Se sparge gheata? VOCI CRITICE FATA DE VACCINAREA OBLIGATORIE IN RANDUL UNOR DEPUTATI/ Vaccinul antigripal, pentru care se face propaganda desantata si la noi – IN MOD DOVEDIT INEFICIENT/ GINDROVEII VACCINARII: principalii vectori medicali ai OBLIGATIVITATII, finantati generos de BIG PHARMA/ Vaccinul, viața și CRIMINALITATEA pharma

12-11-2017 24 minute Sublinieri

  • ActiveNews: 

Două deputate PSD CRITICÃ dur proiectul de lege privind vaccinarea obligatorie. „Ce prevede această lege este nu doar grav, ci extrem de grav!”

Adoptat de Senat la 23 octombrie a.c., proiectul de Lege privind vaccinarea persoanelor în România avansează cu pași repezi spre votul final. Ȋnregistrat la Camera Deputaților pe 30 octombrie, a primit termen final pentru depunerea amendamentelor – 7 noiembrie, doar o săptămână!, iar raportul de la Comisia pentru sănătate și familie trebuie emis până marți, 14 noiembrie.

În numai o săptămână, deputații nu au avut timp pentru dezbatere. Dar trei dintre ei, Cristina Ileana Dumitrache și Tamara Ciofu (ambele din PSD) și Matei Dobrovie (USR) au reușit să depună, pe ultima sută de metri, o serie de amendamente.

În cadrul unei discuții informale, organizată la Constanța, deputata PSD Cristina Dumitrache a explicat de ce prevederile acestui act normativ sunt cel puțin îngrijorătoare, informează TomisNews.ro.

„Cred că suntem singurii care vaccinăm încă de la naștere, în primele ore!”

„Nicăieri probabil că nu există propusă această testare genetică, din ce am văzut în alte țări. Cred că suntem singurii care vaccinăm încă de la naștere, în primele ore! Nu ai cum, în momentul acela, să știi exact organismul acelui copil! Apoi, persoana care vaccinează în maternitate nu este medicul de familie, cel care cunoaște tabloul medical al familiei! (…) Pentru a face aceste testări, dacă ar exista o suspiciune din partea medicului de familie, atunci ar putea să ceară dispunerea unor anumite avize, intrăm în detalii tehnice pe care le consider corecte.

Dar, ceea ce prevede această lege este nu doar grav, ci extrem de grav! (…) Printr-un singur ordin de ministru, pe lângă acele opt tipuri de vaccin din calendarul național, se pot adăuga, fără act normativ, oricând, altele! Ca părinte, poate nu vrei să îi faci un anumit vaccin, dar conform acestui act, dacă refuzi un anumit tip, copilul va fi considerat cu schema de vaccinare incompletă, părinții vor fi târâți pe la toate instituțiile, ca să-ți iasă ideile astea din cap și apoi te amenință cu decăderea din drepturile părintești!

Nerespectarea prevederilor prezentei legi are drept consecință că pui în pericol viața copilului, refuzând un tratament. Pentru refuzul unei transfuzii din motive religioase nu a pățit nimeni nimic, nu? Și mi se pare corect așa, îți asumi! (…) Cu ce e diferit un medic care este pro un anume vaccin și altul care nu e de acord?”, a spus deputatul PSD, conform TomisNews.ro.

95 de deputați au semnat amendamentele

Cristina Dumitrache a depus mai multe amendamente la proiectul de lege. Deputatul PSD consideră că art. 1 din proiect trebuie modificat, pentru că „statul trebuie să asigure dreptul la sănătate al cetățenilor, prin facilitarea unor servicii de sănătate optime, iar nu prin reglementarea obligării cetățeanului de a le accesa. Cetățeanul are DREPTUL, iar nu obligația să acceseze serviciile puse la dispoziție de stat, în vreme ce statul are OBLIGAȚIA de a le furniza și a oferi acces cetățenilor aceste servicii în schimbul contribuțiilor plătite de aceștia la bugetul de sănătate”, susține Dumitrache.

De asemenea, deputatul PSD consderă necesară și modificarea art. 10, alin. 2 din proiectul de lege, pentru că „reacțiile adverse trebuie stabilite de către medicul specialist în urma consultului de specialitate, iar nu de Guvern sau alt organism. (…) Atunci când se înființează fondul de despăgubire, ar trebui aprobate prin lege și măsurile compensatorii”.

Printre cele mai importante amendamente ale Cristinei Dumitrache este cel adus art. 13, lit. d, unde propune eliminarea obligativității, invocând faptul că „vaccinurile sunt și trebuie să rămână o procedură medicală opțională, pe care cetățeanul o accesează dacă dorește”.

Cristina Dumitrache critică și prevederile art. 40 din proiectul de lege adoptat de Senat, explicând că „refuzul vaccinării și sesizarea DGASPC în cazul copiilor nevaccinați conduc la o măsură abuzivă de decădere din drepturi a tutorelui legal. O măsură exagerată, atunci când vorbim de un tratament medical cu rol preventiv, cu potențiale beneficii, dar și riscuri”.

Aspectele semnalate de Cristina Dumitrache încep deja să bulverseze partidul care domină coaliția majoritară parlamentară, scrie TomisNews.ro.

Nu mai puțin de 95 de deputați au semnat amendamentele depuse de Cristina Dumitrache. Printre semnatari sunt și deputații PSD Babuș Radu, Iancu Iulian (președinte al Comisiei pentru industrii și servicii), Vișan George – Gabriel, Dobre Mircea-Titus (ministru al Turismului), Stroe Felix (ministrul Transporturilor), Șimon Gheorghe (ministru al Economiei), Petrea Gabriel (ministru al Consultării Publice și Dialogului Social), Ciofu Tamara Dorina (medic pediatru, vicepreședinte al Comisiei pentru drepturile omului), Roșca Lucreția (medic, vicepreședinte al Comisiei pentru sănătate și familie), Gavrilă Camelia (președinte al Comisiei pentru învățământ), Solomon Adrian (președinte al Comisiei pentru muncă și protecție socială), Ciuhodaru Tudor (medic, vicelider al Grupului parlamentar al PSD), Plumb Rovana (președinte al Comisiei pentru Afaceri Europene, fost ministru al Muncii), Vlase Petru Grabriel (vicepreședinte al Camerei Deputaților), și, nu în ultimul rând, Vosganian Varujan (lider al grupului parlamentar ALDE).

Sunt medic pediatru de 34 de ani și pot să susțin actul vaccinării, dar nu în orice condiții”

Și deputata PSD Tamara Ciofu, vicepreședinte al Comisiei pentru drepturile omului, spune că va participa la discuțiile de marți din Comisia pentru sănătate, cu o serie de amendamente admise în unanimitate de cei din propria comisie.

„Noi nu suntem comisia care va prezenta raportul, așteptăm să mergem cu aceste amendamente pentru discuții în comisia de Sănătate, pentru că acolo se va decide, se va lua o hotărâre cu privire la modul cum va fi prezentat raportul final al acestui proiect. Comisia noastră a adoptat aceste amendamente, urmează să le discutăm și nu exclud ca, după o dezbatere, și aceste amendamente să fie îmbunătățite sau completate. Sperăm să ne întâlnim săptămâna viitoare”, a declarat Tamara Ciofu, conform TomisNews.ro.

„Amendamentele noastre sunt legate de niște inadvertențe, în condițiile în care se aprobă ca familia să fie informată, aparținătorul legal să fie informat asupra implementării protocolului premergător actului vaccinării, în momentul în care aceștia cunosc toate datele legate de tot ceea ce înseamnă prevenire, tehnica de injectare, administrarea vaccinului…, nu cred că este necesar ca cineva să fie responsabil, dacă ți-ai însușit toate informațiile, nu a fost nici un viciu de informare. (…) Ne-am hotărât ca, marea majoritate a medicilor care dorim să meargem la comisia de Sănătate, să ne spunem punctele de vedere. Eu sunt medic pediatru de 34 de ani și pot să susțin actul vaccinării, dar nu pot să îl susțin în orice condiții! Poate colegii din comisia de Sănătate au alte puncte de vedere și, astfel, eu trebuie să mă duc să mă lupt pentru convingerile mele!”, a spus deputatul Tamara Ciofu, pentru TomisNews.ro.

Un lider al coaliției PSD-ALDE explică de ce NU se poate legifera vaccinarea obligatorie în România. Vosganian: Vaccinarea obligatorie a copiilor și (în unele cazuri) a adulților, nu poate fi legiferată fără ca România să denunțe Convenția de la Oviedo

Proiectul Legii vaccinării obligatorii se află în această perioadă în dezbatere în Parlament, deși actul normativ inițiat de Guvernul României a stârnit numeroase proteste în societatea civilă din România.

Din păcate, au fost prea puțini parlamentari cei care au fost dispuși să ia în considerare observațiile făcute de asociații non-guvernamentale, de către medici, părinți sau chiar de instituții ale statului.

După ce deputatului PNL, Daniel Fenechiu, a spus în EXCLUSIVITATE pentru ActiveNews despre faptul că legea ar trebui să prevadă obligativitatea statului de a pune la dispoziție vaccinurile către popor, iar familiile să decidă dacă-și vaccinează copiii sau nu, iată că Varujan Vosganian, deputat al coaliției de guvernare PSD-ALDE, explică de ce „în România nu se poate legifera vaccinarea obligatorie”.

„De ce în România nu se poate legifera vaccinarea obligatorie:

Constituția României „Art. 11:

(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.”

Tratatul internațional, ca instrument al relațiilor dintre state, se concretizează în practică printr-o foarte mare diversitate de forme, fiecare cu denumirea sa specific. Printre cele mai utilizate dintre acestea sunt: tratatul, convenția, acordul, pactul, carta, statutul.

Așadar, Convenția pentru protecția drepturilor omului și a demnității ființei umane față de aplicările biologiei și medicinei și care a fost semnată la Oviedo în 4 aprilie 1997 este un tratat. Convenția de la Oviedo a fost ratificată de Parlamentul României prin Legea nr. 17/2001. Respectiva lege are doar un articol unic, cu următorul conținut: „Se ratifică Convenția europeană pentru protecția drepturilor omului și a demnității ființei umane față de aplicațiile biologiei și medicinei, Convenția privind drepturile omului și biomedicina, semnată la Oviedo la 4 aprilie 1997, și Protocolul adițional la Convenția europeană pentru protecția drepturilor omului și a demnității ființei umane față de aplicațiile biologiei și medicinei, referitor la interzicerea clonării ființelor umane, semnat la Paris la 12 ianuarie 1998.”

Iată ce spune Convenția de la Oviedo în art 5 și, în consecință, Legea nr. 17/2001:

„O intervenție în domeniul sănătății poate fi făcută numai după ce persoana respectivă și-a dat consimțământul în mod liber și în cunoștință de cauză.

Acestei persoane trebuie mai întâi să i se furnizeze informația corespunzătoare referitoare la scopul și natura intervenției, cât și la consecințele și riscurile acesteia. Persoana în cauză își poate retrage liber, în orice moment, consimțământul. ”

Cum tratatele internaționale prevalează asupra dreptului intern, vaccinarea obligatorie a copiilor și (în unele cazuri) a adulților , așa cum prevede proiectul aflat în dezbatere parlamentară, nu poate fi legiferată fără ca România să denunțe Convenția de la Oviedo.”, a scris Varujan Vosganian pe contul său de Facebook.

Deputatul USR Matei Dobrovie: „Nu este normal ca medicii să nu prezinte și riscurile vaccinării și să nu existe niște mijloace de responsabilizare clară legate de componența medicamentelor, vaccinurilor”

Adoptat de Senat la 23 octombrie a.c., proiectul de Lege privind vaccinarea persoanelor în România avansează cu pași repezi spre votul final. Ȋnregistrat la Camera Deputaților pe 30 octombrie, a primit termen final pentru depunerea amendamentelor – 7 noiembrie, doar o săptămână!, iar raportul de la Comisia pentru sănătate și familie trebuie emis până marți, 14 noiembrie.

Singurul reprezentant al opoziției care a apucat să reacționeze în fața vitezei cu care s-a procedat la dezbaterea și votarea acestui proiect de lege este Matei Dobrovie, informează Tomisnews.ro.

Deputatul USR a depus și câteva amendamente la proiectul de lege.

„În primul rând, este vorba despre eliminarea obligativității vaccinării, despre condiționarea prezenței copiilor în colectivități și unități școlare de efectuarea vaccinării. De asemenea, nu consider normal ca firmele să plătească pentru vaccinarea angajaților, să suporte aceste costuri, multe nu și le permit și vor da faliment”, a declarat deputatul USR pentru Tomisnews.ro.

„Nu știu de ce atâta grabă, ar trebui întrebați domnii de la putere. Mie nu îmi este prea clar cum poți să faci amendamente serioase pe un text care vine de la Senat cu doar câteva zile înainte… Cred că voit s-a făcut ca acest termen să fie strâns, ca să nu se poată depune amendamente.

La Senat, a existat unanimitate, a fost o singură «abținere» din toți cei prezenți, un mod care pe mine mă sperie! Interesul este să se meargă pe repede-înainte fără o dezbatere serioasă, fără amendamente făcute temeinic și nu știu cui folosește acest lucru…

Nu mi se pare că poți să expediezi o lege atât de importantă în câteva zile! În orice caz, faptul că există acele prevederi, că medicii sunt sancționați dacă își spun opinia legată de vaccinare, care ar fi neștiințifică sau nefundamentată, acest lucru lasă într-un mod arbitrar această problemă, și nu consider că e normal ca medicii să nu prezinte și riscurile vaccinării și să nu existe niște mijloace de responsabilizare clară legate de componența medicamentelor, vaccinurilor, responsabilitățile celor care le comercializează.

Nu e nevoie ca producătorii, care în mod cert au interese comerciale foarte mari, să fie pur și simplu cei mai favorizați în acest caz. Nu văd o răspundere concretă pentru ei, dacă aceste vaccinuri nu au calitatea necesară sau se ajunge la efecte adverse și la afectarea vieții unor copii și ale unor familii”, a declarat deputatul Matei Dobrovie.

Eficacitatea vaccinului antigripal a fost considerabil limitată în 2016, protejând doar 20-30% dintre persoanele vaccinate, spun cercetătorii, care pledează pentru o tehnică diferită de producție în locul celei pe bază de ouă, informează marți AFP.

Explicația acestei protecții reduse este o mutație suferită de tulpina H3N2, dominantă în 2016, explică specialiști în virusologie, autori ai unui studiu publicat luni în revista Academiei americane de științe (PNAS).

Vaccinul pentru sezonul 2017-2018 este similar cu cel de anul trecut, ceea ce previzionează un sezon ”dificil dacă va fi din nou dominat de virusul H3N2”, explică Scott Hensley, profesor la facultatea de medicină Perelman de la Universitatea din Pennsylvania, autorul principal al cercetării și care, cu toate acestea, recomandă vaccinarea.

Vaccinul din 2016 a fost ”actualizat” pentru a include și noua versiune a proteinei mutante, dar fără prea mare succes, a precizat acesta.

Cea mai mare parte dintre proteinele virale din vaccinuri sunt extrase din virusurile cultivate în ouă de găină. Doar o mică parte dintre vaccinuri este produsă cu ajutorul culturilor celulare, mai rapide și mai flexibile.

Scott Hensley și echipa sa au constatat că proteina mutantă a virusului H3N2 nu se dezvoltă corespunzător în culturile însămânțate în ouă.

Cercetătorii au demonstrat că anticorpii produși la dihori, animale pe care se fac teste pentru vaccinul antigripal, cât și la oamenii expuși virusului produs pe culturi de ouă, neutralizează cu dificultate virusul H3N2 din circulație.

În schimb, anticorpii pentru noua proteină mutantă produși în culturile celulare au fost eficace, a subliniat acesta.

”Experimentele noastre sugerează că antigenii virusului gripal cultivat în alte sisteme decât pe ouă sunt probabil mai apți pentru a declanșa o reacție imunitară care să producă anticorpi capabili să neutralizeze virusul H3N2”, explică profesorul Hensley.

”Datele noastre sugerează că ar trebui să investim în noi tehnologii care să permită creșterea producției de vaccinuri antigripale obținute prin tehnologii diferite decât cea pe bază de ouă”, a subliniat acesta.

”Între timp, toată lumea ar trebui să se vaccineze în fiecare an împotriva gripei deoarece chiar și o protecție limitată împotriva virusului H3N2 este mai bună decât nimic”, recomandă omul de știință.

Haideti sa vedem cine sunt “specialistii” care promoveaza cu atata “altruism” vaccinarea.

Cine sunt acesti oameni si ce interese au ei in realitate?

Dupa cum vedem, paginile de “formare medicala” sunt realizate cu “sprijinul” firmelor producatoare de vaccinuri.

Stati linistiti, totul e pe fata, fara nicio jena!

La fel, conferintele medicilor de familii sunt sponsorizate LA GREU de industria farma!

Tot pe fata, tot fara nicio jena.

Manualul “Recomandari de vaccinare in pediatrie” iar e sponsorizat pe fata. Fara nicio jena.

Cursurile de “vaccinologie” sunt sponsorizate de GSK – producatorul de vaccinuri! Tot pe fata!

* * * * *

Hai sa vedem si care sunt portavocile cele mai galagioase si mai prezente pe sticla cand vine vorba de pacalitul parintilor ca sa-si otraveasca bebelusii cu vaccinuri.

1. Dr. Sandra Alexiu
– vicepresedinte al Societatii Nationale de Medicina Familiei (SNMF) –

Sandra Alexiu este celebra prin mediile de socializare pentru afirmatiile absolut elucubrante cu privire la vaccinare.

Nota bene: “pot fi tolerate sute de mii de antigene o data!

Oare dumneaei a facut testul personal sau doreste cumva sa-l faca? As veni si eu la acest spectacol!

Sandra Alexiu pare sa ignore faptul ca acele “antigene” reprezinta de fapt particule celulare straine cu care sunt fabricate vaccinurile (vezi printre altele vaccinul antirujeolic), care injectate in organismul bebelusilor duc la tot felul de boli autoimune! Desigur, epidemia REALA de boli autoimune este trecuta complet cu vederea in schema de propaganda.

Sandra Alexiu pare sa creada ca biologia functioneaza cum doreste propaganda farma, iar contaminarea genetica e doar ca atunci cand te ineci cu suc…

Sandra Alexiu este dispusa sa arunce in joc orice fel de argumente aberante, doar-doar o reusi sa-i linisteasca pe parinti ca vaccinurile sunt un fel de apa chioara protectoare, care nu dauneaza cu nimic!

Dar ce ne facem cu Sandra Alexiu si lunga ei lista de sponsorizari doar de la un SINGUR producator? Si cine stie cate sponsorizari or mai exista in portofelul doamnei doctor?

Observati cu cata siretenie sunt trecute pe lista mai multe “identitati” ale entitatii Sandra Alexiu, ca sa fie sponsorizarile mai rasfirate in tabel?

Avem:

1. Dr. Alexiu Sandra Adalgiza
2. DR. ALEXIU SANDRA ADALGIZA Cabinet Medical Medicina de Familie
3. Alexiu Sandra Adalgiza
4. CMI ALEXIU SANDRA ADALGIZA

Se mai puteau face niste permutari, daca-si dadeau baietii silinta, nu-i asa?

Observatorul Roman de Sanatate a relevat ca dna dr. Sandra Alexiu a fost si este sponsorizata masiv atat de Merck (unde lista a disparut in mod “misterios” – DE CE, baieti, daca nu aveti nimic de ascuns???) cat si de Pfizer! Si astea sunt doar sponsorizarile declarate!

 

2. Dr. Gindrovel Dumitra
– coordonatorul Grupului National de Vaccinologie

Gindrovel Dumitra pare a fi momentan ambasadorul cel mai dotat din punct de vedere al discursului propagandistic pentru promovarea otravurilor vaccinale.

Atentie! Gindrovel era sus de tot pe val la Societatea Nationala de Medicina a Familiei, la concurenta cu Sandra Alexiu pe “scarita sociala”. De aceea s-au facut niste lucraturi in culise si Gindrovel a fost dat la o parte elegant, oferindu-i-se o felie mai putin zemoasa, in Comitetul de Vaccinologie, dar unde acum are parte de mai multa publicitate. Face cariera omul, nu gluma!

Gindrovel Dumitra pare un pic mai sincer si mai uman decat Sandra Alexiu. PARE!

Dar ce ne facem, ca si el e sponsorizat pana-n albul ochilor de catre industria farmaceutica cea producatoare de vaccinuri??

Ca si la dr. Alexiu, si Gindrovel Dumitra se trece rasfirat la tabel, doar-doar nu s-or prinde fraierii:

1. CMI DUMITRA A. GHEORGHE GINDROVEL
2. DUMITRA A. GHEORGHE GINDROVEL
3. DUMITRA GHEORGHE GINDROVEL
4. GINDROVEL DUMITRA GHEORGHE
5. DUMITRA GINDROVEL PFA

 

 

Observatorul Roman de Sanatate a relevat ca si domnul doctor Gindrovel Dumitra este sponsorizat pana in albul ochilor, din nou cu DOUA identitati.

Iata sponsorizarea pentru identitatea 1 –  Dumitra Gindrovel.

Iata sponsorizarea pentru identitatea 2 – Dumitra Gheorghe Gindrovel.

3. Dr. Valeria Herdea – medic pediatru, medic de familie, f. activa in propaganda pro vaccinare

Observatorul Roman de Sanatate a relevat ca si doamna doctor Valeria Herdea este sponsorizata pana in albul ochilor, cu PATRU identitati:

1. CAB MED. DE HERDEA VALERIA
2. HERDEA V. VALERIA
3. HERDEA VALERIA
4. PFA/HERDEA VALERIA

Iata banii incasati sub identitatea nr. 1 – Cab Med. DE Herdea Valeria.

Iata banii incasati sub identitatea nr. 2 – Herdea V. Valeria.

Iata banii incasati sub identitatea nr. 3 – Herdea Valeria.

Iata si banii incasati sub identitatea nr. 4 – PFA/Herdea Valeria.

Acum ce sa zic…

Decideti si voi singuri daca puteti avea incredere ca asemenea oameni ar vrea in primul rand binele copiilor vostri.

Ce mai scrie pe site despre sponsorizari: se declara aproximativ un sfert (!!), restul de 75%, NU.

Un număr semnificativ de medici și organizații care au beneficiat de finanţare din partea industriei farmaceutice nu au raportat finanţarea conform legii. 
Valoarea totală a sumelor raportate de beneficiari pentru 2016 este de 4 ori mai micădecât valoarea totală a sumelor raportate de sponsori.

Textul de mai sus este la pg 3, dar eu recomand sa cititi intregul material

* * * * *

Firma Merck a sponsorizat de asemenea cu ZECI DE MII de lei conferintele organizate de Societatea Romana de Microbiologie.

Conferinta RoVaccin este de asemenea sponsorizata la greu de multi giganti farma. Tot pe fata si tot fara jena!

 

Mai tovarasi, cam cat de prosti ii credeti pe parintii romani? Ah, lasati, e o intrebare retorica! […]

Legea vaccinării obligatorii naște deja primele incidente. Elena Valentina Pleșca, o tânără mamă, a dezvăluit pe pagina de Facebook că, după ce a refuzat să-și vaccineze băiețelul, a avut o ciocnire dură cu medicul de familie pe această temă. Ea susține că a i s-a pus în vedere să ia în calcul mutarea dosarului micuțului la un alt doctor. Motivul invocat de medicul de familie a fost acela că ar putea fi amendat pentru refuzul mamei de a-și imuniza băiatul.

„Am fost acum la medicul de familie al copilului și doamna doctor îmi spunea că trebuie să-mi vaccinez copilul cu vaccinul ROR. În momentul în care am început să-i spun doamnei doctor că nu am încredere în vaccinurile actuale și în compoziția lor, a început să se supere foarte foarte tare. I-am zis: Doamna doctor, cum puteți să îmi spuneți mie că vaccinurile sunt bune dacă în compoziția lor sunt 26 de virusuri care nu au ce căuta acolo? Și zice: „Da, așa este, sunt virusuri care sunt necunoscute”. Păi bun, și dacă recunoașteți dumneavoastră acest lucru, cum îmi puteți spune mie că trebuie să îmi vaccinez copilul pentru că așa se face și ca nu e nicio problemă, că așa știe dânsa. Da? Deci doamna doctor nici nu a studiat compoziția vaccinurilor, dar vine să mi-l impună oarecum.

Când a văzut ca știu despre ce este vorba cu vaccinurile mi-a zis: „știți, că dacă iau amendă din cauza dumneavoastră, că refuzați vaccinarea, o să vă rog să vă căutați alt medic”. Dacă doctorii impun vaccinarea sub amenințare, vă dați seama că ceva este necurat la mijloc. (…) Am semnat că refuz vaccinarea”, a povestit ea, într-o filmare postata pe contul de Facebook.

Reamintim că Plenul Senatului a adoptat luna trecută, cu 99 de voturi ”pentru” și o abținere, proiectul de lege al Guvernului privind vaccinarea obligatorie, care prevede sancțiuni pentru părinții care refuză vaccinarea copiilor, sancțiuni ce pot merge de la avertisment și până la amenzi de 10.000 de lei.

Peste 1.500 de persoane au protestat zilele trecute, în Capitală, formând un lanț uman în fața Palatului Parlamentului, față de proiectul privind legea vaccinării, despre care spun că încalcă Constituția. De asemenea, Opt ONG-uri –  Asociația Pro Consumatori, Asociația Pro Decizii Informate, Asociația Lion Mentor, Alianța Părinților din România, Asociația Christiana, Asociația pentru Apărarea Dreptului la Proprietate și Sănătate al Cetățeanului, Asociația Învață să zbori și Alianța pentru Demnitate Națională au pichetat, la începutul săptămânii, sediile principalelor partide politice.

ActiveNews: 

Vaccinul, viața și CRIMINALITATEA pharma. De ce refuzăm obligativitatea vaccinării (și administrarea, cu forța sau prin acord prezumat, a oricărui alt produs și serviciu medical) – PARTEA I

ActiveNews prezintă prima parte a unui document despre relația dintre companiile farmaceutice – profit – autorități sanitare, analiză primită pe adresa redacției din partea unui specialist din domeniu, care a dorit să rămână anonim.

Fără alte comentarii, iată textul:

„We have not lost faith, but we have transferred it from God to the medical profession.” (George Bernard Shaw)
„Medical science has made such tremendous progress that there is hardly a healthy human left.” (Aldous Huxley)

„Cine are nevoie de oameni sănătoși? Nimeni, deoarece nu aduc profit pentru nimeni.” (Anonim)

Ȋn cele ce urmează, vom descrie unele dintre motivele pentru care consumatorii, cetățenii, publicul larg, dar și autoritățile din multe state din UE și SUA, au început să-și piardă încrederea în „marea industrie farmaceutică”, producătoare, între altele, de vaccinuri.

Datele există, sunt ușor accesibile și foarte simple, pe înțelesul tuturor… Tuturor celor care, apropo de filmul avertisment „Matrix”, au curajul să ia „pastilă roșie” (take the red pill) și vină la realitate… Firește că acest material nu este pentru ceilalți, care aleg „pastilă albastră” (take the blue pill), și cărora le urăm somn ușor și vaccinare cu spor.

Unul dintre cele mai complete studii despre creșterea rapidă a criminalității în domeniul farmaceutic a fost efectuat, în anul 2010, de un grup de cercetători din domeniul sanitar (Rapidly Increasing Criminal and Civil Monetary Penalties Against the Pharmaceutical Industry: 1991 to 2010, December 16, 2010, Sammy Almashat, M.D., M.P.H, Charles Preston, M.D., M.P.H, Timothy Waterman, B.S., Sidney Wolfe, M.D., Public Citizen’s Health Research Group).

Studiul arată că în 20 de ani (1991 – 2010) au fost aduse în față justiției zeci de firme producătoare de medicamente, într-un total de 165 de procese, cu acuzații de: tactici de promovare ilegală cu mesaje false (minciuni, pe înțelesul tuturor), tăinuirea/ măsluirea datelor reale de siguranță ale produselor (falsificarea studiilor clinice, ca să dea bine), ascunderea problemelor și neîndeplinirea standardelor de manufactură în fabrici (contaminarea cu toxine și infestarea produselor cu microbi), umflarea prețurilor la achizițiile publice (fraudarea/extorcarea banului public), excluderea concurenței prin tactici de monopol (să vândă doar ei), criminalitate financiară, mită la adresa medicilor și oficialilor guvernamentali din organizații precum OMS, și multe altele.

Valoarea totală a amenzilor și compensațiilor (pentru cetățenii afectați în urmă relelor tratamente) plătite în urma acestor 165 de procese a atins aproximativ 20 de miliarde de dolari SUA. Suma amenzilor aplicate pare astronomică, dar 20 de miliarde în 20 de ani, înseamnă aproape nimic (adică undeva în jur de 1 -2%) pe lângă valoarea pieței medicamentelor, ce a crescut de la 40 de miliarde pe an în 1990, la 230 de miliarde de dolari SUA anual în 2010 (majoritatea vânzărilor revenind acestor companii implicate în scandaluri).

Merck îi „neutraliza” sau îi „discredita” pe medicii care criticau

Important, cele mai mari companii din lume au fost „lovite” de mega scandaluri succesive (inclusiv producătorii de vaccine Glaxo, Pfizer, Merck) iar 3/4 din cazuri s-au înregistrat între 2006 și 2010, dovedind că din rațiuni de câștig rapid, practicile „murdare” s-au accelerat pe măsură creșterii pieței. Raportări similare se găsesc în multiple locuri (de ex. https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_largest_pharmaceutical_settlements)

Firmele implicate în aceste procese internaționale au aplicat pe scară globală tactici de acum dezvăluite pe deplin de către mass-media și jurnalele medicale: lansarea unor produse doar pentru profit, ascunzând sau făcându-se că nu au observat efectele adverse grave ce le pot provoca, inclusiv moartea pacienților; lansarea unor campanii media directe sau insidioase de discreditare și stigmatizare a medicilor care își păstrează luciditatea critică și independent profesională și nu iau bani și sponsorizări – implicit, ridicând obiecții sau făcând observații critice la adresa produselor cu probleme. Dați în judecată ulterior de zecile de mii de pacienți afectați, de familiile sau de urmași ai celor decedați, n-au avut vreo problemă să plătească compensații acestora, plus amenzi guvernului SUA, dar au negat cu hotărâre orice malversațiuni.

Exemple sunt multiple, dar unul dintre cele mai grave, din punct de vedere al consecințelor, este probabil scandalul medicamentului Vioxx/Rofecoxib, lansat de firma Merck în urmă aprobării (fără probleme!) de către agenția americană a medicamentelor, în 1999. Firma a fost forțată să retragă produsul de pe piață în 2004, după ce au apărut dezvăluiri că a ascuns în TOȚI CEI 5 ANI informații cheie legate de riscurile ori de lipsa de siguranță a produsului, rezultând astfel boli cardiace/infarcte, accidente vasculare cerebrale, afectări renale și hepatice severe și decese, ce au afectat zeci de mii de persoane.

Pentru costurile proceselor, firma Merck a trebuit să pună deoparte circa 1 miliard de dolari SUA, iar pentru despăgubirea cetățenilor afectați, a fost nevoită să mai adauge circa 5 miliarde dolari SUA în 2007 (https://en.wikipedia.org/wiki/Rofecoxibhttps://www.drugwatch.com/vioxx/litigation/)

Conform prestigiosului British Medical Journal, filozofia conducerii Merck era de a ataca agresiv oponenții, în special pe cei din domeniul medical. Cităm din email-urile dezvăluite în procese: medicii seniori (cei cu influență și putere de decizie probabil, șefi de societăți de specialitate, de catedre, de comisii, etc) „trebuie neutralizați” prin utilizarea de bani dați pentru cercetare, pentru educație medicală continuă, pentru finanțarea congreselor universităților/cursurilor, etc. Pentru cei care nu se pretează la astfel de acte și refuză, se recomandă „cu putere discreditarea”… ori tăierea finanțării (de ex. cazul prestigioasei Universități Stanford)… ori pregătirea mai bună pentru „lupta contra acestor barbari și sălbatici încă de la porțile congreselor”… sau chiar acțiuni denumite cu termenul de commando „seek and destroy”, adică de identificare și distrugere (profesională probabil!) chiar acolo unde locuiesc/își desfășoară activitatea.

O afacere uriașă,  numită „gripa porcină”

Un alt caz notoriu, încă nerezolvat în justiție, îl constituie acuzațiile de mituire la adresa unor oficiali ai ONU și Organizației Mondiale a Sănătății, pentru declanșarea la comandă a gripei porcine globale, care a avut ca efect comercializarea a milioane de doze de vaccin, nu numai inutil, dar și periculos pentru sănătate.

Între mulți alții, parlamentarul Vitalia Pavlicenko, o persoană respectabilă și titrată, a cărei activitate în sprijinul și apărarea cetățenilor a fost recunoscută inclusiv cu Ordinul Național al României „Pentru Merit” în grad de Comandor, a publicat în limba română demersurile jurnalistei austriece Jane Burgermeister, care a dezvăluit o adevărată mafie a vaccinurilor, acuzând producătorii de genocid și bioterorism.

Iar exemplele pot continua… Acesta practică – de a lansa un produs cu efecte adverse și de a plăti, dacă e cazul, după lungi procese, ceva compensații unor victime nefericite, care au avut ghinion să se îmbolnăvească după ce au consumat ceea ce medicii (în majoritate, plătiți de producători) le-au recomandat ca fiind „sigure” – este și mai evidentă în cazul vaccinurilor, unde s-a reușit introducerea unei excepții în legea Americană – anume că firmele nu mai au nicio responsabilitate față de pacienții afectați de efectele adverse! Astfel statul american plătește actualmente miliarde de dolari victimelor vaccinurilor, respectiv 3,3 miliarde până în 2016. (http://www.nvic.org/Downloads/49-Doses-PosterB.aspxhttps://www.cdc.gov/vaccinesafety/ensuringsafety/history/index.html)

Devoalarea afacerilor dintre medici și industria farmaceutică

Ȋncepând cu anii 2014 – 2015, în urmă înmulțirii scandalurilor din industria farmaceutică, atât în plan local și regional, cât și internațional, autoritățile de stat au început să intervină. Ȋn SUA, dar și în multe alte țări (https://mariusgeanta.ro/opertiunea-hipocrate-coruptie-medici-arestati-croatia/;
http://evz.ro/glaxosmithkline-amendata-in-china-cu-490-milioane-de-dolari-pentru-mita.html;

http://www.economica.net/cele-mai-mari-sponsorizari-primite-de-medici-de-la-teva-pharmaceutical–aflata-in-plin-scandal-privind_129854.html etc).

Spre exemplu, în primul material citat (pag.21), adjunctul șefului Agenției de Aprobare a Medicamentelor din SUA (FDA), dl. Eric Blumberg, exasperat că nu poate curma spirala creșterii criminalității în domeniul farmaceutic în SUA, a propus arestarea și judecarea conducerilor companiilor, în solidar cu acestea.

În alte țări, spre exemplu Irlanda, Colegiul Medicilor a interzis categoric orice sponsorizare a medicilor venită din partea industriei farma. Astfel ghidul etic al „Irish Medical Council” le recomandă medicilor să nu accepte „darurile din partea industriei farmaceutice, sub formă de plăți pentru transportul și cazarea la congresele internaționale, așa încât judecata profesională să nu le fie influențată”. Irish Medical Council încearcă astfel să întrerupă practică unor companii farmaceutice care invită, direct și individual, specialiști și lideri de opinie la congresele internaționale, acoperind toate costurile, de la cazare la transport.

Dr. Deirdre Madden, președintele comitetului de etică al Irish Medical Council spune că „această decizie reprezintă o schimbare culturală importantă, în concordanță cu cele mai bune practici internaționale în domeniu. Există cercetări care susțin faptul că medicii sunt influențați în deciziile lor de aceste practici (bani, sponsorizări). De asemenea, aceste instituții nu trebuie să se afle sub influența sau controlul industriei farmaceutice, păstrând autonomia decizională.”

În România, în vara lui 2015, 11 companii producătoare și distribuitoare de medicamente au intrat în atenția DNA, verificările vizând excursii pentru medici, plătite de companii la Paris sau Las Vegas; medici trimiși în excursii plătite de firme în cele mai exotice destinații – Nepal, Dubai, Tanzania, etc (http://mariusgeanta.ro/haideti-la-educatie-medicala-in-india-si-nepal-cu-romastru-trading/https://mariusgeanta.ro/actavis-congres-dubai-oncologi/https://mariusgeanta.ro/retete-falsificate-rodica-anghel-institutul-oncologic-bucuresti/)

Și la noi, lucrurile au început să se miște. Notabile sunt însă instituții ca DNA, care a început investigațiile pentru mită în sectorul farmaceutic și Consiliul Concurenței, care a finalizat o investigație asupra sectorului farmaceutic, cu concluzii evidente și usturătoare… ( – Raport final privind investigația utilă pentru cunoașterea sectorului farmaceutic din România). Numai să țină cineva cont de aceste concluzii (alo, Senatul României?)…

Consiliul Concurenței a luat poziție fermă, arătând că și la noi firmele de vaccinuri și medicamente cheltuie milioane cu promovarea și că unii dintre medici sunt plătiți de industria farmaceutică ca să promoveze anumite medicamente (http://www.economica.net/medicii-sunt-platiti-de-companiile-farmaceutice-sa-trimita-pacientii-la-anumite-farmacii-si-sa-cumpere-medicamente-scumpe_120517.htmlhttp://www.economica.net/medicii-pentru-care-companiile-de-medicamente-au-platit-cele-mai-scumpe-participari-la-congrese-internationale_120595.html)

În plus, Ministerul Sănătății precedent a dat dovadă de transparență și a modificat legile, în primul rând excluzându-i din comisii pe medicii, profesorii și șefii plătiți de firme, și în al doilea rând obligând prin lege să se raporteze public toate plățile făcute de industrie către medici și organizațiile lor, directe ori indirecte.

Astfel, de pe site-ul oficial guvernamental de raportare al Agenției Medicamentului – ANM, precum și de pe altele, de referință, ce au preluat datele și le-a prezentat în formate lizibile, reies informații importante despre cei implicați, de-a lungul timpului, în afacerile introducerii vaccinării obligatorii în România, pe care le vom prezența în cele ce urmează:

http://web.anm.ro/L95/sponsor_list.asp

https://datavizuri.blogspot.ro/2017/09/sponsorizarile-pe-2016.html

https://public.tableau.com/profile/silelunu#!/vizhome/sponsorizari2016/Dashboard1

http://datavizuri.blogspot.ro/2016/07/sponsorizari-medici-2015-partea-1.html

http://health-observatory.ro/sponsorizari-farma/

http://health-observatory.ro/wp-content/uploads/2017/08/ors_sponsorizari_2016.pdf

Vaccinul, viața și CRIMINALITATEA pharma. De ce refuzăm obligativitatea vaccinării (și administrarea, cu forța sau prin acord prezumat, a oricărui alt produs și serviciu medical) – PARTEA II

Continuăm prezentarea documentului primit la redacție, demers început joi, 2 noiembrie:

Aprofundând adevăratele resorturi ale campaniilor de vacinare forțată a unui număr cât mai mare de indivizi din „șeptel” sau turma („herd”, în engleză) de români, descoperim niște elemente comune, care se repetă, cu începere din anii 2000.

Mulțumim pe acestă cale foștilor miniștri ai sănătății cu reflexe democratice ce au adus la zi legislația anti-corupție, pentru a permite creșterea transparenței și diminuarea conflictelor de interese dintre medici și industria farmaceuticelor, Departamentului Național Anticorupție – pentru declanșarea cercetărilor asupra unor cazuri notorii de fraudă și mită, Consiliului Concurenței – pentru cercetarea efectuată în decurs de câțiva ani și pentru raportul făcut public, ce ridică mari semne de întrebare asupra comportamentului medicilor în raport cu industria, precum și mass – media independentă (bloggeri) și curajoasă (DigiTV, Antena, Realitatea) – pentru pașii extraordinari făcuți pentru a dezvălui fața nevăzută și neștiută a decidenților din domeniul sanitar. Se va observa astfel că avem parte cam de aceiași actori, care știu să joace aceleași scenariu, de peste 10 ani încoace.

Gindrovel – Vaccinel

Începem expunerea cu o caricatură de parvenitism medical… Rar ne este dat să găsim un astfel de specimen, aflat integral în solda firmelor și erijat în vajnic reprezentant al nazismului medical, amenințător la adresa părinților care înțeleg să-și protejeze copiii de mizeria vaccinurilor, dar și la adresa medicilor care ar îndrăzni să ridice semne de întrebare… Personajul nu este altul decât vocalul „obersturmbamführer” Gindrovel Dumitra, zis și „Gindrovel – Vaccinel”, coordonatorul Grupului de Vaccinologie din Societatea Națională de Medicină a Familiei și pionul principal al campaniei media „vaccin pentru viață” (…cea de după moarte).

Cu o mândrie para-patriotică și cu vreo 60.000 de lei în plus la teșcherea – adică vreo 600 de milioane de lei vechi – colectați în 2016, în special de la firma Merck, producătorul renumitelor vaccinuri ROR (MMR, suspectat că ar conține mercur și ar provoca autism) și HPV (Gardasil, pentru fetițe, suspectat de decese și paralizii), Gindrovel – Vaccinel’ul nostru afirmă sus și tare, pe toate canalele, că părinții vor ajunge să-și piardă copiii dacă îndrăznesc să nu-i înțepe cu ce le va bagă cu forță ministerul, la brațetă cu firmele! Iar medicii… să aibă grijăăă… că-și vor pierde slujbele dacă îndrăznesc cumva să scoată un cuvânt, de îndoială sau contra vaccinării!

Nimic despre nevoia de revizuire în profunzime a acestor metode, despre studiile de toxicologie și siguranță ce ar trebui efectuate, independent de autorități (că firmele doar nu sunt proaste, să bage banii în așa ceva) despre riscurile lor reale, despre reacțiile adverse post-vaccinale grave și tardive (ce dacă moare/se distruge unu’, pe ici pe colo – ghinion) sau despre toxinele din vaccin, ori despre mediile de cultură cancerigene utilizate, sau despre cultivarea vaccinurilor pe fetuși avortați, șamd… Nimic despre multe alte nuanțe necesar a fi știute, înainte de tratarea fiecărui copilaș în parte… Sau despre călcarea în picioare a Codului Deontologic al Colegiului Medicilor (alo, Colegiul mai există?), care interzice tratamentele fără acordul pacientului, nimic, nimic din toate acestea nu-i tulbură conștiința…

Gindrovel – Vaccinel’ul nostru îi dă cu campania înainte, peste mutilați și cadavre, ca să curgă bănuțul de la firme, căci în 2015 abia a apucat săracul să strângă 14.000 de lei (o nimica toată – 140 de milioane de lei vechi sau 3000 și ceva de EURO)!

1. http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/sanatate/proiectul-legii-vaccinarii-parintii-pot-fi-acuzati-de-rele-tratamente-daca-nu-isi-vaccineaza-copiii-704571

2. https://www.romaniatv.net/refuzul-parintilor-de-a-vaccina-copilul-fara-un-motiv-medical-dovedit-cu-acte-ii-poate-aduce-in-fata-instantei_373273.html

3. http://www.radiocraiova.ro/gindrovel-dumitra-vaccinurile-de-a-lungul-timpului-si-au-dovedit-eficienta/

4. http://www.radiocraiova.ro/campania-radio-romania-vaccin-pentru-viata-la-final/

Societatea Națională de Medicină a Familiei

Mergând în continuare pe fir, în UE nu cred că mai găsim vreo asociație medicală mai lipsită de coloană vertebrală, cu o mai mare subordonare – până la a se face preș în fața firmelor, pentru bani. Citiți și vă minunați cu se ocupă SNMF, Societatea Națională de Medicină a Familiei, bine sponsorizată de firmele producătoare de vaccinuri. Astfel, nici societatea din care face parte „Gindrovel zis Vaccinel” nu stă mai prejos, SNMF colectând în 2016, de la producătorii de vaccinuri și medicamente, suma totală de peste 300.000 de lei – adică peste trei miliarde lei vechi, sau 67.000 de EURO…

Și asta, în special de la Pfizer, producătorul vaccinului pneumococic pe care SNMF îl susține sus și tare. Ce rost mai au discuțiile despre constituționalitatea unei legi, despre dreptul inalienabil al pacientului de a dispune de corpul său, de a-și da și lua consimțământul, despre codul deontologic, despre jurăminte, conștiință, șamd… Cât timp curge banul, tot restul devine istorie…

Alexandru Rafila

O altă voce ce apare periodic în campaniile pro-vaccinare este dl. prof. dr. A. Rafila. Acesta apare episodic și la dezbaterile publice în care mai vin și părinți ai copiilor distruși de vaccinuri, arătându-se relativ iritat de aceștia și „imun” când vine vorba despre riscuri, precauții, efecte adverse grave și moarte prin vaccinare. Dânsul este președintele Societății Române de Microbiologie, unde, fără multă imaginație, pe același calapod cu SNMF – Gindrovel Vaccinel (copy/paste), își desfășoară activitatea un alt Grup Tehnic de Vaccinologie, condus de dl. professor. Societatea arată că este bine condusă pe culmile prosperității de dl. profesor președinte, reușind astfel să încaseze în 2016 peste 430.000 de lei de la producătorii de vaccinuri și medicamente, adică peste patru miliarde lei vechi. Aproape 100.000 de EURO… depășind astfel SNMF + Gindrovel – Vaccinel la un loc

Valeria Herdea

Parte din grupul tehnic de vaccinologie al d-lui profesor Rafila este și d-na dr. Valeria Herdea – președinte al AREPMF (Asociația Română pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie, https://arepmf.ro/), un alt loc în care mustește un alt grup de „vaccin-ologi”. Pe site-ul AREMPF se promovează îndeosebi vaccinuri. La grămadă, de toate pentru toți: HPV, pneumococice, tot ce aduce bănuți la teșcherea.

Astfel, d-na președinte, cu d-na dr. Emiliana Costiug, secretar, și cu d-na dr. Raluca Ghionaru, secretar pe București, culeg roadele promovării pe toate canalele a DREPTULUI FUNDAMENTAL la VACCINARE (probabil vreo speță juridică nouă de „drept obligatoriu”, ex: http://www.ghidcabinet.ro/2017/10/dr-valeria-herdea-arepmf-doar-o-medicina-de-familie-puternica-poate-fi-baza-unui-sistem-de-sanatate-puternic/), colectând împreună (individual sau prin AREPMF) de la producătorii de vaccinuri/medicamente peste 140.000 de lei, adică peste un miliard patru sute de mii de lei vechi, sau peste 31.000 de EURO, numai în 2016. D-na dr. Herdea a fost strângătoare și în 2015, primind de la firme frumușica sumă de 38.000 de lei, adică 380 de milioane de lei vechi, vreo 8.500 de EURO…

Societatea Română de Pediatrie

Colac peste pupăză, în același articol citat mai sus, a luat cuvântul și dl. prof. dr. Marin Burlea, președintele Societății Române de Pediatrie, despre o topică ce nu are legătură cu vaccinarea…

Vă întrebați oare de ce, în toată această controversă din jurul vaccinurilor, apar niște medici de familie (de tip obersturbamfürer Gindrovel – Vaccinel), niște microbiologi, niște medici de boli infecțioase, șamd, dar NU APAR PEDIATRII? Oare S.R.PED. își abandonează misiunea etică, verticală și deontologică, și nu scoate niciun cuvânt critic, nici barem un semn de întrebare, despre explozia cazurilor de cancere, alergii, retard, autism, paralizii, boli auto-imune și multe alte tulburări nemaivăzute și nemaiauzite până acum la cei mici, cu care în mod sigur medicii pediatrii se confruntă zilnic?

Oare încasarea în 2016 a peste 200.000 de lei – adică peste două miliarde de lei vechi, sau 46.000 de EURO – de la producătorii de vaccinuri/medicamente e suficient, ca să adoarmă dictonul hipocratic „primum non nocere” și să transforme în preș fără de coloană vertebrală și pediatrimea românească? Oare în halul ăsta a ajuns țara asta, de niciun pediatru, niciun medic nu mai are coloană vertebrală și curaj și numai e în stare să iasă și să ia poziție față de aceste aspecte grave, penale chiar, ale profesiei pe care și-au ales-o?

Adrian Streinu Cercel

Toate ca toate, dar preferatul firmelor producătoare de vaccinuri este dl. prof. dr. Adrian Streinu Cercel (împreună cu dr. Anca Streinu Cercel). Dânsul este cunoscut ca fiind unul dintre cei mai harnici activiști pro vaccinare, omul care se joacă de-a panica și victimele la micul dejun, expertul în alarme false, ce anunță că vor muri mii și milioane dacă nu se vaccinează populația de urgență, în masă, cu orice apare, oricând și oricât de des. Veți recunoaște cam aceeași formulă, aplicată cu diverse ocazii.

El a răspândit în public informații false referitoare la pandemia de gripă aviară încă din anul 2006, dând ca sigure două milioane de decese dacă lumea nu se vaccinează. Un scenariu similar s-a desfășurat și cu panica provocată de așa zisă gripă porcină în 2009, copy/paste cu epidemia de rujeolă din 2016-2017, care a condus la adoptarea fără rezerve a legii vaccinării obligatorii, votată de Senat în 2017 (vot după care au dispărut și rujeola, și panica) – nimic nou sub soare.

Ȋn 2009, Streinu Cercel a susținut vaccinarea forțată a fetițelor cu vaccinurile HPV fără acordul părinților, aplicând tactica acordului prezumat, reluată și ea în legea vaccinării obligatorii.

A recidivat tot în 2009, răspândind minciuna venită pe canalele OMS (Organizația Mondială a Sănătății), când a susținut iar vaccinarea în masă a românilor pentru a combate pandemia de gripă porcină și a semănat panică cu de acum celebra sintagmă „20.000 de morți = un mizilic”.

Tot atunci, el anunța periodic în mass-media îmbolnăvirile de gripă, ce creșteau cu miile – și morții, al căror număr creștea cu zecile, dând ca potențiale 2.5% decese, adică o jumătate de milion de morți. Un scenariu similar s-a repetat în „campania media” de rujeolă, ce a precedat legea vaccinării obligatorii în 2017.

Tot în 2009, Streinu Cercel a emis o dispoziție, în calitate de secretar de stat la Ministerul Sănătății, prin care obliga medicii de familie să se vaccineze împotriva gripei porcine, în caz contrar aceștia fiind „interziși” de la desfășurarea activității Și asta, în condițiile în care ministrul Cseke Attila declara că dispoziția respectivă fusese emisă fără acordul său, fiind deci ilegală.

Recunoaștem politica de dictat medical aplicată și în recenta lege a vaccinării obligatorii, prin care sunt amenințați cu concedierea medicii ce vor îndrăzni să pună sub semnul întrebării siguranța și oportunitatea vaccinurilor. Astfel de măsuri au fost imediat catalogate ca ilegale de conducerea Colegiului Medicilor de atunci, arătându-se că asemenea enormități forțate nu apar nicăieri în UE. Inutil de spus că actuala conducere a Colegiului Medicilor este tot în stadiul de preș în față firmelor, tocând liniștită bănuții din sponsorizări și făcându-se că nu vede că legea vaccinării obligatorii încalcă flagrant, în multiple articole, propriul său Cod Deontologic.

El însuși nu s-a sfiit să calce peste Codul Deontologic al medicilor, în cazul Toni Tecuceanu, când a indus psihoza de masă, prin dezvăluirea în public (fără dovezi, DAR MAI ALES FĂRĂ ACORDUL prealabil al familiei) a presupusei cauze a morții lui Toni ca fiind gripa porcină; motiv pentru care a și fost dat în judecată de familie…

Drept consecință, după moartea cunoscutului om de televiziune, mii de români speriați s-au grăbit să se vaccineze împotriva gripei A/H1N1, deși au fost voci care au susținut încă de atunci că acest caz e o manipulare mediatică. Rudele mai spun că, din cauza isteriei publice stârnite, au fost evitate chiar de către prieteni sau cunoscuți, iar la înmormântarea lui Toni au participat foarte puțini oameni, acesta rămânând în memoria colectivă că „prima victimă celebră a gripei porcine”. Membrii familiei Tecuceanu se plâng că și în acest moment sunt ocoliți și tratați cu rezervă de foarte mulți oameni. De altfel, Paul Tecuceanu spune că și soția sa, Mirela, a părăsit domiciliul conjugal și a intentat acțiune de divorț „speriată de perspectiva contaminării sale și a fiului lor”.

Fiind ulterior acuzat de Agenția Națională de Integritate că are ca obicei să-și facă un cumul de funcții publice (cât mai multe comitete și comisii), Streinu Cercel a fost îndepărtat din minister (http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20264434-ani-adrian-streinu-cercel-incompatibil.htm), păstrându-și funcțiile de conducere din Institutul Matei Balș, dar și organizațiile găzduite acolo.

De aici, dl. profesor se situează ani la rând în top, fiind printre cei mai abili colectori de la firmele pharma, fie direct, fie indirect, prin asociațiile pe care le controlează sub aripa Institutului Matei Balș, cum ar fi fundația acestui institut, („Anunț Zile INBIMB 2017: Stimați colegi, Am deosebită plăcere să vă invit alături de Institutul Național de Boli Infecțioase «Prof. Dr. Matei Balș» (INBIMB), Academia Europenă HIV/SIDA și de Boli Infecțioase, Fundația «Prof. Dr. Matei Balș» și Societatea de Boli Infecțioase și HIV/SIDA, la al 13-lea Congres Național de Boli Infecțioase și a 13-a ediție a Zilelor Științifice ale Institutului Național de Boli Infecțioase «Prof. Dr. Matei Balș», ce se vor desfășura la București în perioada 8-10 noiembrie 2017) sau Academia Europeană de HIV/SIDASocietatea de Boli Infecțioase și HIV/SIDA și altele, asemenea.

Astfel, în 2015, pe numele lui Adrian Streinu – Cercel + Anca s-au colectat de la firmele producătoare de vaccinuri/medicamente peste 270.000 de lei, adică două miliarde șapte sute de mii de lei vechi (circa 62.000 EURO), iar în 2016 peste 185.000 de lei, adică peste un miliard opt sute de mii de lei vechi (circa 42.000 EURO).

Indirect, sponsorizările atrase de instituțiile controlate de dl. Adrian Streinu Cercel (enumerate mai sus) se cifrează în 2016 la astronomica sumă de peste două milioane de lei noi, adică douăzeci de miliarde lei vechi (cam jumătate de milion de EURO)!…

Merck a făcut o sponsorizare de 730.000 de euro în Cluj, pentru „mese”

Ȋn loc de concluzii: ȘEPTELUL DE ROMÂNI BUNI DE VACCINAT (herd imunity, cum le place lor să afirme în batjocură, adică imunitate de turmă, concept mediatic, neștiințific, nedovedit) NU MAI ESTE APÃRAT DE NICIO INSTITUȚIE DE STAT, CONTRA ABUZURILOR ȘI FRAUDELOR MAFIEI MEDICALE!

Conform altor observatori și comentatori avizați, un număr semnificativ de medici și organizații care au beneficiat de sponsorizări nu au raportat aceste finanțări, deși erau obligați legal. […] Valoarea totală a sumelor raportate de beneficiari (medici, organizații, spitale) este de 4 ori mai mică decât valoarea totală a sumelor raportate de companiile farmaceutice.

Apar situații neobișnuite, cu raportări ilizibile, în special la producătorii de vaccinuri, cum ar fi o sponsorizare în valoare de peste 3.000.000 de lei (treizeci de miliarde de lei vechi sau 730.000 de EURO), oferită de compania farmaceutică Merck unui beneficiar neprecizat, cu adresa în stradă Clinicilor din Cluj. Sponsorizarea poartă o singură descriere: „mese”…

Cu alte cuvinte, tot ceea ce ați citit în acest material plus tot ceea ce puteți afla din site-urile prezentate pare a fi doar vârful icebergului…

STEFAN MINDEA, celebrul neurochirug revenit in tara, IMPOTRIVA VACCINARII OBLIGATORII/ Pichetarea sediilor partidelor politice (video)/ VIRGILIU GHEORGHE: “Noua lege privind vaccinarea obligatorie marchează reintrarea într-o nouă epocă a TOTALITARISMULUI. Mass-media sădește DEZBINAREA, exact ca în anii 50, stigmatizându-i pe cei care nu doresc să fie vaccinați” (VIDEO)

LANT UMAN IMPOTRIVA OBLIGATIVITATII VACCINURILOR (Video)/ Mesaj dur al medicului crestin PAVEL CHIRILA trimis parlamentarilor/ OPINIE aparuta intr-un BULETIN al COMISIEI EUROPENE: Legea vaccinarii ar trebui sa ofere protectie PERSONALIZATA copiiilor si sa INCLUDA PARINTII in procesul decizional

PROTESTE împotriva VACCINĂRII FORȚATE a populației. LANȚ UMAN PENTRU LIBERTATEA DE ALEGERE – duminică 29 octombrie, Piața Constitutiei, Bucuresti. COSTEL STANCIU (APC) remarca, justificat, “GRABA cu care a trecut de Senat acest proiect de lege” si cu care SE FORTEAZA SUSPECT ACCELERAREA PROCEDURILOR DE ADOPTARE SI APLICARE a masurilor brutale ale legii. CINE VREA SA NE JOACE LA RULETA RUSEASCA?

REPUBLICA NAZISTĂ ROMÂNIA. Reactii fata de votarea, la Senat, a VACCINARII OBLIGATORII. ”O lege cruda care nu lasa nici cea mai mica portita de scapare”. CE NE ASTEAPTA? IMPLICATII URIASE asupra drepturilor parintilor si drepturilor omului de decizie libera asupra propriului corp! “Se instituționalizează abuzul și violarea libertății fiecărui om născut in România”

LEGEA LIBERTICIDA SI ANTI-FAMILIE A VACCINARII OBLIGATORII A FOST VOTATA IN SENAT. Niciun vot impotriva, niciun amendament care sa imblanzeasca regimul sanctiunilor/ PROTESTE IN MARILE ORASE IMPOTRIVA VACCINARII OBLIGATORII. Numarul participantilor – sensibil mai mare decat in protestele anterioare (Video)

Propaganda pentru includerea VACCINULUI IMPOTRIVA HPV in programul national de imunizare!/ Lansarea PARTII A DOUA a documentarului despre EFECTELE NOCIVE vaccinului anti-HPV “SACRIFICIAL VIRGINS” (”Fetele/Fecioarele de Sacrificiu. Durere și suferință” – VIDEO)

FECIOARELE DE SACRIFICIU. NU SPRE BINELE NOSTRU – documentar despre VACCINUL HPV/ Legea vaccinarii si statul totalitar/ PROTEST IMPOTRIVA VACCINARII OBLIGATORII PE 17 SEPTEMBRIE/ Reactii critice fata de obligativitatea vaccinurilor in Italia: TREBUIE SA FIE O ALEGERE LIBERA, NU O OBLIGATIE DE TIP SOVIETIC/ Franta: numarul vaccinurilor obligatorii a crescut de la 3 la 11

VACCINUL CONTRA FAMILIEI/ Presedinta medicilor de familie din Cluj: NU RECOMANDAM OBLIGATIVITATEA VACCINARII/ Vaccinul impotriva Hepatitei B, care poate cauza scleroza in placi, pe lista vaccinurilor obligatorii?

“Martiri fără voie”: una dintre CELE MAI SFASIETOARE si mai limpezi MARTURII ALE UNEI MAME, Aura Vodă, care si-a pierdut copilul, dupa 9 ANI DE SUFERINTA CUMPLITA in urma administrarii unui VACCIN DUPA NASTERE (video)/ PROTESTE IMPOTRIVA LEGII VACCINARII OBLIGATORII, prin care, practic, NI SE “NAȚIONALIZEAZĂ” TRUPURILE. Virgiliu Gheorghe arată pericolul PRECEDENTULUI INSTITUIRII CONSIMȚĂMÂNTULUI PREZUMAT: “Legea ne întoarce în anii 50!”

Consiliul Legislativ si Ministerul Justitiei considera ca proiectul LEGII VACCINARII OBLIGATORII ar putea avea vicii de CONSTITUTIONALITATE/ Demonstrat si oficial: autoritatile dau, de fapt, 2 lei pe sanatatea românilor

Jurnalistul RAZVAN DUMITRESCU a difuzat o ancheta a postului TV american CBS despre cum au fost ASCUNSE date despre VACCINUL ANTIRUJEOLIC

Actualizat cu interventiile lui VIRGILIU GHEORGHE si IULIAN CAPSALI (Video)/ RELATARI DE LA MITINGUL IMPOTRIVA OBLIGATIVITATII VACCINURILOR/ Cateva observatii simple si necesare: LISTA VACCINURILOR – STABILITA NETRANSPARENT, RECUNOASTEREA EFECTELOR ADVERSE, FARA CRITERII/ Vasile Astarastoae: Cum ar fi posibil consensul in privinta vaccinarii

BOCANCUL STATULUI PE GATUL PARINTILOR/ De ce mor copiii in România? MORTALITATEA INFANTILA, AVORTURILE SI VACCINAREA OBLIGATORIE/ Rujeola si acoperirea vaccinala: date contradictorii/ ”Surprizele” proiectului LEGII VACCINARII: achizitii FARA LICITATIE, produse ”INOVATIVE” scumpe, sanctiuni draconice pentru parinti

Actualizare: Premierul TUDOSE face presiuni pentru inlesnirea DECADERII DIN DREPTURILE PARINTESTI. Cu pasi repezi catre un BARNEVERNET românesc/ REGIMUL SANCTIUNILOR DIN NOUL PROIECT AL LEGII VACCINARII OBLIGATORII/ Delir vaccinist: FUNERIU vrea ca opiniile anti-vaccin sa fie considerate INSTIGARE LA CRIMA/ DE CE ESTE VACCINAREA FORTATA O CRIMA? – pledoaria unui suporter al vaccinarii

VACCINAREA OBLIGATORIE – TOT MAI APROAPE DE TEROAREA TOTALITARA. Raportul ministrului BODOG, inca un PR pentru achizitii de la marile companii/ PRIM-MINISTRUL TUDOSE doreste nimic mai putin decat DECADEREA DIN DREPTURI A PARINTILOR CARE REFUZA VACCINAREA!/ DSP Suceava cere ELIMINAREA DIN RANDUL MEDICILOR a unui stomatolog care exprima OPINII ANTI-VACCIN si vrea implicarea BISERICII in dubioasa campanie care are ca pretext EPIDEMIA DE RUJEOLA. Si e doar inceputul…/ NOUA ORDINE VACCINATORIE sau decimarea populatiei in profitul BIG PHARMA?

Decizie importanta a CURTII DE JUSTITIE a UE. Invocarea unor indicii grave, precise si concordante poate fi suficienta pentru dovedirea unei legaturi intre ADMINISTRAREA VACCINULUI si DECLANSAREA UNEI BOLI/ Cazurile noi de RUJEOLA includ si copii VACCINATI RECENT

FOLLOW THE MONEY. Ministrul BODOG anunta ca propunerile INDUSTRIEI FARMACEUTICE vor fi incluse in LEGEA VACCINARII/ Guvernul a incheiat contracte pe mai multi ani cu companiile farmaceutice

SOCIOPATIA VACCINARILOR OBLIGATORII – un experiment financiaro-medical?/ Eforturi conjugate si intense pentru impunerea legii vaccinarii/ FOST DISTRIBUITOR AL VACCINURILOR SANOFI-PASTEUR, CONSILIER AL PREMIERULUI/ Din gandirea vaccinistilor: “Copilul apartine comunitatii”/ PRIMUL FOCAR AL EPIDEMIEI DE RUJEOLA – INTR-UN SPITAL

MINISTRUL SANATATII ISTERIZEAZA DELIRANT: România e aproape de CATASTROFA din cauza RUJEOLEI! Pentru Bodog, ”VACCINAREA OBLIGATORIE ESTE SINGURA OPTIUNE”/ Liviu Dragnea nu e de acord cu OBLIGATIVITATEA VACCINARILOR, dar PSD pare ca sustine proiectul in forma maximala/ PROPAGANDA GROSOLANA LA ANTENA 3/ George Alexander despre LEGEA VACCINARII/ Streinu Cercel s-a intors!

ADIO PROFIT DIN GRIPA / Moise Guran despre ingineriile financiar-medicale pe seama bolnavilor de HIV – SIDA ale dr. Adrian Streinu Cercel / CINE CASTIGA DE PE URMA GRIPEI PORCINE?

“PROFIT PE SANATATE”. Moise Guran si colegii sai de la Biz-Bazar (Antena3) il spulbera pe ADRIAN STREINU-CERCEL printr-o ancheta si analiza jurnalistica de NOTA 10!

DEZVALUIRI SOCANTE DESPRE TAMIFLU, GRIPELE AVIARA SI PORCINA SI DESPRE DR. STREINU-CERCEL. “Doar 25% e porcina din ce se declara!”

UPDATE: “CRESTINII SUNT DE VINA!”/”Turbarea” lui Streinu-Cercel si manipularea monstruoasa a mortii lui Toni Tecuceanu declanseaza DICTATURA SI TEROAREA MEDICALA in Romania, in vreme ce la Consiliul Europei s-a cerut ANCHETA IN LEGATURA CU FALSA PANDEMIE!

Epidemiologul si deputatul Wolfgang Wodarg denunta CARDASIA DINTRE OMS SI “BIG PHARMA”. Campania de vaccinare, demarata pe baza unei FARSE ISTORICE!

ISTERIA PANDEMIILOR DE GRIPA si mega-profiturile industriei farmaceutice

OMS ANCHETAT LA CONSILIUL EUROPEI/ Paralizie in urma Cantgrip! /NOVARTIS NE PREGATESTE PENTRU URMATOAREA PANDEMIE / Cercel tine la secret dosarul medical al lui Toni Tecuceanu. VANIA ATUDOREI REVINE!/ (STIRI “PORCINE” 25 – 27 ianuarie 2010)

ROBERT F. KENNEDY JR.: “Vaccinurile, mercurul si banii murdari”. O analiza asupra RAPORTURILOR CORUPTE intre BIG PHARMA si autoritatile responsabile cu realizarea SCHEMELOR DE IMUNIZARI

“USA GLISANTA”: legaturile primejdioase dintre CORPORATIILE FARMACEUTICE si AUTORITATILE DE CONTROL AL SIGURANTEI VACCINURILOR

Conferintele TED (Video). Sa ne alfabetizam in domeniul medicinei: CARE SUNT VICLENIILE FOLOSITE DE INDUSTRIA FARMACEUTICA?


Categorii

1. DIVERSE, Vaccinuri / legea vaccinarii obligatorii

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

12 Commentarii la “Se sparge gheata? VOCI CRITICE FATA DE VACCINAREA OBLIGATORIE IN RANDUL UNOR DEPUTATI/ Vaccinul antigripal, pentru care se face propaganda desantata si la noi – IN MOD DOVEDIT INEFICIENT/ GINDROVEII VACCINARII: principalii vectori medicali ai OBLIGATIVITATII, finantati generos de BIG PHARMA/ Vaccinul, viața și CRIMINALITATEA pharma

  1. Deputații care sunt împotriva vaccinării obligatorii sunt o minoritate.Scapă cine poate…Abia de acum începe pentru părinți adevărata luptă pentru copii.

  2. @ Cristi g.:

    Ce s-a intamplat cu contul de FB? Ai renuntat benevol sau ai fost eliminat si fratia ta?

  3. In plus…
    Doctor specialist imunolog de la Harvard: copiii nevaccinati nu reprezinta deloc un pericol pentru nimeni.

    http://www.tetyanaobukhanych.com/herd_immunity.html

  4. “Scapă cine poate…Abia de acum începe pentru părinți adevărata luptă pentru copii.” – da…

  5. @Admin Am renuntat singur.Cu ochii la alții,uit de mine…

  6. @cristi_g

    Pai nu trebuie sa renuntati. Nu ne propunem sa stam cu ochii pe altii dar macar sa igienizam si noi putin atmosfera pe FB cu ce putem. In special cu postari duhovnicesti. Nu se stie asupra cui pot avea impact.

    Si eu ma intrebam unde sunteti ca at idisparut din lista mea de prieteni virtuali. Damne ajuta

  7. Pingback: PRESSTITUTA DE SERVICIU A BIG PHARMA LOVESTE URAT: Deputatii care au adus amendamente la LEGEA VACCINARII, acuzati de TRADARE si de sabotare a unui asa-zis CONSENS NATIONAL privitor la OBLIGATIVITATE/ O comisie a Camerei Deputatilor a admis un amendament
  8. @Ana_R

    Nu-mi amintesc să ne fi cunoscut 🙂

  9. Pingback: NOAPTEA MINTII SI A DEMOCRATIEI. Reprezentanta APADOR-CH: "DREPTUL LA VIATA POATE FI RESTRANS" / APADOR-CH este initiatorul amendamentului care SANCTIONEAZA CU INCHISOAREA parintii care nu-si vaccineaza copiii/ LEGEA VACCINARII INCALCA CONVENTIA
  10. Gripa H3N2 a ucis sase oameni în România.
    ”Ne-am putea confrunta cu o epidemie de gripă”.
    https://www.libertatea.ro/stiri/gripa-h3n2-a-ucis-sase-oameni-in-romania-1711489

    Autoritatile franceze sunt in alerta din cauza unei epidemii de gripa care se manifesta in intreaga tara, informeaza Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
    In consecinta, romanilor care vor pleca in perioada urmatoare in aceasta tara sau care sunt deja acolo li se recomanda sa se vaccineze imbotriva bolii.
    http://www.business24.ro/articole/gripa+franta+aglia+recomandare+vaccinare+mae

  11. Întregul continent american, China și Europa se confruntă cu viruşi gripali, numărul de îmbolnăviri fiind dublu decât în ultimii 13 ani, anunță Centrul american pentru Controlul și Prevenirea Bolilor.
    Este pentru prima dată când întregul continent american este împânzit de focare de infecție. Spitalele au sistat vizitele, de teama răspândirii gripei.
    http://romanialibera.ro/social/gripa-face-ravagii-in-2018-spitalele-americane-au-interzis-vizitele-705259

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare