“VREM SPITALE, NU CATEDRALE!” Oare? Ce vor si ce ii mana in lupta nedreapta pe lupii ASUR-isti?

foto Adevarul/ “protestatarii” ASUR, reprezentativi pentru …cine?

• Adevarul:

Protestul „Vrem spitale, nu catedrale!“ încinge spiritele pe Facebook: pe “teren”, 4 protestatari, păziţi de 12 jandarmi, în faţa Guvernului

Sute de oameni (?!-n.n.) au protestat, duminică, în toată ţara, faţă de finanţarea cultelor religioase din bani publici. La Bucureşti, s-au pozat în faţa Guvernului, a Parlamentului, iar în ţară, în faţa primăriilor, cu pancarte pe care erau inscripţionate mesaje împotriva finanţării BOR de la buget.

Câteva sute de persoane au protestat (numarate, probabil, a la Pristanda-n.n.), duminică, în marile oraşe din România, dar şi în străinătate, la chemarea Asociaţiei Secular-Umanistă (ASUR), faţă de finanţarea de la bugetul de stat a proiectelor Bisericii Ortodoxe Române.

Pentru acest eveniment, despre care organizatorii spun că nu a fost gândit ca un miting, participanţii s-au pozat cu pancarte şi afişe în faţa instituţiilor publice din localităţile lor, pe care le-au postat pe Facebook.

În Bucureşti, membrii ASUR, şi nu numai, s-au pozat în faţa Parlamentului, a Guvernului, dar şi a locului unde se construieşte Catedrala Mântuirii Neamului.

Câteva sute de oameni îşi anunţaseră intenţia pe internet de a protesta în Capitală faţă de iniţiativa autorităţilor de a da bani bisericilor, dar în stradă au ieşit numai câteva persoane. 

La Guvern, de exemplu, la ora 13.00 erau patru persoane înarmate cu pancarte pe care scria „Vrem spitale, nu catedrale”. La scurt timp în Piaţa Victoriei şi-au făcut apariţia şi 12 jandarmi. „Nu trebuie folosiţi banii publici pentru finanţarea cultelor în timp ce locurile de interes pentru toţi cetăţenii nu sunt suficient finanţate începând cu şcolile şi spitalele. Nu suntem împotriva credinţei, suntem împotriva finanţării din bani publici a cultelor religioase”, a explicat Liliana Voicu, vicepreşedinte ASUR.

Acţiunea, iniţiată la împlinerea a 150 de ani de la adoptarea legii de secularizare a averilor mănăstireşti, a început pe o pagină de socializare, unde au fost postate mai multe fotografii cu mesaje împotriva politicienilor.

„În urmă cu 150 de ani, politicienii români au ştiut să pună bazele modernizării României. Legea de secularizare a fost adoptată aproape în unanimitate, au fost 97 de voturi pentru şi doar trei voturi împotrivă. Este paradoxal ca la un secol şi jumătate după Cuza, politicienii români să pună mai presus de interesele cetăţenilor, interesele cultelor religioase, organizaţii care îşi urmăresc propriile scopuri. Nu avem spitale, nu avem şcoli performante, avem în schimb peste 18.400 de biserici şi mai puţin de  4.700 de şcoli generale”, a arătat şi vicepreşedintele ASUR, Toma Pătraşcu.

Preoţii se implică în luptele electorale

„Preoţii sunt extrem de disponibili ca în schimbul unor avantaje financiare pentru parohiile lor să susţină un candidat sau altul, să se implice direct în lupta electorală. Ţineţi minte celebrele stenograme PSD din 2004 în care se vorbea pe şleau despre implicarea mitropolitului Daniel în susţinerea proiectelor politice ale PSD-ului”, a mai explicat Pătraşcu.

Andrei Baciu are 37 de ani, este tehnician IT, nu este membru ASUR, dar s-a alăturat protestului fiindcă este nemulţumit de „ipocrizia” cu care politicienii tratează această problemă. Guvernanţilor şi celor care dau cultelor religioase bani din fondurile statului le urează ca atunci când sunt bolnavi să se ducă la biserică în loc de spital.

La rândul ei, în timpul protestelor, Patriarhia Română a emis un comunicat de presă în care susţine că „biserica prin slujbele ei într-o comunitate este un spital  pentru suflete, pentru vindecarea de păcate, de gânduri, cuvinte şi fapte rele, dar mai ales pentru vindecarea omului de înstrăinarea lui de Dumnezeu şi de semeni. Sprijinul de la bugetul de stat pentru cele 18 culte religioase din România în anul 2013 reprezintă 0,2% din bugetul României şi respectiv 0,08% din PIB, adică de 20 de ori mai puţin decât bugetul pentru sănătate”. 

Bani pentru Catedrala Mântuirii Neamului

Pentru a putea continua lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului, Patriarhia Română a solicitat în noiembrie donaţii din partea consiliilor judeţene şi primăriilor, folosindu-se de Ordonanţa de Urgenţă numărul 19 din 17 martie 2005. Pe listă s-au aflat şi Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, căruia i s-a cerut suma de 300.000 de lei şi Primăria Bistriţa, căreia i s-a cerut 200.000 de lei. Solicitarea a fost făcută sub formă de scrisoare, care a fost trimisă pe 11 noiembrie şi semnată chiar de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel. La doar o lună de când a fost trimisă scrisoarea, edilii au anunţat că au găsit o parte din suma solicitată, mai exact 100.000 de lei, pe care o vor lua din bugetul alocat Culturii, recreerii şi religiei.[…]

Lulea Marius Dorin: Când cineva vrea să dea în Poporul Român atacă Biserica Ortodoxă Română

„Vrem spitale şi nu Catedrale”, era îndemnul sub care erau românii chemaţi la un protest îndreptat împotriva bisericii române. Nu au venit decât 4 oameni, adică doar cei 4 care chemau lumea la proteste. Românii nu au căzut în această capcana penibilă lansată de cei care vor să atace spiritualitatea românească.

Ortodoxia creştină românească este parte a fiinţei poporului român, tot aşa cum şi limba română reprezintă un alt element definitoriu. Cele două reprezintă baza identităţii naţionale româneşti şi orice atac asupra uneia din aceste componente reprezintă de fapt un atac asupra poporului român.

Rolul Bisericii este să se ocupe de Spirit şi nu de partea materială a vieţii. Dacă vrem să fim capitalişti să o facem până la capăt – distribuţia muncii şi a responsabilităţilor.

Suntem cu toţii trişti de situaţia dezastruoasă în care este sistemul medical românesc, dar este penibil să dăm vina pe biserică pentru asta. Nu este rolul ei să se ocupe de acest lucru, deşi de multe ori o face cu mult mai bine decât cei responsabili. Sunt zeci de mii de români care au beneficiat de sprijinul Bisericii Ortodoxe Române, mulţi dintre ei copii părăsiţi.

De spitale trebuie să se ocupe hoţii care au condus România în anii de după revoluţie, dar care nu i-au reprezentat pe români, ci interesele străine în ţara noastră. Pentru asta plătim impozite şi taxe.

Acum când vedem preoţi în fruntea poporului şi îndemnându-i să îşi apere averea, a se vedea Roşia Montană sau gazele de şist, se pare că globaliştii nu mai sunt la fel de fericiţi. Probabil că ar vrea o populaţie fără de identitate şi lipsită de orice sprijin. 

Biserica Ortodoxă Română reprezintă un bastion puternic al românismului. Cazurile izolate în care prelaţii nu se comportă tocmai corespunzător sunt preluate cu insistenţă şi scoase în faţă de instituţii media ce nu au acţionari români. Discreditarea Bisericii nu poate fi considerată întâmplătoare sau eu cel puţin nu o pot considera. La un caz negativ sunt mii de prelaţi care fac fapte bune dar de care nimeni nu află.

Singurul lucru constant pe acest pământ românesc l-a reprezentat limba şi învăţătura creştină. Politicienii au venit şi au plecat, regimurile au venit şi au plecat, Biserica a reuşit prin credinţă să ne ţină alături. Unii atacă Biserica conştient şi programat, alţii cad în plasa primilor şi răspândesc dezinteresat mai departe mesajele, dar marea majoritate beneficiază de pe urma învăţăturii acesteia.

În Republica Moldova, când statul român abia îşi revenea după lovitura grea primită în 1989, Biserica Ortodoxă a fost prima care a trecut Prutul. Interzisă de către sovietici, Mitropolia Basarabiei, adică Biserica Ortodoxă subordonată Patriarhiei Române, a trebuit să meargă în instaţă şi până la CEDO pentru a-şi recăpăta dreptul de a-i apăra pe români şi de ai ghida.

Când milioane de români au plecat în Europa pentru un trai mai bun, alungaţi de sărăcia impusă de alţii în propria ţară, preoţii ortodoxi au plecat împreună cu ei şi au devenit centrul comunităţilor româneşti din afara graniţelor. Ei sunt cei care în fiecare duminică îi adună pe români alături.

Preoţi, cu cruce-n frunte! căci oastea e creştină, Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt. Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină, Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’ pământ!

P.S.Văd că cineva aminteşte de secularizarea averilor Bisericeşti. Ar trebui să pună mâna să citească în detaliu acest lucru. Secularizarea s-a realizat împotriva Bisericilor străine, respectiv cele controlate de Constantinopol în mod direct. Aproximativ 80% din pământul deţinut de biserici era în favoarea intereselor străine şi forţau decapitalizarea noului stat înfiinţat. Cuza a făcut secularizarea deoarece poporul român nu dispunea de mijlocul principal prin care putea să avanseze economic, deoarece acesta fusese preluat abuziv în sute de ani. Prin secularizare Cuza a repus Biserica Ortodoxă Română la importanţa pe care trebuia să o aibă.

Pr. Eugen Tanasescu: ASUR ar împuşca religia?

Pentru prima dată în România postdecembristă, ASUR, un ONG secular-umanist, organizează un protest faţă de Biserică şi faţă de politicieni. Trăind într-o societate a libertăţii de opinie şi de asociere, au tot dreptul să o facă. Numai că, urmărind un pic datele problemei, am senzaţia că unii dintre Asureni ar împuşca Biserica, dacă ar putea. Totuşi, ura faţă de religie nu poate face parte dintr-o societate democratică.

Conform datelor oferite publicului, ASUR este un ONG care la finalul anului 2010 avea 13 membri, la finele lui 2011 avea 20 membri, iar la finele lui 2012 număra 25 de membri, alături de care se mai adaugă „peste 20 de voluntari”.

Scopurile existenţei acestui ONG sunt promovarea valorilor umanismului secular şi al apărării principiului constituţional al separării dintre stat şi biserică. Pentru aceasta, ASUR se foloseşte de orice prilej în care poate ataca prezenţa religiei în spaţiul public, dorind practic sterilizarea acestuia de tot ce înseamnă element al unei „religii dogmatice”. Ba, mai mult, ASUR încearcă revenirea la o formă subtilă de materialism ateist-ştiinţific, susţinând că religiile trebuie să fie înlocuite de o cunoaştere solidă a lumii şi a noastră, care se naşte printr-un proces continuu de observaţie, evaluare şi revizuire (de ce nu şi reeducare!?). În acest proces, se iau în calcul valoarea, demnitatea şi autonomia individului şi dreptul fiecărei fiinţe umane la cel mai mare nivel de libertate posibilă, compatibilă în acelaşi timp cu drepturile altora, precum şi moralitatea, înţeleasă ca parte intrinsecă a naturii umane, bazată pe înţelegere şi grijă faţă de ceilalţi, ce nu are nevoie de confirmare externă.

Până aici, vorbe mari şi nimic nou sub soare. Este dreptul fiecărei persoane să creadă ce doreşte despre această viaţă, despre existenţa şi idealurile umane, să creadă sau nu într-o divinitate. Sau să protesteze faţă de deciziile autorităţilor, de lipsa de şcoli, spitale etc. Cu o condiţie: respectarea legislaţiei în vigoare şi a celorlalţi membri ai societăţii.

Problema se complică atunci când mijloacele de acţiune a ASUR nu mai au de-a face cu idealurile umanismului, ci apelează la arsenalul urii, manipulării şi dezinformării.

Urmărind cu atenţie manifestările de până acum ale acestui ONG, constat că ele sunt caracterizate de încercarea de a reactualiza strâmb Revoluţia Franceză, la scara societăţii româneşti. Practic, ASUR se foloseşte de haosul administrativ din zona publică şi încearcă să scoată cultele vinovate pentru acesta, uitând, desigur intenţionat, că aceste culte nu jefuiesc bugetul, ci folosesc doar partea infimă ce li se acordă (0,2% din bugetul României şi respectiv 0,08% din PIB). Mă mir că ASUR nu se întreabă unde se duc ceilalţi bani. Dar nu administrarea bugetului este scopul ASUR, ci atacarea religiei, din orice poziţie posibilă.

Prin urmare, era de aşteptat şi un protest stradal contra cultelor, intitulat inchizitor „Vrem spitale, nu catedrale!“. Aşa că ASUR asudează intens la construirea şi propagarea în spaţiul public a urii faţă de religie şi cler, probabil închipuindu-şi că aşa va scoate populaţia atee şi nemulţumită în stradă.

Astfel, făcând o superficială retrospectivă a acţiunilor asurenilor, constat că ei folosesc câteva strategii arhi-cunoscute în domeniul manipulărilor publice, grupate sub denumirea de „vânătoare de vrăjitoare”:

– prezentarea religiei ca metodă de îndoctrinare şi parazitare a fiinţei umane,

– practicarea confuziei, voite sau nu, între cult, superstiţie, ocultism şi misticism.

– criticarea şi diabolizarea prezenţei religiei în spaţiul public (icoanele şi ora de religie în şcoli, Crucea din Parlament, etc.),

– inducerea în conştiinţa publică a unei strări de tensiune sau opoziţie între diversele instituţii de utilitate publică prin compararea artificială a numărului de biserici cu alte edificii publice: şcoli, spitale, centre sociale etc.)

– interpretarea legislaţiei în vigoare după bunul plac (ameninţarea unor directori de şcoli cu dosare penale, solicitarea ca preoţii care oficiază slujbe religioase să ateste, cu documente CNSAS, că nu au avut calitatea de agenţi sau colaboratori ai Securităţii, falsificarea unor date privind finaţarea cultelor)

– denigrarea şi atacul la persoană faţă de cler. De pildă, pagina de Facebook a domnului Toma Pătraşcu, vicepreşedintele ASUR, conţine poze şi mesaje care atacă la persoană clerul sau răstălmăcesc anumite elemente legate de activitatea şi învăţătura cultelor, cu precădere BOR, prin aceasta instigând la ură şi discriminare pe baza religiei. Şi nu este singura.

Aici m-a luat un uşor fior în momentul în care am citit în prezentarea ASUR că respectivului domn îi place să tragă cu puşca şi pistolul. Sper că doar ca joc sportiv, pentru a nu fi bănuit că doresc să-l atac la persoană.

Vizavi de acestă situaţie şi de statutul ASUR am doar două întrebări :

1. Cum se împacă aceste metode de atac la adresa religiei cu generoasa, etica, raţionala şi nobila idee umanistă de promovare a unui cadru de toleranţă şi dialog între persoane, grupuri şi entităţi sociale cu viziuni şi interese diferite precum şi de apărare a libertăţii de gândire, conştiinţă şi religie, ca drept fundamental al fiecărei persoane indiferent de opţiunea sa faţă de religie?

2. Ţinând cont de principiul eliminării totale a finanţării religiei din bugete publice, precum şi de militarea împotriva oricăror privilegii sau discriminări bazate pe apartenenţă sau non-apartenenţă la un cult sau la o credinţă religioasă, care este motivaţia pentru care o mişcare anti-religioasă acceptă printre mijloacele de finanţare şi resurse obţinute de la bugetul de stat şi/sau de la bugetele locale? Nu este cumva contrar propriilor principii?

Sigur, dreptul de a urî religia, clerul, Biserica sau parteneriatul Stat-Culte poate face parte din aşa-zisele idealuri ale umanismului, deşi nu se specifică în clar aceasta. Numai că, aşa cum demonstrează şi studiile ştiinţifice, ura şi frustrarea pot duce chiar la pierderea sănătăţii trupeşti si sufleteşti.

Aşa că doresc să le transmit un mesaj Asurenilor, care cred că iubirea creştină este o îndoctrinare periculoasă, ce dărâmă şcoli şi spitale: Fără catedrale, vom umple spitale!

Cristi Dumitru: Biserica nu e spital, cum nici spitalul nu e biserică. Dar autostrada râmâne autostradă, fariseilor!

Întreaga dezbatere publică pornită în jurul finanţării cultelor religioase este de-a dreptul  furtunoasă. Comparaţiile care au rol de sensibilizare a opiniei publice au început să apară cu duiumul şi comentariile pro sau contra devin din ce în ce mai radicale.

De unde a plecat toată această furtună într-un pahar cu apă? De la o decizie, discutabilă ce-i drept,  a Guvernului, de a aloca, din fondul de rezervă, 10 milioane de lei „pentru biserici”. Peste două milioane de euro, irosiţi, din punctul de vedere al contestatarilor acestei decizii şi a finanţării cultelor religioase, în general. 2 milioane şi ceva de euro cu care se puteau construi spitale, şcoli, grădiniţe orice altceva, dar nu cumva să ajungă la popii lacomi şi prea dornici de înavuţire grabnică. Cam aşa sună, pe scurt, mesajele fariseilor care pretind că se gândesc la binele societăţii româneşti, în general, şi al fiecărui roman, în particular.

Nu spun că biserica ortodoxă română ar fi modelul perfecţiunii şi nu are tarele ei. Nu spun că nu există preoţi care şi-au  pierdut harul sau pur şi simplu nu l-au avut niciodată. Dar atacurile constante şi făţarnice la adresa bisericii în ansamblul ei, comparaţiile care au rolul de a învrăjbi sufletele slabe şi rănite de greutăţile vieţii cotidiene împotriva bisericii neamului sunt opera unor indivizi care au treabă doar cu distrugerea rolului şi locului bisericii în societatea românescă.

E mai uşor să vorbeşti de rolul negativ al Bisericii, decât despre miliardele de euro furate din autostrăzile care acum există doar în conturile şmecherilor care şi-au încasat comisioanele. E mai uşor să găseşti exemple de preoţi care cer cu neruşinare (există cazuri) taxa de botez sau de înmormântare, decât să îi conteşti pe cei ce îţi bagă mâna zilnic în buzunar pentru că pot şi sunt la putere. Două milioane de euro, nu ar fi ei mulţi, dar sunt de cerut înapoi pentru că sunt banii contribuabilului roman.

Cei patru protestatari de astăzi, din faţa Guvernului, arată clar şi fără tăgadă rolul şi locul fariseilor care uită că poporul ăsta pe care îl hulim sau iubim atât, a avut doar două coordonate bine definite de prezervare a identităţii: limba şi biserica. Restul au fost elemente trecătoare care s-au transformat sau au pierit de-a lungul secolelor. Că sunt alte popoare pe care acum le considerăm civilizate doar pentru faptul că o duc mai bine economic şi social decât noi, adevărat este. Dar asta nu înseamnă că trebuie să renunţăm la ceea ce ne defineşte ca şi popor pentru că avem nevoia şi dreptul la mai mulţi arginţi. 

Dacă vrem civilizaţie, să ne curăţăm de leprele care ne conduc de 23 de ani, să avem curajul să luptăm împotriva oricărui abuz al statului împotriva cetăţenului şi să ne uităm adânc în sufletele noastre. Apoi, dacă alegem să dăm cu pietre, să dăm în stricăciunile care există la tot pasul, inclusiv în interiorul Bisericii.  Dar nu în ceea ce ne defineşte, în ansamblu ca popor. Căci, aşa cu ne-a învăţat unul din cei mai mari istorici ai acestui neam: „Un popor care nu-şi cunoaşte istoria, e ca un copil care nu-şi cunoaşte părinţii”

Fariseilor!

• Averea Bisericii:

Ce fel de spitale sunt bisericile? Sau despre analfabetismul ipocrit al unor jurnaliști români

Există analfabeți care nu știu să citească. Există analfabeți care nu înțeleg ce citesc. Analfabeți funcționali. Și există analfabeți care nu înțeleg ce au citit dar au pretenția că au înțeles. Printre aceștia se numără și unii jurnaliști români. Dacă Biserica se consideră a fi spital de suflete, acești jurnaliști analfabeți se vor grăbi să își imagineze foarfeci și pansamente și seringi, ca în spitale. Fiindcă îngustimea rațiunii și a gândirii, sau reaua-voință, nu acceptă o altă semantică decât cea care justifică propria îndreptățire.

Boală este numai ce nu mă face pe mine bolnav. Spital este numai ceea ce tratează bolile de care eu nu sufăr. Aceasta este îngustimea gândirii jurnalistului analfabet. O îngustime a sângelui, a cărnii, a salivei, a pietrelor, a metalelor prețioase. Fiindcă doar acestea există. Nu există suflet.

Cum nu există suflet, nu poate exista un spital pentru suflet. Nu există ceva ce ar putea fi bolnav fără ca medicii să poată face ceva pentru tine. Nu există ceva ce doar Biserica ar putea vindeca. Jurnalistul analfabet neagă existența acelui ceva care poate acorda competență unui organism pe care îl urăște visceral cu aceiași putere cu care își hrănește propria egolatrie.

Presa românească este bolnavă. Este dependentă de scandal, de vizualizări, de comentarii, de “plăceri” și “împărtășiri” pe rețelele sociale. Presa românească este o prostituată. Publică orice, de orice calitate, oricât de joasă, oricît de promiscuă, oricât de degradantă.

“Vrem spitale, nu catedrale!” strigă sus și disonant cei care consideră “boala” ca fiind un stigmat. Un stigmat pe care ei nu și-l asumă. Ei nu pot fi bolnavi fiindcă se simt bine în pielea lor. Se simt în putere.

Orbul nu vede că este orb. Dacă nu a văzut niciodată și nu i-ar spune nimeni, un orb nu ar ști că este orb. Dacă nu doare, boala nu există. Există oameni care descoperă boli în ultimul stadiu de evoluție fiindcă nu i-a durut nimic până atunci. Se considerau sănătoși. Nu erau bolnavi.

Există boli care dor și există boli care aduc durere celor din jur. Mai cu seamă și în primul rând afecțiunile psihice. Nervozitatea, violența, pesimismul morbid, platitudinea, dependențele de orice fel. Părinții alcolici, părinți violenți, soți agresori, toți acești oameni sunt bolnavi și sănătoși în același timp. Nu există tratament medicamentos pentru o palmă pe care i-ai dat-o copilului, sau că ai țipat la el, sau că ți-ai lovit soția, sau că nu ai zâmbit sau nu ți-ai luat în brațe copilul de două luni, sau că stai peste program la servici fără să fie nevoie, sau că te-ai enervat în trafic, sau că te-ai purtat urît cu o vânzătoare, sau că te-ai uitat după soția altcuiva. Oamenii ăștia sunt sănătoși medical, dar produc multă suferință în jur. La fel ca orice boală.

În ultimii 50 de ani, cu toate progresele în multe domenii ale medicinei, domeniul psihiatriei a făcut puține progese. Afecțiunile psihice, gen depresia și anxietatea, sunt încă foarte frecvente în rândul populației. Numărul sinuciderilor nu a scăzut în pofida creșterii nivelului de trai.

Afecțiunile psihice sunt boli grave, și deși există tratamente medicamentoase, ele nu sunt 100% eficiente și nu vindecă. Mai rămâne un rest. Un rest care poate fi vindecat numai și numai cu tratamentul cu adevărat potrivit pentru o boală psihică (sufletească). Un tratament pentru suflet, suflet creat de Dumnezeu.

Un tratament al speranței și nu al urii și al ignoranței. Ură și ignoranță pe care presa romînească o hrănește din belșug zi de zi.

Un analfabetism ipocrit și vinovat care vede în două iconițe la pieptul unui episcop “kilograme de aur la gât“.

Grija pentru săraci a jurnaliștilor romîni este de o asemănare flagrantă cu grija lui Iuda în pasajul din evanghelie în care o femeie “a irosit” o sumă considerabilă de bani pentru unge picioarele lui Hristos. Acolo unde cineva spăla cu lacrimi picioarele lui Dumnezeu întrupat, Iuda, asemeni “cetățenilor preocupați” de astăzi, vedea un gest pur material, cu niște costuri asociate, un schimb valutar, un troc, o contabilitate, vedea o afacere, vedea cheltuieli și câștiguri, investiție și profit. Atunci, ca și acum, Iuda și-a împachetat ipocrizia în hîrtie de ziar, sub titlul lui “mai bine se dădeau acești bani săracilor”.

Iată ce spune un jurnalist “preapreocupat” de banii care nu se dau orfanilor.

Când România este cel mai sărac stat din Europa vouă vă arde de construcţii?

“Vouă vă arde”. Adică, vrea să spună jurnalistul preocupat, ar trebui sistată orice construcție de orice fel pe termen nelimitat. Până când, eventual, altă țara va fi cea mai săracă din Europa. Adică aici problema nu este dacă ne permitem sau dacă avem nevoie. Problema este că suntem cei mai săraci și ne facem de rușine. Între timp, pot continua investițiile în domeni strategice gen mall-uri și parcuri de distracții. Dar trebuie să înceteze imediat construcția de biserici. Să ne ardă de alte lucruri. Să fim bogați material înainte de a ne pune problema sărăciei spirituale. Mai întîi stomacul și apoi inima.

Când românii se zbat să supravieţuiască cu 500-700 de lei, când avem mii de copilaşi orfani, de pensionari fără ajutor, voi purtaţi kilograme de aur la gât şi vă plimbaţi cu cele mai luxoase automobile!

Rupt din context, ai putea jura că se referă la guvernanți și la marii afaceriști, inclusiv proprietarii trusturilor de presă, inclusiv proprietarii “adevărului” punct ro.

Nu aveţi teamă de capul vostru, Iisus Hristos, care v-a poruncit să miluiţi pe cei săraci, sărmani, bolnavi, orfani şi văduve, iar voi vă preaîngrijiţi de catedrale megalomane?

Iisus Hristos a poruncit foarte multe lucruri. Dar între timp, statul secular și-a asumat rolul Cezarului și al Bisericii și al lui Dumnezeu. Taxează fără drept de apel fiecare cetățean pentru a avea grijă de bolnavi, de orfani și de văduve, de săraci și sărmani. Statul confiscă o parte din veniturile fiecărui cetățean cu promisiunea clară că va îndreptăți cu dreptate celor care au nevoie după nevoie. Între timp, domnule jurnalist teolog, Statul este cel care este responsabil și cel vinovat de starea sistemului de sănătate și asistență socială.

Numai un ipocrit poate reproșa preoților că nu au grijă de orfani sau de văduve. Iisus Hristos a poruncit tuturor ce a poruncit. Nu numai preoților și episcopilor.

Şi toţi aceştia sunt credincioşi ortodocşi ai BOR de care nu vă pasă! Câte porunci a dat Iisus de zidire de biserici sau precis câte biserici a construit Iisus însuşi sau urmaşii săi, Apostolii? Niciuna!

Iisus nu a venit pe pămînt să construiască clăridiri. Activitatea Lui publică a durat 3 ani. A folosi într-un argument numărul de clădiri pe care le-ar fi construit sau nu Iisus, denotă ignoranță și lipsă de discernământ. Și urmașii lui Iisus și ai apostolilor au construit o mulțime de biserici. Mai ales după ce au încetat prigoanele, după ce au încetat a mai fi măcelăriți, așa cum s-a întâmplat și în secolul XX, secolul modernității și al secularismului.

Comparaţia serviciilor religioase cu cele medicale este incorectă, nedreaptă şi imorală.

Și noi care credeam că numai secular-ateii sunt obsedați de comparația biserici-spitale.

Sau haideţi să trimitem un pacient cu fractură deschisă sau unul cu un atac cerebral la preot să-l vindece!!!

Am auzit acest argument, în forme ușor diferite, de o mie de ori în ultimul timp. Credeam că cei care îl propun sunt nu doar ignoranți, ci și incapabili de o elementară distincție a diferitelor aspecte ale realității. Credeam că am de-a face cu oameni incapabili să deosebească dreapta de stânga, sus de jos, alb de negru. Oameni în pragul patologicului psihiatric care deja manifestă inabilități evidente de funcționare socială.

Dar iată că nu. Acest tip de argument este posibil și acolo de unde te așteptai ca argumentele să fie filtrate, să mențină totuși un nivel de rigoare specific jurnalismului profesionist. Dar nu.

Schizofrenia argumentativă este evidentă aici. Pe de-o parte i se reproșează BOR că cheltuie banii care ar trebui alocați sănătății. BOR răspunde că acești bani nu sunt decît 5% din banii alocați în total sănătății. Ca să i se reproșeze BOR că nici măcar nu are dreptul să se compare cu sănătatea fiindcă ea nu asigură servicii medicale. Comparația este imorală și nedreaptă, o spun cei care fac această comparație imorală și nedreaptă.

Ce vrea să spună BOR este că acolo unde 100 lei nu sunt suficienți, 5 lei în plus sau un minus nu sunt cauza insuficienței. Dar, de partea cealală, miezul argumentului nu sunt cei 5 lei. Miezul argumentului este teza că, de fapt, Biserica și activitatea ei sunt practic inutile și fără valoare. Și o spun în numele și din grija celor mulți, a celor care declară exact opusul.

Obsesia comparației numărului de biserici, spitale și școli

De ani buni ni se prezintă, dramatic și cu “durere cetățenească”, o statistică plină de semnificație. 18.300 biserici, doar 4700 școli generale, 425 spitale. “Amin!”, pronunță apoi Asociația Secular-Umanistă din România. Un amin ironic, aparent poziționat anume ca să înlocuiască o evidență, un absurd al situației pe care îl cunoaștem și îl înțelegem cu toții.

Dar, departe de a fi așa, acest amin este unul al confuziei, al lipsei argumentelor, al dezinformărilor și al lipsei de informație. Este un amin al încleștării dinților în lipsa a ceva suplimentar de spus, al inabilității de a clarifica mai departe situația. De a justifica comparația, de a argumenta presupusa gravitate a situației, de a dovedi cu date reale că realitatea este așa de dramatică cum se presupune a fi.

Școli, spitale, biserici. Copii, bolnavi și “demoni”. Emoții, sentimente, ură. Enumerația, punerea la un loc a acestor două “domenii prioritare” cu un al treilea element, străin priorităților omului modern, progresist, are aerul aparent al unei curățenii, al unei debarasări de o povară a trecutului, a ignoranței. Dar, în fapt, această enumerare este fondată pe iraționalitate și ignoranță și vizează iraționalitatea și ignoranța.

Omul simplu, grăbit și dezinformat de toate canalele media, nu are timp și nici interesul să caute datele reale, să le cântărească, să tragă concluziile obiective. Acest tip de comparații îl lovesc acolo unde îl doare. Cu toate carcteristicile unei manipulări de opinie, comparația biserici-școli-spitale este repetată iar și iar ca o otravă servită ca motiv pentru problemele de zi cu zi ale omului simplu. Numărul de biserici este cauza sărăciei, o lipsei de educație, a stării precare a sistemului de sănătate.

Dar de ce această comparație? De ce tocmai numărul de biserici? Setul de premise ascunse este semnificativ. Și premisele sunt ascunse tocmai fiindcă avem aici la lucru o manipulare de opinie, emoțională, demagogică, mîrșavă. Fiecare premisă ignoră un fapt care ar trebui să fie evident oricărui cetățean de bun simț al unui stat modern.

Interesele populației sunt publice și trebuie finanțate de către stat

Prima premisă este aceea a unei presupuse ordini a priorităților. Educația și sănătatea sunt prioritare față de religie. Atât de prioritare, că trebuie să dispară cu desăvârșire orice fel de suport “public”, din partea statului, a activităților religioase ale cetățenilor. În cazul României, a majorității covărșitoare a cetățenilor. A publicului. Premisa ascunsă aici este că populația nu are dreptul să folosească o parte din taxele pe care ea le plătește către stat, pentru a-și satisface o nevoie “privată”.

Confuzia evidentă aici este aceea între libertatea de conștiință și caracterul public sau privat al credinței. Faptul că statul este obligat să respecte libertatea de conștiință a cetățenilor, nu îl scutește pe acesta de datoria de a susține material și financiar manifestarea libertății de conștiință religioasă. Statul deservește interesele cetățenilor, de orice natură ar fi ele, și nu invers.

La un salariu mediu brut de 2.200 RON, contribuția anuală a fiecărui salariat din România pentru sănătate este în medie 1.400 RON. Prin comparație, cei 0.2% din impozit totalul taxelor, corespunzători procentului din buget alocat către culte, este de doar 80 RON 30 RON pe an. Adică un cetățean plătitor de taxe contribuie cu de 18 46 ori mai mulți bani către sănătate.

Statul nu finațează niciodată integral construcția unei biserici

O altă premisă ascunsă este aceea că, financiar, cele trei elemente, educația, sănătatea și cultele, sunt conectate și direct proporționale. Adică statul sprijină financiar, în aceiași măsură și educația și sănătatea și cultele. Fiindcă dacă nu ar fi așa, atunci compararea brută a celor trei numere nu ar mai avea sens. Dacă statul ar finanța numai în proporție de, să spunem, 20% finanțarea unei biserici, numărul din comparație ar trebui împărțit la 5. Și, în realitate, așa se cam întâmplă. Statul nu finanțează niciodată integral construcția unei biserici. Deci ar trebui să împărțim cifra de 18.300 la 5. Adică 3660 biserici (“construite” de stat) și 4700 de școli. Deja comparația nu mai este așa de dramatică, nu?

Dar dacă a crescut numărul de biserici în ultimii 20 de ani, înseamnă că au fost construite toate aceste biserici? Nu!

Nu orice biserică reprezintă o clădire construită anume ca locaș de cult

Un număr semnificativ de biserici sunt de fapt capele în instituțiile de stat și în mănăstiri. Capelele sunt camere transformate în biserici, dar care nu au fost construite anume pentru a fi biserici. 322 sunt capele parohiale, 561 în instituții de stat, 245 capele și paraclise mănăstirești. În total 1.128. Asta numai în cazul Bisericii Ortodoxe. Dar numărul “enorm” din comparația plină de grijă a secular-umaniștilor reprezintă numărul tuturor locașurilor de cult ale tuturor cultelor.

Libertatea religioasă pe care căderea cu sânge a comunismului în Decembrie 1989 a adus-o României a însemnat, printre altele, faptul că a fost posibilă construcția și înființarea de locașuri de cult acolo unde înainte acest lucru nu era posibil. Dar, în opinia unora și pe aceiași frecvență cu cea a vocilor reduse la tăcere, cu sânge, în Decembrie 1989, numărul de biserici este prea mare. S-au construit prea multe, prea repede.

Cu ignoranță și rea credință, se ignoră sacrificiile și eforturile financiare și materiale pe care credincioșii le-au depus pentru a-și construi locuri de rugăciune. Locuri în care să ducă mai departe rugăciunile celor care, cu sânge, au dărâmat în Decembrie 1989 un sistem care a otrăvit conștiințele a milioane de oameni de-alungul a 50 de ani de teroare și de manipulare ideologică. Teroare și manipulare care au continuat și după 1990. Otravă al cărei gust îl mai simțim încă și astăzi în cerneala ziarelor și în lumina televizoarelor.

Prea multe biserici. Prea “din banii lor”. Credința care, înainte de 1989, trebuia să rămână ascunsă de frica pumnului și a pușcăriei, acum trebuie să stea ascunsă de frica stigmatizării în numele progresului, de frica rușinii în fața modernității care nu are nimic de împărțit cu “întunericul” speranței în altceva decât în această lume.

Bisericile deservesc întreaga populație. Școlile și spitalele, nu

În cele aproximativ 4700 de școli generale învață aproximativ 2.144.000 de copii cu vîrste între 5-15 ani. Adică aproximativ 450 de copii pe școală. Cum în România există 72283 săli de clasă în școlile generale (sursă), reiese că există în medie 15 clase pe școală și 30 de elevi într-o clasă. O situație mai mult decît normală.

Prin comparație, în Romînia există o biserică ortodoxă la fiecare 1450 de credincioși. De 3 ori mai mult decât numărul de copii dintr-o școală. În condițiile în care spațiul disponibil într-o biserică este semnificativ mai mic decât cel dintr-o școală. De personal, mobilier și cheltuieli de întreținere ce să mai vorbim.

La fel stau lucrurile și cu spitalele. Chiar dacă potențial orice cetățean al României are nevoie de tratament medical, acest lucru nu se întîmplă în fiecare săptămână. Nimeni nu merge săptămânal la spital. Cel mai evident motiv pentru care comparația biserici-spitale este caducă.

Construcția unui spital comportă costuri enorme în comparație cu cele necesare construcției unei biserici. Dacă în cazul spitalelor vorbim de costuri de ordinul zecilor de milioane de EUR, o biserică de parohie poate fi construită cu o fracție infimă din acești bani. Personalul necesar funcționării unui spital, aparatură, mobilier, întreținere, toate aceste costuri sunt incomparabil mai mari decât în cazul unei biserici.

Deturnarea fondurilor alocate cultelor ar rezolva problemele educației și sănătății. Oare?!

Oare? Dacă acceptăm faptul că domenii ca sănătatea sau educația sunt subfinanțate, nu urmează imediat că ele sunt singurele domenii subfinanțate sau că ar trebui să fie beneficiarele prioritare ale bugetului. Așa cum nu se renunță la alte investiții în alte domenii fiindcă “se închid spitale”, nici cultele nu ar trebui tăiate de pe lista finanțărilor, mai ales că ele deja sunt la un nivel minim. Mai mult, după cum s-a arătat de multe ori, statul beneficiază chiar de pe urma finanțării salariilor preoților, încasând taxe mai mari decât sumele alocate.

Stoparea finanțărilor cultelor nu este o soluție. Este un deziderat. Este o obsesie. Nefundamentată, deci patologică. Are un singur mobil: aversiunea față de religie și spiritualitate. Este lupta ideologică a unei minorități secular-atee, gălăgioase și cu puține scrupule, împotriva unei majorități prinsă în angrenajul manipulărilor pe care mass-media le operează constant, servind alternativ conținut de joasă calitate intelectuală și culturală, elemente de distracție și distragere a atenției, cu inserții de scandal și demagogie brută și brutală.

De unde această obsesie cu numărul de biserici? Ura este singura explicație.