Pr. Constantin Necula: FAMILIA TRADITIONALA NU E NEGOCIABILA/ Florin Barbu reincepe GREVA FOAMEI/ Se intampla in SUA. AL TREILEA SEX sau dincolo de “binaritate”/ Scurt excurs istoric al REVOLUTIILOR SEXUALE. De la De Sade la marx-freudism/ Se intampla in Olanda: SUBVENTII DE STAT PENTRU OPERATIILE TRANSSEXUALILOR

20-06-2017 21 minute Sublinieri

  • ActiveNews:

Părintele Constantin Necula: M-am săturat de minciunile împotriva familiei românești. Mi-e până în gât să aud că noi suntem din Evul Mediu… Să aud tot timpul că suntem niște spălați pe creier și niște prostalăi că nu gândim ca ceilalți

Dezbaterea propusă de USR la Sibiu pe tema familiei tradiționale și a familiei moderne în care specialiști, profesori, politicieni și simpli sibieni au dezbătut aprins tema referendumului pentru familia formată din femeie și bărbat, dar și cea a parteneriatului civil.

Preotul prof. dr. Constantin Necula și alți invitați au vorbit fiecare pe tema familiei, după care au intrat în dialog cu publicul, scrie tribuna.ro.

„Sper din toată inima să înțelegem un singur lucru: familia tradițională nu este negociabilă cu niciun partid, cu nicio idiologie și cu nicio atitudine”, a spus părintele Constantin Necula.

El a vorbit și despre atacurile virulente la adresa Coaliției pentru Familie, care s-au îndreptat și asupra Bisericii Ortodoxe, în condițiile în care în coaliție el este singurul membru preot, și despre faptul că la nivel central tema familiei tradiționale este susținută de mediul politic în funcție de anumite interese.

„Odată în plus am învățat, din Coaliție, că nu te poți baza pe niciun partid din România atunci când vrei morală – nu pe oameni din partid, ferească Dumnezeu!, dar pe nicio structură din partid – și că în general este bine să nu te aliezi cu niciun partid, dacă vrei să faci ceva pentru țara ta și să iasă bine”, a spus pr. Necula.

„Noi ne tensionăm unii pe alții, ne pierdem respectul pe care spunem că îl propovăduim și de foarte multe ori spunem lucruri care nu sunt reale. Eu m-am săturat de minciunile împotriva familiei românești. Mi-e până în gât să aud că noi suntem din Evul Mediu, când de fapt noi suntem un pic mai vechi decât Evul Mediu. Să aud tot timpul că suntem niște spălați pe creier și niște prostalăi că nu gândim ca ceilalți”, a mai spus pr. Necula.

Preotul Constantin Necula se teme de faptul că statul român va da drumul la parteneriatele civile: E clar că vom pierde meciul cu statul român. Va face, ca de obicei, jocul teribil de diplomatic cu interesul național

Preotul Constantin Necula, fondator al Coaliției pentru Familie, spune că statul român va da drumul parteneriatelor civile, chiar dacă va avea loc referendumul pentru revizuirea Constituției, în sensul definirii familiei ca și uniunea dintre bărbat și femeie, nu dintre „soți”.

„E clar că vom pierde meciul cu statul român. Statul român va face, ca de obicei, jocul teribil de diplomatic cu interesul național. Și ei ne vor zice, facem referendumul, semnăm pentru referendum, dar dăm drumul la parteneriatele civile, un fel de trebuie să le dăm și lor ceva. Și o să spun că în spiritul democratic este ok, în spiritul moral, mă abțin”, a declarat vineri preotul Constantin Necula, în timpul unei dezbateri despre familie, inițiată de Uniunea Salvați România Sibiu.

Constantin Necula răspunde criticilor și afirmă că nu este fanatic, nici homofob, dar pentru el, ca și preot creștin ortodox, familia nu este negociabilă.

„Nu sunt fanatic. (…) Am căutat să fiu mai aproape de Hristos, am căutat să fiu tot mai aproape de oameni. Familia tradițională nu este negociabilă cu niciun partid, cu nicio ideologie, cu nicio atitudine. (…) Eu nu o să admit niciodată că sunt homofob, dovadă stau sutele de proiecte pentru oameni care sunt încadrați, (…) în homosexualitate”, a adăugat Constantin Necula.

În 2016, Coaliția pentru Familie, o inițiativă civică, a strâns trei milioane de semnături în sprijinul unei propuneri legislative de revizuire a Constituției României ce are ca scop definirea căsătoriei ca fiind o „uniune între un bărbat și o femeie”.

Florin Barbu, tatăl copiilor dați de englezi unui cuplu gay, face greva foamei în fața ambasadei Marii Britanii din București

Florin Barbu, românul care a rămas fără copii după ce au fost dați spre adopție unui cuplu gay din Marea Britanie, a intrat în greva foamei. Protestul său se desfășoară în București, în fața Ambasadei Angliei.

Copii au fost luați de statul englez din cauza certurilor dintre părinți și au fost dați spre adopție unui cuplu gay. În această primăvară, CEDO a refuzat punerea pe rol a unei sesizări a lui Florin Barbu. Pe 18 iunie, Barbu a intrat în greva foamei. Luni, el a fost vizitat de deputații Doru Coliu și Constantin Codreanu, care s-au implicat și în încercarea de rezolvare a cazului doctoriței Camelia Smicală.

Deputatul Coliu a spus: ” Încă o dată statul român demonstrează că nu își apără cetățenii din Diaspora! În tîmp ce ei se bat pe ciolan, astfel de oameni trăiesc adevărate drame. În acest caz nu mă interesează dacă este sau nu vinovat domnul Florin Barbu, ci faptul că Statul Român nu îi recuperează pe cei doi copii și să îi dea spre adopție rudelor sau unei familii de români și nu unei perechi de homosexuali din Marea Britanie!”

Într-un stat din SUA se introduce al TREILEA SEX în documentele de identitate: M, F sau X

Statul american Oregon devine va permite rezidenților săi care nu se identifică drept bărbat sau femeie să aleagă o a treia opțiune de acest fel.

Începând de luna viitoare, cetățenii statului Oregon vor putea alege una dintre litere M, F sau X pe cărțile lor de identitate sau pe permisele de conducere. Această schimbare este ca urmare a unui judecător statal care a permis lui Jamie Shupe, un veteran de război, să se identifice cu un al treilea sex.

Jamie Shupe, 52 de ani, este prima persoană din SUA căreia i s-a recunoscut dreptul de a nu se numi nici bărbat, nici femeie. Un judecător a admis cererea lui Shupe să se considere eliberat de obligația de a intra în clasificarea binară a genurilor, după ce a fost identificat ca bărbat la naștere, dar indicat ca femeie în documentele de pensionare din armată.

Acea hotărâre se pare că este singulară în SUA. Pentru a ajunge la această concluzie, au fost strânse comentarii de la populație. Foarte puțini au fost cei care au fost împotriva măsurii care la începutul anului a fost adoptată de provincia canadiană Ontario.

Luna trecută și Senatul Californiei a adăugat o a treia opțiune pentru cărțile sale de identitate.

Roberto de Mattei (n. 21 feb. 1948) este un istoric italian romano-catolic. Este Președinte al Fundației Lepanto (Roma – Washington) și editor șef al periodicelor italiene „Radici Cristiane” (Rădăcini creștine), „Nova Historica” și „Corrispondenza Romana”. Profesor asociat la Universitatea Europeană din Roma, unde coordonează cursurile de Științe Istorice și unde a predat Istorie modernă și Istoria creștinismului. Cunoscut ca un critic al pontificatului Papei Francisc.

Această adresă a prof. de Mattei a fost citită pe 18 mai 2017, la cel de-al patrulea Forum anual pentru Viață organizat la Roma de „Vocea Familiei”. Traducere de Bogdan Stanciu după traducerea engleză a versiunii originale în italiană.

Istoria revoluțiilor și consecințele lor pentru familie

Apreciem lucruri bune atunci când le pierdem. Dacă nu dorim să le pierdem, atunci trebuie să le apreciem pentru valoarea lor.

Familia este un bun de preț pe care îl pierdem. Aceasta este realitatea evidentă de unde trebuie să începem. Familia în Europa și în Occident trece printr-o criză profundă. Sociologii relativiști nu doresc să vorbească despre o criză pentru că acest cuvânt conține, în opinia lor, o judecată morală asupra fenomenului analizat. Ei vorbesc, mai degrabă, de o transformare a modelelor familiale sau de o evoluție a formelor familiale. Dar aceste cuvinte, de asemenea, conțin o judecată morală. Conform perspectivei relativiste, tot ceea ce are loc în istorie și în societate este bun. Binele absolut este reprezentat de schimbare, răul de stabilitate și ființare permanentă. (…)

Familia este o societate juridică și morală adevărată, întemeiată pe căsătorie și destinată transmiterii vieții și creșterii copiilor. Procrearea este scopul final la care căsătoria este chemată prin natură, chiar de la originea sa. Originea familiei și a căsătoriei este în natura umană. Copilul nu se naște din cauza propriei alegeri și el nu este autonom. Legea nașterii și a creșterii copilului este dependența. „Dependența” este legea umanității reunite în societate. Totul depinde de ceva, nimic nu este determinat de la sine. Principiul cauzalității guvernează universul. Această regulă aparține principiilor prime și nedemonstrabile pe care Aristotel le-a învățat din realitate [1]. Acest principiu presupune primatul filosofic al ființei, căruia cultura modernă îi opune primatul devenirii, care este negarea oricărei realități imuabile și permanente.

Familia în istorie

Familia este o societate al cărei scop principal este de a transmite viața și a crește copii. Pentru că este sursa vieții și a unor noi relații umane, ea constituie celula fundamentală și de neînlocuit a societății. Toți filosofii clasici și toți gânditorii politici au afirmat-o, iar istoria a confirmat-o. Cu mult înainte de creștinism, în Roma antică, familia a fost celula civitas, iar căsătoria asigura stabilitatea socială, constituind, în conformitate cu definiția exactă a lui Cicero, seminarium rei publicae [2], „patul germinativ” al societății, care se naște și se extinde începând de la familie.

Creștinismul a ridicat căsătoria la rang de Taină, iar când Imperiul Roman a căzut, zdrobit de barbari, singura entitate care a supraviețuit și a constituit baza societății care s-a născut a fost familia. Nașterea națiunilor europene de la începutul anilor 1000 a coincis cu dezvoltarea instituției familiei. Aceeași etimologie a cuvântului „națiune” (din latinescul natus), în plus, nu se referă la o „alegere”, ci la naștere, și indică un grup de oameni care au o origine comună și o legătură de sânge. Teritoriul în care diverse autorități au fost exercitate în societatea medievală – referindu-se la capul familiei, la baronul feudal sau al regelui – a fost numit în mod uniform în documente, patria, stăpânirea tatălui [3].

O astfel de concepție a familiei, care a supraviețuit până la Revoluția franceză și dincolo de ea, se bazează pe ideea că omul se naște într-o condiție istorică dată, care are limite insurmontabile, începând cu moartea; că există un caracter obiectiv și de neschimbat; că această natură își are originea în Dumnezeu, Creatorul ordinii universului. Biserica Catolică, în învățătura ei, a confirmat întotdeauna această concepție asupra omului și a societății. [4]

Multe documente ale Bisericii din ultimele două secole repetă această învățătură, cele mai articulate și mai ample dintre acestea fiind enciclicele Arcanum (Leo XIII) din 10 februarie 1880 [5] și Casti connubii (Pius XI) din 31 decembrie 1930. [6] Această învățătură va fi reconfirmată în mai multe documente ale lui Pius al XII-lea și în exortația Familiaris consortio a lui Ioan Paul al II-lea din 22 noiembrie 1981. [7]

Atacul la familie

Atacul cel mai violent pe care familia l-a suferit vreodată în Occident a fost Revoluția Culturală din 1968: o revoluție împotriva familiei, condusă în numele eliberării sexuale. Dar ura pentru familie caracterizează toate sectele eretice care s-au dezvoltat de-a lungul istoriei și constituie un element de susținere, cu toate că nu întotdeauna una explicită, al acelei Revoluții care timp de peste cinci secole a atacat Biserica și civilizația creștină. [8]

Actul procreării este obiectul urii anti-creștine pentru că aceasta afirmă că omul are un scop superior. Negația procreării răstoarnă morala creștină cu susul în jos și afirmă un principiu metafizic gnostic: sexul ca un scop ultim al omului, închis în propria sa imanență.

În timpurile medievale, una dintre cele mai notabile secte a fost cea a Frăției Spiritului liber. Adepții au fost convinși că au ajuns la o astfel de perfecțiune absolută încât sunt incapabili de păcat: „De fapt, ei pot fi atât de uniți cu Dumnezeu, astfel încât să nu păcătuiască indiferent de ceea ce fac.” [9] Centrul focal al ideologiei Spiritului liber nu a fost Dumnezeu, ci omul divinizat, eliberat de sentimentul păcatului personal și aflat în centrul creației.

În secolul al 15-lea, Taboriștii, o sectă pre-luterană, a predicat, ca și frații Spiritului liber, revenirea la o stare adamică, exprimată prin nuditate și promiscuitate sexuală. Bazându-se pe afirmația lui Hristos cu privire la prostituate și vameși (Matei 21:31), aceștia au declarat că persoanele caste erau nevrednice de a intra în Împărăția mesianică. Nudismul era asumat ca o valoare de „eliberare” de toate frânele impuse de lege și de moralitate: aceeași valoare pe care „dragostea liberă” o are în zilele noastre. Persoana „spirituală” se eliberează de orice limitare morală: voința sa se identifică cu cea a lui Dumnezeu și păcatul pierde pentru el orice sens.

Antinomianism-ul luteran

Dar procesul de dizolvare a familiei a avut primul moment decisiv în Revoluția protestantă. În Wittenberg, orașul în care, la 31 octombrie 1517, Martin Luther a fixat în cuie celebrele sale teze pe ușa catedralei, Revoluția religioasă a explodat în toată virulența sa. În timp ce Luther a fost „protejat” de Friedrich cel Înțelept în castelul Wartburg, adepții săi puneau ideile în practică, la extrem. Printre aceștia au fost preotul Andreas Bodenstein (Karlstadt, approx. 1480-1541), care în ziua de Crăciun a lui 1521 a sărbătorit în haine de laic prima „Mesă evanghelică” a reformei, omițând ridicarea sfintelor daruri și orice referire la sacrificiu [10] și, de asemenea, Johannes Schneider, cunoscut sub numele de „Agricola” (1494-1566), care a proclamat abolirea legii vechi mozaice. Martin Luther l-a combătut pe Agricola și a inventat termenul „Antinomian” pentru a descrie negația nomos-ului, legea morală. Agricola, cu toate acestea, a fost un ucenic al său, care a adus la îndeplinire principiul luteran sola fide. Luther a spus, de fapt, că omul, radical corupt de păcat, este incapabil de respectarea legii și poate fi salvat numai prin credință, fără fapte bune. Propoziția pecca fortiter, crede forties [11] rezumă teologia morală a lui Luther. Ceea ce contează nu este păcatul, care este inevitabil, ci încrederea în mila lui Dumnezeu, pe care credinciosul trebuie să o aibă înainte, în timpul și după păcat. Pentru Antinomianiști, ca și pentru Gnosticii din primele secole, omul „spiritual” este incapabil de păcat. Dumnezeu acționează în el, și fiecare acțiune, bună sau rea, devine o acțiune divină.

Se poate spune că Agricola a fost o figură marginală în Revoluția protestantă, dar nu se poate spune acest lucru despre anabaptism, care este una dintre cele mai cunoscute expresii ale așa-numitei „aripi stângi” a Reformei protestante. Anabaptiștii nu se limitează la exprimarea ideilor Antinomienilor, pe care le-au practicat în anii 1534-1535 în Münster, „Noul Ierusalim al Apocalipsei”, în cazul în care croitorul olandez Jan Bockelson, mai bine cunoscut sub numele de Ioan din Leiden (1509 -1536) a venit la putere, iar tapițerul Bernhard Knipperdolling (approx. 1500-1536) a fost făcut pîrcălab.

Münster a devenit un fel de „oraș sacru” pentru „fiii lui Iacov”, care au trebuit să-L ajute pe Dumnezeu să stabilească Împărăția Sa prin pedepsirea „fiilor lui Esau”. Într-o atmosferă de teroare, posesia privată a banilor a fost desființată și au fost adoptate măsuri care vizează instituirea posesiei colective a bunurilor și poligamia obligatorie. Pentru a simboliza ruptura cu trecutul, toate cărțile din oraș, cu excepția Bibliei, au fost aduse în Piața Catedralei și au ars într-un foc de tabară. Orgiile și cele mai proaste obiceiuri sexuale au fost prezentate ca un „botez de foc”, care a trebuit să-l înlocuiască pe cel al apei. Ioan din Leiden a devenit rege al „Cetății sfinte”, în timp ce Knipperdolling, înarmat cu o sabie grea administra „dreptatea” prin decapitarea recalcitranților.

Comunitatea anabaptistă a fost reprimată cu fierul și focul catolicilor și luteranilor uniți, dar utopia nu a dispărut. Protestantismul „moderat” respinge metodele violente și extremiste ale anabaptiștilor din Münster ca eretice. Cu toate acestea, ceea ce este respins nu este substanța doctrinară, ci eșecul tragic al experienței. Münster rămâne un vis dezamăgitor pentru mulți protestanți, analog cu orașul Paris pentru socialiștii din secolul al 19-lea.

La scurt timp după 1540, în Emden, un centru din Frieslanda orientală, a luat ființă o altă sectă anabaptistă, cea a „Familiștilor” fondată de Hendryck Niclaes (1502 – approx. 1580) [13]. El a adunat în jurul său o comunitate clandestin organizată, sub numele de Familia caritatis (Familia Dragostei, Huis der Liefde), în care a fost profesat un panteism ecumenic practicând schimbul de mărfuri și iubirea liberă. Niclaes a întemeiat acest lucru pe principiul unirii mistice cu Dumnezeu având ca scop identificarea absolută a creaturii cu Creatorul și, prin acest principiu metafizic, a dedus că păcatul nu ar putea exista în inimile regenerate. El însuși s-a ținut pe sine drept al treilea și ultimul mare profet, după Moise și Isus. Misiunea lui a constat în descoperirea plinătății iubirii, lucrarea Duhului.

În Anglia, aceeași viziune asupra lumii a fost exprimată de sectele panteiste și libertine, care, în secolul al 17-lea, au reprezentat stânga puritană extremă, cunoscută sub numele de „Ranters” [14]. Împotriva „Ranters”, libertini și „hulitori”, Parlamentul englez a promulgat legea celebrului Act Blasfemiator din 9 august 1650, prin care toți cei care au considerat că actele de „omor, adulter, incest și sodomie” nu erau păcătoase, ci sancționate de Dumnezeu Însuși, vor atrage mânia legii. [15]

Promiscuitatea sexuală, nudismul și „dragostea liberă” au devenit un ritual fundamental în aceste secte. Datorită iluminării interioare, au spus ei, omul devine „îndumnezeit” și recuperează integritatea lui adamică, adică starea de nevinovăție de care se bucură Adam și Eva înainte de cădere. În acest sens, promiscuitatea sexuală și utilizarea în comun a femeilor este un punct fundamental al doctrinei anabaptiste, așa cum a observat teologul François Vernet. [16]

Revoluția franceză

Utopia pan-sexualistă a însoțit, de asemenea, procesul revoluționar din 1789, când a trecut de la nivelul religios la cel politic. Data fatidică a Revoluției Franceze a fost 14 iulie 1789, ziua în care Bastilia a căzut – o cetate care revoluționarii au crezut că era plină de deținuți politici, dar unde se aflau, de fapt, doar șapte criminali de drept comun, printre care și marchizul Alphonse-François de Sade (1740-1814).

Numele marchizului de Sade, autor de romane pornografice, este legat de perversiunile sexuale. În realitate, el a fost un așa-zis „filosof” care, după ce a fost eliberat, a participat activ la Revoluție. La 1 iulie 1790 el a devenit un „cetățean activ” al facțiunii iacobine din Place Vendôme, care a intrat in istorie ca „Piața bătăilor”. La 3 septembrie 1792, în timp ce începeau faimoasele „masacre din septembrie”, el era numit secretar și, un an mai târziu, președintele facțiunii. Cetățeanul Sade a compus numeroase scrieri politice în timpul Revoluției, dintre care cea mai cunoscută este „Francezi, faceți încă un efort dacă doriți să fiți republicani” (Français, encore un effort si vous voulez etre républicains) [17]. În acest text, el a invitat poporul francez să pună în practică toate principiile din 1789 și să extirpe rădăcinile creștinismului: „O, voi, care aveți coasa în mână, dați ultima lovitură pomului superstiției”; [18] „Europa se așteaptă să fiți izbăviți imediat de sceptru și cădelniță.” [19] Ideologia este aceea de la 1789. Odată ce libertatea de conștiință și a presei sunt admise, a fost necesar a da tuturor libertatea (de exprimare) să acționeze. Dacă totul se poate spune, totul poate fi permis.

De Sade enumera ca realizări revoluționare următoarele: blasfemia, furtul, crima și orice tip de perversiune sexuală, incest, viol, sodomie: „nu a fost niciodată considerată pofta ca fiind o crimă (infracțiune) la oricare dintre națiunile înțelepte ale pământului… Toți filozofii știu foarte bine că declararea poftei ca crimă a fost din cauza impostorilor creștini”. [20]El imaginează construirea unor locuri, în toate orașele, unde „toate sexele, toate vârstele, toate creaturile vor fi oferite capriciilor libertinilor care vor veni să se distreze ei înșiși, iar supunerea cea mai completă va fi regula celor prezenți, cel mai mic refuz fiind pedepsit imediat de către cel care l-a suferit  ​​(refuzul).” [21]

Cineva poate în mod liber să dea curs impulsurilor și dorințelor, inclusiv cele de împerechere cu animale, deoarece nu există nici o diferență calitativă între oameni și animale: ambele se nasc, procreează și mor. Pentru Sade, viața nu este nimic altceva decât materie în mișcare. Moartea nu este mai mult decât o „transmutare” la temelia căreia este „mișcarea perpetuă, care este adevărata esență a materiei.” [22]

De Sade nu doar propune ca țel final plăcerea individului, dar merge mult dincolo de acest lucru. El vrea să ne convingă că viciul este o virtute, că oroarea este frumoasă și că chinul este plăcere. În acest sens, viziunea sa asupra lumii este satanică. Diavolul la prima vedere pare un înger de lumină care urmează să fie adorat, dar va atinge triumful său final când va fi adorat în toată oroarea lui, făcându-ne să credem că suferințele din iad sunt o culme a plăcerii. Aceasta este filozofia care stă la baza celor „120 de zile ale Sodomei”, în cazul în care bărbați și femei, bătrâni și copii mici, mamele și copiii lor, și tații și copiii lor decid să practice incest, viol, coprofagie, necrofilie, și tot felul de aberații.

Fiecare diferență sexuală este distrusă. Scopul suprem este de a elimina toate diferențele și inegalitățile în scopul de a aduce societatea la haosul primordial. Noirceul, un personaj din (cartea lui de Sade) Juliette spune: „Vreau să se căsătorească de două ori în aceeași zi. La 10 dimineața, îmbrăcat ca o femeie, vreau să mă căsătoresc cu un bărbat; la 12, îmbrăcat ca un bărbat, vreau să mă căsătoresc cu un homosexual îmbrăcat ca o femeie”. [23] Toată „teoria de gen” este deja conținută în aceste cuvinte.

De Sade a petrecut ultimii ani ai vieții într-un azil de nebuni. Nechibzuința lui lucidă l-a făcut un profet al Revoluției. Erik Kuehnelt-Leddihn îl definește ca fiind „sfântul patron al tuturor mișcărilor de stânga”. Ultimele două secole au văzut planurile sale realizate, într-o mare măsură. Ceea ce încă nu s-a întâmplat este, probabil, parte din viitorul nostru. Îi suntem datori pentru că nu a ascuns niciunul dintre obiectivele Revoluției. [25]

În timp ce a fost teoretizat pan-sexualismul revoluționar o dată cu de Sade, Revoluția franceză a început, odată cu introducerea divorțului în 1791, un proces de reformă radicală a instituției familiei, reformă pe care Codul lui Napoleon o va extinde la întregul continent. [26]

Socialismul utopic al De Sade și Charles Fourier (1772-1837), care, în cartea sa „Falansterul” a pledat pentru libertatea fără inhibiții a pasiunilor pentru a ajunge la cel mai înalt punct al evoluției sociale, a fost apoi depășit de așa-numitul „socialism științific” al lui Karl Marx (1818-1863) și Friedrich Engels (1820-1895).

Etnologul american Lewis Henry Morgan (1818-1881), pornind de la relațiile de familie existente între irochezii din America de Nord, a produs o istorie fantastică a familiei, urmărind originile unei mulțimi primitive, în care relațiile sexuale erau total promiscue și nu obiect al unor norme. Marx și Engels au subscris cu entuziasm la această idee materialistă care confirma teoriile darwiniste. Broșura lui Engels „Originea familiei, a proprietății private și a statului” (1884) este un atac asupra instituțiilor fundamentale ale societății, pentru a aduce utopic „societatea fără clase”, care este societatea în totalitate egalitară: fără familie, fără proprietate privată, fără Stat, fără Dumnezeu.

Revoluția Rusă

Revoluția rusă a adus Revoluția franceză la apogeu. În trenul sigilat care în aprilie 1917 a adus înapoi la Petrograd „revoluționari profesioniști”, împreună cu Lenin, Zinoviev și Radek a călătorit și Inessa Armand (1874-1920), membru al Comitetului Executiv al Partidului bolșevic, fondatoare a „Zhenotdell”, „departamentul feminin” al partidului; o femeie care a avut încredere absolută în Lenin, iubitul ei. Ea a murit de holeră în 1920 și a avut onoarea de a fi îngropată în „Cimitirul Roșu” sub zidurile Kremlinului, împreună cu principalii protagoniști ai Revoluției. Numele ei este mai puțin remarcat decât al Alexandra Kollontai (1872-1952), dar influența ei asupra lui Lenin a fost, probabil, mai mare [27]. Inessa Armand și Alexandra Kollontai au pledat public pentru dragoste liberă și au luptat pentru introducerea divorțului și a avortului în Rusia. Ele au fost convinse că eliberarea sexuală era o premisă necesară pentru Înfăptuirea unei societăți socialiste. La 17 decembrie 1917, la câteva săptămâni după ce bolșevicii au venit la putere, a fost legalizat divorțul și, în 1920, avortul; a fost prima dată în lume când procedura a fost disponibilă fără restricții; prostituția și homosexualitatea au fost dezincriminate în 1922. [28]

Troțki a scris în 1923: „Prima perioadă distructivă în viața familiei este încă departe de a fi terminată. Procesul de dezintegrare este încă în plină desfășurare.” [29]

Kollontai a scris în 1920, în a doua ediție a revistei Komunistka: „În locul familiei individuale și egoiste, se va dezvolta o mare familie universală a muncitorilor, în care toți muncitorii, bărbați și femei, vor fi tovarăși mai presus de toate. Așa vor fi relațiile dintre bărbați și femei în societatea comunistă. Aceste noi relații vor asigura pentru omenire toate bucuriile unei dragoste necunoscute în societatea comercială (capitalistă), de o iubire care este liberă și se bazează pe adevărata egalitate socială a partenerilor… steagul roșu al revoluției care flutură deasupra Rusiei și care acum este arborat și în alte țări ale lumii proclamă pogorârea pe pământ a raiului la care omenirea a fost aspirantă de secole.” [30]

În Rusia și în Germania, în anii 1920 și 1930, tranziția de la Revoluția politică la revoluția sexuală a fost formulată [31]. În 1922, a avut loc o întâlnire la Institutul Marx-Engels din Moscova condus de David Ryazanov (1870-1938), pentru a examina conceptul de Revoluție culturală, o revoluție totală care ar implica omul însuși, natura sa, obiceiurile sale, profunzimea eului său.

Institutul Marx-Engels din Moscova a fost conectat la instituții similare născute în aceiași ani. În 1919, Dr. Magnus Hirschfeld, (1868-1935), a înființat la Berlin Institut für Sexualwissenschaft (Institutul pentru Sexologie), cu scopul de „normalizare” a homosexualității [32]. În 1921, Hirschfeld a organizat Primul Congres pentru reformă sexuală, ceea ce a condus la formarea Ligii Mondiale pentru Reformă Sexuală, o liga de coordonare a cunoștințelor despre creșterea activității sexuale. Grigory Batkis, director al Institutului din Moscova pentru Igienă Sexuală, a condus delegația sovietică la prima conferință  a Ligii Mondiale pentru Libertate Sexuală.

În 1923, Felix Weil (1898-1975) a finanțat Erste Marxistische Arbeitswoche („Prima săptămână de lucru marxistă”), în orașul german Limenau. Succesul acestui eveniment l-au dus la fondarea Institut für Sozialforschung [33] (Institutul pentru Cercetări Sociale), condus între 1930-1958 de Max Horkheimer. Institutul din Frankfurt, o școală marxist-hegeliană din Frankfurt, a colaborat cu Institutul din Moscova pentru publicarea lucrărilor lui Marx și Engels.

În 1929, liderii politici sovietici au invitat un student al lui Freud, psihanalistul austriac Wilhelm Reich (1897-1957), pentru o serie de conferințe care au condus la publicarea lucrării sale „Materialismul dialectic și psihanaliza” la Moscova, textul fondator al așa-numitului „Marx-Freudism.” În aceasta, precum și în lucrările sale ulterioare, Reich a prezentat familia ca instituție socială represivă prin excelență, și a afirmat că nucleul fericirii este sexualitatea. Pentru el abolirea familiei și revoluția de la sex-negare la sex-afirmare erau necesare. [34]

Reich, care a dedicat cea de a doua parte a Revoluției sexuale „luptei pentru viață nouă în Uniunea Sovietică”, a fost un mare admirator al creșei conduse de Vera Schmidt (1889-1937), înființată în 1921 în centrul Moscovei, unde copiii mici erau învățați despre masturbare și excitare sexuală precoce [35]. El afirmă: „munca ei a fost în întregime în direcția afirmării sexualității infantile.” [36] Troțki a sprijinit activitatea Verei Schmidt și ideile lui Wilhelm Reich. Revoluția sexuală a lui Reich a fost o parte esențială a revoluției permanente a lui Troțki.

Ca orice revoluție, cea bolșevică a avut, de asemenea, o dialectică internă. Cele două tendințe au fost cea al lui Stalin, care, deși nu renunța la teroare, în scopul de a păstra puterea, a fost forțat să modereze radicalismul revoluționar, iar cealaltă a fost a lui Troțki, care l-a acuzat pe Stalin de a fi trădătorul Revoluției [37]. Înfrângerea lui Troțki a marcat sfârșitul Revoluției sexuale în Rusia, dar eșecul ulterior al stalinismului în anii ’50 a adus victoria troțkismului, care s-a afirmat în lume o dată cu Revoluția din ’68.

Ideile lui Reich, dezavuat de Stalin, s-au răspândit în Occident și le-au întâlnit pe cele ale Școlii de la Frankfurt, ai cărei reprezentanți au reușit să ocupe locuri cheie în universitățile americane, precum Harvard, Berkeley și San Diego. Herbert Marcuse (1898-1979), cercetător al Institutului Horkheimer și autor al best-seller-urilor „Eros și civilizație“ (1955) și „Omul unidimensional” (1964) a redus, așa cum a făcut Reich, natura umană la cedarea liberă în fața impulsurilor sexuale. Aceste idei au stat la baza unei revoluții culturale care nu a le-a compromis pe cele anterioare, ba chiar a dus la ceva mai rău: lacrimile unei generații care și-a pierdut nu doar ființa, ci chiar sufletul.

’68 a fost cea mai devastatoare dintre toate revoluțiile precedente, deoarece a atacat familia și a transformat viața de zi cu zi a societății occidentale. Astăzi, dimensiunea utopică a Revoluției ’68 a căzut, iar relativismul postmodern rămâne ca moștenire a sa, exprimată de intelectuali dintre care amintim pe Michel Foucault (1926-1984). Foucault a teoretizat importanța gândirii lui de Sade în lucrările sale din 1961 „Nebunie și civilizație: o istorie a nebuniei în Epoca Rațiunii” și din 1966, „Ordinea lucrurilor: o arheologie a științelor umane”. Gândirea lui, potrivit lui Thibaud Collin, „constituie fundamentul conceptual al lobby-ului homosexual/gay.” [38]

Sub influența lui Foucault, americanca Judith Butler a fost una dintre primele autoare ale „teoriei genului”, care este ultima frontieră a ideologiilor post-moderne. Materialismul evoluționist rămâne filosofia subiectivă care vede omul ca materie în schimbare, fără un caracter propriu, capabil să fie modelat după dorință în conformitate cu dorințele și voința tuturor. Orizontul final este cel descris de De Sade și Reich.

[…]/ integral la sursa

  • EVZ:

Transsexualii au motiv de bucurie! Statul olandez acordă 2,8 milioane de euro pentru operațiile mamare

Ministrul Sănătății din Olanda, Edith Schippers, a precizat că va aloca 2,8 milioane de euro din bugetul anual pentru finanțarea implanturilor mamare pe care le solicită transexualii, justificarea lor fiind „că le crește prea puțin pieptul, chiar și după tratamentele hormonale pe care le fac”

Schippers precizează că acest lucru constituie un „obstacol serios” în îndeplinirea dorinței lor de a deveni femei transsexuale, potrivit Agerpres.ro.

„Cred că este important să diminuăm acest obstacol, având în vedere poziția economică a transsexualilor. O schemă de subvenții pentru acoperirea costurilor protezelor mamare poate contribui la aceasta dintr-o perspectivă de emancipare sexuală”, a declarat Edith Schippers, într-o scrisoare adresată parlamentului de la Haga.

Ministrul a mai menționat că începând din primăvara anului viitor transsexualii vor putea beneficia de aceste ajutoare financiare pentru a-și face implanturi mamare.

Edith Schippers a deplâns și faptul că transsexualii care vor să facă astfel de operații sunt nevoiți să aștepte prea mult timp și a cerut instituirea de reguli astfel încât acest timp de așteptare să scadă.

Pe de altă parte, Schippers a admis că acest lucur va fi foarte greu de realizat, întrucât numărul de solicitări crește mai mult decât capacitatea clinicilor.

Unde duce „DESCENTRALIZAREA sănătoasă”, lansată de Papa Francisc? Învățăturile CATOLICE despre SEXUALITATE sunt în pericol

Conciliul Cardinalilor condus de Papa Francisc s-a întâlnit săăptămâna trecută pentru a discuta despre decentralizarea conducerii Bisericii Catolice.

Aceasta a fost a douăzecea întrunire a Conciliului Cardinalilor, grupul de nouă cardinali pe care Papa i-a desemnat pentru a lucra la reformarea Curiei.

Descentralizarea, sau cedarea de sarcini, inclusiv în ceea ce privește „autoritatea doctrinală” a fost una dintre solicitările formulate la controversatul Sinod din 2015 de aceleași voci care au cerut respingerea învățăturii catolice privind sexualitatea umană, scrie Life Site News.

Conceptul „descentralizării sănătoase”, împreună cu termenii de „spirit de colegialitate episcopală” și de „sinodalitate”, a fost vehiculat începând cu Sinodul din 2015 dedicat Familiei și care a deschis ușa pentru împărtășirea catolicilor divorțați și recăsătoriți.

Printre propunerile luate în considerate de Consiliul Cardinalilor au fost și posibilitatea transferării anumitor atribuții ale dicasteriilor (tribunale bisericești care judecă procesele de divorț – n.r.) către episcopii sau conciliile episcopale, în scopul „descentralizării sănătoase”, a informat Radio Vatican.

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

ROMANIA 1 – SCANDINAVIA 0

In noiembrie am scris ultima oara despre Scandinavia. Revenim din nou, momentul fiind potrivit, la un an de cind autoritatile norvegiene au dat copiii familiei Bodnariu inapoi parintilor lor. Nu de bunavoie, dupa cum se stie foarte bine, ci datorita presiunii pe care romanii din toata lumea au facut-o asupra Norvegiei. Ne bucuram ca familia Bodnariu traieste in libertate in Romania, dar ne amintim cu durere de celelalte familii de romani din Scandinavia ori Marea Britanie ale caror copii au fost rapiti de autoritati si inca ramin despartiti de parinti. Unii au fost chiar dati spre adoptie homosexualilor. Impartasim in mod special durerea familiei Barbu, a familiei Smicala si a altor familii incercate de abuzul si actiunile terorizante ale autoritatilor scandinave.

Studii si comentarii

Se discuta mult despre Scandinavia ca model politic, economic si social. Scandinavia se pretinde  a fi Tara Promisa a secularismului, paradisul zilelor noastre. E data ca exemplu al presupusului succes al secularismului in cladirea unui sistem aproape perfect de organizare sociala si politica. Unul in care secularismul si valorile seculare sunt supreme. Un sistem care a reusit, cu succes, sa elimine, in mare parte, gandirea traditionala, religioasa, si valorile fundamentate pe credinta in Dumnezu si traditie. Un sistem care se crede mult superior altor sisteme sociale ori politice, dar mai ales al celor care imbratisaza valorile traditionale si religioase. Si la urma urmelor de ce nu, intreaba expertii? Scandinavia ofera cele mai multe si generoase beneficii, vacantele platite cele mai lungi din Europa, concedii lungi de maternitate dar si de paternitate, asigurare medicala gratuita, educatia gratuita de la gradinita pina la doctorat, ingrijirea oamenilor varstnici. Cine oare nu si-ar dori sa-si duca traiul intr-o astfel de tara?

In spatele sistemului scandinav, promovat ca fiind cel mai egalitar si mai aproape de perfectiune vreodata cunoscut istoriei, stau niste forte influente care impartasesc acelasi obiectiv ultim – dislocarea sistemelor tratitionale si valorilor religioase in  favoare celor seculare. Mass media e una din aceste forte. Rar dai in presa occidentala peste un articol critic la adresa tarilor scandinave. Ori o carte care sa analizeze  imperfectiunile sistemului scandinav. La fel elita intelectuala si politica a Europei. Conform lor, Scandinavia ar trebui sa fie prototipul pe care sa fie cladita intreaga Uniune Europeana, una seculara in care vocile si valorile traditionale sunt eliminate.

Ne parvin multe studii, comentarii si articole privind Scandinavia. Detectam, insa, o timida schimbare de ton: dam tot mai des peste articole care discuta aspecte negative din tarile scandinave, ceea ce ne-a motivat sa abordam subiectul de astazi. Ultimul articol de acest gen ne-a parvenit pe 7 iunie si a fost publicat de publicatia britanica The Economist: http://www.economist.com/news/europe/21723123-more-needs-be-done-ensure-it-survives-immigration-changing-swedish-welfare. Scandinavia nu e paradis, si, din perspectiva unor standarde obiective, ea e cu mult in spatele Romaniei. Lucrul acesta e putin stiut, dar ar trebui cunoscut din mai multe motive. Primordial printre ele este faptul ca Scandinavia nu detine pozitia morala sa ne dea lectii ori sa ne priveasca cu aroganta si dispret, crezindu-se mai buna ca restul lumii. Vremea paradisului scandinav s-a sfarsit.

Femeile Romaniei si femeile Scandinaviei

Pe 17 mai Speiegel International a publicat un studiu international interesant si o harta interactiva cu titlul What Country Has the Most Female Managers? (“Care tara are cele mai multe femei in management”?) [Detalii: http://www.spiegel.de/international/tomorrow/gender-equality-comparing-challenges-faced-by-women-a-1147865.html] Ne-am fi asteptat ca in topul listei sa fie Scandinavia, Germania, Marea Britanie, Franta si, in general, lumea ocidentala care, cel putin la nivel declarativ, se crede egalitara si da lectii altor tari privind egalitatea intre barbati si femei in societate si la locul de munca. Rezultatele insa surprind. Conform studiului, din punctul de vedere al procentului de femei in functii de administratie si management in institutii si la locul de munca, 55% din toti managerii si, directorii  Romaniei sunt femei! Care e procentul in Scandinavia? De 50% in Finlanda, 48% in Norvegia, 50% in Suedia, 49% in Danemarca, 48% in Germania, 45% in Marea Britanie. In Kazakastanul musulman procentul e mai mare ca in Romania, de 58%, la fel ca in Rusia. Deci, Romania 1 – Suedia 0!

Privind discrepanta veniturilor dintre femei si barbati, scorul este acelasi, Romania 1 – Scandinavia 0. In medie, conform studiului Spiegel, discrepanta intre veniturile la locul de munca intre barbati si femei in Romania e de 6%, de 14% in Suedia, de 15% in Norvegia, de 15% in Danemarca, de 15% in Franta, de 17% in Finlanda, si de 22% in Germania. E evident ca tarile scandinave, si in general cele occidentale, nu practica ceea ce propovaduiesc. Ele propovaduiesc o doctrina a egalitatii pe care insa nu o practica.

Cind e vorba de procentul femeilor tinere care studiaza informatica si tehnologia, Scandinavia e cu mult in urma Romaniei. Pe 26 aprilie Eurostat a publicat date statistice privind proportia femeilor tinere din invatamintul superior care studiaza informatica si tehnologia de varf. Statisticile cuprind toate tarile Uniunii Europene. Romania e pe locul  patru (4), cu peste 29% din toti tinerii romani care studiaza informatica si tehnologia fiind femei tinere. Suedia e in spatele nostru cu 28%, Danemarca cu19%, Germania cu 17%, Finlanda cu15%. Pe ultimul loc e Olanda cu doar 6%. [Studiul integral poate fi citit aici: http://ec.europa.eu/eurostat/web/products-eurostat-news/-/EDN-20170426-1] Dupa cum se vede, Romania e in top iar Scandinavia pe la mijloc. Romania e lider iar Scandinavia codasa.

Conform aceluiasi studiu, femeile Romaniei stau relativ bine si privind proportia lor in grupul specialistilor in informatica. In 2015, Romania se afla pe locul doi la aceasta categorie in Uniunea Europeana. In 2015, 27% din toti specialistii in informatica din Romania erau femei tinere. Finlanda se afla pe locul 4 (22%), apoi Suedia (19%), Danemarca (18%), Germania (16%), etc.

Spitale

Lamentam situatia critica din spitatele Romaniei. Pe buna dreptate. Situatia e jalnica. Avem impresia insa ca in Suedia situatia ar fi mai buna. Poate o fi, dar nu cu mult mai buna. Pe 8 mai un ziar de mare circulatie din Suedia a publicat un articol despre deteriorarea serviciilor medicale in spitalele suedeze. Articolul e disponibil doar in suedeza: http://www.aftonbladet.se/ledare/a/Wpd2d/patienterna-dor-i-vantan-pa-sangar, dar poate fi tradus usor cu googletranslate. Un numar in crestere de pacienti suedezi nu primesc atentia medicala necesara la timp si mor, chiar in spitale. In jur de 5% dintre pacienti nu primesc atentie medicala la timp. Sistemul de sanatate suedez e intr-o stare de colaps, scrie jurnalista, si spitalele sunt pline pina la refuz. Pentru a acomoda numarul mare de pacienti, unii dintre ei ajung sa fie pusi in coridoare, in salile de baie si chair in birourile medicilor.

Imigratie si terorism

Un articol deosebit de interesant care deschide ochii privind Scandinavia a fost publicat de prestigioasa publicatie americana Foreign Affairs in mai 2014, cu titlul Stockholm Syndrome (“Sindroma Stockholm”) [Articolul: https://www.foreignaffairs.com/articles/western-europe/2014-05-19/stockholm-syndrome] In 2000, 11% din populatia Sudiei era formata din indivizi nascuti in strainatate. In 2014, procentul acesta a ajuns la 17%. Nu avem date disponibile dupa 2014, dar e cert ca procentul acesta e in crestere si foarte probabil a crescut substantial in ultimii doi (2) ani datorita imigratiei musulmane masive in Europa. In 2013, Suedia a primit 54.000 de azilanti, cu 24% mai multi ca in 2013. De atunci, au mai intrat in Suedia citeva sute de mii de azilanti. In doar ultimii 15 ani au intrat 650.000, 163.000 dintre ei ajungind acolo doar intr-un singur an, in 2015. [Detalii: http://www.spectator.co.uk/2016/09/how-sweden-became-an-example-of-how-not-to-handle-immigration/] E aproape cert, deci, ca la ora actuala procentul de persoane care locuiesc in Suedia dar s-au nascut in strainatate se apropie de 20% din intreaga populatie curenta a Suediei. E un procent enorm care fara indoiala va shimba radical Suedia, atit din punct de vedere etnic cit si al aspectelor sociale, economice si politice. Majoritatea covarsitoare a acestor indivizi sunt musulmani care parvin din tarile arabe din Nordul Africii. Procentul e semnificativ mai ales considerind ca Suedia are o populatie relativ mica de doar 9,5 milioane de oameni. In contrast, cu toate ca Romania se confrunta cu un declin demografic regretabil si ingrijorator, nu se confrunta, cel putin pentru moment, cu un influx migratoriu care ar putea sa-i pericliteze identitatea nationala ori etnica.

Criminalitate

Imigratia masiva in Suedia a dus la o crestere enorma a criminaitatii in Suedia, o problema cu care Romania nu se confrunta decit la o scara mult mai redusa. Conform unui studiu ONU, in 2010 Suedia se afla pe locul doi (2) in lume privind incidenta violurilor. Intre 2006 si 2015 incidenta crimelor violente (“lethal violence”) in Suedia a crescut cu 65%. Intre 2012 si 2015 numarul violurilor a crescut cu 49%, in 2014 fiind de 6.697 si de 5.918 in 2015. Datele acestea infioara, pur si simplu. Autorul articolului din care am extras aceste date e profesor universitar american. [Articolul: http://thefederalist.com/2017/03/01/yes-violent-crime-spiked-sweden-since-open-immigration/] Articolul descrie evolutia criminalitatii in Suedia din 1975 pina acum citiva ani. De ce din 1975? Pentru ca in acel an Parlamentul Suediei a decis, cu un vot unanim, sa schimbe Suedia dintr-o tara omogena din punct de vedere etnic, intr-o tara multiculturala. In cei 40 de ani care s-au scurs de atunci, arata autorul, crimele violente in Suedia au crescut cu 300%. In 1975, 421 de violuri au fost raportate politiei si 6.620 in 2014, o crestere de 1.472%. Incidenta violurilor in Suedia e de 53 la 100.000 de locuitori, o cifra care plaseaza Suedia pe locul 2 in lume. Pe primul loc se afla Lesoto, o tara mica din sudul Africii, unde incidenta e de 91 de violuri la 100.000 de locuitori.

Cine sunt acesti criminali? Majoritatea lor covarsitoare sunt imigranti musulmani. In ultimii ani, insa, politia suedeza a incetat sa mai identifice etnia criminalilor, ceea ce ingreuneaza munca celor care studiaza criminalitatea si cauzele ei. Ultimele date inca disponibile privind identitatea etnica a criminalilor, vechi de doar citiva ani, indica ca in anii 2000 tot la 2 crime comise de suedezi, aproape 20 de crime au fost facute de imigranti. E clar ca vremurile cind Suedia era un model pentru alte tari privind criminalitatea s-au stins.

Germania are aceasi problema

Germania se confrunta cu probleme similare. Pe 9 iunie Spiegel International a publicat un articol bogat in date statistice privind criminalitatea imigrantilor din Africa de Nord care locuiesc in Germania. In 2016, doar 2,4% din noii azilanti ai Germaniei erau din Nordul Africii, dar erau responsabili pentru 11% din toate crimele comise de imigrantii Germaniei. Un studiu din 2015, limitat doar la orasul Cologne, arata ca peste 40% dintre imigrantii din tarile Nord Africane au facut un furt ori o tilharie pe parcursul a doar unui an de sedere in Germania. Si tot in Cologne, doar in 2016, 400 dintre persoanele suspectate de crime erau indivizi din tarile nord africane. Autoritatile germane nu pot tine pasul cu ordinele de deportare emise de autoritati. In 2016, autoritatile germane au emis ordine de deportare pentru 9.000 de indivizi din Africa de Nord, dar numai 660 au fost deportati.

Depresia scandinava

E important sa mentionam si depresia scandinavilor. Conform studiilor, tarile scandinave sunt in topul tarilor care consuma antidepresive. Un articol din The Atlantic din 14 martie deschide privirea spre aceasta realitate mai putin cunoscuta a Norvegiei. Norvegienii si, in general scandinavi, trec prin perioade acute de depresie in lunile de iarna cind lumina zilei nu trece de 8 ore pe zi. Vreme de citeva luni abia vad soarele si dezvolta o stare depresiva. Studiile privind subiectul dau date statistice diferite, dar se pare ca intre 10 % si 22% din populatia Norvegiei sufera de depresie pe timpul iernii. In unele locuri situatia e atit de acuta, incit in unele sate din Norvegia au fost instalate oglinzi uriase care reflecta razele soarelui pe timpul iernii si le directioneaza pentru citeva ore spre locuri in care ele nu ar putea ajunge altfel. Iar in unele scoli au fost instalate sisteme de iluminare artificiale care dau copiilor simtamintul primaverii in salile de clasa. Asta pentru a le preveni depresia.


Categorii

Confiscarea copiilor de catre stat, Homosexualitate, Preot Constantin Necula, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Razboiul impotriva Romaniei, Revizuirea constitutiei, Uncategorized

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “Pr. Constantin Necula: FAMILIA TRADITIONALA NU E NEGOCIABILA/ Florin Barbu reincepe GREVA FOAMEI/ Se intampla in SUA. AL TREILEA SEX sau dincolo de “binaritate”/ Scurt excurs istoric al REVOLUTIILOR SEXUALE. De la De Sade la marx-freudism/ Se intampla in Olanda: SUBVENTII DE STAT PENTRU OPERATIILE TRANSSEXUALILOR

  1. Propoziția pecca fortiter, crede fortius nu forties

  2. Adica la Antinomianismul luteran, “Propoziția pecca fortiter, crede forties [11] rezumă teologia morală a lui Luther.” corect este “fortius”.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare