PARINTELE ARSENIE PAPACIOC, “spitalul de urgenta al sufletelor“: “TE ADOPTA, CA UN ADEVARAT PARINTE. Nu si-a dorit sa-si apropie oamenii cu orice pret, dar AU SIMTIT CA LUI II PASA DE EI”

28-04-2014 19 minute Sublinieri

arsenie-papaciocx

Nu trebuie judecaţi toţi în bloc, în masă. Aşa cum nu judecăm nici toţi membrii PCR, care au fost 4-5 milioane. Păcătoşii – tâlhari, femei uşoare – care s-au întors către Dumnezeu sunt iertaţi, dar unui fost legionar sau a altora care au făcut parte dintr-o mişcare extremistă, deşi n-au comis crime, nu le este permisă întoarcerea către Dumnezeu. În schimb, criminalilor care ne-au trimis în puşcării le este permis să se plimbe ca la ei acasă prin Parlament. Sunt de acord ca legionarii care au comis crime să fie pedepsiţi. Dar, repet, nu trebuie toţi judecaţi în bloc. Martirii din puşcăriile comuniste sunt, în continuare, nerecunoscuţi. Printre ei au fost mulţi preoţi a căror putere spirituală treceau de zidurile celulelor închisorii, dându-ţi forţă psihică. Totuşi, eroii noştri nu sunt [canonizati], aşa cum se întâmplă la alte naţiuni“, arată liderul deţinuţilor politici”. (Octav Bjoza)

***

„Ultimul său sfat mă însoţeşte mereu: «Să fim cu Hristos şi să nu ne temem. Credinciosul nu se teme, căci vrea să se fie cu Dumnezeu, nu se teme nici de moarte. Să fii pregătit!». Părintele spunea despre sine că nu este pregătit. Asta era smerenie. Aşa este şi înscrisul de la mormântul său, care m-a impresionat profund: «Iisuse, Iisuse, Iisuse, iartă-m㻓, spune stareţul Andrei.

papacioc-mormant

Întâi au fost şoapte, apoi voci tainice care vorbeau despre harul preotului de la mănăstirea din Techirghiol. Era vremea prigonirii spiritului, când vizitele la doctorul de suflete trebuia ţinute sub obroc.În anii libertăţii, murmurul s-a ridicat. La chilia părintelui Arsenie Papacioc făceau coadă cu orele oameni simpli veniţi să-i sărute dreapta şi oameni din înalta societate veniţi să-şi descarce sufletul. Iar duhovnicul cu ochi albaştri limpezi şi cu meşteşugul vorbelor puţine atingea drept în rana pe care uneori doar gândul o mărturisea.

Cu timpul, legenda vindecării lui Tekir şi a măgarului său în apa miraculoasă a lacului s-a împletit cu cea a altui păstor, ajuns aici să oblojească suflete. Anul acesta, la 15 august, duhovnicul considerat „patriarhul“ sau „apostolul Dobrogei“ ar fi împlinit 100 ani. „Uite că are şi Dumnezeu lipsuri. M-a uitat pe pământ“, glumea părintele. Într-un mijloc de vară din anul de graţie 2011, preotul a plecat împăcat spre ceea ce a visat întotdeauna: întâlnirea cu Dumnezeu.

Inima mănăstirii

Era anul 1976 când al treilea patriarh al României, Justinian Marina, l-a trimis pe părintele Arsenie Papacioc la mal de mare. După o viaţă de frământări şi căutări, preotul se întorcea pe meleagurile din sud-estul ţării, de unde se trăgea. Aici, la Techirghiol, la 150 kilometri de Misleanu natal din Bărăgan, duhovnicul şi-a desăvârşit lucrarea de zidire a sufletelor în slujba cărora se pusese.

În inima mănăstirii inundate de verdeaţă se află chilia din piatră a părintelui Arsenie Papacioc. Lumea obişnuieşte să odihnească pe băncuţele de lemn care au vedere spre uşa duhovnicului. Maria (63 ani) vine din Ialomiţa lui natală şi spune că tratamentul de la Techirghiol îi este remediu pentru trup şi pentru suflet. „În ultimele luni de viaţă îl scoteau de braţ afară măicuţele Fevronia şi Maria. El abia se ţinea pe picioare, dar aşa, cu mâna întinsă şi ochii stinşi, ne atingea pe toţi, cât să ne dea binecuvântare. Simt că aici, aproape de el, mă întremez“, se destănuie Maria.

[…]

„Dumnezeu vrea o inimă sinceră, şi nu mii de rugăciuni. Vrea inima noastră. Nimic nu-i mai scump de la Dumnezeu decât timpul. Ni l-a dat ca să ne salvăm. Ne-a suferit, ne-a îngăduit, doar-doar ne-om ridica. Asta e mila lui Dumnezeu – ne ţine o viaţă întreagă! Dacă am găsi cu putinţă să întrebăm pe cei de Sus – ce v-a costat de aţi ajuns la atâta fericire, răspunsul ar fi: timp. Puţin timp, petrecut bine“ (Pr. Papacioc)

„Cine se roagă, doar când se roagă acolo, nu se roagă. Să fii conştient că Dumnezeu este lângă tine tot timpul. Să fii conştient de prezenţa Lui continuă. «Fără de Mine nu poţi face nimic». Dumnezeu nu ne vrea căldicei, ci ne vrea fierbinţi, aprinşi de dragoste după Dumnezeu“ (Pr. Papacioc)

Patimile părintelui Arsenie Papacioc

arsenie-papacioc2Cel care avea să tânjească de dorul Raiului a cunoscut întâi Iadul pe pământ. Originar din satul ialomiţean Misleanu, părintele Arsenie Papacioc s-a născut la data de 15 august 1914, zi în care creştinii prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului. Cel de-al şaptelea copil al agentului sanitar Vasile şi al Stancăi Papacioc a primit la botez numele Anghel, premonitoriu pentru viaţa dedicată celor cereşti.

În Misleanul natal, puţine se mai cunosc despre duhovnicul iubit de o ţară întreagă. Pe uliţele cătunului aflat la 15 kilometri de Slobozia, un sătean salută respectuos de pe o bicicletă şubredă. N-are habar de viaţa părintelui Arsenie Papacioc: „Ştiu că erau mulţi d-alde Papacioc la noi în sat, dar de unul preot n-am auzit niciodată. Ştiam că sunt doi d-alde Papacioc plecaţi de la noi din sat. Că unul era profesor şi altul – poliţist, dar mai multe nu cunosc“.

Acelaşi răspuns vine şi din partea altor localnici. Aproape de cimitir, în spatele unui gard care ascunde o bătătură cu acareturi întinse peste tot, bătrâna Niculina îşi hrăneşte găinile. Deschide poarta legată cu sârmă şi iese la uliţă. Este unul dintre puţinii oameni din sat care l-a cunoscut pe părintele Arsenie Papacioc.

Prea multe nu-mi mai aduc nici eu aminte despre el. Ei au fost vreo şapte fraţi la părinţi. Bogaţi ai lui, cu oi şi pământ. Oricum să ştiţi că Anghel era un copil care învăţa bine, sfios şi cuminte. Casa lor nu mai există de mult“, arată bătrâna. Răscoleşte în cutia cu amintiri şi zâmbeşte: „Dar ştiţi de la ce le zicea Papacioc? Pe ei Albu îi chema, erau aromâni, veneau din Macedonia. Străbunul lui Anghel era tot preot şi purta cioc. Aşa le-a rămas numele, de la «popa cu cioc»“.

Mărturia tăcută

„Haideţi să vedeţi ce-a mai rămas din numele Papacioc“. Bătrâna se ridică de pe băncuţă şi ne arată unde să găsim mormântul părinţilor lui Arsenie Papacioc. Pe crucea înnegrită sunt scrijelite cu litere mari numele părinţilor, Vasile şi Stanca Papacioc. Pe postament este scris: „Trecătorilor… iubiţi rana şi pe cel care a făcut-o, căci o clipă poate fi un timp şi suspinarea o rugă pe veci“.

„Mai vin rude să aprindă lumânări. Dar aici în sat, cum nu mai stă nimeni de-ai lor, e mai greu“, adaugă bătrâna.

Preotul Nifon Casian (89 de ani) a fost parohul bisericii din Misleanu, la a cărei ctitorire a pus umărul şi familia Papacioc. La fel ca duhovnicul, preotul Nifon a trăit experienţa lagărelor de concentrare. A fost închis la Gherla şi Aiud, fiind condamnat la şapte ani de închisoare pentru că a dat de mâncare şi a spovedit patru tineri fugăriţi de Securitate. Vina lor: ar fi încercat să pună la cale o revoltă anticomunistă.

nifon„A fost o Golgotă în lagăr. Eram bătuţi, schingiuiţi, înfometaţi. În primele nopţi m-au pus să stau într-o cameră întunecată unde era doar apă. Am stat aşa o săptămână. Vorbeam cu ceilalţi colegi de celulă prin ţevile care ne treceau prin camere. În lagărele unde am fost eu erau peste 6.000 de oameni închişi…“, rememorează preotul Nifon.

Părintele Arsenie Papacioc venea uneori la Misleanu. „Era un om foarte înalt, cu o vorbă blândă. Mereu îmi spunea să am grjiă de mormintele părinţilor lui. Facem slujbe acolo, pentru toţi adormiţii“, mărturiseşte bătrânul preot.

Cărarea lui Anghel spre Arsenie

Duhul blândeţii prinsese rădăcină în sufletul micului Anghel. Când l-a bătut un băiat dintr-un sat vecin, copilul de 5-6 ani nu s-a plâns nimănui, căci ştia că altfel băiatul ar fi fost pedepsit zdravăn. „Cu o crenguţă de salcâm cu ghimpi mi-a dat peste picioare, de mi le-a făcut numai sânge. Ştiam că dacă află părinţii, acel băiat va primi pedeapsă. Am zis: «Mai bine rabd», îşi amintea duhovnicul.

În 1932, Anghel Papacioc absolvă Şcoala de Arte şi Meserii din Bucureşti. Era un tânăr activ, practica mult sport, atletism, fotbal. Pleacă la Braşov şi se angajează la fabrica de armament Malaxa, unde lucra şi fratele său mai mare Radu. Devine membru al Mişcării Legionare şi participă la tabere ideologice. Nu există documente cu privire la participarea sa la acţiunile extremiste.

În decembrie 1938 a fost arestat şi întemniţat în lagărul de la Miercurea Ciuc. În aprilie 1940 este eliberat şi se stabileşte în Zărneşti – Braşov. Lucrează ca secretar la un avocat, iar abdicarea regelui Carol al II-lea îl propulsează în administraţia publică. Devine în octombrie 1940 primar al comunei Zărneşti. „Aveam maşină mică la vârsta de 23-24 ani, un Ford, cu număr de înmatriculare 144 pe ţară“, îşi amintea părintele.

După rebeliunea legionară din ianuarie 1941, regimul Ion Antonescu îl condamnă la 6 ani de închisoare pentru insubordonare. Cere să fie trimis pe front, dar este rechemat în închisoare la Aiud, astfel că fuge în Iugoslavia. În iunie 1942 este prins şi predat grănicerilor români. Iese de la Aiud în septembrie 1946 şi se întoarce acasă, la Misleanu, hotărât să devină monah.

Lecţia despre Iisus

În ianuarie 1947 pleacă la mănăstirea Cozia, unde intră ca „fratele Anghel. Este numit profesor de educaţie la mănăstirea Turnu, unde le predă elevilor despre Iisus Hristos. În august 1948 a fost trimis la Schitul Cioclovina, care aparţinea de mănăstirea Tismana. Stă aici până în ianuarie 1949, când merge mai departe la mănăstirea Sihăstria, unde îl întâlneşte pe părintele Ilie Cleopa. Alături de acesta petrece un timp în pustie, singuri cu Dumnezeu.

Cronicarii mănăstirii de la Techirghiol consemnează:

„Odată se afla în pădure cu părintele Cleopa, în timpul unei furtuni cu trăznete grozave, şi fiecare din ei se adăpostise sub câte un copac la oarecare distanţă. La un moment dat, părintele Cleopa îl cheamă să vină şi el sub acelaşi copac, însă părintelui Arsenie îi părea că cel sub care stătea acum era un adăpost mult mai bun decât locul unde îl chema părintele Cleopa. Totuşi gândul de a face ascultare îl determină să plece prin ploaia torenţială spre locul unde era părintele Cleopa. În clipa următoare, copacul sub care stătuse mai devreme este trăznit…“

În septembrie 1949, Anghel Papacioc a fost trimis la Mănăstirea Antim din Bucureşti, la atelierul de sculptură. Aici devine călugăr şi primeşte numele de Arsenie. Intră în gruparea Rugul Aprins, din care făceau parte preoţii pasionaţi de ştiinţele exacte, artă sau filosofie. Membrii grupării se întâlneau în fiecare seară de joi în bibiloteca mănăstirii Antim şi dezbăteau probleme sociale din perspectivă spirituală.

Slujeşte aici până în iunie 1950, când pleacă la mănăstirea Slatina.

Este arestat în noaptea de 13 spre 14 iunie 1958, pentru aceleaşi acuze din timpul regimului Antonescu. Judecat în lotul Rugul Aprins, părintele Arsenie a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru uneltire contra ordinii sociale. A trecut prin închisorile din Braşov, Aiud şi Jilava, fiind eliberat în 1964.

Ia din nou calea monahiei. Este preot slujitor la mănăstirea Cernica, stareţ la mănăstirea Cheia, econom la mănăstirea Căldăruşani şi duhovnic la Mănăstirea dintr-un Lemn. În anul 1976, patriarhul Justinian îl trimite la mănăstirea Sfânta Maria de la Techirghiol, locaşul de cult unde avea să devină cel mai iubit duhovnic al Dobrogei.

Într-o zi călduroasă de vară, la 19 iulie 2011, părintele Arsenie Papacioc lasă vorbă măicuţelor să-i aprindă candela la ora 10 şi jumătate. Avea să fie ora la care sufletul său a urcat la Ceruri.

Fiii de la Dervent

Părintele Andrei Tudor (45 ani), stareţul mănăstirii Dervent de lângă Ostrov, a fost unul dintre învăţăceii duhovnicului. „Nu îndrăznesc să mă numesc ucenic al părintelui, pentru că nu fac faptele sale. Sper că-i sunt fiu duhovnicesc“, spune smerit stareţul Andrei. L-a cunoscut în 1992, când era frate începător în locaşul de pe malul Dunării. Lui i-a revenit misiunea de a-i turna apă în pahar preţuitului oaspete.

papacioc-dervent1„S-a uitat la mine în ochi şi m-a întrebat cum mă cheamă. A zis «Să-ţi ajute Dumnezeu să te mântuieşti». Am căpătat curaj şi m-am dus să mă spovedesc la el. M-a primit cu atâta bucurie şi drag, încât nu mi-a fost deloc greu să-mi deschid sufletul în faţa lui. Parcă mă cunoştea de mult. Manifesta un asemenea interes faţă de tine, atent, tot ochi şi urechi la ce îi mărturiseai, încât simţeai că îţi înţelege problema. Analiza foarte mult trăirea pe care o traversai şi dacă simţea vreun moment în care te intimidai, imediat te scotea din încurcătură“, mărturiseşte monahul.

Faptul că a rămas la Dervent i se datorează tot părintelui Papacioc.

„Am avut un moment de cumpănă, cu încercări şi ispite. Spre marea mea uimire, mi-a spus dinainte ce avea să se întâmple, deşi eu nu am crezut. Prevedea lucruri. A iubit foarte mult călugării, îi povăţuia şi le spunea celor care se mai îndoiau de ei înşişi să continue să stea în mănăstire, pentru că trăind acolo, se va trezi în ei râvna şi dragostea faţă de Dumnezeu“, spune stareţul Andrei.

Derventul este singurul locaş de cult din eparhia Tomisului, unde se păstrează obiceiul ancestral al spălării picioarelor ucenicilor de către stareţ, în Joia Mare. Stareţul papacioc-derventspală picioarele a 12 vieţuitori din mănăstirea sa, semn că lasă deoparte mândriile deşarte ale vieţii lumeşti şi se supune unui gest de smerenie. „Doar cei puternici şi împăcaţi cu ei înşişi fac aşa ceva“, spun învăţaţii. Gestul aminteşte de pilda dată de Iisus Hristos apostolilor săi, înainte de Cina cea de Taină. „I-a spălat picioarele inclusiv lui Iuda, ca să cureţe toată întinăciunea şi necurăţia sufletelor noastre“, arată stareţul Andrei.

Deşi erau de partea cealaltă a câmpiei dobrogene, călugării de la Dervent l-au considerat duhovnic pe părintele Papacioc. Tăiau judeţul, mai bine de 130 kilometri, pentru o vorbă bună de la el.

„Obştea de la Dervent a avut strânsă legătură duhovnicească cu părintele. Când aveam vreo întrebare, la el ne îndreptam să ne sfătuiască. El era spitalul de urgenţă al sufletelor. «Măi tată, mai», aşa ne spunea. Te adopta, ca un adevărat părinte. Nu şi-a dorit să-şi apropie oamenii cu orice preţ, dar oamenii s-au apropiat de el, simţindu-l că lui îi pasă de ei. Te întreba: «Ce-ai mai făcut? Cum mai eşti? Ce ai rezolvat?» Era surprinzător să-şi amintească tocmai problema ta dintre cele ale miilor de oameni care îi călcau pragul. Te încredinţa lui Dumnezeu, se ruga cu atâta putere, iar vorbele sale ţi se imprimau în minte. Avea un cuvânt lucrător, nu ca la unele cărţi pe care le citeşti, dar care nu-ţi rămân în suflet. Nu vorbea mult, aşa ca mine acum. Spunea: «O clipă poate fi un timp, iar o suspinare poate fi o rugăciune»“, povesteşte stareţul de la Dervent.

Un preot ca o icoană

Aşa au aflat învăţătură toţi cei care i-au pătruns în chilie, veniţi din toate colţurile lumii. Stareţul consideră că duhovnicul Papacioc a menţinut un echilibru în Dobrogea, prin sfaturile lui.

„Cred că 90% dintre preoţii din Dobrogea au venit la el să se spovedească şi să ia binecuvântare. Era căutat la toate problemele delicate, iar cuvântul lui era cel bun prin care găseai rezolvare. Chiar şi arhiepiscopii Tomisului, Lucian şi Teodosie, apelau la el. Nu degeaba este considerat apostolul Dobrogei. Mai ales în perioada comunistă, când oamenii fuseseră îndepărtaţi de la Biserică, ei începuseră să caute vrăjitoare, descântece. La Techirghiol, chiar lângă mănăstire, era o femeie care ghicea. La ea la uşă era coadă foarte mare. Părintele a reuşit să-i întoarcă pe oameni către mănăstire, către Biserică.

Ce a făcut el este apostolat. A iubit enorm oamenii, n-am mai întâlnit aşa fiinţă cu iubire neţărmurită faţă de aproapele său. Avea 97 ani, era foarte slăbit, dar stătea pe scăunel şi dădea binecuvântare tuturor care aveau nevoie de el. Putea să stea liniştit în pat, în chilia lui, să se odihnească. Dar el se ruga neîncetat pentru toţi. S-a jertfit pentru semeni“, spune Andrei, stareţul Derventului.

Ultima dată l-a văzut pe duhovnic cu câteva zile înainte să se stingă.

„Cu 7-8 zile înainte să se mute la Domnul, l-am văzut pentru ultima oară. Se iscase problema cip-urilor, războiul acesta nevăzut care se poartă cu mijloace văzute. Ne-a ascultat cu atenţie şi ne-a zis: «Problema principală este să fiţi cu Hristos, care este prezent lângă tine. Nu te temi de nimic când Dumnezeu este cu tine. S-avem nădejde în marea iubire a lui Dumnezeu! Nici un fir de păr nu cade fără ştirea Sa. De ce să te temi de Dumnezeu?».

Eram departe când am primit vestea plecării sale la Domnul. Am ajuns noaptea, pe la ora 2, la Techirghiol. M-am apropiat de sicriu şi am început să mă rog. La un moment dat, mi-am dat seama că mă rugam, de fapt, părintelui şi nu pentru părinte, aşa cum ar fi trebuit. Pentru mulţi dintre noi a fost un sfânt. Era de o înaltă trăire duhovnicească. Un om al virtuţilor, al credinţei şi al dragostei. A trecut prin toate încercările vieţii şi mărturisea că viaţa este cea mai mare minune pe care Dumnezeu a făcut-o cu el“, mărturiseşte părintele Andrei.

Durerea unui preot, transformată în victorie

Părintele avea o mare îndrăzneală. Suferinţa din puşcărie şi nevoinţa din pustie, experienţe despre care nu vorbea aproape deloc, l-au făcut să se cunoască mai bine. Dădea mereu celorlalţi exemplul personal. Avusese ocazia la un moment dat să se răzbune pe cel care i-a omorât fratele, pe Radu.

„A zis însă: «Dacă-mi fac singur dreptate, nu mai rămâne Cerul dator la mine». Aşa că i-a transmis celui care i-a ucis fratele: «Paznic îţi pun la poartă, să nu se atingă nimeni de tine». Mereu ne spunea: «Nu vă daţi seama cât mi-a folosit acest lucru. Am ceva rămas acolo, pus la păstrare. Dacă rabd nedreptatea, rămâne Cerul dator la mine».

Odată cineva care i-a cerut sfat a avut îndoială, iar părintele i-a spus: «Fă cum ţi-am spus eu, că răspund eu în faţa lui Dumnezeu». Am mare nădejde că acolo sus în Cer, mijloceşte la Dumnezeu pentru noi. Că asta fac sfinţii“, este convins părintele.

Temniţa ferecată în suflet

Întocmai bisericuţei din lemn din curtea mănăstirii, trecutul l-a purtat pe părintele Arsenie din Ardealul canonit în Dobrogea apostolică, în care seminţiile vorbesc de secole aceeaşi limbă a înţelegerii, a împăcării, a toleranţei şi a iubirii de aproape, indiferent de naţie.

Despre tumultul istoriei, în al cărui tăvălug a fost prins şi tânărul Anghel Papacioc, se vorbeşte fugar. La un moment dat, în octombrie 1940, viitorul preot devenea primar al Zărneştiului din Braşov, din partea Mişcării Legionare. La începutul anului 1941, după rebeliunea legionară, regimul Antonescu i-a pedepsit apartenenţa, azvârlindu-l la închisoare. „L-am cunoscut atunci. Erau vremuri tulburi, noi eram divizaţi în grupări, credeam în lucruri diferite. Eu eram la ţărănişti. Am amintiri confuze de atunci, nu vreau să le aduc în prezent“, s-a confesat unul dintre veteranii Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România.

Liderul asociaţiei, Octav Bjoza (76 ani), crede însă în iertare.

bjoza„Nu trebuie judecaţi toţi în bloc, în masă. Aşa cum nu judecăm nici toţi membrii PCR, care au fost 4-5 milioane. Păcătoşii – tâlhari, femei uşoare – care s-au întors către Dumnezeu sunt iertaţi, dar unui fost legionar sau a altora care au făcut parte dintr-o mişcare extremistă, deşi n-au comis crime, nu le este permisă întoarcerea către Dumnezeu. În schimb, criminalilor care ne-au trimis în puşcării le este permis să se plimbe ca la ei acasă prin Parlament. Sunt de acord ca legionarii care au comis crime să fie pedepsiţi. Dar, repet, nu trebuie toţi judecaţi în bloc.

Martirii din puşcăriile comuniste sunt, în continuare, nerecunoscuţi. Printre ei au fost mulţi preoţi a căror putere spirituală treceau de zidurile celulelor închisorii, dându-ţi forţă psihică. Totuşi, eroii noştri nu sunt beatificaţi sau martirizaţi, aşa cum se întâmplă la alte naţiuni“, arată liderul deţinuţilor politici.

Braşovean, Octav Bjoza mergea anual la Techirghiol să îl vadă pe părintele Papacioc. Nu se întâlniseră niciodată prin gulagul comunist, dar aveau amintiri dintr-un infern comun.

„La sfârşitul anilor `30, fratele său, care era legionar – aşa cum a fost şi părintele în tinereţe – se afla la Spitalul militar Braşov. A venit un ofiţer de armată cu un tabel, ştiu exact şi salonul unde s-a întâmplat. A luat 10 inşi care se aflau în arest, printre care şi pe fratele lui Papacioc, i-a dus pe Valea Râşnoavei şi i-a împuşcat. Eu, când mergeam la Techirghiol, aveam o stratagemă. Îi dădeam măicuţei care stătea în hol cartea mea de vizită şi-i spuneam: «Eu sunt cel care are grijă de mormântul fratelui său, de la Râşnov». Şi funcţiona, părintele mă primea cu braţele deschise.

Dar odată, prin 2008-2009, ulciorul n-a mai mers la fântână. Am dat eu măicuţei cartea mea de vizită, cu aceeaşi parolă. Părintele m-a primit, dar mi-a zis: «Lasă, dragă, că am fost şi eu acolo şi erau bălăriile până la brâu». Am păţit o lecţie de ruşine“, recunoaşte Bjoza.

Totuşi, părintele avea o mare capacitate de a nu judeca. Tot prin acei ani, Octav Bjoza s-a înduplecat la rugămintea unui tânăr ofiţer SRI, care voia neapărat să ajungă la părinte, să se spovedească.

„L-am dus, cu o condiţie: să spună din capul locului cu ce se ocupă. Altfel, l-aş fi considerat că merge acolo în interes de serviciu, iar cu asta nu eram de acord. Când m-a văzut, părintele m-a întâmpinat cu bucurie. Mi-a zis: «Ce faci, tinere?», deşi ofiţerul SRI era mult mai tânăr decât mine. Aşa cum convenisem, acesta a spus din start: «Ştiţi, eu sunt ofiţer SRI». Părintele a părut că nici nu-l bagă în seamă: «Lasă, dragă, nu contează. Veniţi aici şi staţi în genunchi în faţa moşului». Ne-am aşezat la picioarele lui, ne-a pus patrafirul pe cap, câte o mână pe cap fiecăruia şi ne-a dat binecuvântarea“, remomemorează Bjoza.

„Mi-a schimbat destinul“

La începutul anilor `90, părintele Ilarion era bancherul Ion Dan. Întâlnirea cu părintele Papacioc, petrecută în Postul Paştelui din anul 1991, i-a schimbat destinul. Preotul i-a spus de la prima vedere, intuindu-i viaţa prinsă în chingile responsabilităţilor: „Când ai tu timp şi nevoie de ilarionmine, eu te primesc, chiar dacă este multă lume la uşa mea“.

Prin anii 2000, duhovnicul a făcut un gest inexplicabil.

„Era cu mult înainte să-i spun că vreau să îmbrac haina monahală. Am dat nas în nas cu el, în uşa chiliei. Am vrut să-i sărut mâna, dar părintele s-a aplecat să-mi sărute el mâna. Eu m-am ruşinat, cum să facă părintele aşa ceva?! El s-a uitat la mine, drept în suflet. A zis: «Era să mă desconspir», se destăinuie părintele Ilarion (56 ani).

În 2008, bancherul Ion Dan a lăsat în urmă lumea dezlănţuită şi s-a retras la mănăstirea Izvorul Tămăduirii din Crucea, o aşezare din judeţul Constanţa.

„Dumnezeu este un tată care îşi doreşte copiii să fie înapoi lângă El. Părintele Papacioc m-a ţinut pe linia de plutire după pierderea soţiei mele, fără de care nu-mi închipuiam viaţa. Am acceptat că toate sunt de la Dumnezeu, că aşa e voia Lui, aşa este rânduit, după un plan. Este un scop în toate, trebuie să învăţăm să înţelegem. Nouă ni se oferă Împărăţia, iar noi ne pierdem în lucruri mărunte.

După ce s-au făcut mari cei doi copii ai mei şi am hotărât să plec la mănăstire, duhovnicul m-a luat de umeri şi s-a uitat ţintă în ochii mei. Mi-a zis: «Smerenie, smerenie». A fost ca un duh pe care mi l-a transmis, ca fiind singura cale spre mântuire. Este moştenirea pe care mi-a lăsat-o“, mărturiseşte părintele Ilarion.

Întâlnirea providenţială

Preoteasa Gabriela Stanca (31 ani), soaţa preotului de la Biserica Sfântul Haralambie din Constanţa, a crescut sub îndrumarea duhnovnicului de la Techirghiol. Întâlnirea cu părintele Papacioc este printre cele mai frumoase lucruri din viaţa sa.

preoteasa„Eram o copilă când am mers pentru prima dată la spovedanie. Primul cuvânt cu care m-a întâmpinat, ca un părinte, a fost «Tată». Şi tată mi-a rămas. Mama mea era croitoreasa care îi modifica gulerele de la cămaşă, i le făcea stil tunică, aşa cum poartă preoţii. Ea mă îndemna mereu, când aveam o problemă, să cer sfatul duhovnicului. Când părintele îmi punea mâna pe creştet sau se uita în ochii mei, mă simţeam ca la radiografie. În adolescenţă m-a sfătuit: «Tată, mai lungă este calea până la sărut decât cea până la intimitate“.

“Toate în viaţă parcă s-au legat altfel pentru mine, mult mai uşor. Mi-am dorit foarte mult să îmi dea Dumnezeu alături un om cu care să trăiesc în armonie. Şi mi l-a dat. Când am vrut să ne căsătorim, am mers să-i cerem binecuvântare pentru Taina Cununiei. Apoi am vrut copii şi am început să umblăm pe la doctori. Era prin iulie când m-am dus să-i cer sfatul. Când m-a văzut, a început să mă înveţe cum trebuie să aibă grijă de ea o femeie însărcinată. Mi-a vorbit despre responsabilităţile care apasă pe umerii ei, despre trăirile şi emoţiile care se transmit puiului din pântece.

Eu am fost puţin nedumerită, nu ştiam de ce vorbeşte deja despre asta, când tocmai acesta era of-ul meu. În septembrie am primit vestea cea mare. Eram însărcinată. M-am închinat şi a zis: «Mare eşti, Doamne! Părintele meu iubit este văzător cu duhul“. Acum avem două fetiţe, Filoteia Teodora şi Teofana. Când vorbesc despre duhovnicul meu, mi se umple sufletul de bucurie“, mărturiseşte preoteasa Gabriela.

Altă ramură din trunchiul învăţăturii de la Techirghiol este Claudiu Banu, preot la Biserica Sfântul Mina din Constanţa. Preotul a fost tot un copil crescut la umbra înţelepciunii părintelui Papacioc. Bunica lui era una dintre femeile de serviciu care îngrijeau de chilia acestuia.

„Aveam 6 ani, eram cu alţi copii, iar părintele ne învăţa: «Duceţi-vă la fântâna Sfântului Pantelimon şi luaţi din bănuţii aceia ce vă trebuie: pixuri, creioane, caiete. Iar dacă sufletul vă pofteşte, luaţi-vă şi o bomboană». Noi îl strigam „bunicul“, ne lăsa să ne jucăm, ne uitam la desene animate. El se uita la ştiri, era un om foarte practic, pus la punct cu mersul societăţii. Când am devenit preot, la prima mea slujbă, am oficiat împreună în altar. Era la hramul mănăstirii, aveam nişte emoţii…

Apoi la praznic m-a aşezat la masă lângă dânsul. Vă daţi seama ce onoare! Ne era mai mult decât un părinte, era un prieten foarte apropiat. Acum înfiinţăm case pentru copiii abandonaţi, un proiect care va purta numele «Sfântul Arsenie». Am semn că avem binecuvântarea lui. Eram la mormântul său, discutând despre proiect, iar cineva mi-a dăruit un tablou cu părintele. Am ştiut că se bucură pentru ceea ce facem“, spune preotul Banu.

Dumnezeu nu iubeşte plângăcioşii, ci luptătorii

Petronela Onel (39 ani) este activistă Pro Vita şi membră a Fundaţiei Sfinţii Martiri Brâncoveni din Curtea Brâncovenească. În misiunea ei anti avort a bătut la uşile multor cabinete medicale, unde femeile aşteptau la rând să renunţe la pruncii care prinseseră viaţă în pântecele lor.

„Este o încercare să stai cu vorbă cu aceste femei. Unele au nişte motive neîntemeiate, cu care nu vor să se confrunte, din frică de viitor. Altele sunt nesigure pe instinctul lor matern şi acceptă să întrerupă cursul firesc al unei sarcini cu care a fost binecuvântată. Cum poţi să refuzi dreptul la viaţă al unei fiinţe?

La început, am fost foarte tulburată de discuţiile cu ele. Odată am plecat plângând dintr-un cabinet, parcă purtam în suflet toată neputinţa lor şi a pruncilor care aveau să fie ucişi. Voiam să renunţ, mă încărcam cu toată vina pământului. În mâini aveam revista «Familia Ortodoxă». Privirea mi-a căzut pe coperta cu părintele Papacioc. Vocea lui mi-a răsunat aievea în minte: «Dumnezeu nu iubeşte plângăcioşii».

A fost un moment în care m-am cutremurat. M-am uitat peste umăr, nu ştiam ce să cred. Mi-am şters lacrimile, apoi m-am liniştit apoi ca prin farmec. Toată îndoiala din suflet s-a risipit şi am pornit mai departe. Am căzut, dar ceva m-a ridicat din nou, inexplicabil“, relatează Petronela.

„Să scrieţi frumos despre ceea ce este greu să vorbeşti“

Sămânţa sădită de învăţăturile părintelui Papacioc, la Derventul de pe Ostrovul Dunării, face înconjurul pământului dintre ape. Gândul pleacă şi se întoarce mereu la popasul veşnic al duhovnicului care veghează de la mare.

Ultimul său sfat mă însoţeşte mereu: «Să fim cu Hristos şi să nu ne temem. Credinciosul nu se teme, căci vrea să se fie cu Dumnezeu, nu se teme nici de moarte. Să fii pregătit!». Părintele spunea despre sine că nu este pregătit. Asta era smerenie. Aşa este şi înscrisul de la mormântul său, care m-a impresionat profund: «Iisuse, Iisuse, Iisuse, iartă-m㻓, spune stareţul Andrei.

În curtea mănăstirii de la Techirghiol este pace, este primăvară, este sărbătoare. Vine Paştele, sărbătoarea Învierii, în care-şi pun speranţele toţi credincioşii.

În chilia părintelui, pe măsuţa de lucru odihnesc ochelarii săi, crucea, icoana, Biblia. Într-o mică vitrină sunt aşezate câteva obiecte de rugăciune şi altele chiliedragi duhovnicului.

„Este cu noi mereu. Îi simţim permanent prezenţa. A plecat doar cu trupul, dar spiritul e aici. El ne-a învăţat să fim puternici, să nu plângem, să nu ne lăsăm doborâţi“, spune cu un surâs reţinut măicuţa care ne-a deschis uşa chiliei.

Mormântul duhovnicului, cel care cerea întruna veselie în suflet, este un altar împodobit cu flori. La picioare are o salcie, un vas de lut, un izvor.

Vorba şoptită a părintelui Andrei îndeamnă la o clipă de reculegere: „Să cereţi la mormântul părintelui binecuvântare pentru lucrarea dumneavoastră. Să scrieţi frumos despre ceea ce este greu să vorbeşti. Şi să fie de folos, spre slava lui Dumnezeu şi spre cinstea părintelui!

Părintele Arsenie Papacioc, despre Înviere

„Învierea este aureola operei Mântuitorului Iisus Hristos, prin care El a arătat, cu adevărat, că este Dumnezeu. Nu s-a mai putut ca după răstignire, omenirea să stea fără Răscumpărătorul făgăduit. O dovadă materială că Iisus Hristoas a înviat este că I-a zis Mariei Magdalena «Nu te atinge de Mine, că încă nu M-am suit la Tatăl Meu.

papacioc-mormant2Nu s-a mai arătat lumii pentru că nici nu mai era nevoie, ci i-a lăsat să creadă mai departe şi le-a tâlcuit apostolilor, deşi ei ştiau acest lucru din proorociri. Deci, vedeţi acum, ce a fost această grozavă întrupare a cuvântului care a avut scop nemaipomenit: să salveze fiinţa omenească, care era în stăpânirea diavolului. Ce-ar fi însemnat această grozavă înfăptuire fără Înviere? Deci, Învierea lui Hristos este actul de confirmare definitivă pentru toţi duşmanii, respectiv pentru diavol şi pentru toţi – Hristos a înviat!

Dar să ştiţi că pe Cruce nu s-a dezminţit de învăţătura Lui. Că în momentul în care Mântuitorul a suferit pe Cruce, avea să se vaite Satana. Aşa că, dragii mei, din momentul în care vreţi cu orice preţ să fiţi oameni lui Dumnezeu, s-aveţi o mişcare de jertifre a cărei finalitate va fi Învierea, potrivit faptelor voastre!“

Învăţăturile părintelui Papacioc

Dumnezeu ne-a creat liberi ca să luptăm, că harul Lui nu vine la un milog, vine la un erou“

„A iubi vrăjmaşii e o poruncă, nu un sfat! Dacă nu poti să-ţi iubeşti vrăjmaşii, măcar să nu-i urăşti“

„Atunci când facem crucea ne plecăm Sfintei Treimi. Când ridici mâna la frunte – toată înălţimea, Tatăl. Apoi toată adâncimea – Fiul. Şi duci la umeri toată lăţimea – Sfântul Duh“

„Unde este dragoste şi smerenie acolo este un mic cer“

„Trebuie să dai nu ceea ce ai, ci ceea ce eşti“

„La mormântul meu dacă veniţi, vă spun: iubiţi-vă!“

Omul care sfinţeşte locul

Venirea părintelui Arsenie Papacioc, ca slujitor la Techirghiol, s-a făcut în anul 1976, în plină extindere a locaşului de cult, metoc al Patriarhiei. La început, aici fusese un sanatoriu preoţesc zidit de primul patriarh Miron Cristea, în 1928. Acestuia i se adăugase bisericuţa de lemn construită de ţăranii de la Maioreşti – Mureş în secolul 18, ce andrei-tudora fost mutată de regale Carol al II-lea în 1934 la Castelul Pelişor de la Sinaia, apoi a fost adusă de patriarhul Justinian la Techirghiol în 1951.

Schitul de maici astfel înfiinţat a devenit mănăstire cu bază de tratament balnear, completând rostul aşezământului care vindecă acum credincioşii. Mănăstirea cu hramul Sfânta Maria adăposteşte fântâna cu statuia Sfântului Pantelimon, ocrotitorul medicilor şi al suferinzilor. Fântâna a fost sculptată în bronz de dobrogeanul Ion Jalea, fiind adusă de patriarhul Justinian de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Bucureşti.

CV

Arsenie Papacioc

Născut 15 august 1914, Misleanu – Ialomiţa

În 1932 absolvă Şcoala de Arte şi Meserii din Bucureşti. Se angajează la fabrica de armament Malaxa din Braşov. Devine membru al Mişcării Legionare.

Decembrie 1938 – este arestat şi întemniţat în lagărul de la Miercurea Ciuc

Aprilie 1940 – este eliberat şi se stabileşte la Zărneşti – Braşov

Octombrie 1940 – devine primar al comunei Zărneşti

Ianuarie 1941 – arestat şi condamnat la 6 ani de închisoare pentru insubordonare

Septembrie 1946 – este eliberat de la închisoarea Aiud şi se întoarce acasă, la Misleanu

Ianuarie 1947 – pleacă la mănăstirea Cozia, unde intră ca „fratele Anghel“.

August 1948 – este trimis la Schitul Cioclovina, care aparţinea de mănăstirea Tismana.

Ianuarie 1949 – pleacă la mănăstirea Sihăstria, unde îl întâlneşte pe părintele Ilie Cleopa. Alături de acesta petrece un timp în pustie, singuri cu Dumnezeu.

Septembrie 1949 – este trimis la Mănăstirea Antim din Bucureşti. Devine călugăr şi primeşte numele de Arsenie. Aderă la gruparea Rugul Aprins.

Iunie 1950 – pleacă la mănăstirea Slatina

13/14 iunie 1958 – este arestat pentru aceleaşi acuze din timpul regimului Antonescu. Este condamnat la 20 de ani de închisoare pentru uneltire contra ordinii sociale. A trecut prin închisorile din Braşov, Aiud şi Jilava

1964 – este eliberat şi slujeşte la mănăstirile Cernica, Cheia, Căldăruşani şi la Mănăstirea dintr-un Lemn.

1976 – este trimis la mănăstirea Sfânta Maria de la Techirghiol.

19 iulie 2011, ora 10.30 – se stinge din viaţă la Techirghiol

***

Documentarul Trinitas

Frumusetea intelepciunii. Sfaturi pentru viata crestina ale parintelui Arsenie Papacioc”

LEGATURI:

*

*

*


Categorii

Documentare/ Reportaje, Inchisorile comuniste/ Crimele comunismului, Octav Bjoza, Parintele Arsenie Papacioc, Preoti si duhovnici romani, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

9 Commentarii la “PARINTELE ARSENIE PAPACIOC, “spitalul de urgenta al sufletelor“: “TE ADOPTA, CA UN ADEVARAT PARINTE. Nu si-a dorit sa-si apropie oamenii cu orice pret, dar AU SIMTIT CA LUI II PASA DE EI”

  1. Am citit o carte scrisa de dumnealui ,,Vesnicia ascunsa intr-o clipa”.Ce este scris pe piatra de mormant arata simplitatea dar si maretia acestuia.

  2. Pingback: 3 ani de la mutarea in vesnicie a PARINTELUI ARSENIE PAPACIOC (19 iulie). Invataturi si evocari video: “Frumusetea intelepciunii. Sfaturi pentru viata crestina” -
  3. Pingback: PARINTELE ARSENIE PAPACIOC, omul cat un veac, care a stat “CU INIMA TREAZA, CU FATA CATRE DUMNEZEU” - Recomandari
  4. Pingback: PARINTELE ILARION DAN, DUHOVNICUL DE LA “CRUCEA”, FOST MARE DIRECTOR DE BANCA care s-a lepadat de toate pentru a sluji lui Hristos, la 55 de ani. MARTURISIRI VIDEO despre propriul DRUM AL CONVERTIRII si despre PROVIDENTIALUL PARINTE ARSENIE PA
  5. Pingback: PĂRINTELE ARSENIE PAPACIOC (✝19 iulie 2011) – 4 ani de veşnicie. ULTIMUL INTERVIU pentru “Lumea monahilor”: “VOM RĂSPUNDE, FETIŢĂ SCUMPĂ, TOŢI! Hristos a venit, S‑a jertfit ca să ne salveze pe noi. Iar noi habar nu avem
  6. Pingback: 5 ani de la mutarea in vesnicie a PARINTELUI ARSENIE PAPACIOC (19 iulie). Invataturi si evocari VIDEO: “Frumusetea intelepciunii. Sfaturi pentru viata crestina…” | Cuvântul Ortodox
  7. Pingback: ✝19 iulie – PARINTELE ARSENIE PAPACIOC despre IUBIRE si IZOLARE INDIVIDUALISTA: “Din momentul în care s-a izolat, a făcut o semiasociație cu diavolul, pentru că ASCULTĂ NUMAI DE GÂNDURILE PROPRII. Condiția ca să te mântuiești, resp
  8. Pingback: PARINTELE ARSENIE PAPACIOC, slujitorul si marturisitorul lui Hristos in INCHISOAREA DE LA AIUD (I): “Trebuia să accepţi moartea ca să rezişti atacurilor care se dădeau ca să te sluţească moralmente… Trebuie să ai credinţă, să ştii
  9. Pingback: PARINTELE ARSENIE PAPACIOC in INCHISOAREA DE LA AIUD (II). Patimire muceniceasca, seninatate si iubire de vrajmasi, REZISTENTA DESAVARSITA LA ADEMENIRILE REEDUCARII: “Acesta are o credinţă de o tărie comparabilă numai cu a primilor martiri ai cr
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Stirile zilei

Carti

Documentare