Lectia ucraineana: DISOLUTIE STATALA SI PRABUSIREA ARMATEI/ De ce este FLANCUL ESTIC al NATO in pericol. MAREA NEAGRA SI STRAMTORILE: obiectivul primordial al RUSIEI

22-10-2014 9 minute Sublinieri

ukr-tancuri

Acum, la mai multe luni de la inceperea razboiului din Ucraina, avem o imagine mai buna a ceea ce inseamna sa fi prost si sa-ti neglijezi armata si industria de aparare.

Ucraina a fost, fara tagada, atacata in estul sau de armata rusa, deghizata si sprijinita de mercenari, trupe speciale, localnici, dar acest lucru nu ar fi insemnat nimic daca Kievul avea la dispozitie o forta armata decenta macar.

Agresiunea ar fi putut fi lesne de respins daca Ucraina avea la dispozitie militari bine pregatiti si o dotare tehnica adusa cat de cat la zi. Ba este chiar foarte probabil ca Rusia nici n-ar fi indraznit sa atace, daca ar fi stiut ca are in fata o forta militara solida si care va lupta pe viata si pe moarte. Sigur ca Rusia ar zdrobi Ucriana in cateva saptamani, dar Moscova nu-si permite chiar un razboi pe fata, astfel ca daca Kievul ar fi putut riposta serios, ar fi avut poate chiar si Crimeea in frontierele sale.

Din pacate armata ucraineana exista doar pe hartie si vom da aici cateva exemple, poate, poate cineva din SMG are ochi si urechi sa auda si sa vada dezastrul de langa noi. Si sa priceapa ca principiul descurajarii unei agresiuni externe printr-o armata puternica exista si astazi.

  1. In orasul Ilovaisk, Yuri Bereza si oamenii sai au fost incercuiti de separatistii pro-rusi in estul Ucrainei. Nimeni nu l-a anuntat ca spre pozitiile aparate de el si de voluntarii sai, se indreapta vehicule blindate si forte importante separatiste, desi blindatele veneau din Rusia. Nimeni nu le-a vazut, drept urmare ucrainenii au fost incercuiti. Desi au cerut ajutorul Kievului, nu le-au fost furnizate provizii sau munitii, nimeni nu a venit in ajutorul lor. Si astfel dupa ce au mancat iarba si au baut apa de ploaie, majoritate celor din militia ucraineana s-au predat.

Nu numai ca nu a fost ajutat, dar Berezea a ramas singur cu cei 150 de voluntari, in timp ce un intreg batalion de militari ucraineni, din armata regulata, au dezertat pur si simplu – 700 de oameni.

  1. Desi oficial armata ucraineana numara 100 de mii de oameni, in martie, ministrul apararii de la Kiev, Ihor Tenyukh, a recunoscut ca tara sa are, gata de lupta, cel mult 6000 (sase mii) de oameni.
  2. Ultimul exercitiu militar de amploare a avut loc in Ucraina in urma cu 9 (noua) ani, a declarat Igor Smeshko actualul sef al servicilor de informatii ucraienean pe langa presedintele  Poroshenko.
  3. La nivel de forte aeriene, de la declararea independentei nici macar un singur avion nou-nout nu a intrat in dotare, Ucraina detinand astazi cam 36 de aparate care mai pot cat de cat sa zboare si o flota de elicoptere antice din era sovietica.

In acest moment greul razboiului din est cu pro-rusii este dus nu de armata regulata a Kievului, ci de unitatile de voluntari, precum cea a lui Yuri Bereza, care au acces oficial la depozitele de armament, la tancuri si trasportoare, dar in aceasta degringolada mai sunt si altii care lupta pentru propriile lor scopuri,  asa cum este militia Right Sector – “Sectorul de Dreapta” si care nu se supune nici Kievului, nici reguliilor acceptate intr-un razboi normal, alimentand astfel argumentele Moscovei privind crime de razboi executate de unitati militare ucrainene.

Armata statului vecin, atat cata este, dislocata in zona de razboi nu are aproape nici un fel de logistica, trupele neprimind hrana calda, ingrijire medicala sau munitie, totul fiind haotic, in timp ce pe strazile Kievului sau Liovului cu greu ti-ai putea da seama ca in estul tarii este razboi, Ucraina fiind practic rupta in mai multe bucati.

Ce se intampla acum in est nu poate fi privit ca un razboi al intregii Ucraine, nu este resimtit astfel de populatie, pentru ca restul provincilor n-au nici o grija si nici un sentiment fata de agresiunea ruseasca.

In aceste conditii, nu este de mirare ca Armata Ucraineana nu exista in realitate, aceasta fiind de fapt o adunatura de unitati cvasi-militare, fractiuni, militii, bande de talhari, practic fiecare unitate lupta singura, nu exista un plan si o comanda unica, nu exista logistica.

Singurul lucru pe care guvernul central il face (de fapt incearca sa-l faca) este sa mobilizeze tineri si sa-i trimita in est, doar ca si aici sunt probleme majore, existand localitati si zone din Ucraina unde peste 90% din ordinele de mobilizare au ramas neonorate, tinerii refuzand sa plece catre un razboi pe care nimeni nu-l intelege.

Asadar in fata unei amenintari reale si serioasa intreaga arhitectura de securitate a tarii s-a prabusit! Nimeni la Kiev nu stie ce si cum sa faca, nu au cu ce, nu au generali capabili sa tina trupele sub comanda, nu au ofiteri buni, nu au nimic, decat discursuri la televizor, atat timp cat Ucraina nu-si permite nici macar sa trimita hrana trupelor sale din Est, atat timp cat grosul luptelor se dau intre separatistii pro-rusi si militiile pro-ucrainene, formate din voluntari.

Practic, Ucraina nu se comporta precum o tara si un popor, ci mai mult ca o asociatie de localitati infratite. In fata acestui razboi, avem dovada ca Ucraina nu este o tara, iar poporul ucrainean exista doar pe hartie…

Practic, conflictul a ajuns unul privat, in care Kievul doar priveste fara sa insemne cu adevarat ceva.

Acest inalt grad de disolutie statala este fara precedent in Europa si aduce mai mult cu luptele din Africa si tarile arabe, cu luptele de tip tribal, decat cu o tara europeana serioasa, totul fiind rezultatul coruptiei fara margini, nepotismului, numirilor facute pe criterii politice, politizarii armatei, sub-finantarii cronice si una peste alta a bataii de joc cu care clasa politica de la Kiev si-a privit tara din 1991 incoace.

Acum intrebarea este, cat de departe sau de aproape este Romania si Armata Romana de situatia armatei ucrainene si a Ucrainei ca stat in general?

GeorgeGMT

Fie că vorbim de Marea Baltică sau de Marea Neagră, capacitățile antiacces ale Moscovei pot ține la distanță forțele de reacție rapidă ale NATO destinate flancului estic. Capitalul de descurajare al Alianței este departe de a fi fost restaurat.

Ne-am obișnuit să vorbim despre summitul NATO din Țara Galilor în termeni triumfaliști. S-a spus că pachetul multidimensional de reasigurare adoptat în timpul summit-ului repară criza de credibilitate și incertitudine a Articolului 5, generată pe fondul războiului din Ucraina. Și că ar trebui să fie suficient pentru a calma fricile aliaților expuși de pe flancul estic. Este contextul în care apar tot mai multe voci care contestă acest verdict.

Inadecvarea summit-ului

Schimbarea frontierelor prin forță în Europa, un comportament care părea să aparțină manualelor de istorie, a impins Washingtonul într-o stare de fibrilație strategică. Forțe americane au fost temporar desfășurate pe flancul estic (în Polonia, zona baltică și în România), a fost anunțat un program de investiții în infrastructura de primire a forțelor ce ar urma să intervină în cazul unei crize, iar președintele SUA i-a reasigurat de la Talinn pe aliații vulnerabili de soliditatea angajamentului de apărare colectivă, altfel inima Alianței. Pentru cei mai mulți, anexarea Crimeei a pus sub semnul întrebării credibilitatea sistemului de descurajare pe care îl oferă NATO. Drept răspuns, Alianța a promis crearea unei superforțe de reacție rapidă gata să răspundă în eventualitatea unui incident pe flancul estic. O astfel de măsură are însă limite serioase. „48 de ore înseamnă prea mult timp în raport cu acțiunile potențiale în care s-ar putea implica Rusia. În două zile statele baltice pot dispărea. Forțele de răspuns ar avea o cu totul altă misiune – de a elibera. Iar logica nu ar mai fi una defensivă“, ne spune Jakub Grygiel[1], profesor la Universitatea Johns Hopkins. Or, acest lucru implică un cu totul alt tip de voință politică. La acel moment, nu am mai vorbi de o problemă de descurajare, pentru că aceasta a eșuat. Totul ar depinde de disponibilitatea de a lupta cu Rusia.

În general, întregul sistem defensiv al Alianței este gândit pe apărarea în adâncime. Infrastructura NATO este ancorată geografic preponderent în Vechea Europă. Se mizează așadar pe faptul că există timp pentru a reacționa decisiv, dacă părți ale Noii Europe s-ar afla în pericol[2]. De cealaltă parte, Putin a arătat că este adeptul unui blitzkrieg neconvențional care ne pune în fața faptului împlinit inventând noi realități teritoriale. Constatăm astfel o inadecvare de fond între o Alianță care are nevoie de timp să-și mobilizeze forțele expediționare și un competitor pregătit să speculeze fisurile politice existente între aliați și să lovească într-o manieră chirurgicală, unde viteza de reacție înseamnă totul. În cele din urmă, descurajarea ține de percepția pe care reușești să o proiectezi. Or, toată dezbaterea de acum, cu toate rezultatele ei modeste, amintește de un alt episod din istorie (zugrăvit în cea mai recentă carte semnată de Margaret MacMillan (The War that Ended the Peace), când descurajarea a eșuat în Europa de dinainte de 1914, pe fondul crizelor marocane. Este momentul în care se începe formalizarea legăturilor de apărare dintre Franța și Imperiul Britanic. Ca și astăzi, percepția, în epocă, era aceea că, prin crizele generate, Berlinul testa soliditatea și coeziunea Antantei. Europa de după Conferința de la Algeciras (1906) generează discuțiile care forțează aliatul britanic să dezvolte măsurile concrete pe care le va lua în cazul în care Franța ar fi atacată de Germania. Se redactează planuri de apărare, se acceptă necesitatea proiectării pe continent a unui contingent expediționar britanic de aproximativ 150.000 de militari. În 1910, un oficial britanic responsabil cu redactarea planurilor expediționare consemna simbolic: „am vizitat statuia Franței, frumoasă ca întotdeauna, și am lăsat la picioarele ei o mică hartă pe care o aveam cu mine și care semnala zonele de concentrare a forțelor britanice pe teritoriul său“[3]. Este un paragraf metaforă care ar putea foarte ușor să rezume și promisiunile din timpul celui mai recent summit NATO făcute statelor din Europa Centrală și de Est.

Revoluția antiacces

Mai există o a doua dimensiune, care pare să neutralizeze efectele pachetului de reasigurare strategică asamblat de Alianță în jurul forței sale de reacție rapidă dedicată urgențelor apărute pe flancul estic. Retroactiv, atacurile de la 11 septembrie, dar și campaniile de după expun o lecție clară, internalizată deopotrivă de actorii statali și nonstatali: aceștia „vor căuta formule asimetrice pentru a provoca Statele Unite și pe aliații săi. Superioritatea convenționala americană îi va împinge pe toți spre o singură concluzie – când luptă convențional cu America, pierd oribil în câteva zile sau săptămâni. Dar când luptă neconvențional, aplicând tactici de gherilă, terorism și operațiuni de propagandă, au o cu totul altă șansă de succes, spune John Nagl în cartea lansată în urmă cu câteva zile (Knife fights: A Memoir of Modern War în Theory and Practice[4]). Este o lecție pe care Rusia o aplică nu doar prin alimentarea unei insurgențe proxy în Ucraina vecină, ci investind în capabilitățile care ar putea ține la distanță un eventual efort al NATO de realimentare a flancului estic.

În cele din urmă, sursa acestor capabilități asimetrice se află tot în Rusia, în anii ‘70-’80, când generalul Nikolai Orgakov pregătea o veritabilă revoluție tehnologică în afacerile militare, fundamentată pe senzori avansați de recunoaștere și avertizare timpurie, plus arme inteligente. Validarea noului concept a venit pe fondul primului război din Golf, când armata irakiană a fost pur și simplu spulberată de superioritatea tehnologică a Statelor Unite. Pentru Washington, operațiunea “Furtună în Deșert” era rețeta viitorului, modul în care SUA își putea perpetua hegemonia militară, dominând spațiul terestru, aerian și maritim. La adăpostul acestei umbrele tehnologice, Washingtonul putea să-și proiecteze puterea expediționară oriunde în lume. Dimpotrivă, pentru China și Rusia, Golful a fost o înfrângere proprie, arătând incapacitatea lor de a purta un război high-tech simetric. Să nu uităm că Irakul era înarmat până în dinți cu sisteme militare sovietice.

Pe acest fond, China și Rusia au învățat o lecție de sens contrar. Nu puteau intra în competiție directă cu Statele Unite, ale căror avantaje tehnologice erau de nedepășit. Însă puteau investi în „anticorpi“, într-o sumedenie de sisteme care să neutralizeze avantajele forțelor expediționare americane. Și exact acest lucru îl fac. Supoziția fundamentală aflată la baza politicilor de apărare americane era aceea a unui mediu benign, care, la adăpostul monopolului tehnologic, ar fi permis forțelor expediționare accesul în orice regiune de pe glob. Or, această supoziție nu mai este de mult valabilă. „Ceea ce a rezultat din 1991 până astăzi este o ciocnire între forțele care favorizează controlul și cele care pun accentul pe interdicție, pe excludere regională“, ne spune Jim Thomas[5], un fost înalt oficial al Pentagonului și vicepreședinte al think-tankului Center for Strategic and Budgetary Assesments (CSBA). Iar din punct de vedere financiar, sistemele antiacces sunt infinit mai ieftine. Toate aceste tendințe sugerează faptul că supozițiile care se află la baza modelului expediționar american, inclusiv al NATO, nu mai sunt deloc realiste, nu mai sunt adecvate noilor realități tehnologice. „După 1945, America s-a perceput drept puterea expediționară prin excelență. Când aveam o criză răspundeam proiectându-ne forțele peste ocean în teatrele unde ne desfășuram operațiunile. Acum, însă, modelul are limite semnificative. A proiecta forțe în timpul unui conflict ar fi imposibil, pentru că nu există un mediu permisiv. Totul (aeroporturi, porturi, baze terestre) este vulnerabil. În consecință, sunt foarte sceptic în legătură cu existența unei forțe de superreacție rapidă, pentru că eșuează să înțeleagă noile tendințe. Aceste forțe fie se vor afla acolo înainte de conflict, fie am mari dubii că vor putea ajunge vreodată acolo, ne spune Jim Thomas. Într-un timp în care creativitatea Moscovei arată disponibilitatea de a folosi forțe de „partizani“ dotate cu echipament convențional, la adăpostul unei umbrele antiacces, Alianța semnalează doar că a rămas blocată în mentalitatea unipolara a anilor ’90.

Veriga cea mai slabă

În acest context, Marea Neagră capătă un simbolism aparte. Dacă până acum ne obișnuisem să o percepem că fiind un „lac rusesc“, anexarea Crimeei îi poate permite transformarea ei într-un avanpost anti-acces[6], imposibil de intrat sau navigat. Sevastopolul devine deja centrul gravitațional al unui sistem de interdicție regională a cărui misiune pare să fie aceea de a ține la distanță orice capacitate de realimentare, de ranforsare a statelor NATO riverane Mării Negre. Lista de cumpărături anunțată deja de Moscova pentru Marea Neagră răstoarnă orice balanță de putere în favoarea Rusiei: până în 2016, Flota Mării Negre va primi 6 noi submarine din clasa Kilo[7] plus bombardiere cu rază lungă de acțiune TU-22M3, capabilități antinavă, sisteme de rachete S-400 cu rază lungă de acțiune, inclusiv celebrele sisteme sol-sol Iskander (care acoperă a arie operațională de 400 de km)[8]. Totodată, Moscova a anunțat că va aloca aproximativ 151 de miliarde de dolari pentru modernizarea Flotei Mării Negre până la sfârșitul deceniului. Or, această fotografie sugerează că în scurt timp Rusia va avea capacitatea operațională de a impune o zonă de interdicție aeriană, de a obstrucționa traficul maritim și de a ține NATO la distanță prin controlul strâmtorilor. Să nu uităm că Marea Neagră este și un foarte important culoar energetic, cu perimetre și resurse subterane importante pentru securitatea energetică a regiunii. În Marea Chinei de Sud, efervescența agresivă a Beijingului față de aliații SUA (Filipine sau Singapore) pare corelată cu dezvoltarea portofoliului său anti-acces și de interdicție regională. Probabil este o chestiune de timp până când și apele teritoriale ale României vor intra în zodia lui Tucidide: „cei puternici fac ce pot, iar cei slabi suferă ce trebuie“. Sau, cum spunea Jim Thomas: „mă aștept să vedem o Rusie determinată să stăpânească Marea Neagră“.[ …]/ integral pe revista22.ro

Organizatia non-guvernamentala Human Rights Watch (HRW) a acuzat armata ucraineana ca foloseste bombe cu submunitie impotriva separatistilor pro-rusi din est, acuzatii respinse insa de ministerul ucrainean al Apararii, potrivit AFP.

Intr-un raport, organizatia cu sediul la New York afirma ca a constatat “o folosire repetata a bombelor cu submunitie in luptele dintre fortele guvernamentale si rebelii pro-rusi in peste zece locuri, atat in oras cat si la tara”.

Daca este imposibil de determinat originea majoritatii acestor atacuri, “dovezi indica responsabilitatea fortelor ucrainene pentru mai multe atacuri la Donetsk”, principalul fief separatist, sustine HRW.

Atacul in care si-a pierdut viata un angajat al Crucii Rosii in 2 octombrie la Donetsk a fost realizat cu rachete cu submunitie, potrivit ONG-ului. HRW precizeaza ca si rebelii par sa fi folosit aceste arme, dar elementele de care dispune nu sunt suficiente pentru a avea o certitudine in acest sens.

Contactat de AFP, ministerul ucrainean al Apararii a declarat ca aceste acuzatii sunt complet lipsite de fundament. “Soldatii ucraineni nu au utilizat munitii de acest tip”, a declarat un purtator de cuvant, Bogdan Senyk.

Seful adjunct al administratiei prezidentiale Valeri Tchaly a promis o “ancheta interna”, in urma acestor acuzatii.

Autoritatile pro-occidentale de la Kiev, tara in care vor avea loc duminica alegeri legislative anticipate, sunt prinse intre nevoia de a ajunge la pace si o parte a opiniei publice favorabila unei ofensive determinate impotriva separatistilor.

Ucraina, ca si Statele Unite si Rusia, nu a semnat in 2008 tratatul privind interzicerea armelor cu submunitie.

Intr-o ancheta publicata luni, New York Times, care se bazeaza pe propriile sale constatari, evoca “semne clare ca bombe cu submunitie au fost trase de pe teritoriul detinut de armata, unde rachete de artilerie prost lansate si care contineau submunitii au fost gasite de sateni pe camp”.

Mai multe ONG-uri au acuzat separatistii de crime de razboi de la inceperea conflictului, soldat cu peste 3.700 de victime, din aprilie, potrivit ONU, in special rapiri si torturi. Dar si fortele loialiste au fost tinta acuzatiilor. HRW a criticat Kievul in august pentru bombardamente asupra zonelor civile, care ar fi atins si spitale. Luni, Amnesty International a acuzat armata ucraineana precum si rebelii pro-rusi de executii sumare.


Categorii

1. DIVERSE, Armata, Rusia, SUA versus Rusia, Ucraina

Etichete (taguri)

, , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

10 Commentarii la “Lectia ucraineana: DISOLUTIE STATALA SI PRABUSIREA ARMATEI/ De ce este FLANCUL ESTIC al NATO in pericol. MAREA NEAGRA SI STRAMTORILE: obiectivul primordial al RUSIEI

  1. In orice articol pe tema razboiului in care este mentionata Rusia se face, invariabil, si precizarea ca domnule, rusii, dac-ar vrea, la o adica, ar calca totul in picioare de la un capat la altul al Europei in doua saptamani. Norocul nostru ca-s baieti finuti si cu frica de Dumnezeu ca altfel am fi mancati cu toii.

    Asa sa fie oare ?!

    Sincer, nu inteleg pe ce anume se bazeaza genul acesta de afirmatii. Oriunde au intampinat o oaresce rezistenta armata organizata rusii au avut probleme destul de mari. In al doilea razboi mondial au trebuit sa mane milioane de insi pe post de carne de tun de la spate si sa profite de celebra iarna ruseasca pentru a obtine, destul de chinuit totusi, victoria (si aia cu ajutor american substantial).

    Iar dupa aceea, au cam pierdut sau “remizat” mai toate conflictele in care au fost implicati (cel Ucrainian tinzand tot spre o “inghetare”, cel putin pe termen scurt). Asa ca …

  2. Armatele din tarile foste comuiste, inainte de 89 erau fomate din tineri care la 20 de ani trebuiau sa satisfaca serviciul militar obligatoriu.
    Dupa intrarea in UE, s-a trecut la ‘armate de profesionisti’ si prin noile directive serviciul militar obligatoriu a fost desfintat.
    S-a considerat ca in conditiile in care faci parte din NATO, te supui directivelor acestor organizatii. Asta a insemnat practic distrugerea armatei romane. Au patit cam la fel toti.

    In fata aceste situatii Ungaria a actionat preventiv: a creeat un grup politico-paramilitar Jobik. O armata de civili voluntari, cat de cat bine instruit, in asa fel incat sa nu incalce legislatia UE. Am inteles ca au facut manevre militare si prin Harghita Covasna, grupuri afiliatec existand si in Transilvania.
    Este exact ce au facut si germanii in perioada interbelica, pt a nu incalca formal acordurile de pace dupa primul razboi mondial.

    In caz de razboi, paramilitarii maghiari vor deveni o forta importanta, in cazul in care vor fi primi si armament de calitate.

    TINE DE MENTALUL SI DE ATITUDINEA OMULUI DE RAND.

    FORTELE POLITICE DE LA NOI NU SI-AU BATUT CAPUL CU ASTFEL DE PROBLEME !
    MA MIRA FAPTUL CA NICI ROMANII DIN TRANSILVANIA NU AU INTELES PRIMEJDIA.
    AU LASAT TOTUL PE VADIM SI FUNAR…

    IN CONDITIILE IN CARE JOBIK MARSELUIESTE PERIODIC PE UNDE VREA PRIN TRANSILVANIA…

  3. Dupa 1989 armata statului Romania a fost practic “desfiintata cu pixul” prin semnaturile puse pe acordurile cu NATO(=SUA) si (S)UE. Cind cetatenii din Romania erau obligati sa faca serviciul militar, acestia invatau cum sa apere teritoriul Romaniei cu arma in mina: stiau sa foloseasca armamentul; azi li se interzice acest drept (de a-si apara teritoriul tarii prin forta armata). Acei “profesionisti” din armata Romaniei de azi sunt sub comanda unor forte straine de neamul romanesc si nu pot face ce puteau cei din armata dinainte de 1989 cu dotarea de atunci: sa apere interesele statului Romania. Toate statele din NATO au armate formate din astfel de “profesionisti”: acestia prin numar, forta si comanda la care se supun nu apara interesul statului propriu ci interesul NATO(=SUA). Aceasta este consecinta faptului ca toate statele din Europa au fost ocupate militar de SUA dupa al 2-lea razboi mondial si au ramas sub aceasta ocupatie cu eticheta de “aliati NATO” pina azi. Multi cetateni din Europa vad, cunosc aceasta stare de ocupatie SUA si in caz ca Rusia invadeaza Europa acesti cetateni nu vor accepta sa lupte sub comanda SUA (chiar daca comenzile SUA ajung la ei prin ofiteri ai statului din care fac parte in Europa).

  4. @Lucian
    Totdeauna razbate nitica propaganda atunci cand se spune ca Rusia daca ar vrea muschiu ei ar poposi in cateva zile sau ore absolut oriunde ar vrea. Intimidarea, asa cum spune la un moment dat si articolul, isi are scopul ei bine precis in preludiul unui razboi . Si pe exact acest lucru pistoneaza acum Rusia, pe intimidare .
    Mai spuneau niste baieti veseli de pe aici ca URSS a facut praf juma din Europa in WW2 si doar interventia SUA in Normandia a stopat o eventuala stapanire ruseasca peste Europa. Cat de tari si inteligenti au fost !! :))
    Asa cum spui si tu, bolsevicii au impins de la spate milioane de oameni sa lupte intr-un razboi ce nu si-l doreau. Daca tarile europene (mai ales Germania) puneau pret pe soldatii lor, Stalin nici nu-si batea capul : ‘au crapat un milion ? nu-i nimic, mai aduceti un milion ca avem de unde’.
    Si cam ce tari au cedat in fata Rusiei ? micutele si pasnicele tari baltice care nu aveau nici o sansa . Celelalte tari estice care deja fusesera calcate de Germania nazista, distruse si secatuite ? pai asa te lauzi ca ai invins lupta , venind la totul de-a gata dupa ce altul inaintea ta a pregatit terenul ? ce rezistenta a intampinat Rusia in drumul ei spre Berlin ? doar din partea armatei germane in retragere (si cu ajutorul armatei romane intr-o rusinoasa tradare ). In rest cu cine s-a mai luptat Rusia pe viata si pe moarte ? cu sarmana Polonie atacata si de Rusia si de Germania. Halal eroism. Apoi sa nu uitam bataia incasata de rusi in micuta Finlanda, unde credeau ca in cateva zile vor sarbatori victoria. Nu se asteptau sa dea nas cu taria si darzenia scandinava. Finlandezii au avut mari pierderi dar pierderile rusilor au fost imense. Au inteles ca finlandezii sunt dispusi sa moara pana la ultimul copil si ultima femeie pentru tara lor asa ca si-au luat talpasita de acolo cu coada-ntre picioare.
    Revenind la dezbaterea articolului despre dezastrul din armata Ucrainei. Da, in general are dreptate analistul. Dar ce se omite este faptul ca urmarind firul evenimentelor din ultima perioada , separatistii si-au incasat-o urat de tot, cu toata tehnica si logistica de care dispun. Nu prea s-au mai semnalat prin blogosfera noastra ultimile evenimente din Ucraina . Pe blogurile propagandistice pro-ruse, nici atat :)) . Din fericire s-au relatat evenimentele in presa straina. Acesta este unul din motivele pentru care partile combatante au trecut la negocieri si incetarea focului :recastigarea pozitiilor importante de catre armata ucrainiana si pierderi dezastruoase in randul ‘rebelilor’. Asa cum sunt ei nepregatiti si neinstruiti , fara un suport stabil, fara armament si tehnica noua etc, militarii Ucrainei au luptat cu darzenie (macar cei care nu au dezertat si nu au tradat trecand de partea Rusiei).
    Totusi, analistul trage un corect semnal de alarma in ceea ce priveste starea si pregatirea armatei noastre.

  5. Am mai spus-o aici. Am cunoscut bătrîni cu care dacă vorbeai despre războiul al doilea, credeai că nemţii au cîştigat războiul! Ah, şi finlandezii! Şi românii ar fi fost aproape să cîştige, dar au fost vînduţi la Ialta!

  6. :)) la asta nici Stalin nu s-a gandit, el s-a limitat la numaratul biscuitilor: unde lupta soldatul rus se facea instantaneu vara, iar neamtul numai de iarna grea a avut parte!!!

  7. Pingback: PREGATIRI DE RAZBOI PE TOATE FRONTURILE. Miscarea Rusiei catre frontul Marii Negre - Recomandari
  8. Pingback: ALEGERILE SEPARATISTILOR DIN UCRAINA: pretext pentru ruperea ARMISTITIULUI? [video]/ Ungaria sustine SOUTH STREAM, sfidand UE/ Generalul NATO pentru Europa vrea SUPLIMENTAREA TRUPELOR pentru Romania, Polonia si Tarile Baltice/ FBI si INTERPOL speculeaza &
  9. Pingback: CU UN PAS MAI APROAPE DE MARELE RAZBOI? Ron Paul, fost candidat la presedintia SUA: CONGRESUL AMERICAN “DECLARA RAZBOI” RUSIEI - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune în Postul Nașterii Domnului

Carti

Documentare