NOUA CENZURA, NOUL OM AL TIRANIEI CORPORATISTE. “Vă vom goli de conținut și vă vom umple cu noi înșine”/ Total intamplator, ONG-uri si programe implicate in initiativa combaterii stirilor false, stipendiate de SOROS

21-02-2017 11 minute Sublinieri

freedom-of-speech1-copy1-890x395_c

(Acesta este motoul cărții jurnalistei Naomi Klein „Doctrina șocului. Nașterea capitalismului dezastrelor“, fiind un citat din cartea „1984“, de George Orwell.)

În urmă cu două săptămâni am vrut să promovez o acțiune de notificare pentru reechilibrarea contractelor de credit, inclusiv prin intermediul opțiunii „boost“, care presupune o plată către entitatea care gestionează acest mediu de socializare online. Tipii care monitorizează piața celor 9,5 milioane de „consumatori“ ai acestui așa-zis serviciu mi-au blocat opțiunea, limitând extensia mesajului meu de promovare a acestei acțiuni la fix 875 de share-uri.

N-aș fi scris despre asta dacă nu aș fi citit niște „știri“ multiplicate „natural“ prin câteva zeci de mii de share-uri, din care rezultă că o echipă de IT-iști sibieni lucrează la o aplicație de detectare a știrilor false, inclusiv cele vehiculate pe paginile de socializare. Se pare că va fi un filtru instalat (voluntar sau nu, încă nu am înțeles cum se va face asta), ca o extensie a motoarelor de căutare sau a așa-numitului „news-feed“ (fluxul de știri cu și despre „prietenii“ din rețeaua de socializare). Nu este clar cine va elabora filtrul sau lista de publicații, care vor fi suporții media și utilizatorii rețelelor de socializare care vor fi banați și puși pe liste negre, și nici criteriile acestor filtre și liste. Dar mesajul este destul de străveziu, de vreme ce bine-intenționații IT-iști au banderole cu hash-tag-ul #rezist.

Nu știu dacă să ne amuzăm (în definitiv, dacă cineva vrea să se introducă într-un bunker informațional pentru a se feri de știrile care nu îi convin, consumând doar știri „adevărate“, care să nu le contrazică certitudinile și să îi mențină în disonanța lor cognitivă, nu au decât) sau să ne înspăimântăm. Căci pare că aceste filtre și liste negre nu doar că sunt implementate deja de cei care gestionează căutările pe net și mediile de socializare online (o dovadă fiind print-screen-ul din comentariul de mai jos), ci și că instituțiile de forță ale statului susțin și alimentează aceste demersuri.

În curând, vom avea un minunat minister al adevărului, sub talpa căruia vom fi nevoiți sa ne desfășurăm, tineri și frumoși, libertatea. Iar dacă vom reuși cumva să ieșim de acolo, va fi imediat instituit un minister al digresiunilor, care să construiască necesarele și utilele fente către care să ne ducem, în timp ce drepturile și libertățile cetățenești vor fi temeinic înghesuite pe lista luxurilor teoretice. A, și în plus, se va construi rapid o armată a soldaților adevărului, care vor reclama imediat tot ce li se pare lor știre falsă, pentru ca motoarele de căutare și gestionarii sistemelor de socializare să pună necesara ștampilă și deci vinovatul să fie izgonit din minunata și libera lume virtuală. De altfel, este deja în curs de formare o armată de soldați ai adevărului cu banderole pe care scrie #rezist. Iar noi vom purta banderole pe care va scrie fake news carrier.

Acesta, stimați cititori ai încă necenzuratului Cotidianul, este coșmarul nostru și visul de aur al Securității: să fim de acord noi înșine cu cenzurarea, filtrarea, selectarea informațiilor și să ne dăm în gât de bunăvoie semenii.

Poate că, vorba românului, tot răul spre bine. Cum „lucrul“ cu socializarea online ne ocupă mult prea mult timp și ne umple cu toate emoțiile negative din lume și cu spiritul pandemic al overlorzilor sistemului, poate că e timpul sfârșitului socializării online. Oricum, ea își va autolimita extensia, printr-o ciudată autocanibalizare ridicată în slăvi de deontologii mișcării #rezist.

P.S.: A se observa că nu am utilizat deloc numele entității care deține cel mai de succes sistem de socializare online din România. Oricât vi s-ar putea părea de absurd, gestionarii sistemului de socializare al cărui nume nu poate fi pronunțat interzic în ultima vreme până și evocarea sa într-un text de analiză sau de trimitere de tip citat, pe motiv că este proprietatea lor…

Este, pur și simplu, ca în Harry Potter: numele vrăjitorului cel rău nu putea fi pronunțat fără să atragă nu știu ce nenorociri. Așa că, exceptându-i pe Dumbledore și Potter, nimeni nu îi zicea aceluia Voldemort, ci Știți-voi-cine.

P.P.S.: Iată începutul cenzurii: o publicație, numită bugetul.ro, este deja monitorizată. Gestionarii acestui sistem de socializare online au introdus această setare care generează această întrebare ce pare stupidă, dar nu este, pentru că, de fapt, îți sugerează că publicația vizată ar cam utiliza știri false. Nu știu dacă societatea-mamă din USA a gestionarului știe ce fac românii care lucrează pentru cei 9,5 mil. de utilizatori români. Iar dacă nu știe, ne putem întreba de ce… Sau să rămânem pradă a propriei disonanțe cognitive.

Unul din bunurile câștigate după Revoluția din 1989 a fost libertatea de exprimare. Ani la rândul, fiecare om a putut să spună ce i-a trecut prin cap, iar românilor le-au trecut foarte multe. Zeci, dacă nu sute de mii de gazete și jurnale au apărut în democrația românească, dedicate unui public însetat de informație, cultură, senzational și scandal. Presa anti-Iliescu avea, în perioada postrevoluționară, cele mai mari tiraje, dar nimeni nu avea curajul atunci să închidă vreo publicație sau să intimideze redacții întregi.

Doar minerii, sub coordonarea atentă a Securității, au spart geamurile sediilor și i-au căutat cu bâtele pe ziariștii incomozi pentru guvern. A fost o măsură brutală și singulară, mai ales prin aceea că a arătat frica unui establishment, votat de o majoritate copleșitoare, în a pune vreo opreliște directă și asumată libertății de exprimare. Incidente precum Terasa Anda, în care doi ofițeri ai SRI au filat o ziaristă, au produs vâlvă tocmai datorită sentimentului de libertate predominant în societate. Lumea avea intuiția sănătoasă că Securitatea și Guvernul nu au de ce să intervină în viața privată sau profesională a jurnaliștilor, că rolul presei este de a critica Puterea, nu de a-i ridica osanale, etc.

Peste zece ani, odată cu triumful guvernului Năstase, presiunile economice asupra ziarelor s-au intensificat, dar au fost în continuare suportabile.Cenzura a apărut în special prin stimulente financiare, care descurajau anchete mai îndrăznețe sau îndulceau tonul critic.Dar, chiar și în condițiile de atunci, nu lipseau investigații serioase asupra unor subiecte importante. Mai mult, abuzurile erau taxate chiar și în ziarele apropiate Puterii. De pildă, pamfletul lui Mircea Cărtărescu despre premierul de atunci, “Baroane”, cu un mare succes de public și cu un efect negativ considerabil asupra personajului principal, a apărut în Jurnalul Național. Apoi, reținerea, chiar pentru scurt timp, a unor indivizi care au diseminat un „armaghedon” compromițător despre Adrian Năstase a stârnit suficientă rumoare, astfel încât măsurile de forță au fost abandonate rapid. ONG-urile erau active, făceau rapoarte și luau apărarea jurnaliștilor agresați.

Față de anii de după revoluție, sentimentul libertății se mai estompase, așa că prea puțină lume s-a supărat când guvernul a închis televiziunea OTV. În mintea oamenilor, începuse să pătrundă ideea că libertatea de exprimare trebuie exercitată în conformitate cu anumite standarde. Totuși, fără legătură directă cu situația postului de televiziune interzis, în apropierea alegerilor, câteva figuri media au apărut într-un clip alături de hip-hop-erii de la Paraziții pentru a striga „Jos Cenzura”, într-o campanie îndreptată contra Consiliului Național al Audiovizualului.

Astăzi, două dintre figurile care apăreau în clipul celor de la Paraziții susțin fără niciun fel de remușcare cenzura, iar Paraziții au devenit incorecți politic, deci trecuți la index. Bineînțeles că nimeni nu vorbește de cenzură, deoarece sună prost și are conotații totalitare. Și oamenii nu vor să fie asociați cu așa ceva. Dar, dacă o elită binefăcătoare, dezinteresată, luminată și voluntară,  se pune pe muncă pentru a arăta cu degetul, real sau virtual, sursele de manipulare, atunci perspectiva se schimbă. Nu mai avem cenzură,  avem doar un despotism luminat sub care ar trebui să fim fericiți. Există niște oameni acolo undeva sus care au grijă ca mințile noastre slabe și neputincioase să nu fie contaminate de informații periculoase. Ce poate fi mai liniștitor? Zi de zi, cineva alege cu grijă știrile și ni le servește cu lingurița. Până la saturație…

După 26 de ani de la Revoluție, ideea de cenzură s-a reîntors în forță, cu asentimentul elitelor occidentalizate și al unui public încă minoritar. Găselnița unui grup de IT-iști, alături de un ONG finanțat de George Soroș, cărora li se adaugă două grupuri media subvenționate și emanate din statul profund, de a filtra știrile incomode  pentru narativul oficial, nu este originală. Dar asta nu o face mai puțin toxică. Mai ales dacă vedem entuziasmul juvenil al atlantiștilor autohtoni în a subscrie la programe de cenzură care, în fond, le subestimează și batjocoresc propriul intelect și discernământ.

ONG-urile vocale în anii ’90 sau în timpul guvernării Năstase au încetat să își mai facă simțită prezența.  Active Watch, de pildă, discută astăzi despre incompatibilitatea în care se află președintele radioului public, fără să sufle un cuvânt despre cazul unei redacții întregi care a fost târâtă la Parchet și intimidată pentru a da informații despre patronul lor fugar. Singurul lucru prin care s-a distins recent Active Watch a fost o scrisoare deschisă, semnată de alte ONG-uri , pentru a pune CNA la treabă în fața “derapajelor” unor televiziuni. Era vorba de aceleași instituții media care, pe lângă multe nefăcute, se încăpățânează să dezvăluie poliția politică din România.

Finalul comunicatului arăta astfel: „Organizațiile semnatare susțin libertatea de exprimare și consideră că un spațiu mediatic bogat, vibrant și divers este vital pentru evoluțiile democratice din România. Dezvoltarea unui astfel de spațiu are, însă, nevoie de un organism de reglementare activ și performant, care să joace onest rolul de arbitru, în interesul public”. Cu alte cuvinte, fiecare va avea libertatea de a spune ce vrem noi, în slujba interesului public, definit așa cum vrem noi.

Scandalul jurnaliștilor anchetați de parchet nici măcar nu este singurul sau cel mai important subiect ocultat de organizațiile și presa care se erijează în etaloane ale democrației și statului de drept. Dezvăluirile oficiale ale unor reprezentanți ai statului roman, care confirmau că în România s-a făcut, în ultimii 11 ani, poliție politică, iar instanțele de judecată au devenit „câmp tactic” pentru ofițerii de securitate, nu au trezit în cei care astăzi vor să curețe media nici măcar o reacție. Cât de mică. Deși este fără îndoială cel mai mare scandal din ultimii 25 de ani, cu documente la vedere inconturnabile. În schimb, aproape toate publicațiile și televiziunile care au tratat subiectul au intrat în colimatorul inchizitorilor de presă.

William Casey, directorul CIA din timpul administrației Reagan, declara ferit de ochii lumii că „programul de dezinformare va fi gata, în momentul în care tot ceea ce vor crede americanii va fi fals”. Din punctul acesta de vedere, ofensiva împotriva mediei alternative nu este specifică României, ci este o acțiune globală de a suprima rezistența în fața noii ideologii totalitare, deși anumite note, nuanțe și oportunisme ne sunt proprii.

Cenzura presei nu este o știre veselă, dar există totuși o rază de speranță și o parte bună. Tentativa noilor jdanovi arată nerăbdarea și iritarea celor care finanțează astfel de campanii. Eludarea constantă a realității, tonul fals și nesinceritatea străbat gazetele de perete ale orânduirii, așa că nu e de mirare de ce lumea s-a îndreptat spre alt-media.

Establishmentul pierde bătălia în momentul în care nu va mai putea controla lucrurile prin modelul soft, practicat până acum, și va trece în ipostaza mult mai firească de comisariat al poporului luminat. În același timp, toată această poveste va spulbera pe termen mediu iluziile celor care mai cred în inocența ongurilor, în poveștile despre libertatea presei și dreptul la liberă exprimare, vânturate de oficinile de pripas. Singurul obiectiv al acestor agitatori de profesie îl reprezintă controlul social total. Iar bătălia pentru suprimarea media non-conformiste e doar unul dintre pași.

Vinerea trecută, mai mulți IT-iști s-au întâlnit la Sibiu pentru a pune bazele unui soft ce ar trebui să depisteze și să blocheze „știrile false”.

Într-un reportaj realizat de Digi 24, unul dintre tineri, Ciprian Ciocan, a declarat:  „S-a spus foarte mult că oamenii doar ies în stradă și că le place doar să distrugă. Aici avem un exemplu că oamenii și construiesc, că oamenii găsesc soluții active și nu doar ies pe stradă”.

Ciocan este directorul executiv al Fundației Comunitare Sibiu. După cum se poate observa pe site-ul respectivei organizații neguvernamentale, aceasta este finanțată și de Fundația pentru Parteneriat.

fundatia comunitara sibiu

Despre aceasta, site-ul dcnews.ro scria în anul 2014, că ar fi fost una dintre principalele ONG-uri finanțate de miliardarul George Soros, alături de Open Society Institute, CEE Trust și Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

Soros - fundatia pentru parteneriat

De asemenea, Asociația pentru Relații Comunitare (ARC) apare și ea pe lista organizațiilor care sprijină fundația condusă de Ciocan. Despre ARC, fluierul.ro scria în anul 2015 că beneficiază de ajutoare (directe sau indirecte) din partea lui Soros. Pe lista întocmită de jurnaliștii sursei citate apare și Fundația PACT, un alt finanțator al organizației lui Ciocan.

A comparat rezultatul alegerilor din 11 decembrie cu evenimentele petrecute după Al Doilea Război Mondial

Într-un interviu acordat presei locale, după alegerile parlamentare din 11 decembrie, Ciprian Ciocan făcea o declarație șocantă.

Directorul executiv al Fundației Comunitare Sibiu compara rezultatul scrutinului din 11 decembrie cu fenomenul Piața Universității și cu momentul în care comunismul s-a instaurat în România, după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial.

Eu cred că rezultatul acestor alegeri, o să exagerez acum, dar eu cred că seamănă cu momentul Piața Universității. Seamănă și cu momentul în care comunismul a venit în România și societatea românească, prin tot ce a avut ea, s-a predat. După Al Doilea Război Mondial, a existat un moment de predare”, afirma Ciocan la Turnul Sfatului TV.

Atenție, acesta este unul dintre oamenii care decid ce știri sunt false sau nu!

Mai mulți tineri care lucrează în domeniul IT s-au reunit vineri noaptea la Sibiu pentru a crea niște unelte, care spun ei, vor ajuta la înlăturarea „știrilor false” de pe facebook, deși nu este clar ce criterii vor fi folosite.

Cele 20 de persoane provin din trei firme importante din domeniu, dar spun că au participat la eveniment în mod voluntar. În demersul lor, au plecat de la lista creată de angajatul Emag Ovidiu Mihalcea, despre ale cărui legături cu mass-media, ActiveNews a scris aici.

”Există acea listă cu 70 – 100 de site-uri, dintre care 20 – 30 le vedem și noi aproape zilnic. Titluri bombastice, toxice, în fine. Se propagă de multe ori fără a fi citite, mulți le distribuie mai departe. Probabil că din traficul acela fac niște bani proprietarii acelor site-uri, dar există și alte teorii pentru care sunt distribuite aceste știri”, arată Radu – unul dintre IT-iști – care este ținta acțiunii lor.

Aceștia lucrează la o aplicație care monitorizează site-urile, pe care consideră ei, că sunt publicate știri false. cu această aplicație, ei vor să colecteze știrile pe care le consideră false, acestea urmând să fie apoi aduse în sânul unei grupări care se va ocupa cu hărțuirea respectivului site la facebook, astfel încât rețeaua să nu le mai distribuie.

”Primul pas este detecția automată. Al doilea pas este acea filtrare manuală făcută de către un grup restrâns voluntari. Al treilea pas este postarea acestor știri într-un grup mare de voluntari, iar cel de-al patrulea pas este raportarea drept știri false de către cei mulți voluntari care sperăm să ni se alăture. Estimăm că vor fi câteva zeci de mii”, rezumă Radu.

Cine se va ocupa de veridicitatea știrilor? Cei de la ONG-ul Funky citizens, prin programul Factual.ro. Acest program a fost susținut, în perioada ianuarie – septembrie 2014 de o bursă de 2800 de dolari din partea Fundației pentru O Societate Deschisă a lui George Soroș. 

„Nu cei de la Facebook fac fact-checking-ul (verificarea veridicității – n.r.). În România am înțeles că vor fi cei de la factual.ro și încă alte câteva ONG-uri. Ei le vor marca drept false, iar de aici mai departe Facebook ar trebui să acționeze, să le limiteze răspândirea”, mai arată Radu.

Majoritatea celor care au participat la hackathhon-ul de la Sibiu au purtat banderole galbene inscripționate cu moto-ul protestelor din ultimele săptămâni, ”#rezist”. Unul dintre cele mai de succes mesaje ale protestelor a fost „noaptea, ca hoții”, cu referire la momentul în care Guvernul Grindeanu a ales să adopte celebra ordonanță 13.

Un scriitor britanic remarca undeva că, dintre toate formele de autodistrugere, niciuna nu este mai patetică decât aceea în care individul alege să fie tratat în relațiile umane vitale ca membru al unei organizații și nu ca o persoana umană, de sine stătoare.

Mi-am adus aminte de vorbele acestea după ce am urmărit în ultimele săptămâni revolta tinerilor și maturilor din corporații, satisfăcuți de eforturile lor politice și economice. Corporația s-a transformat pe nesimițite într-un etalon pentru liberalism, gândire independentă, democrație și bunăstare. O etichetă cu sclipici, bună de pus la costumul (vorba vine) de duminică.

Nu e tocmai dificil să demonstrezi că niciuna din însușiri nu este conformă realității. Ca să luăm doar exemplul mai paradoxal, corporația, deși este (?) un produs al pieței libere, întotdeauna va acționa împotriva pieței libere. Adică, nu doar că marile corporații nu vor sprijini promovarea ideilor liberale, dar vor lucra fără întrerupere pentru a introduce reglementări împotriva competiției, a distruge mici întreprinzători, pe cale de consecință, a exploata angajații și a oferi servicii/produse din ce în ce mai proaste, etc. În practică, corporația este echivalentă fascismului economic, iar partenariatul public-privat nu înseamnă altceva decât că, așa cum strigau aceiași tineri furioși în urmă cu vreo câțiva ani, corporația face legistlația. Codul Fiscal al României, de pildă, se face aproape întotdeaună după discuții cu marile firme de consultanță fiscală, al căror interes obiectiv este de a nu simplifica legislația și de a obține spațiu de optimizare fiscală pentru clienții lor (alte corporații). Exemplele sunt, de altfel, nenumărate. Unul dintre cele mai amuzante este acela al unui antreprenor local, proprietarul unui lanț de cafenele și restaurante, care a susținut cu aplomb legea anti-fumat, fiind conștient că mulți competitori vor sucomba în absența vicioșilor. Singurul lucru neluat în calcul a fost efectul aproape fatal pe care legea l-a avut asupra propriei afaceri.

Cazurile descrise succint mai sus pălesc ca gravitate în comparație cu activitatea corporațiilor bancare, petroliere, farma sau agricole, responsabile, printre altele, de declanșarea unor războaie sau conflicte de amploare. Dar esența este aceeași.

Corporația nu se manifestă nociv doar în exterior, ci își desfășoară propriul fascism și asupra membrilor organizației. Jacques Barzun a observat undeva că statul totalitar și marile firme au același obiectiv: controlul total al individului, abolirea completă a spațiului privat.

Oricine a petrecut chiar și puțină vreme într-o astfel de întreprindere poate depune mărturie despre practicile (extra)curiculare. De la faimoasele teambuilduinguri cu jocuri de rol (un prieten îmi mărturisea despre o excursie în care șeful i-a pus să practice jocul de-a stâpânul și sclavii, în care sclavii erau, bineînțeles, angajații ), până la testele de personalitate, birourile de resurse umane cu selecția lor în funcție de conformitate, panourile motivaționale, etc., toate dau seama despre încercarea de a absorbi complet persoana și a o transforma într-o caricature disciplinată, care răspunde satisfăcută la comenzi, inclusiv la cele din afara orelor de program, atâtea câte sunt. Așa că nu e de mirare de ce, recent, angajații multinaționalelor s-au încolonat, docili și mulțumiți, pentru a face revoluție. Recomandările “dezinteresate” ale top managementului au contat, probabil, puțin, decisivă a fost nevoia de conformitate.

Într-un experiment mult discutat și devenit o referință clasică în istoria managementului, Elton Mayo a scos în evidență importanța condițiilor informale, în special nevoia de apartenență, pentru a obține o productivitate sporită din partea muncitorilor.Cu alte cuvinte, standardizarea psihologică și presiunea informală din marile întreprinderi nu reprezintă un dat colateral, ci o necesitate economică, în primul rând. Grupul are o prioritate funciară în fața individului. Grupul este standardul după care se adaptează individul. Grupul decide ce trebuie să gândească individul. Aceasta este în esență etica fundamentală a oricărei corporații. Orice altă perspectivă devine irelevantă.

“În realitate, aceia care aderă cel mai entuziast la etica organizației își pun foarte puține întrebări legate de mersul societății pe termen lung. Nu e pentru că nu le-ar păsa, ci mai degrabă pentru că tind să creadă că obiectivele corporației și cele ale moralității coincid”, scria, în 1956, Whilliam Whyte într-un studiu neegalat despre omul din corporație, “The organization man.”

Tirania corporatistă se face, însă, prin colaborarea voluntară, de regulă, a angajaților, bucuroși să ia parte la beneficii materiale și psihologice îndoielnice. Acest lucru sugerează un model coercitiv soft, mai înșelător, dar cu atât mai periculos. După cum remarca același Whyte, măcar într-un scenariu ca “1984” știai cine sunt oamenii cei răi, pe când aici ești supus unei dictaturi impersonale.

“Trăiesc în Epoca Managerială, într-o lume a Administraţiei. Acum, cel mai mare rău nu se face în acele “bârloguri ale crimei” murdare, pe care îi plăcea lui Dickens să le descrie. Nu se face nici măcar în lagărele de concentrare şi în lagărele de muncă. În acelea vedem rezultatul său final. Dar el e conceput şi comandat (mutat, secondat, dus la îndeplinire şi înregistrat) în birouri curate, cu covoare, încălzite şi luminate corespunzător, de către oameni tăcuţi, cu gulere impecabile şi unghii tăiate şi obraji proaspăt bărbieriţi, care nu au nevoie să ridice vocea. Din această cauză, desigur, simbolul meu pentru Iad seamănă cu birocraţia unui stat poliţienesc sau cu sediul unei companii de afaceri extrem de josnice. (C.S. Lewis – Scrisorile unui diavol bătrân către unul mai tânăr)


Categorii

Corporatism, Dezinformari, hoaxuri, diversiuni, manipulari, Facebook, Internet, New Media, Noile Tehnologii, Noua ordine mondiala, guvern mondial (Pasi catre Antihrist?)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

30 Commentarii la “NOUA CENZURA, NOUL OM AL TIRANIEI CORPORATISTE. “Vă vom goli de conținut și vă vom umple cu noi înșine”/ Total intamplator, ONG-uri si programe implicate in initiativa combaterii stirilor false, stipendiate de SOROS

  1. Pai sa-i dea in judecata. Cine se cred ei pana la urma. Daca e voie sa te exprimi liber si prin asta nu ai un discurs de ura, indecent, calomnios sau care face rau direct unor persoane sau unei comunitati, atunci nu vad de ce nu se poate omul exprima liber, spunandu-si parerea. Doar nu vor sa gandim toti la fel. Cea ce fac ei este complet ilegal, fascist si comunist la un loc. Acusica o sa intre si pe site-uri ortodoxe, sa vada daca nu cumva minunile sfintilor intra la fake news dupa cerebelul lor.

  2. Din pacate, cei care ar trebui primii sa ia masuri nu fac nimic, lasand totul pe umerii societatii civile – desi, paradoxal, in contextul dat ei sunt cei dintai perdanti. Ministerul Justitiei, Parlamentul, Avocatul poporului..nimeni nu zice si nu face nimic.
    Pe de alta parte, si eu vad lucrurile ca Titus L. Isi cenzureaza, in fond, propriul forum de (falsa) dezbatere, un spatiu oricum devenit imund si kafkian, in care cei care nu se incadreaza in curentul de opinie dominant deja se retrag in penumbra si se simt tot mai sufocati.
    Cu toate astea, a lasa lucrurile sa curga pe un astfel de fagas nu numai ca duce la nasterea unui precedent teribil de primejdios, dar si la segregarea tot mai radicala a acestui segment de populatie care pare sa actioneze tot mai detasat de exigentele legii si ale statului democratic, dar prin parghii suficient de oculte si eficiente ca sa il submineze in mod fatal.
    Daca insa statul insusi nu reactioneaza prin propriile lui parghii specifice, ma tem ca suntem condamnati, oricat de treaza si vigilenta se dovedeste a fi o mare parte a societatii civile care, insa, ramane “in aer’, nesustinuta. In timp ce acestor cerberi ai libertatii li se sufla in schimb temeinic in panze de o alta zona a statului, cea canceroasa, mai putin sfielnica in a si folosi propriile parghii institutionale, si nu oricum ci la turatie maxima.
    Somnul prea indelungat al natiunii noastre a nascut monstri, si s ar putea sa fie prea tarzie desteptarea. Poate gresesc, dar noi suntem un popor autodevorator – de la avorturi pana la vesnicele lupte intestine care au macinat secole atat autoritatea statala cat si comunitatea, incapabile ambele sa gaseasca un nivel superior de agregare, sa se inalte deasupra interesului marunt al securitatii individuale imediate pt a privi spre un orizont comun. Am facut o, dar doar in vorbe la care, ca sa fie absurdul si ipocrizia depline, suntem adevarati maestri.
    Stiu, suna acru si steril din cale afara. Asta e…

  3. In State acelesi pb dar la o scara mult mai mare. Televiziunea lui Jones cenzurata de google pe partea de publicitate – nu prea inteleg mecanismul –
    “The globalists are going all out to suppress Infowars and have no gone for the jugular trying to destroy Infowars ad revenue”
    https://www.youtube.com/watch?v=-AjO29hHl7M

    Arestari masive in retele de pedofili – presa comunist-globalista “fakestream” sau very fake news nu prezinta subiectul….
    Graficul pe trei saptamani :
    https://ibankcoin.com/zeropointnow/files/2017/02/total.jpg
    http://www.zerohedge.com/news/2017-02-20/uk-police-chief-former-british-pm-was-huge-pedo-establishment-covered

    Inca ceva important –
    Congressman Curt Weldon Goes All Out Against The Criminal Clintons
    https://www.youtube.com/watch?v=XdYWYJ4oH3k

  4. @Doroteea: aproape ca o profetie. As adauga ca nu doar natiunea noastra doarme, ci poate doar ceva mai profund. Lumea crestina – sau mai bine zis fost crestina – a adormit. Am sentimentul ca fiecare dintre noi trebuie sa recunoasca ca asteptam ceva ce trebuie sa se intample. Anume stim undeva in adancul nostru ca pacatele se spala cu sange, acesta este sensul jertfei. Acest sange il asteptam unii si il doresc altii. Asta pentru ca am uitat majoritatea ca jertfa este mereu si neintrerupt in Euharistie unde acela este preacurat trupul Lui si acela este scump sangele Lui ce ni se da noua spre iertarea pacatelor. Dar cati mai cred cu adevarat si nu cu gura doar? Dar si cati mai cred macar cu gura? Si atunci de asta zic: ca vrajba se va adanci din ce in ce mai mult, la fel si nepasarea. Si sangele va veni sa spele pacatele.

  5. Este imperios necesara promovarea unui curent anti Facebook , anti Twitter , migrarea la alternativele Youtube , renuntarea la utilizarea Goagal ca motor de cautare si chiar la browserul Chrome – Problema fundamentala este ca aceste retele domina internetul in mod dezechilibrat aungand acum sa-l SUBSTITUIE – Google s-a bagat peste tot cu logarile , a infestat complet Androidul – Si asta numai din comoditatea noastra.
    Alternativele exista si web-ul trebuie sa ramana liber de orice garduri si imprejmuiri asa cum fac mafiile globaliste de la companiile enuntate.
    Observati cum a preluat facebook-ul sectiunile de comentarii pe mai toate publicatiile – Unele site-uri nu pastreaza macar o sectiune proprie – un mecanism parsiv de a arunca comentatorul in ograda securista a fakebook-cia-sri…

    Oricum, ce se incearca acum este oarecum tardiv pentru ca tintele vizate au grupuri de sustinatori deja formate si se preconizeaza o mobilizare comuna a presei alternative (adevarata presa) – cel putin in zona occidentala

    https://www.youtube.com/watch?v=Pq09BEp8Z_8
    MIlo Press Conference – Free Speech Under Attack

  6. @menumorut

    Pacatele ne apartin noua si nu putem da vina pe diavol pana la urma, pentru ca el doar ne ispiteste, dar partea de “inteligenta” e a noastra si n-ajunge toata hartia de pe planeta sa scriem cum ne-o facem noi cu mana noastra.

  7. Omul nou este anxios, depresiv si gol la interior

    3,5% dintre adolescenţi suferă de depresie şi 13% au tulburări de anxietate.
    http://adevarul.ro/locale/alexandria/cat-grava-depresia-copii-ajung-tinerii-isi-doreasca-moartea-1_58a96c325ab6550cb89cb09a/index.html

    “În societatea actuală, viteza cu care trăim – exact aşa cum se aude, ne trăim viaţa în mare viteză – a creat o instabilitate emoţională în rândul maselor, iar anxietatea şi depresia sunt răspunsuri clare că am pierdut controlul asupra vieţii noastre şi că avem nevoie de o pauză, avem nevoie să ne reechilibrăm din punct de vedere emoţional”
    http://www.libertatea.ro/ultima-ora/anxietatea-si-depresia-au-pus-stapanire-pe-tinerii-din-ziua-de-azi-1314511

  8. @ Ileana

    Sigur ca asa este, dar si cartea asta – ca oricare alta – trebuie citita intr-o anumita ”cheie”. Trebuie stiut si ca autorul, nascut catolic, ulterior ateu, s-a convertit la varsta adulta la anglicanism.

  9. Doamne ajută tuturor !!! Parafrazându-l pe marele nostru învățat Nicolae Iorga ,am ajuns în situația de “Pitești după Pitești” !!! Locul lui Nicolski & comp.a fost luat de Soros & comp., securitatea și-a “schimbat părul dar năravul ba”,sri + dna fac poliție politică ca pe vremuri, dar nițel mai “politicos”,iar locul lui Țurcanu & comp. a fost luat de “voluntarii #rezist” care doresc să ne reeduce cu orice preț ,filtrând și separând pentru noi știrile “toxice” și “false” de cele considerate de ei “adevărate” !!!
    Reeducarea n-a murit ci doar și-a perfecționat metodele și modul de acțiune din agresiv în politicos !!! “Este nevoie de multă rugăciune cu durere “(Sfântul Paisie Aghioritul) !!!

  10. important – latul se strange..
    https://www.youtube.com/watch?v=gAltbgAIhmw

    This powerful interview contains breaking news about John Podesta’s lies about the investigation known as Pizzagate. We also dissect the highly suspicious development that actor Ashton Kutcher is partnering with the DHS to expose and stop human trafficking. My guests, Twitter sensation ‘Pizzagate Angela’, follow her at @Notmanipulated 7 and Michael, an excellent researcher help us break it all down.

  11. un fenomen mai nou:
    http://www.infowars.com/why-mainstream-media-websites-are-censoring-removing-comment-sections/
    WHY MAINSTREAM MEDIA WEBSITES ARE CENSORING & REMOVING COMMENT SECTIONS

    Am observat ca nici DIGI24 nu mai are sectiune de commentarii…:) – Nici legatura la Fakebook nu exista . Cel putin acum un an stiu ca aveau
    …Cum se leaga toate sub obladuirea agenturilor globaliste

  12. Nu stiu cat de atenti sunteti la anumite stiri din occident – mai ales ca apar doar in zona alternativa –> E Jale ce se intampla/mocneste acum la cazanele din spatele cortinei – De cand cu acest scandal al elitelor pedofile, Marii rechini devin tot mai stresati si incep sa-si sacrifice slugile. Lady Rothschild il inghesuie pe Podesta din cauza campaniei electorale defectuoase…

    https://www.reddit.com/r/conspiracy/comments/5vkhfr/lady_lynn_forester_de_rothschild_tweet_calling/
    http://www.godlikeproductions.com/forum1/message3458578/pg1
    https://voat.co/v/pizzagate/1668040

    http://yournewswire.com/rothschild-pizzagate-podesta-twitter/

  13. Adevarul vă va face liberi.
    Cine alege Adevarul din mizeria minciunii?
    Omul?, Căzutul ? Cel care se crede pe sine vrednic de aceasta? Căzutul cel mult poate recunoaşte adevarul caderii sale. Atât. Când deja se crede în masură sa judece Adevarul, s-a poziționat mai presus de El. Adica şi-a împropriat puterea de a decide asupra Adevarului şi al condamna…( la rastignire pamântească), proclamând miciuna ca Adevar, (pentru că Adevarul nu-i slujeste poftelor de putere, de stapânire şi control peste ceilalți, ci minciuna).
    Miciuna insistă, şi astazi chiar declamă… #rezist
    Da. Ea este maleabilâ, subtilă, uşor de folosit, de primit, de purtat…
    Dar… are nevoie de oameni abili, instruiți, investiți cu autoritate, cu putere… nu de… saraci cu duhul…
    Minciuna se teme… de Adevar… de aceea vrea filtre, cezuri, inteligențe speculative, rafinamente lingvistice, inginerii ultra sofisticate, pentru a se arata Adevar…
    Minciuna, are nevoie de inginerii tot mai perfectionate, de oamenii cât mai instruiți şi mai iluştrii în a o prezenta lumii cât mai inleligent posibil, pentru ca prin asta poate fi admirata, slâvita şi slavitoare, ulilă şi eficientâ.
    Adevarul nu are nevoie de asa ceva.
    Adevarul este al inocentilor. A celor ce sunt prunci cu inima. Al celor ce-l rostesc spontan , fara interese, pregatiri inteligente şi logici alunecoase.
    El are puterea Sa. Nu-i trebuie nimic de la cineva.
    Nu are nevoie de om, de tehnologie de inginerie, de telente literare, lngvistice, de inteligente legitimate de academii cu titluri rasunatoatre…, de nimic.
    Ce nevoie are multimea, umanitatea, de cenzuri, de filtre, de calificati mincinoşi, care sa-i aleaga adevarul de minciuna?
    Toate se vad dupa roadele lor.
    Calificatii, specializații, autorizații aceştia… de cine sunt autorizati sa ne serveasca cele ce şi-au propus?
    Ce treaba au ei cu Adevarul?
    Ce fapte îi recomandă?
    Sunt sfinți desavârşiți?
    Sunt fara vinovații, fara patimi, fara cusur, fara prihană, fara interese personale, partinitoare…?
    Cum recunosc falsul…, miciuna, neadevarul… după interes?
    Aaaa…
    Sunt specialişti, sunt inteligențe speculative… etc…etc…
    Şi de ce o fac?
    Pentru ca au interese…
    #rezist…
    Adevarul nu are nevoie de…
    Miciuna se victimizeaza se eroicizează şi declamă… #rezist

  14. @M

    Lipsa de credinta, cochetarea voita sau nevoita cu tot felul de zone gri si tonele de zahar care nu mai lasa organismul sa asimileze B-urile, plus cateva E-uri, duc inevitabil la probleme cu sistemul nervos, la anxietati. Daca mai pui si ingurgitarea programelor sataniste de la televizor, ai reteta completa ca sa-ti distrugi copilul. Sa spuna si in care segment de populatie apar aceste probleme.

    Caut acum un serial de desene animate in care personajele sa aiba parinti. Observ ca sunt ucisi sau absenti toti parintii. E unul rusesco-evreiesc Masha si Ursul in care fetita e mai mult un demon decat un copil normal, dar care e foarte bine realizat. Pe urma unul unguresc foarte dragut cu niste insecte, dar si acolo personajele principale se descurca pe cont propriu si nici urma de parinti. Si e un melc nervos pe care asta mica a mea a inceput sa-l imite. Iau vreo doua jucarii la care tine si ii spun ca daca nu termina zboara la gunoi si-n secunda urmatoare zambeste. Dar pana m-am prins ca imita melcul ala nenorocit a trecut ceva vreme. Toate sunt facute pentru reeducare. Sunt prezentati un fel de dumnezei mici care fac ce vor, cum vor si razbat singuri in viata. Porcariile cu morfi care se transforma si obtinutul prin mijloace supranaturale sau cu forta nu l-am mai cercetat pentru ca duhneste din start. Acum am trecut cu asta mica la Mihaela si Miaunel si Balanel si astept sa se incalzeasca. Ma felicit ca n-am dat-o la gradinita. M-am tot gandit la sintagma cei sapte ani de acasa si cred ca astia sunt exact anii in care poti sa-ti formezi copilul asa cum vrei tu si ca sa fii pe aceeasi lungime de unda cu el.

  15. @Ileana

    Multumesc pentru comentariu. Experienta altor parinti este de un real folos pentru cei care sunt la inceput de drum in cresterea si educarea copiilor.

  16. @Titus L (#5):

    E intr adevar cam peste tot, dar la noi are o componenta in plus: au inhatat deja parghii si resurse esentiale ale statului si tind, imi pare mie, la dizolvarea lui (nu e cazul peste tot). Eu nu imi dau seama daca statul roman va rezista, mi se pare mai degraba ca romanii vor fi sclavi (deja sunt intr un fel) pe pamantul lor, un fel de amerindieni daca vrei… Sigur, nu sclavi in sensul antichitatii, ci mai degraba un soi de fosti proprietari carora li s a luat casa dar raman tolerati de noii stapani in camera slujitorilor in schimbul serviciilor de curatenie.Un colonialism clasic de fapt.
    In restul lumii, acolo se petrece altceva, mai profund (de care altfel nici noi nu suntem scutiti), un colonialism de alta natura, sui generis, care – oricat ar parea de dement – mi se pare ca vizeaza insasi specia (nu intamplator aceasta reformare a bazelor umane biologice). Eu una nu sunt sigura ca jertfa de sange este in prezent principala amenintare (nu ca ar fi exclusa), ci una mult mai subtila in care tehnologia are un cuvant serios de spus si careia ii putem rezista printr o grija imensa asupra miscarilor sufletesti si, da, prin mentinerea vie a Tainelor.
    Oricum, pana una alta se pare ca ‘fortele binelui’ au preluat, fie si temporar, un oarecare control :). Nu cred ca tr sa fim amarati, pt ca asistam la o lupta, nu la un deznodamant.

  17. Sper sa nu mi se replice de undeva ca Binele in sensul lui suprem nu are legatura cu ce se intampla acum in lume…va rog… Cine crede ca aici e o vorba strict de zona “cezarului” ma tem ca se cam inseala.

  18. Renuntati la cautarea pe Google – Treceti la alte motoare (https://duckduckgo.com/) pt ca google scoate din algoritmul de cautare site-uri extrem de importante – Este extrem de grav

    http://www.naturalnews.com NU mai apre in lista de cautare

    http://www.naturalnews.com/2017-02-22-google-blacklists-natural-news-removes-140000-pages-from-its-index-memory-holes-natural-news-investigative-articles.html

    https://www.youtube.com/watch?v=DEDIeP8zk00
    “This is a modern day book burning, and if Google gets away with this assault on real news and free speech, then NO ONE is safe.”

  19. @stef

    nu te contrazic in principiu, dar am incercat si mie mi a aparut in lista naturalnews.

  20. @Doroteea
    Cautarea da pe prima pagina – “natural.news” – un site “bogus” sa-i spunem care nu are nici o legatura cu http://www.naturalnews.com al lui Mike Adams. Conectarea din bara browserului direct pe adresa merge fara probleme insa daca vei cauta ceva legat de vaccinuri , big pharma , gmo , etc nu vei mai primi ca rezultate nici un articol valoros de pe acest site.

    La fel si pe https://encrypted.google.com

    https://www.reddit.com/r/conspiracy/comments/5vm08r/google_blacklists_natural_news_removes_140000/

    🙂 Iaca si un motor de cautare care filtreaza propaganda si dezinformarea:

    http://www.goodgopher.com/
    https://vimeo.com/128898078

  21. @RobertCr

    Sa-ti traiasca. Eu am cunoscut la biserica o doamna doctor care a nascut cu o saptamana dupa sau inainte de mine, dar ea era la al doilea copil si mult mai detasata si am observat ca isi cam ferea fetita de doctori. Cand a mea avea febra, o sunam si mai imi dadea sfaturi. De vreo doua ori am mers cu masina pana langa spital, ca noi stam la tara, si am asteptat sa-i treaca la asta mica febra, primind incurajari prin telefon de la aceasta prietena s anu fac niciun pas spre spital. In caz contrar ar fi trebuit sa o internez, avand in vedere panicile de rigoare. Nu stiu ce efect are masina iarna asupra febrei, dar asta mica reusea pana la urma sa transpire taman atunci, desi era pe supozitor de paracetamol mai dinainte. Pana m-am prins ca ei fac un fel de rosu in gat, care tine maxim trei zile de fiecare data cand le iese cate o pereche de dinti si trebuie doar scazuta febra, cu grija sa nu intoxici copilul, m-am cam stresat. Stiu mamici care au distrus stomacul copiilor cu Nurofen. Fetita unui parinte a facut ulcer. Asta ar fi poate singurul sfat medical pe care l-as putea da si eu: sa incerce sa menajeze stomacul copiilor. Si sa caute sa se sfatuiasca cu un doctor bun. Ma bucur ca practic n-a fost nevoie de antibiotic deloc pana acum. Intr-adevar, in afara de alergie la lapte, a mea n-a avut impasuri, dar cred ca si laptele matern, care are cei mai multi anticorpi dupa doi ani de la nastere, este lasat de Dumnezeu pentru pana mai incolo. Orice problema se rezolva in mai putin de un minut foarte bine la san. A intepat-o albina, treci la tsatsa. S-a julit la genunchi sau e racita, la fel. Fiecare mamica stie ce e mai bine pentru copilul ei si mamica poate alege ce i se pare ei ca ar ajuta-o mai mult pe ea si pe bebelus sau copil mic. Si tatal este foarte important in momentele critice. Mai ales pe post de paratrasnet si de element care ar trebui sa-si pastreze calmul cand mamica intra in panica, pe langa ajutorul pe care il ofera oricum ca sot si parinte. Iar un al treilea tovaras de nadejde pentru mine a fost scaunul de masina tip scoica, in care am leganat-o ca sa adoarma pana dupa doi ani, cand ii atarnau deja picioarele pe afara. Tinutul in brate, leganatul si alaptatul par a fi dusmanii cuiva in zilele noastre. Eu consider ca sunt trei elemente care te apropie mult de copil si il ajuta sa se simta comfortabil si iubit.

  22. luati si va mirati:

    https://www.theguardian.com/news/gallery/2017/may/24/hate-speech-and-anti-migrant-posts-facebooks-rules

    Vorba unui amic: ‘- Gigel, ce vrei sa te faci cand o sa fii mare? – Cenzor facebook!”

  23. Pingback: ”EPIDEMIE” DE CONTURI BLOCATE PE FACEBOOK-ul ROMÂNESC. Control social prin cenzura privatizata si raportare selectiva. Utilizatorii suspendati sunt cunoscuti pentru opiniile incorecte politic sau contrare propagandei ”tefeliste”
  24. Dintre toate tiraniile, tirania exercitată pentru binele victimelor sale este, poate, cea mai insuportabilă. S-ar putea să fie mai bun traiul sub un stăpân care te exploatează decât sub oameni omnipotenţi cu pretenţii de moralitate. Cruzimea stăpânului care te exploatează poate la un moment dat să adoarmă, lăcomia sa poate să se sature, dar cei care ne chinuiesc pentru binele nostru ne vor chinui fără încetare, făcând acest lucru cu acordul propriilor lor conştiinţe.

    Creştinul are un mare avantaj faţă de ceilalţi oameni, nu pentru că este mai puţin căzut decât ei, nici pentru că este destinat să trăiască într-o lume căzută, ci pentru că ştie că este un om căzut într-o lume căzută.

    Cel mai sigur drum către iad este cel progresiv – panta lină, uşor de parcurs, fără curbe neaşteptate, fără pietre de hotar, fără indicatoare.

    Creştinii au dreptate: Mândria a fost cauza principală a nenorocirilor din orice naţiune şi din orice familie de la începutul lumii. Alte vicii pot uneori să-i aducă pe oameni laolaltă: poţi găsi prietenie şi glume între beţivi şi stricaţi. Dar mândria înseamnă întotdeauna duşmînie- ea este duşmănie, şi nu numai duşmănie între oameni, ci duşmănie faţă de Dumnezeu. În Dumnezeu găseşti ceve ce îţi este infinit superior în toate privinţele. Dacă nu-L cunoşti pe Dumnezeu în felul acesta – şi dacă, prin urmare, nu şti că eşti neînsemnat în comparaţie cu El – tu nu-L cunoşti deloc pe Dumnezeu. Câtă vreme eşti mândru, nu-L poţi cunoaşte pe Dumnezeu. Omul mândru priveşte totdeauna de sus la lucruri şi la oameni şi, bineînţeles, câtă vreme priveşti în jos, nu poţi vedea ceva ce este deasupra ta.

    Dacă vei căuta adevărul, poate că vei găsi mângâiere în cele din urmă; dacă vei căuta mângâiere, nu vei găsi nici mângâiere şi nici adevăr – doar vorbe mieroase şi iluzii deşarte la început şi, în cele din urmă, disperare.

    C.S. Lewis

  25. Trăiesc în Epoca Managerială, într-o lume a Administraţiei. Acum, cel mai mare rău nu se face în acele “bârloguri ale crimei” murdare, pe care îi plăcea lui Dickens să le descrie. Nu se face nici măcar în lagărele de concentrare şi în lagărele de muncă. În acelea, vedem rezultatul său final. Dar el e conceput şi comandat (mutat, secondat, dus la îndeplinire şi înregistrat) în birouri curate, cu covoare, încălzite şi luminate corespunzător, de către oameni tăcuţi, cu gulere impecabile şi unghii tăiate şi obraji proaspăt bărbieriţi, care nu au nevoie să ridice vocea. Din această cauză, desigur, simbolul meu pentru Iad seamănă cu birocraţia unui stat poliţienesc sau cu sediul unei companii de afaceri extrem de josnice.

    C.S. Lewis

  26. Pingback: RAZBOIUL IMPOTRIVA DEMOCRATIEI SI A LIBERTATII. Isteria FAKE-NEWS, un pretext inventat pentru legitimarea POLITIEI GANDIRII/ Societatea civila: reteta SOROS de cucerire a puterii politice
  27. Pingback: DE LA FARISEII DE IERI LA FARISEII DE ASTAZI... "Amagitorul acela..." si META-amagitorii lumii - Cuvântul Ortodox
  28. Pingback: FANTOMELE LUI SOROS IN ROMÂNIA. O analiza a thin-tankului The Capital Research/ George Soros in razboi declarat cu PATRIOTISMUL. Si in lupta pentru legalizarea drogurilor
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare