NASCUTA IN GROTA PARTIZANILOR [reportaj TVR]. 55 de ani de la patimirile membrilor GRUPULUI ARNAUTOIU (18 iulie). Interviuri si marturii video cu Ioana Arnautoiu, Elena Arnautoiu si Marina Chirca

24-07-2014 20 minute Sublinieri


Nascuta in grota partizanilor. Interviu cu… by medialert

Reportajul “Nascuta in grota partizanilor”, realizat si emis de TVR, in cadrul emisiunii “Destine ca-n filme”, ce contine un interviu cu Ioana V. Arnautoiu si imagini dintr-un film de reconstituire realizat de Lucia Hossu-Longin.

„Weekend Adevărul“ vă prezintă destinul ultimilor luptători anticomunişti din Munţii Făgăraş: grupul condus de Toma Arnăuţoiu din Nucşoara. Am adunat mărturiile Marinei Chirca (98 de ani), cea mai devotată partizanilor, şi ale Elenei Arnăuţoiu (94 de ani), sora lui Toma, şi am parcurs documentele descoperite de Ioana Raluca Voicu-Arnăuţoiu, fetiţa născută de Maria Plop într-o grotă.

19 mai 1958, ora 22.00. Haiducii anticomunişti Toma şi Petre Arnăuţoiu coboară din munte şi se întâlnesc cu Grigore Poinăreanu, sătean de pe valea Râului Doamnei din Făgăraş (judeţul Argeş) şi ajutor de nădejde în ultimii ani. Ani în care stătuseră fugari în munţi, cu frică de oameni şi cu încredere doar în pământul de sub picioare, în pădure şi în cerul albastru de deasupra capului.

Despre partizanii anticomunişti din munţi s-au scris cărţi întregi şi s-a vorbit mult, ai crede că s-a zis tot. Sunt nebunii aceia care au pus mâna pe arme şi au plecat în munţi să-şi apere ţara de comunişti şi de nedreptate. Au rămas ani, zeci de ani, ascunşi, deci temători, dar înverşunaţi şi demni. Până au fost eliminaţi, pe rând, până la ultimul. Ai crede că s-a zis tot despre aceşti formidabili voinici de codru. Totuşi, mişcarea de rezistenţă care a populat Carpaţii anilor ’40, ’50 şi ’60 este aproape absentă din discuţiile confortabile despre trecutul recent, prea recent al României. Aşadar, pentru universitarii care stigmatizează academic aşa-zisa pasivitate supusă a românilor şi pentru vechii proletari care se împăunează cu mici disidenţe între patru pereţi, pentru cei îmbătrâniţi în armonia generoasă a ajutoarelor sociale şi pentru tinerii care se regăsesc în nostalgiile părinţilor, pentru delatorii duplicitari, dar şi pentru rezistenţii luptători, am aşezat, în aceste pagini, o simplă biografie. Biografia unui erou care n-a mutat munţii din loc. Care n-a câştigat lupta pe care a purtat-o. E povestea unui învins de oameni şi de sistem.

Totuşi, războiul lui e lecţia fără de care nu se poate înţelege România de astăzi, cu toate angoasele, nepăsările şi neliniştile ei. E vorba despre Toma Arnăuţoiu, statul major al rezistenţei armate din sudul Făgăraşilor. E vorba despre 16 condamnaţi la moarte, ale căror trupuri au fost aruncate în gropi comune fără adresă, despre alţi 85 condamnaţi la ani grei de temniţă şi despre sute de familii lăsate infirme. Dar, mai ales, e vorba despre o Românie condamnată la uitare.

arnautoiu-m

Maria Plop coboară din ultima ascunzătoare. În braţe o ţine pe fiica sa.

Toma Arnăuţoiu, în arestul de la Piteşti

După ce-au fost, mai bine de nouă ani, hăituiţi de Securitatea şi Miliţia care părea că epuizaseră toate metodele lumeşti de a-i prinde, cei doi partizani, bănuitori, îşi rânduiesc în cea mai mare taină orice ieşire din ascunzătoare. Dar cu Poinăreanu căzuseră la învoială ca acesta să meargă la Bucureşti, să cumpere haine şi hărţi ale munţilor Iugoslaviei, că plănuiau să treacă graniţa când vine vara. Şi se cunoşteau, îi ajutase şi înainte, aveau încredere.

După ce-şi dau bineţe, pleacă la tarlaua ciobanului Nicolae Sorescu, se aşază în iarbă şi cinstesc un pahar de ţuică. După 20 de minute, ciobanul cade pe spate şi adoarme. Apoi, înţepeneşte şi Petre. Poinăreanu spune că s-a îmbătat, să-l ducă acasă. Toma, singurul care rămăsese în picioare, îl conduce până aproape de casă, că-l ştia alcoolic şi că nu rezistă la băutură. Se întoarce şi, ostenit, se întinde lângă cei doi. Se înnegurase bine peste Făgăraş, era ora 1.00 noaptea. Fraţii Arnăuţoiu şi Nicolae Sorescu cad într-un somn narcotic, inconştient.

La ziuă, cei trei se trezesc încercuiţi de miliţieni. Petre, mai tânăr şi mai aprig, scapă şi fuge spre satul Corbi, în sus. Acolo, pe o coastă, peste râu, vrea să se spânzure, dar e prins. Securiştii îl găsesc cu spumă la gură şi cu cureaua de gât, ne povesteşte Elena Ion-Arnăuţoiu, sora sa. Toma, năucit de ţuica parcă otrăvită, dă să fugă, dar e prins şi el. Pentru a scăpa de o eventuală pedeapsă, Poinăreanu acceptase să-i „dea în mână“ pe haiduci. Nu trebuia decât să urmeze indicaţiile din scenariul perfid al Securităţii, în regia căpitanului, viitorului general Nicolae Pleşiţă: somnifere în ţuică. Era limpede, Poinăreanu trădase, căci numai prin trădare puteau să cadă în această capcană.

20 mai 1958. Zona „Râpele dracului“ din Munţii Făgăraş e împânzită de miliţieni. Maria Plop, o femeie firavă şi slăbită, e somată să coboare, pe o scară împrovizată, dintr-o grotă camuflată în munte. În braţe o ţine pe fiica sa de 2 ani, Ioana, care se născuse chiar în teribila ascunzătoare. Miliţienii îl somează şi pe Constantin (Tică) Jubleanu să se arate. Rămas singur în cavernă, Tică alege însă să lupte până la sfârşit. Pune mâna pe armă şi trage. Îl răneşte pe miliţianul Aurică Enache în mână şi în picior, dar sfârşeşte în schimbul de focuri, arată „darea de seamă“ a miliţienilor. Marina Chircă a reţinut însă că Tică, văzându-se încercuit, s-a sinucis.

La 20 mai 1958, după mai bine de nouă ani în care au încercat să-l captureze pe Toma Arnăuţoiu şi grupul de rezistenţă din comuna Nucşoara (judeţul Argeş), comuniştii au reuşit. În Făgăraş nu mai trăieşte niciun partizan anticomunist. Maria Plop, mica Ioana, Petre şi Toma Arnăuţoiu sunt trimişi în arest, la Piteşti. Deţinuţi de-atunci încă-şi mai amintesc strigătele copilei: „Mami, mami“. Peste aproximativ trei luni, Ioana e trimisă într-un leagăn de copii din Câmpulung.

Pentru ceilalţi, urmează un an de anchete şi interogatorii. Securiştii află, în amănunt, din jurnalele ţinute de partizani în munţi, toate faptele lor. Îi află pe toţi cei care i-au ajutat. Încep arestările.

18 iulie 1959, ora 21.00, închisoarea Jilava. Cu lanţuri legate de mâini şi de picioare, 12 persoane se aşază, pe rând, la fiecare 15 minute, în faţa plutonului de execuţie. Sunt legate la ochi, ca să nu-şi vadă criminalii şi moartea, dar sunt mândre şi drepte, căci brazii se frâng, dar nu se îndoiesc.

Sunt condamnaţii la moarte din primul lot în procesul Arnăuţoilor. Primul dintre ei e Toma. I se dă dreptul la ultimul cuvânt. „Trăiască Armata Română!“, ar fi strigat el, şi-a amintit o miliţiancă din închisoare, de la care a aflat Elena Ion-Arnăuţoiu. La comanda dată de comandantul penitenciarului Jilava, cei trei miliţieni trag. Toma însă nu moare imediat. Îl aruncă aşa în groapă şi pun var şi pământ peste el. Toma Arnăuţoiu avea 38 de ani.

[…]

Trădarea, frica, moartea

Însemnări păstrate de partizani în diferite ascunzători

În luna decembrie 1948 sau ianuarie 1949, într-o cârciumă dinStrada Virgiliului din Capitală, locotenentul de cavalerie Toma Arnăuţoiu, absolvent al Liceului Militar „Regele Ferdinand I“ din Târgovişte şi veteran de război, îl întâlneşte pentru prima dată pe locotenent-colonelul Gheroghe Arsenescu.

Încep să discute despre formarea unui grup de rezistenţă pentru răsturnarea regimului comunist: o mică unitate militară în munţi. Arsenescu spunea că are legături la Legaţia Franceză din Bucureşti, de unde-ar fi luat şi bani, aşa că n-ar sta mai mult de-o lună în munte. Aşteptau să izbucnească războiul dintre anglo-americani şi Uniunea Sovietică, a recunoscut Arsenescu în ancheta de la Securitate, declaraţie confirmată şi de Elena Ion-Arnăuţoiu.

Partizanii omoară doi subofiţeri

La sfârşitul lunii martie, în casa sătencei Elisabeta (Tuţa) Rizea din Nucşoara, 16 persoane, printre care 4 femei, pun jurământ şi iau drumul munţilor. Se formează grupul de rezistenţă condus de Gheorghe Arsenescu şi de Toma Arnăuţoiu şi este organizată o reţea de susţinători care să ajute cu alimente, îmbrăcăminte şi arme. Din reţea fac parte, printre altele, Tuţa Rizea şi Marina Chirca. Femeile vor avea o contribuţie esenţială pentru supravieţuirea grupului, ne-a explicat Ioana Raluca Voicu-Arnăuţoiu, fiica lui Toma şi a Mariei Plop.

19 iunie 1949. Toma şi Petre Arnăuţoiu, Benone Milea, Gheorghe Arsenescu şi Ion Chirca sunt încercuiţi în casa învăţătorului Ion (Iancu) Arnăuţoiu, tatăl primilor doi. Şase miliţieni îi aşteaptă la ieşire. În urma schimbului de focuri, Toma este împuşcat în picior. Partizanii ripostează şi ucid doi subofiţeri. În iulie 1949, grupul se scindează: o parte rămân sub conducerea lui Arsenescu (care va renunţa ulterior la grup), iar Petre Arnăuţoiu, Titu Jubleanu, soţia sa, Maria Jubleanu, fiul lor Constantin (Tică) Jubleanu, Constantin Popescu şi Aurelia Costea rămân sub conducerea lui Toma Arnăuţoiu.

Petre Arnăuţoiu, înainte de plecarea în munţi

Moartea lui Chirca şi a lui Mămăligă

„Bănuindu-se reciproc de neîncredere, membrii bandei Arnăuţoiu s-au asasinat înre ei. Astfel, teroristul Chirca Ioan a fost împuşcat de teroristul Mămăligă Gheorghe, care la rândul său a fost împuşcat la data de 6 iunie 1950 de către teroristul Marinescu Ioan şi Marinescu Ioan, la 7 septembrie 1952, a fost ucis cu lovituri de topor de căte inculpaţii Arnăuţoiu Toma şi Arnăuţoiu Petre, cu complicitatea inculpatei Maria Plop“, scrie, în limbajul caracteristic, tendenţios şi lapidar, în Sentinţa nr. 107 din urma procesului grupului.

În munţi însă, disperarea, permanenta suspiciune şi presiunea de pe umerii „teroriştilor“ atârnă greu în cazul fiecărei decizii pe care aceştia o iau. Unii se gândesc mai mult la consecinţe, alţii la luptă, unii la scăpare, alţii la supravieţuire. Iar minciuna şi trădarea sunt mai dureroase decât orice armă. Ion Chirca a fost omorât pentru că făcuse pactul cu diavolul, contribuind la arestarea camarazilor rămaşi după plecarea lui Arsenescu, iar Mămăligă a sfârşit în apogeul nefericit al tensiunilor dintre el şi Marinescu, ne-a povestit Marina Chirca.

Moartea turiştilor deghizaţi

2 septembrie 1950. Toma Arnăuţoiu, Petre Arnăuţoiu, Constantin Jubleanu şi Ion Marinescu se întâlnesc cu turiştii Aurel Bârsan, Baiş Ghervase, Neniu Dumitru, Venter Teodor şi Maria Tiron pe Muntele Gălăşescu. Educaţi să fie circumspecţi cu orice necunoscut, cei patru îi descos pe străini până îi deconspiră. Turiştii erau agenţi de Securitate deghizaţi. Aurel Bârsan e singurul lăsat în viaţă.

Moartea Jublenilorşi a lui Marinescu

9 iunie 1951. Ion Marinescu, Constantin Jubleanu şi părinţii săi, Titu şi Maria, sunt încercuiţi. Maria îi strigă lui Titu (foto) să stea şi să lupte ca un bărbat, ca să le dea răgaz copiilor să scape. Un agent o împuşcă în spate. Titu o vede la pământ, aruncă armele şi se repede s-o ia în braţe. Securiştii îl pun pe Titu să-i sape Mariei mormântul cu mâinile sale. Înainte să o pună în groapă, o sărută pentru ultima oară. Titu e dus la închisoarea Piteşti. La 18 iulie 1959, e executat.

7 septembrie 1952. Neînţelegerile dintre fraţii Arnăuţoiu şi studentul la Medicină Marinescu escaladează până în punctul culminant. Iar agresivitatea lui Marinescu îl împiedică pe acesta să respecte convenţiile din grupul de partizani. Teama căpătase dimensiuni paranoice. Fraţii îl omoară pe Marinescu. Evenimentul este explicat pe larg în volumul „Luptătorii din munţi. Toma Arnăuţoiu şi grupul de la Nucşoara“, îngrijit de Ioana Raluca Voicu-Arnăuţoiu.

E vorba de onoare

Haiducii coboară în sate, pentru alimente şi provizii, spre disperarea Securităţii care îşi simte neputinţa. Reuşesc însă să ofere frumoase lecţii de demnitate şi cinste. Un exemplu: la unul dintre atacurile de pe muntele Berevoiul Mic, prind 50 de muncitori pe care îi admonestează în faţa organelor de partid, în faţa stăpânilor. Cu aceeaşi ocazie, Maria Plop distruge portretele liderilor comunişti.

17 august 1952. Toma Arnăuţoiu află de o întrunire a muncitorilor de la cabana Padina. Întrerupe şedinţa, îi scoate de sub masă pe politruci şi îi muştruluieşte pe muncitori pentru că lucrează cu spoliatorii ţării. Înainte să plece cu alimentele furate, lasă bilet cu lista obiectelor luate. Să nu creadă careva c-au fost date benevol şi să fie repercusiuni.

Din 1953, Toma, Tică, Petre şi Maria rămân izolaţi. Când numele lor e interzis, iar durerea apropiaţilor se poate alina doar cu veşti la a treia mână, cei patru n-au altă şansă de supravieţuire decât să-şi ducă singuri soarta mizerabilă. Îi mai ajută ţăranii şi preoţii din satele comunei Nucşoara, însă apăsătoarea suspiciune şi împovărătoarea teamă de trădare îi însingurează şi mai mult. Şi, în ciuda acestei formidabile claustrări, tot trădarea este cea care le-aduce sfârşitul.

Tragica epopee a lui Toma Arnăuţoiu, eroul din munţi, spusă de Elena Ion-Arnăuţoiu 


[….]

Revanşa fetiţei din munţi

Ioana Raluca Voicu-Arnăuţoiu (57 de ani, foto) s-a născut într-o grotă, la „Râpele cu brazi“ din Munţii Făgăraş. Era 22 mai 1956. Prima fotografie din viaţa sa, pe o scară improvizată, în braţele mamei care cobora din cavernă, a fost făcută din spatele miliţienilor care aveau armele îndreptate către ea. Era 20 mai 1958, iar mama sa, Maria Plop, ultima partizană capturată de comunişti din Făgăraş, fusese descoperită în munţi. nu-şi aminteşte nimic de părinţii ei.

Următoarele trei luni le-a petrecut în arest, la Piteşti. Atunci a fost consultată pentru prima dată de un doctor. Pe actul de naştere făcut acolo, în dreptul numelui tatălui, este lăsat un spaţiu gol. Din puşcărie, Ioana a fost trimisă într-un leagăn de copii, la Câmpulung, de unde a fost adoptată, când a împlinit 4 ani, de familia Voicu. Ioana nu-şi mai aminteşte nimic despre părinţii ei, Toma Arnăuţoiu şi Maria Plop, iar din orfelinat are maria-ioanaamintiri vagi. De fapt, timp de mai bine de trei decenii, Ioana n-a ştiu nimic despre părinţii săi naturali.

După Revoluţie, condusă de o curiozitate naturală, a vrut să afle de ce mama sa a lăsat-o în orfelinat, a vrut să afle cine este tatăl său, de unde vine şi unde s-a dus. „Am mers la leagănul din Câmpulung, unde, din cauza scandalurilor despre grozăviile din orfelinatele din România, era o prudenţă excesivă. Nici nu m-au lăsat să intru. M-au trimis însă la Elisabeta Moisescu, care fusese timp de 30 de ani directoare şi care a avut bunăvoinţa să mă primească. Şi-a amintit, părându-i-se cunoscut numele Maria Plop, că am fost adusă acolo de autorităţi, lucru care la vremea respectivă a îngrozit-o“, ne-a povestit Ioana Raluca Voicu-Arnăuţoiu.

În 1992, Ioana Raluca Voicu-Arnăuţoiu a aflat despre părinţii săi naturali: „banditul“ Toma Arnăuţoiu şi „terorista“ Maria Plop. Cu o tenacitate de partizan, a vorbit cu oameni, a întrebat, a căutat şi a strâns peste 20.000 de pagini din dosarul de Securitate al grupului Arnăuţoiu, din anchete, de la proces şi din documentele de penitenciar.

„Mişcarea de rezistenţă nu este doar o vorbă“

„Pe măsură ce intri în labirintul documentelor, faci o metodă să le studiezi. Trebuie să fii detaşat, pentru că ţi-ar fi imposibil altfel. Încerci să regăseşti ceva din ce eşti“, a înţeles Ioana şi şi-a dedicat tot timpul reconstituirii, cu acte şi mărturii, a zguduitoarelor aventuri prin care a trecut familia sa.

A  publicat cărţi şi a ţinut conferinţe, a încercat să-şi explice sieşi şi să le explice celorlalţi trecutul din care vin, trecutul care le aparţine. „Mişcarea de rezistenţă nu este doar o vorbă, mişcarea de rezistenţă a existat şi a avut consecinţe imediate. A lăsat familii cu probleme, oameni în închisori de nesuportat“. Şi copii cu identitatea ascunsă.

Prejudecăţile vechiului sistem

Ioana Raluca poartă numele de familie „Arnăuţoiu“ în urma unui proces care a durat trei ani! Sentinţa de desfiere s-a dat abia în 1997, iar martore au fost chiar Marina Chirca şi Elisabeta Rizea, care, povestindu-şi istoria cu naturaleţea lor aproape arhaică, i-au scăldat ochii în lacrimi chiar şi judecătoarei.

Dar în cinica Românie postrevoluţionară, lupta Ioanei Raluca Voicu-Arnăuţoiu pentru redobândirea memoriei s-a lovit permanent de prejudecăţile şi de artizanii vechiului sistem, care şi-au păstrat puterea cuvântului. Se vorbea despre obedienţa şi laşitatea tuturor românilor în timpul comunismului, se vorbea despre tăcere şi acceptare, în timpul în care Ioana descoperea eroismul părinţilor săi. Un exemplu: generalul Nicolae Pleşiţă, care, printre grozăviile pe care şi-a pus semnătura, a orchestrat prinderea partizanilor pe vremea când era căpitan, continua, păstrând acelaşi aer autosuficient, să vorbească şi să fie ascultat.

„Nu toţi au suportat să stea aliniaţi“

„Tinerii de astăzi nu înţeleg cum se trăia în anii ’40, în anii ’50. Oamenii sunt preocupaţi de treburile zilnice, pentru că uitarea ne apără de tot felul de lucruri, ne ajută să nu privim în urmă şi să vedem ce s-a întâmplat. Nu toţi oamenii au suportat să stea aliniaţi. Cred că manualul de şcoală e prea general, cred că ar trebui să fie predat comunismul, ca să înţelegem de ce a fost o reacţie la adresa lui. Este istoria noastră!“, ne-a spus Ioana Raluca Voicu-Arnăuţoiu.

[…]

Sora Arnăuţoilor, din Nucşoara, cu dragoste

„Eram la Jilava de câteva săptămâni. Erau toţi condamnaţii, trebuia să ne repartizeze la alte puşcării prin ţară. Eu luasem 5 ani pentru omisiune de denunţ. Stăteam, sub pământ, 40 de femei într-o cameră. Într-o noapte, apar în uşă mama şi Victoria, soţia lui Petre. M-am dus la mama şi i-am sărutat mâna. Mama nu-mi mai dădea drumul din braţe. «La cât te-au condamnat?», am întrebat-o. «Lasă, că-ţi spun mâine.» După 5 minute, aud zăvorul. «Dumneata, aia de sus, ia îmbracă-te şi coboară!» M-au dus la ofiţerul de serviciu. «Cine era femeia aceea căreia i-ai sărutat mâna?» «Este mama mea.» «Nu ştiai că n-ai voi să săruţi mâna mamei tale?» «Să trăiţi, vă rog să mă iertaţi, n-am ştiut.» «N-ai voie! Te bag la carceră.» M-au dus în celulă şi, după cinci minute, au luat-o pe mama la carceră în locul meu. A fost ultima oară când am văzut-o“, povesteşte Elena Ion-Arnăuţoiu, sora lui Toma şi a lui Petre Arnăuţoiu.

A făcut 6 ani de puşcărie

Elena Ion-Arnăuţoiu are 94 de ani şi o luciditate care te înfioară. Numai pasiunea cu care vorbeşte despre familia sa ar putea ridica statui tuturor celor care s-au jertfit pe frontul din Făgăraş al anticomunismului. Le păstrează limpezi memoria tatălui său, încă de când era învăţătorul, medicul, economistul şi cel mai bun sfătuitor din Nucşoara, frumoasei sale mame, ca o marmură, dreaptă, demnă, şi fraţilor săi, care şi-au iubit ţara mai mult decât pe ei înşişi.

Elena Ion-Arnăuţoiu a fost martorul implicat al dramei partizanilor şi a susţinătorilor acestora. Numele său a trimis-o, timp de 6 ani, în închisori precum: Piteşti, Jilava, Bucureşti sau Miercurea Ciuc. Dar şi-a păstrat verticalitatea moştenită în familia Arnăuţoiu. A rămas în picioare.

Ion Mihalache, martor la nunta Elenei

Elena Ion-Arnăuţoiu este printre puţinii supravieţuitori care pot vorbi, ca martor direct, despre viaţa comunei Nucşoara şi despre eroii săi de dinainte de instaurarea comunismului. „Tata a fost peste 40 de ani învăţător în Nucşoara şi a făcut şcoli în toate satele din comună. Era părintele tuturor. Nu se făcea o căsătorie, un act, până nu-l întrebau pe el. Orice necaz avea cineva, mergea la tata“, pentru că, pe lângă calitatea de sfătuitor, ţăranii îi erau recunoscători şi-l preţuiau pentru că-i ajutase să-şi cumpere pământ şi să-l păstreze în ciuda dobânzilor mari de la bănci.

Învăţătorul Arnăuţoiu era ţărănist, prieten bun şi fost coleg de şcoală cu Ion Mihalache. Liderul partidului istoric a fost chiar martor la nunta Elenei cu profesorul Florea Ion, din 1938.  Ion Arnăuţoiu a murit în 1962, în închisoarea din Botoşani. „Elisabeta Rizea mi-a povestit că, la proces, în 1958, procurorul i-a spus: «Ai foarte bune referinţe din comună. De ce nu i-ai sfătuit pe copiii tăi să nu facă ce-au făcut?» «I-am învăţat să-şi iubească patria, credinţa şi regele!», a răspuns el.“

Tinereţea Elenei Ion Arnăuţoiu

„Dragă Toma, timpurile nu se întorc. Va dura“

După 23 august însă, armonia comunei Nucşoara a fost puternic zdruncinată. Odată cu comunismul, în comună s-au instaurat nedreptatea şi frica. „Fraţii mei, când au plecat în munte, n-au plecat să-şi apere averea. După ce l-au dat afară din armată, Toma a venit la mine, la Câmpulung. Încă mai avea voie, timp de şase luni, să poarte uniformă militară. A venit să ne spună: «Să luptăm, să-i dăm pe ruşi afară din ţară!». Soţul meu, care cunoştea istoria foarte bine, i-a spus: «Dragă Toma, timpurile nu se mai întorc. Va dura. Mergi la o facultate şi fă-ţi o carieră, uită c-ai fost vreodată militar!». «Dragă Florea, te respect că mi-ai fost profesor, că-mi eşti cumnat, dar cine gândeşte ca dumneata merită un glonţ!»“, îşi aminteşte Elena Ion-Arnăuţoiu.

Tragica epopee a lui Toma Arnăuţoiu, eroul din munţi, spusă de Elena Ion Arnăuţoiu – partea II-a


„Am crezut că intru-n iad“

În 1950, Elena Ion-Arnăuţoiu a fost arestată, fără judecată, pentru a-i presa pe partizani să se predea. „Prima dată m-au dus la Bucureşti, la marginea Bucureştiului. Erau nişte saivane (n.r. – adăpost de iarnă pentru oi), nişte barăci mari din scânduri. De-acolo ne repartizau în cele 70 de colonii de muncă din toată ţara. Când am deschis uşa, am crezut că intru-n iad. Erau scânduri pe-o parte şi pe alta. Într-un colţ se jeleau nişte femei cu fuste largi, în altă parte se băteau nişte ţigănci, în alta erau obligate soţiile de miniştri să despăducheze prostituatele. În loc de pernă, aveam un bolovan la căpătâi. Aveam o linguriţă cu care mâncam pe rând. Pe mine m-au trimis la Ocnele Mari.“

Într-o duminică, la Ocnele Mari, Elena îl vede pa tatăl său mergând către infirmerie. Era tuns, nu mai avea nici mustaţă, dar avea aceiaşi ochi ageri. „Sărut-mâna, tată!“, i-a spus şi a trecut mai departe, că n-avea voie să se oprească. Pentru că o cunoşteau, miliţieni mai blânzi îl mai ajutau pe bătrânul sleit de puteri. Îl duceau în toaletă şi-i dădeau zahăr şi ce mai reuşea fiica sa să ia din bucătăria închisorii.

De la Ocnele Mari, pe Elena o trimit într-o colonie de muncă în Pipera, lângă Bucureşti, şi după doi ani şi două luni îi dau drumul să se ducă acasă. Dar acasă, soţul său fusese dat afară din învăţământ, iar fiul său din şcoală. Se descurcau cum puteau.

Tragica epopee a lui Toma Arnăuţoiu, eroul din munţi, spusă de Elena Ion Arnăuţoiu – partea III-a


„Au început să le bată, să le chinuiască“

După prinderea partizanilor, Elena a căzut din nou în ghearele securiştilor: 5 ani pentru omisiune de denunţ. „Nouă luni, cât am stat la Securita-te, n-am văzut cerul şi n-am pus piciorul pe pământ. Eram acolo cu mai multe femei care i-au sprijinit pe fraţii mei. Se îngrămădeau să-mi spună fiecare cum i-a întâlnit, cum i-a ajutat. Au început să le bată, să le chinuiască. Veneau de la anchetă cu fustele târâş şi cu părul despletit şi plânse şi nenorocite, de ţi se rupea sufletul. Dar o dată nu le-am auzit zicând un cuvânt de ocară la adresa fraţilor mei! Niciodată! Sufereau cu atâta tărie toate chinurile la care erau supuse“, îşi aminteşte Elena Ion-Arnăuţoiu. Nu vorbeşte prea mult despre propriile patimi, dar brazdele de pe fruntea sa arată câtă suferinţă a adunat în cei patru ani de carceră.

În 1962, ajutată de colegele sale de celulă şi cu grave probleme la mâna dreaptă care era aproape de a-i fi amputată, Elena Ion-Arnăuţoiu este lăsată să plece de la închisoarea din Miercurea Ciuc. Cu un rucsac în spate şi cu pachetul de mâncare pe care gardienii refuzaseră să i-l dea până atunci, Elena pleacă acasă. „Mă duc acasă? Dar mă mai aşteaptă cineva oare? Mă mai primeşte pe mine soţul meu? Oare s-a recăsătorit?“, îşi aminteşte frământările de-atunci.

Ca un epilog care închide în cel mai ironic mod periplul suferinţei departe de casă, Elena se întâlneşte acasă cu soţul său, Florea, deschid pachetul pe care acesta i-l trimisese la închisoare şi mănâncă prima masă împreună. În casa lor din Câmpulung, nu era nimic altceva de mâncare.

Tragica epopee a lui Toma Arnăuţoiu, eroul din munţi, spusă de Elena Ion Arnăuţoiu – partea a VI-a


[…]

Tragica epopee a lui Toma Arnăuţoiu, eroul din munţi, povestită de Marina Chirca – partea a II-a

Tot neamul Chirca a făcut puşcărie

Marina Chirca şi fiul său, Gheorghe (73 de ani)

„Pe data de 15 mai 1951, Marina Chirca ne-a spus că organele de miliţie au sesizat de faptul că fiul său (n.r. – Gheorghe, în vârstă de 11 ani) a cumpărat de la Cooperativă multe ţigări – 400 bucăţi – şi au fost cercetaţi la postul de miliţie din comuna Nucşoara […] Marina Chirca l-a învăţat pe fiul său să declare că el a furat de acasă 500 de lei şi şi-a cumpărat ţigări“, este consemnat în interogatoriul luat lui Petre Arnăuţoiu la 6 februarie 1959. La 29 iunie 1958 însă, după arestarea grupului, n-a mai scăpat. La fel ca mama sa, Gheorghe Chirca s-a împăcat cu trecutul său. Povesteşte de parcă totul i s-ar fi întâmplat ieri, dar fără regrete şi uri.

„Ne-a dus la Jilava, apoi la Insula Mare a Brăilei. Acolo făceam dig pe lângă Dunăre. Dacă nu făceai norma… bătăiţă! Stăteai la poartă până-ţi venea rândul. Punea cearşaful ud pe fund, te băga cu capul sub pat şi-ţi trăgea cu funia. De la 5 la 25. Un picior pe-o mână, alt picior pe cealaltă, unul pe ceafă şi două – pe picioarele tale. Nu mai puteai să mişti. 12 ore munceam. Când am ajuns acolo aveam aproape 80 de kilograme. În ’63, ajunsesem la 35. Eu n-am recunoscut nimic-nimic. La judecată, chiar acuzarea a spus că nu sunt vinovat. La urmă, mi-a dat 8 ani. Şi mie, şi fratelui.“

Puşcărie a făcut toată familia Chirca, dar poate cea mai cinică tactică a Securităţii i-a fost aplicată Anei Simion, sora Marinei Chirca. Agentul cu numele conspirativ Mihail Mohor, cunoscut în sat sub numele de Vasile Linie, a primit misiunea de a se apropia cât mai mult de Ana Simion, pentru a o seduce. În dosarele Securităţii scria chiar aşa: „starea sufletească a Anei trebuie exploatată“, iar biata femeie cade în capcana sinistră a agentului: acceptă căsătoria. Mohor inventează necesitatea birocratică a unui voiaj prenupţial, cu singurul scop de a o îndepărta pe Ana de sora sa şi de a smulge informaţii de la viitoarea sa soţie. Toată această acţiune, desfăşurată pe durata mai multor ani, are însă un succes minor, fiindcă Ana nu ştie care-i locul de ascunzătoare al „bandiţilor“.

Din cauza remuşcărilor insuportabile de a-şi trăda familia, din pricina fricii sau a singurătăţii, Ana suferă o cădere şi se îmbolnăveşte. Neliniştile ei culminează însă cu un act de raţiune: îi lasă un bilet lui Mohor, în care îşi anunţă plecarea, fără să dea vreun indiciu despre destinaţia sa: se întoarce la sora sa, alături de care fuge din Slatina şi alături de care se ascunde, timp de cinci ani, în podul unei case.

Acest articol a fost publicat în „Weekend Adevărul“. Materialul integral pe adevarul.ro

  • Ziare.com:

Tradare si supravietuire: Partizanii din Nucsoara (I) – Documentar

Dupa ce colonelul Arsenescu a fost izolat de miscarea de rezistenta din Nucsoara, sefia grupului a fost preluata de fratii Arnautoiu. Timp de un deceniu vor continua lupta impotriva regimului comunist, zadarnicind in nenumarate randuri eforturile Securitatii de a-i prinde. In urma torturii crude la care a fost supus, Traian Marinescu a dezvaluit Securitatii detalii importante legate de gruparea de la Dragoslavele a colonelului Arsenescu, ducand la destructurarea ei. Celalalt grup al sau, Haiducii Muscelului, intemeiat impreuna cu locotenentul de cavalerie Toma Arnautoiu, inca rezista.

Informatorii si tradatorii au fost de nepretuit pentru autoritati, din pricina lor organele de represiune putand sa puna la cale capcane si ambuscade in care partizanii au pasit nestiutori.

Dupa ce Ion Chirca a dat in vileag Securitatii intalnirea de la Bughea de Sus din luna noiembrie a anului 1949, colonelul Gheorghe Arsenescu a fost separat de oamenii sai si a fost incoltit in mai multe randuri.

Este impiedicat sa intre in contact cu miscarea de rezistenta si a trebuit in cele din urma sa taie orice legatura si sa se ascunda la familia Postoaca, luptatorii de sub comanda sa fiind nevoiti sa isi urmeze propria cale.

Un tradator din propria lor tagma

In acelasi timp, Benone Milea intra si el intr-o capcana a Securitatii pe 1 noiembrie 1949, care s-a folosit iarasi de acelasi Ion Chirca. Mamaliga Gheorghe a razbunat tradarile impuscandu-l pe Chirca Ion dupa ce a aflat ca acesta ii vanduse. In vara anului 1950 este si el ucis, in conditii controversate. Pe 26 aprilie 1950, la Valsanesti, preotul Ion Dragoi, un alt membru marcant, este arestat dupa ce aproape un an de zile a ramas ascuns Securitatii. Fiul sau, Cornel Dragoi, fusese prins inca din iunie 1949. Invatatorul Marinescu Virgil este si el arestat pe 2 noiembrie 1949, iar peste doar patru luni, pe 2 martie 1950, unul dintre fii sai, Alexandru Marinescu, este bagat in spatele gratiilor. Insa, al doilea fiu, Ion Marinescu, scapa.

[…]

Sacrificiul care ii salveaza pe Marinescu si Mamaliga

Postul de militie fusese mutat de Securitate in casa lui Gheorghe si a Elisabetei Rizea, vrand sa intinda o capcana partizanilor in caz ca se intorceau, fiind un binecunoscut loc de intalnire al acestora. Ionescu era acum intr-o pozitie netrebnica, mai ales ca plutea banuiala in ceea ce priveste duplicitatea sa, Securitatea trimitand inca doi agenti care sa fie siguri ca isi duce la buna indeplinire sarcina. Cand Mamaliga Gheorghe striga la Ionescu, seful de post incremeneste, dar iese grabnic in pragul casei si incearca sa-l goneasca subtil, moment in care securistii din casa incep sa traga.

Ion Marinescu, care ramasese in spate, raspunde si el cu focuri de arma si il acopera pe Mamaliga Gheorghe in timp ce fugea. Partizanii scapa, dar Ionescu intra pe mainile Securitatii si va infunda puscaria. […]/ integral pe ziare.com

Tradare si supravietuire: Partizanii din Nucsoara (II) – Documentar

Dupa ce colonelul Arsenescu a fost izolat de miscarea de rezistenta din Nucsoara, sefia grupului a fost preluata de fratii Arnautoiu. Timp de un deceniu vor continua lupta impotriva regimului comunist, zadarnicind in nenumarate randuri eforturile Securitatii de a-i prinde. In vara anului 1950, Ion Marinescu il impusca in cap pe Darie Banu, membru al Partidului Muncitoresc si il raneste grav pe Ion Bancescu, membru al Frontului Plugarilor. Ca reprezentanti ai puterii comuniste in Nucsoara avertizarea era clara.

Desi au fost avertizati isi continuau eforturile de nationalizare a proprietatilor din comuna si indemnau sa se ia masuri dure impotriva partizanilor si a familiilor lor.

Luptele partizanilor impotriva Securitatii

Pe 7 august 1950 are loc o confruntare cu trupele Securitatii cand Ion Marinescu si Constantin Jubleanu sunt surprinsi in timp ce traversau valea raului Valsan, aproape de muntele Dobrogeanu. Locotenentul major Alexandru Ghita si caporalul Ion Baloiu sunt ucisi de gloantele partizanilor si reusesc astfel sa iasa din ambuscada. Un alt moment tensionat a fost cel din 2 septembrie 1950 cand Toma Arnautoiu, Petre Arnautoiu, Constantin Jubleanu si Ion Marinescu au dat nas in nas cu niste agenti de Securitate deghizati in turisti, pe cand se aflau pe muntele Galasescu.

Dupa ce sunt luati la bani marunti de partizani Bais Ghervase, Neniu Dumitru, Venter Teodor si Maria Tiron deschid focul, dar sunt cu totii ucisi, numai Aurel Barsan scapand in viata, fiind lasat sa plece.

Soarta tragica a sotilor Jubleanu

Iarasi, pe Valea Valsanului, pe 9 iunie 1951 are loc un schimb de focuri, Titu Jubleanu, Maria Jubleanu, sotia lui, Constantin Jubleanu, fiul si Ion Marinescu fiind prinsi intr-o ambuscada. Maria Jubleanu isi indeamna sotul sa stea si sa lupte pentru a oferi ragaz celor doi baieti sa scape. Tinerii reusesc sa fuga, dar sotii Jubleanu sunt incercuiti. Un agent o impusca in spate pe Maria Jubleanu, iar Titu Jubleanu, vazandu-si sotia omorata isi pierde orice hotarare. Isi arunca armele si se repede sa o ia in brate.

Securistii l-au pus apoi sa ii sape cu mainile propriul mormantul si inainte sa o ingroape Titu a sarutat-o pentru ultima oara. El a fost dus apoi la inchisoarea Pitesti.

Incursiuni ale luptatorilor anticomunisti la cabanele din munti

Sunt atacate cabanele de pe muntele Berevoiul Mic de doua ori in aceeasi vara, spre disperarea Securitatii. La unul din atacuri au prins cincizeci de muncitori si i-au admonestat in fata organelor de partid prezente din cauza supunerii pe care o aratau regimului. Tot cu aceasta ocazie, Maria Plop distruge portretele mai multor lideri comunisti, un important cap de acuzare la condamnarea ei. Partizanii afla si de o intrunire a muncitorilor forestieri la cabana Padina care urma sa se desfasoare pe 17 august 1952. Fusesera chemati aproape o suta de oameni pentru a li se face instructia metodelor de lucru sovietice.

Cu aceasta in minte, Toma Arnautoiu si restul luptatorilor decid sa intrerupa sedinta. In momentul lasarii intunericului au taiat curentul si apoi intra in sala inarmati, spre oroarea sefilor comunisti care se ascund sub masa de la care prezidau. Dupa ce iau alimente si alte provizii, Toma incepe ca de fiecare data un discurs inflacarat in care ii mustruluieste pe muncitori pentru ca lucreaza pentru spoliatorii tarii.

In tot acest timp nu s-a inregistrat nicio violenta, ba mai mult, inainte sa plece le-au inmanat un bilet prin care aratau ca ei si-au insusit ratiile, ca nu cumva securistii sa creada ca le-au fost date benevol si astfel sa sufere repercursiuni. Toate aceste raiduri ale partizanilor s-au petrecut in ciuda faptului ca din 1 iulie 1952 pana pe 20 ianuarie 1953 s-au declansat operatiuni de periere a muntilor, la nord de Campulung si Curtea de Arges.

In mai multe randuri numarul celor implicati a fost de ordinul sutelor, de obicei soldati. Securitatea spera ca astfel bilantul ingrijorator de pana atunci, saptezeci de jafuri si cincisprezece omoruri ale gruparii de la Nucsoara, va putea fi oprit, dar nu au avut succes.

[…]/ integral pe ziare.com

Tradare si supravietuire: Partizanii din Nucsoara (III) – Documentar

Dupa ce colonelul Arsenescu a fost izolat de miscarea de rezistenta din Nucsoara, sefia grupului a fost preluata de fratii Arnautoiu. Timp de un deceniu vor continua lupta impotriva regimului comunist, zadarnicind in nenumarate randuri eforturile Securitatii de a-i prinde.

Incepand cu anul 1953 luptatorii anticomunisti ramasi, anume Toma si Petre Arnautoiu, Maria Plop si Constantin Jubleanu isi gasesc adapost langa Poenarei fiind ajutati sa se ascunda de oamenii din sat.

Preotul Ioan Constantinescu si sotia lui Iustina, i-au gazduit de multe ori in casa lor, care se afla la marginea satului, dar au mai fost ajutati, printre altii si de invatatorul Gheorghe Popescu, de Grigore Poinareanu, fost coleg de scoala al lui Toma, de ciobanul Nicolae Sorescu sau preotul Nicolae Andreescu.

Ani petrecuti intr-o caverna in munte

Grota din Rapele cu Brazi de langa sat le devine casa si timp de patru ani luptatorii isi fac refugiul aici. Toma si Maria deja se indragostisera unul de celalalt, iar in 1956 isi face aparitia printre ei o fetita, Ioana. Desi o tocmisera pe Marina Chirca sa o moseasca pe Maria, riscul ca ea sa fie urmarita de Securitate pana la ascunzatoare era prea mare asa ca Toma s-a ocupat de sarcina, dupa ce s-a intalnit cu Marina si l-a indrumat ce anume sa faca.

In intunecimea grotei si-au crescut fata pentru urmatorii doi ani, in timp ce Securitatea inca ticluia prinderea lor. Arestau rand pe rand toate persoanele cunoscute ca au avut legaturi cu membrii miscarii de rezistenta de la Nucsoara. In acest fel au ajuns la Grigore Poinareanu care, de frica arestului, ii vinde capitanului Carnu si Plesita, in 1958.

O capcana bine gandita si prinderea ultimilor haiduci

Ei afla ca Grigore urma sa se intalneasca cu Toma si Petre pentru a le oferi d-ale gurii la mijlocul lunii aprilie, dar si pentru a le inmana harti ale Iugoslaviei, avand planuit ca in vara acelui an sa treaca granita si sa ajunga in Occident. Li se intinde astfel o capcana in livada in care urmau sa se vada, Poinareanu fiind instruit sa le puna un somnifer intr-o bautura cu care urma sa ii cinsteasca.

Pe 19 aprilie are loc intalnirea, fratii Arnautoiu fiind insotiti si de ciobanul Nicolae Sorescu, care isi avea oile in livada lui Poinareanu. Stau la cateva pahare de tuica pana in miez de noapte, efectele narcoticelor incepand sa isi faca efectul. Toma este rugat de Grigore Poinareanu sa il duca inapoi la el acasa si dupa ce il lasa in pragul casei se intoarce in livada si adoarme si el cu restul.

In zori treizeci de soldati si securisti ii inconjoara, dar ciobanul Sorescu, care se pare ca nu a fost afectat intr-o prea mare masura de narcoticele din tuica se trezeste. Vazandu-i, trage din rasputeri de Toma si Petre sa isi revina la simtiri. Petre Arnautoiu isi ridica arma, apasa pe tragaci, dar se blocheaza. Trezindu-se si Toma, cei trei incep sa se rafuiasca cu agentii, poate ar fi reusit astfel sa scape, dar sunt repede coplesiti. Petre dezvaluie locul unde erau ascunsi Maria Plop si Constantin Jubleanu la insistentele securistilor.

Sunt dusi apoi la Rapa din Brazi pentru a-i convinge pe cei doi sa iasa din ascunzatoare. Impreuna cu fiica ei de doi ani, Maria coboara pe o scara cu ajutorul lui Constantin Jubleanu. Spre surprinderea tuturor, Constantin trage apoi scara si refuza sa fie luat de Securitate fara lupta. Dupa cateva minute incordate urmeaza un schimb de focuri in care ultimul luptator al gruparii de la Nucsoara este rapus de gloante.

In grota este gasit un carnetel cu toate numele celor care i-au ajutat in acesti ani, Toma sperand ca, dupa ce regimul ar fi cazut, acestia sa poata fi recompensati pentru sacrificiile lor. In scurt timp au urmat arestarile si 83 de oameni au fost trimisi in judecata.

Sentinte de sute de ani si condamnari la moarte

Pe 67 ii asteapta ani grei de inchisoare, iar restul de 16 primesc pedeapsa cu moartea.

Merita sa le mentionam numele acestora, in afara de fratii Arnautoiu, urmand sa fie executati si Titu Jubleanu, Benone Milea, Constantin Popescu, Ion Sandoiu, Nicolae Andreescu, Ion Constantinescu, Nicolae Sorescu, Gheorghe Tomeci, Alexandru Moldoveanu, Ion Dragoi, Nicolae Basoiu, Ion Mica, Gheorghe Popescu si nu in ultimul rand Nicolae Nitu.

Dupa ce amnistia le-a fost refuzata pe 16 iulie 1959 s-a trecut la punerea in aplicare a sentintei. In seara de 18 iulie detinutii au fost scosi din celulele lor din inchisoarea Jilava la cate un sfert de ora distanta de fiecare si executati dupa un orar prestabilit. Pentru fiecare mort calaii primeau cate cinci sute de lei.

[…]/ integral pe ziare.com


Categorii

Documentare/ Reportaje, Partizanii (eroii rezistentei in munti), Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

3 Commentarii la “NASCUTA IN GROTA PARTIZANILOR [reportaj TVR]. 55 de ani de la patimirile membrilor GRUPULUI ARNAUTOIU (18 iulie). Interviuri si marturii video cu Ioana Arnautoiu, Elena Arnautoiu si Marina Chirca

  1. Pingback: PARINTELE DUMITRU STANILOAE – OMUL, PREOTUL SI TATAL DESAVARSIT, in amintirea fiicei sale, LIDIA. Sfarsitul lumii paradisiace a satului romanesc si inceputul “vremurilor absurde, de cosmar”… care bat din nou la usa si azi -
  2. Pingback: Galina Raduleanu: “CAZUL VISINESCU SI CONDAMNAREA COMUNISMULUI SUNT PRAF IN OCHI. Suntem o tara careia ii lipseste sentimentul de vinovatie.” Fiica partizanului Toma Arnautoiu: “NU A EXISTAT VOINTA POLITICA PENTRU PEDEPSIREA VINOVATILOR
  3. Pingback: O, FEMEIE, MARE ESTE CREDINTA, DRAGOSTEA SI EVLAVIA TA... Elena Solunca in dialog cu Vasile Banescu (VIDEO): "Cu adevarat nu vezi decat cu INIMA". Pomenirea catorva icoane de FEMEI-MARTIR ale României veacului XX/ Chipul sfant al FEMEII SOTIE-S
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare