jertfa si nu mila ( invata-ti-va ce doresc, mila, iar nu jertfa, zice Christos ).

  2. Vai de capul acestor oameni!!! Unii dintrei ei sunt tradatori de neam si tara(evident, pt bani,orgolii si functii), altii sunt ignoranti in raport cu ortodoxia.

    Sfintii Parinti ne prezinta un caz cutremurator: un om care predica o anumita erezie(din multele care aparusera in primele secole ale mileniului intai),dupa moarte se infatiseaza in fata Mantuitorului Hristos iconjurat de sfintii sai pt a i se hotara soarta;
    cand afla verdictul Mantuitorului-iadul (pt invataturile mincinoase pe care le-a propavaduit) acesta incepe sa se tanguiasca si sa ceara mila spunand ca N-A STIUT CE FACE. Sfintii din jurul lui Hristos i-au explicat sentinta( pt ca Hristos nu i-a raspuns la o asemenea nesimtire): NU CA N-AI STIUT , CI N-AI VRUT SA STII!!!
    Aceasta intamplare evidentiaza 2 pacate capitale pt crestini: ingnoranta si ereziile.
    Acesti oameni cu staif in societate romaneasca vor ca elevii sa invete un cod de legi si principii morale sau o istorie a religiilor , cu cate ceva bun luat din fiecare religie( ecumenism, ca in vremurile din urma ale lui antihrist),fara sa inteleaga ca ORTODOXIA nu este de fapt o religie(toate celelalte culte sunt religii) ci este VIATA IN HRISTOS ( si singura cale prin care putem ajunge la EL)!

  3. @chiparos:

    Religia, in speta, ortodoxia, arata CUM se vor imparti oamenii in buni si rai la Judecata de Apoi. Arata care sunt FAPTELE rele sau bune. De asemenea, arata ca graul este separat de neghina abia la sfarsitul lumii (Judecata), ca Dumnezeu trimite ploaia peste buni si peste rai, precum si ca una din cele mai mari porunci este iubirea de vrajmasi si nejudecarea celorlalti. Toate acestea tin de elementar alfabet al credintei crestine, de catehizare minimala. Faptul ca marile somitati universitare de mai sus nu stiu nici macar aceste lucru este, in sine, un argument PENTRU ora de religie.

    … si apropo. Totusi, de ce nu se spune nimic despre studiul SOROS conform caruia majoritatea covarsitoare a romanilor (nu doar ortodocsi) doresc invatamant pe baza confesionala, si de ce nu sunt chestionati antropologi ca Mirel Banica? De ce doar secularisti militanti?

  4. @admin. Tocmai ieri am incheiat de citit partea de Chronograf ( scris de un calugar grec la Constantinopol, cam in secolul al VIII-lea ) in care se arata cine sunt inventatorii stiintelor si cum au fost ele inventate, asa-numitii Observatori descendenti din Set, vreo 200, care au inventat si altele cand au luat de sotii dintre fiicele lui Cain, cam pe la 1170 de la Facere. Este stiut ca primii inventatori au fost descendentii din Lameh cel pacatos cu cele doua sotii ale lui Ada si Sela, care au inventat muzica, fluierul si alauta, corturile ( casele si blocurile de astazi, etc. ), fieraritul si produsele lactate, industria textila, dar se stie ca si acesti Observatori au inventat, spadele si armurile si razboiul dar si aurul si argintul ca monezi de schimb si ca bijuterii pentru sotiile lor, astrologia, cititul in soare, meteorologia, cititul in stele, cititul in luna, potiunile si vrajile ( preotia pentru steaua de dimineata ), dar si invataturile despre vraji, dar si remediile pentru vraji, cum sa fie obiectul maniei fara nici un motiv, geologia, etc., toate stiintele de astazi, care sunt de la Renastere ( cca 1500, imediat dupa caderea Constantinopolelui in 1453 ) si apoi Reforma regasite intre stiintele de astazi. Parerea mea este ca pentru ca sa se respecta porunca lui Adam data lui Set, dar si lui Cain, de a sta separati, deci parerea mea este ca Statul sa se separe de Biserica ( cum spune si canonul 7 al Sinodului 4 de la Calcedon, organizat de cea mai ortodoxa dinastie Teodosiana ), iar Biserica sa aibe dreptul de a organiza scoli si universitati confesionale ( spitale confesionale ca cel organizat de asociatia Christiana ), sau cum este una deja numita Andrei Saguna. Si sunt convins ca stiti si dumneavostra sub ce regim traim astazi, regim care este unul ignorant, deci este cazul separarii. Chronograful se numeste in engleza Chronography of George Synkellos, dar el nu este publicat in Romania, poate ca se poate gasi pe la Manastirea Neamt la Biblioteca, in greaca veche. Secularismul este periculos, asa ca sansa nu este asociatia cu un Stat care poate deveni secular, ci dreptul la autonomie.

  5. Cata manipulare si cata ignoranta crasa se afla printre “somitatile” lipsite de cultura religioasa. Trist… desi Foreign Policy, ca si altele asemenea, cred ca este un fel de think tank politic si Soros-friendly.

    Plus mult iubirism si multa “multiculturalitate”, ca asa se numeste acceptarea oricarei tampenii posibile doar pentru ca aduce diversitate. Automat, ce e “diferit”, iesit din comun, divers, este bun. Iar ce e conform traditiei, incercat si testat de mii de ani, este inapoiat. Ca bine zicea Caragiale despre liber-cugetatori. Curat… murdar!

    Ei sunt votantii Monicii Macovei, din ce pare a fi pana acum portretul votantului ei: “open-minded”, pro-“casatorii” gay, pro-ecologism radical, anti-Biserica, anti-viata, anti-traditie. Si, desigur, buni de dau pe afara de atata toleranta…

  6. Despre indoctrinare… :

    # am un amic care are un baiat de vreo 5 ani. M-am intalnit cu ei pe strada si cel mic plangea ; l-am intrebat ce s-a intamplat si mi-a spus ca misca din mana ca si spiderman, dar lui nu-i iese panza…
    Dupa ceva timp m-a sunat acest amic al meu pentru diverse chestiuni. Discutand una alta, aflu de la el ca se afla in zona Hategului pentru cateva zile.
    Ii spun : incearca si mergi cu copilul pana la Manastirea Prislop, la Parintele Arsenie (stiind ca, copilul are si ceva probleme cu ochii).
    Imi zice amicul : aaaa ; lasa baaaa… ; cand v-a creste el mare…, daca va dori sa mearga pe calea asta.., eu nu voi avea nimic impotriva…
    Atunci ii zic : daaa ? ; dar tu de ce nu l-ai lasat pana creste el mare sa decida daca vrea sa joace jocuri pe calculator pana i se viruseaza mintea in asa hal incat sa planga ca nu-i iese panza ca lui spiderman….
    Nu a mai zis nimic….

    # odata, am luat la ocazie o familie ; doi tineri parinti si copilul lor de 3 ani si ceva. Copilul abia a urcat in masina, pentru ca avea o pusca de jucarie cat el de mare si nu o lasa din mana nici in ruptul capului. Vazand ca si in masina statea chinuit din cauza pustii, i-am intrebat pe parinti ce-i cu pusca respectiva. Imi spune tatal copilului, ca nici cand face baie nu lasa pusca, nici cand mananca, nici cand doarme si ca abia il imbraca…
    Mirat, intreb cum de a ajuns copilul in halul asta.
    Tatal spune ca de la 2 ani joaca jocuri pe calculator si de ceva vreme se trezea noaptea si urla inspaimantat… si de atunci nu mai lasa pusca din mana…

    Asa ca dragi parinti (ma adresez celor care sunt atei), despre adevaratele indoctrinari cu adevarat daunatoare, va impacientati ?….

    Despre mizeria pornografica prezenta pe strada, expusa vizibil la chioscurile de ziare, sau la reclame pentru solar (cu femei dezbracate), sau la televizor, in reclame si show-uri difuzate la ore de maxima audienta cand se pot uita si copii (mai ales cei care au tv in camera lor)…. –> despre aceste indoctrinari, va preocupati ?…

    Sau despre pericolul existent pe internet, in care misuna cei vicleni si rauvoitori, care indoctrineaza copiii sa se masturbeze si sa aiba relatii sexuale la varste fragede.. –> va preocupati ?…

    Cati dintre Dvs. stiu ca masturbarea la tineri are efecte devastatoare, pentru ca in momentul actului sexual, corpul omului da tot ce are mai bun din el, pentru ca este setat sa procreeze. Ganditiva la abuzul in care cad tinerii pentru ca nu se mai pot stapani sa nu se masturbeze zilnic sau de mai multe ori pe zi.., ganditi-va in ce hal isi uzeaza corpul, fortandu-l de atatea ori sa dea tot ce-i mai bun din el….

    Va rog sa cititi in link-urile de mai jos, dovezi clare ale celor relatate mai sus.
    Cititi-le acum, caci le vor sterge atunci cand vor afla ca sunt la indemana publicului larg :

    Clopotel punct ro : au facut un site care atrage copilasii ca pe niste albinute, iar mai apoi… prin cotloane ascunse (educatie/educatie sexuala/forum sexolog/..), ii otraveste pe bietii copii creduli si nestiutori.

    Trageti Dvs. concluziile :

    http://www.clopotel.ro/educatie/educatie_sexuala/forum_despre_sex/pag_3660/
    (aici puteti afla cum ii invata sa devina ho_mo_se_xu_ali.. – si apoi le spun ca asa s-au nascut)

    http://www.clopotel.ro/educatie/educatie_sexuala/forum_despre_sex/pag_460/
    (cititi va rog ultimul sfat din pagina…)

    http://www.clopotel.ro/educatie/educatie_sexuala/forum_despre_sex/pag_2439/

    ____________________________________________________________________

    Ritorii cei mult vorbitori, vor sa desfinteze ora de religie din scoli…, care este probabil singura materie care ii invata pe copii sa faca binele si sa nu faca nimic rau.

    Urla haita ca exista antidot pentru “materia” curviei si destrabalarii, pentru care s-au investit vreo 20 milioane de dolari pana acum : http://vimeo.com/77713386 .

  7. Ma iertati, dar atata… prostie, ca altfel nu pot sa-i spun, pe cm2, nu am vazut de multa vreme. Asa “profesionisti” ca te apuca rasul-plansul vazand ce haos e in gandirea lor. Dar ce sa ne mai mire, nu doar ca nu au vreo tangenta cu religia ortodoxa, dar le lipseste o minima cultura pe acest subiect. Argumentele pe care le dau sunt pline de marote, clisee si prejudecati. Nu au un minim discernamant duhovnicesc. Sunt atatea de spus ca nici nu stiu la ce sa ma refer mai intai.

    Una dintre intervievate (cea plecata in tari protestante) spunea ca invatandu-i pe copii religia ortodoxa, acestia vor deveni “docili, adica obedienţi, timoraţi, asistaţi şi slugarnici”, controlabili si fara spirit critic. Adica in opinia ei crestinii ortodocsi intrunesc toate aceste “calitati”… 😯 Deci cu alte cuvinte suntem si am fost de-a lungul istoriei un popor de slugarnici (chiar daca ne-am luptat cu imperii si nu ne-am lasat cotropiti). Si totusi, slugarnici si controlabili fata de cine? Fata de invatataturile Bisericii sau fata de preoti? Crestinii credinciosi nu il slujesc pe preot, ci invers. Nu se supun preotilor, ci lui Dumnezeu, datorita credintei in El. Preotii te invata sa faci bine, sa iubesti pe aproapele, sa nu blestemi, sa nu ai patimi etc. Daca asculti de acestea inseamna ca esti “slugarnic”?! Ce rastalmaciri… Slugarnici fata de societate? Exista atatea exemple ca tocmai cei care au opinii ferme, cei care cunosc Binele si Raul, sunt cei care dovedesc ca au coloana vertebrala, cei care nu fac compromisuri si care nu pot fi controlabili. Ca dovada multimea sfintilor (nebuni pentru Hristos), care au sfidat lumea si valorile lumesti. Vezi de ex. martiriul lui Constantin Brancoveanu, cat de “controlabil”, “docil” si “timorat” a fost, incat a preferat sa moara (pentru Hristos, pentru valorile in care a crezut) decat sa se supuna stapanirii vremelnice si sa treaca la credinta pagana cum i se porunicse.

    Pe de alta parte, referitor la slugarnicie vs combativitate, raul nu se invinge raspunzand la rau cu rau, ci facand bine, caci lupta nu este impotriva “trupului si sangelui”, ci impotriva duhurilor rautatii. De asemenea, a fi credincios nu inseamna a nu avea spirit civic si a nu lua atitudine impotriva falsului, minciunii, coruptiei, rautatii etc. Tocmai, ca atunci cand ai anumite valori in care crezi esti mai putin inclinat spre compromis, esti mai demn, mai putin controlabil atunci cand nevoia sau interesul de moment te-ar face sa sustii un sistem autoritar si corupt (vezi martirii inchisorilor comuniste, a caror unica tarie si rezistenta le-a fost data de credinta in Hristos si n-au facut pact cu un sistem ticalos, dictatorial).

    nu văd de ce în şcoala românească ne străduim să predăm ortodoxie (şi nu ortodoxie + budism + islamism + catolicism şamd) şi, mai ales, de ce aceste învăţături sunt predate de o categorie socială (preoţii) total disruptă de nevoile şi aspiraţiile celor tineri, şi mai mult, ireversibil indoctrinată într-o credinţă nesustenabilă şi nerelevantă pentru tânăra generaţie.
    (Aneta Bogdan)

    De unde si pana unde ideea ca preotii sunt rupti de nevoile tinerilor? (Nu ‘disrupti’, acest cuvant nu exista in dex, iar in engleza inseamna cu totul altceva). Cam care ar fi nevoile tinerilor, in opinia acestei persoane? Educatia sexuala precoce cumva? Orice om, de la stadiul de mic copil pana la cea mai inaintata varsta are nevoie de Dumnezeu, dar daca suntem atei desigur ca nu consideram apropierea de Dumnezeu si Biserica ca pe o necesitate.

    La fel, cum sa afirmi ca ortodoxia este o credinta nesustenabila (?) (alt cuvant aiurea, preluat din englezescul ‘sustainable’, ce semnifica durabilitate). Cum sa spui asa ceva cand Biserica rezista de mii de ani (si nici nu va disparea pana la sfarsitul lumii)? Sau sa afirmi ca, credinta este nerelevanta (?). Nerelevanta pentru cine, pentru atei? Daca nu ar fi fost relevanta, nu ar fi rezistat in timp, nici n-ar fi dat atatia sfinti si martiri, oameni care si-au sacrificat viata pentru credinta lor, sau si-au dedicat intreaga viata pentru Cuvantul lui Dumnezeu propavaduit de Biserica. Ce poate fi mai relevant, decat ceva pentru care sa iti dai viata sau sa iti dedici intreaga existenta?

    Cei care si-au exprimat aceste opinii in intreviul respectiv, in opinia mea, nu sunt decat niste semidocti, sunt complet aerieni. Iar ideile pe care le propaga sunt periculoase pentru ca promoveaza sincretismul in scoli si indepartarea copiilor de credinta neamului din care provin. Pentru ei Biserica ortodoxa nu are nicio valoare (macar dpv al contributie la istoria acestei tari, dar si la cultura si educatia pe care a promovat-o, prin care s-a infiintat scoala romaneasca). Tocmai credinta, traditia si istoria unesc un neam, prin aceasta se deosebeste un popor de o simpla populatie (manipulabila vointei si ideologiei impuse de catre cei aflati vremelnic la putere). Iar credinta, traditia si istoria sunt inseparabile, reprezentand caracteristica principala a neamului.

    Pentru a forma oameni adevăraţi, şcoala nu are nevoie de religie, ci de acele valori care modelează spiritul, iar acestea sunt valori universale, care transcend o anume religie şi sunt comune tuturor.

    “Scoala nu are nevoie de religie” – dar de Adevar are nevoie? Pentru acesti oameni adevarul conteaza in vreun fel? Are vreun rol in educatia noastra si a copiilor? Sau doar pentru ca noi nu vedem Adevarul, dorim sa impunem si altora propriul nostru “adevar”…

    “…ci de acele valori care modelează spiritul” – 😯 Pai religia nu formeaza valori care modeleaza spiritul?! Tocmai ca religia face asta. Preotii si proorocii din vechime sunt cei care au raspandit in lume aceste valori, prin revelatie de la Dumnezeu.
    Apoi cel care spune acestea in interviu enumara pe grecii antici si perceptele budismului, contrapunandu-le religiei, ca “valori universale”, de parca acestea nu ar avea nicio legatura cu religia. Si tot el mai tarziu se contrazice spunand: “Dar nu cred că această educaţie trebuie să fie religioasă, ci mai curând una morală, ce poate face referire la originea religioasă a preceptelor morale pe care le promovează”. Deci recunoaste faptul ca la originea valorilor morale sta religia. Asa se intampla cand vorbesti ca sa te afli in treaba…

    Ce vor invata acei copii daca vor afla din toate relgiile cate putin, atat timp cat religiile se contrazic intre ele? Ce anume sa creada? Cum sa nu vrei sa iti inveti copilul despre despre adevar, singurul care mantuieste pe om? Numai ignorantii sau ateii pot face asta, datorita necunoasterii. In plus, invatarea istoriei religiilor la o varsta frageda presupune un discernamant avansat, nu poate fi predat la clasele primare. Daca copilul vrea sa afle despre alte religii va avea tot timpul sa citeasca cand va creste mare, cand va avea discernamantul necesar (oare?) pt. a putea alege o alta religie. Dar pentru asta e bine ca mai intai sa isi cunoasca religia propriului neam. Chiar si numai pt. faptul ca este religia noastra, majoritara, ea trebuie cunoscuta, dar si pentru a putea avea un punct de reper. Altfel, vor ajunge sa debitam prostii, precum cei care au raspuns la acest interviu.

  8. In plus, ce motivatie ar avea un copil sa respecte anumite valori despre care invata (sa fie ascultator, sa nu minta, sa nu fure etc.) daca nu intelege de ce sa nu faca acestea. Daca le-ar auzi de la parinti macar, le-ar pune in aplicare din ascultare fata de acestia, dar aceste sfaturi auzite de la niste straini, fie ei profesori, doar pt. ca asa e bine, pentru ca e etic, sau ca asa spune religia x sau y (de parca le-ar pasa lor in ce crede o religie sau alta atat timp cat fiecare are dumnezeul sau), aceasta nu poate convinge, copiii vor lua la cunostinta despre valorile morale dar nu se vor simti motivati sa le puna in practica, cu atat mai mult cu cat copiii rareori sunt obedienti altfel decat prin conditionare. Cu totul altceva este atunci cand le spui ca acestea reprezinta pacate care ne fac rau si care ne indeparteaza de Creatorul nostru, deci atunci cand aud de riscurile neascultarii care ii vatama sufleteste.

  9. Or fi şi în Ortodoxie oameni reduşi intelectual, dar răspunsurile date în articol sunt de-a dreptul înspăimântătoare câtă incultură şi fudulie duhnesc. Oamenii ăia, după cum observă şi adminii, nu au repere, dar se dau ei drept mari repere, mai ales morale. Nici nu ştii ce să critici sau ce să înţelegi; e o aiureală totul.
    Poate ar trebui să înveţe şi ei că tupeul nu este o virtute/valoare, chiar dacă se ascunde după pretextul de a fi întreprinzător şi sub masca combativităţii. Problema este că nu poţi purta dialog cu astfel de oameni, care acuză de agresivitate în timp ce ei sunt cei agresivi.

  10. Pingback: Religia nu mai e “obligatorie”. Curtea Constitutionala a decis ca unele articole din Legea Educatiei despre ORA DE RELIGIE sunt NECONSTITUTIONALE - Recomandari
  11. Autorul articolului, Petre Munteanu, este ateu declarat, dupa cum stiu colegii lui din redactie. Asadar, el si-a ales interlocutorii in functie de ceea ce dorea sa sublinieze, si anume ca este impotriva religiei ortodoxe.

    Nu este prima data cand are astfel de initiative, reusind astfel sa puna o amprenta negativa asupra revistei Foreign Policy. Daca ar fi fost un jurnalist profesionist, ar fi trebuit sa realizeze un articol echilibrat, in care opiniile sa fie pro si contra, iar persoanele care exprima aceste pareri sa fie cat de cat cunoscute si de public.

  12. Pingback: Parintele Mihai-Andrei Aldea: “AM INTRAT INTR-O EPOCA DE PERSECUTIE DESCHISA ANTI-ORTODOXA! Si mi se pare mai mult decat evident ca ESTE DOAR INCEPUTUL!” - Recomandari
  13. Pingback: CE SE INTAMPLA CAND CRESTINII ABANDONEAZA POLITICA/ Bolsevicii sexului lovesc din nou: UNICEF sprijina “FAMILIILE” HOMOSEXUALE/ Miza razboiului pentru ORA DE RELIGIE - Recomandari
  14. Pingback: ARGUMENTE PENTRU ORA DE RELIGIE. “Actiunea Bisericii trebuie sa fie urgenta, altfel se va condamna singura la un rol tot mai marginal” - Recomandari
  15. Pingback: RELIGIA IN SCOLI. Demontarea miturilor psihologilor atei. Agresivitatea militantilor ASUR si o chestiune de etica: DE CE E PROPAGANDA ANTI-RELIGIOASA PREZENTATA DREPT “STIINTA” IN MASS-MEDIA? - Recomandari
  16. Pingback: “De ce oare talharii se aduna imprejurul Bisericii si o batjocoresc?” PENTRU CA NU NE MAI DOARE SI NU MAI APARAM BISERICA ATUNCI CAND ESTE TERFELITA, “pentru ca nu ne mai identificam cu ai nostri” (PREDICA AUDIO) | Cuvântul Ortodo
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare