Primarul din PUNGESTI – cercetat penal pentru TERENUL CONCESIONAT CHEVRON/ Primarii din Oradea si Sânmartin cer PROTEJAREA BAILOR FELIX de gazele de sist/ Activisti anti-gaze de sist au ”ocupat” centrul Bucurestiului

18-02-2014 4 minute Sublinieri

primar

Suprafaţa de aproape două hectare pe care compania Chevron derulează, în prezent, activităţi de amenajare a platformei pe care urmează să fie amplasată prima sondă de explorare a gazelor de şist din judeţul Vaslui face obiectul unei anchete a Poliţiei, în urma căreia se va stabili legalitatea dobândirii acelui teren.

Primarul comunei vasluiene Pungeşti, Mircea Vlasă, este cercetat penal de poliţişti pentru abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru modul în care şi-a atribuit titlul de proprietate pe terenul pe care l-a concesionat apoi către Chevron pentru explorarea gazelor de şist.

În fapt, vizat de cercetările poliţiştilor de la Serviciul de Investigare a Fraudelor (SIF) Vaslui este primarul comunei Pungeşti, a cărui soţie este proprietarul direct al celor 1,92 hectare de teren, suprafaţă atribuită de Mircea Vlasă în anul 2005, în calitate de primar.

“Un localnic din comuna Pungeşti a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, prin care solicită efectuarea de cercetări cu privire la legalitatea efectuării transferului de proprietate pentru o suprafaţă de teren din Pungeşti, aparţinând familiei primarului Mircea Vlasă. În consecinţă, în cauză a fost întocmit un dosar penal în care poliţiştii SIF desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată”, a declarat, marţi, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.

Primarul de Pungeşti, Mircea Vlasă, nu a putut fi contactat pentru a prezenta un punct de vedere cu privire la ancheta desfăşurată de poliţiştii vasluieni şi a modului cum a obţinut respectiva suprafaţă de teren.

În luna noiembrie a anului trecut, peste o mie de persoane au depus la Prefectura Vaslui documentele prevăzute de lege pentru organizarea unui referendum privind demiterea primarului în funcţie, Mircea Vlasă, pe motiv că acesta a concesionat firmei Chevron terenul unde ar urma să înceapă explorarea gazelor de şist.

În solicitarea depusă la Prefectura Vaslui se arăta, printre altele, că actualul edil nu mai reprezintă interesele localnicilor, în condiţiile în care nu i-ar fi consultat cu privire la explorarea gazelor de şist în comună.Mai mult decât atât, semnatarii cererii subliniau că primarul Mircea Vlasă a concesionat către firma Chevron suprafaţa de 1,92 hectare de teren, pe care compania petrolieră urmează să-şi amplaseze prima sondă de explorare a gazelor de şist din judeţul Vaslui.

Săptămâna trecută, Prefectura Vaslui a respins cererea localnicilor din Pungeşti privind organizarea unui referendum pentru demiterea primarului Mircea Vlasă.

Băile Felix primesc un ajutor neaşteptat tocmai din sânul puterii prin primarul PNL Ilie Bolojan, ce-şi uneste eforturile cu primarul PDL Lucian Popuş în incercarea de a nu permite explorarea-dezvoltarea-exploatarea gazelor de şist în zona metropolitană Oradea, care include şi Băile Felix.

Primarii Oradiei, Ilie Bolojan şi primarul localităţii Sânmartin, Lucian Popuş, solicită Agenţiei Naţionale a Resurselor Minerale din România asigurarea protecţiei şi siguranţa zonei urbane a municipiului Oradea şi a zonei metropolitane. Acest demers vine ca urmare a intenţiei de explorare-dezvoltare-exploatare a zăcămintelor de gaze de şist în perimetre care pot afecta apele geotermale din Băile Felix şi Oradea.

În vederea asigurării protecţiei şi siguranţei zonei urbane a municipiului Oradea împreună cu zona metropolitană, a zăcămintelor de apă geotermală situate in subsolul acestora, care sunt incluse in conturul perimetrelor de explorare-dezvoltare-exploatare pentru operaţiuni petroliere instituite, denumite EX—2 TRIA şi EX — 3 Băile Felix, edilii celor două localităţi aduc următoarele argumente:

– în conformitate cu programul de guvernare privind creşterea gradului de utilizare a energiiior regenerabile, nepoluante, Primăria Municipiului Oradea s-a preocupat, împreună cu titularul licenţei de exploatare a apelor geotermale din perimetrul Oradea de extinderea utilizării apei geotermale pentru prepararea agentului termic necesar incălzirli cartierelor de locuinţe şi prepararea necesarului de apă caldă menajeră. În prezent cca. 80.000 de cetăţeni ai municipiului Oradea beneficiind de acest tip de utilităţi

-preţul de achiziţie al gigacaloriei rezultate din exploatarea apei geotermale de către furnizorul de utilităţi al municipalităţii este mai redus decât gigacaloria produsă prin combustibililor clasici, proces insoţit de o poluare intensă, resimţită in special de populaţia zonelor apropiate electrocentralei .

-începând cu faza de prospecţiune pentru hidrocarburi există riscul producerii unor perturbări cauzate de undele seismice – închiderea fisuraţiei sau reducerea acestuia, care reprezintă căile de acces al apei geotermale spre sondele de exploatare

– după datele specialiştilor (S.C. TRANSGEX S.A.) există o singură formaţiune geologioa susceptibilă de a cantona hidrocarburi, situată la o adâncime de cca. 2000 m, care constituie ecranul etanş din acoperişul acviferului termal. O intervenţie la nivelul acestei formaţiuni de tipul explorării-exploatării pentru zăcăminte de hidrocarburi, ar conduce la distrugerea acviferului termal, astfel apa geotermală nu se va mai putea folosi pentru nevoile oraşului.

-dezvoltarea zonelor metropolitane este in strânsă legătură cu dezvoltarea turismului balnear din zona Bălle Felix — 1 Mai. Având in vedere că zăcământul Oradea şi zăcământul termomineral Băile Felix — 1 Mai formează un sistem care comunică intre ele, există şi riscul poluării ireversibile a apelor de balneaţie, cu consecinţe grave asupra viitorul turistic al zonei.

– în comuna Sânmartin, pe lângă cele doua staţiuni balneoclimaterice , de interes national si local , sunt si doua rezervaţii naturale unice in lume care sunt dependente de apele geotermale si ca in perioada de sezon numarul turistilor depaseste 10.000 persoane/ zi.

Fata de motivele invocate mai sus, primarii solicită excluderea suprafetelor aferente UAT şi UAT Sinmartin, pe teritoriul cărora se regăsesc perimetrele de apă respectiv termominerală din perimetrele EX-2 TRIA şi EX-3 BAILE FELIX precum şi redenumirea perimetrului de explorare dezvoltare exploatare a resurselor petroliere gaze naturale şi gaze de şist EX-3 BĂILE FELIX astfel incât să nu se mai realizeze confuzia cu staţiunea Băile Felix.

Asociatia “Romania Vie” si un grup de voluntari a amplasat in Piata Universitatii, langa spitalul Coltea, un cort unde impart trecatorilor pliante cu informatii despre explorarea/exploatarea gazelor de sist si fracturarea hidraulica. Cortul este singurul de acest gen din Bucuresti si va sta in in aceasta locatie timp de trei saptamani (17 februarie-9 martie). Tot in Piata Universitatii, in fata Teatrului National, sunt zilnic cateva persoane care sustin ca fac greva foamei ca forma de protest impotriva fracking-ului in Romania.

Dupa ce expira perioada de trei saptamani, ong-ul spera sa obtina prelungirea autorizatiei pentru amplasarea cortului cu inca trei saptamani, pana pe 4 aprilie, ziua internationala “Anti Fracking”. Voluntarii impart trecatorilor pliante in care sunt detaliate implicatiile explorarii si exploatarii gazelor de sist in viziunea ONG-ului.

Informatiile principale din pliantele impartite de voluntari:

 – “70% din teritoriul Romaniei este concesionat pentru extragerea gazelor de sist prin metoda fracturarii hidraulice!”

– Extrema Urgenta! Romania in pericol!

– fracturarea hidraulica pentru gaze de sist inseamna: otravirea apelor, otravirea pamantului, otravirea aerului,  cutremure de pamant;

– 60.000 de sonde vor contamina iremediabil apa, solul si aerul. Pe scurt: Moarte!

Pliantul mai prezinta o serie de informatii detaliate despre impactul asupra mediului, sanatatii si economiei, fara a prezenta insa sursa acestora.

“La acest cort stam patru-cinci oameni. Suntem un grup format la tabara de greva foamei din fata Teatrului National Bucuresti, insa autorizatia de amplasare a cortului este luata pe numele Asociatiei Romania Vie. Informam cetatenii despre pericolul fracturarii hidrauluice si exploatarea gazelor de sist in Romania si dam pliante. Am cerut TVR sa organizeze o dezbatere publica despre acest subiect si nu au vrut. Au venit foarte multi oameni sa intrebe si sa semneze petitia impotriva gazelor de sist si a fracturarii hidraulice. Aceasta petitie insa nu este gata inca. Doar un cetatean care a venit aici a fost pentru exploatarea gazelor de sist”, spune Alexandru Lesman, unul dintre voluntarii care stau la cort.

cortul-langa-spitalul-coltea


Categorii

1. DIVERSE, Gazele de sist, PUNGESTI

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Actualitate

Comentarii

7 Commentarii la “Primarul din PUNGESTI – cercetat penal pentru TERENUL CONCESIONAT CHEVRON/ Primarii din Oradea si Sânmartin cer PROTEJAREA BAILOR FELIX de gazele de sist/ Activisti anti-gaze de sist au ”ocupat” centrul Bucurestiului

  1. Pingback: Proteste la RADENI provocate de PROSPECTIUNI dupa GAZELE DE SIST/ Bunele practici corporatiste CHEVRON “ofera” pizza si suc gratis unor localnici afectati de EXPLOZIA UNEI SONDE DE GAZE DE SIST - Recomandari
  2. Pingback: Proteste la RADENI provocate de PROSPECTIUNI dupa GAZELE DE SIST/ Bunele practici corporatiste CHEVRON: compania “ofera” pizza si suc gratis unor localnici afectati de EXPLOZIA UNEI SONDE DE GAZE DE SIST - Recomandari
  3. bravo primarilor din oradea si baile felix

  4. Pingback: A INCEPUT CHEVRONIADA, IN FRUNTE CU BASESCU SI PONTA. La “indicatiile pretioase” ale fostului Ambasador SUA Gitenstein a inceput reprezentatia teatrala: CORPORATIILE AMERICANE SUNT PRIETENOASE CU “COMUNITATILE” SI VOR ANGAJA “
  5. foarte bine ca se implica cineva macar

  6. Pingback: “PUNGESTI – STARE DE NECESITATE“. Reportaj despre metodele DICTATORIALE aplicate in satul din Vaslui in numele GAZELOR DE SIST la emisiunea “DOSAR ROMANIA” [TVR 1 - Video]. “La Pungeşti, adică acasă la noi, ne simţi
  7. Pingback: Proteste la PUNGESTI. MAI incearca sa legalizeze post-factum “ASEDIUL” IMPOTRIVA LOCALNICILOR - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare