Julian Savulescu, promotorul INFANTICIDULUI, primeste titlul de DOCTOR HONORIS CAUSA la Universitatea din Bucuresti/ EUTANASIA – extinsa si in alte cazuri decat bolile terminale

27-05-2014 2 minute Sublinieri

afis_julian-savulescu

O organizaţie elveţiană care se ocupă de sinucidere asistată, Exit, a votat să îşi extindă serviciile la persoanele în vârstă care nu sunt bolnave în stadii terminale, relatează The Guardian, în ediţia electronică.

Organizaţia a adăugat “sinuciderea din cauza vârstei înaintate” în statutul său, la întâlnirea generală anuală organizată la sfârşitul săptămânii trecute, permiţându-le astfel persoanelor care suferă de probleme psihologice sau fizice asociate cu vârsta înaintată să aleagă să îşi pună capăt vieţii.

Sinuciderea asistată este legală în Elveţia şi, tehnic, chiar şi o persoană tânără şi sănătoasă poate folosi astfel de servicii. Totuşi, organizaţiile implicate în această activitate îşi stabilesc propriile regulamente, care diferă de la grup la grup.

Măsura a fost criticată de Asociaţia Medicală Elveţiană, pe fondul temerilor că va încuraja suicidul în rândul bătrânilor. “Nu susţinem schimbarea statutului de către Exit. Acest lucru ne îngrijorează pentru că nu putem exclude ca persoane vârstnice sănătoase să se simtă presate să îşi ia viaţa”, a declarat preşedintele asociaţiei, Dr Jürg Schlup.

Dar Exit susţine că majoritatea persoanelor care vor alege această variantă sunt deja membre ale organizaţiile şi caută astfel de servicii de mulţi ani.

“Sinuciderea asistată este un proces lung. Medicii trebuie să facă teste şi să discute cu pacienţii ore întregi, să le ceară să îşi justifice motivaţiile. Pacienţii în vârstă simt că nu au energie pentru toate acestea şi nici nu este prea demn“. Organizaţia a confirmat că persoanele în vârstă care vor opta pentru aceste servicii vor fi supuse unor verificări complete, dar testele medicale vor fi mai puţin stricte decât cele pentru tineri.

Părinţilor ar trebui să li se permită să îşi ucidă copiii nou-născuţi pentru că aceştia sunt irelevanţi din punct de vedere moral, iar eliminarea lor nu este diferită de un avort, susţinea un grup de experţi medicali apropiaţi de Universitatea Oxford, potrivit unui articol din anul 2012 din publicaţia Journal of Medical Ethics. Editorul revistei medicale, profesorul de origine română Julian Savulescu, care conduce Centrul Oxford Uehiro pentru Etică Practică, a declarat atunci pentru The Telegrapf că autorii articolului au primit ameninţări cu moartea. Savulescu susţine că cei care se opun concluziei textului sunt fanatici care se opun de fapt valorilor unei societăţi liberale.

Articolul a fost scris de doi dintre colaboratorii apropiaţi ai profesorului român, Alberto Giubilini şi Francesca Minerva. Argumentul celor doi este că statutul moral al unui nou-născut este cel echivalent unui fetus în sensul în care îi lipsesc proprietăţile care să justifice atribuirea unui drept la viaţă. Mai mult, cei doi suţin că, de fapt, un bebeluş nu este o persoană, ci o potenţială persoană. Ei susţin că această metodă se poate aplica în cazul nou-născuţilor care suferă de sindromul Down, a căror creştere este „o povară” pentru familie. Totuşi, ei nu sunt de acord cu ideea că uciderea anumitor bebeluşi este mai justificată decât uciderea altora, ci doar subliniază că, din punct de vedere moral, nu există nicio diferenţă între asta şi avort, ca practică deja aplicată.

Astăzi, la mai bine de 2 ani de la publicarea acelui articol, Julian Săvulescu, “personalitate dinamică și originală a filosofiei contemporane, cu numeroase contribuții în domeniul eticii aplicate”, după cum se spune pe site-ul Univ. Bucureşti, va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Bucureşti. “Prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa profesorului Julian Savulescu, Universitatea din București onorează performanţa profesională a unui filosof cu recunoaștere internațională”, se mai spune în comunicatul instituţiei.


Categorii

1. DIVERSE, Avort, Eutanasie

Etichete (taguri)

, , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

13 Commentarii la “Julian Savulescu, promotorul INFANTICIDULUI, primeste titlul de DOCTOR HONORIS CAUSA la Universitatea din Bucuresti/ EUTANASIA – extinsa si in alte cazuri decat bolile terminale

  1. SATANIST!!! Vai de zilele celor care au initiat si au aprobat decernarea titlului. Sa nu se mire daca se demonizeaza sau le mor copiii. Ar trebui organizat un protest in fata universitatii, sa afle si el ca e bine de tot pe langa.

  2. Chiar asa sa fi decazut “statutul moral” al reprezentantilor actuali ai Universitatii Bucuresti?

    Spunea un cunoscut, asa mai hatru de fel, ca “unde-i carte multa, e si prostie multa”. Bine, nu intotdeauna!! Dar, cand vezi cazuri ca acesta, nu poti sa nu recunosti ca se mai adevereste si “zicerea” aceasta.

  3. Offtopic:

    Va semnalez acest articol al meu aparut ieri in revista “Permanente” despre doi eroi ai rezistentei anticomuniste, cu 15, respedctiv 11 ani de temnita politica (unul dintre ei, bunicul meu):

    Daniel Focsa, O prietenie de-o viaţă începută în temniţele comuniste. Avocat Gheorghe Gh. Vrânceanu – maior Avram Creţu, în „Permanenţe”, an XVII, nr. 5, mai 2014, p. 20.

    http://www.fgmanu.ro/permanente.php#p1415

  4. Julian asta are o figura de cosmar..de filme de groaza..uitati-va ce privire are! Pai da,intre un bebelus nou nascut si unul care inca nu s-a nascut nu e nicio diferenta,da,dar nu in sensul in care cred ei,ci tocmai invers,si anume ca ambii sunt oameni desavarsiti!Genetic sunt oameni completi,integrali, inca din prima clipa a conceptiei!Tot de atunci au si un suflet,adica sunt cineva,nu ceva.Cum adica nu are insusirile unui om matur? Pai nu le are pentru ca il omoara ei,il impiedica ei sa le aiba! Cum adica? Pai cum sa le aiba daca el ii ucide dinainte?Asta-i culmea! Adica “te omor pentru ca nu esti om mare !”Pai ce vroiau ei,sa se nasca direct matur? Atunci sa poata fi si ei ucisi,pentru ca nu sunt inca octogenari,de exemplu!

  5. Altceva: “Mai mult, cei doi suţin că, de fapt, un bebeluş nu este o persoană, ci o potenţială persoană. ” Altă stupiditate, care-mi aduce aminte involuntar de chestia cu delfinii “persoane non-umane” a lui Cernea…

  6. Mai era un utilitarian, imi scapa numele, prof la o scoala prestigiousa din US. El propunea uciderea copiilor piña la 2 ani, pe motiv ca piña atunci copiii nu realizeaza/ nu sint constienti ca ii omori. Si alte grupuri ale societatii erau target.

    O adevarata promovare si triumf al culturii mortii! Si oamenii Astia sint applaudati, promovati si premiati in timp Ce cei Ce iubesc si promoveaza Viata, sint marginalizati si in cel mai bun caz, tolerati, insa nu li se acorda merite academice.

  7. Wow acum am vazut ca supervisorul lui este Peter Singer. Stiti cine este Peter Singer? Un filosof ateu militant care considera pedofilia usoara ca fiind morala, zoofilia normala iar “viata unui nenascut nu valoreaza nimic. Impreuna cu Richard Dawkins care spune ca violul “este arbitrar moral”.
    Lume de nebuni

  8. La o așa recunoaștere așa conducere de universitate.
    Dacă Săvulescu, ideolog al crimei, este ridicat la rangul de doctor honoris causa pentru ”performanţa profesională a unui filosof cu recunoaștere internațională”… înseamnă că respectivul este un model, un reper pentru cei care îi acordă acest titlu. Care acești ”cei”… sunt profesorii universitari care pregătesc studenții de azi și de mâine din România. Nimic nou defapt. Pentru că sfântul Nicolae Velimirovici, spunea încă de acum 70 că universitățile europei sunt pepiniere ale morții: http://www.ortodoxiatinerilor.ro/scoala/20220-targul-educatiei-mortii
    Doar că e greu să te împaci cu ideea că asta se întâmplă într-o țară declarată majoritar ceștină.

  9. Poate că cineva se va gândi că și domnul Săvulescu este irelevant din punct de vedere moral și atunci va acționa în consecință. Evident, asta ar putea face numai un nebun infectat chiar de filozofia lui Săvulescu.

  10. Sa nu trecem usor cu vederea ca “Sinuciderea asistată a devenit posibilă şi pentru persoanele care nu sunt bolnave în stadii terminale”…

    Care va sa zica, daca esti batran si daca nu prea ai inteles sensul profund al vietii acestei pamantesti(se intampla, din nefericire) sau suferi de oarece boli care-ti altereaza gandirea la batranete (si aste se poate intampla oricaruia dintre noi), atunci poti gasi “sprijin” in aceste organizatii “binefacatoare” ca sa “pleci” mai repede. Eventual sa te si incinereze dupa…

    De-aia zic ca duhurile rautatii (“boierii” lor, trebuie sa admitem) rad de se prapadesc de astfel de “intelepti” ai lumii acesteia desarte, de cei care premiaza si de premiatii pt astfel de merite in domeniul “eticii aplicate”!

  11. Julian SAvulescu:”Universitatea din București onorează performanţa profesională a unui filosof cu recunoaștere internațională”. Pai aia e: recunoasterea internationala. Individul mai are si alte chestii la activ absolut incredibile pentru un om normal la tartacutza. De exemplu, el sustine ca exact pentru ca sint din ce in ce mai multe dovezi ca oamenii aflati in coma si sustinuti de aparate ar avea constiinta, exact d-aia trebuie sa fie lasati sa moara prin retragerea aparatelor de sustinere a vietii! Asta e ce am citit pe wikipedia.

    NU m-ar mira deloc ca individul sa nu fie mai pe ascuns sau mai pe fata (ca acum nu mai conteaza) adept al unei secte sataniste.

    Problema nu e asta. Problema este ca asta nu este doar un alt psihopat periculos ci este un psihopat periculos care conduce cel mai citit si citat Jurnal de etica medicala din lume si este la una dinc ele mai reputate institutii: Oxford. Si elucubratiile lui genocidale sint premiate cu diverse premii printre care unul se numeste:Emerging Leaders -adica conducatori in devenire sau ceva p-aici. A, si mai sustine ca ideile astea tin de o intarire a moralei…ma rog, nu spune ce morala

  12. ‘Problema este ca asta nu este doar un alt psihopat periculos ci este un psihopat periculos care conduce cel mai citit si citat Jurnal de etica medicala din lume si este la una dinc ele mai reputate institutii: Oxford. ‘

    Asta E o problema. Si asta e trendul. Mi-a picat in mana la un moment dat o culegere de aanalize pe teme actuale ale bioeticii. Scrisa de americani. Nu mica mi-a fost surpriza sa constat gradul INALT de profesionalism, decenta si bun simt al analizelor. Erau dezbatute la modul cel mai profesionist posibil marile teme ale bioeticii – practici eugenice, sinucidere asistata, transhumanism, celule stem etc.. Fiind vorba de oameni de stiinta – si americani – se simtea reticenta in a aborda religios chestiunea, dar ajungeau pe cai ocolite la aceleasi concluzii: omul nu e doar un corp si suferinta are un sens. Practicile respective sunt inadmisibile. Si mai frumoasa si mare surpriza cand aflu ca era vorba de Consiliul de Bioetica numit de presedintele Bush jr. cu putin inainte de expirarea mandatului. Wow, zic in gandul meu, nu stau domle lucrurile chiar asa rau, din contra.

    Dau apoi pe wikipedia sa aflu mai multe de consiliul respectiv. Ce aflu:

    http://en.wikipedia.org/wiki/The_President's_Council_on_Bioethics

    si, ca sa nu mai cititi degeaba, fraza-cheie:

    ‘In June 2009, President Barack Obama’s administration informed members of the Council that their services were no longer needed. Through a spokesperson, Obama made clear that he intended to replace the committee with a body that “offers practical policy options” rather than philosophical guidance’

    In traducere: Presedintele Obama a anuntat ca nu mai este nevoie de serviciile Consiliului, va numi un altul care sa furnizeze mai multe solutii practice si mai putina filozofie.

    Deci, cam asa stam. De la profesorul ala universitar olandez care preda cursuri de pedofilie prin universitati, chiar nu ma mai mira nimic. Asta e agenda lor: pedofilie, homosexualitate, transformari genetice, inmultire prin laborator. Trebuie sa recunoasteti ca acum 10 ani nu ne-am fi gandit deloc la o Apocalipsa in astfel de termeni…

  13. Pingback: Protest fata de acordarea titlului de Doctor Honoris Causa lui PETER SINGER. PREMIEREA EUGENISMULUI DE TIP NAZIST DE CATRE UNIVERSITATEA BUCURESTI? | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare