HOMO SOVIETICUS a murit, traiasca HOMO GLOBALIS! “Profetiile” unui cunoscut disident anticomunist. ALEXANDR ZINOVIEV despre TOTALITARISMUL DEMOCRATIC si GUVERNUL MONDIAL: “Cred ca monstruozitatea secolului 21 va depasi tot ce a vazut omenirea pana acum. Liderii noii ordini mondiale au ales o strategie a VIOLENTEI PERMANENTE. Esenta sistemului occidental este de a dezbina, ca mai apoi sa actioneze ca Justitiar Suprem”

17-10-2017 13 minute Sublinieri

Al. Zinoviev: autoportret

Aleksandr Zinoviev: Sfarsitul comunismului in Rusia a insemnat sfarsitul democratiei in Occident

Sursa: zinoviev.info

Traducere pentru Cuvântul Ortodox: B.D.

Aleksandr Zinoviev, impreuna cu Soljenitin si Saharov, a fost unul dintre cei trei giganti intelectuali deveniti disidenti spre finalul perioadei sovietice.

Acest interviu profetic si remarcabil a fost pubdlicat initial in 1999 in revista frantuzeasca Le Figaro. Titlul original era “Occidentul si Rusia – o catastrofa controlata”.

Aleksandr Zinoviev (1922-2006) a fost exilat din URSS impreuna cu sotia si fiica pe 6 august 1978, in principal din cauza scrierilor sale despre natura comunismului sovietic. Si-au petrecut urmatorii 20 de ani in Munchen. Pe 30 iulie 1999 s-au intors in Moscova, de aceasta data din cauza scrierilor lui despre Occident. Zinoviev a murit in 2006, fiind ingropat in cimitirul Novodevici.

Aceste cateva randuri sugereaza ca trebuie sa fi fost un barbat remarcabil. A fost. Nascut in 1922 intr-o familie de tarani, a fost al saselea din unsprezece copii si a devenit un fenomen international intr-o varietate de domenii: filozofie (in special in domeniul logicii polivalente), literatura (romane, nuvele, poezie), politica, sociologie si pictura. Cele doua carti care ilustreaza cel mai bine motivele exilului si reabilitarii sale sunt, din punctul meu de vedere, “Realitatea comunismului” si “Occidentul” [e de mentionat si “Homo sovieticus” – n.n.].

Acest ultim interviu dinaintea intoarcerii sale in Rusia ne furnizeaza un excelent exemplu al talentului sau juridic fara egal in domeniul sociologiei.

Michael Kirkwood, profesor emerit, Universitatea din Glasgow

I: Cu ce sentimente va intoarceti acasa dupa un exil atat de indelungat?

R: Cu sentimentul ca odinioara am parasit o mare, respectata si uimitoare putere. Intorcandu-ma acum, am gasit o tara invinsa, in ruine. Spre deosebire de altii, daca as fi avut de ales, eu nu as fi parasit niciodata URSS-ul. Emigrarea a fost o adevarata pedeapsa pentru mine.

I: Cu toate acestea, sunteti primit cu bratele deschise aici! (in Germania, n.ed.)

R: Adevarat… Insa in ciuda recunosterii triumfatoare si a succesului global al cartilor mele, aici m-am simtit intotdeauna un strain.

I: Dupa caderea comunismului, sistemul occidental a devenit principalul subiect al cercetarilor dumneavoastra. De ce?

R: Pentru ca s-a intamplat exact ceea ce prezisesem: caderea comunismului a dus la faramitarea Rusiei.

I: Deci lupta impotriva comunismului a fost o conspiratie pentru a distruge Rusia?

R: Intocmai. Spun aceasta deoarece odinioara am fost complice involuntar al acestei actiuni rusinoase. Occidentul si-a dorit si a orchestrat catastrofa ruseasca. Am citit documente si am luat parte la cercetarile care, sub pretextul conflictului ideologic, au lucrat inspre distrugerea Rusiei. Aceasta a devenit atat de insuportabil pentru mine, incat nu am mai putut ramane in tabara celor care-mi distrug poporul si tara. Occidentul nu-mi este strain, dar il consider un imperiu inamic.

I: Ati devenit patriot?

R: Patriotismul nu ma priveste. Am primit o educatie internationala si raman loial acesteia. Nu pot spune nici macar daca iubesc Rusia si pe cetatenii sai. Fac parte dintre ei. Astazi suferinta poporului meu este atat de oribila incat nu pot sta sa-i privesc de departe. Barbaria globalizarii se manifesta in multe si diverse forme inacceptabile.

I: Si totusi, multi fosti disidenti sovietici vorbesc despre fosta lor tara drept o tara a drepturilor omului si a democratiei. Acum cand acest punct de vedere a ajuns larg acceptat in Vest, dumneavoastra incercati sa-l infirmati. Nu avem o contradictie?

R: In timpul Razboiului Rece, democratia era o arma de lupta impotriva totalitarismului comunist. Astazi intelegem ca Razboiul Rece a reprezentat apogeul istoric al Occidentului. In acea perioada Vestul avea tot: o crestere fara precedent a bogatiei, libertate adevarata, un incredibil progres social, realizari stiintifice si tehnologice colosale. Insa in acelasi timp, Vestul se schimba imperceptibil. Integrarea timida a tarilor dezvoltate lansata atunci a dus la internationalizarea economiei si globalizarea puterii pe care le vedem acum.

Integrarea poate ajuta la sporirea binelui comun si poate avea un impact pozitiv daca este condusa de aspiratia legitima catre o unire fraternala a popoarelor, de exemplu. Insa integrarea mentionata de mine a fost conceputa de la bun inceput sub forma unei structuri verticale controlata strict de catre o putere supranationala. Fara o contra-revolutie ruseasca reusita impotriva Uniunii Sovietice, Vestul nu ar fi putut porni procesul globalizarii.

I: Deci rolul lui Gorbaciov nu a fost unul pozitiv?

R: Eu privesc lucrurile dintr-un unghi usor diferit. Contrar credintei comune, comunismul sovietic nu s-a prabusit din cauze interne. Colapsul sau este cu adevarat cea mai mare victorie din istoria Occidentului. O victorie nemaiauzita care, dati-mi voie sa ma repet, permite stabilirea unui monopol de putere unitar la nivel planetar. Sfarsitul comunismului a semnalizat in acelasi timp si sfarsitul democratiei. Epoca moderna este nu doar post-comunista, ci totodata si post-democratica! Asistam astazi la stabilirea totalitarismului democratic sau, daca doriti, a democratiei totalitare.

I: Nu suna toate acestea putin absurd?

R: Chiar deloc. Democratia necesita pluralism si pluralismul implica existenta a cel putin doua forte mai mult sau mai putin egale, care se opun si totodata se influenteaza reciproc. In timpul Razboiului Rece aveam democratie mondiala, pluralism global, cu doua sisteme opuse – capitalist si comunist -, plus cateva tari cu un sistem amorf ce nu apartinea niciunuia dintre cele doua. Totalitarismul sovietic era sensibil la critica Vestului. La randul sau, URSS-ul influenta Vestul, in special prin partidele comuniste locale. Astazi traim intr-o lume dominata de o singura forta, o singura ideologie si un singur partid pro-globalizare. Toate acestea impreuna au inceput sa ia forma in timpul Razboiului Rece, cand au inceput sa apara gradual diverse suprastructuri: organizatii comerciale, bancare, politice si mass-media. In ciuda ariilor de activitate variate, ceea ce aveau in comun era tocmai intinderea lor transnationala. Odata cu prabusirea comunismului, acestea au ajuns sa conduca lumea. Astfel, tarile din Vest au ajuns intr-o pozitie dominanta, gasindu-se totusi si intr-o pozitie subordonata pe masura ce-si pierd suveranitatea gradual in favoarea a ceea ce eu numesc o supra-societate. Supra-societatea planetara este compusa din organizatiile comerciale si necomerciale a caror influenta se intinde mult mai departe de granitele statale. La fel ca alte tari, si tarile occidentale sunt subordonate acestor structuri supranationale. Asta in ciuda faptului ca suveranitatea statelor era parte integranta a pluralismului si deci a democratiei la scara globala. Supra-puterea de azi suprima suveranitatea statelor. Integrarea europeana ce se desfasoara astazi in fata noastra duce la disparitia pluralismului in cadrul noului conglomerat, in favoarea puterii supranationale.

I: Dar nu credeti ca Franta si Germania raman democratii?

R: Tarile din Vest au cunoscut adevarata democratie in timpul Razboiului Rece. Partidele politice aveau adevarate diferente ideologice si programe politice diferite. Si organizatiile media erau diferite unele de altele. Toate acestea aveau un impact asupra vietilor oamenilor de rand ce contribuiau la cresterea bogatiei lor. Acum toate acestea s-au terminat. Un capitalism democratic si prosper, cu legi orientate inspre social era posibil in mare parte datorita fricii de comunism. Dupa caderea comunismului in Europa de Est, s-a lansat un atac masiv asupra drepturilor cetatenilor din Vest. Astazi socialistii aflati la putere in majoritatea tarilor europene urmaresc politici de demantelare a sistemelor de securitate sociala, distrugand tot ce era socialist in tarile capitaliste. Nu mai exista o forta politica in Occident capabila sa protejeze cetatenii de rand. Existenta partidelor politice este cel mult o formalitate. Vor fi din ce in ce mai putin diferite pe masura ce trece timpul. Razboiul din Balcani a fost orice altceva in afara de democratic. Totusi razboiul a fost comis de socialistii ce fusesera istoric impotriva unor astfel de intreprinderi. Ecologistii, aflati la putere in unele tari, au salutat catastrofa naturala cauzata de bombardamentele NATO. Au indraznit chiar sa sustina ca bombele cu uraniu saracit nu sunt periculoase pentru mediu, in ciuda faptului ca soldatii ce le manevreaza poarta costume speciale de protectie. In consecinta, democratia dispare treptat din structura sociala a Vestului. Totalitarismul se raspandeste peste tot deoarece structura supranationala isi impune propriile legi asupra statelor individuale. Superstructura nedemocratica da ordine, impune sanctiuni, organizeaza embargouri, arunca bombe, produce foamete. Pana si Clinton i se supune.

Totalitarismul financiar a subjugat puterea politica. Emotiile si compasiunea sunt straine totalitarismului financiar. Comparativ cu dictatura financiara, cea politica este omenoasa. Rezistenta era posibila chiar si in cadrul celor mai brutale dictaturi. Rebeliunea impotriva bancilor este imposibila.

I: Ce parere aveti de o revolutie?

R: Totalitarismul democratic si dictatura financiara elimina posibilitatea unei revolutii sociale.

I: De ce?

R: Deoarece acestea combina puterea militara omnipotenta cu stransoarea financiara. Toate revolutiile au primit sprijin din afara. De acum inainte aceasta va fi imposibil deoarece nu mai exista state suverane, nici nu vor mai fi. Mai mult, la cel mai de jos nivel, clasa muncitoare a fost inlocuita de clasa fara loc de munca. Ce isi doresc cei fara loc de munca? Slujbe. De aceea ei se afla intr-o pozitie mai putin avantajoasa decat clasa muncitoare ce i-a precedat.

I: Toate sistemele totalitare au avut propria ideologie. Care este ideologia acestei noi societati pe care o numiti post-democratica?

R: Cei mai influenti ganditori si politicieni occidentali sunt de parere ca am intrat intr-o era post-ideologica. Asta deoarece prin “ideologie” ei inteleg comunism, fascism, nazism etc. In realitate, ideologia, super-ideologia lumii occidentale, dezvoltata de-a lungul ultimilor 50 de ani, este mult mai puternica decat comunismul sau national-socialismul. Un cetatean vestic este spalat pe creier mult mai mult decat a fost vreodata un cetatean sovietic in era propagandei comuniste. Intr-o ideologie, punctul principal nu il reprezinta ideile acesteia, ci mai degraba mecanismele distribuirii lor.

Puterea mass-mediei vestice, de exemplu, este incomparabil mai mare decat cea a mecanismelor de propaganda a Vaticanului in perioada de varf a puterii sale. Si nu este vorba doar de cinema, literatura, filosofie – toate parghiile de influenta si mecanismele folosite in promulgarea culturii, in cel mai larg sens, contribuie la aceasta. La cel mai mic impuls, toti cei care lucreaza in acest domeniu raspund intr-o asemenea concordanta incat este greu de crezut ca ordinele nu vin dintr-o singura sursa de putere. A fost de ajuns deciderea stigmatizarii generalului Karadžić sau a presedintelui Milošević pentru ca masinaria de propaganda planetara sa inceapa sa lucreze impotriva lor. In consecinta, in locul condamnarii politicienilor si a generalilor NATO pentru incalcarea tuturor legilor existente, marea majoritate a cetatenilor occidentali este convinsa ca razboiul impotriva Serbiei a fost necesar si justificat.

Ideologia occidentala combina si amesteca idei in functie de nevoile sale. Una dintre aceste idei este aceea ca valorile si stilul de viata occidentale sunt cele mai bune din lume! Desi pentru cei mai multi locuitori ai planetei, aceste valori au consecinte dezastruoase. Incercati sa-i convingeti pe americani ca aceste valori vor distruge Rusia. Nu veti reusi. Vor continua sa sustina teza universalitatii valorilor occidentale, indeplinind astfel unul dintre principiile fundamentale ale dogmatismului ideologic. Teoreticienii, politicienii si mass-media din Vest sunt absolut convinsi ca sistemul lor este cel mai bun. De aceea ei incearca sa-l impuna peste tot in lume fara nicio indoiala si cu o constiinta curata. Occidentalul ca purtator al acestor valori superioare este astfel un nou superman.

Termenul in sine este tabu, dar totul se reduce la aceasta. Acest fenomen ar trebui studiat stiintific, insa indraznesc sa afirm ca a devenit extrem de dificil sa efectuezi studii stiintifice in anumite arii ale sociologiei si istoriei. Cercetatorul care doreste sa documenteze mecanismele totalitarismului democratic se va confrunta cu dificultati extreme. Va fi transformat intr-un proscris. Pe de alta parte, acei a caror cercetari deservesc ideologia dominanta sunt inundati cu fonduri, in timp ce editurile si mass-media se lupta pentru a putea lucra cu astfel de autori. Am simtit aceasta pe propria piele atunci cand predam si lucram ca cercetator in universitatile straine.

I: Dar nu are aceasta super-ideologie care va displace, idei de toleranta si respect pentru ceilalti?

R: Cand ii asculti pe reprezentantii elitei Vestice, totul pare atat de pur, generos si plin de respect pentru oameni. Ei folosesc astfel regula clasica a propagandei: ascunderea realitatii in spatele vorbelor dulci. Este totusi de ajuns sa pornesti televizorul, sa mergi la film, sa deschizi o carte best-seller sau sa asculti muzica la moda pentru a-ti da seama de contrariul: diseminarea fara precedent a cultului violentei, sexului si a banilor. Discursurile nobile sunt concepute pentru a ascunde acesti trei stalpi (si nu sunt singurii) ai democratiei totalitare.

I: Cum ramane cu drepturile omului? Nu Vestul le onoreaza cel mai mult?

R: De acum incolo, ideea drepturilor omului este sub presiune crescanda. Pana si teza pur ideologica cum ca aceste drepturi sunt intrinsece si inseparabile nu va suporta astazi nici macar prima etapa a unei analize detaliate. Sunt gata sa supun ideologia occidentala aceleiasi analize stiintifice la care am supus comunismul. Dar asta este o discutie lunga, nu pentru interviul de astazi.

I: Are ideologia occidentala o idee principala?

R: Ideea globalizarii! In alte cuvinte, dominatia globala! Cum ideea este cam neplacuta, este ascunsa in spatele unor fraze lungi despre unitatea planetara, transformarea lumii intr-un intreg integrat… In realitate, Vestul a inceput munca la schimbari structurale pe intregul Glob. Pe de o parte avem dominatia lumii de catre societatea occidentala, pe de alta parte aceasta este ea insasi reconstruita vertical, cu puterea supranationala in varful piramidei.

I: Guvernul mondial?

R: Da, merge spus si asa.

I: A crede in aceasta nu inseamna a fi victima unor fantezii delirante despre conspiratii globale?

R: Ce conspiratie? Nu este nicio conspiratie. Guvernul mondial este controlat de liderii unor structuri economice, financiare si politice supranationale binecunoscute. Conform estimarilor mele, aceasta super-societate ce conduce acum lumea, are in jur de 50 de milioane de oameni. Centrul sau este in SUA. Alte tari sunt dominate pe baza unui clasament financiaro-economic sever. Aceasta este realitatea. Cu privire la propaganda, ea proclama crearea guvernului mondial sub controlul unui parlament global ca fiind dezirabila, deoarece lumea este o mare fraternitate. Toate acestea sunt povesti de adormit plebea.

I: Si Parlamentul European la fel?

R: Nu, deoarece Parlamentul European exista. Insa este naiv a crede ca Uniunea Europeana a rezultat din bunele intentii ale guvernelor statelor membre. UE este o arma de distrugere a suveranitatilor nationale. Este parte a proiectelor dezvoltate de organismele supranationale.

I: Comunitatea Europeana si-a schimbat numele dupa prabusirea URSS. Ca si cum pentru a inlocui Uniunea Sovietica, ea este numita “Uniunea Europeana”. Ar putea fi numita diferit. Precum bolsevicii, liderii europeni se autointituleaza comisari. Precum bolsevicii, conduc comisii. Ultimul presedinte a fost “ales” fiind singurul candidat…

R: Nu trebuie sa uitam ca procesul organizarii sociale se supune unor anumite reguli. A organiza un milion de oameni este un lucru, a organiza zece milioane este altceva, a organiza 100 de milioane este o sarcina foarte dificila. A organiza 500 de milioane de oameni este o sarcina de proportii colosale. Este necesara crearea unor noi organisme administrative, instruirea oamenilor care sa le conduca si sa le asigure functionarea fara probleme. Aceasta este o sarcina primara. De fapt, Uniunea Sovietica este un exemplu clasic de conglomerat multinational condus de o structura manageriala supranationala. UE doreste sa obtina rezultate mai bune decat URSS! Este justificat. Chiar si in urma cu 20 de ani eram uimit de faptul ca asa numitele defecte ale sistemului sovietic erau chiar mai avansate in Occident.

I: Cum ar fi?

R: Planificarea! Economia occidentala este infinit mai planificata decat a fost vreodata cea a URSS-ului. Birocratia! In Uniunea Sovietica 10-12% din populatie lucra in domeniul administratiei publice. In SUA acest numar este de 16-20%. Si totusi URSS era criticat pentru economia planificata si pentru densitatea aparatului democratic. Doua mii de oameni lucrau in Comitetul Central al Partidului Comunist. Aparatul Partidului Comunist a atins 150 de mii de lucratori. Astazi vei gasi in Occident sute de intreprinderi in sectoarele industriale si bancare care angajeaza mai multi oameni. Aparatul birocratic al Partidului Comunist Sovietic era neglijibil in raport cu personalul corporatiilor transnationale din Vest. Trebuie sa recunoastem de fapt ca URSS era prost condus datorita lipsei de personal administrativ. Erau necesari de doua-trei ori mai multi angajati in administratie! Uniunea Europeana este constienta de aceste neajunsuri si tine seama de ele. Integrarea este imposibila fara un aparat administrativ impresionant.

I: Ceea ce afirmati contrazice ideile liberale promovate de liderii europeni. Sunteti de parere ca liberalismul acestora este doar un spectacol?

R: Administratia are tendinta de a creste prea mult, ceea ce este periculos in sine. Ea stie asta. Ca orice organism, gaseste antidoturi pentru a-si continua functionarea normala. Unul dintre acestea este o initiativa privata. Alt antidot il reprezinta moralitatea sociala si individuala. Aplicandu-le, puterea se lupta cu tendintele auto-distructive. Asa ca a creat liberalismul ca contragreutate a gravitatii sale. Astazi, insa, este absurd sa fii liberal. Societatea liberala nu mai exista. Doctrina liberala nu reflecta realitatile acestei ere fara precedent a concentrarii de capital. Miscarea unor resurse financiare imense nu tine cont de interesele statelor individuale sau a popoarelor constituite din indivizi. Liberalismul implica o initiativa personala si asumarea de riscuri financiare. Astazi orice afacere are nevoie de bani furnizati de banci. Aceste banci, al caror numar este in scadere, implementeaza o politica ce este dictatoriala si manipulatoare in insasi natura sa. Proprietarii de afaceri sunt la mila lor deoarece totul este supus creditarii si se afla astfel sub controlul institutiilor financiare. Importanta individului – baza liberalismului – se reduce in fiecare zi. Astazi nu conteaza cine conduce o oarecare companie sau o oarecare tara: Bush sau Clinton, Kohl sau Schröder, Chirac sau Jospin, care este diferenta?

I: Regimurile totalitare ale secolului 20 au fost extrem de crude, ceea ce nu poate fi spus despre societatea occidentala.

R: Nu mijloacele sunt importante, ci rezultatul final. In lupta impotriva Germaniei naziste, URSS a pierdut 20 de milioane de oameni (27 de milioane, conform ultimelor statistici ale Ministerului rus al Apararii – n.red.) si a suferit distrugeri grozave. In timpul Razboiului Rece, razboi fara bombe si arme, au fost cu mult mai multe pierderi, din orice unghi ai privi! In ultimul deceniu, speranta de viata a rusilor a scazut cu 10 ani! Rata mortalitatii este cu mult mai mare decat cea a nasterilor. Doua milioane de copii nu dorm acasa. Cinci milioane de copii de varsta scolara nu merg la scoala. Exista inregistrati 12 milioane de dependenti de droguri. Alcoolismul a devenit universal. 70% dintre tineri nu sunt potriviti pentru armata datorita a diverse defecte fizice. Acestea sunt consecinte directe ale infrangerii in Razboiul Rece, urmata de o tranzitie catre stilul de viata occidental. Daca vom continua astfel, populatia va scadea rapid de la 150 de milioane la 100 de milioane, apoi la 50 de miliane. Totalitarismul democratic va depasi toate regimurile totalitare precedente.

I: Prin violenta?

R: Drogurile, nutritia proasta si SIDA sunt mult mai eficiente decat violenta militara. Desi dupa imensa forta distrugatoare a Razboiului Rece, Occidentul a inventat “razboiul umanitar”. Campaniile militare din Irak si Iugoslavia sunt doua exemple de pedeapsa colectiva si retaliere la o scara incredibil de larga, in timp ce masinaria de propaganda le descrie drept “cauze nobile” sau “razboaie umanitare”. Intoarcerea victimelor violentei una impotriva alteia este inca o abordare. Cum a fost de exemplu contra-revolutia rusa din 1985. Insa atunci cand au dezlantuit razboiul impotriva Iugoslaviei, tarile din vestul Europei s-au razboit cu ele insesi.

I: In opinia dumneavoastra, razboiul impotriva Serbiei a fost si el tot un razboi impotriva Europei?

R: Absolut. In Europa exista forte care o pot convinge sa actioneze impotriva ei insasi. Serbia a fost aleasa deoarece se opunea globalizarii. Rusia ar putea fi urmatoarea. Inaintea Chinei…

I: In ciuda arsenalului nuclear?

R: Arsenalul nuclear al Rusiei este imens, insa depasit. Si oricum rusii sunt dezarmati moral si pregatiti sa capituleze… Cred ca monstruozitatea secolului 21 va depasi tot ce a vazut omenirea pana acum. Ganditi-va numai la viitorul razboi mondial impotriva comunismului chinez. Pentru a infrange o tara atat de populata, trebuie sa extermini 500 de milioane de oameni, nu 10 sau 20 de milioane. Astazi, avand in vedere nivelul de excelenta al masinariei de propaganda, este foarte posibil. Va fi facuta bineinteles in numele libertatii si a drepturilor omului. Asta bineinteles daca vreo organizatie de relatii cu publicul nu va inventa vreo cauza noua si nu mai putin nobila.

I: Nu credeti ca oamenii pot avea propriile opinii, ca pot vota si astfel sa-si exprime vointa?

R: In primul rand, chiar si astazi oamenii nu voteaza prea des, si vor vota din ce in ce mai putin in viitor. In Vest, opinia publica este formata de mass-media. Este suficient sa ne amintim de aprobarea universala a razboiului din Kosovo. Sa ne amintim de razboiul spaniol! Au venit voluntari din intreaga lume pentru a lupta de o parte sau de cealalta. Amintiti-va de razboiul din Vietnam. Insa in zilele noastre, oamenii sunt atat de bine pastoriti incat reactioneaza numai la ce vor furnizorii de propaganda.

I: Uniunea Sovietica si Iugoslavia erau cele mai multi-etnice tari din lume, dar au fost oricum distruse. Vedeti o conexiune intre distrugerea tarilor multi-etnice, pe de o parte, si promovarea multi-etnicitatii pe de alta parte?

R: Totalitarismul sovietic a creat o societate cu adevarat multi-culturala si multi-etnica. Democratiile occidentale au fost cele care au facut eforturi supraumane de a alimenta flacarile variatelor forme de nationalism, deoarece considerau ca faramitarea URSS era cea mai buna cale de a o distruge. Acelasi mecanism a functionat si in Iugoslavia. Germania a cautat intotdeauna distrugerea Iugoslaviei. Unita, Iugoslavia si-ar fi putut intari rezistenta. Esenta sistemului occidental este de a dezbina, cu scopul de a simplifica impunerea legilor sale asupra tuturor partilor, ca mai apoi sa actioneze ca Justitiar Suprem. Nu avem niciun motiv sa presupunem ca aceste cunostinte nu vor fi aplicate in viitor pentru a dezmembra China.

I: India si China si-au vociferat opozitia fata de bombardarea Iugoslaviei. Daca ar fi necesar, ar putea acestea forma un nucleu de rezistenta? La urma urmei, doua miliarde de oameni nu sunt o gluma!

R: Mijloacele acelor tari nu pot fi in niciun fel comparate cu puterea militara si superioritatea tehnologica ale Occidentului.

I: Ati fost impresionat de eficacitatea arsenalului militar american in Iugoslavia?

R: Nu doar aceasta. Daca s-ar fi decis astfel, Serbia ar fi incetat sa existe in doar cateva ore. Aparent, liderii noii ordini mondiale au ales o strategie a violentei permanente. Unul dupa altul, vor rasari numeroase conflicte localizate astfel incat masinaria “razboiului umanitar”, pe care am vazut-o deja in actiune, sa intervina sa le stinga. De fapt, este probabil ca aceasta sa devina solutia de extindere a controlului asupra intregii planete. Vestul controleaza majoritatea resurselor naturale ale Pamantului. Resursele sale intelectuale sunt de milioane de ori mai mari decat resursele restului lumii. Aceasta este fundatia covarsitoarei hegemonii a Vestului in tehnologie, arta, media, tehnologia informatiei si stiinte, iar asta ii confera superioritatea in toate celelalte domenii. Ar fi prea usor doar sa cucereasca lumea. Au nevoie totusi sa conduca! Iar aceasta este problema fundamentala pe care incearca americanii sa o rezolve acum. Amintiti-va ca in vremea lui Hristos, populatia pamantului era de aproximativ 100 de milioane de oameni. Astazi, numai Nigeria singura are atatia locuitori! Un miliard de “occidentaloizi” si popoarele asimilate de ei vor conduce intreaga lume. Acest miliard trebuie insa, la randul sau, controlat si el. Cel mai probabil, va fi nevoie de 200 de milioane de oameni pentru a controla lumea occidentala. Insa acestia trebuie alesi si instruiti. De aceea este China destinata esecului in lupta impotriva hegemoniei Vestului. Aceasta tara nu are suficient control, nici resursele economice si intelectuale sa implementeze un sistem administrativ eficient constituit din aproximativ 300 de milioane de oameni. Numai Vestul este capabil sa rezolve problemele unei guvernari globale. A inceput deja sa faca asta. Sute de mii de “occidentaloizi” din fostele tari comuniste, precum Rusia, tind sa ocupe pozitii de conducere acolo. Democratia totalitara va fi totodata si una coloniala.

I: Conform lui Marx, pe langa violenta si cruzime, colonizarea a adus cu ea si binecuvantarile civilizatiei. Poate ca istoria omenirii a ajuns in punctul de a se repeta?

R: Intr-adevar, de ce nu? Dar, atentie, nu pentru toata lumea. Ce fel de contributie la civilizatie au adus amerindienii? Aproape niciuna, deoarece au fost zdrobiti, distrusi, rasi de pe fata Pamantului. Acum priviti la contributia rusilor! Permiteti-mi sa subliniez un punct important: Vestul nu s-a temut intr-atat de puterea militara sovietica, cat s-a temut de potentialul sau intelectual, artistic si atletic. Vestul a vazut ca Uniunea Sovietica era plina de viata! Acesta este cel mai important lucru care trebuie distrus, atunci cand vrei sa-ti distrugi dusmanul. Si exact asta a facut. Astazi, stiinta Rusiei depinde de finantarea americana. Este intr-o stare deplorabila deoarece SUA nu sunt interesate de finantarea competitiei. Americanii prefera sa le ofere cercetatorilor rusi slujbe in Statele Unite. Cinematografia sovietica a fost si ea distrusa si inlocuita cu filmele americane. Acelasi lucru s-a intamplat si cu literatura. Dominatia globala se manisfesta in primul rand ca un diktat intelectual sau, daca preferati, cultural. Acesta este motivul pentru care americanii au incercat cu atata zel in ultimele decenii sa aduca numitorul cultural si intelectual global la nivelul lor – aceasta le va permite sa-si impuna diktatul.

I: Dar daca aceasta va rezulta intr-o binecuvantare ascunsa pentru intreaga omenire?

R: In doua generatii, oameni vor putea intr-adevar sa spuna ca totul s-a desfasurat in numele umanitatii, pentru binele comun. Dar ce se intampla cu rusii sau francezii aflati in viata astazi? Ar trebui sa fie bucurosi ca urmasii lor vor avea acelasi viitor ca amerindienii? Termenul “omenire” este o abstractizare. In realitate, avem rusi, francezi, sarbi etc. Insa, daca trendul curent continua, natiunile fondatoare ale civilizatiei moderne (ma refer la popoarele latine) vor disparea treptat. Europa de Vest este deja plina de straini. Inca nu am vorbit despre aceasta, insa fenomenul nu este accidental, si in mod cert nu este o consecinta a fluxurilor migratoare presupuse a fi de neoprit. Scopul Europei este sa creeze o situatie similara celei din Statele Unite. Suspectez ca francezii nu vor fi prea bucurosi sa afle ca omenirea va fi fericita, dar numai fara francezi. La urma urmei, ar putea fi un proiect rational sa lasi doar un numar limitat de oameni in lume, care ar trai apoi intr-un paradis pamantesc. Acei cativa ramasi ar fi cu siguranta convinsi ca fericirea lor este un rezultat al evenimentelor istorice… Nu. Tot ce conteaza in viata este ca eu si cei dragi ai mei traim astazi.

I: Sistemul sovietic era ineficient. Sunt toate societatile totalitare sortite ineficientei?

R: Ce este eficienta? SUA cheltuieste mai multi bani pe programe de pierdere in greutate decat aloca Rusia intregului buget public. Si totusi numarul de persoane supraponderale este in crestere. Si astfel de exemple exista cu duiumul.

I: Ar fi corect sa afirmam ca intensificarea radicalizarii din Vest va duce la propria distrugere?

R: Nazismul a fost distrus in timpul razboiului total. Sistemul sovietic era tanar si puternic. Ar fi continuat sa prospere, daca nu ar fi fost distrus de forte din afara. Sistemele sociale nu se distrug singure. Ele pot fi distruse doar de o forta din afara. Este precum rostogolirea unei mingi pe o suprafata: doar existenta unui obstacol extern ii poate opri miscarea. O pot demonstra ca pe o teorema. Astazi, suntem dominati de o tara cu o superioritate economica si militara enorma. Noua ordine mondiala in curs de instituire este atrasa de unipolaritate. Daca guvernul supranational reuseste sa obtina aceasta prin eliminarea tuturor dusmanilor externi, atunci un sistem social unificat poate supravietui pana la sfarsitul veacurilor. Doar o persoana poate muri de boala. Insa un grup de persoane, chiar si unul mic, va incerca sa supravietuiasca prin reproducere. Acum imaginati-va un sistem social ce cuprinde miliarde de oameni! Capacitatea sa de a anticipa si preveni fenomene auto-distrugatoare va fi nelimitat. In viitorul apropiat, procesul eliminarii diferentelor la nivel global nu poate fi oprit, deoarece totalitarismul democratic este ultima faza de dezvoltare a societatii occidentale, dezvoltare inceputa in perioada Renasterii.

IN MARS FORTAT SPRE NOUA ORDINE SOCIALA (I) – o sinteza explicativa foarte elocventa si documentata privitoare la vremurile pe care le traim

IN MARS FORTAT SPRE NOUA ORDINE SOCIALA (II). Ultimul totalitarism

Cei patru calareti ai apocalipsei [film documentar – VIDEO]. CRIZA CAPITALISMULUI NEOLIBERAL SI O INTREBARE CAPITALA: CE URMEAZA, CE-I DE FACUT?

STAT EUROPEAN TOTALITAR (DE TIP URSS) SI APOI GUVERN MONDIAL: obiectivul crizei generate artificial – considera un economist leton – ARTICOLUL SAPTAMANII

Clubul de la Roma: FARA UN GUVERN GLOBAL OMENIREA VA DISPAREA. Adunarea Generala a Clubului va avea loc in Bucuresti (octombrie 2012)

Noua ordine mondiala, elite, crize artificiale, institutii supra-nationale: o alternativa academica la “teoria conspiratiei”

Profesorul si masonul Di Bernardo ”profeteste” VENIREA TIRANULUI ILUMINAT, adica a ANTIHRISTULUI, ca solutie la CRIZA OMENIRII

Cand secretul devine doar discret. AGENDA DE MODELARE SOCIALA SI CENTRALIZARE GLOBALA ESTE ACUM LA VEDERE. La ce ar trebui sa fim mai atenti cand “dezvaluirile” curg, care ar putea fi noile capcane si ce avem de facut?

Gigantul bancar JP MORGAN cere instituirea de REGIMURI AUTORITARE in tarile din periferia Uniunii Europene. NOI SUNTEM DEJA APROAPE…

Aldous Huxley: REVOLUTIA FINALA sau cum sa-i faci pe oameni SA-SI IUBEASCA ROBIA

Opinii despre consecintele atentatelor teroriste. IN FAȚA LEVIATHANULUI MONDIAL/ Era suspendarii drepturilor si libertatilor/ STRATEGIA HAOSULUI BINE CONTROLAT/ Decivilizarea si nihilismul apocaliptic

ORDINEA NEO-IMPERIALISTA. Agenda si articulatiile noului hegemon mondial. OAMENII DIN SPATELE CORTINEI

Henry Kissinger: “BALCANIZAREA” SI DESTRAMAREA SIRIEI AR FI CEL MAI BUN REZULTAT (video). PLANUL E GLOBAL: Fragmentarea statelor natiune si provocarea tulburarilor sociale sau PRIN HAOS LA NOUA ORDINE MONDIALA

“Principiul puterii” – film documentar [VIDEO subtitrat si rezumat]. IMPERIUL AMERICAN SI SECOLUL FRICII

CORPORATOCRATIA. Cum sunt inrobite natiunile prin IMPRUMUTURI care le falimenteaza. Noul soldat: ASASINUL ECONOMIC, noile armate: FMI si BM [film documentar – VIDEO]

DOCTRINA SOCULUI: documentar VIDEO. De ce NEOLIBERALISMUL si SOCIALISMUL sunt doua fete ale aceleiasi FILOSOFII MASONICE

Al Qaeda si POLITICILE FRICII in noua ordine mondiala. Complexul militaro-industrial si PAX AMERICANA: razboiul e pace si tortura binefacere [documentare VIDEO]


Categorii

Al treilea razboi mondial, Corporatism, Noile totalitarisme, dictatura si reeducare, Noua ordine mondiala, guvern mondial (Pasi catre Antihrist?), Razboiul impotriva populatiei

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

17 Commentarii la “HOMO SOVIETICUS a murit, traiasca HOMO GLOBALIS! “Profetiile” unui cunoscut disident anticomunist. ALEXANDR ZINOVIEV despre TOTALITARISMUL DEMOCRATIC si GUVERNUL MONDIAL: “Cred ca monstruozitatea secolului 21 va depasi tot ce a vazut omenirea pana acum. Liderii noii ordini mondiale au ales o strategie a VIOLENTEI PERMANENTE. Esenta sistemului occidental este de a dezbina, ca mai apoi sa actioneze ca Justitiar Suprem”

  1. “Cred ca monstruozitatea secolului 21 va depasi tot ce a vazut omenirea pana acum.”
    “Totalitarismul democratic va depasi toate regimurile totalitare precedente… totalitarismul democratic este ultima faza de dezvoltare a societatii occidentale, dezvoltare inceputa in perioada Renasterii.”
    “Esenta sistemului occidental este de a dezbina, cu scopul de a simplifica impunerea legilor sale asupra tuturor partilor, ca mai apoi sa actioneze ca Justitiar Suprem.”

    Cat se poate de clar.

    Iar imparatul acestei noi lumi stim cum se numeste…

  2. Interviul a fost dat in 1999, la final de epoca Eltin, cand Rusia era efectiv o ruina. Intre timp, a aparut Putin – efectiv marea sansa a Rusiei si a lumii. Intre timp lucrurile spuse de el, care la vremea respectiva pareau pt unii simple deliruri conspirationiste au devenit vizibile pt marea masa. Intre timp a aparut media alternativa si fortele se regrupeaza, pt ca planurile nu merg chiar cum vrea elita si Dumnezeu nu doarme.

    Eu citesc comentarii pe youtube la diverse documentare sau stiri si vad ca peste tot in lume, din toate colturile ei, sunt oameni multi care pricep perfect ce se intampla si nu mai inghit orice gogosi. Dupa cum, da, sunt multi care le inghit sau chiar le fabrica si vand cu cinism. Dap, este o infruntare si da, este teribila. Dar nu e loc si nici timp de deznadejde.

  3. Ar trebui să devină mai evident cât de actual era şi este mesajul Evangheliei: Voi nu sunteţi din lumea aceasta. Adică nu căutăm pacea şi confortul lumii, ci luptăm cu noi înşine pentru alte valori, pentru suflet şi integritate, chiar cu sacrificii pentru a nu ne lăsa integrați şi manipulaţi (reeducaţi).

  4. http://inregistrari.b1.ro/view-17_Oct-2017-talk_b1_ora_21-147.html

    Ascultati-l, si va minunati, pe greco-catolicul Adrian Niculescu de-a lungul emisiunii lui Barbu.

  5. >”Trebuie sa recunoastem de fapt ca URSS era prost condus datorita lipsei de personal administrativ.”

    Diferenta intre managementul comunist si cel globalist vine din domeniul IT. Lumea vorbeste de Big Brother si imensele sale resurse de supraveghere cu minim de angajati.
    Mai putina lume vorbeste de softurile corporatiste+management economic (clasa Business Intelligence) iar in viitor inteligenta artificiala care permit corporatiilor sa stie aproape instantaneu ce se intamlpa in orice filiata din lume, si sa ia decizia economica optima aproape in timp real ( din perspectiva conducatorilor).

    Am intrat, si vom inainta tot mai mult in perioada profetita de Sf cosma al Etoliei:
    “Va veni vremea ca cele neinsuletite sa le conduca pe cele insufletite.”

  6. http://corortodox.blogspot.ro/2017/10/destramarea-identitara-prin.html

    La Trinitas Tv sa se spuna astfel de lucruri, mai e nadejde si pentru cei din dealul Patriarhiei.

  7. si stiti ca statul acela global isi ia forma in internet, da? sunt multi care se uita la ce se intampla politic, si asteapta sa se unifice politic toate statele lumii blabla. nu, statul global se va manifesta pe internet, acolo va fi moneda unica (virtuala), acolo se se vor “cumpara si vinde” toate (prin intermediul internetului), acolo vor fi alegerile legislative samd. pregatiti-va, web 3.0 e aici.

    iar despre violenta… ca sa vina “un facator de pace si liniste” trebuie ca il lume sa fie violente, disperare si razboaie.

  8. Pingback: ”EPIDEMIE” DE CONTURI BLOCATE PE FACEBOOK-ul ROMÂNESC. Control social prin cenzura privatizata si raportare selectiva. Utilizatorii suspendati sunt cunoscuti pentru opiniile incorecte politic sau contrare propagandei ”tefeliste”
  9. Pingback: HOMO SOVIETICUS a murit, trăiască HOMO GLOBALIS! “Profetiile” cunoscutului disident anticomunist. ALEXANDR ZINOVIEV despre TOTALITARISMUL DEMOCRATIC si GUVERNUL MONDIAL – Basarabia Literara
  10. Pingback: TOTALITARISMUL DEZINTEGRARII. Cum transforma REVOLUTIA CULTURALA democratiile liberale in noi variante de STALINISM
  11. Pingback: “S-au ridicat împăraţii pământului şi căpeteniile s-au adunat împreună… ÎMPOTRIVA DOMNULUI ȘI A UNSULUI SĂU” – Gânduri din zilele tot mai apăsătoare ale înstrăinării | Cuvântul Ortodox
  12. Un vizionar in carne si oase. Imi si imaginez ridicarea (interiorizata) din sprancene a reporterului, in acel an de gratie 1999 cand a fost luat interviul.

    Imi mentin opinia exprimata la #3 cu 3 ani in urma – intr adevar, aparitia unui Putin, resuscitarea Rusiei si a Chinei, dezvoltarea mediei alternative s.a. nu au fost prevazute de Zinoviev – fapt deplin explicabil daca tinem cont ca vizionarismul lui nu este unul de tip revelat, ci unul mai degraba ‘programatic’, ‘algoritmic’, bazat pur si simplu pe lectura inteligenta si informata a unui prezent (cel de atunci) privit cu limpezime. Prin urmare, un vizionarism care nu ia in calcul lucrarea Divina si modul ei subtil, imprevizibil si misterios in care opereaza in cele mai neasteptate si aparent neinsemnate cotloane ale realitatii, si, mai ales, firele permanent vii prin care oricand aceasta lucrare poate fi activata amplu de cea mai mica optiune individuala corecta.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare