CE MUZICA E BINE SA (NU) ASCULTAM?/ Despre talente, talanti si… “Romanii au talent”
- Doxologia [Nicoleta Olaru]: E foarte important să alegem ce fel de muzică ascultăm
Sfântul Ioan de Kronstadt îi sfătuia pe tineri, în legătură cu muzica pe care aleg să o asculte, să fie atenţi la urmările pe care aceasta le are asupra sufletului: „Dacă sunetele aduc linişte în suflet şi sentimente curate, dumnezeieşti, atunci vă puteţi hrăni sufletele ascultându-le. Dacă însă sunetele nasc dorinţe trupeşti, îndepărtaţi-le cu totul şi să nu mai ascultaţi o asemenea muzică“. În continuare, pr. Ionuţ Gabriel Nastasă, asistent suplinitor la disciplina Muzică bisericească şi Ritual din cadrul Facultăţii de Teologie „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, ne-a enumerat câteva criterii de care ar trebui să ţină seama un creştin când îşi alege muzica.
Părinte, după ce criterii ar trebui să-şi aleagă muzica un creştin?
Muzica a influenţat de la începutul omenirii sufletul şi mintea, cu repercusiuni pozitive sau negative, după caz. De aceea, e foarte important ce fel de muzică alegem să ascultăm. Creştinul trebuie să aleagă muzica aceasta care îl influenţează pozitiv, care îi creează linişte sufletească, pace, care să-l odihnească şi să-l încarce pozitiv, nu să-l obosească. Iată cum îi sfătuia Sfântul Ioan de Kronstadt pe tineri în legătură cu muzica pe care aleg să o asculte:
„Să nu vă lăsaţi atraşi de sunetul plăcut al unui instrument sau al unei voci, să fiţi atenţi ce urmări au acestea asupra sufletului vostru. Dacă sunetele aduc linişte în suflet şi sentimente curate, dumnezeieşti, atunci vă puteţi hrăni sufletele ascultându-le. Dacă însă sunetele nasc dorinţe trupeşti, îndepărtaţi-le cu totul şi să nu mai ascultaţi o asemenea muzică“.
Observăm aici o sinteză a tuturor criteriilor după care trebuie să ne
alegem muzica.
Muzica este ambivalentă, are două feţe: una angelică şi una demonică; ea poate să ne pună în comuniune cu Dumnezeu, dar poate şi să rupă această comuniune. Şi, dacă nu suntem atenţi, putem trece uşor de la efectul acesta, care a fost numit de catharsis, de purificare, pe care poate să-l aducă, la demonizare.
Să evităm melodiile zgomotoase
Şi acum, iată şi câteva criterii de alegere a muzicii, pentru ca aceasta să ne favorizeze liniştirea sufletească, pacea lăuntrică, starea de bine. Un prim criteriu ar fi cel al mesajului pe care îl transmite muzica – şi mă refer aici la muzica cu text. Bineînţeles că ar fi de preferat să ascultăm muzica ce conţine un mesaj creştin – muzica religioasă, cu temă creştin-ortodoxă, cu cele două variante: muzică psaltică şi muzica corală sau muzica pe mai multe voci.
Dar muzica pe care o alege un creştin poate avea şi un mesaj laic, care să nu se îndepărteze însă prea mult de trăirea lui creştinească, mesaje care descriu creaţia lui Dumnezeu, frumuseţea naturii, sau cele care descriu pe om şi viaţa acestuia, atât cu bucuriile lui, cât şi cu momentele de tristeţe, dar nu o tristeţe descurajatoare, ci una care transmite nădejdea salvatoare, care vorbesc despre obiceiurile bune ale românilor etc. La fel, sunt texte care descriu sentimentul curat al iubirii, în opoziţie cu foarte multe cântece care exaltează senzualitatea exagerată, care îndeamnă la păcat din cele mai fragede vârste. Aşadar, trebuie evitate cântările cu mesaje triviale, cu un conţinut obscen, precum şi cele cu îndemn la violenţă, la răzvrătire şi cele cu mesaje anticreştineşti, demonice.
Un alt criteriu este cel muzical propriu-zis, conturul melodico-ritmic al cântării, pentru că şi acesta influenţează echilibrul sau dezechilibrul nostru sufletesc. O muzică bună de ascultat trebuie să se caracterizeze printr-un echilibru al elementelor de limbaj muzical – mă refer la intonaţia propriu-zisă, la intervale, la ritm, la armonie, polifonie ş.a. Să căutăm muzica, acompaniamentul muzical care ne induce bucuria curată, buna dispoziţie, care ne îndeamnă să fim buni, evitând discursurile muzicale care provoacă tulburare sufletului sau frenezie trupului. Să le evităm deci pe cele cu ritmuri ciudate, zgomotoase, care predispun la acte imorale de tot felul.
Un alt criteriu se referă la locul şi momentul unde se ascultă muzica. Biserica este prin excelenţă locul unde ascultăm muzica folositoare sufletului şi trupului. Muzica religioasă o putem asculta însă şi acasă, în maşină, la locul de muncă.
Un ultim criteriu la care vreau să mă refer este dat de substratul psihologic şi spiritual, de cultura muzicală a fiecăruia – îmi place sau nu îmi place, mă regăsesc sau nu mă regăsesc într-un gen sau altul de muzică. Acest criteriu însă nu are un caracter absolut, ci unul subiectiv, de aceea este important să le avem în vedere în primul rând pe cele enumerate mai sus.
Muzica rock foloseşte mesaje anticreştine
Cât de nocivă este muzica rock?
Nu numai mesajul textului acestei muzici este de condamnat şi de respins, ci şi muzica în sine.Se folosesc foarte mult chitara electrică, diverse tobe, multe instrumente de percuţie, care creează o imagine sonoră foarte alertă şi cu un ritm tulburător, apăsător, care trezeşte instincte primare.Aceste ritmuri tribale, ancestrale îl determină pe ascultător sau pe interpret să se manifeste foarte ciudat, să se dezlănţuie într-un mod haotic, dând impresia unui demonizat chiar. Şi aici îmi vine în minte imaginea din Sfânta Evanghelie relatată de Sfântul Evanghelist Marcu, în capitolul 9, versetul 90, cu lunaticul care „se zvârcolea fumegând“.
Luând în calcul aceste aspecte, desprindem că muzica rock nu este recomandată pentru repertoriul creştinului, dimpotrivă, trebuie respinsă.
Acum, sunt unii care spun că un anumit tip de rock, cel care nu se manifestă prin aceste ritmuri, acele melodii care se apropie mai mult de blues-uri, mai liniştite, ar putea fi ascultate. Cei ancoraţi mai adânc în tradiţia Ortodoxiei le exclud şi pe acestea, considerându-le doar tentante, în vreme ce, în spatele liniştii pe care par că o induc se ascunde, de fapt, lucrarea celui rău care te-ar putea deranja mai târziu, stricându-ţi armonia dintre trup şi suflet. Eu rămân la îndemnul Sfântului Ioan de Kronstadt, că dacă nu-mi trezeşte pornirile trupeşti pe care să le manifest până la paroxism, le pot asculta pe acestea din urmă, evitând să dăm sentinţe cu caracter absolut.
- Ziarul de Iasi [Pr. Constantin STURZU]: Romanii au talent. Sau talant?
“Sa nu cadem in capcana de a crede ca tot ceea ce poate fi etichetat drept talent este, automat, un talant. Criteriul dupa care un talent este si talant il constituie modul in care manifestarea respectivului talent ne apropie de Dumnezeu, ne releva lumea vesniciei”.
Pe cat imi e cu putinta, in discutiile cu credinciosii caut sa aflu care mai sunt preocuparile lor, ce anume le mai capteaza atentia si interesul. Deloc intamplator, observ ca televiziunea joaca un rol important in viata lor, in sensul in care timpul petrecut in fata micului ecran depaseste, cel mai adesea, pe cel in care isi pleaca genunchii inimii la rugaciune. Asa am ajuns sa aflu de o emisiune de divertisment care inteleg ca a captat atentia multor telespectatori: “Romanii au talent“. Si am incercat sa ma aplec putin asupra fenomenului, preocupat fiind, in ultima vreme, de problema creatiei si a rolului sau in viata unui crestin. Punctul de plecare l-a constituit intrebarea: are vreo legatura cu viata de crestin a-ti manifesta talentul pe care-l ai intr-un domeniu oarecare sau trebuie sa neglijam acest aspect, tratandu-l ca neesential pentru mantuire?
Nu orice abilitate care te face mai deosebit fata de ceilalti este, automat, un talent, chiar daca poate fi (si uneori este numit) ca atare. Se poate spune despre o actrita porno ca este “talentata” sau de un hot de buzunar ca are “un talent” deosebit la a fura fara ca pagubitul sa simta acest lucru? Sigur ca se poate, dar asta nu inseamna ca e un “talent” care trebuie adus in fata lumii si valorizat pozitiv (din fericire, in cazul emisiunii la care ne referim nu s-a ajuns la astfel de situatii, desi au fost si alte momente, in afara celui mentionat, in care se punea mare accent pe ideea de a soca si/sau pe manifestari cu o vadita conotatie sexuala). Ca sa nu mai vorbim despre prezenta in emisiune a unor momente in care nu mai era foarte clar daca e vorba de talent uman sau de interventie a unor forte, sa le numim… ne-umane, ca sa evitam cuvantul demonice. Ar fi bine sa fie mai restrictivi cei din juriu cu prezenta unor “mentalisti” sau “magicieni”, daca nu vrem ca, intr-o buna zi, sa vedem (sau, ma rog, sa vada poporul telespectator) vrajitoare care sa se “produca” in direct, cu magie “neagra” sau “alba”.
Dincolo de aceste aspecte, cel putin discutabile, am remarcat situatii impresionante din punct de vedere uman, cum ar fi acea trupa care dansa, desi era alcatuita exclusiv din persoane cu deficiente de auz sau acele persoane cu meserii ingrate (cum ar fi cea de maturator de strada) care isi dezvaluiau nebanuite calitati, mult peste conditia lor sociala sau profesionala. […]
Mascariciul aplaudat de Hristos
[…]
Hristos insa a venit pentru tot omul din lume, indiferent de conditia lui sociala sau de preocuparile sale. Fiecaruia, El cauta sa ii vorbeasca pe limba lui. Nu toti pot fi oameni ai rugaciunii permanente (desi toti au, in mod potential, aceasta capacitate), dar unii fac din viata si din creatia lor o rugaciune. Regizorul rus Andrei Tarkovski spunea ca un film bun e acela dupa a carui vizionare iti vine sa te rogi, iar actorul roman Dan Puric vede in arta sa “un mod de a matura poteca ce duce spre biserica“. Si exemplele ar putea continua.
Cel mai relevant pentru problema in discutie mi se pare un pasaj invocat de “monahul Nicolae dela Rohia” (Steinhardt), intr-un articol din 1987, publicat in revista “Mitropolia Olteniei“. Este vorba de un fragment dintr-o nuvela a lui Anatole France, in care se povesteste cum seara, dupa o zi de truda si tumbe, un mascarici intra intr-o mareata catedrala, “isi scoate din traista uneltele lui de pehlivan si incepe a inghiti foc si a face tot soiul de nazdravanii in fata icoanei Maicii Sfinte cu Pruncul in brate, spre indignarea paracliserului, care se pregatea sa-l alunge cu aspra admonestare daca nu ar fi vazut, infiorandu-se, cum Preacurata coboara din icoana spre a-i sterge saltimbancului sudoarea de pe frunte cu propria-i marama, in vreme ce Pruncul rade si bate din palme“. Si, continua cel ce s-a convertit la crestinism in inchisorile comuniste, “intr-un fel ori altul suntem mascariciul de la Notre-Dame si toti slavim pe Hristos numai pe masura darului, puterii si priceperii noastre, potrivit stilului nostru, cum ar zice Blaga“. Cu alte cuvinte, cu siguranta vom fi si noi surprinsi la judecata sa vedem cum merg inaintea noastra persoane care au bucurat mult inima Domnului prin lucrarea lor, chiar daca nu era una explicit sau manifest religioasa.
Din aceasta perspectiva, revenind la ceea ce a generat discutia noastra, putem spune ca, precum alte popoare, romanii au talent, iar acest lucru s-a dovedit inclusiv in emisiunea cu acest nume. Mai ramane o singura problema de rezolvat: aceea de a transfigura talentul in talant. Iar asta tine de constiinta fiecaruia in parte, de modul in care fiecare intelege sa-si traiasca viata cu Dumnezeu, tinzind mereu catre inaltimile nesfarsite ale cerului, nu spre imbratisarea incorsetata a pamantului.
NOTA NOASTRA: Nu impartasim intru totul viziunea…. totusi destul de pozitiva si optimista a autorului despre potentialul “crestin” al unor asa-zise manifestari sau creatii artistice lumesti, precum si despre show-ul de la PROTV (care nu este doar spectacol, ci si o afacere cinica peste masura, exploatand la maximum emotiile si iluziile oamenilor si ajungand sa-si propuna si sa reuseasca sa prosteasca si sa hipnotizeze deja milioane de privitori, care se lasa vrajiti de escrocherii ieftine), dar am socotit util sa va propunem o parte dintre observatiile pr. Sturzu, spre reflectie asupra relatiei posibile dintre talent si talant; precum si a desfigurarii si deturnarii darurilor lui Dumnezeu in lumea noastra – inclusiv, sau mai ales, de catre aceasta industrie a divertismentului si a imaginii, cu scopuri evident de control si corupere morala colectiva – spre a sluji, in forma mai grosolane sau mai subtile, celui-viclean si ucigas de suflete.
Categorii
Pagini Ortodoxe, Parintele Constantin Sturzu, Raspunsurile Bisericii la problemele vremurilor, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismuluiEtichete (taguri)
Constantin Sturzu, Doxologia, Ioan de Kronstadt, marketing, muzica, pr. Ionut Gabriel Nastasa, rock, Romanii au talent, satanic, show, talanti, talentArticolul urmator/anterior
Comentarii
75 Commentarii la “CE MUZICA E BINE SA (NU) ASCULTAM?/ Despre talente, talanti si… “Romanii au talent””
<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI
Comentariile sunt inchise.
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Initial, cand am vazut reprezentatiile castigatorului de la Romanii au talent, mi-au venit in minte practicile yoghine… pot spune ca am fost aproape convins ca lucreaza cu cine nu trebuie pt a-si face numerele. Dupa aceea am citit insa pe internet explicatia fiecarui truc, enumerandu-se si instrumentele folosite pentru a obtine efectul scontat. Mi-am dat astfel seama ca respectivul este doar un bun iluzionist, nimic din ce a facut neavand ceva paranormal in spate. Mi-a parut rau ca l-am etichetat atat de rapid, fara a ma documenta mai inainte…
Doamne ajuta!
Chiar astăzi am publicat pe site mărturia unui tânăr, fost rocker, care s-a întors la Hristos:
http://www.ortodoxiatinerilor.ro/muzica-si-filme/despre-muzica/18771-de-la-hard-rock-pana-la-death-metal-si-inapoi-la-hristos.html
Ce frumos rânduiește Domnul împletirea lucrărilor duhovnicești!
Articolul mi se pare in esenta bun. Nu inteleg insa (si e o chestie care deja mi se pare destul de deranjanta si periculoasa) de ce autorii ortodocsi ai genului acestuia de articole despre muzica au o obsesie vis-a-vis de muzica rock si o trateaza numai pe aceasta ca fiind anti-crestina.
Mi se pare periculoasa aceasta abordare pentru ca nu mai este ancorata in realitatea zilelor noastre.
Muzica rock este aproape moarta pt. publicul larg si mai ales pt. publicul larg de varsta tanara. Ea a coborat intr-un fel de “underground” d-asta cultural, zona in care ajung sa aiba acces putini tineri. Ea nu mai este prezenta si promovata mediatic aproape deloc.
La suprafata insa a ramas un gen de muzica d-asta … sa-i spunem mai usoara dpdv instrumental dar care are un mesaj infiorator dpdv crestin (chiar mai rau decat cel din muzica rock).
Lady Gaga canta rock ? Justin Bieber canta rock ? Miley Cyrus canta rock ? Rihanna canta rock ? Beyonce canta rock ?
Evident nu. Si cu toate asta, toti acesti “artisti” sunt 100% satanisti si au o subtilitate in mesaj care mie, cel putin, imi da fiori.
Am intalnit cazuri de crestini tineri sau parinti crestini care erau absolut convinsi ca nu este nimic in neregula cu genul acesta de muzica numai pt. simplul motiv ca nu era “rock” (pt. ca nu ii auzeau pe unii urland pe fundalul unei chitare electrice). Desigur, nu mai statea nimeni sa asculte cu putina atentie versurile in engleza sau sa se uite la clipurile respectivelor melodii.
Genul acesta de superficialitate ii face pe multi crestini sa asculte si manele, ceea ce nu este deloc in regula si denota, cred eu, o problema in abordarea acestei chestiuni in mediul ortodox.
Doamne ajută, Lucian!
Într-adevăr, când vine vorba despre muzica anti-creștină, nu trebuie să ne rezumăm doar la muzica rock. Spre exemplu, genul de muzică hip-hop are și el o trăsătură tipică de răzvrătire, foarte asemănătoare cu rock-ul, dar transpus pe alte ritmuri. Drept dovadă este că mare parte din melodiile acestui gen conțin cuvinte vulgare sau oricum… transmit o stare de agitație. Dar la celelalte genuri de muzică, problema apare mai mult din pricina soliștilor decât din pricina genului de muzică în sine. Și este mai ușor să tratezi un gen decât o serie de soliști, pentru că trebuie să depui un efor considerabil pentru particularitățile fiecăruia. De aceea se explică de ce se vorbește mai mult de un gen de muzică decât de anumiți soliști. Oricum, ca să fii împăcat cu situația, Claudiu a scris cât de curând un articol care tratează muzica anti-creștină, fără să facă referire la rock ci la cu totul alte aspecte neortodoxe:
http://ortodoxiatinerilor.ro/muzica-si-filme/despre-muzica/18746-tinerii-educati-sexual-muzica.html
Cred ca fenomenul muzical este unul foarte complex. Muzica este si va fi intodeauna o componenta a vietii, iar sufletul omenesc simte acest lucru inca din copilarie.
Dar, datorita starii de cadere in care omul se afla in aceasta lume, cred ca muzica trebuie intotdeauna privita din punct de vedere al Ascezei, la fel ca orice ramura a vietii, avand intotdeauna inaintea noastra planul Mantuirii, sau Imparatia Cerurilor (daca muzica pe care o cantam acum va intra vreodata in Imparatie).
Nu este deajuns sa studiam efectele muzicii asupra sufletului din punct de vedere estetic si nici chiar sufletesc. Trebuie sa o privim cu ochi duhovnicesti (spirituali). Ce vreau sa zic este ca in starea cazuta nu suntem in stare nici macar sa determinam care sunt efectele muzicii asupra sufletului, ci ne putem doar exprima o parere limitate la propria perceptie si deci subiectiva.
Singura solutie este sa intrebam pe Sfinti, pe duhovnici, pe Biserica, dar mai ales sa cerem Harul lui Dumnezeu pentru a ne ajuta sa discernem ce este cu adevarat frumos si inalt (deci vrednic de a fi urmat intru totul). Pentru ca, din nou, omul in starea cazuta tine sa caute continuu in el insusi toate raspunsurile, aceasta fiind o cumplita boala. Numai Dumnezeu ne poate lumina si hrani vietile, numai El ne poate spune ce este muzica adevarata sau orice alt lucru, pentru ca El este Originea si Desavarsirea tuturor lucrurilor.
@ Ortodoxiatinerilor
“Dar la celelalte genuri de muzică, problema apare mai mult din pricina soliștilor decât din pricina genului de muzică în sine.”
Din pacate, exact aceasta este mentalitatea gresita la care ma refeream … Aceasta afirmatie este pur si simplu neadevarata si consider ca este o mare greseala sa gandim asa sau sa scriem articole ce prezinta opinia ortodoxa vis-a-vis de muzica gandind asa.
Plecand de la un neadevar vom ajunge, inevitabil, la un alt neadevar.
Sunt FOARTE PUTINE genuri de muzica pe care le putem considera, generic vorbind, neutre sau cu potential f. redus de nocivitate. Printre acestea s-ar numara muzica simfonica (desi nu in totalitate) si o partea a muzicii usoare si instrumentale contemporane. Nu vorbesc de cantarea psaltica, samd.
In rest … speciile de R&B, pop sau hip-hop care sunt la mare moda in zilele noastre sunt niste genuri de muzica satanice, scoase la lumina de cei care controleaza industria muzicala direct din barurile de striptease sau bordelurile de la periferii dintr-un motiv f. simplu: PENTRU CA SEXUL VINDE.
Sunt niste genuri de muzica languroase care, chiar ascultate ca atare, fara cuvinte, indeamna la desfranare, avand niste inflexiuni instrumentale “tribale” (adica de percutie) MULT mai intense decat cele pe care le regasim de obicei in muzica rock.
Asadar, un crestin nu are de ce sa asculte asa ceva, indiferent ca avem de-a face cu “artistul” X sau Y. Este o muzica ce te poate strica sufleteste si o si face, intr-un mod poate chiar mai periculos decat o face rock-ul.
Cu toate astea iata ca o asculta, in parte si pt. ca atunci cand se abordeaza aceste teme in mediul ortodox, se abordeaza intr-o maniera neconforma cu zilele noastre care poate da chiar in rizibil. Ne legam de niste terminati care au ajuns la senectute, gen AC/DC sau Alice Cooper (nu ca acestia nu ar fi fost nocivi la vremea lor si, poate, intr-o anumita masura, inca mai sunt) cand copiii nostrii sunt intoxicati, oriunde s-ar afla (in autobuz, la scoala in pauza, intr-un restaurant cu prietenii, samd) de cu totul alte personaje care folosec cu totul alte mijloace de influentare.
PS: Articolul lui Claudiu mi se pare bun sau, oricum, ceva mai la obiect decat alte articole similare.
@Ortodoxia Tinerilor
Nu vreau sa dau nastere unei discutii off-topic, dar cred ca al doilea articol la care faceti referire mai sus are continut “putin” cam explicit.
Luptam cu patimile, cu pacatul, OK, dar prin asta intelegem inclusiv sa ne desprindem de ispita, mai ales cand intram pe un site ortodox.
Discutam despre muzica si versuri, dar nici muzica mea, limbajul MEU nu trebuie sa-mi scape din atentie, caci si eu pot (re)activa fel si fel de pacate…
@Lucian
Ca e rock, ca e hip-hop, ca e pop-rock, pop-dance, disco, R&B, manele – cred ca sfaturile Sf. Ioan de Kronstadt sunt valabile pentru TOATE genurile de muzica, de la clasica la punk (desi diferentele in unele cazuri sunt evidente)
Multumesc pentru sfaturile Sf. Ioan, foarte folositoare!
Ritmurile dansante sunt atragatoare,dar constiinta spune ca nu si ziditoare.Astfel nevinovata muzica populara “traditionala” iubita de multi ortodoxi practicanti poate fi o piedica in sporirea duhovniceasca.Pericolul mi se pare aceasta predispozitie spre dans,gesturi tribale criticate de Sfintii Parinti.Discutia poate ajunge si la modul cum se fac nuntile care presupun neaparat muzica si tot tacamul,pentru a fi in rand cu…lumea.
@ Florin M
La nivel general si pt. cei cu o constiinta putin mai treaza sau mai usor de trezit, sunt f. folositoare si chiar suficiente, as spune.
Foarte interesanta dezbatere… Hop si eu cu o opinie. Nu vreau sa ma pun intr-o tabara sau alta pentru ca pur si simplu nu se poate. Exista muzica si exista dansuri si videoclipuri care le subliniaza, decadente, cu carne goala pe taraba, iar consecintele le vedem doar coborand in strada: fete tot mai dezbracate, baieti tot mai efeminati. Cu asta cred ca am spus tot. Si exista muzica si dans ca disciplina, poate nu in directa legatura cu Dumnezeu, dar nici in disonanta, miscari corporale complicate executate de artisti care denota multa munca si mult sacrificiu in spate, care incanta spectatorul si formeaza structural executantul, muzica baroca stimulatoare pentru sistemul nervos, care nu au nimic obscen, nici anti-crestin, ci ofera o alternativa laica binevenita laturilor care se scurg pe toate canalele (media). Necazul este ca, la fel ca si in cazul alimentatiei, ambalajele tipatoare sunt cele mai ieftine si la indemana si calitatea reala sta ascunsa, accesibila la preturi destul de prohibitive. Pentru ca e greu de mers la un Ateneu, la Opera, la un spectacol de balet, greu si costisitor. E mai simplu sa lasi mtv-ul in background, si gratis aproape. Parerea mea este ca un copil talentat, inclinat spre muzica, ar trebui orientat spre un instrument dificil, precum pian sau vioara, pentru a-l disciplina inca de mic in privinta gusturilor muzicale ulterioare. Studiul unui instrument, departe de a fi o pierdere de vreme, ii va structura creierul frumos si ii poate salva viata sufleteasca de mai tarziu, la varsta cand va fi expus celor mai periculoase tentatii.
Emisiunea “Romanii au talent” ar trebui interzisa cu desavarsire. Si altele nou-aparute de genul ei. Au aparut tot felul de emisiuni, care mai de care mai anticrestinesti si care frizeaza tembelismul, ca ciupercile dupa ploaie.
Ce valoare/calitate au oamenii din juriul emisiunii sus-mentionate de au fost pusi jurati? Eu stiu ca cineva in calitate de jurat sau, in cazul de fata, o persoana pusa sa aleaga si sa dea un verdict nejuridic, trebuie sa aiba o conduita morala, sa fie persoana rationala nu impulsiva, sa nu aiba preferinte/inclinatii pentru morbiditate, concupiscenţă, delir comportamental, etc, etc. Si pe deasupra, ei trebuie sa fie oameni care au realizat cu adevarat ceva in viata asta. Nu niste mucea-flaimucea; că daca ai scos cateva albume de muzica sau esti actor nu inseamna automat ca esti marea personalitate (a lu’peşte prăjit si opărit).
Daca ar fi dupa mine, as desfiinţa total aceasta emisiune bună pentru un circ dement si pe cei trei “purcelusi” i-as trimite la munca responsabila si care sa le bage mintile-n cap.
Mai revin cu un comentariu.
De fapt, Dumnezeu deja ne-a revelat o Traditie intreaga de muzica minunata (dupa standardele Lui) pe care o canta si Ingerii in Ceruri. Bine-inteles, ma refer la muzica psaltica care este Sfanta.
Crestinul din ziua de azi ar trebui sa ia mult aminte la acest lucru, la fel ca orice alt lucru ce tine de Trairea Ortodoxa. Exista totusi tendinta de a cauta in alta parte, in genurile laice. Acest lucru se datoreaza de cele mai multe ori pur si simplu faptului ca omul a fost expus inca de mic culturii lumesti si se afla inca sub bataia ispitelor de la lume (printre altele).
Trebuie multa luare aminte, nu neaparat la ce muzica ascultam, ci la ce facem in general. Unde il cautam pe Dumnezeu? Pe ce teritoriu ne aflam? Sa ne aducem tot timpul aminte ca ar trebui mai intai sa vedem ce ne-a spus El prin Biserica, si macar sa comparam ce auzim in alta parte, cu muzica pe care o cantam in Biserica.
Dupa cum am spus, de fapt, Traditia muzicala Ortodoxa, mai ales in ziua de azi, este extrem de mare si complexa sub toate aspectele. Si totusi nu realizam acest lucru. Multi dintre noi stim mai degraba toate genurile de muzica din lume, dar nu stim sa distingem cele 8 glasuri din Biserica (eu sunt aceasta categorie), sau nici nu stim ca exista. Nu sugerez sa le invatam, dar este totusi o situatie nefericita, daca stam sa ne gandim.
Sfintii ne-au dat multe sfaturi despre muzica si mai ales viata duhovniceasca in general (daca nu stim detalii despre muzica, stim destul despre Mantuire, cat sa nu cadem in ispita). Este clar in gandirea Sfintilor ca muzica lumeasca, oricat de rafinata si de sincera este, se afla totusi pe o treapta inferioara celei duhovnicesti.
Parintele Serafim Rose, dupa mult timp de ascultat muzica clasica, a renuntat sa o mai asculte in favoarea muzicii Cerului. De atunci el a inceput sa spuna ca muzica clasica ar fi a sufletului, pe cand cea a Cerului ar fi a duhului; in sensul ca sufletul omului are de la facere tinderea catre bine, frumos, inalt, dar fara Duhul Sfant aceasta nu poate atinge culmile cele mai inalte, nu-L poate canta pe Dumnezeu. Fotie Kontoglou (iconograf bizantin) a lasat multe scrieri in acest sens, de asemenea. El spunea ca muzica (sau arta) lumeasca este intotdeauna carnala/trupeasca oricat ar tinde ea catre bine. Dar si oricat ar incerca ea sa fie rafinata — cum multi incearca sa adapteze stiluri lumesti la muzica Bisericii (trist ,dar adevarat, fara a reusi vreodata sa obtina un rezultat duhovnicesc, lipsiti fiind de inspiratia Duhului Sfant). Pe cand, muzica bizantina este lipsita de nevoi si tendinte trupesti, este muzica ce spiritualizeaza pe om, il purifica si ii da aripi ingeresti. Bine-inteles comparatia se face intre muzica psaltica autentica si o muzica lumeasca ce incearca sa descopere cu sinceritate binele, nu una decazuta; iar implicatia nu este ca o astfel de muzica lumeasca ar fi rea in ea insasi, doar ca se afla pe o alta treapta. Pr. Paisie Aghioritul ar spune ca e ca si cum am compara vinul cu tuica, bine-inteles doar pentru a ilustra diferenta de rafinament si concentratie.
http://www.youtube.com/watch?v=uMgFHg1sfRI – pentru o muzica lumeasca, cred ca este destul de bine 🙂
@ Lucian
Ca o fosta mare consumatoare de acest gen de muzica, ca cel de la link-ul tau, iti pot spune cu mana pe inima, ca tocmai aceasta muzica e de o mai mare inselare.
Ca sa ma explic: este o muzica care te duce la o mare visare, la o amagire de sine, la vise de dragoste sau de revelatii spirituale. Iar versurile spun mai mult decat zic eu. Lucrurile acestea te duc departe de cugetarea la Dumnezeu, ci te duc aproape de “dulceturile” lumii acesteia.
Am ajuns la experienta in care pot spune cu mana pe inima, chiar cu riscul de a parea extremista, ca doar muzica psaltica, muzica de rugaciune este cea adevarata, singura necesara. Daca o simti pe aceasta din tot sufletul, nu mai simti nici o nevoie si nici o placere sa asculti altceva. Aceasta nu inseamna, ca eu fug cand aud muzica moderna. Nu. Doar ca suna a toba goala in urechile mele, a pieire, a indepartare de Dumnezeu.
Muzica a fost facuta sa slaveasca pe Domnul, nu sa ne indulceasca de lumea aceasta!
Am gasit si eu una, de la minutul 7:50 e mai bine… http://www.youtube.com/watch?v=g65oWFMSoK0&feature=related
@Sim nu sunt deacord, acum 5 minute am ascultat linkul postat de @Lucian. Nu vad deloc cum te determina sa visezi la cele lumesti. Ba din contra, nu pare sa aiba nimic in legatura cu lumea.
Cum de exemplu http://www.youtube.com/watch?v=kX4-OMWCdCc ma determina sa patrund adanc in propria fiinta si sa imi vad golurile, neputintele si imperfectiunile, si asta nu intr-un mod laic.
@george sorin, ca unul care, gratie sotiei, am vazut aproape toate emisiunile de Romanii au talent, pot sa-ti spun ca am ramas surprins de calitatea morala a juriului. De exemplu Mihai Petre, in ciuda caracterului sever si oarecum ingamfat, a dat de multe ori dovada de o morala destul de sanatoasa. Andra nu se rusineaza sa-si arate credinta crestin-ortodoxa, reprezentand totodata si un personaj impaciuitor, contrandu-se adeseori cu Mihai pentru severitatea lui. Andi Moisescu, iarasi, imi pare a fi un personaj de un caracter extraordinar. Nu vreau sa-i ridic in slavi, dar consider ca nu ar trebui judecati atat de aspru. Inainte de a urmari emisiunea respectiva, pe Andra o judecam prin prisma muzicii pe care o canta si pe care personal nu o suport, pe Mihai il judecam numai dupa fata antipatica pe care o afiseaza cand jurizeaza, iar de Andi Moisescu nu aveam nici cea mai mica cunostinta. Ce-i face pe ei demni de a fi in componenta unui asemenea juriu? Nu stiu, dar putem gandi asa: Mihai a muncit enorm pentru a ajunge un dansator de asemenea calibru (si danseaza foarte bine!), stie ce-nseamna munca si sacrificiul. Andra poate reprezenta tipologia familista – la 26 de ani, in ciuda faimei de care se bucura (cel putin subiectiv), a ales viata de familie, dand nastere si unui copil – cati dintre crestinii care vin duminica de duminica la biserica se pot lauda cu asa ceva? Andi Moisescu reprezinta tipul intelectual, fiind absolvent al facultatii de matematica; pe langa aceasta, da dovada si de o cultura generala destul de vasta, ceea ce, cel putin din punctul meu de vedere, il califica destul de bine pentru pozitia in cadrul acestui juriu.
Eu inca nu pot sa ma laud cu asemenea realizari, desi poate am avut parte de o copilarie mult mai fericita decat ei, si inca imi merge foarte bine. Dumnezeu imi ajuta infinit mai mult decat merit, incat stau adesea si ma gandesc oarecum stupefiat de cata dragoste imi arata! La cate pacate savarsesc, m-as astepta mai degraba sa-mi cada o caramida in cap cand ies afara. Revenind la subiect, emisiunea a prezentat de multe ori, ce-i drept, lucruri total contrare invataturilor crestine, dar a avut si lucruri bune. Daca reusesti sa filtrezi toata mizeria cu care suntem bombardati (si pot da exemple suficiente, mai ales din partea organizatorilor, nu a participantilor), poti gasi si lucruri de folos pentru suflet. In final, ce vreau sa spun este ca nu stim cat vor cantari faptele noastre in fata Dreptului Judecator, singurul care cunoaste ce se gaseste cu adevarat in strafundurile inimii fiecaruia. Doamne ajuta!
@ Sim
Cred ca este bine sa ascultam si alt gen de muzica in afara celei psaltice, pentru a nu cadea in ispita f. des intalnita si sesizata de mai multi parinti (ex.: pr. Serafim Rose) de a ne obisnui cu cele sfinte si de a ajunge astfel sa le bagatelizam, chiar si fara sa ne dam seama.
Acum, legat de link-ul postat de mine sau, in general, despre acel gen de muzica (desi cel postat de mine face parte din soundtrack-ul lord of the rings si poate fi cu greu incadrat intr-un gen anume), asa cum ne indeamna si Sfantul Ioan de Kronstadt, daca piesa respectiva are un efect negativ, sufletesc, asupra ta, din diverse motive, sau observi ca iti zgandara anumite patimi sau slabiciuni, trebuie sa nu o mai asculti.
Eu, spre exemplu, cand o ascult, ma minunez cum de se mai poate compune ceva atat de frumos si sensbil in lumea si zilele atat de intunecate pe care le traim.
Unde altundeva as mai fi putut gasi o dezbatere sanatoasa ortodoxa despre muzica daca nu aici? Cred ca e prima data cand asist la depasirea cliseului ‘rock satanist’ si trecerea la o discutie serioasa. Oricum, stam bine la umbra cuvintelor Sf Ioan de Kronstadt, care sunt si inceputul, dar si sfarsitul oricarei discutii pe tema asta. Din start cred ca trebuie facuta distinctie intre muzica (de orice fel, dar creatie onesta) si laturile care se varsa zilnic (in special prin tv) in mod deliberat asupra tinerilor pentru a ii corupe cu orice chip. Aia nu e muzica, e un produs gandit in asa fel incat sa excite la maximum, iar cand e dublata si de componenta vizuala… In gramada aia de gunoaie, daca e ceva bun scapat din greseala, nu merita cautat, ca nu poti sa nu te manjesti.
Acum in ceea ce priveste muzica de ascultat, vad ca mai multi din cei ce s-au aplecat asupra problemei (Sf Ioan, Savatie Bastovoi, Serafim Rose etc) fac apel la discernamant. Pentru cei avansati (si nu numai), muzica laica e, probabil, mai mult o risipire, timp pierdut de la rugaciune. De multe ori si eu il resimt ca atare, pesemne ca am un dram de impatimire, ca nu ma las de ea. Dar, sa nu uitam, si cantarea de psalmi e vazuta ca odihna de la rugaciune sau citit. Problema e ca prezenta muzicii (sau ale sentimentelor starnite de ea) se poate prelungi in mod involuntar in minte in timpul rugaciunii, si atunci cam strica, chiar daca nu e indusa o stare rea, ca e tot o forma de imprastiere (sau si mai rau).
La nivelul meu, cazut, gasesc un numar de beneficii ale muzicii “bune”, dar fiecare trebuie sa vada pt el, asa cum subliniaza si Lucian mai sus. Revenind la rock ca prototip al muzicii “rele”, e clara exagerarea. Se uita de rock-ul simfonic, cel progresiv, care, dupa parerea mea, reprezinta muzica clasica a vremii noastre, cand muzica clasica a esuat in niste curente teribile. Mai degraba ar trebui vorbit de metal, dar nici acolo de toate curentele, desi cam le e comun sentimentul de depresie. Rockerul roman al zilelor noastre e de cele mai multe ori un intelectual destul de fin, nonconformist (de multe ori trecut de 30 de ani), as zice tipul de client perfect pentru intoarcerea la ortodoxie. Sa nu uitam ca parintele Rafail Noica numea miscarea hippie una de trezire duhovniceasca, dar care a esuat in gasirea raspunsurilor. Nonconformismul e bun (mai ales daca ne uitam la societatea actuala), totul e sa nu inghete in revolta si sa gaseasca calea cea buna.
Mi-a placut link-ul dat de Mihai (nu mai zic de al ‘banditului mistic’, excelent indiferent de cate ori ai asculta). Pot intelege retinerile lui Sim pentru muzica mai “paradiziaca”, depinde foarte mult si de aplecarile fiecaruia dintre noi. Si cum se fac dedicatii muzicale 😉 , am si eu una , ca exemplu de chitara care, imi place sa cred, il cauta pe Dumnezeu, desi poate nu o stie (in special de la minutul 4:40 incolo)
http://www.youtube.com/watch?v=M4A1Shw3ItA
Imi dau seama ca e semn prost ca-mi pierd vremea si cu muzica laica, dar ma si bucur ca e un subiect ce poate fi discutat aici. Multumiri adminilor, ca de obicei, ca ne suporta cu rabdare!
Avem si noi varfuri in materie de muzica la cel mai inalt nivel. Ce parere aveti de piesa aceasta ? Dar de interpretul principal ?
http://www.youtube.com/watch?v=KIfVk6FKIxY
Orice durere metafizica exprimata in orice forma de arta, ma refer la arta laica acum, inclusiv in muzica, este, dupa parerea mea, mai mult sau mai putin constient, o cautare disperata a lui Dumnezeu. Si cu cat autorul este mai sincer in aceasta cautare, cu atat se pare ca transmite o emotie particulara si publicului, il face cumva partas la cautarile sale, incat fiecare se poate, cumva, regasi in acel mesaj… muzical, pictat, verbalizat sau de alta natura. Aceasta este inca o dovada, daca mai era nevoie, ca avem un suflet si comunicam, fara sa vrem, si pe calea asta, a sufletului. Ca ar trebui sa canalizam aceasta capacitate spre comunicarea cu Dumnezeu este cu totul alta discutie, in afara contextului de aici.
@ Lucian
Scrierile pe aceasta tema ale Sf Ioan de Kronstadt nu le stiu, si cred ca mi-ar fi de folos. Uneori, mai rar, ascult si altfel de muzica, mai simt nevoia si de altceva. Apelul la discernamant e binevenit, iti multumesc. Orice exces dauneaza.
Comentariul lui Marian si al Anonymei, mi-au confirmat oarecum sentimentele mele, pe care eu nu reusesc prea bine sa le exprim. Sigur ca si energie, muzica, este o cautare a lui Dumnezeu. Insa, eu L-am gasit pe Domnul, L-am gasit in ortodoxie, dupa indelungi cautari (mai ales muzicale). Astfel ca pentru mine, muzica laica, este ca o intoarcere in trecut.
Este multa risipire, mai ales in versuri. Iar intentia pentru care a fost creata (de ex sountrack-ul pt Lord of the rings, un film nociv in sine), se transmite ascultatorului la nivel subconstient si constient.
Muzica considerata buna din exemplele de mai sus, mie personal, imi pare o buna reprezentare a “dulcetii” acestei lumii. Te incanta, te rasfata, indiferent de starea si gandurile pe care i le induce fiecaruia, te ajuta sa intri in niste stari de aparent confort. Unora le da stari de uimire si incantare, altora stari de introspectie melancolica, de amagire si inchipuire de sine. Ca una ce am trecut prin toate aceste stari si cunosc “mireasma” lor, pot spune ca sunt departe tare (in mod inselator) de mireasma duhului care razbate din muzica de rugaciune. Sunt destui Sfinti Parinti care s-au referit la aceste stari ca fiind nocive pentru sanatatea duhovniceasca, fara sa faca referire neaparat la muzica. Insa eu vorbesc mai mult din experienta.
Cred ca fiecare ar trebui sa intre inlauntrul sau, cu Sfintii Parinti de mana, si sa-si gaseasca motivatiile si sentimentele si binefacerile generate de muzica pe care o asculta. Dupa roade se cunoaste orice lucru.
Domnul sa mantuiasca sufletele noastre!
Îndrăznesc şi eu să-mi exprim părerea personală legată de subiect.
Sfinţii părinţi spun că faptele vor fi judecate după scopul pentru care au fost făcute. Sfântul apostol Pavel ne spune ” neâncetat să vă rugaţi” ori să ne folosim de ” psalmi şi cântări duhovniceşti “. Legat de acestea cred că ortodoxeşte nu este greu să înţelegem şi să alegem. Dacă ţinem seama de “neâncetat să vă rugaţi ” n’ar fi greu să ştim care este muzica care o face ( dacă sunt rugător). Dacă ţinem seama de scop (aşa cum spun sfinţii părinţi), credcă alegem, fie ce ne angajează în rugăciune, fie ce ne distrage. Altfel spus căutăm să ne ajutăm în rugăciune sau… să ne distragem. Muzica lumii este (după mine) distractivă în totalitatea ei şi un neâncetat rugător nu cred că ar îndrăzni să argumenteze că un anume gen laic susţine (fără primejduire) ruga neâncetată (dacă are în vedere că va da socoteală lui Dumnezeu de ceia ce învaţă şi susţine şi promovează în ortodoxie). Am auzit şi aud multe şi argumentate motivaţii ( care conving ), că sunt genuri care nu numai că nu distrag ci chiar ajută. Dacă aş fi un neâncetat rugător aş putea să spun dacă-i aşa sau nu. Cei ce o fac poate (sunt şi) vorbesc din experienţa proprie de neâncetată rugăciune). Socot că este de folos să căutăm să cunoaştem în ce duh s’au creat “armoniile” pe care le căutăm. Dacă vrem să dobândim Duhul Sfânt oare îl voi dobândi călăuzit de ceia ce sa creat în alt duh ? Mă va înălţa în divin un alt duh ? Numai un neâncetat rugător o poate spune. Muzica înalţă desigur, dar nu înalţă în divin orice muzică. Dacă ni se fură demonic postul prin subtilităţi de mare fineţe, dacă ni se fură aproape toată fapta bună prin înşelare şi auto-înşelare, cu atât mai mult ne vor fura armoniile care înalţă omenescul mai presus de divin, pentru că ascultând nu ducem vreo cruce ci dimpotrivă o lăsăm (măcar pentru moment). Muzica rugăciune nu o lasă. Muzica rugăciune angajează. Muzica rugăciune ne adânceşte în noi înşine etc, etc. Duhul muzicii Vieneze nu sa născut din rugăciunea care cere mântuire de la Dumnezeu. Insistenţa cu care este susţinută de unii elitişti î-mi arată cum omul cântâdu-se pe sine crede că îi cântă şi-L slăveştepe Dumnezeu. Este părea mea personală şi doar atât. Nu vreau polemici pe această temă.
Ca ortodox am mari obilgaţii dar şi dreptul la opinie şi de aceia nu aprob în nici o formă promovarea muzicii laice în biserică ori în numele sau sub numele Sfintei Treimi. Am dreptul să cer celor ce difuzează muzică sub acest nume şi de pe antenele (ce unele au forma sfintei cruci) să facă ascultare de sfântul Apostol Pavel şi să difuzeze psalmi şi cântări duhovniceşti, pentru că înşelarea este tot mai mare şi motivaţiile tot mai pretenţioase. Iertare pentru îndrăzneală.
Cântarea sfântă ne’adânceşte
În frumuseţile cereşti
(Ce zac în noi necercetate)
Şi-n bucurii duhovniceşti.
Ea-i dar şi artă. E iubire.
E dor curat. E înălţare
E mângâiere. E chemare
E bucurie şi’ncântare.
E dor de cer transpus în cântec.
E rugăciune şi suspin.
E şi răspuns e şi răsplată.
E dar uman şi Har divin.
Ea dă putere sufletească
Şi lacrimă de bucurie,
Renaştere duhovnicească
Şi simţământ de veşnicie.
Ea-i zbor duhovnicesc spre ceruri.
Ea-i mângâiere părintească
Este iubirea-n frumuseţea
Şi-n dragostea Dumnezeiască .
E exprimarea celor sfinte
În viu armonic şi-n sublim.
Este puterea ce ne strigă
Că mai putem să ne sfinţim
Că setea vie , (nesătulă)
De de înălţare, de frumos ,
Mai arde-n noi şi ne mai cheamă
(Prin Adevăr) şi’azi în Hristos .
E dor de înălţimi divine,
De rai, de zbor în infinit
De reântoarcerea “acasă”
De sfânt , de ce-i desăvârşit .
E plâns duios. Este căinţă.
E lacrimă de fericire.
E bucurie în tristeţe.
E dor ceresc în armonie.
E hrană vie’nmiresmată.
E energie în lumină
Şi în trăirea celor sfinte
Ce curg din dragostea divină.
E întâlnire cu lăuntru
Şi mângâiere pământească
Răspunsul omenesc, (sublimul)
La dragostea Dumnezeiască .
Cântarea sfântă ne ridică
În zbor ceresc, în infinit
În Dumnezeu , în veşnicie
În sfânt şi în desăvârşit.
Singurul sentiment omenesc care nu poate insela e pocainta-daca e sincera; oricare altul poate fi parazitat si rasucit. Daca asculti muzica care indeamna sufletul la pocainta, cred ca poti fi linistit; orice alta senzatie experimentezi poate fi poarta spre zgandarirea patimilor. Dar iarasi cred ca, pentru a sensibiliza sufletul si a inmuia inima poti asculta o muzica clasica. Daca Dumnezeu te-a invrednicit sa iti vezi miscarile patimase, e un dar binecuvantat, dar trebuie atentie permanenta, caci razboiul e lung, de uzura.
Vazand succesul scamatorilor si iluzionistilor in ultimul timp, nu pot sa cred decat ca omului ii place sa fie amagit. In loc sa prefere Adevarul, omul fuge dupa mistere si ocult. Adevarul supara, vorba celui ce a castigat concursul: “Cand am vazut secretul din spatele numerelor de magie, am fost dezamagit”.
@ Sim
Lord of the Rings nu este un film nociv. Dimpotriva 🙂 (daca este privit cu discernamant, bineinteles). Dar asta e alta discutie.
@ da
Pe mine unul ma intristeaza faptul ca si in domeniul muzical ajungem sa fim asimilati cu acea cultura balcanico-tiganeasca ce nu ne este absolut deloc specifica (dar, din pacate, tinde sa ne devina …).
Avem, intr-adevar, in acest domeniu, oameni f. talentati. In virtutea proiectelor in care am fost si sunt implicat, am avut privilegiul sa si lucrez cu unii dintre ei.
@ Sim
“Muzica … Te incanta, te rasfata, indiferent de starea si gandurile pe care i le induce fiecaruia, te ajuta sa intri in niste stari de aparent confort”.
Si consider ca cel mai mare risc, in astfel de moment, este de a deveni “parazitat” de cel rau. Caci scade vigilenta, nivelul de trezvie, esti inundat de senzatii pe care nu le poti numi si clasifica (de aceea s-a si inventat in psihologie termenul de “senzatie”).
Cand traim astfel de momente parca de visare, iar la unele persoane chiar de impresia decorporalizarii, ori de corp vast, sau starea fara ganduri(foarte des sugerata in terapiile moderne) etc. induse de anumite melodii laice, trebuie restabilita urgent trezvia, analiza constienta si discriminatorie (caci ghici cine nu sta sa bata la usa, ci intra nepoftit?!) si chemarea Numelui Domnului, si astfel ni se lamureste, in contratimp, daca ceea ce traim in interior este spre crestere sau este spre intoarcere la primitivism sau chiar anorganic.
Doamne-ajuta! si sa fim toti pe calea mantuirii!
Am avut timp sa citesc toate comentariile pana aici si simteam nevoia sa-mi exprim si eu punctul de vedere.
Sunt intru totul de acord cu fratele Nicolae Mirean,insa ceea ce spune el este intr-adevar pt. nivelul de sub cei cu rugaciunea neincetata.
Pt. cei care vor sa ajunga(si imi place sa cred ca intru in aceasta categorie desi faptele mele dovedesc contrariul) sau au ajuns la rugaciunea neincetata am citit in scrierile unor sfinti parinti(daca nu ma insel,sinaiti),ca nici macar muzica bisericeasca liturgica nu mai este de dorit si de ascultat.
Eu am fost meloman de felul meu de mic copil.Am ureche muzicala foarte buna,am si voce destul de buna.Pana sa dau de muzica bisericeasca am ascultat mai ales disco si rock,insa in scoala militara,la Sibiu,am descoperit la sectia muzicala a bibliotecii Astra muzica clasica,care mi s-a parut net superioara celorlalte genuri.Asta se intampla inainte de 1989.Dupa 1989 am descoperit si am ascultat mai mult muzica bisericeasca.Toate aceste genuri pe care le-am enumerat pana acum(inclusiv cea bisericeasca) le-am ascultat la nivel de patima,adica imi petreceam ore intregi ascultand muzica.
Cand eram copil stiam majoritatea melodiilor si formatiilor de disco si rock din vremea respectiva,iar cand am trecut la clasica fradonam pe de rost simfonii pt.pian si orchestra sau vioara si orchestra de Beethoven.
Trecerea la muzica bisericeasca a fost si trecerea la o perioada de rugaciune mai intensa.De aceea muzica bisericeasca nu-i de lepadat pt. cei care se roaga.Insa in dec.1992 am intrat in m-rea Sihastria pt.calugarie si am inteles ce inseamna rugaciunea neancetata.Din acel moment muzica bisericeasca a trecut pe plan secund sau chiar mai indepartat.
Pt. cel care se apropie cat mai mult de rug.neancetata deja muzica bisericeasca(chiar si cea liturgica,desi cred ca s-ar gasi vreun profesor de teologie sa ma contrazica)este pierdere de timp.
Daca fratele Nicolae Mirean are dreptate sa nu accepte polemici pe aceasta tema si sa-si ceara iertare pt.indrazneala eu ce sa mai zic?
Polemici nu accept nici eu,nici macar cu profesori de muzica psaltica,insa iertare pt. indrazneala nu imi cer,pt. ca aici este o problema de marturisire a unui adevar fundamental duhovnicesc,pt. care numai cei care au avut macar pt. cateva zile rugaciunea neincetata(asa cum scrie la carte,nu paruta) ar putea comenta ceva.
Multiubiti de Dumnezeu cititori ai acestui site,tipul de muzica pe care il ascultati este strict legat de starea duhovniceasca in care va aflati.
Daca este cineva care vrea sa se apropie de rugaciunea neincetata,acela trebuie sa renunte cu timpul chiar si la muzica bisericeasca in favoarea rugaciunii.
Sf.Ioan de Kronstadt citat in articol vorbeste unor oameni crestini cu dinti de lapte.Pe acest site sunt si crestini care mai mananca pesmet din cand in cand.Pt.acestia am scris cele de mai sus,ca unul care chiar daca nu le stapaneste,dar tinde spre ele si le-a experimentat.
Si tot pt. cei care mananca pesmet,inchei cu Sf.Isaac Sirul,care parca se adreseaza intentionat celor care mai au indoieli in ceea ce priveste muzica:
“Tacerea este taina veacului viitor…”.
@ Nicolae Mirean
Frate Nicolae, m-a odihnit tare comentariul tau si m-ai mai invatat si cate ceva. La fel ca si cel pr Agache. Un punct de vedere cu adevarat duhovnicesc.
Doamne, ajuta!
@pr.Victor Agache – o rugaminte:
Cand dvs. spuneti: “… muzica bisericeasca(chiar si cea liturgica,desi cred ca s-ar gasi vreun profesor de teologie sa ma contrazica)este pierdere de timp.”
aveti in vedere doar dorinta de corectitudine sau includeti si rugaciunile cantate, chiar daca imperfect pe alocuri?
Iar nu mi-ati publicat mesajul!! Frate, parca aveti ceva… Adica altii au dreptul sa ma critice, dar eu nu am dreptul sa ma apar. Ce subiectivi si partinitori sunteti dragii mei admini!
@ George Sorin:
Cartonas galben pentru limbaj nepotrivit, si repetat 🙂
Sarut mana, parinte Agache si felicitari lui Nicolae mirean pentru claritatea marturisirii! Intuiam, doar, cele sustinute de parintele Agache si ma bucur sa aflu raspuns clar.
@pr.Agache
Profund cuvant, cel pe care l-ati citat din Sfantul Isaac Sirul.
Intr-adevar numai in tacere si inconjurati de tacere putem fi in dialog permanent cu Dumnezeu.
Dupa parerea mea orice fel de muzica laica, de cat de buna calitate ar fi, starneste patimi, mai mari sau mai mici, dar patimi.
Si sa fim atenti, caci chiar si un sentiment care ni s-ar parea ca ne inalta spre divin, ascultand muzica laica, poate fi o patima in el insusi…
Un sentiment care da sufletului senzatia de inaltare nu se potriveste cu starea de smerenie necesara mantuirii.
Pt mine muzica este ca si poezia…
‘Orice nu e din credinta e pacat’ Sfantul Apostol Pavel.
Celelalte, rugaciune versus psalmodiere la Parintii neptici..astea sunt inaltimi la care, cu imensa bunavointa si pogoramant, Parintele Agache ne invita a cugeta.
Dar poezia nu poate indrepta sufletul spre rugaciune?
@ pr.Victor Agache
Mai adaug si eu niste nuantari la ce a-ti spus.
Intr-adevar lumea cazuta in pacat, a alunecat spre forme pur fizice, si nu spre destinatia originala care era o lume total spirtualizata (noetica). De aceea cred ca acei sfinti nu ar mai recomanda muzica psaltica pentru ea in sine, la fel cum o cauta pe cea laica — pentru frumusete, desfatare, relaxare, progres, etc.
Altfel, muzica bizantina se intrebuinteaza cand e nevoie pentru rugaciune, mai ales la Sf. Liturghie. Chiar daca nu este pur duhovniceasca in exprimare, forma ei fizica in ea insasi ramane necesara pentru cei incepatori, dar cred ca si celelalte nivele nu s-ar simti tulburati de ea si i-ar simti importanta tocmai pentru locul si timpul in care se afla pe acest pamant si pentru faptul ca si Ingerii participa la Sf. Liturghie (nu pentru exprimarea ei fizica, ci pentru trairea prin cantare in comuniune in acel moment).
Si mai atrag atentia, ca a renunta la muzica psaltica, doar pentru a dobandi un alt ceva (lucru), cum ar ar fi rugaciunea neincetata, este iarasi o ispita. (nu sugerez ca asta sustineti, ci doar nuantez). Ficare sa vada unde se afla el insusi; altul este calugarul ascet, si altul cel care invata sa cante la strana.
@Admin presupun ca comentariul meu nu este la locul lui? 🙂