PREOTUL FLORIN CRISTEA SI MISIUNEA CUTREMURATOARE DE A FI “TATAL” COPIILOR SUFERINZI – reportaj de la Spitalul de copii ”Sfanta Maria”, Iasi

11-03-2012 5 minute Sublinieri

Paraclisul cu hramul „Buna Vestire“ a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfânta Maria“ din Iaşi este o capelă mică, pictată cu sfinţi mari, care te privesc de parcă ar fi reali. Dar această capelă a fost părtaşă atâtor momente de suferinţă şi atâtor minuni nesperate încât, dacă pereţii ei ar putea vorbi, oricine s-ar cutremura. Toţi cei care-i trec pragul, majoritatea în momente de disperare, primesc o vorbă de încurajare din partea preotului de caritate al spitalului, părintele Florin Cristian Cristea: Aveţi curaj. Toate sunt în mâna lui Dumnezeu. Suferinţa nu este un blestem, este o binecuvântare“.

„Tati“. Aşa este strigat părintele Florin Cristian Cristea de copiii de o şchioapă internaţi la secţia de Oncologie de la etajul întâi al Spitalului „Sfânta Maria“ din Iaşi. Unii dintre ei, văzându-l că soseşte, îl iau de mână pe părinte, vorbindu-i ca unui prieten apropiat. Părintele devine extrem de curios: „Ce zici tu acolo, Alexandru, că e bună pizza? Eu nu ştiu de aşa ceva“. Alexandru nu se lasă: „Ba e bună, am mâncat eu“. Ochii părintelui se luminează şi îşi mângâie pe cap interlocutorul: „Aşa o fi. Pot eu să mă pun cu tine?“. Privindu-l pe băieţel, îmi dau seama că nu minte când spune că-i place să mănânce. La numai şase ani, e voinic, grăsuţ, roşu în obraji. Peste câteva minute, când aveam să aflu că Alexandru are leucemie, nu mi-a venit să cred. Ceva nu se potrivea. Cum poate să fie aşa vesel purtând în trupul său o boală necruţătoare precum leucemia? Încă nu ştiam ceea ce avea să-mi mărturisească părintele mai târziu:

Copiii au un mod extraordinar de a privi lucrurile. Oricât de bolnavi şi oricât de cumplit ar fi diagnosticul, ei nu uită să se joace, să se roage, nu uită să le spună mamelor lor că le iubesc şi chiar ei, în situaţia dezastruoasă în care se află, nu uită să-şi încurajeze părinţii, or acest lucru este o pedagogie pentru noi, cei maturi. Copiii ştiu să separe lucrurile“.

Şi bunica lui Alex, care de mai mult de un an stă cu acesta prin spitale, îmi spune secretul fericirii nepoţelului ei: „În fiecare zi coboară la capelă, să se întâlnească cu tati“.

Îl urmez pe părinte printre paturile copiilor bolnavi, unii dintre ei la vârsta prunciei. Printre scântece, plânsete şi lacrimi, răzbate vocea puternică a părintelui care emană bucurie şi care se interesează de fiecare pacient asemenea unui medic:Ce faci, drăguţo? În ce clasă eşti tu? Dar tu ce mai zici? Ai mâncat azi? Să mănânci toată ciorba, m-ai auzit?“.

Pe părintele Florin nu-l vezi niciodată trist în spital. Circulă chiar o vorbă printre medici, pe care mi-o mărturiseşte o infirmieră: „Înainte de venirea părintelui Florin, toată lumea asocia prezenţa preotului cu dispariţia cuiva. De când a venit el, nimeni nu se mai gândeşte la moarte“.

„Nici doctorii nu-şi explică ce s-a întâmplat“

În capela spitalului mă întâlnesc cu Bogdan Ovidiu şi cu părinţii acestuia. Înainte de a fi internat pentru câteva zile, Bogdan a venit să se închine şi să-l salute pe părintele Florin. Sunt cunoştinţe vechi. Născut cu o afecţiune hematologică, Bogdan face transfuzii de sânge de la 2 luni. Acum are 16 ani şi încă mai continuă tratamentul. Spitalul îi este practic a doua casă. Cu ochii mari, cu faţa puţin palidă şi suptă, care parcă are ceva din feţele sfinţilor pictaţi pe perete, Bogdan îmi mărturiseşte, cu o voce caldă şi totodată gravă, că în momentele când este neliniştit şi agitat vorbeşte cu părintele Florin, fără reţineri, despre absolut orice, şi atunci parcă uită de necazuri.

Nu pot afirma că părintele Florin mi-e prieten, e prea puţin spus. Cu el vorbesc câteodată şi ceea ce nu vorbesc cu părinţii. Despre boala mea, ce pot să zic? Dacă eram sănătos, probabil multe lucruri mi-ar fi părut banale. Aşa am învăţat să preţuiesc fapte şi lucruri neînsemnate pentru majoritatea oamenilor“.

Mama lui Bogdan, Rodica, întăreşte spusele fiului său:

E greu pentru cineva să admită că o suferinţă este benefică pentru suflet, dar aşa este de fapt, pentru că dacă nu treci prin greutăţi, poate nu te apropii aşa mult de Dumnezeu. Noi, prin boala lui Bogdan, am aflat Taina Sfântului Maslu şi, prin ea, pe Dumnezeu. La Sfântul Maslu s-a întâmplat ceva cu noi şi, totodată, cu Bogdan, care, spre uimirea rudelor şi a prietenilor noştri, este mult mai bine. Nici doctorii nu-şi explică ce s-a întâmplat“.

Părinte, aveţi cumva vreo hăinuţă pentru ei? E frig şi nu pot să-i scot aşa afară. Trebuie să ajung cu ei la centrul de primire în regim de urgenţă“, se aude vocea unei femei din holul capelei. E asistentul social al spitalului, cu doi copilaşi de mână. Părintele Florin devine deodată agitat, uitând complet de mine. Pe masa din anticamera capelei apar încetul cu încetul straturi de hăinuţe, pe care părintele le scoate dintr-un dulap: „Sunt prea mari? Off… Aşteptaţi puţin“. Peste un minut, părintele se întoarce cu braţul plin de prosoape. Le înfăşoară capetele şi umerii celor doi mititei, care îl privesc cu ochii mari, miraţi. O infirmieră le aduce şi două pulovere. „Staţi măcar să le dau nişte pantalonaşi“, nu se lasă părintele. „Şi nişte bomboane. Săpun aveţi?“. Cu braţele pline, cei doi copii îşi iau rămas-bun de la părinte. „Mulţumim din tot sufletul“, se aude vocea asistentului social. „Da ce v-am făcut?“, vine şi răspunsul părintelui [ 🙂 ].

Preotul de caritate face parte din echipa de îngrijire

Mai târziu, Maria, care lucrează la farmacia spitalului, stând cu mâinile împreunate ca pentru rugăciune, îmi spune: „Toţi cei care apelează la ajutorul părintelui sunt ajutaţi, atât material, cât şi sufleteşte. Să veniţi odată de sărbători să vedeţi cum portbagajul maşinii părintelui e plin de cadouri pentru copii.

Directorul medical al spitalului, dr. Tamara Roşu Solange, al cărei fiu e student la teologie, are numai cuvinte de laudă la adresa părintelui capelei. „Aici, în spital, unde niciodată pacientul nu ajunge de plăcere, se resimte necesitatea unui sprijin moral. Preotul de caritate face parte din echipa de îngrijire. Părintele Florin este apropiat nu numai de copii, de familiile acestora, ci chiar şi de noi, cei care lucrăm în spital, care poate avem nevoie de ajutorul lui. Îl văd zilnic pe părinte printre paturile bolnavilor, uneori la ore dintre cele mai delicate. Capela spitalului este plină de copii, de părinţi, dar şi de angajaţi. El este mai tot timpul prezent în spital. Uneori, îl mai întrebăm în glumă dacă el asigură urgenţele sau noi“, îmi spune dr. Tamara Roşu, adăugând: „la patul pacientului îşi are locul şi psihologul şi preotul, iar medicina de azi se bazează pe colaborare interdisciplinară. Şi pe chipul părinţilor copiilor bolnavi se observă de multe ori o mulţumire când văd că şi altcineva din afara tagmei medicilor se ocupă de cazul lor. Or acesta este preotul“.

Credinţa dacă ţi-o pierzi, ai pierdut toate şansele, iar orice te alină sufleteşte este de mare folos într-o problemă de sănătate“, îmi spune şi Argentina, medic în ambulatoriu. O întreb dacă a cunoscut vreodată pe cineva care L-a descoperit pe Dumnezeu în spital. „Da, eu…“, îmi răspunde cu seninătate.

„Copiii nu se întreabă de ce le-a dat Dumnezeu boala…“

Când vorbeşte de enoriaşii săi, copiii, părintele Florin nu poate să nu zâmbească, amintindu-şi cum, în timpul unei predici, un copil a venit la el să-l îmbrăţişeze, iar un altul a venit să-i arate un desen, iar în timpul unei slujbe de sfinţire a apei un ţânc de doi anişori a izbucnit într-un râs atât de puternic când a fost stropit cu agheazmă, încât a răsunat tot holul spitalului. Preot de caritate de peste 8 ani, îmi spune cu sinceritate că, la venirea în spital, nu ştia cum să-i ajute pe cei în suferinţă: „Abia mai târziu am aflat că, ascultând şi iubind, îl ajuţi pe om cel mai mult. Iubirea e tot ce-ţi trebuie, în special când eşti în faţa unui copil“.

Capela spitalului este, în viziunea părintelui, un loc de bucurie şi normalitate.Copiii internaţi aici schimbă starea de monotonie în bucurie tocmai în capelă. De aceea, prezenţa capelei şi a preotului în spital este una firească, normală. Doctorul tratează somatic, preotul vine pe o latură unde nu se atinge nimeni. Chiar şi psihologul foloseşte lucruri logice, vrea să surprindă anumite stări ale conştiinţei, ale emoţiilor, dar sufletul e altceva. Prezenţa preotului, a psihologului, a psihiatrului, a psihopedagogului, a asistentului social, alături de medici, completează foarte bine toate serviciile care trebuie să fie într-un spital“, îmi spune părintele Florin. „La copii nu vei întâlni niciodată mentalitatea că ei sunt curaţi sufleteşte şi întrebarea de ce le-a dat Dumnezeu boala. Ei sunt adevăraţii martiri ai vremurilor noastre, cei care te învaţă să dai sens vieţii, să vezi că nu tot ce e suferinţă este rău. Necazurile oamenilor încep atunci când uită de copilul din ei“, adaugă părintele.

Cu duşmani ca dezamăgirea şi deznădejdea, părintele Florin se luptă ajutat de slujba Sfântului Maslu, de acatistul Sfântului Stelian, ocrotitorul copiilor, de Sfânta Liturghie, de slujbele săvârşite în holul mare al spitalului la sărbătorile mari, de cele peste 100 de botezuri săvârşite în spital pruncilor care, de cele mai multe ori, sunt conectaţi la aparate: Eu cred că rolul meu pe holurile spitalului e să-L fac cât mai vizibil pe Hristos, îmi spune în încheiere părintele.

A iubi cu adevărat înseamnă a trăi viaţa celuilalt, înseamnă să-l simţi pe celălalt şi să încerci să fii alături de el în orice condiţii. De lucrul acesta m-a convins părintele Florin Cristea, preotul celor 30.000 de copii care se perindă anual în Spitalul „Sfânta Maria“.

Ies pe uşa spitalului, gândindu-mă că atunci când am venit aici eram cu inima strânsă, ştiind că mă voi întâlni cu nişte copii bolnavi. În schimb realizez că am făcut cunoştinţă cu nişte martiri curajoşi. Vorbele părintelui Florin îmi vor răsuna mult timp de acum încolo în minte:Mă fascinează că, ori de câte ori întâlnesc copii bolnavi, în cărucioare, cu tumori pe creier, întrebându-i ce fac, ei îmi răspund că totul e bine. Dacă ei fac bine, eu ce ar trebui să fac?“.


Categorii

Documentare/ Reportaje, Inchisorile comuniste/ Crimele comunismului, Modele in societate, Preoti si duhovnici romani, Suferinta de langa noi

Etichete (taguri)

, , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

13 Commentarii la “PREOTUL FLORIN CRISTEA SI MISIUNEA CUTREMURATOARE DE A FI “TATAL” COPIILOR SUFERINZI – reportaj de la Spitalul de copii ”Sfanta Maria”, Iasi

  1. Multumim! Chiar aveam nevoie si de putina alinare si nadejde in atata amar …

  2. Astern si marturia vindecarii miraculoase a finului nostru,in urma cu aproape 4 ani.Micutul a chinuit din primele zile ale vietii intr-un incubator al aceluiasi spital. Sansa lui a fost botezul oficiat in acelasi incubator de parintele din spital,moment dupa care baietelul si-a revenit treptat,iar multiplele afectiuni de atunci au devenit amintire.
    Din pacate am intalnit si spitale unde, la Biserica din incinta parintele este imposibil de contactat, din simplul motiv ca lacasul e mai mereu inchis,iar numarul de telefon al parohului nu figureaza nicaieri…

  3. da şi eu cunosc acest spital mult mai bine decât mi-aş fi dorit vreodată şi m-am folosit şi eu sugfleteşte de această capelă. Însănătoşirea fiicei mele este o minune pe care v-am povestit-o cu altă ocazie..
    Post binecuvântat în continuare! Doamne, ajută!

  4. Doamne ajuta! Dumnezeu sa-i dea sanatate si putere parintelui pentru a fi alaturi de copilasi!
    Maicuta sa-i pazeasca pe toti copilasii sub Sfant Acoperamantul sau!
    Am vrut sa scriu altceva, si mai mult, dar n-am fost in stare.
    Asa e cum se spune in articol. Copiii nu se plang, nu invinovatesc pe nimeni pentru suferinta lor.
    Am trecut prin spital, multi ani, cu fiica mea, Dumnezeu sa o odihneasca in pace!

  5. Pingback: “SCOALA-TE SI UMBLA!” De ce trebuie sa pretuim totusi… sanatatea? CUM SE TRATEAZA SI SE VINDECA DE BOLI CREDINCIOSII ORTODOCSI? -
  6. Pingback: Konstantin V. Zorin: LA CE AR PUTEA FOLOSI BOALA SI SUFERINTA? SITUATIILE LIMITA SI CERCETAREA PRONIEI DUMNEZEIESTI -
  7. Acesta este frumosul.Atatea infatisari….
    Lumina care razbate din suferinta .

  8. ,,Bunătatea înfrumuseţează viaţa,împăcând toate neînţelegerile; ea limpezeşte ceea ce e încurcat, uşurează ceea ce e greu, înveseleşte ceea ce e trist.”(Lev Nicolaevici Tolstoi)
    O frumoasă lecţie de viaţă pe care ar trebui să o invăţăm toţi.

  9. Pingback: S.O.S.! DRAME SFASIETOARE ALE COPIILOR SI PARINTILOR DE LANGA NOI… Sa ajutam, sa daruim, de Sfantul Nicolae, macar un suspin de rugaciune acestor familii greu incercate, iar cine poate si mai mult… (VIDEO) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  10. Pingback: DR. DAN CIOATA (Timisoara) - CHIRURGUL CARE CAUTA INIMA DUHOVNICEASCA sau Medicina ca misiune mantuitoare - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  11. Pingback: BISERICA MEDITATIILOR: preotul militar Ionel Vrinceanu din Focsani organizeaza MEDITATII GRATUITE pentru examenul de BAC - Recomandari
  12. Pingback: Exemplul parintelui Ioan Padurariu din Calarasi. “A-TI FI MILA NU E DE AJUNS, TREBUIE SA ITI FACI MILA CU CEI SARACI” (video) | Cuvântul Ortodox
  13. Pingback: Cuviosul EUSEBIU GIANNAKAKIS, “in mijlocul durerii, la capataiul celor suferinzi”, despre PUTEREA MINUNATA A SFINTELOR TAINE ALE SPOVEDANIEI SI IMPARTASANIEI in viata celor bolnavi: “Slava Tie, Doamne! Binecuvantate sunt lacrimile pocain
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare