Iohannis, CNCD si RAZBOIUL IMPOTRIVA LIBERTATII ROMÂNILOR/ Mega-afacerea stigmatizarii ONG-urilor crestine drept ”GRUPURI DE URA”/ VIOLENTA ANTICRESTINA A ACTIVISTILOR HOMOSEXUALI/ Petiţie pentru desființarea Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării!/ Cotidianul ADEVARUL in propaganda fatisa pro-LGBT

18-05-2018 26 minute Sublinieri

Așa cum anunțase încă de sâmbăta trecută, președintele Klaus Iohannis a refuzat să promulge Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului și a trimis azi Curții Constituționale o nouă sesizare de neconstituționalitate asupra acestei legi. 

Textul integral al sesizării a fost publicat pe site-ul Președinției României.

Este a patra sesizare de neconstituționalitate, după ce CCR a respins alte trei sesizări, formulate de parlamentarii USR + PNL (Decizia nr. 612/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 23 noiembrie 2017; Decizia nr. 47/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 7 martie 2018; Decizia nr. 299/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 14 mai 2018).

„Considerăm că Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului cuprinde, în continuare, dispoziții neconstituționale. Astfel, prin conținutul normativ, dispoziții ale legii menționate contravin prevederilor art. 1 alin. (5),  art. 142 alin. (1), art. 146 lit. a),  art. 147 alin. (2) și alin. (4), art. 150 – art. 152 și art. 156 din Constituție”, se arată în sesizarea trimisă CCR de Klaus Iohannis. […]

Voci Conservatoare:

Cotidianul Adevarul si-a oficializat calitatea de unitate de propaganda PRO-LGBT

Ceea ce inseamna ca unul din serviciile secrete ale Romaniei, platite in principal din banii prostilor de majoritari care semneaza pentru referendumuri degeaba, si-a asumat pe fatza o agenda care contrazice flagrant valorile poporului pentru care, chipurile, functioneaza.

Cat despre noi, nu doar ca ne lasam calcate in picioare drepturile elementare, atunci cand nu reactionam la sfidarea amanarii (negarii) referendumului, dar ne si lasam batjocoriti, platind institutii ca sa ne calce in picioare valorile si suveranitatea.

Filmul e construit in asa fel incat isi bat joc de un om destul de in varsta, prezentat acolo drept “omul rau”, desi acesta nu zice nimic ofensator, si contine un singur om care pare ca participa la eveniment din postura de simplu LGBT person. Cel din captura video, un sarman a carui nefericire este exploatata de niste activisti lipsiti de orice fel de scrupule.

Ana-Corina Sacrieru/ Juridice: 

Libertatea de exprimare între propagandă și îngrădire 

Ultimul caz de notorietate în societatea românească privind o acuzație de discriminare, respectiv pretinsa acuzație de discriminare adusă purtătorului de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, determină analiza unor aspecte juridice pe care le comportă declarația pe care președintele CNCD, dl. Asztalos Csaba a făcut-o referitoare la acest caz:

Premisa inițială de la care pornim este una mai mult democratică și mai puțin juridică, respectiv aceea că, într-un stat democratic și suveran poporul deține în mod real toate prerogativele garantate de Constituție. Coborând această premisă la nivelul inițiativei cetățenești calificată de dl. Asztalos drept intoleranță, notăm o a doua premisă, de această dată exclusiv juridică și care decurge din jurisprudența europeană: potrivit motivării CEDO în cauza Morice c. Franța(2015), în dezbaterile publice, limitarea dreptului la liberă exprimare poate avea efectul de paralizare a exercitării acestei libertăți.

Inițiativa civică semnată de 3 milioane de români este cea mai mare inițiativă cetățenească din istoria României și reprezintă reflexia unei dezbateri publice ce va fi închisă prin organizarea unui referendum.

A vorbi – de la nivelul Consiliului Național de Combatere a Discriminării – despre această inițiativă spunând că „din punct de vedere juridic, nu are niciun efect”, calificând-o „un subiect fals, neclar” și atrăgând atenția că a vorbi despre familia naturală este chiar „mult mai grav decât a vorbi despre familia tradițională” antamează – conștient sau nu – efectul paralizant al dezbaterii publice, legitimând totodată orice tip de etichetă aplicată milioanelor de români care nu au făcut decât să își exercite un drept garantat într-o societate democratică.

Potrivit motivării CEDO în cauzele Ollinger c. Austriei si Höfer și Annesc. c. Germaniei, expresiile și opiniile exprimate pe un subiect de interes public se bucură de un grad special de protecție, Statele având în aceste cazuri o marjă de apreciere limitată în restrângerea libertății de exprimare.

Or, pentru persoanele care ar dori să se exprime public în legătura cu acest subiect, calificările de mai sus pot fi percepute drept o restrângere impusă tocmai expresiei ei publice. Reamintim că este vorba despre o inițiativă civică având drept obiect protejarea familiei naturale întemeiate pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie prin definirea acesteia din urmă ca atare în disp. art 48 alin. (1) din Constituție, în contextul existenței și recunoașterii tuturor raporturilor de familie de fapt proteguite în mod concomitent și egal de disp. art. 26 din Constituția României. Acesta a fost considerentul Curții Constituționale a României atunci când a reținut – în Decizia nr. 580/2016 – că inițiativa nu aduce atingere drepturilor altor persoane.

Mai mult decât atât, coborând în planul materiei speciale a discriminării, constatăm că afirmațiile citate mai sus reprezintă veritabile etichete puse susținătorilor acestei inițiative: „fals”, „intoleranță”, etichete care legitimează orice discurs al urii împotriva acestora. A afla despre propria persoană că opțiunea ta de a ocroti căsătoria dintre un bărbat și o femeie te vulnerabilizează într-o asemenea măsură încât să fii etichetat într-un anumit fel ori să fii pasibil de săvârșirea unei discriminări, reprezintă o presiune și o vătămare evidentă. Notarea faptului că reacția mediatică este constantă în acest sens, fiind preluate toate aceste etichetări ale susținătorilor familiei naturale, pe deplin legitimate printr-o declarație ca aceea a domnului Asztalos, mută problema pe tărâmul calificării hărțuirii definite chiar de Ordonanța nr. 137/2000 ca fiind „orice comportament care duce la crearea unui cadru ofensiv”, în speța în discuție, un constant și public cadru ofensiv împotriva milioanelor de susținători ai familiei naturale. Aceasta poate reprezenta obiect de analiză juridică a unui caz atipic de hate-speech îndreptat împotriva unei majorități, respectiv majoritatea copleșitoare (87% potrivit unui sondaj CURS) a poporului român care concep căsătoria ca fiind uniunea dintre un bărbat si o femeie.

În egală măsură, analizând în această paradigmă atacul realizat prin această declarație și la adresa declarației publice făcute de reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române bazată pe valori precum educația și familia, se constată caracterul intimidant exercitat la adresa oricărui creștin care trebuie să înțeleagă din declarația președintelui CNCD că, dacă vorbește despre familia naturală compusă dintre un bărbat și o femeie ori despre educația fondată pe valorile perene ale Europei creștine, înseamnă că discriminează și poate fi reclamat la CNCD, fiind pasibil de sancționare.

În aceste condiții, oprindu-ne aici cu observarea îngrădirii libertății de exprimare, ne întoarcem la primul termen din titlu și ne punem întrebarea în ce măsură atacul mediatic și instituțional astfel realizat împotriva familiei în România, nu reprezintă de fapt decât dezideratul suprem al propagandei anti-familie, pe deplin instaurat numai în măsura în care se asigură și concomitenta îngrădire a libertății de apărare publică a familiei naturale realizate prin iubirea întemeietoare dintre un bărbat și o femeie.

Catalin Sturza/ Adevarul:

„Monetizarea urii” – o afacere extrem de profitabilă. Cazul SPLC  

Presa românească a preluat, acum două săptămâni, etichetarea drept grup de ură a unei organizații  respectabile pentru apărarea libertăților cetățenești, a libertății de conștiință și a libertății religioase. E o acuzație cu urmări foarte grave asupra dezbaterii publice democratice.

Ca să vedem cum s-a ajuns aici, trebuie să ne aplecăm asupra organizației de unde provine această etichetare. Este vorba de Southern Poverty Law Center (SPLC) din America, o organizație de la capătul extrem al spectrului stângii politice, care face, așa cum vom vedea, o mulțime de bani din acuzații de ură, plasate asupra grupurilor și personalităților care nu le împărtășesc viziunea ideologică

Procedeele de etichetare ale SPLC au fost criticate inclusiv de presa liberală și liberal-progresistă americană – de publicații precum New York Times, The Wall Street Journal și The Federalist. Pentru cei care nu-și mai amintesc, New York Times este publicația care, acum două săptămâni, scria „La mulți ani, Karl Marx – ai avut dreptate!”

Câte ceva despre SPLC, ca să privim lucrurile în contextul lor. Dacă ne imaginăm că obiectul de activitate al SPLC e legat de combaterea sărăciei, sau de îmbunătățirea legislației care să-i apere pe cei săraci, așa cum ne-ar putea sugera numele organizației, ne înșelăm. Vorbim, în fapt, despre un ONG al cărui principal obiect de activitate este incitarea la discriminare și violență, prin crearea de liste artificiale construite în jurul obiectului urii. Ura este definită, desigur, de SPLC, iar definițiile sunt strict subiective. În fapt, SPLC conduce o nișă de piață foarte profitabilă – cea a „monetizării” urii. Calomnierea și defăimarea unor persoane și organizații care nu împărtășesc care se opun agendei unor ONG-uri cu obiective foarte radicale poate să atragă simpatia unor mari sponsori, care vor contribui cu donații considerabile pentru a susține aceste etichetări. Vom vedea câteva exemple mai jos. 

Obiectivul SPLC: distrugerea adversarilor

Dacă ne gândim că activitatea SPLC se rezumă la etichetarea adversarilor politici și ideologici, iarăși ne înșelăm. Iată ce spune un membru din conducerea SPLC (Senior Fellow) Mark Potok:

„Uneori presa ne va descrie ca pe o organizație care monitorizează crimele de ură și așa mai departe… Vreau să spun foarte clar că scopul nostru în viață este să distrugem aceste grupări, să le distrugem cu desăvârșire. (link aici către un filmuleț unde este surprinsă declarația lui Potok).

Călugărițe catolice, veterani de război și militanți anti-ISIS – printre „grupruile de ură”

Un exemplu este cel al feministei musulmane de culoare Ayaan Hirsi Ali, de la Hoover Institution, care a fost trecută de SPLC pe lista „extremiștilor anti-musulmani”.

Totodată, SPLC compară organizații creștine pașnice, care condamnă violența și rasismul, cu grupuri violente și rasiste. Motivul? Faptul că aceste organizații creștine definesc Căsătoria – așa cum este și a fost aceasta de milenii – ca uniunea dintre un bărbat și o femeie. Lucrurile nu se opresc aici. SPLC  denigrează de asemenea călugărițe, veterani de război, musulmani care se opun terorismului. Prin etichetarea acestora drept „grupuri de ură“, SPLC urmărește să marginalizeze credințele religioase, să le scoată din spațiul public și chiar să le incrimineze. Pe de altă parte, SPLC trece sub tăcere actele de violență săvârșite de mascații Antifa (așa-numiții „antifa thugs”), care acționează în grup prin limitarea libertății de expresie în campusuri și prin protestele violente împotriva alegerii lui Donald Trump.

Să urmărim alte câteva exemple.

Un cor de călugărițe catolice, numit The Singing Nuns, a fost pus în mod repetat de SPLC pe listele sale, fiind catalogat drept „grup de ură” link aici. Singura „crimă” comise de călugărițe pare a fi aceea că apar în public purtând vestimentația alb cu albastru a ordinului din care fac parte.

Organizația americană de veterani de război Veterans of Foreign Wars (VFW) a fost inclusă și ea pe „lista de ură” deoarece mulți dintre membri ei ar simpatiza cu „idealuri de extremă dreapta”, precum libertatea, siguranța, și valorile de familie – link aici.

Site-ul „Jihad Watch”, fondat de jurnalistul Robert Spencer, și care urmărește atentatele și actele de violență comise de teroriștii islamici în lumea occidentală, a fost și el trecut pe lista grupurilor de ură – link aici.

Reformatorul musulman Maajid Nawaz, de la Quiliam Foundation (UK), care critică cu vehemență terorismul islamic, a fost și el pus de SPLC pe „listele urii” – link aici.

„SPLC are un succes considerabil în încercarea de a se transforma în unicul arbitru al lucrurilor care sunt permise și al lucrurilor care trebuie interzise pe drumul spre Utopia Diversității”, a scris jurnalistul Robert Spencer, după ce a aflat că a ajuns și el pe „listele urii” ale SPLC.

SPLC s-a lansat și într-o campanie de denigrare a Alliance Defending Freedom (ADF), al cărui partener global este ADF International. Publicul românesc este probabil familiarizat cu ADF International, care a susținut inițiativa de definire a Căsătoriei în Constituția României ca uniune dintre un bărbat și o femeie. ADF International a transmis Curții Constituționale a României un amicus curiae, prin care detalia jurisprudența europeană și internațională în domeniul drepturilor omului care face demersul cetățenesc perfect legal și legitim.

ADF este o organizație cu ethos creștin, în fapt, cea mai mare organizație de avocați care militează pentru libertatea religioasă, dreptul la viață de la concepție la moarte naturală și definirea Căsătoriei ca uniunea dintre un bărbat și o femeie. ADF este cunoscută ca una dintre cele mai de succes organizații, care a câștigat șapte cazuri – în ultimii șapte ani – la Curtea de Supremă a Americii și care a apărat clienți la alte instanțe de prestigiu de pe teritoriul SUA. Aceste victorii se referă la libertatea de exprimare religioasă, libertatea de opinie în campusurile universitare și libertatea de asociere.

ADF a reușit să reprezinte cu succes în fața Curții Supreme a SUA o serie de cazuri celebre care au ajutat la o mai buna apărare a libertății religioase în fața abuzurilor unor activiști și militanți progresiști. Așadar, etichetată sau nu, ADF are justiția, cel puțin în cazurile menționate, de partea sa.

Se știe prea puțin de faptul că retorica violentă a SPLC a avut deja urmări grave

În 2012 un bărbat înarmat a pătruns sediul organizației Family Research Council în Washington, unde își avea sediul și ADF la acea vreme. Înarmat cu un pistol semi-automat încărcat și cu 100 de gloanțe, atacatorul dorea să îi ucidă pe toți din acea clădire și „să intimideze oponenții drepturilor comunității gay”. Se pare că atacatorul a aflat adresa exactă a acestor organizații de pe site-ul SPLC, care atacase Family Research Council în termeni duri, catalogând-o drept „grup de ură”. Așadar, etichetele de „ură” atrag după sine ură și violență.

După ce a fost catalogat drept „extremist” de SPLC în 2016, reformatorul musulman Maajid Nawaz a declarat pentru The Atlantic: „Au pus o țintă deasupra capului meu. În domeniul meu de activitate, dacă îi spui unui anumit tip de musulman că sunt un «extremist», asta înseamnă că sunt o țintă. Ei nu trebuie să se confrunte cu toate aceste lucruri. Pe când eu nu am nici un fel de protecție. Nu am nici un fel de protecție din partea statului. Acești oameni mă pun pe ceea ce cred că este o «listă de atacuri».” Ținând cont de atacul de la Family Research Council, și ținând cont de pericolul real cu care se confruntă cei precum Maajid Nawaz, care se opun islamiștilor radicali, afirmația nu este deloc lipsită de temei. Link aici către articolul din The Atlantic. 

New York Times și The Wall Street Journal despre abuzurile SPLC

În Statele Unite s-a scris foarte mult despre campaniile de denigrare pe care le orchestrează SPLC și despre banii grei care sunt încasați ca urmare a etichetării „dușmanilor ideologici” drept „grupuri ale urii”. Activitate care, așa cum am arătat, reprezintă o afacere foarte profitabilă – desfășurată, comod, din interiorul unui birou corporate. Fără bătăile de cap al interacțiunii pe teren cu grupuri vulnerabile și fără efortul de a împărți ajutoare sau de a construi ceva pentru vreun grup vulnerabil anume. Cotidiene renumite precum Wall Street Journal și New York Times au publicat articole pe această temă.

Iată, ce scrie, de pildă, The Wall Street Journal: „Cea mai recentă țintă de denigrare prin asociere cu «discursul urii» este o organizație pentru apărarea libertăților cetățenești. Titlurile au fost, în același timp, inflamante și mincinoase: «Procurorul General Jeff Sessions criticat deoarece a vorbit cu un Grup de Ură», conform NBC. Știri preluate de ABC și de alte mari trusturi de presă au folosit un limbaj similar. Cititorii ar putea fi surprinși să descopere că grupul în chestiune este ADF, o organizație respectată pentru apărarea libertăților cetățenești.” (textul integral la acest link)

Iar New York Times scrie următoarele: „Dacă Tim Cook [de la Apple] și Jamie Dimon [de la PMorgan Chase]  și-ar fi făcut temele, ar fi aflat că SPLC este o organizație care a luat-o pe arătură, denigrând oameni care luptă pentru libertate și închizând ochii în fața unei ideologii și a unei mișcări politice care au foste multe lucruri în comun cu nazismul.” (autoarea face aici referire la așa-numiții antifa thugs; textul integral la acest link)

„O escrocherie bazată pe comerțul cu ură”

Banii provin, așadar, de la companii precum Apple sau J.P. Morgan sau de la actori precum George Clooney, care vor să arate, prin aceste donații, că nu susțin „discursul urii” promovat de unele grupări extremiste precum așa-numiții „suprematiști albi”. Însă între „suprematiștii albi” și organizații respectabile pentru apărarea drepturilor omului precum ADF sau călugărițele de la The Singing Nuns sau feminista musulmană Ayaan Hirsi Ali, de la Hoover Institution, e o diferență ca de la cer la pământ. Și a pune aceste organizații și aceste personalități pe același nivel cu „suprematiștii albi” denotă nu numai o totală orbire în fața realității – ci este un gest extrem de primejdios pentru dezbaterea democratică și pentru libertatea de exprimare.

The Federalist expune sumele astronomice pe care le face SPLC: salarii anuale de 200.000 – 350.000 de dolari, la care se adaugă beneficii și sporuri. În anul 2015, organizația a primit din „cadouri, granturi și contribuții” peste 50 de milioane de dolari, iar în anul 2017, când Donald Trump a candidat la președinție, contribuțiile s-au triplat – la peste 132 de milioane de dolari. Din acești bani, doar 17% sunt cheltuiți pentru programe caritabile. The Federalist numește SPLC „a hate mongering scam” – „o escrocherie bazată pe comerțul cu ură”.Orice credibilitate pe care organizația o avea în anii ’70, când a purtat câteva bătălii împotriva Ku-Klux-Klanului, SPLC și-a pierdut-o de mult”, comentează The Federalist; link aici către articolul integral. Iată ce înseamnă să faci profit de pe urma campaniilor împotriva așa-ziselor „grupuri de ură”.

Alte articole care documentează  activitatea SPLC, calificată de mass-media americane drept extrem de părtinitoare, periculoasă și imorală, vom descoperi în publicații precum Bloomberg , The Weekly StandardCity JournalNational Review, the Washington Free Beacon.

Cum să stigmatizezi un demers democratic

În loc să preia declarații calomnioase făcute de anumiți activiști din spațiul românesc care parafrazează SPLC, publicațiile care au preluat această etichetă ar fi trebuit să verifice informațiile și să inițieze o dezbatere asupra a ceea ce s-a discutat, în realitate, în cadrul conferinței de la Palatul Parlamentului unde a fost invitată și ADF International. Dimpotrivă, preluând sintagma acestui singur ONG lipsit de orice credibilitate și cunoscut pentru că monetizează „discursul urii”, această parte a presei românești a dorit să stigmatizeze tot evenimentul de la Parlament. Eveniment care a inclus multe alte organizații, politicieni, și numeroși reprezentanți ai cultelor din România (ortodocși, catolici, protestanți, mozaici).

Este, bineînțeles, mai simplu să procedezi așa decât să explici publicului românesc de ce un lider civic occidental vine să le vorbească românilor despre importanța juridică, sociologică și demografică a păstrării definiției Căsătoriei ca uniune dintre un bărbat și o femeie. E firesc, atunci când mare parte a presei din România nu a făcut altceva decât să ne spună cât de anti-occidental este demersul revizuirii Constituției pentru definirea Căsătoriei. Cum ar putea să explice acești jurnaliști mișcările civice masive, milioanele de oameni ieșiți în stradă în Franța, de exemplu, în sprijinul Căsătoriei? Dacă tot vorbim despre Franța, reamintesc că doamna Ludovine de la Rochère, care a vorbit în Parlamentul României (link aici) în cadrul evenimentului Referendumul pentru Căsătorie: Perspective Naționale și Internaționale, este lidera La Manif pour Tous, care în 2013 a condus peste un milion de protestatari pe străzile Parisului pentru a-și arăta sprijinul pentru Căsătoria dintre un bărbat și o  femeie. La Manif pour Tous  a mobilizat, din nou, zeci de mii de protestatari în octombrie 2016, care au ieșit pe străzile Parisului să ceară candidaților prezidențiali la alegerile din 2017 să sprijine valorile tradiționale ale familiei.

În același sens, presa din România a omis cu desăvârșire să menționeze că 40 de eurodeputați din Bruxelles au transmis liderilor politici români să urgenteze procedura de organizare a Referendumului. Sau că o parte dintre eurodeputați au transmis mesaje video în sprijinul Referendumului ca act democratic al poporului român.

Așadar, etichetarea grupurilor conservatoare respectabile drept „grupuri de ură” este un demers care are o singură țintă: să închidă dezbaterea publică democratică. Vorbim despre diversitate, pluralitate de opinii, conviețuire armonioasă. Dar toate acestea dispar sub vălul unei presupuse lupte împotriva „grupurilor de ură”, etichetate de poliția gândirii ideologică, combătute de așa-numite „consilii anti-discriminare” și excluse din spațiul public de presa așa-zis progresistă.

Articole de pe acest blog care au legătură cu subiectul tratat aici:

Europa, între rațiune și propagandă. Ce s-a spus de fapt la conferința Platformei civice Împreună – link aici

Definiția Căsătoriei, familia monoparentală și cinema-ul de mall – link aici

Despre Căsătorie și gândirea domului Cioloș – link aici

Romeo și Julieta – în afara legii? – link aici

Trei lucruri cel puțin la fel de rele ca Ciuma Roșie. Și o metodă de a le opri – link aici

Doinea Cornea și moștenirea lui Marx – link aici

Karl Marx a avut dreptate? – link aici

Despre moartea lui Alfie Evans – link aici

Mark Zuckerberg: „Silicon Valley e un loc extrem de înclinat către stânga” – link aici

A făcut dl Vasile Bănescu afirmații rasiste, sexiste și clasiste? – link aici

Testul unei bune religii și noile acuzații aduse dlui Vasile Bănescu – link aici

Testul unei bune religii și noile acuzații aduse dlui Vasile Bănescu

În 1989, dr. Chuck McIlhenny, pastor al primei Biserici Presbiteriene din San Francisco, a ajutat la respingerea unei legi a parteneriatului civil care, sub amenințarea cu închisoarea sau cu amenzi grele, ar fi obligat publicul să trateze cuplurile de același sex ca pe familii. Episodul pe care îl prezint aici îl redau din sursele indicate la finalul relatării.

Cazul familiei McIlhenny

Fiind unul dintre puținii pastori ai orașului activi din punct de vedere politic, McIlhenny și familia sa au devenit rapid ținta urii propagandei activiste. Timp de trei ani, la cele mai diverse ore ale zilei și ale nopții, ei au primit mii de apeluri telefonice amenințătoare de hărțuire, în care apelanții jurau să le violeze și să le ucidă pe cele trei fiice ale pastorului. 

Activiștii homofili le-au vandalizat în mod constant și casa, și biserica cu graffitti –  de exemplu, cu inscripția „Dykes pro Choice”, adică „Lesbiene pro avort” – și au atacat centrul de consiliere pentru criză de sarcină care aparținea de biserică.

Activiștii au spart geamurile bisericii de atâtea ori, încât enoriașii au fost nevoiți să zidească permanent ferestrele. Putem spune, pe drept cuvânt, că metodele folosite de acești activiști, departe de a fi metode pașnice sau democratice, sunt metode cvasi-teroriste care au ca scop intimidarea și reducerea la tăcere a oricărei forme de opoziție.

Am preluat relatarea din „The McIlhennys: Victims of Hate.”, în Focus on the Familly Citizen, August 20, 1990, pp. 14-15. O găsim citată în multe surse online, cum ar fi aici și aici.

Zilele trecute purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, dl Vasile Bănescu, a fost reclamat la CNCD pentru că a formulat obiecții cu privire la eficiența educației sexuale bazată pe metode contraceptive ca unică formă de reducere a sarcinilor în rândul adolescentelor.

Escaladarea presiunilor în ceea ce-l privește pe dl Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR

O parte a presei l-a atacat prompt, spunând că dl Bănescu merită amendat pentru afirmații „rasiste, sexiste și clasiste” deoarece ar fi spus că numărul mare de sarcini în rândul unor adolescente se datorează în mod exclusiv apartenenței acestora la o anumită minoritate vulnerabilă. Ăn fapt, acesta este un „om de paie”, deoarece dl Bănescu nu a spus, în nici un fel, acest lucru.

Pe forumuri și în social media s-a mers mut mai departe cu calomniile și injuriile la adresa dlui Bănescu și a BOR – un adevărat delir fără nici o legătură cu ceea ce a spus, în fapt, dl Bănescu. Am scris pe larg despre asta într-un alt articol – cred că afirmațiile dlui Bănescu au fost deformate și prost interpretate, și nu există vreun motiv ca dl Bănescu să fie amendat.

Acum, situația escaladează – dl Bănescu a fost, din nou, reclamat la CNCD, de data aceasta de un activist umanist (ateu) care cere ca dl Bănescu să fie amendat deoarece a parafrazat într-o emisiune la Trinitas TV o maximă a lui Victor Hugo – „cine nu crede în nimic,  este capabil de orice.” Dl Vasile Bănescu a parafrazat această maximă în forma „un om fără credință este capabil de orice.” Acuzația este aceea că dl Bănescu i-ar fi jignit pe ateii din România, discutând despre credință și ateism la postul Trinitas TV – postul Patriarhiei Române.

Este cazul pastorului Chuck McIlhenny un caz izolat?

Înainte de a vorbi despre aceste noi acuzații care i se aduc dlui Bănescu, mă întreb – este povestea pastorului Chuck McIlhenny o poveste singulară? Doar un caz izolat de agresiune și intimidare dusă de activiștii seculariști împotriva unui cult religios?

Cu siguranță că nu. Redau, iarăși, din sursele indicate in finalul fiecărei relatării.

Activiștii militanți și membrii pro-avort ai organizației ACT-UP (fost Lesbian and Gay Community Service Center, link aici către Wiki) au luat cu asalt Catedrala Sf. Patrick din New York pe 10 decembrie 1989. Ei au atacat enoriașii, au întrerupt slujba cardinalului John OConnor, au profanat Sfintele Taine, pe care le-au aruncat pe jos și le-au călcat în picioare. În afara catedralei, sute de activiști cereau caterisirea Cardinalului O’Connor și atacau trecătorii – toate acestea deoarece cardinalul a refuzat să accepte educația sexuală bazată pe metode contraceptive. Pe pancarte erau scrise lozinci precum „Maria ar fi trebuit să facă avort”, „Moarte Bisericii”, și alte blasfemii pe care nu le voi reproduce aici.

După atac, John Leo scria în U.S. News & World Report: „Cititorilor nu li se spune despre parodierea ritualului împărtășaniei în care au fost folosite prezervative pe post de pocal, despre batjocorirea Predicii de pe Munte ca încurajare a sodomiei, despre simularea unor acte sexuale anale și orale, și despre intensitatea cu care au fost hărțuiți trecătorii din afara bisericii. Unii dintre activiștii ACT-UP se roteau în jurul unui preot nou hirotonit și a mamei salve vârstnice, acoperindu-i cu prezervative, până când poliția a intervenit și i-a îndepărtat” – relatarea aici.

Detalii pe larg despre așa-zisele „proteste civice” ale ACT-UP aici. Evenimentele relatate din perspectiva ACT-UP aici.

Zis-a cel nebun în inima lui…”

Mă întorc la acuzațiile aduse dlui Bănescu – domnia sa i-ar fi jignit de această dată pe ateii din România prin parafrazarea unui citat din Victor Hugo.

Voi adăuga și eu aici câteva citate – nu le voi parafraza, le voi reproduce ca atare.

  1. Un citat din Sir Isaac Newton, considerat fondatorul științei moderne:

„Opoziția față de credința în Dumnezeu este ateism în profesiune și idolatrie în practică. Ateismul este atât de absurd și de odios omenirii, încât nu a avut, niciodată, mulți propovăduitori.”

  1. Un citat din eseistul și scriitorul G.K. Chesterton – în continuitatea citatului dlui Bănescu din Victor Hugo:

„Atunci când oamenii aleg să nu creadă în Dumnezeu, ei nu ajung, ca urmare, să nu creadă în nimic. Ei devin capabili să creadă în orice.

  1. Un al doilea citat din Chesterton – unul dintre cele mai cunoscute citate din Chesterton în mediul online. 

Am avut de-a lungul ultimelor secole o serie de religii extrem de simple; fiecare încercând, la rândul ei, să fie mai simplă decât cealaltă. Și semnul distinctiv al tuturor acestor simplificații a fost nu doar faptul că s-au dovedit în cele din urmă sterile, ci acela că s-au dovedit foarte repede sterile. Cineva spune ultimul cuvânt despre ele atunci când spune primul cuvânt. Ateismul este, cred, exemplul suprem al unei religii simple. Cineva spune că nu există Dumnezeu; dacă chiar o spune în inima sa, atunci acela e un anumit tip de om despre care vorbesc foarte explicit Scripturile. Însă, oricum ar fi, atunci când a spus-o, a spus-o; și nu mai e nimic altceva de spus. Conversația se va împotmoli, de la acel punct încolo. Adevărul este că atmosfera plină de tensiune în care un ateu a trăit a fost atmosfera unui teism palpitant și tremurător, și nicidecum o atmosferă a ateismului; a fost o atmosferă a sfidării, și nu a negării. Lipsa de respect este un parazit foarte servil al respectului, și face foamea alături de stăpânul ei care e veșnic flămând. După acest prim moft al efectului pur estetic al blasfemiei, întreaga poveste dispare în propriul ei vid. Pentru că dacă nu ar exista Dumnezeu, nu ar exista nici atei.

Și, în sfârșit, un verset din Psalmi, la care face referire și Chesterton mai sus:

„Zis-a cel nebun întru inima sa: Nu există Dumnezeu!”

Testul unei bune religii

Pentru militantul ateu care l-a reclamat pe dl Bănescu, tot Chesterton a mai spus: „testul unei religii bune este dacă aceasta suportă sau nu suportă să faci glume pe seama ei.” Această seriozitate și această încruntare permanente, această veșnică dispoziție și predispoziție de a fi „ofensat” și de a face reclamații pentru ofense mai mult sau mai puțin imaginare pe care o vedem la unii dintre activiștii diverselor cauze ale umanismului secularist nu sunt, nu au cum să fie semnele unei „bune religii” și ale unei bune așezări a intelectului și a sufletului. Iar dacă aceste citate le provoacă acestor activiști umaniști disonanțe cognitive – cred că o oră de onestitate cu ei înșiși, cu propria conștiință, le-ar putea aduce beneficii mult mai mari decât sutele de ore pe care le petrec unii dintre ei pentru a-l denigra online pe dl Vasile Bănescu și pentru a-l hărțui cu reclamații puerile la CNCD.

Sau poate mă va reclama și pe mine vreun activist umanist pentru aceste citate din titani ai științei și ai literaturii, precum Isaac Newton, Victor Hugo și G.K. Chesterton? Sau pentru un citat dintr-una din cele mai frumoase colecții de poeme ale omenirii – Psalmii Regelui David? În orice caz, citatele de aici sunt selectate și traduse de mine și opiniile exprimate aici sunt numai ale mele – și nu au vreo legătură cu platforma care îmi găzduiește blogul. Spre cinstea lor, administratorii acestei platforme le oferă deplină libertate de exprimare autorilor care scriu aici, iar autorii sunt singuri responsabili pentru părerile lor. Așadar, mai în glumă, mai în serios, amenda o plătesc singur – iar bunicul meu a făcut închisoare politică pentru că a refuzat să tacă și a spus ceea ce credea, în timpul Regimului Dej; ce e o amendă față de anii grei de închisoare făcuți de oameni precum bunicul meu, sau bunicul dlui Bănescu sub vechii marxiști?

În ceea ce privește CNCD, dacă va lua în serios oricare dintre aceste reclamații și-l va amenda pe dl Bănescu va dovedi, fără drept de apel, nu doar că este lipsit de discernământ și onestitate, ci că e nimic mai mult și nimic mai puțin decât un „jandarm ideologic” al marxismului cultural și al umanismului ateu. Un vector ideologic de limitare a libertății de exprimare care folosește în mod abuziv tema combaterii discriminării pentru a-i lovi pe toți cei care se opun dictaturii relativismului moral și chiar pentru a-i amenda pe toți cei care nu-i sunt simpatici. Orice obiecție rațională adusă de creștini, de Biserică și de toți oamenii cu picioarele pe pământ față de agenda acestei ideologii promovate de CNCD va fi un motiv suficient pentru a-i lipsi pe aceștia de drepturi, a-i persecuta și a-i prigoni.

Articole de pe acest blog legate de subiectul tratat aici:

A făcut dl Vasile Bănescu afirmații rasiste, sexiste și clasiste? – link aici

Doinea Cornea și moștenirea lui Marx – link aici

Karl Marx a avut dreptate? – link aici

Romeo și Julieta – în afara legii? – link aici

Despre moartea lui Alfie Evans – link aici

Mark Zuckerberg: „Silicon Valley e un loc extrem de înclinat către stânga” – link aici

Stiripentruviata

În 16 țări din Europa, PARTENERIATUL CIVIL a condus la „CĂSĂTORIA” între DOI BĂRBAȚI și ADOPȚIILE DE COPII de către aceștia

de Andrei Manea, Facebook

Dnul CSABA ASZTALOS, Președintele Consiliului Național de Combatere a Discriminării (CNCD), declară despre inițiativa de revizuire a constituției: “Din punct de vedere juridic, nu are niciun efect.” În același timp, CNCD, trimite Parlamentului propunere de lege privind PARTENERIATUL CIVIL.

În 16 țări din Europa, PARTENERIATUL CIVIL a condus la “CĂSĂTORIA” între DOI BĂRBAȚI și a legalizat ADOPȚIILE DE COPII de către aceștia.

Stimate domnule Csaba, REFERENDUMUL PENTRU CĂSĂTORIE are un MARE EFECT: garantează DREPTUL COPIILOR la o MAMĂ și un TATĂ. În caz contrar, unii dintre ei vor fi discriminați: VOR FI ADOPTAȚI ȘI CRESCUȚI DE 2 BĂRBAȚI!

Pe ei cine îi apară?

Parlamentul din FRANTA a aprobat în 1999 PARTENERIATUL CIVIL, apoi în 2013 “CĂSĂTORIA” între DOI BĂRBATI și a legalizat ADOPȚIILE DE COPII de către aceștia în același an.

Parlamentul din GERMANIA a aprobat în 2001 PARTENERIATUL CIVIL, apoi în 2017 “CĂSĂTORIA” între DOI BĂRBATI și a legalizat ADOPȚIILE DE COPII de către aceștia în același an.

Parlamentul din SPANIA a aprobat în 2000 PARTENERIATUL CIVIL, apoi în 2005 “CĂSĂTORIA” între DOI BĂRBATI și a legalizat ADOPȚIILE DE COPII de către aceștia în același an.

Parlamentul din OLANDA a aprobat în 1998 PARTENERIATUL CIVIL, apoi în 2001 “CĂSĂTORIA” între DOI BĂRBATI și a legalizat ADOPȚIILE DE COPII de către aceștia în același an.

Parlamentul din PORTUGALIA a aprobat în 2001 PARTENERIATUL CIVIL, apoi în 2010 “CĂSĂTORIA” între DOI BĂRBATI și a legalizat ADOPȚIILE DE COPII de către aceștia în 2016.

Parlamentul din BELGIA a aprobat în 1998 PARTENERIATUL CIVIL, apoi în 2003 “CĂSĂTORIA” între DOI BĂRBATI și a legalizat ADOPȚIILE DE COPII de către aceștia în 2006.

Parlamentul din NORVEGIA a aprobat în 1993 PARTENERIATUL CIVIL, apoi în 2009 “CĂSĂTORIA” între DOI BĂRBATI și a legalizat ADOPȚIILE DE COPII de către aceștia în același an.

Parlamentul din FINLANDA a aprobat în 2002 PARTENERIATUL CIVIL, apoi în 2012 “CĂSĂTORIA” între DOI BĂRBATI 2017 și a legalizat ADOPȚIILE DE COPII de către aceștia în același an.

Parlamentul din ISLANDA a aprobat în 1996 PARTENERIATUL CIVIL, apoi în 2010 “CĂSĂTORIA” între DOI BĂRBATI și a legalizat ADOPȚIILE DE COPII de către aceștia în 2006.

Parlamentul din IRLANDA a aprobat în 2010 PARTENERIATUL CIVIL. În 2015 Irlanda a aprobat “CĂSĂTORIA” între DOI BĂRBATI și a legalizat ADOPȚIILE DE COPII de către aceștia în 2016.

Parlamentul din LUXEMBURG a aprobat în 2004 PARTENERIATUL CIVIL, apoi în 2015 “CĂSĂTORIA” între DOI BĂRBATI și a legalizat ADOPȚIILE DE COPII în 2015.

Parlamentul din MALTA a aprobat în 2014 PARTENERIATUL CIVIL, apoi în 2017 “CĂSĂTORIA” între DOI BĂRBATI și a legalizat ADOPȚIILE DE COPII de către aceștia în 2014.

Parlamentul din SUEDIA a aprobat în 1998 PARTENERIATUL CIVIL, apoi în 2009 “CĂSĂTORIA” între DOI BĂRBATI și a legalizat ADOPȚIILE DE COPII de către aceștia în 2003.

Parlamentul din AUSTRIA a aprobat în 2009 PARTENERIATUL CIVIL, în 2019 intrând în vigoare “CĂSĂTORIA” între DOI BĂRBATI si a legalizat ADOPȚIILE DE COPII de către aceștia în 2016.

Parlamentul din ANGLIA a aprobat în 2004 PARTENERIATUL CIVIL, în 2014 “CĂSĂTORIA” între DOI BĂRBATI și a legalizat ADOPȚIILE DE COPII de către aceștia în 2002.

Parlamentul din DANEMARCA a aprobat în 1989 PARTENERIATUL CIVIL, apoi în 2012 “CĂSĂTORIA” între DOI BĂRBATI și a legalizat ADOPȚIILE DE COPII de către aceștia în 2010.

3.000.000 de români AU SEMNAT de 3 (TREI) ANI pentru a defini în CONSTITUȚIA ROMÂNIEI, CĂSĂTORIA, ca fiind unirea între UN BĂRBAT ȘI O FEMEIE!

Mai multe informații despre EFECTELE ADOPȚIILOR DE COPII de către cuplurile de același sex se pot găsi aici.

Petiţie pentru desființarea Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării

O instituție publică ce funcționează din banii contribuabililor este ținută să respecte Constituția, legile țării și normele convenționale de comportament public: imparțialitate, echitate, echilibru.  Transformarea unei astfel de instituții publice în aparat birocratic angajat în mod militant pentru o cauză ce aparține unei singure categorii sociale și unei singure părți a societății civile este un fenomen mult mai periculos decât cunoscuta politicianizare. Acest fenomen se numește facționalism și introduce conflict în societate, întorcând o categorie socială împotriva alteia, instituind categorii privilegiate și second hand. Acest fenomen este cu atât mai grav atunci când se petrece în instituții publice a căror menire, teoretic, ar trebui să fie combaterea abuzurilor și a discriminării.

Ultimele decizii ale CNCD arată limpede că funcționează ca o unitate polițienească prin care se urmărește eliminarea dezbaterilor publice pe teme care nu sunt îmbrățișate de ideologia acestei „instanțe”plătită din banii românilor. Practic, CNCD a devenit o instituție care, în loc să combată discriminarea, o instrumentalizează și o întoarce împotriva unor segmente largi (și majoritare) ale societății.

CNCD nu își îndeplinește rolul de apărător al drepturilor celor discriminați, ci are rolul de a le băga pumnul în gură românilor care își cer drepturile sau care au curajul să se exprime public Redăm mai jos câteva din cele mai controversate acƫiuni pe care Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) le-a întreprins în ultima perioadă:

1. Preşedintele Klaus Iohannis a fost amendat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) care a stabilit astăzi că termenul „penali” folosit de şeful statului depăşeşte limita libertăţii de exprimare şi a aplicat sancţiunea amenzii contravenţionale de 2.000 de lei. Şeful CNCD a declarat că majoritatea Consiliului consideră că termenul de „penali“ este peiorativ şi aduce atingere demnităţii umane.

2. Neurochirurgul Leon Dănăilă, reclamat la CNCD de o asociație obscură care susține drepturile homosexualilor, a fost amendat  cu suma de 2.000 de lei  de Consiliul pentru Combaterea Discriminării  în urma unor comentarii în care se pronunța în favoarea familiei tradiționale.

3. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, a fost reclamat la CNCD, pe motiv că acesta ar fi „discriminat” etnia romă. Două ONG-uri care au prea puțin de-a face cu grija față de comunitatea romă și mai mult cu ideologia l-au reclamat pe Vasile Bănescu după ce acesta a declarat că multe dintre cazurile de mame minore au în spate motive sociologice

4. CNCD a semnat un parteneriat cu organizație LGBT având ca obiectiv „contracararea utilizării abuzive a libertății religioase pentru a genera intoleranță la adresa minorităților” Practic, o structură bugetară din subordinea statului român, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, semnează un protocol cu un ONG privat prin care sunt puse sub semnul întrebării dreptul la liberă exprimare și chiar se susține îngrădirea libertății religioase

5. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, a fost reclamat a doua oară la CNCD, de data asta fiind acuzat că ar fi „discriminat” ateii, după ce a parafrazat o cugetare a lui Victor Hugo despre oamenii fără credință

6. Situație ieșită din comun la Curtea Europeană de Justiție, acolo unde a ajuns procesul pe care doi homosexuali l-au intentat statului român, pe motiv că nu le recunoaște „căsătoria” încheiată în Belgia: în timp ce reprezentantul Guvernului României a susținut poziția statului, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării – finanțat tot de la buget, a avut o poziție contrară. Practic  cea mai defavorabilă pledoarie pentru statutul familiei în România a avut-o CNCD.

Comportamentul instituțional al domnului Csaba Asztalos, șeful Consiliului Național de Combatere a Discriminării, este unul angajat și militant. În aceste condiții, o instituție deja controversată devine un pericol pentru pacea socială.

Domnul Csaba Asztalos este principalul responsabil pentru această situație. Ma voi referi, aici, doar la ultima sa ieșire publică, deși acțiunile sale, fie la nivel declarativ, fie la nivel instituțional, sunt mult mai numeroase.

Declarația  domnului Asztalos Csaba cum că a vorbi despre familia naturală este chiar „mult mai grav decât a vorbi despre familia tradițională” este o limitare a dreptului la liberă exprimare ce poate avea efectul de paralizare a exercitării acestei libertăți. Această declarație are un caracter „intimidant exercitat la adresa oricărui creștin care trebuie să înțeleagă din declarația președintelui CNCD că, dacă vorbește despre familia naturală compusă dintre un bărbat și o femeie ori despre educația fondată pe valorile perene ale Europei creștine, înseamnă că discriminează și poate fi reclamat la CNCD, fiind pasibil de sancționare.

Adevărata explicație este că, pentru șeful CNCD, exprimarea viziunilor creștine este inacceptabilă în spațiul public. Având în vedere acest partis-pris grav, șeful CNCD discriminează negativ și împotriva spiritului legilor și Constituției României segmente majoritare din societatea civilă a României și pozitiv câteva ONG-uri restrânse ultra-minoritare animate de ideologii radicale.

Luând în considerare toate aceste declaraƫii şi fapte cerem desființarea Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

Semnează aici

Silviu Dancu, scriitor: „Corectitudinea politică este triumful ideologic al urii generalizate”

X este intolerant cu persoanele de o anumită orientare sexuală.
Y este intolerant cu persoanele de o anumită etnie.
Z crede că femeile ar trebui să fie mai degrabă domestice, că dimensiunea lor maternă ar trebui să prevaleze în fața celei de persoană care are o carieră.
Lista e lungă. Foarte lungă. Ne vom opri doar la aceste exemple, celelalte fiind variațiuni pe aceeași temă. În plus există și cei care prezintă mai toate intoleranțele posibile. Doar că nu în mod necesar cineva care are o intoleranță, o are și pe cealaltă.

Corectul politic sau progresistul activist luptă împotriva lui X, Y și Z. El este cel care crede în dreptate pentru marginal, discriminat, defavorizat etc. Prin urmare va fi mereu încordat împotriva majoritarului, favorizatului etc.

”Intoleranță față de intoleranță” nu este doar o sintagmă. Este o datorie. O obligație doctrinară. O dogmă. Progresistul o asumă ca pe un apostolat.

Nu e treabă ușoară. În fond, există nuanțe. Să ne gândim că poate X sau Z sunt membri ai etniei pe care o urăște Y. Sau poate că Y este membru al comunității a cărei orientare sexuală este detestată de X. Lucrurile se complică. Minoritățile tind să se întrepătrundă, să se suprapună, să iasă din limitele seci ale statisticilor și să se contopească precum lichidele care ies din ”recipientele” categoriilor de laborator și se amestecă entropic într-un spațiu intermediar, incontrolabil.

Progresistul luptă pentru fiecare în parte, dar trebuie să se confrunte cu situația în care intoleranța față de un defavorizat în dreptul unei categorii este manifestată taman de un defavorizat în dreptul altei categorii. Când un homofob este, de exemplu, dintr-o etnie minoritară (oricare!), progresistul se vede în fața situației de a identifica în interiorul minorității etnice, acea majoritate homofobă și să o combată. Are o misiune sisifică, în care se trezește că există majorități în minorități, așa cum există minorități în majorități. Nu mai spunem că și în interiorul acelei categorii (orientarea sexuală, de pildă) există alte subcategorii, aflate în relații de putere sau de inechitate între ele. A never ending story!

Știm că el a identificat intoleranța cu ”fobia”. Iar fobia a fost deja definită ca fiind ”ură”. Ură ca respingere, ură născută din frica de celălalt. Așa sună doctrina.

Trebuie să insistăm nițel: progresistul nu va fi intolerant față de intoleranță (implicit față de intoleranți) din inerție! El nu a moștenit un set de ”prejudecăți” sau de clișee. Dimpotrivă, el are o intoleranță educată cu intensitate, justificată bibliografic, are o intoleranță garnisită cu texte elaborate de experți, rulate prin mediul ”peer-to-peer”. Progresistul este intens ”catehizat”, vehiculează o terminologie sofisticată în care este cuprinsă o întreagă filosofie. El își asumă intoleranța față de intoleranță ca pe un act voluntar, conștientizat, impropriat pe linie de convingere (sau de credință) doctrinară. Este un convertit și, așa cum am zis, un apostol al doctrinei. El opune intoleranța lui educată, intoleranței needucate, ”de ev mediu” a discriminatorului.

Progresistul revendică doar în dreptul lui faptul de a fi educat sau, dacă o acceptă și la ”adversar”, el pretinde că e singurul care a ”înțeles”.

Apare un pardox, însă. Știm că X este intolerant față de cei cu o anumită orientare sexuală. El nu va fi în mod necesar și rasist. Sau invers. Sau cel care este misogin, nu e musai și rasist ori homofob. Poate fi, desigur, dar nu este în mod necesar.

Progresistul, însă, fiind intolerant cu intoleranții, îi va detesta pe toți aceștia. Îi va combate chiar dacă, la un anumit nivel, ei înșiși sunt subiectul minoritar al unei uri majoritare. Progresistul îi va urî pe membrii majoritățiii pentru ura membrilor majorității față de o minoritate sau alta.

Rezultă că singurul care urăște cel mai mult, pe cei mai mulți, cel mai des, și pentru mai orice pricină ideologic definită, este chiar progresistul. Apologet al ”includerii”, își va fundamenta discursul despre incluziune pe propria ură exprimată radial, în toate direcțiile. Va instaura cenzura numind-o liberate. Va limita drepturi (pe care le va numi ”ură”!) pretinzând că ”extinde” drepturi.

Corectitudinea politică este triumful ideologic al urii generalizate. Paradoxală pentru că mereu mascată de intenții bune, este cea mai intolerantă dintre intoleranțe. Una construită doctrinar, nicidecum simplu rictus umoral, una justificată rațional, nicidecum un reflex atins de rutină. O ură bine șflefuită, o ură sublimată, o ură înnobilată.

Mă întreb dacă Popper a avut și asta în minte atunci când vorbea despre paradoxul toleranței. Că aici vorbim despre cel al intoleranței.

Free speech: Stânga a distrus morala socială, tradiția și bunele maniere, iar acum vrea să le reglementeze prin forță

de Robert Gabriel Ciobanu, Facebook
Free speech: în ultimii o sută de ani gânditorii de stânga au atacat sistematic edificiul social în care oamenii luau decizii și acționau și care le modela comportamentele și valorile, făcând astfel co-existența posibilă și plăcută. S-au folosit pentru asta de toate mijloacele și strategiile de care dispuneau: sofisme adaptate contextului social și cultural, teorii pseudo-științifice, psihanaliză, marxism, structuralism, deconstructivism, toate diluate în grade diferite și cu accente diferite. Au produs și întreținut revoluții culturale, mișcări de contestare a normelor sociale, a tradițiilor și a standardelor intelectuale și umane, au creat generații întregi de oameni mutilați sufletește, oameni care nu se simt bine cu ei înșiși, oameni frustrați care își caută sensul în diferite activisme sociale și politice, oameni lipsiți de responsabilitate, oameni fără caracter și valori, oameni care nu cred în nimic, dar au impresia că totul li se cuvine.

Odată ce au distrus asumpțiile morale pe care societățile se sprijineau și care, în evoluția lor, au acționat ca un liant, au răspândit în toate mediile nihilismul și anomia. Rezultatul este cel care se vede astăzi: mase care cred că tot ce vor este un drept, indivizi iresponsabili cu ei, cu cei apropiați lor și cu comunitățile cărora le aparțin, oameni care contestă autoritatea morală și intelectuală („Il est interdit d’interdire”) și pentru care constrângerea sau auto-constrângerea sunt semne ale opresiunii (o notă marginală: nici măcar Freud nu a atacat auto-constrângerea morală, a cărei necesitate în construcția și perpetuarea civilizației o recunoștea; primul care a atacat-o a fost, din câte cunosc, H. Marcuse), oameni complet dezorientați, care mestecă aceleași sloganuri și pensé-uri pe care le primesc de la gânditorii și intelectualii stângii.

Și acum au observat că există o problemă: oamenii au început să se revolte împotriva lor, să-și strige nemulțumirile, să le adreseze cuvinte dintre cele mai nepoliticoase și obscene. Și s-au gândit că cel mai bine este să le interzică dreptul (da, dreptul! și chiar unul fundamental!) la liberă exprimare. Le răspundem acestora astfel: după ce ați distrus morala socială, tradiția și bunele maniere care îi opreau pe oameni să scoată la suprafață ce este mai urât în ei, care le impuneau anumite constrângeri de comportament și care au făcut posibile relațiile sociale, acum vreți să reglementați asta prin forță. E aberant și idiot. Acum nu faceți altceva decât să culegeți roadele a ceea ce ați făcut. Trebuie să suportați! Altceva nu se poate face.

Răspunsul Asociației Părinți pentru Ora de Religie (APOR) la scrisoarea deschisă a elevei D.S., preluată de media fără punctul de vedere al APOR

Dragă D.S.,

Înainte de toate, dorim să te felicităm pentru performanțele școlare obținute și să ne exprimăm regretul în ceea ce privește refuzul tău de a da curs invitației noastre de a participa la „Gala Olimpicilor APOR”, Ediția a II-a.

Am primit scrisoarea ta, în care abordezi o paleta largă de teme, cu privire la care, neavând legătură cu evenimentul organizat de asociația noastră, ne rezervam dreptul de a nu îți răspunde momentan. Pentru a clarifica totuși scopul demersului nostru, te informăm că„Gala Olimpicilor APOR” este un eveniment în cadrul căruia dorim să felicităm și să premiem, din surse proprii, copiii care au performat la concursurile organizate sub egida Ministerului Educației Naționale.

Asociația noastră este alcătuită din părinți, mame și tati din această țară, cu meserii diverse, direct interesați de calitatea educației copiilor lor. Potrivit propriilor noastre convingeri, suntem preocupați de instruirea pe care copiii o primesc în cadrul sistemul școlar românesc, în mod particular sub aspectul educației spirituale, dar sprijinim în egală măsura promovarea excelenței și performanței actului de educație și la alte materii. Acesta este motivul pentru care ne-am implicat activ, la nivel național, în anii anteriori, sub diverse forme, în dezbaterile pe baza planurilor-cadru de învățământ. Am venit cu propuneri pertinente către Ministerul Educației Nationale, un partener deschis către toate asociațiile din România.

Fiind olimpică la Istorie, cu siguranța cunosti relatia religie-educatie: cunoști faptul că prima carte din România (1508), prima carte în limba română (1561), prima școală românească (1583), în fapt, începuturile educației în România, au un punct comun: au fost inițiative ale unor oameni din sânul Bisericii. Acțiunile de susținere a educației de către oamenii care împărtășesc credința în Dumnezeu, au fost, sunt și vor fi și de acum înainte, o constantă firească a valorilor comune credinței creștine, potrivit căreia cunoașterea este un dar aflat la temelia atât a educației laice cât și a celei religioase.

Dorim ca recunoașterea rezultatelor valoroase în educație să fie salutată și promovată și la nivelul societății civile în cadrul unor evenimente publice, prin oferirea de premii celor merituoși. Din acest motiv, alături de alte asociații din Romania, încercăm să oferim copiilor olimpici o modestă recompensă pentru eforturile depuse, încurajându-i să continue parcursul lor în atingerea performanței în materiile lor de interes. Te asigurăm de faptul că aceasta nu este singura noastră manieră de susținere a copiilor în domeniul educațional.

În relație cu tine, indirect, ți-am adresat o invitație de a participa la acest eveniment. Ne spui că frecventezi ora de religie. Ne bucurăm. Probabil îți aduci aminte de momentele în care Hristos a adus alinare celor cu suferințe fizice, vindecându-i. Ai observat probabil că punea mereu întrebarea „Vrei să te faci bine?”. Știi de ce? Avea un profund respect față de persoana umană și libertatea ei. Te asigurăm că, în ceea ce ne privește, același lucru l-am făcut și îl vom face întotdeauna: vom invita pe toți să primească darul nostru, respectând totodată dreptul fiecăruia de a-l accepta sau nu.

Acceptarea unei invitații, Dumnezeu și credința nu sunt obligatorii.
Iți urăm mult succes pe mai departe!

Cu drag,
Echipa APOR

Post Scriptum: Daca vrei să ne cunoști, te așteptăm la eveniment.

Răspunsul nostru este urmarea scrisorii deschise a elevei D.S. din data date 17.05.2018, preluat de media fără punctul de vedere al asociației noastre


Categorii

Razboiul impotriva Romaniei, Referendum casatorie familie, Revizuirea constitutiei

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

8 Commentarii la “Iohannis, CNCD si RAZBOIUL IMPOTRIVA LIBERTATII ROMÂNILOR/ Mega-afacerea stigmatizarii ONG-urilor crestine drept ”GRUPURI DE URA”/ VIOLENTA ANTICRESTINA A ACTIVISTILOR HOMOSEXUALI/ Petiţie pentru desființarea Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării!/ Cotidianul ADEVARUL in propaganda fatisa pro-LGBT

  1. excelente luari de pozitie, si iata, chiar de la Adevarul (din paradoxurile jurnalisticii romanest). Nu cred ca se asteptau ca romanii sa reziste (sic!) atat de bine. Multumim pt compilatie.

  2. grozav de importante datele de 29 si 30 mai (procesul lui Dragnea si decizia CC) in calendarul acestui razboi, le astept cu mare curiozitate. Nu vreau sa ma gandesc ce s ar fi intamplat cu noi, romanii, daca iesea Hillary sau daca psd-ul nu obtinea aceasta majoritate zdrobitoare. Cine si ar fi inchipuit cu 1 an in urma – cand habar n aveam de protocoale, de portocale, de culoarele justitiei etc etc (bine, culoarele dintotdeauna le am intuit, dar deh, prinde corbul…) – ce pondere ar putea avea in ecuatie aceste doua deznodaminte?? S ar fi instaurat in Ro cel mai pervers totalitarism, un regim represiv de tip stalinist, deghizat insa sub masca democratiei si aplaudat la scena deschisa de Fr, Germ&co, ca sa nu mai zic de bastinasii care ar fi.muscat momeala, drept model intruchipat al valorilor europene. Practic, un experiment in toata regula aplicat acestui popor docil si needucat, care insa s a dovedit mai subtil si istet decat ar fi crezut chiar unii insisi dintre romani.
    Cred sincer ca evitarea la mustata a prapastiei in care ne am fi pomenit fara macar sa stim ca am cazut este rasplata pt prezenta tot mai mare a oamenilor in biserici, asa cum sunt(em) ei (noi): meschini, superficiali, desfranati, invidiosi…cu bune si rele.
    Nu ca ar fi trecut primejdia, dar macar stim pe ce lume ne aflam, ne cunoastem adversarul, am inteles ca insula pe care plutim e de fapt spinarea unui monstru ale carui capete am avut si ‘placerea’ de a le privi nitelus in ochi.

  3. Pingback: Demontarea ultimelor FAKE NEWS-uri anti-Coalitia pentru Familie/ INDUSTRIA TRANSGENDERISMULUI si complexul medical american. Cine sunt barbatii albi si bogati care sponsorizeaza revolutia sexuala?/ Pascal Bruckner: CORECTITUDINEA POLITICA, echivalentul in
  4. Pingback: KLAUS IOHANNIS inversunat si batjocoritor impotriva milioanelor de "INTOLERANTI" care au sustinut REFERENDUMUL familiei naturale: "Românii au dat o lecție imensă acestor INFATUAȚI CARE AU PROMOVAT URA și i-au TRATAT CU FLIT"/ Reac
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare