Traian Basescu in plin delir de grandomanie si populism grosolan

11-03-2012 12 minute Sublinieri

traian basescu la Dupa 20 de ani 5 - foto Cristina Nichitussursa imagine

La capătul unei săptămâni foarte agitate pe scena politică şi economică, în care s-a anunţat majorarea salariilor bugetarilor, posibilitatea reducerii CAS dar şi intrarea României în recesiune tehnică, preşedintele Traian Băsescu a făcut o declaraţie neaşteptată: “Funcţia de preşedinte a reprezentat pentru mine cea mai mare umilinţă a vieţii mele”.

Declaraţia, făcută în cadrul primei emisiuni din noul sezon al “După 20 de ani”, difuzat de ProTV, a fost făcută în contextul în care preşedintele a fost întrebat dacă este posibil ca şi în România să se întâmple ce s-a întâmplat în Federaţia Rusă, respectiv ca fostul preşedinte să devină premier. “În prima zi în care am plecat de la Cotroceni, plec din viaţa politică. Mi-a ajuns. A fost, cel puţin în ultimii ani, din 2007 până acum, a fost cea mai umilitoare perioadă din viaţa mea”, a declarat preşedintele. Traian Băsescu a răspuns în direct de la Cotroceni întrebărilor lui Cristian Leonte şi ale jurnaliştilor Cristian Hostiuc (“Ziarul Financiar”) şi Claudiu Pândaru (“Gândul”).

Băsescu: Nu mă aştept la niciun câştig electoral din majorarea salariilor bugetarilor

În ceea ce priveşte “reîntregirea” salariilor bugetarilor, preşedintele susţine că aceasta va fi făcută “în niciun caz din populism”, ci pentru a stimula consumul, deci creşterea economică, şi pentru că a fost un angajament luat încă de la momentul tăierii lefurilor, respectiv că această măsură este una “temporară”. Preşedintele a declarat ulterior, întrebat dacă se aşteaptă să câştige Guvernul capital politic în urma acestei decizii, că el consideră că nu se va câştiga nimic. “Eu zic că această măsură nu aduce, electoral, nimic. După trei ani de austeritate dacă îi dai omului ceva ce crede că i s-a luat pe nedrept nu aduce nimic”, a declarat el.

Preşedintele face personal plinurile la Loganul şi Dusterul pe care le deţine

Întrebat dacă mai conduce tot Logan, preşedintele a răspuns afirmativ, precizând ulterior, tot în urma unei întrebări, că şi în cazul Loganului şi a Dusterului pe care le are, el este cel care le face plinul. În ceea ce priveşte preţurile la benzină şi nemulţumirea românilor faţă de creşterea lor continuă, Traian Băsescu a declarat că “Nu poţi să ceri unei firme să fie 100% morală. Dar nici nu poţi să îmi arunci în faţă în fiecare zi preţul mondial al barilului, de 126 de dolari, când tu îl extragi cu 16 dolari”. El a precizat însă că, aşa cum a fost el semnat, contractul cu Petrom nu dă posibilitatea statului să facă vreun pas în acest sens.

Printre temele abordate se numără şi cazul Perla, în urma căruia preşedintele speră să fie daţi afară din Poliţie cei aduşi “de pe stradă”, care nu au studii de profil, problemele din Sănătate, unde Traian Băsescu acuză ministerul că este “ezitant”, dar şi absorbţia fondurilor europene, ocazie cu care preşedintele a lăudat-o pe Elena Udrea, care “aşa cum e ea, cu pantofi cu toc şi pantaloni mai strâmţi”, a avut cele mai bune rezultate în perioada guvernării Boc.

– Am cerut reîntregirea salariilor în niciun caz din populism.

-Criteriile cerute de FMI privind plafonul salariilor bugetarilor a fost deja atins.

– Resursele vor exista. Deficitul bugetului de stat vine din cele 3,6 miliarde de euro, de la fondul de pensii. Nu putem spune că până nu acopăr deficitul de la pensii ţin salariile reduse.

– Ar fi fost altă variantă, să spunem că pentru că încă avem deficit mare la pensii ţinem salariile. Totuşi, totul are o limită.

– Presiunea mediului de afaceri pentru reducerea CAS este îndreptăţită. Măsura care mie mi s-a părut rezonabilă a fost reîntregirea salariilor, care nu afectează încasările din CAS.

– Întrebat cum se face că majorarea “pică” exact înainte de alegeri, preşedintele a declarat “Păi să mutăm alegerile”.

– De ce foloseşte preşedintele cuvântul “reîntregire”: Nu am vrut să fie vreo confuzie.

– Fondul a venit cu un mandat să majorăm cota unică la 20%, noi am spus nu, să protejăm mediul privat. În sectorul privat totuşi salariile au crescut.

De ce este nevoie de majorarea salariilor

– Am vazut laureaţi ai premiului Nobel pentru economie care avertizează că austeritatea nu este cea mai bună metodă pentru a ieşi din criză.

– Nu sunt un adept al creşterii prin consum. Dar privind la ce se va întâmpla în UE, unde toată lumea spune că va fi recesiune, este evident că trebuie încurajat consumul.

– Măsura reîntregirii salariilor va fi de natură să stimuleze consumul.

– Reducerea CAS nu este oportună pentru că ne mănâncă deficitul.

– Întrebat ce alte măsuri va lua Guvernul, preşedintele a răspuns că parcă îi este şi ruşine să folosească acest lait-motiv: “folosirea banilor din fonduri UE”.

– Mi-e foarte greu să vă spun de ce s-au prăbuşit investiţiile străine. În toată Europa s-au prăbuşit. Unele state au încercat să suplinească acest lucru, prin alocarea unui procent pentru investiţii, cerere din partea statului.

– Aţi văzut analiza pe anul trecut, când România a avut cel mai mare procent din PIB alocat investiţiilor.

Exclud categoric orice noi tăieri de salarii în cazul în care situaţia din UE se deteriorează. Nu mai avem cum să ajungem în acea situaţie.

– Circa 15% ar trebui ca să se revină la salariile anterioare.

Cum ar trebui făcută reîntregirea salariilor şi cu care bani

– Banii vor fi din veniturile bugetului.

– Eu cred că reîntregirea ar trebui făcută dintr-un singur pas. Dacă facem o mărire cu 15% practic media de creştere va fi de 7%.

– Eu zic că această măsură nu aduce, electoral, nimic. După trei ani de austeritate dacă îi dai omului ceva ce crede că i s-a luat pe nedrept nu aduce nimic.

– Ar fi incorect să le ascunzi că sunt bani.

– Despre faptul că mulţi politicieni sunt bogaţi: Când vezi un tânăr cu şapte case te întrebi. Dar alţii, care au meserii şi intră apoi în politică..

– Trebuie multă atenţie la ceea ce se întâmplă cu contractele cu statul.

– Este clar că contractele cu statul sunt foarte vânate de tot soiul de oameni de afaceri, nu numai de asfaltatori, ci şi din IT, din medicamente.

– Eu sunt unul dintre cei căruia nu-i place ce se întâmplă cu contractele cu statul.

Despre preţurile la benzină

– Am venit cu Loganul. Eu îi pun benzină.

– Şi Loganului şi Dusterului eu le pun benzină.

– Am rupt orice legătură cu Petrom în semn de protest faţă de excesul de profit pe care îl are.

– Nu poţi să ceri unei firme să fie 100% morală. Dar nici nu poţi să îmi arunci în faţă în fiecare zi preţul mondial al barilului, de 126 de dolari, când tu îl extragi cu 16 dolari. Am vorbit cu OMV, inclusiv cu preşedintele austriac.

– Din păcate contractul cu Petrom este scris de aşa natură încât nu se poate face nimic.

Despre incidentul de la Perla

– Angajarea fără selecţie în 2006-2007 a mii de poliţişti fără verificări arată rezultatele.

– Trebuie eliminaţi cei care au fost selectaţi de pe stradă.

– Sigur că am vorbit cu ministrul Berca, dar vom vorbi despre asta la şedinţa CSAT de luna viitoare.

– Voi cere excluderea celor care nu au şcoală de poliţie.

– Avem neangajată promoţia 2011 a şcolilor de subofiţeri de poliţie.

– Eu sper să fie un eveniment unic în felul lui, să nu se repete. Calitatea unor subofiţeri din Poliţie şi chiar a unor ofiţeri trebuie crescută prin eliminarea celor luaţi de pe stradă.

Despre managementul privat

– Procesul este în grafic, aşa cum a spus-o şi FMI.

– Nu ştiu exact datele.

Despre Sănătatea din România

– Este o ezitare continuă la ministerul Sănătăţii.

– Interesele exterioare ministerului sănătăţi fac ca pachetul de servicii medicale să nu fie aprobat.

– Unii vor să cumpere tot timpul tomografe să le ţină în subsolul spitalelor.

– Eu nu mai am de conciliat nimic cu domnul doctor Arafat. Toată echipa este una ezitantă şi sub presiunea multor interese. De aceea ce şi picat lansarea proiectului de modificare a legii sănătăţii.

– Întrebat ce părere are despre protestele din piaţa Universităţii, care au avut loc după conflictul cu Raed Arafat, când mii de persoane i-au cerut demisia: Este dreptul lor să ceară demisia, este democratic.

Absorbţia fondurilor UE

– Ne place nu ne place, Elena Udrea, cu tocuri înalte, cu pantaloni mai strâmţi, a avut cea mai bună absorbţie la fonduri europene.

– Nu exclud ca MRU să fie prezidenţiabil. În primul rând ca să fie candidat trebuie să reuşească în calitate de prim-ministru. Ar fi foarte greu să ai un eşec ca prim-ministru şi să candideze la preşedinţie.

– Trebuie să absoarbă cele şase miliarde de euro de la fondurile europene, care pot însemna o creştere economică de 3%. Acesta un criteriu pentru toţi miniştrii.

– Mă revoltă că nu dormim în birourile în care avem proiectele. Înseamnă miliarde de euro gratuit, pe care nu îi dăm niciodată înapoi.

“Funcţia de preşedinte a reprezentat pentru mine cea mai mare umilinţă a vieţii mele”

– Chiar cred că angajamentul şi implicarea asta mi-au făcut foarte mult rău.

– Eu mi-am asumat politic ceea ce a trebuit făcut într-o perioadă de criză.

– Întrebat ce părere are despre ceea ce s-a întâmplat în Rusia şi dacă s-a gândit la funcţia de premier: În prima zi când plec de la Cotroceni plec din viaţa politică. Din 2007 până acum a fost cea mai umilitoare perioadă din viaţa mea. Funcţia de preşedinte a reprezentat pentru mine cea mai mare umilinţă a vieţii mele.

– Preşedinţii nu pot să abdice.

Despre greva parlamentară a opoziţiei şi o eventuală coaliţie PDL-PSD

– Cred că s-a mers prea departe cu greva parlamentară a opoziţiei. Când vrei să nu meargă ceva pui condiţii.

– Cred că Ponta a avut un discurs care a creat punctele de convergenţă. Au fost 7-8 puncte comune.

– Nu cred că este posibil, după alegeri, un Guvern PSD-PDL. Cred că dacă este o variantă aceasta este PDL-PNL. Cu PSD s-a încercat marea coaliţie, pe care au abandonat-o pentru nimic.

– Întrebat dacă ar numi un premier USL: Eu aş citi articolul 103. Preşedintele invită la discuţii partidele. USL nu este un partid, este o alianţă.

– Nu este exclus ca Dan Diaconescu să ajungă în Parlament.

De ce l-a sprijinit pe Boc la şefia PDL

– Pentru mine în politică fiecare moment trebuie cântărit atunci când este. Eu nu i-am cerut demisia lui Vasile Blaga. Şi-a dat-o el. Nu l-am susţinut la congresul PDL pentru că mi se părea o greşeală să îl înlături pe cel care era premier. Ar fi fost un vot de blam la adresa Guvernului.

– PDL nu este atât de naiv încât să facă schimbări.

– Sorin Oprescu este foarte greu de bătut. Trebuie să joci, că aşa e politica.

– Lista de premieri: Am discutat cu foarte mulţi tehnocraţi. Cu emiţători de puncte de vedere.

– M-am îndreptat către nişte personalităţi care par atotştiutori în ale economiei. Tot spre mediul politic a trebuit să mă îndrept.

Cazul Universităţii din Târgu Mureş

– Nu cunosc deloc subiectul. Nu a ajuns la mine acest subiect la o eventuală mediere. Nici nu cred că este treaba mea să mediez în coaliţie.

– Sunt problemele lor.

Conflictul Israel-Iran

– Un conflict între Israel şi Iran ne afectează consistent având în vedere interesele noastre în regiune şi relaţiile noastre cu Israelul şi Iranul.

– Sper ca în cele din urmă diplomaţia să triumfe.

– Uitaţi-vă ce s-a întâmplat unde am avut conflicte. Libia. Am scăpat de Gadafi dar acum Libia se desparte.

Preşedintele va vedea la TV finala Europa League, de pe Arena Naţională

– Nu merg la finală la Bucureşti. De când am fost la meciul cu incidente, din Giuleşti, dintre Rapid şi Steaua nu am mai fost decât la încă un meci pe stadionul lui Dinamo. Mă uit la televizor.

  • Cristian Dogaru:

Definitia recesiunii in an electoral? Doua trimestre consecutive de scadere a PIB, avand ca efect…cresterea veniturilor populatiei

De la “crestem salariile doar daca economia ne permite” in ianuarie la “vom creste salariile; economia permite orice” in martie, n-a fost decat un pas. Motivatia juriului: nu avem de-a face cu mita electorala, nuuuu, e doar o impulsionare binevenita a economiei prin stimularea consumului. Ce se trece sub tacere e ca in criza, psihologia consumatorilor e diferita iar cresterile de venituri nu stimuleaza economia ci..economisirea.

Mai putin de 1 miliard de euro ar costa in 2012, impreuna, majorarea veniturilor bugetarilor cu 16% si reducerea CAS pentru angajati cu 5%, dupa calculele ministrului Finantelor. Un fleac, nici nu iese prea ciuruit bugetul, nu?(sub 1% din PIB). Ganditi-va ca sumele alocate investitiilor in acest an erau de peste 6% din PIB, ca programul de privatizari include in cazul in care toate pachetele se vand cam 1,5 miliarde euro-pachete minoritare la Romgaz, Hidroelectrica, Petrom, Transgaz, Transelectrica, aeroportul Otopeni, dar si pachetul majoritar la Oltchim-doar ne-am obisnuit ca banii din privatizari sa fie tocati pentru consum (vezi BCR). Au de unde sa taie sau sa redirectioneze.Ca sa nu mai pomenim de “cresterea disciplinei fiscale”, “scoaterea unei parti a economiei la negru la lumina”, etc. Deci bani pentru 2012 ar fi. Ce facem insa dupa ce trec alegerile?

In 2013 si 2014 Romania are de platit in contul rambursarii imprumutului de la FMI si institutiile europene cate 5 miliarde dolari. Cinci miliarde pe an? De unde o sa luam banii? Pai, de prin rezerva BNR-o parte, si din rostogoliri-alta. Din acest motiv Finantele au inceput sa iasa pe piata americana in cautare de investitori. Chiar daca vom gasi bani suficienti pentru rostogoliri, vestea proasta este ca noile sume vin cu randamente duble. Nu mai platesti dobanda de 3 si ceva la suta FMI-ului, ci de 6 si ceva la suta, poate 7% la dolari. Iar in conditiile unui randament dublu, sarcina datoriei publice creste, va fi tot mai greu sa suportam plata dobanzilor fara sa operam taieri importante de cheltuieli. Din acest motiv, pomenile electorale care se pregatesc acum ne vor iesi pe nas dupa 2013.

Cum, o sa aiba probleme Romania, nu vezi cat de putin datoare e tarisoara asta? Pai, nu e deloc asa, eu zic ca datoria noastra cantareste mai greu decat cea a Germaniei de pilda. Ganditi si voi, care e diferenta intre a avea datorii de 80% din PIB pe care le achiti la dobanzi sub 3% si a avea 40% din PIB datorie publica dar la dobanzi de peste 6%?Puneti la socoteala si veniturile: peste 40% din PIB in Germania, sub 35% in Romania. Ca sa nu mai pomenesc de productivitatea muncii si de coruptie, da? Iar datoria noastra tot creste, an de an.

Cresterea veniturilor e binevenita, impulsionam economia dand apa la moara consumului? Da-da, si marmota facea coada la hipermarket, nu? Uitati-va ce s-a intamplat in ultimii ani: restantele la banci cresc , la fel insa depozitele populatiei. Sentimentul de incertitudine, teama pierderii locului de munca nu sunt cel mai bun stimulent pentru a-ti cheltui suta de lei pe care autoritatile ti-o dau in plus. Stiu, pentru Guvern e comod sa-si imagineze ca va recupera 24% din majorarile salariale din TVA. Eu zic va recupera cel mult impozitul de 16% pe dobanda, asta daca bugetarii nu aleg varianta depozitului la termen intre rufele din sifonier. Cresterea de salarii s-ar fi dus in consum in conditiile unei lungi perioade de crestere economica, de apetit pentru noi achizitii pe fondul unui grad redus de indatorare. Cand lefegii sunt deja datori-vanduti ce sa mai speri? A, da, poate sa speri ca isi vor achita cu banii in plus niscaiva restante la banci, ca tot ii ameninta dl Ghetea, seful ARB, ca or fac puscarie, or li se iau bunurile daca sunt rai platnici (eu stiam ca nu exista inchisoare a datornicilor pentru cei care au de rambursat sume restante privatilor si ca mai mult de o treime din venituri nu risti sa pierzi daca n-ai bunuri executabile, dar poate ca dl Ghetea are informatii noi, poate face lobby la Guvern in acest sens, cine stie?).

In final, nu pot decat sa ma mir ca recesiunea in care ne pregatim sa intram a fost anuntata de..ministrul Dragoi. Pai, parca presedintele Basescu era responsabil cu anuntarea datelor macroeconomice inainte ca Statistica sa iasa cu respectivul comunicat de presa. Alo, alo, Cotroceniul, dormi? Sau poate ca asta e valabil doar in cazul vestilor bune si injectiilor de optimism?

Majorarea salariilor bugetarilor: de ce atata graba?

Aproape exclusa in ianuarie, foarte putin probabila in februarie dar iminenta in martie, majorarea salariilor bugetariilor are si o motivatie strategica: consumarea efectului injectiei de imagine dupa schimbarea Premierului (potrivit Evz care citeaza sondaje CSOP, cota de incredere in MRU a scazut de la 29 la 20% intre ultimele 2 citiri). Refacerea veniturilor bugetarilor (sau reducerea CAS) devine o masura normala in succesiunea etapelor de recuperare a capitalului politic de catre PDL (1-coafarea imaginii, 2-cumpararea electoratului, 3-compromiterea adversarilor, 4-“cosmetizarea” rezultatelor votului).

Prin ianuarie, Boc insista plat ca orice majorare a salariilor bugetarilor in directia recuperarii taierilor operate anterior va tine cont de situatia economica, fiind dependenta de eventuala crestere a PIB. Am avut intre timp un februarie crancen, cu efecte neplacute asupra economiei, cursa de atragere a fondurilor europene a inceput cu o piedica (POSDRU), economia are mari sanse sa reintre in recesiune dupa scaderea din ultimul trimestru al anului, exporturile si agricultura nu vor mai repeta performantele din 2011 dar cresterea salariilor a fost repusa brusc pe tapet, cu deadline in preajma alegerilor locale. De ce?

Urmariti sondajele privind increderea in Guvern si Premier, gradul de satisfactie al populatiei in activitatea lor. Dupa un salt brusc odata cu schimbarea in bloc a Guvernului Boc, injectia de imagine incepe sa-si piara efectele. Conform unui sondaj CSOP citat de Evenimentul Zilei, increderea in Premier a pierdut 9 procente intre ultimele 2 citiri. Dupa socul eliminarii lui Boc & Co, chiar si imaginea Guvernului se imbunatatise teomprar (citez din Evz: “in termeni de performanţă, Guvernul Ungureanu se bucură de o cotă mai ridicată decât cea a predecesorului său: 20% au o părere bună/foarte bună, 28% – nici bună, nici proastă şi 39% – proastă/foarte proastă. Sondajul anterior realizat de CSOP releva un nivel de satisfacţie mai ridicat: 38%. Ma rog, stilul Evz ramane triumfalist, dar cifrele si mai ales trendurile sunt cele care sunt). In concluzie, efectul de erodare pare sa se fi reluat rapid iar partidele din coalitia de guvernare trebuie sa reinventeze ceva. Intr-o succesiune normala a masurilor ce pot fi luate pentru recuperarea distantei fata de Opozitie in intentiile de vot, din palarie a fost scoasa repede cresterea de venituri (mai intai sub forma taierilor otova de CAS pentru angajati, apoi sub forma cresterilor de venituri doar pentru angajatii bugetari). Daca anuntul respectiv era amanat iar cota de popularitate a Guvernului scadea si mai mult, efectele sale puteau fi diminuate. Dovada ca Presedintele a iesit peste capul Guvernului si a dat inca o data linia.

Ce va urma? Bineinteles, un program ambitios de anvelopare a blocurilor care sa se prelungeasca pana in alegerile din toamna. Apoi, un la fel de ambitios program de compromitere a membrilor marcanti din Opozitie-pentru eficacitate maxima, nu mai devreme de 1 luna de la votul din noiembrie (va imaginati cat s-ar fi diluat efectul emotional asupra electoratului a intalnirii Geoana-Vantu daca respectiva intrevedere s-ar fi produs cu 3 luni inainte de alegerile din 2009?). In functie de dezastrul din sondaje, am putea asista si la o incercare de cosmetizare a rezultatului votului (dupa caz-redesenarea circumscriptiilor, mobilizare “exemplara”in strainatate, etc).

Nota noastra:

Ramai fara grai cand vezi cu cata siguranta de sine presedintele vine in fata poporului sa ii spuna ca e momentul sa ii reintregeasca salariile, pentru ca trebuie revigorata economia prin cresterea consumului si pentru ca pana si laureatii Nobel au aratat ca austeritatea nu e cea mai potrivita politica economica. Serios? Pai trei ani de zile discursul prezidential a fost exact pe dos: consumul e rau, austeritatea e buna, oricine pretinde altceva se afla in afara exigentelor economice ale momentului, e populist si reprezinta interese obscure care vor sa saboteze marile performante “macro” ale Romaniei! Iar acum, cu un tupeu care depaseste imaginatia, dupa ce abia ce se rastise, enervat, in ianuarie, ca nu e posibila cresterea (cu doar 5%!!!) a salariilor, vine si anunta o crestere de 15%!

Si ce s-a intamplat din ianuarie pana in martie?

NIMIC. Nici pe plan international, unde prognozele sunt la fel de pesimiste (recesiune europeana, falimentul prelungit al Greciei, probleme in Portugalia etc.), nici pe plan national, unde deja suntem, tehnic, in recesiune. Efectiv nu exista nimic nou pe plan economic, din 2009 pana astazi, care sa justifice o sursa in plus de venit la buget care sa justifice cresterea salariilor. DIMPOTRIVA! Tocmai pentru ca s-a aplicat politica austeritatii, de o duritate NEJUSTIFICATA pe atunci, paralel cu antamarea imprumutului de la FMI (am mai aratat aberatia aplicarii unei astfel de austeritati in acelasi timp cu incheierea unui imprumut de la FMI), Romania si-a subrezit de tot economia. In plus, avand in vedere ca pe plan e recesiune, ce vor face tarile din UE? Protectionism mascat dublat de presiuni asupra periferiei europene, inclusiv in privinta pietii muncii (problema Schengen) dupa cum se si vede! 

Ceea ce se va intampla, in schimb, va fi ca vom incepe sa platim datoria la FMI, din 2013 intr-un mod foarte consistent. Asa cum a aratat si Dogaru in articolele citate, atunci se vor intoarce ca un bumerang ce va devasta totul in cale.

De ce se intampla acest lucru?

Pentru ca Basescu e convins ca romanii sunt prosti si usor de cumparat. Altfel nu se explica o asemenea rasucire flagranta, completa. Daca ar fi ramas pe modelul austeritatii pure si dure, ai fi zis ca sufera doar de mania “reformismului” anti-social si merge cu ea pana in panzele albe. Cand vezi o asemenea manipulare, e limpede ca la mijloc este un populism grosier, nemascat, nesimtit, cu scopul castigari alegerilor. Parca spunea ca nu are nimic de pierdut si ca e dezinteresat politic? La ce bun o asemenea manipulare grosiera atunci? Cat priveste afirmatia legata de “umilinta” indurata de Basescu, face parte din acelasi delir de grandomanie, al personajului providential care nu e adulat indeajuns de mult de poporul nerecunoscator. Pornind de aici, fireste ca presedintele considera justificata orice mizerie facuta poporului.

In fine, trebuie remarcat inca un lucru. Presedintele care se declara umilit este cel mai agresiv-batjocoritor om public al Romaniei din ultimii ani. Si ce este si mai grav este cum compromite el, presedintele, orice sansa de dezbatere si de normalitate pe teme publice. Atunci cand respingi orice critica a exploatarilor hidrocarburilor din cauza conditiilor actuale pe motiv de “interese” contrare sigurantei nationale, atunci cand arati cu degetul la cei care se opun “reformei” scelerate din sanatate, acuzand iarasi “interese” de grup, atunci inseamna ca practici strategia hotul striga hotii. Un presedinte demn de postul pe care il ocupa, chit ca ar favoriza o agenda anume, ar favoriza si un cadru normal in care temele sa fie dezbatute “la sange”, pe baza de argumente si de date obiective. Nu exista un asemenea interes, dimpotriva, oricine se opune agendei este automat catalogat drept “reprezentant al unor interese” si acesta este cea mai flagranta dovada a faptului ca presedintele  este cel care face LOBBY pentru interese private straine.

Si mai rau pentru noi este ca, in ciuda evidentelor, o asemenea ticalosie isi gaseste atat de multi complici!

Legaturi:


Categorii

1. DIVERSE, Acordul cu FMI, Criza datoriilor suverane, Dezinformari, hoaxuri, diversiuni, manipulari, Opinii, analize, Razboiul impotriva Romaniei

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

13 Commentarii la “Traian Basescu in plin delir de grandomanie si populism grosolan

  1. ” Funcţia de preşedinte a reprezentat pentru mine cea mai mare umilinţă a vieţii mele ”

    SI PENTRU NOI , LA FEL . Singurul castig al nostru din tarasenia asta este , poate , faptul ca unii s-au mai smerit .

  2. ”Funcţia de preşedinte a reprezentat pentru mine cea mai mare umilinţă a vieţii mele”
    Dar cand se rastea la oameni pe la inundatii si in alte “vizite” din teritoriu cum era, cine era umilit??? Cand spunea ca suntem un popor de mamicute si bebelusi, cine era umilit? ETC. ETC. Chiar ne crede de 3 ori prosti, de are tupeul sa spuna lucrul asta!
    Nu pentru el, ci PENTRU POPORUL ROMAN a fost cea mai mare umilinta. Si precum scrie si Fane mai sus, singurul nostru posibil castig este “faptul ca unii s-au mai smerit.”

  3. http://www.gandul.info/puterea-gandului/presedintele-basescu-vrea-sa-i-se-arate-pistolul-9389280

    Dl Băsescu s-a simţit umilit deoarece a fost jignit “de dimineaţă şi până seara”. Să zicem că d-sa n-ar fi un ţopârlan, ci un gentleman, sensibil şi delicat, şi că îl înţelegem. Dar trebuie să observăm că a fost jignit, nu împuşcat. Formulez această propoziţie pe baza afirmaţiei ambasadorului SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, care spunea că România nu e Siria şi că demonstranţii din Piaţa Universităţii nu sunt împuşcaţi de lunetişti de pe blocuri – corect, dar tot spre deosebire de alte ţări, nici în preşedinte nu se trage decât cu vorbe.

    In schimb, când dl Băsescu a găsit de cuviinţă să-i jignească d-sa pe cetăţenii României, consecinţele au fost faptice, efective, nu doar în vorbe.

    Anunţând tăierea salariilor şi pensiilor în primăvara lui 2010 cu un cinism egalat doar de aroganţă – “vă convine, bine, nu vă convine, să fiţi sănătoşi, că tot cum zic eu se face” – T. Băsescu îi umilea pe oameni în modul cel mai palpabil şi dureros.

    Trimiţându-i în batjocură peste graniţă pe medicii români cărora nu le convine salariul, cam cât de mult umilea d-sa această categorie profesională?

    Insultând şi calomniind istoria României prin cuvintele “slugă la ruşi” adresate regelui Mihai I, dl Băsescu n-a ezitat să umilească pe orice român de bun simţ.

    Hotărând că se comasează alegerile, în modul cel mai arbitrar şi antidemocratic cu putinţă, şi prezentând asta ca pe o facere de bine, cum altfel decât drept nişte debili mintal i-a luat T. Băsescu pe români?

    Sunt unul dintre cei care se simt umiliţi, mi-e “ruşine de ruşinea lui”, pentru statutul de “neam prost” al Europei pe care l-a obţinut preşedintele Băsescu la Bruxelles.

    Năpustindu-se asupra doctorului Arafat, în cunoscutul său stil de cartier, T. Băsescu nu doar i-a umilit pe cetăţeni, le-a şi pus în pericol sănătatea, pe care le-o apără atât cât poate acest profesionist onest.

    Nu continui lunga listă a insultelor şi jignirilor proferate de T. Băsescu la adresa persoanelor, categoriilor sociale, profesionale, etnice, copiilor, bătrânilor, bolnavilor – cred că cititorii nu le-au uitat.

    Până în această iarnă, oamenii de pe stradă n-au răspuns atacurilor murdare ale lui T. Băsescu.

    Preşedintele s-a porcăit doar cu politicienii şi cu jurnaliştii care nu-l suportă în aceeaşi măsură în care el nu-i suportă pe ei. “Strategia capului în gură”, ar trebui intitulată gândirea d-lui preşedinte în materie de comunicare.

    Şi acum, d-sa vine ca o ciută neprihănită şi îşi plânge sufletul rănit de umilinţe. Chiar şi dacă nu te bufneşte hăhăitul, tot trebuie să constaţi că, din nou, T. Băsescu nu ştie că e preşedinte.

    “Există o limită” spune d-sa, cu privire la capacitatea de a înghiţi ofense. Greşit. Când eşti şeful statului, ales de popor, nu există nicio limită, suporţi orice, întrucât, în orice situaţie, interesul naţional e mai presus decât onoarea personală.

    Sau, limita e demisia. Dar dl Băsescu doreşte doar să se victimizeze, nu să şi demisioneze, nepierzând prilejul să-l mai jignească o dată pe regele Mihai – “un preşedinte nu abdică”.

    Să înţelegem din asta că preşedintele Băsescu are nevoie de o ţeavă de pistol în faţa ochilor şi de nişte puşti pe la fereşti?

    Cristian Tudor Popescu este senior editor al ziarului Gândul

  4. Saracul de el. Trebuie sa ne fie mila si sa-l iertam. Asa arogant, grandoman, mediocru din punct de vedere politic, a fost ingaduit de Dumnezeu pentru a mai smeri si salva niste suflete ratacite ale poporului roman.

    L-am urmarit foarte putin in ultimele zile, la cateva interventii televizate si mi s-a parut un om foarte speriat. In spatele surasului sau triumfal, mi s-a parut ca descopar un nou Basescu, speriat, dezamagit, deznadajduit … un omulet mic, slab, vulnerabil.
    Probabil ca, din cauza conjuncturilor interne si internationale, a aflat si el, printre ultimii, ca nu a reprezentat nimic bun, nici pentru poporul roman si nici pentru oculta care l-a sprijinit pana acum.
    Pentru poporul roman este doar un alt tradator de neam si de tara, iar pentru sustinatorii sai internationali, a fost doar o alta coada de topor a apusului.

    Mai marii papusari ai lumii acesteia si-au facut treaba cu el, iar in curand, probabil ca il vor arunca la cosul de gunoi al istoriei.

  5. @un crestin ortodox ,

    Dumnezeu sa-ti rasplateasca cu binele Sau acest mod de a-l vedea pe Base . Din pacate pentru mine , eu nu-l pot vedea asa . Probabil pentru ca ne-a pacalit de prea multe ori , mai ales prin ” lacrimogenele ” la care a apelat sau prin atitudinea franca pe care a afisat-o , lasandu-ne sa intelegem ca este hotarat sa se lupte cu coruptia pana in panzele albe ( lucru care s-a si intamplat , numai ca a folosit ” panzele albe ” pentru a-si masca matrapazlacurile lui si ale clicii sale .
    In pacatosenia mea crunta , n-am putut vedea decat aceeasi fata sfidatoare , aceeasi privire sireata , aceleasi metode murdare de inselare a vigilentei unei natii care ” nu se afla nici in car , nici in caruta ” , aceeasi impostura crasa pusa in slujba ambitiilor politice .

  6. E joc de glezne, imagine, nu-l mai credeti!

  7. Mai rau este ca intrebat daca va numi un Guvern din USL, in cazul in care vor castiga alegerile cu majoritate de voturi, a dat de inteles ca nu o va face, invocand legea 103 – ca USL e alianta, nu partid (desi tot el, in 2009 a refuzat sa il numeasca premier pe primarul Sibiului propus in locul lui Boc, fiind ales de Parlament, spunand ca nu e o alianta inscrisa in acte. Iar acum alianta e inscrisa in acte, fiind oficiala, si tot nu e bine). Asadar, zice ca se simte umilit dar ne spune in fata ca nu va asculta vocea acestui popor pe care il reprezinta (in cazul in care USL va iesi majoritar in alegeri), prevalandu-se de asa zisul drept al presedintelui de a refuza numirea unui Guvern. Cu alte cuvinte, “daca voi nu ma vreti, eu va vreau…. si fac cum vreau”. Mai are dreptul sa spuna ca se simte umilit in acest caz, in care afirma direct ca nu doreste sa asculte vocea poporului, atunci cand nu coincide cu a lui?!

  8. Sunt vizat direct de maririle salariale propuse de la centru.Nu pot decat sa-i multumesc primului barbat al tarii pentru grija ce-o poarta familiei mele.E un gest de aleasa noblete sa dai inapoi ce ai furat…Aceasta manevra politica va fi scrisa cu litere de aur in istoria tarii,daca vom mai avea istorie. Presedintele Basescu ramane cea mai marcanta personalitate postdecembrista. Cine a mai vazut sa conduci vaporul,in acelasi timp sa maresti si salariile si sa arunci peste bord marinarii incomozi?

  9. E greu sa fii zeci de ani si comandant de vapor peste mari si tari, si spion pentru securitatea comunista, si bisnitar, si…democrat.
    Te marcheaza psihic !

  10. Pingback: REGIM MILITARIZAT SAU RAZBOI? Care ar fi explicatiile pentru ”lista coloneilor”? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  11. Pingback: REFERENDUMUL PENTRU DEMITEREA PRESEDINTELUI – opinii in raspar cu propaganda orwelliana a “intelectualilor” de casa ai regimului Basescu - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  12. Pingback: DE CE E CRUCIAL REFERENDUMUL? Ce ne asteapta dupa 29 iulie? RAZBUNAREA vanzatorului, EXECUTIA tarii - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  13. Pingback: BASESCU SI ȚARA. 10 ani de desfigurare a României - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare