PROPAGANDA VS FAPTE. Biserica Ortodoxa Română – cultul CU CELE MAI PUTINE BISERICI LA NUMARUL DE CREDINCIOSI. Doar 38% din lacasurile de cult de dupa 1989 sunt biserici

5-04-2016 2 minute Sublinieri

biserica-palama_17

Secretariatul de Stat pentru Culte a publicat situația centralizată a lăcașurilor de cult din România[1], așa cum era la data de 31 decembrie 2015. Această statistică oferă posibilitatea analizei cantitative și comparative între culte și are avantajul de a lămuri un aspect care din ce în ce mai des este invocat ca problemă, construcția de biserici.

Întrucât regimul comunist a împiedicat zidirea lăcașurilor de cult, în condițiile creșterii demografice, demararea unor noi construcții de biserici după anul 1989 a fost necesară, acestea fiind construite la iniţiativa comunităţilor de credincioşi. După 26 de ani, doar Biserica Ortodoxă Română a devenit ținta criticilor pe această temă.

Publicarea informării Secretariatului de Stat pentru Culte arată o situație surprinzătoare,  dar reală, a cărei cunoaștere este necesară oricărei analize oneste.

Astfel, credincioşii ortodocși, care reprezintă 86,45% din populaţia României, conform ultimului recensământ (2011), deţin doar 59,9% din numărul total al lăcașurilor de cult, iar celelate culte recunoscute au 40,1% dintre acestea.

Mai mult decât atât, conform situaţiei prezentate de Secretariatul de Stat pentru Culte, Biserica Ortodoxă Română reprezintă de departe cultul cu cele mai puține biserici raportate la numărul de credincioși, având în medie un lăcaş de cult la 994 de ortodocși. Dacă avem în vedere că dintre cele 16.403 lăcașuri de cult ortodoxe la care se face referire, potrivit evidenţelor Patriarhiei Române, doar 13.511 sunt parohiale (biserici de parohii și filii, celelalte fiind capele de cimitir, biserici și paraclise mănăstirești), o biserică revine la peste 1.200 credincioşi ortodocși.

Pe de altă parte, este important de observat că în cei 26 de ani după 1989, Biserica Ortodoxă Română (care reprezintă 86,45% din totalul populaţiei) a finalizat construirea a 3.191 de biserici, iar celelalte culte recunoscute (care reprezintă 13,55% din totalul populaţiei) au edificat un număr de 5.222 locașuri de cult. Prin urmare, se poate constata faptul că din numărul total de lăcaşuri  de cult construite după 1989 doar 37,9% sunt ortodoxe.

Biserica Ortodoxă Română nu se situează, potrivit așteptărilor firești, în fruntea listei la creșterea procentuală a numărului de biserici după 1989 (inclusiv cele aflate în curs de construcție). Ea se află abia pe locul 7, cu o creștere procentuală de 35,1% în perioada 1989-2015. Pentru acelaşi interval de timp, cultul penticostal a avut o creștere de 268,8%; cel adventist de ziua a șaptea de 199,2%; creștinii după evanghelie de 170%; cultul baptist de 113,7%; Biserica Ortodoxă Rusă de rit vechi 45,6%; iar Biserica reformată cu 35,47 %.

În medie, Cultul penticostal are un lăcaş de cult la 122 de credincioși; cel adventist de ziua a șaptea – un lăcaş la 64 de credincioși; creștinii după evanghelie – un lăcaş la 93 de credincioși; iar cel baptist – un lăcaş la 72 de credincioși.

Raportându-ne la confesiunea cu cea mai mare creștere procentuală (Cultul penticostal – 268,8%), se observă că pentru cei 356.314 membri, după 1989 s-au construit 1.950 de lăcașuri de cult, în timp ce pentru cei 16.307.004 de ortodocși s-au construit 3.191 biserici.

În București, raportat la media ortodoxă națională, numărul de biserici este și el subreprezentat. La o populație rezidentă de 1.587.951 de locuitori ortodocşi există 260 de biserici ortodoxe (parohiale, mănăstirești, capele), adică un lăcaș de cult pentru 6.108 locuitori.

În concluzie, situația centralizată prezentată de Secretariatul de Stat pentru Culte arată în mod clar că Biserica Ortodoxă Română rămâne cultul cu cele mai puţine biserici raportat la numărul de credincioşi, situaţia fiind problematică în Bucureşti, unde fiecare dintre bisericile existente deserveşte mai mult de 6.000 de persoane.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

_______________________________________________________

[1]http://www.culte.gov.ro/library/files/noutati/situatie-lacasuri-de-cult_2015_forma_de_pe_site.pdf ,  postare actualizată  în 04 aprilie 2016.


Categorii

1. DIVERSE, Dezinformari, hoaxuri, diversiuni, manipulari

Etichete (taguri)

, , ,

Articolul urmator/anterior

Rânduială de rugăciune în Postul Paștilor

Comentarii

3 Commentarii la “PROPAGANDA VS FAPTE. Biserica Ortodoxa Română – cultul CU CELE MAI PUTINE BISERICI LA NUMARUL DE CREDINCIOSI. Doar 38% din lacasurile de cult de dupa 1989 sunt biserici

  1. Pai …le-a trebuit atata timp ca sa vina cu un argument care arunca in ridicol orice speculație antiBOR ! Asa ceva …! Nu stiu ce sa mai cred dar parca cineva din interior doreste ca biserica sa se afle permanent in tinta inamicilor si sa fie prinsa pe contre-pied . Ce mare inginerie era sa se facă niste amărîte de calcule aritmetice si sa se spună LA TIMP care si cata este contribuția statului in finanțarea bisericii ? S-a preferat batosenia neargumentata ca sa aiba tineriifrumosisidestepti apa la moară… Informația de aici va trece neobservată si pentru ca deja inocularea si-a arătat roadele de mai demult dar si pentru ca este spusa parca cu teama. O fi fost socotite acestea ca indreptatiri si ca e mai bine sa fie prigonita biserica decat sa fie spus adevarul ? Doar bunul Dumnezeu stie …
    Doamne ajuta !

  2. Putine, dar in care se propovaduieste Adevarul. Slava Domnului ca s-a facut un prim pas spre reunificarea familiei Bodnariu. Eu inca cred ca aceasta familie se va reunifica. Sa ne rugam pentru asta, dar si pentru celelalte familii victimizate care nu au un cult atat de puternic, lumeste vorbind, in spate.

    http://www.gandul.info/stiri/mezinul-familiei-bodnariu-se-intoarce-alaturi-de-parinti-15209396

  3. Pingback: PARINTELE CIPRIAN, duhovnicul de la Paraclisul Catedralei Mantuirii Neamului si SALVAREA CONTINUA DE VIETI PRIN DONAREA DE SANGE. Urmand pildei lui Hristos si in cele omenesti, BISERICA ISI DA SANGELE SAU INCLUSIV CELOR CARE O HULESC SI O BATJOCORESC. Mai
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare