Oficial ungur ameninta cu FURTUNA POLITICA in relatiile romano-maghiare

26-07-2012 1 minut Sublinieri

Secretarul de stat al Ministerului de Externe al Ungariei, Németh Zsolt, a afirmat la Universitatea de Vară Tusványos că în comunităţile maghiare există “furtună politică” şi că pare că “se apropie de final luna de miere” a relaţiilor româno-maghiare, transmite corespondentul NewsIn.

Secretarul de stat s-a referit miercuri la Tuşnad la situaţia Universităţii de Medicină şi Farmacie de la Târgu Mureş, la situaţia Colegiulului Székely Mikó de la Sfântu Gheorghe şi la schimbarea prefecţilor maghiari.

Politicianul a apus că în comunităţile maghiare există “furtună politică“, iar în ceea ce priveşte relaţiile româno-maghiare, este de părere că “luna de miere se apropie de final“.

Potrivit lui Németh, paşii neprietenoşi ale guvernului Ponta sunt surprinzători, pentru că interesele pe termen lung ale celor două ţări sunt aceleaşi. Secretarul de stat a menţionat că în disputele purtate în UE în interesul “independenţei economice” a popoarelor din europa-centrală, maghiarilor li s-au alăturat în ultima vreme cehii, polonezii, lituanienii, austriecii şi românii, însă acum România pare să iasă din acest sistem.

La final, Németh a afirmat că rezultatele şi succesul internaţional al României au fost legate întotdeauna de respectarea drepturilor minorităţii maghiare şi şi-a exprimat speranţa că va respecta aceste drepturi şi în continuare.


Categorii

1. DIVERSE, Destramare teritoriala? (Regionalizare, autonomie), Razboiul impotriva Romaniei

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

3 Commentarii la “Oficial ungur ameninta cu FURTUNA POLITICA in relatiile romano-maghiare

  1. “…rezultatele şi succesul internaţional al României au fost legate întotdeauna de respectarea drepturilor minorităţii maghiare …”
    Sunt roman ardelean (pentru aceasta afirmatie in 1940 in cladirea Tribunalului din Oradea tatal meu a fost dus in subsolul cladirii, a fost batut si i s-a smuls parul din cap, a scapat dela moarte prin refugiu) si traiesc in Ardeal.
    Afirmatia facuta de secretarul de stat al Ministerului de Externe al Ungariei, Németh Zsolt, privind succesul internaţional al României este departe de adevar, indraznesc sa spun ca este o minciuna “necusuta cu ata”. Dansul ar fi fost mai aproape de adevar daca ar fi afirmat ca
    “succesul internaţional al României a fost legat întotdeauna de respectarea drepturilor evreilor” cu o mica “ajustare”: in acest context “succesul internaţional al României” inseamna atitudine favorabila Romaniei in masmedia internationala si eventual in diplomatie si nimic mai mult(nu succes economic, politic, militar).
    Adevarul este ca “succesul internaţional al României a fost legat întotdeauna de gandirea, actiunile si rezultatele muncii cetatenilor romani”, contributia maghiarilor la acest succes a fost minor(in sensul ca sunt o minoritate si ca s-a datorat acelor membrii ai comunitatii maghiare din Romania care nu au sabotat Romania ci au muncit cinstit).

  2. “…rezultatele şi succesul internaţional al României au fost legate întotdeauna de respectarea drepturilor minorităţii maghiare …”
    Pai vrem si noi drepturi pt romanii din Ungaria identice cu cele pe care le au maghiarii aici: scoli, universitati cu predare in limba romana, reprezentare in politica, vrem prefecti, primari si parlamentari romani in primariile, prefecturile, parlamentul Ungariei, vrem ca in localitatile cu populatie romana din Ungaria sa se vorbeasca romaneste, etc. Noi de ce adica sa nu vrem? De ce sa nu ne plangem si noi ca populatia romana e marginalizata pe teritoriul Ungariei?

  3. Pingback: Viktor Orban la Baile Tusnad incitand, pentru prietenul sau Traian Basescu, la BOICOTAREA REFERENDUMULUI. Premierul Ungariei se gandeste, totodata, la un SISTEM CARE SA INLOCUIASCA DEMOCRATIA - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare