PRESSTITUTA DE SERVICIU A BIG PHARMA LOVESTE URAT: Deputatii care au adus amendamente pozitive la LEGEA VACCINARII, acuzati de TRADARE si de sabotare a unui asa-zis CONSENS NATIONAL privitor la OBLIGATIVITATE/ O comisie a Camerei Deputatilor a admis un amendament criminal: PUSCARIE PENTRU PARINTII CARE NU-SI VACCINEAZA COPIII

14-11-2017 7 minute Sublinieri

Un deputat PSD dorește modificarea radicală a legii vaccinării, în contexul în care în premieră, a existat un consens politic național, susținut chiar de președintele Klaus Iohannis. Marea problemă este că a găsit chiar și 95 de deputați care să-i susțină amendamentele. 

Cristina Dumitrache a propus mai multe amendamente care schimbă complet sensul legii vaccinării. Ele au fost aprobate, probabil în necunoștință de cauză de nu mai puțin de 95 de deputați. 

Totul după ce în Senat, pentru prima dată, toate partidele au votat în unanimitate legea vaccinării, ceea ce arată că în România se poate ajunge la un consens pentru binele public. Chiar și președintele Klaus Iohannis a avut o poziție publică și s-a arătat pentru adoptarea legii vaccinării care are o importanță deosebită pentru sănătatea publică.

După ce toată clasa politică a fost de acord cu legea, deputata Cristina Dumitrache a venit cu amendamentele care modifică în totalitate sensul legii. Coincidență sau nu, protestele antivacciniștilor s-au oprit, ceea ce ne poate duce cu gândul la o coordonare în sensul că aceste grupări ar putea ști de schimbările care se pregătesc în Parlament. 

Un medic specialist a explicat pentru DCNews pericolul amendamentelor propuse:

AICI PUTEȚI ACCESA noul proiect de lege, cu amendamente de la Camera Deputaților, cu explicația pericolului fiecărui amendament, notat în dreptul fiecărui paragraf 

Amendamentele propuse, pe scurt

Iată amendamentele Cristinei Dumitrache, ce vin să pună în pericol esența legii vaccinării:

Cea mai importantă modificare pe care deputatul PSD o doreste este este cel de la art. 13, lit. d, unde propune eliminarea obligativității, invocând faptul că “vaccinurile sunt și trebuie să rămână o procedură medicală opțională, pe care cetățeanul o accesează dacă dorește”.

Ea dorește modificarea articolul 1 din proiect, pentru că “statul trebuie să asigure dreptul la sănătate al cetățenilor, prin facilitarea unor servicii de sănătate optime, iar nu prin reglementarea obligării cetățeanului de a le accesa. Cetățeanul are DREPTUL, iar nu obligația să acceseze serviciile puse la dispoziție de stat.

Dumitrache dorește de asemenea modificarea art. 10, alin. 2 din proiectul de lege, pentru că „reacțiile adverse trebuie stabilite de către medicul specialist în urma consultului de specialitate, iar nu de Guvern sau alt organism. (…) Atunci când se înființează fondul de despăgubire, ar trebui aprobate prin lege și măsurile compensatorii”.

Noua Lege a Vaccinării, care a fost deja adoptată de Senat pe data de 23 octombrie e pe cale să fie aprobată și de Camera Deputaților. Dacă amendamentele care au fost propuse în aceste zile de deputatul PSD Cristina Dumitrache nu vor fi luate în considerare, această lege, în forma actuală, va avea ca rezultat faptul că atât românii din țară, cât și cei din străinătatese vor găsi în situația în care trebuie să plătească amenzi de zeci de mii de lei, ba chiar în anumite cazuri pot deveni infractori sau părinții pot fi decăzuți din drepturile părintești.

În cazul în care legea intră în vigoare așa cum e prevăzut, adică din 2018, părinții plecați vor trebui să ia în calcul faptul că actul le impune să desemneze un responsabil pentru prezentarea copilului la vaccinare. Ce vor face cei care se reîntorc după ani de zile petrecuți cu copiii în străinătate e și mai greu de imaginat, ținând cont că unele țări unde există comunități foarte mari de români, nu există obligativitatea vaccinării, ci doar recomandarea. Printre cele 15 ţări europene unde nu există NICIO OBLIGATIVITATE doar recomandare se numără: Germania, Austria, Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Elveția, Suedia, Norvegia, Finlanda, Irlanda, Spania.

Mai există o singură posibilitate pentru care legea să nu fie aprobată în forma actuală: aprobarea unor amendamente care să modifice unele părți ale legii. Deputata PSD Cristina Dumitrache (fot0) a depus un set de amendamente la lege, la propunerile ei alăturându-se alți 95  de deputați, printre ei mulți medici de profesie și 3 actuali miniștri.

“Legea Vaccinării a fost dorită şi aşteptată pentru a reglementa şi consolida cadrul necesar asigurării calităţii şi cantităţii necesare a vaccinurilor, la standarde europene şi a distribuirii lor în mod sigur şi eficient. De aceea, propunerea de Lege a Vaccinării persoanelor în România necesită o serie de amendamente pentru eliminarea aspectelor abuzive.

În consecinţă, în data de 07.11.2017, am depus o serie de amendamente la Legea Vaccinării Persoanelor în România. Vreau să le mulţumesc colegilor mei, celor 95 de deputaţi  co-semnatari alături de care am depus aceste amendamente. Ţin să le mulţumesc, în mod special, deputaţilor PSD Constanţa şi anume domnului deputat Babuş Radu, domnului deputat Iancu Iulian – preşedinte al Comisiei pentru industrii şi servicii – şi domnului deputat Vişan George – Gabriel, domnului Ministru Dobre Mircea-Titus  şi preşedintelui PSD Constanta, Ministrul Transporturilor Stroe Felix pentru susţinerea şi munca depusă în promovarea şi depunerea acestor amendamente.

Deasemnea, tin să menţionez că printre cei 95 de parlamentari din Camera Deputatilor se număra doamna deputat Ciofu Tamara Dorina – medic pediatru şi Vicepreședinte Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale, doamna deputat Roşca Lucreţia – medic și Vicepreşedinte la Comisia pentru sănătate şi familie, doamna deputat Gavrilă Camelia – Preşedinte la Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, domnul deputat Solomon Adrian – preşedinte la Comisia pentru muncă şi protecţie socială , domnul deputat  Ciuhodaru Tudor  medic– vicelider Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat, doamna deputat Plumb Rovana Preşedinte la Comisia pentru Afaceri Europene, anterior, fost ministru al Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice cât şi ministru al Mediului și Pădurilor, domnul deputat Vlase Petru Grabriel – vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, domnul deputat Petrea Gabriel ministru al Consultării Publice și Dialogului Social, domnul deputat Simon Gheorghe – ministrul Economiei şi, nu în ultimul rând, domnului deputat Vosganian Varujan – lider grup parlamentar ALDE.”, a scris deputata Cristina Dumitrache într-un comunicat de presă.

Vom prezenta în continuare o parte din articolele controversate ale legii.

Analizând propunerea de lege, în forma ajunsă la Camera Deputatilor, se pot observa o serie de măsuri bune, dar şi o serie de prevederi care conduc  de la sancţiuni grave, la foarte grave şi extreme.

1) Vaccinarea devine OBLIGATORIE pentru copii şi adulţi.

2) Aşadar, părintele care refuză prezentarea la informare asupra beneficiilor vaccinurilor va fi amendat cu sume de până la 10.000 ron.

3) Refuzul repetat al vaccinării este definit drept neglijare medicală, urmând a fi sesizată DGASPC-protecţia copilului-pentru consilierea familiei, iar în cazul în care este menținut refuzul se poate trece la decădere din exercițiul drepturilor părintești. Art 3, lit q, Art 40 lit (L), Art. 66

4) Un părinte care refuză vaccinarea poate deveni INFRACTOR conform Art 73. El poate fi acuzat de vătămare corporală în cazul în care copilul său se îmbolnăveşte. Vătămarea corporală este o infracţiune şi se pedepseşte conform codului penal.

5) Acest proiect include 8 vaccinuri, dar printr-un simplu ordin de ministru, fără consultarea Parlamentului şi fără dezbatere publică se pot adăuga oricând noi vaccinuri obligatorii în Calendarul Naţional de Vaccinare. Art.6 alin (1) Art 16

6) Se introduce conceptul de ”consimțământ prezumat. Art 21, alin 3.

7) Angajatorii suportă din fonduri proprii vaccinarea angajaţilor. Pot fi amendaţi cu până la 10.000 ron în caz de nerespectare a legii vaccinării. Art 35, alin 1 -sunt deductibile fiscal costurile

8) Cadrelor medico-sanitareconform Art 59, punctul a, le este interzis să ofere orice altă părere despre vaccinuri, în afara unei păreri pro-vaccin. Cadrele medicale sunt ameninţate cu sancţiuni financiare şi ridicarea dreptului de liberă practică.

9) Tipurile de reacţii ADVERSE  urmează să fie stabilite prin Hotărâre de Guvern şi nu prin constatarea medicilor în cazul fiecărui pacient în parte, şi pe baza reacţiilor adverse menţionate de producător în prospectul oricărui vaccin/medicament.


Obligativitatea sau recomandarea vaccinurilor?

Proiectul prezentat prevede OBLIGATIVITATEA vaccinării întregii populaţii, copii şi adulţi, însă Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă creşterea ratei de vaccinare prin promovare şi cu ajutorul instrumentelor de comunicare, nu prin OBLIGARE!

Inclusiv în cadrul conferinţei de la Roma, din noiembrie 2014, pe această temă, s-a vorbit despre RESPONSABILITATEA, în sensul de obligaţie pe care o are statul de a asigura prin autoritățile de reglementare naţionale, cantitatea şi calitatea vaccinurilor, folosirea celor mai bune instrumente de comunicare şi de promovare a vaccinării. NU OBLIGAREA cetăţeanului!!!

Țara cu cea mai mare rată a vaccinării este Finlanda cu un procent de 95%, unde vaccinarea nu este obligatorie, doar recomandată. De asemenea conform  Eurosurveillance rata de vaccinare nu diferă semnificativ între ţările care au obligativitate şi cele care doar o recomandă.


 Care este tabloul cadrului legislativ pe tema vaccinării la nivel European?

Conform Eurosurveillance, din 30 de ţări europene, 15 dintre acestea nu au nici o formă de obligativitate.

În Franţa există obligativitate, iar refuzul implică o serie de sancţiuni. Însă, este un exemplu singular în Europa şi probabil nu este cea mai bună alegere pentru o comparaţie având în vedere faptul că ei au producătorul propriu de vaccinuri, Sanofi, asemenea Institutului Cantacuzino care se bucura de o reală încredere din partea cadrelor medicale şi a cetăţenilor.

Italia este o altă ţară unde s-a adoptat o formă de obligativitate a vaccinării, care însă, prevede sancțiuni doar în cazul neprezentării la informare. Neprezentarea poate fi sancţionată cu sume de la 100 până la 500 euro. La noi, proiecul de lege prevede sume care merg până la 10.000 RON, cu mult peste veniturile medii ale unui român. Refuzul nu se pedepseşte în Italia şi nici nu îngrădeşte dreptul la educaţie al copiilor.

În  alte 13 ţări există o formă de obligativitate pentru unul sau mai multe vaccinuri, însă NU AU nici o sancţiune în caz de refuz şi nu se îngrădeşte sau încalcă nici un alt drept.

Printre cele 15 ţări europene unde nu există NICIO OBLIGATIVITATE doar recomandare se numără: Germania, Austria, Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Elveția, Suedia, Norvegia, Finlanda, Irlanda, Spania.

Comisia pentru drepturile omului din Camera Deputaților a avizat săptămâna trecută proiectul de lege privind vaccinarea obligatorie. Printre amendamentele propuse, Comisia și l-a însușit și pe cel depus de deputata PNL Adriana Săftoiu, care consideră necesară introducerea unui nou articol în proiectul de lege. 

Unul ce prevede pedepse cu închisoarea pentru acei părinți care, refuzând vaccinarea copilului, pun astfel în primejdie gravă dezvoltarea „fizică, intelectuală ori morală” a acestuia.

Iată ce prevede acest articol nou – art.72 indice 1:

„(1) Neasigurarea la timp, în cantitate insuficientă și de calitate corespunzătoare a vaccinurilor obligatorii, nerespectarea procedurilor stabilite pentru efectuarea serviciului medical de vaccinare, precum și refuzul vaccinării obligatorii, fără certificarea contraindicației de vaccinare prevăzută în art.22, dacă fapta a avut ca urmare punerea în primejdie gravă a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale ori vătămarea corporală a copilului sau răspândirea unei boli infecto-contagioase, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Dacă fapta prevăzută la alin.1 a avut ca urmare moartea copilului, pedeapsa este închisoarea de la 12 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(3) Fapta prevăzută la alin.1 săvârșită din culpă se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(4) Fapta prevăzută la alin.2 săvârșită din culpă se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.”

Comisia pentru drepturile omului argumentează de ce sunt necesare aceste prevederi spunând că „textul noii infracțiuni este corelat cu pedepsele prevăzute în Codul Penal pentru infracțiuni similare. Din acest motiv, în caz de deces al copilului, pedeapsa ar trebui să ajungă până la 25 de ani, de exemplu. De asemenea”, adaugă Comisia, „precizăm că pedepse mai mici nu ar putea fi prevăzute, deoarece s-ar încălca regula din art.199 Cod Penal, care mărește cu 1/4 pedepsele obișnuite în cazul în care victima e un membru al familiei.”

Pe cine trimitem la pușcărie?

Pasibili de pedeapsa cu închisoare sunt, la modul general, cei din Ministerul Sănătății, responsabili cu asigurarea stocurilor de vaccinuri. Ȋn mod particular, sunt vizați medicii ce efectuează neprocedural serviciul medical de vaccinare și, respectiv, părinții care refuză vaccinarea obligatorie, „fără certificarea contraindicației de vaccinare prevăzută în art.22” 

Conform art.22 din raportul Comisiei de Sănătate din Senat, contraindicația de vaccinare trebuie să fie definitivă, iar certificarea acesteia „se realizează de către Direcția pentru Sănătate Publică județeană sau a Municipiului București, la propunerea Comisiei Județene de Vaccinare din județul de domiciliu al copilului”, la solicitarea părintelui sau reprezentantului legal, „și în baza dovezilor medicale prezentate”.

Dar art.12 din proiectul de lege stabilește că pot exista și „contraindicații temporare” de vaccinare, stabilite prin anamneză de către medicul ce are în evidență copilul. Articolul care prevede pedepse cu închisoare nu face însă referire și la aceste situații, deși ele sunt des întâlnite în practică.

Ȋn plus, e pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani fapta ce „a avut ca urmare punerea în primejdie gravă a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale ori vătămarea corporală a copilului sau răspândirea unei boli infecto-contagioase”.

Dar, dacă în cazul dezvoltării fizice și a vătămării corporale, eventuala faptă penală poate fi dovedită cu documente medicale, cum ar putea un procuror să probeze „punerea în primejdie gravă a dezvoltării intelectuale sau morale” a unui copil, prin nevaccinare? 

Mai mult, cum ar putea procurorii să probeze că, în cazul unei epidemii într-o colectivitate, copilul X, nevaccinat, este cert sursa zero de „răspândire a unei boli infecto-contagioase”, și nu vreun adult cu care copilul Y, coleg cu copilul X, a intrat întâmplător în contact în autobuz/parc/supermaket? 

Actuala epidemie de rujeolă a pornit, în februarie 2016, de la un focar dintr-un spital. Primele cazuri au apărut în Bistrița, unde a fost internat un copil de etnie rromă ce adusese virusul din Italia. „S-a internat, și a mai făcut unul sau doi copii. Ș-apoi au plecat în comunitate și…”, ne confirma în mai Amalia Șerban, fost Director General al Departamentului de Sănătate Publică și Asistență Medicală din cadrul Ministerul Sănătății.

Pe cine trimitem la pușcărie, în cazul acestei epidemii? Pe mama care nu și-a vaccinat copilul, neștiind nici măcar că e obligată să-l înscrie la un medic pediatru și să meargă cu el, periodic, la consultații? Pe cei din Ministerul Sănătății, care nu asigură prezența medicilor de familie în toate zonele din România? Punem sub acuzare italianul care a fost sursa zero a acestei epidemii? Sau pe medicii de la spitalul din Bistrița, unde acel copil a fost internat fără să fie izolat, deși el era contagios?

Dacă legea, în forma propusă de dumneavoastră, ar fi fost deja în vigoare, pe cine am trimite acum la pușcărie, doamna Săftoiu?      

Dar dacă un părinte, căruia i-a murit un copil din cauza vaccinurilor, refuză acum să și-l vaccineze pe cel de-al doilea? Iar autoritățile, pentru a nu plăti compensațiile, nu vor să recunoască că ar exista vreo legătură de cauzalitate între deces și vaccinarea primului copil, și nici nu eliberează certificatul pentru contraindicația definitivă în cazul celui de-al doilea copil, însă părintele refuză și-și asumă asta, ce facem cu el, doamna Săftoiu? Ȋl trimitem la pușcărie?


Categorii

1. DIVERSE, Vaccinuri / legea vaccinarii obligatorii

Etichete (taguri)

, , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

45 Commentarii la “PRESSTITUTA DE SERVICIU A BIG PHARMA LOVESTE URAT: Deputatii care au adus amendamente pozitive la LEGEA VACCINARII, acuzati de TRADARE si de sabotare a unui asa-zis CONSENS NATIONAL privitor la OBLIGATIVITATE/ O comisie a Camerei Deputatilor a admis un amendament criminal: PUSCARIE PENTRU PARINTII CARE NU-SI VACCINEAZA COPIII

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. @un parinte:

    Nu aveti de ce sa va cereti iertare, a fost un moment comic, eu una chiar m-am distrat.

    Remarcabil demersul dumneavoastra! Cred ca sunt f importante materialele de la doamna Vinnedge, ele trebuie preluate si difuzate celor implicati direct, mai ales ca sunt aspecte juridice acolo extrem de interesante legate de obiectia de constiinta, iar aceste precedente vor fi esentiale atunci cand legea va ajunge la CC. Pt ca va ajunge se pare pe masa Curtii, daca e sa ne luam dupa numarul deputatilor care deja se opun.

    Titus,

    Tu, ca cetatean, poti ataca legea doar daca esti parte intr-un litigiu in care e aplicabila. Din fericire, cum am spus, se profileaza un control a priori de constitutionalitate, dat fiind ca am inteles ca sunt f multi deputati impotriva ei…95? Am visat numarul asta, ca nu-l mai gasesc, dar parca asa am retinut…gresesc? Chiar si daca nu va fi asa, e probabil ca vor urma numeroase litigii in care ridicarea exceptiei de neconstitutionalitate va fi inevitabila. Logic, asa pare.

  2. Titus,

    Am semnat petitia. care, da, e prea putin.

    Din pacate Victor Ciorbea vad ca se face ca ploua si spune ca n-are nicio competenta, ceea ce e fals, pt ca el ar putea sesiza CC daca legea trece totusi si de Camera Deputatilor.

    Chiar ca e moment de rugaciune acum, pt ca aici, la Camera Deputatilor, ar fi o sansa. 90 de deputati impotriva nu e putin, cu un numar mai mic deja ar putea fi sesizata CC in cazul in care Legea trece totusi de Camera.

  3. Pingback: DIN COLIVIA COMUNISMULUI IN CEA A DEMOCRATIEI COERCITIVE. Despre legea privind vaccinarea obligatorie - o opinie de Pr. Constantin BĂLĂUCĂ/ Avertismentul lui Luc Montagnier, premiat Nobel: INTRAM INTR-O DICTATURA A VACCINURILOR/ Impresionanta marturie
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare