MAREA TRĂNCĂNEALĂ A ȚĂRII BANANIERE CE AM AJUNS: “PROIECTUL DE TARA” SI “STRATEGIA DE DEZVOLTARE” – momente electorale pentru GUVERNUL TEHNOCRAT/ “România competitiva” – pe seama saracilor sai/ CIOLOS SI DANCU RESUSCITEAZA REGIONALIZAREA

7-07-2016 15 minute Sublinieri

Strategia de dezvoltare a României va fi prezentată astăzi în cadrul Forumului Administraţiei Publice Locale.

Premierul Dacian Cioloș a arătat, în discursul său, că e important să fie relansată dezbaterea regionalizării, astfel încât proiectul să poată fi dus mai departe de viitorul guvern, după alegerile parlamentare.

Problema regionalizării am mai ridicat-o şi la întâlnirile pe care le-am avut cu asociaţiile primarilor şi cu diferite discuţii cu responsabilii Consiliilor Judeţene. Sigur nu o să decidem noi regionalizarea în acest mandat, până la sfârşitul anului, dar cred că e important să folosim această perioadă şi să relansăm această dezbatere astfel încât după alegerile parlamentare să intrăm în linie dreaptă cu această temă”, a spus el.

Premierul Dacian Cioloş a cerut și o mai bună cheltuire a banului public la nivel local. El le-a cerut primarilor să pună capăt risipei şi să se alăture Guvernului pentru o dezvoltare mai bună în plan local. Premierul s-a arătat dispus să aloce bani mai mulţi celor care vin cu proiecte concrete în zonele mai puţin dezvoltate.

Avem nevoie de mai multă claritate în modul în care resursele pe care le avem le repartizăm la nivelul autorităților locale şi mai ales cum urmărim utilizarea lor eficientă. Și vedem că sunt exemple, din păcate, de risipă, de incompentenţă, chiar corupţie, care duc la utilzarea ineficientă a acestor fonduri. Avem nevoie să îmbunătăţim sistemul de transfer şi echilibrare. Să încercăm să folosim alocările bugetare de la nivel central în aşa fel încât să stimulăm şi la nivel local mai multă eficiență în colectarea fondurilor cât şi în utilizarea lor”, a spus premierul.

La dezbateri participă premierul României – Dacian Cioloş, vicepremierul Vasile Dâncu, ministrul Economiei – Costin Borc şi ministrul Agriculturii – Achim Irimescu.

Printre obiectivele cuprinse în strategia pentru următorii 20 de ani se numără investiţii în infrastructura rutieră, extinderea infrastructurii aeroportuare şi exploatarea resurselor turistice.

Documentul menţionează proiecte precum realizarea mai multor autostrăzi, dintre care una va lega Moldova de Transilvania, două noi poduri peste Dunăre şi linii ferate de mare viteză.

Termenul de realizare pentru aceste investiţii de infrastructură este de cel mult 11 ani. Strategia va fi implementat de Ministerul Dezvoltării.

Ţinte ale Strategiei de Dezvoltare Teritorială:

Autostrada A1 (coridorul IV)

Autostrada A3 (Autostrada Transilvania şi Comarnic -Braşov)

Autostrada Moldova

Autostrada Sudului (București-Craiova)

Termen: 11 ani

Poduri noi peste Dunăre (termen: 6 ani):

– între Brăila şi Galaţi

– în zona transfrontalieră România-Bulgaria

Linie ferată de mare viteză (termen: 11 ani):

– pe coridorul Braşov – Ploieşti – Bucureşti

– pe direcţia Bucureşti – Constanţa

Sociologul Mirel Palada crede că “proiectul de țară” este principala temă electorală a verii care va fi folosită în campania electorală de legitimare a lui Dacian Cioloș ca premier la toamnă, când, indiferent de scorul de la alegerile parlamentare, el va fi tot premier, folosit ca proptea de președintele Klaus Iohannis. 

De urmarit maniera asezata, perseverenta, specifica marilor ginditori aproape civili, cu care se propune drept principala tema electorala a acestei veri fierbinti subiectul “proiect de tzara”. El urmeaza sa fie folosit drept suport retoric pentru campania de legitimare a lui Ciolos drept premier la toamna, cind indiferent cine cistiga alegerile, PSD tot nu va da premierul si Ciolos va primi binecuvintarea in plic de la puterile bune, solare, populare, de la doamna Merkel si de la ea in jos. In plus, il ajuta pe Iohannis sa se opreasca din picajul aproape necontrolat de popularitate in care se afla in momentul de fatza. Ciolos va fi premier. Iohannis il va folosi ca pe o proptea. Iar guvernarea Ciolos 2 se va baza pe gindirea meta-partizana “sa fie bine, sa nu fie rau”, “sa facem un proiect de tzara, ca sarbatorim 100 de ani de la Romania cea Mare din 1918 si cine sa salveze tzara din ghearele politrucilor, daca nu niste patrioti de tehnocratzi”. “Iata ce proiect maretz are”. “Iata cum toate fortele progresiste si de bine se incoloneaza in spatele maretilor conducatori, Iohannis si Ciolos, pentru a salva tara din ghearele neputintei si coruptiei”. Intre timp, continuam demonizarea partidelor politice, indeosebi a PSD-ului si a demonului de Ponta, care lasa ca stim noi ca vinde tzara la rushi si la chineji, in loc s-o impacheteze, s-o vinda disciplinat la nemtzi si la franceji”, crede sociologul Mirel Palada.

  • Voxpublica/Costi Rogozanu:

România competitivă 12 ore în picioare la cusut pe salariu minim. Şi vizele de Canada contra contracte comerciale

S-a dat drumul mărețului plan România Competitivă, Cioloș-Iohannis, de fapt un anunț cam nesimțit al faptului că în toamnă se va încerca guvern tehnocrat sau de uniune națională. Dar să-l luăm în serios, să-l citim că oricum altceva mai bun nu-i de făcut (e scurt, are şi multe poze). (Sigur, planul a fost însoţit de o remaniere în care s-a mai expandat guvernamental cancelaria premierului).

O primă premiză complet greșită dar dragă analiștilor neutri care gîndesc numai în interes patronal:  creștere economică înseamnă beneficiu pentru toți. Nu, datele ne spun că marile creșteri din ultimele decenii au dus doar lamărirea inegalităților, slăbirea serviciilor, de la luxosul tren, la bacteria din spital.

În rest, planul enunţă destul de clar avantajul “mînă ieftină de lucru”, asta e şi strategia viitorului:

o cât mai bună valorificare a factorilor care intră în componența PIB-ului potențial – capital, forță de muncă, productivitate (inclusiv capital natural) – ca singura cale de a stimula în mod sustenabil o creștere economică de la 3% la 5% anual.

Apoi, sigur, digitalizarea îi va schimba viața bunică-mii la 80+.
Reducerea distanțelor dintre diferitele regiuni de dezvoltare, dintre sat și oraș, dintre stat și cetățean prin creșterea serviciilor care țin de calitatea vieții și reforma administrației prin debirocratizare, digitalizare etc.
Am învățat pînă în gard Colectiv sau Hexi. Tocmai mediul prea prietenos cu unii afaceriști ne omoară oamenii. NU contează, dansăm pe incantațiile cunoscute:

Un mediu de afaceri prietenos, favorabil investițiilor, este cheia progresului și dezvoltării durabile a României.

În rest, cum spuneam, poze. Mult mai bine putem compara aceste blablauri cu realităţile din teren, capitalism pur şi dur, fără drepturi pentru angajaţi şi patronate discreţionare:

Mărturii dureroase ale angajaților Faurecia: sclavagism și bătaie de joc în schimbul unui salariu minim

”Am plecat pentru că am negociat pe un salariu minium pe economie, plus bonuri de masă, pentru un program de opt ore. La ce salarii sunt în zonă, am zis că este bine. Ne-am pomenit cu toţii trecuţi pe ture de 12 ore şi fără bani în plus, cu bonuri de masă date prin surprindere şi nu am mai suportat. Încercaţi să staţi 12 ore în picioare lângă o maşină de cusut, trăgând la maşină fară o greşeală. E infernal.Sunt 150 de oameni care şi-au dat demisia înaintea mea”, s-a plâns Florentina Ionescu, una dintre persoanele care au demisionat de la fabrica inaugurată în primăvara acestui an.

Un alt muncitor care a ales demisia spune: “Au făcut în aşa fel încât oamenii să vină şi duminica la muncă! Pe minciuni de genul că se va da un bon de 50 lei. Unde e? Au mai lucrat oameni duminica şi nu au primit decât critici. Ba nu au făcut cât trebuia, ba nu cum trebuia. Aici ăştia mai mari ştiu decât să ameninţe cu referate, prin care scad 10, 15 la sută din salarii! Munceşti de frică, de teamă să nu îţi ia banii nici ăia daţi corect. Sunt oameni care au vechime de aproape trei ani şi au luat salariu mai mic decât cei care abia acum învaţă să coasă”, explică situaţia sa un demisionar de la Faurecia.

sursa

Vizele de Canada contra contracte comerciale

Anunţuri pompoase cu dispariţia vizelor pentru Canada. Dup-aia mici dezumflări (de fapt, rămîn destule condiţii pentru accesul în Canada, să ai viză de SUA de exemplu, haha), dar, ce mai contează, tot e bine. Doar că aceste veşti vin la pachet cu graba Canadei de a-şi finaliza propriul tratat comercial cu UE, CETA. Acest tratat e mai aproape de final decît celebrul TTIP, tratatul comercial cu SUA, dar spiritul e acelaşi: dereglementare, distrugerea plaselor sociale, întărirea companiilor mari în faţa statelor şi tribunalelor.

La noi, au apărut deja diverşi specializaţi în glorificarea tratatelor, unul dintre ei fiind un soi de politician cu profil de lobbyst (livrat de PSD, dacă nu “stînga lui peşte prăjit” atunci cine?), care urlă toată ziua beneficiile uitînd să explice cum au ajuns milioane de europeni să voteze petiţii împotriva TTIP.

Pentru cei care n-au chef de prea multă documentare, două sînt marile pericole în tratatele tip CETA-TTIP:  întîietatea marelui business în justiţie, practic vor fi forţate guverne să încurajeze şi să plătească multe costuri colaterale pentru investiţii (cu toate consecinţele de mediu sau sociale); tendinţe şi mai puternice în zona privatizării serviciilor publice. Pentru cine vrea să citească mai mult, articolele astea ar fi un bun început. Într-unul se face referire şi la cazul românesc cu Roşia Montană:

Canadian companies are already doing this all over the world.  A company called Gabriel Resources recently announced it was suing the Romanian government for damages, after parliament blocked the development of one of their gold mines over environmental fears. They now face a compensation claim for possibly billions of pounds. CETA would open this system to thousands more companies, including  US companies with subsidiaries in Canada, like Wal-Mart, Chevron, Coca Cola and Monsanto. It is inconceivable that Britain wouldn’t face a case. (sursa)

Sau aici, tot despre surioara TTIP-ului, CETA.

De amuzament, puteţi citi şi cum se umflă în pene Sorin Moisă că ne dau voie canadienii fără viză graţie eforturilor sale (de fapt, negociere între vize şi un tratat comercial fără scrupule, pentru care nu sîntem în stare nici măcar să pretindem scoaterea vizelor fără alte condiţii).

Plan contra-Brexit Cioloș-Iohannis. De fapt, program electoral pentru guvernul tehnocrat din toamnă

Ieşitără Iohannis, Cioloş, Isărescu etc. şi au spus că vor un nou plan de ţară. Dragnea şi ăilalţi politicieni au dat din cap precum, pe vremuri, cîinii ăia de plastic de pe bordul maşinilor.

Locuri comune cît cuprinde. Uitarea esenţei care are deja vreo zece mii de pagini de rapoarte de toate speciile: nimeni n-a băgat scăparea de sărăcie şi de precaritate în muncă la planuri de viitor. Prosperitate mai mare pentru România se poate face şi cu mînă de lucru de doi lei ca şi pînă acum. Cînd îţi numeşti planul “România competitivă” ai şi dat răspunsul. Ea săraca e competitivă exact prin sărăcie, că altă investiţie în oameni nu e anunţată.

Ce mi se pare mult mai interesant ar fi să ne amintim de declaraţiile unui consilier al preşedintelui de acum cîteva săptămîni care avansa ferm ipoteza unui guvern tehnocrat şi din toamnă, anticipînd că nu vom avea cîştigători clari care să facă prea uşor o majoritate.

Şi atunci e bine să terminăm cu această ceaţă englezească – cum că Brexitul ar fi generat această bruscă preocupare pentru viitorul României – şi să revenim cu picioarele pe pămînt românesc. Iohannis şi ai lui oricum au ieşit cu întîrziere şi fără mare zvîc analitic pe Brexit, dar au fost foarte prompţi în specularea momentului pentru anunţarea momentului “tehnocratic din toamnă”.

În rest, anunţul e cu multă anticorupţie, anti-politică (da!, e musai, guvernul continuă declaraţiile “antisistem” şi antiparlamentari). Eliminarea birocrației și a corupției, strigă Iohannis. Să-i amintim că Băsescu a eminat o clientelă pentru a o încloui cu alta, mult mai puțin birocratică. Practic erau Cocoș-Șoferul-Microsoft. Sau cu retrocedările demente au dat peste cap orașele mari și au făcut buzuri cu două hîrtii în mînă.

Cioloș a continuat polemica tot evocînd ”experți”, economiști și profesioniști în diverse domenii. Sigur, dar tocmai pentru o viziune de viitor e nevoie de politică pur sînge, că de experți care au pupat mîna care scria planuri superficiale pe la Troică știm, nu ducem lipsă. Specialistul e executant. Politicul ar trebui măcar să găsească forța să vorbească în numele unei caste mai mari de 10%.

În fine, întîlnirea a funcționat și ca o bună întîlnire de ”să ne cunoaștem mai bine” între Dâncu și autorități locale ”relevante” de unde a încercat cu citate din Noica și promisiuni de salarii să dea un semnal electoral interesant, un soi de mesaj partinic contra-partinic. Și astea cu bionecunoscutele trucuri clujene despre autonomie, ”stat localist”. Sigur, cît mai localist în orașele bogate și multă iubire pentru ruralul mîndru.

Epoca post-Brexit e una cinică. Asta e esența viitorului. Ce cinic a fost, dar ce cinic poate fi. De altfel, în Marea Britanie, viitori guvernanți asigură că vor veni reduceri de taxe pentru profit și tăieri de plăți sociale.

  • Gandul.info/ Lelia Munteanu: 

Proiectul de ţară – un şuvoi de vorbe, nici o viziune

Incă din discursul de bilanţ, rostit în faţa Parlamentului, în decembrie 2015, la un an de la preluarea mandatului, preşedintele Iohannis anunţa ritos un proiect de ţară.

Anul 2016 va fi dedicat unei dezbateri aşezate şi consistente pe tema educaţiei, din care să rezulte o viziune de ansamblu şi direcţiile majore pentru viitorul sistemului de învăţământ din România. Cred că <România educată> trebuie să devină un nou proiect de ţară pe care să-l asumăm şi să-l ducem la bun sfârşit. În perspectiva împlinirii a 100 de ani de modernitate, educaţia va fi fără îndoială o temă centrală. Din acest punct de vedere, aniversarea Centenarului Marii Uniri în 2018 va trebui să fie nu doar un moment festiv, ci unul în care asumăm marile direcţii de dezvoltare a României pentru secolul viitor.

<România educată> ca proiect de ţară ar trebui să fie una dintre aceste direcţii, ea incluzând nu doar sistemul de învăţământ, ci şi încurajarea culturii, inovării şi cercetării, stimularea creativităţii şi aprecierea performanţei”.

Astăzi şi în zilele din urmă a vorbit din nou despre un proiect pentru România, încercând să obţină un consens politic.

Evoluţiile internaţionale, culminând cu Brexitul, schimbă paradigma europeană şi mondială, prin urmare e cât se poate de firesc să ţii pasul, căutându-ţi locul şi misiunea  în noua realitate.

Ce  înseamnă un proiect de ţară? Nu părea să fie prea clar nici la finalul lui 2015, conceptul nu s-a limpezit nici astăzi, când Preşedintele îl aruncă în cârca partidelor, despre care tocmai spusese că ar trebui reformate.

Cine să facă un proiect de ţară? Tot Dragnea (condamnat pentru fraudă electorală), tot obosiţii Blaga şi Blaga? Cine să facă un proiect de ţară? Aceeaşi care au devalizat-o?

Cine să dea direcţiile unui proiect de ţară? Preşedintele, fireşte, dar Klaus Iohannis n-a exprimat o viziune. Pare a înţelege proiectul de ţară ca pe un compromis între partide. În an electoral, cu un Executiv cu mandat limitat!

Un proiect de ţară nu e un program de guvernare. A gândi un proiect de ţară înseamnă a gândi destinul României.

Cine să-l gândească? În afara unor judecăţi de valoare în gamă minoră, Preşedintele nu ne-a oferit nici o desluşire. Doar ideea vagă că proiectul se va finaliza după alegeri, adică după Summitul EU din septembrie. Mai bine prea târziu…

Până atunci însă, leadership-ul României ar trebui scos din simposioane şi confruntat cu provocările momentului. Nu poate un pompier să se justifice că întocmeşte tacticos, “aşezat şi consistent”, un  plan de pază contra incendiilor, în mijlocul flăcărilor care i-au cuprins biroul.
Nu ştim încă, de pildă, care va fi poziţia României la apropiatul Summit NATO de la Varşovia, dacă are vreuna care să consune cu interesul naţional.

Tot nu ştim câţi suntem.

Competivitate, performanţă, dezvoltare durabilă, creştere economică sustenabilă  – în tot acest şuvoi de vorbe România s-a mai înecat.

Trăncănele

E vară. Ne răcorim cu proiecte de ţară. Altfel n-am fi avut despre ce să vorbim. Mulţumim.

Un proiect de ţară rămâne. Nu e ca zâna muşcată de câne. Îl poţi pune în ramă, în vază. Durează.

Îl poţi prinde-n agrafe. Are capitole şi paragrafe. Trebuie doar să bagi în paranteze câteva cuvinte obeze. Cum ar fi com-pe-ti-ti-vi-ta-te. Hai, că se poate.

Când o să avem un proiect de ţară, n-o să ne mai dea nimeni afară. Ne vom buluci înăuntru, patrie ghiduşă. Vom lăsa pantofii la uşă.

Ce frumos o fie (o să citim zilnic proiectul ca pe un tratat de posologie): ferestre mici şi o poartă înaltă. Marea Neagră? S-o lăsăm baltă.

  • EVZ/ ION CRISTOIU:

Klaus Iohannis a lansat o nouă și amplă campanie de Trăncăneală nesfîrșită 

O fostă colaboratoare la una dintre publicațiile pe care le-am condus de-a lungul vremii a zis despre mine, la un moment dat, în efortul de a mă defini, că las impresia că am de predat trei-patru editoriale. Numai cine n-a avut în viaţa sa de-a face cu scrisul (profesionist, nu pe facebook, ca schimb de reţete pentru ca puradelului să-i treacă burta) nu ştie ce înseamnă obligaţia de a preda ceva în vederea apariţiei în ziar.

Precizez în chip necesar: Nu a scrie, ci a preda.

Cu scrisul te mai descurci, deoarece există şi scris în dorul lelii dar cu predatul, dracu’ te ia.

A trebui să predai  ceva în vederea apariţiei în ziar înseamnă a trăi cîteva zile, cele prin a căror succesiune momentul predatului devine inevitabil, cu pistolul la tîmplă.

Apariţia unui text presupune un program fix, practic imposibil de ocolit. Materialul trebuie dat la corectat, trebuie să ajungă apoi la secretariatul de redacţie,  şi în  final, la tipar. Data tipăririi ţine de un contract între redacţie şi tipografie. Dacă redacţia n-o respectă, publicaţia nu numai apare în ziua în care o aşteaptă cumpărătorii,  şi dacă nu apare la timp, se ivesc alte probleme şi mai mari, printre care se numără cele financiare.

Indiferent că eşti colaborator, redactor sau chiar director la unei publicaţii, predatul e o obligaţie pe care n-o poţi îmblînzi şi cu atît mai puţin ocoli.

Cînd zicea despre mine că las impresia unuia care are de predat trei-patru editoriale, fosta colaboratoare încerca să explice printr-o comparaţie aerul meu de veșnic ocupat, de tip asemănător mamei lui Nică din Amintirile lui Creangă:

Nu-şi vedea capul de treburi.

Am făcut această introducere, cu valoare de a da tîrcoale intrării în subiect, nu pentru a vorbi despre mine, ci pentru a explica absenţa mea din spaţiul public, concretizată în absenţa mea de la emisiunea lui Silviu Mănăstire de la B1 Tv, de marţi, 5 iulie 2016.

Am avut de predat pentru Historia din iulie 2016 un Dosar de nu mai puţin de 50 de file de manuscris despre Propaganda zisă a Războiului Sfînt din anii 1941-1944, cînd noi, românii, ne credeam (pînă la Stalingrad, desigur) investiţi cu misiunea sfîntă de cruciaţi ai credinţei, porniţi să elibereze, alături de nemţi, Poporul rus de Păgînii de bolşevici.

Explicabil în acest sens şi un alt fapt, mult mai grav decît absenţa mea din spaţiul public:

Mi-a scăpat ceea ce s-a numit lansarea Proiectului de ţară!

Aşa cum am mai scris, mă cred ca analist politic, un istoric al Istoriei în mers.

Am ieşit din starea de predat marţi după-amiaza şi atunci, uitîndu-mă în jur, mi-am dat seama că ratasem un moment istoric.

La Palatul Parlamentului se lansase, marţi dimineaţa, în prezenţa Preşedintelui Proiectul de ţară.

Proiect de ţară?

Şi doar cînd spui aceste cuvinte simţi nevoia să te ridici în picioare, să te închei la nasturi şi să intonezi Imnul de stat.

Cînd a mai avut România Proiect de ţară lansat public, în sunete de alămuri propagandistice?

Niciodată.

Nici pe vremea lui Ştefan cel Mare, nici pe vremea lui Carol I, nici pe vremea Mareşalului Antonescu, nici pe vremea lui Nicolae Ceauşescu.

Domnitori, regi, mareşali, secretari generali, premieri, preşedinţi au condus România cum au putut şi mai ales cum i-au lăsat vremurile.

Fiecare a făcut şi el ce a putut.

Ştefan cel Mare s-a bătut cu turcii.

Carol I a obţinut Independenţa.

Ferdinand a făcut România Mare.

Mareşalul Antonescu ne-a trecut Prutul.

Nicolae Ceauşescu ne-a făcut metrou.

Toţi conducătorii de pînă acum au făcut cîte ceva pentru România

Nu i-au făcut un  Proiect de ţară.

A venit Klaus Iohannis după aproape doi ani de mandat petrecuţi cu Soţia şi s-a gîndit că n-are nici un rost să ne facă autostrăzi, W.C.-uri în casă, trenuri care să nu întîrzie, softuri care să meargă, spitale în care să nu mori cu zile.

Toate aceste lucruri sînt prea mici.

Convins de asta, Klaus Iohannis a socotit că românii au nevoie nu de autostrăzi, nu de trenuri, nu de subvenţii în agricultură, ci de un Proiect de ţară.

Şi marţi, 5 iulie 2016, acest Proiect s-a lansat cu huiet.

Se numeşte România competitivă.

Gata să-mi dau cu pumnii în cap, pentru că am lăsat să treacă pe lîngă mine, vorba lui Vasile Dâncu, „un moment astral” (lansarea Proiectului, după vicepremier), m-am năpustit la stenograma Discursului ţinut de Klaus Iohannis la ceremonia de lansare a Proiectului de ţară.

Ia să văd ce fel de Ţară ne propune Klaus Iohannis!

Din Discurs n-am desprins nici un fapt concret care să aparțină de Proiect.

Ceva gen văd o țară în care toți românii să  aibă WC-ul în casă și nu în grădină.

S-a lansat cu adevărat un Proiect de ţară? m-am întrebat.

Un fragment din Discurs mi-a dat răspunsul:

„Doamnelor şi domnilor, direcţiile strategice ale României competitive necesită dezbateri şi consens, de aceea mai importante decît prezentările de astăzi sînt ideile care se vor cristaliza în perioada următoare în cadrul dezbaterilor pe care le-aţi prefigurat. M-aş bucura ca la acest demers să participe cît mai mulţi specialişti, economişti, reprezentanţi ai mediului universitar, societatea civilă, partidele politice care să spună lucrurilor pe nume, să identifice probleme, să găsească soluţii şi să responsabilizeze decidenţii şi clasa politică”.

Marţi 5 iulie 2016, nu s-a lansat un Proiect de ţară.

S-a lansat un lung şir de simpozioane, mese rotunde, dezbateri, şedinţe despre  Proiectul de ţară.

Altfel spus, marţi, 5 iulie 2016, s-a lansat o nouă şi amplă Trăncăneală.

Am răsuflat liniştit.

N-am pierdut nimic.

Trăncăneala nu e o noutate la noi.

N.B. Lîngă sala de lectură a BAR se află Aula Bibliotecii, închiriată de regulă unor sindrofii din afara Academiei. Aproape zilnic, ori de cîte ori ies în pauză, văd  descărcîndu-se din dubițe pe care scrie Catering farfurii, tacîmuri, cratițe.

Ce se întîmplă? am întrebat la un moment dat, convins că  acolo s-a deschis un restaurant.

Nu se întîmplă nimic deosebit. Are loc un simpozion. Și cum  în România nu există dezbatere de idei care să nu se încheie cu mici, muștar și chiar friptane, se fac pregătiri pentru  masa de după simpozion. După Lansarea Proiectului de țară știu ce se va întîmpla.  În fața Aulei se vor descărca tăvi cu mici   nu numai dimineața, ca pînă acum, ci și după amiaza, ba chiar și noaptea uneori!

Sunt un nostalgic al vremurilor comuniste! Sunt un nostalgic al vremurilor în care România era o democrație autentică, impusă de popor prin alegeri libere și corecte, și nu democrația bananieră de acum!

S-a spus despre mine că sunt un nostalgic al vremurilor comuniste. Da, sunt un nostalgic al vremurilor comuniste în lucrurile bune și pe care capitalismul românesc sălbatic ar fi trebuit să le preia.

Egalitatea de șanse era unul dintre acele lucruri bune.

Dacă nu era această egalitate – concretizată și în bursele de care beneficiau cei buni la învățătură, aș fi rămas agricultor în Găgești. Poate cel mai citit agricultor din sat, dar agricultor. Ai mei n-ar fi avut bani să mă trimită la liceu și apoi la facultate.
Un alt lucru bun era sărbătoarea pe care o constituia apariția unei cărți, premiera unui spectacol, transformarea marilor scriitori și a marilor artiști în printre cei mai importanți oameni din Republică.

Da, sunt un nostalgic al vremurilor comuniste.
Sunt și – dacă nu mai ales, un nostalgic al vremurilor postdecembriste cînd în România era o democrație autentică, impusă de popor prin alegeri libere şi corecte, și nu democrația de republică bananieră de acum, impusă de Ambasada SUA, noul nostru Frate mai Mare (ce blestem pentru Poporul acesta să fie călărit tot timpul de un Frate mai Mare, fie de la Sud, fie de la Răsărit, fie de la Apus!) prin sergenții majori din Instituțiile de forță.
Ce vremuri!

Premierul era șeful partidului care cîștiga alegerile după o campanie în care candidații ședeau și-n cap numai să obțină voturile noastre.
Îmi spunea cineva că într-o campanie prin Maramureș, Ion Iliescu trebuise să bea atîta țuică pentru a face pe placul celor în ale căror case intrau că la un moment dat cei din staff s-au temut să nu fie nevoie de o dezalcoolizare.
Azi e premier Dacian Cioloș, un tip altfel simpatic, dar care n-a candidat în viața lui nici măcar pentru un post de primar și dacă s-ar fi prezentat la locale n-ar fi cîștigat în Găgești nici măcar postul de consilier comunal. Cu toate acestea Dacian Cioloș va fi premier și după alegeri, cel puțin pentru asta lucrează de zor Sistemul.
Ce vremuri!

Alegerile libere și corecte desemnau miniștrii, liderii partidelor, vedetele vieții politice.
Azi desemnează în locul lor etern numita Codruța Kovesi, cea mai puternică femeie din România după moartea Elenei Ceaușescu.
Ce vremuri!

Marţi, 5 iulie 2016, la cîteva ore bune de la ceea ce Vasile Dâncu a proclamat drept un moment astral în viaţa sa, de însemnătatea Debarcării în Normandia pentru Coaliţia antihitleristă – şi anume Şansa de a-i vedea Faţa Majestăţii Sale, Klaus Iohannis, în direct şi la orele dimineţii, premierul Dacian Cioloş a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, remanierea a patru membri ai din Guvernului zis şi tehnocrat.

Ca jurnalist bătrîn, care am publicat toată viaţa texte şi în presă, nu numai pe Facebook, n-am putut decît să tresar breaking-news-ist la un asemenea anunţ:
Patru miniştri demişi din Guvern şi înlocuiţi cu alţi patru!
Ce eveniment!

Pe vremurile adevăratei democrații, la care eu mă întorc cu nostalgie, un asemenea eveniment zguduia scena politico-mediatică de o făcea să vibreze seismic.
Acum, în vremurile democrației de republică bananieră, parcă nu s-ar fi întîmplat nimic.
Liderii partidelor de Opoziţie convocau imediat conferinţe de presă pentru a se întreba asupra motivelor care au dus la schimbarea a patru miniştri din Guvern care au fost numiţi cu doar opt luni în urmă.
Presa ar fi făcut mare tărăboi în chestiunea argumentelor care au stat la temelia deciziei de înlocuire a unui ministru cu un altul, întreprinzînd lungi incursiuni în activitatea celor demisi şi în C.V.-ul celor numiţi.
N-a fost nimic din toate acestea.

Liviu Dragnea, liderul Opoziţiei întruchipate de PSD, formaţiune care a votat cu ambele mîini pentru instalarea Guvernului Dacian Cioloş, s-a mulţumit să ne informeze că înainte de a face anunţul premierul i-a dat un telefon pentru a-l avertiza să nu fie surprins.
Despre copreşedinta PNL, Alina Gorghiu n-are nici un rost să mai vorbesc.
Paraşutata lui Klaus Iohannis în fruntea PNL a scris ceva şcolăresc, cu zbenghiuri de sărit într-un picior, pe tabla Facebook-ului.
Atîta o duce căpşorul!

Despre presă, are vreun rost să mă interesez ce-a făcut şi ce-a dres cu acest prilej?
Firește că nu.
Anunţul a fost făcut într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
Din start, jurnaliştilor prezenţi li s-a precizat că „pot pune doar trei întrebări şi la temă”!
Scurt pe doi.
Doar trei întrebări şi la temă, ca nu cumva făptura numită Dacian Cioloş să fie obosită şi mai tare, după efortul depus de dimineaţă de a lansa Proiectul de ţară România competitivă, atît de încîlcit că însuşi Dacian Cioloş, despre care se presupune că gîndeşte şi-n franceză, n-a priceput nimic.

Și dacă lor jurnaliștilor prezenți nu le place chestia asta domnul premier îi bagă și-n măsa.
Pe franțuzește, desigur, că pe românește nu merită efortul.
Jurnaliştii prezenţi n-au făcut gălăgie, n-au tropăit, n-au fluierat şi nici măcar n-au aruncat cu pantofii înspre tribună în semn de protest.
Bravele noastre oiţe, trimise ale unei prese care agonizează la marginea drumului pe care merge Adevărata presă, s-au resemnat sub biciul guvernamental şi au plecat capetele una în fundul celeilalte.

Dintre cele trei întrebări mi-a atras atenţia ultima şi nu pentru că ar fi crăpat pe la cusături de deşteptăciuni, ci pentru că autoarei i s-a dat cuvîntul astfel:
– Ultima întrebare, Maria, te rog”
Stenograma consemnează în dreptul întrebării:
„Maria:”
Maria şi mai cum?

2016-07-01-gc-4th-of-july-ambasada-sua-31-of-36


Categorii

Alegeri in Romania, Articolele saptamanii, Destramare teritoriala? (Regionalizare, autonomie), NOUTĂȚILE ZILEI, Razboiul impotriva Romaniei, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la “MAREA TRĂNCĂNEALĂ A ȚĂRII BANANIERE CE AM AJUNS: “PROIECTUL DE TARA” SI “STRATEGIA DE DEZVOLTARE” – momente electorale pentru GUVERNUL TEHNOCRAT/ “România competitiva” – pe seama saracilor sai/ CIOLOS SI DANCU RESUSCITEAZA REGIONALIZAREA

  1. Pingback: “Cioloșenia pământului” sau cum se fabrica in laboratoarele anti-românesti CIOLOȘOLATRIA – cel mai recent si mai strident EXPERIMENT (ANTI)POLITIC de “zeificare” a ZERO-ului absolut si de PROSTIRE IN FATA A ROMÂNILOR.
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Stirile zilei

Carti

Documentare