O TEMA OCULTATA: POLITICA ECONOMICA ANTI-NATIONALA CU PRIVIRE LA ZACAMINTELE DE GAZ. Rusii si americanii sunt stapanii noilor rezerve de hidrocarburi din Marea Neagra (Video)

25-10-2015 2 minute Sublinieri

Americanii şi ruşii decid unde ajung gazele din platoul continental.  Ne-am bucurat prea devreme pentru zăcământul uriaş descoperit de ruşi în Marea Neagră. Resursele de 30 de miliarde de metri cubi ar putea ajunge în cu totul alte destinaţii, iar statul oricum a negociat o participaţie prea mică în proiectul de explorare – recunosc acum şefii companiei de stat Romgaz. Nici zăcământul descoperit de americani împreună cu Petrom nu se ştie când, şi nici măcar dacă, va fi scos vreodată la suprafaţă.

Cea mai mare companie petrolieră privată din Rusia a anunţat acum 10 zile descoperirea unui zăcământ de gaze în platoul continental al Mării Negre. Din păcate, compania de stat Romgaz deţine doar 10% din acest proiect, deşi resursele se află pe teritoriul ţării noastre.

Motivul: România nu mai are tehnologia necesară pentru foraje marine, deşi în anii 70 statul român a fost cel care a construit primele platforme petroliere din Marea Neagră.

Dan Ștefănescu, director de Explorare şi Producţie Romgaz, întrebat de reporterul Digi24:

-Gazele acestea vor ajunge cu siguranţă în România sau pot lua şi alte rute?

-(pauză) …da, e o chestiune legată de sensitivitatea pieţei la momentul respectiv...toate nu, toate nu, aşa este!

Oleg Shurubor, director general Lukoil Overseas spune: “Grosimea acestui strat este de 95 de metri şi suprafaţa zăcământului este de aproximativ 39 de kilometri pătraţi”

În acest moment americanii de la Exxon şi ruşii de la Lukoil controlează resurse de gaz din Marea Neagră de aproximativ 100 de miliarde de metri cubi. Aceste resurse ar putea asigura consumul României pe o perioadă de zece ani. Din păcate, este posibil ca acest gaz să nu ajungă niciodată în ţara noastră

Lukoil a forat la 170 de kilometri de Constanţa, la o adâncime de aproape 3 kilometri. Dreptul de explorare a fost acordat companiei ruseşti în perimetrul de 9700 de kilometri pătraţi câştigat de România la Haga. Americanii de la Exxon, una dintre cele mai mari companii de profil din lume, caută şi ei zăcăminte în platoul Mării Negre, însă oficialii companiei au mari rezerve că gazul va fi scos prea curând la suprafaţă.

John L. Knapp, director de Explorare şi Producţie Exxon Mobil România : “Sondele de explorare, în special în platoul românesc al Mării Negre, nu garantează deloc că vom avea succes, în ciuda investiţiilor pe care le-am făcut”

Investitorii în aceste zăcăminte cer ca statul să le garanteze taxe cât mai mici pentru resursele exploatate. Altfel, spun ei, investiţia costisitoare nu se mai justifică.

Compania rusească Lukoil a anunţat miercuri că a descoperit o importantă pungă de gaz în apele româneşti ale Mării Negre, la 170 de kilometri de coastele României. Proiectul de explorare, la care Romgaz ia parte cu 10%, este estimat de ruşi la 30 de miliarde de metri cubi de gaze şi este situat la 2.700 de metri adâncime. Sonda Lira-1X, situat în perimetrul Trident, urmează să fie cercetat în continuare de Lukoil, pentru a stabili dacă rezerva de gaz merită exploatată. România producea în 2014 11 miliarde de metri cubi de gaz, importând în plus cantităţi mici, astfel că zăcământul descoperit de Lukoil, dacă se confirmă dimensiunile sale, ar putea acoperi necesarul de consum al României mai puţin de 3 ani.

Subsidiara companiei ruseşti Lukoil, Lukoil Overseas Atash BV, a anunţat că a descoperit un important zăcământ de gaz în Marea Neagră, în apele teritoriale ale României, la 170 de kilometri de ţărm. Sonda Lira-1X, săpată în structura Lira din perimetrul Trident, ar conţine 30 de miliarde de metri cubi de gaz, conform măsurătorilor seismice făcute de ruşi, care vor continua explorarea pentru a stabili dacă gazul descoperit merită exploatat.

Perimetrul respectiv a fost concesionat către Lukoil de Guvernul României în 2011, iar la proiect mai participă PanAtlantic Petroleum, companie americană controlată tot de Lukoil, cu 18%, precum şi compania românească de stat Romgaz, cu 10%. Restul de 72% din proiectul de explorare este deţinut de Lukoil.

Adâncimea apei la sonda Lira-1X este de 700 de metri, iar adâncimea sondei a ajuns la 2.700 de metri, fiind săpat cu o platformă semi-submersibilă TransOcean Developmnet Driller II, conform Lukoil.

Conform rezultatelor preliminare, sonda Lira-1X a dat un interval productiv cu o densitate efectivă a gazului saturat de 46 de metri. Conform datelor seismice, dimensiunea pungii de gaz este de 39 de kilometri pătraţi, iar rezervele pot depăşi 30 de miliarde de metri cubi, însă aceste date trebuie confirmate de o exploatare de evaluare.

Lukoil anunţă că în 2016 va realiza o platformă de explorare în zona Lira şi va strânge date suplimentare, pentru a confirma descoperirea şi dimensiunile ei.

În 2012, OMV Petrom şi ExxonMobil au anunţat o descoperire semnificativă de gaze în Marea Neagră, estimările preliminare plasând zăcământul de gaze naturale la 42-84 miliarde metri cubi.

În România, producţia anuală internă de gaze este de circa 11 miliarde de metri cubi, principalii producători fiind OMV Petrom şi Romgaz, aceştia acoperind necesarul de consum intern în proporţie de aproximativ 95%, restul fiind importat. Astfel, descoperirea făcută de ruşii de la Lukoil ar asigura necesarul de consum al României mai puţin de 3 ani.


Categorii

1. DIVERSE, America, Batalia pentru resurse, Razboiul impotriva Romaniei, Rusia

Etichete (taguri)

, , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “O TEMA OCULTATA: POLITICA ECONOMICA ANTI-NATIONALA CU PRIVIRE LA ZACAMINTELE DE GAZ. Rusii si americanii sunt stapanii noilor rezerve de hidrocarburi din Marea Neagra (Video)

  1. INTERMARIUM.

    Ascultaţi cu atenţie ce are de spus Friedman pentru a înţelege cu adevărat cam care sunt realităţile lumii în care trăim. In acest fel veti afla si care este rolul Romaniei si jocul in care trebuie sa joace fortat si dupa cum dicteaza altii:
    https://www.youtube.com/watch?v=0PpJ4_H4JdQ

    Un articol pentru completarea declaratiilor din videoul de mai sus:
    – Doctrina Intermarium
    http://www.thinkagain.ro/doctrina-intermarium/

    De citit: George Friedman – The Next 100 Years. A Forecast for the 21st Century (2009)
    https://en.wikipedia.org/wiki/The_Next_100_Years
    download:
    http://www.fileshare.ro/e31996767

  2. Pingback: CONSENS (ANTI)NATIONAL PRIVITOR LA LEGEA OFFSHORE, INITIAT DE MIHAI TUDOSE/PSD/SRI. România poate pierde, la presiunea Departamentului de Stat al SUA si a Marilor Corporatii, zacamintele uriase de gaze din Marea Neagra, dar si securitatea energetica!
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare