GRECIA se vinde pe bucati. La presiunea TROICII AUSTERITATII, Grecia inchide TELEVIZIUNEA SI RADIOUL PUBLICE!

12-06-2013 5 minute Sublinieri

ert-466x350

Guvernul grec a anunţat şi a pus imediat în aplicare măsura de închidere a canalelor televiziunii publice ERT, într-o demonstraţie de forţă inedită împotriva sindicatelor, la presiunea creditorilor săi internaţionali.

Această măsură a generat o ruptură în cadrul coaliţiei guvernamentale conduse de premierul conservator Antonis Samaras: două dintre partidele de coaliţie au dezaprobat închiderea şi au anunţat că nu vor vota această măsură când decretul va fi prezentat Parlamentului pentru validare.

Decizia a fost anunţată în cursul după-amiezii de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Simos Kedikoglou. “Difuzarea ERT se va opri la încheierea programelor de seară”, a declarat purtătorul de cuvânt.

ERT constituie “un caz excepţional de lipsă de transparenţă şi cheltuieli incredibile. Iar toate acestea se încheie acum”, a afirmat purtătorul de cuvânt.

El a asigurat că acest serviciu public, în care grevele s-au multiplicat în ultimele luni ca opoziţie faţă de planurile de restructurare, se va redeschide sub o altă formă, cu un număr redus de salariaţi. Toţi salariaţii actuali ai ERT, în număr de 2.656, vor primi o compensaţie şi vor fi autorizaţi să ceară din nou un loc de muncă în noua structură, a declarat el.

Această măsură radicală şi fără precedent a fost anunţată fără preaviz, în momentul în care reprezentanţii creditorilor Greciei (UE-BCE-FMI) sunt la Atena.

ERT aparţine unor organisme de stat multiple, care urmează să fie restructurate sau să fuzioneze în virtutea protocolului semnat între Grecia şi creditorii săi.

Reacţiile sindicale şi politice sunt foarte vehemente.

“ERT aparţine poporului grec (…) este singurul organism independent şi singura voce publică, ce trebuie să rămână în domeniul public (…) condamnăm această decizie bruscă”, a declarat într-un comunicat sindicatul GSEE.

“Este un şoc total”, a comentat pentru AFP un jurnalist din redacţie, Pantelis Gonos. “Guvernul, fără consultări sau discuţii, a şocat pe toată lumea anunţând suspendarea televiziunii la miezul nopţii“, a declarat el.

La scurt timp după anunţul Guvernului, mii de persoane s-au îndreptat spre clădirea principală a ERT la periferia de nord a Atenei, pentru a-şi manifesta susţinerea faţă de televiziunea publică. Aproximativ 500 de persoane s-au reunit în faţa clădirii ERT din Salonic, în nordul Greciei.

Sindicatul jurnaliştilor, Poesy, a făcut apel la o grevă imediată de susţinere în mediul privat. “Guvernul este hotărât să sacrifice televiziunea publică şi radioul” pentru a-şi mulţumi creditorii, a deplâns sindicatul.

Posturile radio-televiziunii publice ERT au încetat să mai emită marţi la scurt timp după ora 23.00 (23.00 ora României), sediul principal situat pe un munte în apropiere de Atena fiind neutralizat de poliţie, potrivit unei surse sindicale, relatează AFP.

“Este ilegal. Guvernul a oprit principalul post de emisie. Seamănă mai mult cu guvernarea lui Ceauşescu decât cu o democraţie”, a declarat pentru AFP preşedintele principalului sindicat al salariaţilor televiziunii, Panayotis Kalfayanis.

Ministerul de Finanţe a publicat un comunicat în care anunţa că ERT ca entitate nu mai există.

Cei doi parteneri ai Noii Democraţii (ND), formaţiunea premierului conservator Samaras, din cadrul Guvernului şi-au exprimat ferm opoziţia faţă de închiderea ERT.

“Nu suntem deloc de acord cu decizia şi gestionarea de către Guvern a acestui caz”, a declarat Pasok (socialist).

“Ne reiterăm opoziţia fermă faţă de închiderea ERT”, a declarat şi Stânga democratică (Dimar).

“Este o lovitură de stat”, le-a spus jurnaliştilor Alexis Tsipras, liderul principalului partid de opoziţie Syriza (stânga radicală), venit în grabă la sediul ERT. Pasok şi Dimar au anunţat că nu vor vota pentru decretul Guvernului când acesta va fi prezentat în Parlament pentru validare, după intrarea sa în aplicare. Uniunea Europeană de radio-televiziune (UER) i-a cerut lui Samaras să anuleze decizia de închidere a ERT, într-un comunicat publicat la Geneva.

Salariatii televiziunii publice grecesti ERT, a carei emisie a fost oprita in mod autoritar de guvern, marti seara, continua emisia miercuri dimineata, programele fiind accesibile pe internet si pe un canal local care apartine partidului comunist, anunta AFP.

Dupa anuntul-surpriza al guvernului de inchidere a televizunii publice, invocand proasta gestiune a acesteia, salariatii incercau miercuri sa emita in mod normal, la sediul ERT, situat la Aghia Paraskevi, in nord-estul Atenei.

In imagini, accesibile pe www.ert.gr  si pe canalul local 902, care apartine partidului comunist KKE, se vad platourile televiziunii, unde ziaristii dezbat masura dura pe care au primit-o aseara, si care lasa fara loc de munca 2.700 de salariati, in conditiile in care guvernul este somat de creditorii tarii sa reduca numarul de angajati din sectorul public.

Presedintele sindicatului salariatilor, Panayotis Kalfayanis, a facut apel la ocuparea cladirii si a anuntat ca va “sesiza justitia europeana si justitia greaca”. “Chiar daca vor sa distruga democratia, legile se aplica inca si ma voi bate“, a spus acesta, pentru AFP.

Speranta sa, ca si a liderului opozitiei radicale de stanga Alexis Tsipras, este sa obtina retragerea decretului de urgenta, semnat in ziua precedenta doar de ministrii Noii Democratii, unul dintre cele trei partide care formeaza coalitia guvernamentala.

Acesta incearca sa obtina o intalnire, miercuri, cu liderul partidului socialist Pasok, Evangelos Venizelos, si al micului partid de stanga, european, Dimar, Fotis Kouvelis, celelalte doua partide care formeaza coalitia, cu riscul de a provoca o criza politica daca cei doi refuza sa semneze textul.

“Nu au majoritatea in parlament”, a afirmat liderul sindical, inchis in biroul sau, alaturi de partizanii sai, abatuti dupa o noapte de stupoare. O noua manifestatie in fata sediului televiziunii publice, dupa cea de aseara, este prevazuta in cursul zilei de miercuri.

Obligată de FMI, Comisia Europeană și Banca Centrală Europeană să privatizeze cea mai mare parte a economiei, Grecia se găsește între Scylla și Charybda în toate domeniile strategice.

Guvernul de la Atena se pregătește să privatizeze companiile de transport și de distribuție a gazului natural, DEPA și DESFA, însă se pare ca nu au de ales decât între companii rusești. Astfel, pe de o parte, UE și FMI forțează mâna Greciei pentru a vinde ramurile strategice ale economiei în cazul în care dorește să-și primească tranșele de câte 6-8 miliarde de euro din programul de asistență, iar pe de altă parte Bruxelles-ul și Washingtonul transmit sfaturi ’’prietenești’’ la Atena, pentru ca guvernul să nu permită Rusiei să pună mâna pe infrastructura energetică a țării.

În prima încercare de privatizare a DEPA și DESFA s-au arătat interesate Gazprom și Sintez, două companii rusești. Singura companie întrucâtva străiăa de Federația Rusă a fost SOCAR-compania națională din Azerbaidjan.

Potrivit publicației Kathimerini, Grecia încearcă să împace cele două directive primite din Occident, mergând pe ideea de a vinde DEPA către Gazprom și DESFA către SOCAR. Guvernul elen mizează pe ceea ce la București ar fi perceput ca o mare înfrângere strategică: alegerea conductei Trans-Adriatice in defavoarea Nabucco pentru transportul gazelor naturale de la exploatarea azeră Shah Deniz II din Marea Caspică. Iar Atena speră că implicarea SOCAR (acționar important la Shah Deniz) în afacerile din Grecia ar favoriza alegerea TAP, în detrimentul Nabucco. Oricum , decizia este în mâna președintelui autoritar Ilham Aliev, curtat acum de mai toți liderii occidentali.

Numai că Gazprom s-a retras în ultima zi de înscriere la licitația pentru preluarea DEPA, cu toate că guvernul de la Atena a extins termenele. Se pare că cele 900 de milioane de euro nu au convenit Gazpromului, dar întregul proces de privatizare a provocat o adevărată psihoză în Grecia.

Și nu sunt singurele lucruri care se scot la vânzare în Grecia. Până în 2015, guvernul a decis să restructureze producătorul național de electricitate-DEI, iar până în 2016 să îl privatizeze. Se mai scoate la vânzare fostul aeroport Ellenikon, din apropierea Atenei, cu o suprafață de trei ori mai mare decât principatul Monaco, cu ieșire la mare-un loc ideal pentru proiecte turistice. Se mai vinde compania de ditribuție a apei din Salonic, al doilea oraș ca mărime din Grecia (interesată este o companie israeliană, care are în vedere reducerea cu cel putin 60% a numărului de angajați și externalizarea serviciilor).

Rusia este interesată de privatizarea portului Salonic, care se va face la pachet cu compania feroviară TrainOSE și compania de întreținere a materialului rulant Rosco. Ultimele două sunt estimate la 40 de milioane de euro, în timp ce pentru privatizarea portului Salonic, guvernul elen vrea să pornească de la 100 de milioane de euro, scrie The Moscow Times. Interesată de această oferta este compania feroviară din Federația Rusă, condusă de Vladimir Yakunin.

Până acum, singura privatizare cu adevărat încheiată este cea a monopolului pariurilor sportive din Grecia, OPAP, care a fost preluat de un fond greco-ceh, pentru 700 de milioane de euro.

Aceasta este Grecia de dincolo de dramele personale-tărâmul ideal pentru afaceri intermediate de TAIPED, nou înființata agenție pentru privatizare, și de cele câteva zeci de consilieri europeni plasați în posturi cheie în ministere și aflați sub comandata neamțului Horst Reichenbach, șeful așa-numitei Task Force Greece.

Și ar mai fi și saga exploatărilor aurifere din Grecia. La mijlocul lunii mai au avut loc proteste de amploare în peninsula Halkidiki, acolo unde compania canadiană Eldorado Gold dorește să înceapă exploatarea aurului, dupa ce a obținut aprobarea guvernului de la Atena. Localnicii, care au ieșit cu miile în stradă, consideră ca proiectul va duce la scăderea veniturilor obținute din turism. Eldorado Gold, compania care deţine 80% din acţiunile Deva Gold, vroia să investească la Certej, în judeţul Hunedoara, 270 de milioane de dolari şi să extragă în medie, anual, începând din 2015, peste 4 tone de aur şi 20,5 tone de argint.

De un timp, radicalii de stânga din Grecia, atât de îndrăgiți de electorat în urmă cu exact un an și care au pus Bruxelles-ul pe jar când erau la un pas de a forma guvernul, aproape că au dispărut. Liderul stângii radicale, a doua forță din parlament, tânărul Alexis Tsipras, este mulțumit că FMI a recuoscut în două rânduri că s-a înșelat în privința programului de austeritate pentru Grecia și mai spune că țara sa ’’a fost un cobai pentru o schimbare istorică.’’’S-a încercat în forță: distrugerea pactului social, distrugerea statului bunăstării, vânzarea întregii capacități de producție a țării. Acum acest experiment este gata să fie exportat în restul Europei.’’

’’Nu ne așteptăm la o schimbare. Troica a admis că a făcut o greșeala, dar in același timp cere aplicarea acestei greșeli. Deși creditorii Greciei arată că programul este prost, insistența premierului de a aplica memorandumul catastrofal arată că el a pierdut contactul cu realitatea’’, spune Tsipras, într-un interviu pentru AP.

1370874826Greece

Legaturi:


Categorii

1. DIVERSE, Grecia, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “GRECIA se vinde pe bucati. La presiunea TROICII AUSTERITATII, Grecia inchide TELEVIZIUNEA SI RADIOUL PUBLICE!

  1. Da, din stirea agerpres reiese ca doar tv-urile vor face greva. De fapt miine, dupa cum mi s-a spus, TOATA lumea va fi in greva ca au sau nu au legatura cu comunicarea in masa.

    Parerea mea: in Grecia se arunca semintele unei revolte care ar trebui sa fie varianta europeana de a revoltelor declansate in Orientul Mijlociu. Si apropo de Orient. Am inteles ca la sfirsitul lunii asteia in Egipt se pregateste un protest urias impotriva actualului presedinte. oricum situatia acolo este putin suportabila: preturile au urcat exponential (nici pomeneala de egiptul ieftin de acum citiva ani), au caderi de curent, nu se mai gaseste valuta pentru ca bancile straine s-au cam retras, exporturi nu mai au, turism nu mai au, investitii nu mai au. Sint in cadere libera.

  2. >Experimentul elen, gata pentru export în UE. Cum se vinde o țară pe bucăți

    Sa ne reamintim ca in perioada guvernarii CDR, OTE-Grecia a preluat pe nimic, PRIN CORUPTIE 20 mil dolari (privatezare facuta de nebotezatul Sorin Dumitru PNTcd) – Romtelecom (sedii, piata romaneasca etc) contra sumei de 200 mil dolari. Dupa ce statul roman in perioada guvernarii Vacaroiu bagase in Romtelecon 900 min dolari in modernizari. Electromangenica avea sectii de cercetare proiectare in domeniul telefoanelor; acum este centru de afaceri. Telefoanele se importa din Olanda, Germania, Coreea.

    Managementul greco-european a constat in cresterea exploziva a preturilor si abonamentelor, taxarea convorbirilor internationale dun Romania prin releele din Atena – in locul celor romanesti, si alte faradelegi.

    Sediile spatioase romtelecom sunt inchiriate vandute la diversi terti: afacerea s-a transformat in una imobiliara.

    Sa-mi fie cu iertare, Grecii au fost parte la un jaf “european”; era bine sa se gandeasca inainte ca in asa ceva poti sa fii si victima.

  3. @MirceaB:

    Mai mult decat partasa la acest jaf, Grecia s-a infruptat de “modelul european” si mai degraba asta a adus-o in situatia de acum, falsa prosperitate cu care a fost amagita si in care a crezut. Noi, spre deosebire de ei, suntem “europeni” fara astfel de amagiri, ne multumim cu “binecuvantarea” pozelor de la consilii si vizite de rang inalt.

    Insa nu e momentul acum sa ne rafuim intre noi… sau sa ne bucuram de raul altuia. E o certitudine ca ne platim, toti, pacatele. Asta cumva, trebuia sa o stim deja.

  4. Vinzi un port in al 2 lea oras al tarii cu 100 milioane? Ce suma e asta, cat le ajunge? O saptamana?

  5. Pingback: Serbia infrunta FMI: NU VREA TAIERI DE SALARII/ Grecia: greva anti-austeritate pe fondul unui nou ACORD CU TROICA ce prevede - Recomandari
  6. Pingback: Grecia: nou acord cu TROICA pentru CONCEDIEREA a 25 000 de BUGETARI. Vizita stapanului Schauble pe PLANTATIE - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare