O PROVOCARE MANIPULATOARE. Cazul placutelor de inmatriculare cu insulta anti-PSD, o campanie premeditata de PR? INJURATURILE, PRELUDIUL VIOLENTELOR?

• DW/ Horatiu Pepine: Românul emigrat și străinul

Scandalul plăcuțelor suedeze de înmatriculare aduce la prima vedere cu o campanie publicitară. N-avem dovezi că ar fi vorba de o acțiune planificată, dar etapele scandalului corespund cu o strategie axată pe provocare. O imagine sau un text scandalos, șocant, care bruschează pudoarea sau care încalcă un tabu caută să marcheze spiritele pregătindu-le pentru receptarea unui anumit mesaj. Insolența este consubstanțială acestui tip de comunicare. În cazul de față se pregătește un miting anti-PSD al ”diasporei”, în plină vară, în perioada concediilor și se simțea, pesemne, nevoia unei reclame mai ofensive.

E adevărat însă că plăcuțele ”suedeze” au depășit dimensiunea unei campanii de comunicare, aducând mai mult cu o schemă de gherilă politică. A devenit celebru cazul adolescentei palestiniene, Ahed Tamimi, care i-a lovit pe soldații israelieni, strigându-le vorbe ultragiante în timp ce maică-sa filma complice și transmitea imaginile ”în direct”. Au fost condamnate amândouă la închisoare.

La limită însă, acțiunea politică și provocarea devin același lucru, așa cum se petrec lucrurile cu grupurile Femen, căci în cazul lor nu mai este clar dacă provocarea pregătește un mesaj sau dacă mesajul este chiar provocarea. Dar, în orice caz, strategia funcționează bine și este alcătuită din trei etape. Mai întâi militantele Femen protestează cu sânii dezgoliți, afișând pancarte, strigând un anumit mesaj sau chiar recurgând la acțiuni violente, dar cu scopul precis de a fi reținute de poliție, ceea ce se întâmplă invariabil ele fiind acuzate, firește, de atentat la bunele moravuri.

Odată cu arestarea care, desprinsă de context prin decupaj fotografic, face de fiecare dată cea mai proastă impresie, se produce etapa a doua, a victimizării. Provocatorii mizează pe anumite reflexe ale presei care tinde să transforme spontan victima căzută la pământ într-un personaj pozitiv. Lucrând într-un regim de concurență acerbă, presa selectează, fără reflecție, figurile stereotipe ale victimelor, condamnând totodată implicit pe actorii stereotipi ai opresiunii. Așa se face că Ahed Tammi, cu aerul ei de adolesentă occidentală cu părul blond, descoperit, a devenit o eroină în presa europeană, în ciuda mistificării la care se dedase. Chiar fără să-i legitimeze explicit acțiunile, articolele apărute în presa occidentală și ilustrate cu chipul blond al răzvrătitei îmbrăcate în blugi și opunându-se unor oameni ”brutali” în uniformă ”vorbeau” de la sine.

În sfârșit a treia etapă este condamnarea ”opresiunii” și delegitimarea pe scară largă a dușmanilor politici. În această fază nici nu mai este nevoie de actori complice, căci o mulțime de oameni de bună credință se vor simți îndemnați să condamne injustiția și violența puterii. Se produce o reacție în lanț de contaminare etică.

Schema provocare – victimizare – condamnare a opresorilor s-a regăsit integral și în episodul plăcuțelor suedeze. Un cetățean român emigrat în Suedia se întoarce în țară cu o mașină cu număr personalizat, conținând un text provocator. Poliția după anumite ezitări reacționează, transformându-l pe provocator în ”victimă”, iar în faza următoare presa sare în apărarea victimei condamnând regimul ”de opresiune”. În cele din urmă, autoritățile suedeze au pus capăt jocului anulând ele însele plăcuțele insolente, dar până în acel moment iluzia că s-ar fi produs o nedreptate  funcționase din plin.

Nu e deloc sigur că a fost o strategie atent planificată, cu toate că anumite aspecte dau de gândit. De pildă mesajul provocator era purtat de un membru al diasporei, dar totodată fusese atribuit și unui francez proprietar al unei ferme din România care scrisese pe un câmp cu tractorul același mesaj. La gestul ”francezului” nu a reacționat nimeni în mod represiv, dar dacă s-ar fi întâmplat acest lucru, ar fi apărut două categorii emblematice de ”victime”: românul emigrat și străinul occidental. Sunt cele două categorii mobilizate simbolic împotriva guvernării PSD, chiar dacă ”diaspora” nu e decât o ficțiune politică, iar străinul este aproape ”invizibil”, dacă exceptăm firmele marilor companii comerciale.

Diaspora românească este cu siguranță o realitate socială proeminentă, dar din punct de vedere politic rolul ei este hiperbolizat. La alegerile prezidențiale din 2014, care au înregistrat cea mai mare participare a românilor din afara țării, abia dacă au votat puțin peste 10% (378.811 în turul al doilea, inclusiv din Republica Moldova). Dacă diaspora ar manifesta un interes politic pe măsura reclamei care i se face,  i-ar fi relativ ușor să se întoarcă în țară în ziua votului, așa cum fac exponenții tuturor celorlalte națiuni europene cu o emigrație semnificativă.

Dar dincolo de anumite abuzuri de limbaj (”diaspora” face una sau alta, ca și cum ar fi o realitate unitară), este toxic ca românul emigrat și străinul (”francezul”) să fie transformați în actori politici stereotipi și instrumentalizați în jocul politic intern. Premeditată sau nu, povestea plăcuțelor suedeze, a scos la iveală o față întunecată a politicii românești.

Lucian Davidescu:

Deci avem așa…

– 2 decembrie 2015: Audi Boy [romanul din Suedia care a circulat in Romania cu o masina cu placute de inmatriculare continand o insulta la adresa PSD – n.n.] zboară de la Otopeni spre Miami Beach;

– decembrie – ianuarie 2015: „Cea de-a patra vacanţă petrecută de Klaus Iohannis după ce-a fost ales preşedinte al României a fost luată la finalul lui 2015 şi s-a prelungit până în ianuarie 2016. Klaus şi Carmen Iohannis şi-au petrecut sărbătorile de iarnă în celebrul oraş Miami” (EVZ);

– 4 februarie 2016: Audi Boy încă în Florida;

– 18 martie 2016: Anunță ceva Land Rover de vânzare la Autovit;

– 19 martie 2016: Audi Boy „revine în forță” în ClearwaterBeach Florida;

– 31 Martie – 1 aprilie 2016: Vizită la Memorialul Holocaustului, Cină de lucru oferită de Preşedintele Statelor Unite ale Americii, domnul Barack Obama, Participare la Summitul Securității Nucleare, Întâlnire cu reprezentanții comunității românești. (Administrația Prezidențială);

– 5 aprilie 2016: Audi Boy zboară din Miami, Florida către Stockholm.

…da, ok, e paranoia, dar TOTUȘI! Care sunt șansele?

#____SPP?

• INPOLITICS: MAI MOARE O LEGENDA: MASINA ”M…E PSD”, SCOASA LA VINZARE LA SUPRAPRET

Legendarul, de acum, Audi înmatriculat de un român în Suedia cu numărul ”M…E PSD”, despre care vorbește toată România de zile bune, dă semne că va împărtăși soarta maurului lui Schiller: poate să ”moară” după ce și-a făcut stăpînul celebru.

Mașina în cauză apare, astfel, de cîteva zile, în anunțuri de vînzare postate pe mai multe siteuri de profil de la noi, cu fotografii și descriere completă, la un preț de cca.26 de mii de euro.

Răzvan Ștefănescu a cumpărat autoturismul, fabricat în 2015, la mîna a doua (chiar a patra), pe data de 23 aprilie anul acesta, iar prețul, raportat la cele similare din Suedia, pare umflat binișor, dar, pînă la urmă, piața e liberă și fiecare cere cît vrea.

Ciudățenia apare din altă direcție, însă.

Despre Răzvan Ștefănescu și a sa mașină cu bucluc se știe că au intrat în țară pe 17 iulie.

Pe siteul de vînzări autovit.ro, anunțul vînzării apare pe 30 iulie, iar pe siteul ebursaauto.ro, apare ca actualizat azi, pe 2 august.

În schimb, pe olx.ro, după cum se vede mai sus, un anunț al vînzării e postat încă de pe 5 iulie, la orele 13,47, cu aproape două săptămîni, deci, înainte ca Ștefănescu să ajungă în țară. În prezent, pe site apare că anunțul nu mai este activ, dar mașina continuă să figureze la vînzare, cum am arătat mai sus. De fapt, ea apare la vînzare, din 30 iulie, chiar pe olx.ro, doar că în alt loc. În toate aceste anunțuri nu e loc de confuzii, dat fiind că apare seria de șasiu a autoturismului, la fel ca și pe siteul suedez dedicat autoturismelor transportstyrelsen.se

Asta ar putea trimite cu gîndul, în principiu, la faptul că Răzvan Ștefănescu, al patrulea proprietar al autoturismului, conform datelor de aici, intenționa din capul locului să facă spre România un drum fără întoarcere cu mașina Audi, de care se desparte după doar cîteva luni, astfel că a plasat anunțuri încă înaintea sosirii aici, pentru maxim de eficiență. (Bogdan Tiberiu Iacob)

• Anghel Buturuga:

Insulta ca act militant politic

Romania se uneste in jurul unui cuvant din 4 litere, ne spune Hotnews. Alea de pe numarul de masina, cu Ambasada Suediei, cu noul slogan al #rezist, practic.

Deci, in viziunea acelui domn, o constiinta civica, desigur, la Centenar, acel cuvant anume ne uneste.

Servitziile de veghe patriei s-au gandit sa remobilizeze energiile anti-PSD prin darea la maxim a robinetului de injuraturi. S-au terminat celelalte rezerve, de au ajuns la canalizare?

Va reamintesc ca cetateanul din Suedia a fost precedat, acum ceva timp, de o cetateanca tot dintr-o tara nordica ce isi pusese fetita sa tina o pancarta cu un mesaj sinonim, dar (daca mai tin minte bine – later edit: nu, era identic mesajul, vezi la comments).

Apelarea la invective/injuraturi este un element care se regaseste si in #rezistul leftisto-sorosist american. Tocmai ce citeam acum o saptamana-doua un fel de manifest in care #rezistentul justifica incivilitatea, spunand ca, de fapt, aceasta este militantism politic.

Bine, sa zicem ca-i asa. Asta inseamna ca si restul de cetateni se pot manifesta la fel, caci militantism politic? Caci “pentru cauza”? Si la final ce vom zice? Toarsa invatatoare, el a incepuuut primuuuuu’?

• Catalin Sturza: Ce cred toţi oamenii sănătoşi la cap. Reflecţie pe marginea unor plăcuţe de înmatriculare

Vreau să verific o teză cu dvs. – în special după isteria creată în jurul unor plăcuțe de înmatriculare cu un mesaj obscen (după unii) și revoluționar sau chiar apotropaic (după alții; căutați în DEX, dacă nu știți ce e aia apotropaic).

Toți oamenii sănătoși, spun eu, cred cu fermitate și invariabil într-un număr de lucruri care sunt nedemonstrate și imposibil de demonstrat. Să le formulăm în linii mari.

1. Orice om sănătos la cap crede că lumea din jurul lui și oamenii din ea sunt adevărați, și nu produsul propriei sale imaginații sau un vis. Nici un om nu se apucă să dea foc Bucureștiului fiind ferm convins că maică-sa îl va trezi, în curând, ca să ia micul dejun. Dar faptul că eu, în orice moment dat, nu mă aflu într-un vis este nedemonstrat și imposibil de demonstrat. Faptul că orice altceva există, în afară de mine însumi, este nedemonstrat și imposibil de demonstrat.

2. Toți oamenii sănătoși la cap cred că această lume nu doar că există, dar că ea este și importantă. Orice om crede că suntem, fiecare dintre noi, obligați să ne implicăm în această viziune sau panoramă a vieții. Ar crede că cineva ar greși dacă ar spune: „Nu am cerut să fiu parte din farsa aceasta și ea mă plictisește. Sunt conștient că o bătrânică este asasinată la etajul de dedesubt, dar eu mă duc la culcare.” Faptul că există această datorie de a îmbunătăți lucrurile pe care nu noi le-am făcut este nedemonstrat și imposibil de demonstrat.

3. Toți oamenii cred, și toți oamenii sănătoși la cap presupun în practică, faptul că au puterea de a alege și sunt responsabili pentru acțiunile lor.

4. Toți oamenii sănătoși la cap cred că există ceva precum un eu, sau un ego care este continuu. Nici un centimetru din materia mea cenușie nu a rămas neschimbat, exact așa cum era acum zece ani. Dar, dacă am ajutat un prieten aflat într-o situație-limită, acum zece ani, sunt mândru de acest lucru și acum; și dacă nu l-am ajutat, mi-e rușine și acum. Faptul că există un astfel de „Eu” suprem este nedemonstrat și imposibil de demonstrat. Dar este mai mult decât nedemonstrat și imposibil de demonstrat; este, fără îndoială, pus la îndoială de mulți psihologi și filosofi cu viziuni foarte progresiste, în zilele noastre.

5. Toți oamenii cred, și toți oamenii sănătoși la cap presupun în practică, faptul că există niște lucruri care sunt rele în mod intrinsec. Este un lucru intrinsec rău să iei viața unei alte ființe omenești, indiferent de starea socială, de vârstă, de sănătate, de abilitate fizică și intelectuală, sau de gradul de „conștientizare” cu privire la propria existență al acelei ființe. Este un lucru intrinsec rău să deposedezi o altă ființă omenească de bunurile sale prin viclenie sau forță. Este un lucru intrinsec rău să prezinți o variantă deformată sau incompletă a adevărului unei alte ființe omenești, pentru a obține un avantaj de orice natură de pe urma ei. Faptul că este intrinsec rău să ucizi, să furi, să minți este nedemonstrat și imposibil de demonstrat. Dar este mai mult decât nedemonstrat și imposibil de demonstrat; este, fără îndoială, pus la îndoială de mulți filosofi și politicieni cu viziuni foarte progresiste sau oportuniste, în zilele noastre.

6. Toți oamenii cred, și toți oamenii sănătoși la cap presupun în practică, faptul că unele lucruri sunt jignitoare și obscene; că limbajul și cuvintele pe care le folosim au un înțeles clar și comun pentru toți vorbitorii unei limbi, și că nu pot zic „Soare” și să susțin că am zis, de fapt, „Lună”; că violența verbală sau simbolică împotriva cuiva este tot o formă de violență; și că există o limită a bunului simț sub care cineva, dacă se coboară, își știrbește sau își pierde reputația sau credibilitatea. Faptul că există o astfel de limită a bunului simț este nedemonstrat și imposibil de demonstrat. Dar este mai mult decât nedemonstrat și imposibil de demonstrat; este, fără îndoială, pus la îndoială de mulți jurnaliști, filosofi, teologi wanna-be, lingviști și intelectuali publici, în zilele noastre.

7. În sfârșit, toți oamenii cred, și toți oamenii sănătoși la cap presupun în practică faptul că între două extreme ale unui spectru emoțional există nuanțe. De exemplu, dacă eu spun: „nu urăsc pizza”, nu înseamnă că spun „iubesc la nebunie pizza.” Și nu înseamnă nici că poziția mea îi favorizează, în mod automat, fast-food-urile care vând pizza. Pot să spun: „nu urăsc pizza, dar nici nu îmi place”; sau pot să spun: „nu mă dau în vânt după pizza, mănânc, poate, două felii pe an”; sau pot să spun: „îmi place oarecum pizza, dar prefer oricând hamburgerii”. A nu se confunda nuanțele spectrului emoțional cu nuanțele spectrului moral de la punctul 5. De exemplu, nu pot să spun „să nu omori un om e prea extrem, eu sunt pentru omorâtul oamenilor, însă doar în anumite situații – de exemplu, dacă omul acela are sub o anumită vârstă, sau dacă este lipsit de protecția Statului”. Deși, în fapt, cei care NU văd nuanțele spectrului emoțional sunt de regulă tocmai aceia care văd foarte multe nuanțe în spectrul moral în privința interdicțiilor fundamentale – acolo unde, după cum spuneam, toți oamenii sănătoși la cap presupun în practică faptul că nu ar trebui să existe nuanțe.

Deoarece dacă unii vin și relativizează și pun la îndoială, din ce în ce mai mult, punctele 5, 6 și 7, așa cum vedem că se întâmplă în ziua de azi, mă întreb cât mai avem până să relativizăm și să punem la îndoială și 1,2,3 și 4 – dacă acest lucru nu cumva se întâmplă deja. Iar când vom ajunge la 1 și la 2 și fiecare se va apuca să dea foc Bucureștiului și apoi să le spună tuturor celorlalți că el trăiește într-un vis sau că ceilalți sunt produsul propriei sale imaginații – mă întreb cum vom mai tranșa dezbaterea și cum vom mai reuși să conviețuim, atunci.

P.S.: Ah, da, pentru că punctul 7 este cel mai relativizat dintre toate, mi se va zice, prompt, că pentru această postare sunt „pesedist”. Am mai răspuns la chestia asta – și răspund, din nou, chiar prin punctul 7 de mai sus, pentru cine are ochi și minte de citit, și nu doar gură și degete de haterit. Și, apropo, dacă e să mă mișc pe acest spectru emoțional, nuanțele ar fi: „PSD și liderii săi actual nu îmi plac deloc”; dar „fostul comisar european Dacian Cioloș și a sa platformă, și USR-ul și ai săi băieți care se dau cu fundul de pământ la Parlament pentru că acolo-i «casa poporului», ambele grupuri poziționate chiar mai la stânga de PSD, îmi plac și mai puțin.”