PROTESTELE DIN IRAN. SPRE O SCHIMBARE DE REGIM? Intelegerea “discreta” intre SUA-Israel si oportunitatea restrangerii influentei regimului iranian in Orientul Apropiat

4-01-2018 12 minute Sublinieri

TEHRAN, IRAN – DECEMBER 30 : People gather to protest over high cost of living in Tehran, Iran on December 30, 2017. (Photo by Stringer/Anadolu Agency/Getty Images)

Mii de iranieni demonstrează de aproape o săptămână, denunţând corupţia şi condiţiile de trai. În urma confruntărilor cu forţele de ordine, cel puţin 20 de oameni au murit, iar autorităţile dau vina pe agenţii puterilor străine. Analiştii susţin că protestele au fost provocate de forţele conservatoare, dar au fost deturnate de reformişti, care se opun regimulului ayatollahului Ali Khomeini.

Mii de iranieni şi-au continuat protestele, ieri [luni-n.n.], în multe oraşe , pentru a cincea zi consecutiv, în ciuda avertismentelor autorităţilor de la Teheran că guvernul nu va tolera nici un fel de tulburari. Peste 450 de oameni au fost arestaţi în timpul manifestaţiilor împotriva corupţiei şi a condiţiilor de trai. Autorităţile iraniene dau vina pe anti-revoluţionari şi pe agenţii puterilor străine pentru izbucnirea acestor proteste. Cel puţin 10 demonstranţi şi un poliţist au fost ucişi pe 1 ianuarie în timpul demonstraţiilor antiguvernamentale violente din Iran, potrivit televiziunii de stat iraniene. Potrivit unui bilanţ neoficial, numărul morţilor de la izbucnirea demonstraţiilor pe 30 decembrie ar fi de 22. Declanşate în semn de protest faţă de scumpirea produselor de bază, acestea s-au transformat în proteste politice, incluzând atacuri asupra unor secţii de poliţie. Numeroase imagini video postate pe reţelele de socializare înfăţişează protestatari scandând pe străzile capitalei iraniene „Moarte Dictatorului!”, în vreme ce unii rup imensele panouri stradale cu chipul liderului suprem, ayatollahul Ali Khomeini, care conduce ţara din 1989. Potrivit agenţiei Associated Press, la Teheran protestatarii au scandat „Jos cu dictatorul”, referindu-se la Ayatolahul Ali Hamenei şi „Reza, şahul – binecuvîntat să-i fie sufletul”.

Clericii conservatori au aprins spiritele

Analiştii au remarcat că protestele au izbucnit în oraşul Maşhad aflat în nord-estul ţării, în apropierea graniţei cu Turkmenistan. Metropola cu trei milioane de locuitori este locul de baştină al clericului conservator Ebrahim Raizi. La alegerile prezidenţiale din 2017 el a fost principalul contracandidat al lui Rohani dar a pierdut competiţia. Şi socrul lui Raizi, clericul radical Ahmad Alamolhoda, locuieşte la Maşhad. El s-a declarat în ultima vreme nemulţumit că în Iran pot din nou avea loc concerte, notează DW. Iar protestele din ultimele zile au debutat după ce şeful poliţiei din Teheran a comunicat că femeile care încalcă obligativitatea de a purta voalul islamic nu vor mai fi arestate ci obligate să ia parte la cursuri de bună purtare cetăţenească. Aceste proteste arată şi cât de divizată este ţara între cooservatori şi reformişti. Mashhad, al doilea oraş ca mărime din ţară, unde au început tulburările pe 28 decembrie, este de câţiva ani, bastionul adversarilor preşedintelui reformist Rohani, care critică politica de deschidere către alte ţări a acestuia şi se tem să vadă beneficiile economice ale acesteia. Bănuiala că protestele au fost aţâţate de apropiaţii lui Raizi şi Alamolhoda răzbate din declaraţia vicepreşedintelui Djahanghiri. Şi, într-adevăr, cei doi par să le fi scăpat de sub control. Iniţial, demonstraţiile au avut un caracter conservator foarte pronunţat, cu câteva revendicări sociale cum ar fi ieftinirea traiului de zi cu zi.

Apoi, demonstraţiile din mai multe oraşe iraniene au luat o turnură neaşteptată. Ele au fost aţâţate din cercuri ale clericilor, dar au fost confiscate de forţe seculare care se ridică în principal împotriva mulahilor. Potrivit BBC, protestatarii au scandat, între altele: „Oamenii cerşesc iar clericii se poartă de parcă ar fi zei“. Potrivit unor relatări apărute în presă, demonstranţi au incendiat, în oraşul Abhar, aflat în nord-vestul Iranului, portrete ale liderului revoluţiei islamice, ayatollahul Ali Khamenei.

Trei decizii ale guvernului de la Teheran au alimentat nemulţumirile spune Clement Therme, cercetator la IISS (International Institute for Strategic Studies): a decis să închidă mai multe instituţii de credit pline de datorii. “Regiunea Khorasan, din care face parte oraşul, a fost afectată de aceste închideri“, precizează Fariba Adelkhah, cercetatoare la Sciences-Po. “Iranienii au avut sentimentul că au fost furaţi de către stat. Pe vremea lui Ahmadinejad, guvernul salva cu orice preţ aceste instituţii“, adauga Clement Therme. În plus, preţul oualor şi cărnii de pasare a crescut din nou în decembrie, atingând o creştere de 50% pe an, potrivit cifrelor băncii centrale iraniene. Pe 10 decembrie, preşedintele Rohani, reales în mai pe promisiunea de a îmbunătăţi situaţia economică a ţării, şi-a prezentat bugetul în Parlament, buget care conţine aceste angajamente de a însănătoşi finanţele statului. Pentru prima dată, se văd cheltuielile pentru fundaţiile religioase, centrele de cercetare şi alte instituţii nealese legate de regim. “Oamenii au aflat cum clericii îşi iau partea leului din buget, fără a fi răspunzatori, în vreme ce viaţa de zi cu zi a iranienilor devine tot mai dificila”, susţine Omid Memarian, un analist iranian citat de BuzzFeed. “Nu este nici o revoluţie, nici o mişcare politică, ci mai curând explozia frustrărilor cauzate de stagnarea politică şi economică pe care populaţia iraniană o refulase”, apreciază Ali Vaez, de la International Crisis Group.

Acelaşi analist este de părere că deocamdată „guvernul nu pare înclinat să folosească forţa brută, de teamă ca aceasta să nu facă jocul opozanţilor interni sau duşmanilor din străinătate”. Cotidianul portughez Diario de Noticias încearcă să identifice „adversarii externi şi interni aflaţi în vizorul lui Rouhani”. Căci, „pe de o parte, guvernul acuză „elemente ostile“ din străinătate de aţâţarea mişcării de protest”, iar „pe de altă parte, acesta bănuieşte că ultraconservatorii, rivali ai curentului mai moderat al lui Rouhani, încearcă să saboteze politica guvernului”. Protestatarii au criticat şi politica externă a Iranului, cu precădere tendinţele hegemoniale manifestate de liderii revoluţiei islamice de la debutul războiului din Siria. Potrivit aceleiaşi relatări a BBC, demonstranţii ar fi scandat “Nu Gaza, nu Liban, viaţa mea pentru Iran”.

Locuitorii se plâng cu precădere de scumpiri, un flagel cu care se confruntă deja de la debutul anilor 1970. Numeroşi cetăţeni sunt nemulţumiţi fiindcă viitorul buget prevede diminuarea unor ajutoare sociale. Aceasta afectează mai ales populaţia săracă. În plus, Fondul Monetar Internaţional anticipează că şomajul se va ridica în următorii ani în jurul valorii de 12 procente. Un demonstrant a declarat pentru BBC că el nu protestează împotriva preşedintelui Rohani ci împotriva „sistemului putred“. Divizarea care traversează societatea iraniană este complexă şi depăşesc scindarea simplistă dintre protestatarii pro-guvernamentali şi suporterii unei relaxări a regimului. În oraşele europene în care diaspora iraniană este prezentă puternic, a organizat mitinguri în sprijinul protestatarilor. Laureata Premiului Nobel pentru Pace, Shirin Ebadi, o iraniană care trăieşte în exil, estimează că este posibil ca protestele să devină mai ample decât cele înregistrate în 2009.

Ayatollahul Khamenei arată cu degetul spre agenţii străini

Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a acuzat, ieri, duşmanii Iranului că alimentează incidentele din republică şi să s-au unit împotriva regimului, după manifestaţiile din ultimele zile. „În ultimele zile, duşmanii Iranului s-au folosit de diverse mijloace – bani, arme, politică, informaţii – pentru a provoca probleme în Iran“, a declarat ayatolahul, conform presei oficiale. El a mai spus că se va adresa poporului iranian la „timpul potrivit“. Preşedintele iranian, Hassan Rohani, care a făcut apel duminică la calm, a avertizat luni că „poporul iranian le va răspunde celor care provoacă tulburări“’, care nu sunt, în opinia sa, decât „o mică minoritate“’. „Două sute de persoane au fost arestate sâmbătă, 150 – duminică şi circa 100 – luni“, a declarat subprefectul Teheranului, Ali-Asghar Nasserbakht, pentru agenţia Ilna, apropiată reformatorilor. „Estimâm că situaţia la Teheran este mai calmă decât în zilele precedente. Luni era deja mai calmă decât în zilele precedente“, a mai spus Nasserbakht. Potrivit responsabilului iranian, nici o solicitare nu a fost făcută la Baza Sarollah, a Gardienilor Revoluţiei, însărcinată cu asigurarea securităţii în caz de tulburări, pentru a interveni, precizând că doar forţele de ordine intervin pentru moment la Teheran.

„Nu vom permite în nici un fel ca insecuritatea să continue la Teheran”, a declarat generalul Esmail Kossari, ”numărul doi” în ierarhia Bazei Sarollah, potrivit televiziunii de stat. ”Dacă aceasta va continua, responsabilii vor lua decizii pentru a-i pune capăt“, a avertizat el.

Ce şanse de reuşită au protestatarii să răstoarne regimul

Sunt voci care fac paralele între ce se întâmplă acum şi revoltele din statele arabe, aşa zisa „primăvară arabă“, din 20010-2011. Şi asta pentru că mai repede decât în timpul revoltei din Tunisia, au apărut lozincile politice legate şi de înlăturarea republicii islamice, dar şi de revenirea la putere a şahilor. Iranul este însă altceva decât Tunisia, Egipt şi Libia, unde dictatorii au fost înlăturaţi. Nu numai pentru că acolo nu domina sunniţii, ci şiiţii, dar în Iran arabii constituie o minoritate mică. Elitele Iranului, dar şi opoziţia faţă de conservatorii strânşi în jurul ayatolahului Ali Khomeini, au crescut în revoluţia islamică, în revolta împotriva şahului legat de Occident. O parte din liderii opoziţiei, ţinuţi de ani de zile în arest la domiciliu, sunt clerici şiiţi. Se vor naste acum unii noi lideri ai opozitiei? Nu se ştie. Înlăturarea sistemului care este susţinut de milioane de soldaţi devotaţi – gardieni ai revoluţiei, pare imposibilă şi ar face în mod sigur un numar mare de victime. Acest lucru pune în situaţie dificilă Occidentul, poate cu excepţia lui Donald Trump, care şi aşa dorea să rupă toate contactele cu republica islamică. […]/ integral pe adevarul.ro

Protestele antiguvernamentale din Iran izbucnite pe 27 decembrie s-au soldat până acum cu cel puţin 20 de morţi, iar sute de oameni au fost arestaţi. Marţi, 2 ianuarie, a fost cea mai neagră zi, cu nouă morţi în urma confruntărilor cu forţele de ordine. Presa occidentală relatează că protestele începute la Mashhad, al doilea oraş al ţării, s-au extins în zilele ce au urmat în peste o mie de localităţi. Dacă pentru început agenţiile de presă dădeau condiţiile economice precare drept cauză principală a demonstraţiilor, ulterior ele au fost puse şi pe seama nemulţumirii tinerilor faţă de deschiderea limitată a regimului pentru reforme mai ample.

Oficialii iranieni nu au negat că situaţia economică din ţară este dificilă, însă au arătat că trecerea de la protestele economice la cele politice a fost „ajutată” de forţe din exterior şi agenţii lor. Marile publicaţii americane şi britanice vorbesc despre efortul financiar uriaş al Iranului pentru implicarea în războaiele din Siria şi Yemen. Cu alte cuvinte, strategia extinderii influenţei şiite în regiune (în dauna intereselor SUA, Israelului şi Arabiei Saudite) a dus la sărăcirea populaţiei şi la proteste. Aşa s-ar fi ajuns ca pe străzile Teheranului să se strige ”Lăsaţi Siria, gândiţi-vă la noi”, adică exact ceea ce urmăresc strategii de la Washington.

Teheran: duşmanii destabilizează Iranul

”În ultimele zile, duşmanii Iranului au folosit diferite instrumente, inclusiv bani, arme, politica şi serviciile, pentru a crea probleme Republicii Islamice”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei, citat de The Washington Post. Ali Shamkhani, secretarul general al Consiliului Suprem de Securitate din Iran, a acuzat Arabia Saudită pentru că a iniţiat o campanie pe platformele sociale online cu scopul de a profita de violenţele din Iran. Ahmad Tavakkoli, care a fost deputat timp de 16 ani în parlamentul iranian, a acuzat SUA şi ”grupuri teroriste” că încearcă să profite de aceste proteste. ”Oficialii americani nu ştiu, din cauza structurilor lor guvernamentale nebuneşti, că naţiunea iraniană se va distanţa imediat de orice grupuri antirevoluţionare străine”, a spus fostul deputat, citat de agenţia FARS.

Publicaţia iraniană Kayhan a scris ca protestele actuale fac parte dintr-un complot împotriva Iranului şi a islamului pus la cale de SUA, Israel şi Marea Britanie, la fel cum a fost cazul şi cu ”Mişcarea Verde” din 2009 şi valul de proteste ce a urmat alegerilor prezidenţiale din acel an, când protestatarii au cerut îndepărtarea realesului preşedinte radical Mahmoud Ahmadinejad.

SUA, Israel: ”Marele popor iranian”

Reacţiile de la Teheran au venit după ce doi miniştri israelieni şi-au exprimat susţinerea pentru protestatarii iranieni. La fel au făcut-o şi Departamentul de Stat al SUA şi preşedintele Donald Trump, într-unul din primele mesaje din 2018. ”Marele popor iranian a fost oprimat mulţi ani. Le este foame şi le e foame de libertate. Guvernul jefuieşte bogăţia ţării şi încalcă drepturile omului. E timpul pentru schimbare”. Aceeaşi empatie cu ”poporul iranian” şi în declaraţiile premierului israelian Benjamin Netanyahu: ”Am auzit că preşedintele Hassan Rouhani susţine că Israelul este în spatele protestelor din Iran. Nu este doar fals. Este ridicol. Spre deosebire de Rouhani, eu nu voi insulta poporul iranian. Curajoşii iranieni ies în stradă. Caută libertatea, dreptatea. Caută libertăţile fundamentale care le-au fost refuzat de decenii”.

Cauzele economice ale protestelor

Toate marile agenţii de presa, dar şi publicaţiile antisistem susţin că motivele revoltelor din Iran sunt de natură economică, mai degrabă decât unele ce ţin de drepturile fundamentale. ”Protestele pur politice sunt rare în Iran, iar demonstraţiile sunt organizate de muncitori pe motivul concedierilor, al neplăţii salariilor, şi de către oamenii care-şi depun banii la instituţii financiare falite”. Nu puţine sunt publicaţiile vestice care susţin că protestele împotriva politicii economice liberale, după standarde iraniene, sunt justificate. Oficial, şomajul a sărit de 12% şi creşterea economică este insesizabilă. Până şi liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a criticat rezultatele economice ale regimului preşedintelui Rouhani şi a vorbit despre lupta cu ”inflaţia, preţurile mari şi recesiunea”.

Revoltă spontană sau regizată?

Marea întrebare pe care şi-o pun în acest moment analiştii politicii iraniene este dacă aceste proteste vor căpăta o tentă politică pronunţată. Presa relatează despre grupuri de oameni care încearcă să deturneze protestele, scandând ”Trăiasca şahul” şi ”Moarte lui Rouhani” sau ”Moarte dictarorului (Khamenei)”. Ayatollahul Ahmad Alamolholda a declarat pentru agenţia IRNA că ”unii oameni au ieşit să-şi exprime nemulţumirea, dar, brusc, într-o mulţime de câteva sute, un grup nu mai mare de 50 de persoane a început să strige ”Lăsaţi Palestina”, ”Nu Gaza, nu Liban, mi-aş da viaţa doar pentru Iran”. În plus, televiziunea Al-Arabiya, deţinută de familia regală saudită, a început să prezinte protestele din Iran drept unele pentru drepturile femeilor, nu unele economice, o linie editorială care vine în contradicţie profundă cu situaţia din Arabia Saudită, acolo unde femeile nici nu visează la libertatea pe care o au şi respectul de care se bucură femeile persane. O întrebare fundamentală este dacă se încearcă sau nu deturnarea acestor proteste din Iran.

De la primăvara arabă la iarna persană

Dintre aceste sloganuri mai lipseşte doar ”Lăsaţi proiectele balistice şi nucleare” pentru ca ele să exprime pe de-a întregul dezideratele strategice ale SUA şi Israelului în privinţa Iranului. Politica actualei administraţii de la Washington urmăreşte constituirea unei alianţe sunnite în Orientul Mijlociu (condusă de Arabia Saudită şi susţinută de Israel) pentru a bloca ascensiunea iraniană facilitată de implicarea Rusiei în războiul din Siria şi de încheierea acordului nuclear dintre Teheran, SUA, Rusia, China, Franţa, Marea Britanie şi Germania, în 2015, acord care a dus la ridicarea sancţiunilor economice. Regimul de la Teheran este aproape de a realiza o axă şiită în Orientul Mijlociu, de la Teheran, prin Bagdad şi până la Marea Mediterană, în Siria şi Liban, acolo unde este influentă mişcarea pro-iraniană Hezbollah, o iniţiativă strategică pe care SUA încearcă să o zădărnicească. În momentul în care această strategie iraniană a prins contur au început revoltele din oraşele iraniene. Foarte relevant în acest context este titlul unei analize publicate de cotidianul israelian Haaretz: ”Armele nucleare, protestele şi războaiele prin interpuşi: trei decizii cheie privind Iranul pe care trebuie să le ia Trump”.

Patru opţiuni pentru Iran

În octombrie 2017, Institutul Cato din Washington publica o analiză în care identifica opţiunile pe care administraţia Trump le poate avea in Iran, iar ele pot fi reduse la cele prezentate în analiza Haaretz. Toate aceste opţiuni vizează schimbarea polititicii iraniene, îmblânzirea puterii şiite, inamicul numărul unu al intereselor israeliene şi saudite în regiune. Prima opţiune ţine de noi sancţiuni economice (care rareori duc la o schimbare a politicii şi pentru care este greu de obţinut consens internaţional, atât din partea Rusiei, dar şi a statelor europene cu interese economice în Iran). A doua opţiune este contracararea Iranului prin intermediul unei axe sunnite conduse de Arabia Saudită şi/sau prin implicarea SUA într-o serie de războaie prin interpuşi în regiune. A treia opţiune ar fi o intervenţie americană directă în Iran (care ridică problema unui război ”ilegal”, fără acceptul ONU, şi a unor consecinţe nedorite, inclusiv nucleare).

”Schimbarea din interior”

A patra opţiune americană este ”schimbarea din interior a regimului”, cea care pare să fie sugerată de actualele proteste. Marea problemă, în opinia analiştilor de la Cato, este că în Iran nu există alternative viabile la actualul regim (unul perceput de altfel în Vest ca fiind moderat). Şi totuşi, opţiunile nu lipsesc. Presa occidentală vorbeşte tot mai mult despre amintita ”Mişcare Verde” născută în 2009, care poate fi întremată şi adusă în prim-plan, dar şi despre gruparea de opoziţie Mujahedin a-Khalq (considerată grupare teroristă în SUA până în 2012, dar a cărei implicare într-o schimbare de regim a fost susţinută de James Woolsey, fost director CIA, de Rudolph Giuliani sau de John Bolton, fost ambasador al SUA la ONU, de aripa dură a neoconservatorilor de la Washington). ”Un alt susţinător al ”democratizării prin coerciţie” este Mark Dubowitz, de la Fundaţia pentru Apărarea Democraţiei, care i-a cerut preşedintelui Trump să fie agresiv cu regimul iranian, slăbindu-i finanţele şi impunând sancţiuni economice masive, în paralel cu subminarea liderilor iranieni şi întărirea forţelor democrate din Iran”, se mai arată în studiul Cato. Tot aici este scris că directorul CIA Mike Pompeo a susţinut această abordare cât timp a fost congresman. Or, Mike Pompeo este dat acum drept cel mai probabil înlocuitor al lui Rex Tillerson la şefia diplomaţiei americane.

Indiferent de natura protestelor din Iran şi de încercările de a le instrumentaliza, începutul de an se anunţă extrem de dificil pentru teocraţia de la Teheran. Forţele iraniene de securitate sunt puse în faţa unei dileme: să înăbuşe protestele imediat, evitând potenţiala extindere, sau să evite recursul la forţă. Deja zecile de victime înregistrate arată că alegerea a fost făcută, iar de aici până la apariţia unui „martir” care să devină icoana mişcării anti-regim şi elementul central a discursului umanist-liberal al presei vestice (aşa cum a fost cazul morţii tinerei Neda Agha-Soltan în 2009, cu imagini ce au circulat săptămâni întregi în presa internaţională) este doar un pas. Pentru regimul islamic iranian, pentru Israel, SUA, Mişcarea Verde, Mujahedin e-Khalq, pentru serviciile secrete ale ţărilor de mai sus, şi pentru naţionalismul iranian aşa cum a fost cultivat el de la Revoluţia Islamică din 1979, începutul acestui an va fi un test.

  • Gandul.info/ Lelia Munteanu:

Iran – a cincea zi de proteste. „Mâna americanilor”?

O întrebare stă pe buzele editorialiştilor, fie că au sau nu curajul s-o exprime public.

În Iran e ”mâna americanilor”? E mână de la mână – americani, israelieni, saudiţi? Şi imediat vine argumentul multora care spun că nu există coincidenţe (ba există! am exemple devastatoare de coincidenţe în istoria lumii): documentul discret (secretul a fost dezvăluit, la mai puţin de două săptămâni, de Canalul 10 israelian) semnat pe 12 decembrie, la Casa Albă, între responsabilii militari şi ai securităţii naţionale din Statele Unite şi Israel, având ca ţintă Iranul. S-a purtat atunci discuţii intense între părţi, concentrate nu doar pe arsenal nuclear al regimului de la Tehran, s-au constituit patru echipe mixte de lucru, consilierii pe probleme de securitate naţională ai celor două părţi,  McMaster şi Meir Ben-Shabbat.

Memorandumul din 12 decembrie a revenit în atenţia opiniei publice în urmă cu câteva ore, când media israeliană a citat un articol din publicaţia kuweitiană Al Jarida  (“considerată trompeta Israelului”), care informa că regimul de la Ierusalim are undă verde, în urma unei înţelegeri cu Statele Unite, să-l lichideze pe  generalul Qassem Suleimani (poreclit de CIA “Shadow Commander”), versatul şef al operaţiunilor speciale desfăşurate de Iran în afara graniţelor).

N-am răspuns la întrebarea dacă în protestele care se extind şi se radicalizează în Iran e ”mâna americanilor”. Ar fi şi greu de documentat un răspuns direct. Iar memorandumul semnat pe 12 decembrie nu poate fi un argument solid, de vreme Statele Unite şi Israelul n-au nevoie să semneze hârtii ca să îşi conjuge forţele împotriva regimului de la Tehran. Cât priveşte generalul Suleimani, acesta e o ţintă veche (protejată însă o vreme de Administraţia Obama, înaintea semnării Acordului Nuclear din 2015).

Faptul că astăzi preşedintele Donald J. Trump s-a trezit cu noaptea-n cap ca să măgulească “bunul popor iranian” şi să transmită că e nevoie de o schimbare de regim n-are altă semnificaţie decât obişnuita sa agitaţie fanfaronardă, care – spuneam ieri – poate avea asupra ”bunului popor iranian” efecte opuse celor pe care liderul de la Casa Albă şi le doreşte.

În cea de-a cincea zi a protestelor se poate simţi ”mâna americanilor” – nefiresc ar fi fost să fie altminteri – într-un anumit tipar după care curge propaganda. Asta nu înseamnă că Statele Unite ar fi declanşat evenimentele, ci că ar fi neverosimil să nu încerce să le fructifice.

Valabil şi pentru Israel, unde premierul Netanyahu s-a grăbit  astăzi să afirme că ţara sa nu se află în spatele protestelor, după cum ar fi declarat preşedintele Hassan Ruhani.

Preşedintele nu nominalizase Israelul – în declaraţia făcută ieri, prima de când au  început mişcările de stradă – ci a dorit să calmeze spiritele, polemizând marginal doar cu Donald Trump, ”tipul acesta care încearcă acum să simpatizeze cu poporul nostru, uitând că în urmă cu câteva luni a catalogat naţiunea iraniană drept teroristă”.

În Iran nemulţumirile mocneau de luni de zile şi n-a fost nevoie decât de scânteia unui declanşator ca ele să explodeze. Iar pe declanşator au apăsat tensiunile existente între ayatollahi şi preşedinte. Înclin să cred că Mashhad-ul, oraşul în care au izbucnit joi protestele, s-a dorit a fi un avertisment pentru Ruhani, dar avertismentul a scăpat de sub control, lucru frenetic fructificat de ceea ce regimul de la Tehran numeşte ”duşmanii Revoluţiei [islamice din 1979]”.

Vor profita de proteste ayatollahii, ca să-l sacrifice pe preşedintele Ruhani?

A şasea zi de proteste.

Ayatollahul Khamenei a binevoit, în sfârşit, să vorbească. Nu încă direct naţiunii, ci – meşteşug de propagandă – la o întâlnire cu rudele martorilor războiului iranian-irakian (septembrie 1980-august 1988):

”În agitaţia acestor zile, duşmanii Iranului s-au unit cu toate instrumentele de care au dispus, inclusiv bani, arme (…), pentru a provoca daune sistemului islamic (…). Am ceva de spus despre aceste chestiuni şi voi vorbi cu poporul nostru drag la momentul potrivit”.

Spre deosebire de liderul de la Casa Albă (care tweetuie de câteva zile împreună cu familia sa de consilieri), Liderul Suprem de la Tehran a învăţat bine lecţia răbdării şi a înţeles proverbul persan ”a vorbi înseamnă a semăna, a tăcea înseamnă a culege”.

Ayatollahul Khamenei nu are, deocamdată, de ce să se îngrijoreze. Îşi cunoaşte bine sistemul opresiv din subordine. Ştie, de asemenea, că – spre deosebire de protestele din 2009, care au scos pe străzi milioane de oameni şi au durat câteva luni până când s-au stins – protestele de acum nu au nici lideri, nici program. Au, ce-i drept, o armă puternică, smar[t]phonul, însă regimul are grijă să bruieze comunicaţiile demonstranţilor.

Cum îi avertizam pe cei cu aşteptări prea optimiste încă din primul text despre evenimentele din Iran, o schimbare de regim e aproape imposibilă. Aproape zic, fiindcă demersul de a scoate în stradă contra-protestatari, cum se întâmplă în ultimele trei zile, poate fi sinucigaşă.

În rest, n-ar fi prima oară când analiştii CIA se înşeală asupra Iranului, dacă e să ne amintim doar de faptul că – şi după ce după ce conducătorul Revoluţiei Islamice din 1979, Ayatollahul Khomeini, se întorsese din exil – îl considerau un ”filosof-poet”, iar la sfârşitul lui 1978 tot nu considerau că sunt coapte condiţiile pentru o situaţie revoluţionară.

De ce aşteaptă încă Ayatollahul Khamenei momentul potrivit? Un posibil răspuns ar fi că, în funcţie de evoluţia lucrurilor, nu exclude sacrificarea preşedintelui Hassan Ruhani. Nu doar relaţiile tensionate dintre cei doi, amplificate înainte şi după semnarea Acordului nuclear din 2015, ci încercările repetate de reformă economică şi deschidere a ţării, pot să-l transforme pe clericul moderat Ruhani în ţap ispăşitor.

Probabil Liderul Suprem e convins că un discurs bine articulat propagandistic, în care să explice ”poporului drag” că politica lui Ruhani e motivul scumpirii ouălor, că ridicarea majorităţii sancţiunilor după semnarea Acordului cu ”Marele Satan” n-a adus nici mai multe locuri de muncă, nici prosperitatea sperată, ar calma situaţia. (Procurorul General ar scoate în faţă, cum a promis, nişte corupţi din rândul autorităţilor – există destui, chiar din rândul ayatollahilor). Odată identificat ţapul ispăşitor, ideea că duşmanii naţiei pândesc să dezbine Iranul ar putea să-i ţină în case pe mulţi, cum s-a întâmplat şi în 2009 (să nu uităm că discursul jignitor al preşedintelui Donald J. Trump, din septembrie, de la tribuna ONU, i-a deranjat profund pe iranieni, susţinători sau nu ai regimului).

Eliminarea lui Ruhani, singura voce raţională care s-a auzit în ultimele şase zile din Tehran, poate îndrepta lucrurile într-o direcţie greu de anticipat.


Categorii

1. DIVERSE, Iran

Etichete (taguri)

, , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

9 Commentarii la “PROTESTELE DIN IRAN. SPRE O SCHIMBARE DE REGIM? Intelegerea “discreta” intre SUA-Israel si oportunitatea restrangerii influentei regimului iranian in Orientul Apropiat

  1. https://www.facebook.com/TrenduriEconomice/posts/554926214859347

    Ocupaţi cu porcul şi sarmaua, n-aţi băgat de seamă că mega-războiul coaliţiei Arabia Saudită-Israel contra Iranului a început. Reţineţi: data de începere a acestui conflict este 27 decembrie, momentul în care tefeliştii iranieni au fost scoşi pe străzi.
    Operaţiunea este una clasică de destabilizare, utilizată în tot Orientul cu prilejul „primăverilor arabe”. Tinerii care ies pe străzi au exact acelaşi profil cu al tuturor teleghidaţilor de pe mapamond: marginali, schizoizi, dependenţi de reţelele sociale, de unde, de altfel, şi primesc comenzile.

    Ieşirea în masă pe străzi arată limpede faptul că regimul iranian s-a comportat absolut neprofesionist în combaterea propagandei şi a „infiltrărilor tehnologice”. Încă de la Premiul Nobel „cu cântec”, decernat în 2003 lui Shirin Ebadi, autorităţile iraniene ar fi trebuit să înţeleagă că se investeşte masiv în detonarea regimului de la Teheran. Iată că a sosit momentul zero.

    Probabil vă întrebaţi ce urmează. Războiul hibrid presupune, anterior atacurilor armate, fragilizări ale punctelor cheie. Cum autorităţile civile sunt ţinute în şah de către „manifestaţiile pentru democraţie”, următorul pas este fragilizarea armatei. Deja serviciile SUA lucrează împreună cu Mossad-ul pentru eliminarea lui Qasem Soleimani, fiind deja transmise mesaje publice despre această iniţiativă.

    Eliminarea lui Qasem Soleimani, dincolo de bifarea unui punct critic în agresiunea hibridă începută asupra Iranului, ar oferi SUA o răzbunare istorică deoarece generalul iranian este persoana responsabilă pentru eşecul usturător al SUA în Siria.

    În cazul în care asasinarea lui Soleimani va reuşi, calea este liberă pentru un atac al Saudiţilor asupra Iranului, motivele putând fi oricare.
    Sunt două aspecte demne de urmărit în acest conflict. În primul rând e esenţial de văzut dacă Rusia va face blatul cu alianţa SUA-Israel-Arabia Saudită. E un moment critic. Rusia pare să fi prevăzut conflictul deoarece au vândut armament de ultimă generaţie Iranului imediat după ridicarea embargoului. Acum însă, dată fiind miza, e posibil ca Rusia să fie „păcălită” din nou cu un blat de zile mari. Cel de-al doilea aspect este reprezentat de adevăratul arsenal iranian. Un război deschis ar putea scoate la iveală armele avansate deţinute de către Iran.

    Chiar dacă pare slab, Iranul are cercetători de top şi, dincolo de eşecurile mega-mediatizate ale industriei de armament de acolo, există dezvoltări tehnologice impresionante. Celor sceptici le voi reaminti modul în care iranienii au capturat drona americană de spionaj: nu cu tunul sau cu antiaeriana, ci cu manipularea comunicaţiei.

  2. http://stiri.tvr.ro/donald-trump-critica-pakistanul-pe-twitter–adaposte–te-terori–ti-pe-care-noi-ii-vanam-in-afganistan_826438.html#view

    https://www.facebook.com/TrenduriEconomice/posts/555335048151797

    În contextul generării unui conflict iminent în Iran, a apărut ca teribil de nepotrivită reacţia lui Trump la adresa Pakistanului. Cu siguranţă, antitrumpiştii de meserie de-aici şi de peste Ocean, au pus-o pe seama comportamentului rudimentar al actualului preşedinte american. Ar fi totuşi o prostie să reducem lucrurile la şabloanele care ne sunt livrate de către propaganda ticăloasă din media.

    Cu siguranţă, gestul de a ataca un vecin al Iranului pare o prostie fără margini în contextul iminentului război. Aceasta pentru că, indiferent de desfăşurările din teren, orice punct de „atingere” poate fi considerat unul strategic. Dar dacă, dincolo de meciul cu Iranul – care este mai mult un meci al Israelului – se află ceva mult mai grav? A-l face pe Trump un handicapat mental e simplu, dar mai greu e să explici cum de-i vin aceste chestiuni în minte în condiţiile în care nu prea avea ce să ştie despre Pakistan dacă asta nu ar fi un subiect fierbinte prin Administraţia SUA. Mult mai înţelept e să căutăm prin dezvoltările geostrategice din zonă. Există oare?

    O primă ştire de o importanţă capitală este de dată mai veche, dar extrem de importantă în analiza de azi: închiderea bazei americane din Kârgâstan(Manas/Ganci Air Base) în 3 iunie 2014. Aceasta a reprezentat o pierdere majoră deoarece practic a eliminat SUA din Asia Centrală. A fost un joc geopolitic major, în care Rusia a jucat magistral, având avantajul „terenului” pe care-l cunoştea mai bine. Teoretic interesul Rusiei pentru ieşirea directă la „apele calde” n-a fost dat uitării nicio clipă. Astfel încât, „ofensiva kârgâză” ar putea face legătura cu recentul scandal, mai ales în condiţiile în care culoarul Kârgâstan – Tadjikistan – Pakistan ar fi unul ideal care-ar deschide accesul(şi controlul) rusesc la Marea Arabiei şi Golful Oman. Însă, chiar dacă poate părea surprinzător, nu acesta e motivul scandalului. Sau, altfel spus, nu direct.

    În zonă e un alt jucător gigantic ale cărui interese, din ce în ce mai contondente pentru SUA, nu pot fi trecute cu vederea. Este vorba, desigur, despre China. Iar evenimentul misterios care a pus pe jar Administraţia Americană a fost întâlnirea miniştrilor de externe din Pakistan şi Afganistan găzduită de China la Beijing pe 26 decembrie 2016. Cu ocazia acestei întâlniri cele două ţări şi-au luat un angajament ferm de rezolvare pe cale paşnică a conflictelor dintre ele. Cu toate că pare o copilărie, este vorba de o ofensivă bulversantă a Chinei care, prin iniţiativa economică a „Drumului Mătăsii”, promite participanţilor dezvoltări sustenabile ale economiilor proprii şi integrarea lor în succesul economic chinez. O pace între Pakistan şi Afganistan, dublată de conectarea acestor ţări la interesele chineze ar elimina definitiv SUA din zonă. Pentru Afganistan, chiar dacă musteşte de acoperiţi americani, a venit momentul unei decizii istorice. Ce alege? Să fie producător ieftin de opiu pentru manevrele murdare ale SUA şi să se supraîndatoreze achiziţionând junk-urile americane, sau să participe la un proces economic major şi sustenabil, în care să ofere valoare adăugată produselor şi serviciilor proprii? E o întrebare la care nu cred că e greu de răspuns.

    Aşa cum destabilizarea Siriei a fost un punct strategic pentru „concurarea” gazului rusesc, iată că destabilizarea Iranului este un plan strategic pentru împiedicarea realizării unei părţi semnificative din „Drumul Mătăsii”. Marea problemă e că Europa, aflată într-o putreziciune cronică, nu mai e capabilă să-şi vadă interesele. Marşarea Europei la „planul american” din Siria a condus la accelerarea gazoductului ruso-chinez, care e primul pas în diversificarea de care avea nevoie Rusia. Marea problemă pentru europeni e că abia acum, ca efect al prostiei fără margini a politicii americane, Rusia a devenit un jucător adevărat, putând oricând manevra manivela distribuţiei în direcţia în care doreşte. Vă ameninţă o iarnă rece? Nasol, rusul s-ar putea să justifice că a crescut teribil cererea Chinei, iar China, nu-i aşa, e un partener strategic spre deosebire de Europa care se numără printre duşmanii care impun sancţiuni.

    Având toate aceste date în obiectiv, putem înţelege că nervozitatea lui Trump n-a fost una gratuită, ci izvorâtă dintr-o frustrare extremă. Frustrare care, în mod sigur, vor împinge SUA în ciudata ecuaţie iraniană de unde va ieşi teribil de mult sânge, dar şi posibilitatea ca SUA să fie definitiv eliminată de pe eşicherul politic internaţional, iar Israelul să se dezintegreze. Cu toate că ipoteza pe care o lansez acum pare puţin probabilă, singura certitudine pe care o avem este aceea că nişte băieţi inconştienţi joacă la cacialma. Şi-şi joacă propria existenţă!

    Update: Nici nu s-a uscat bine cerneala electronică de pe postarea de faţă, că citesc ştirea conform căreia Rebelii Houthi din Yemen au capturat un submarin autonom de spionaj al SUA, REMUS 600(un fel de dronă acvatică). O altă dovadă a degringoladei în care se află bugetofaga armată americană.

  3. ” mary_podlesak • 8 hours ago

    It’s wonderful Iranians are coming to believe in Christ. What evidence is there that they are coming to belief in Jesus through the Catholic Church? There is only one true Church. Believing erroneous doctrines about Christ does not help the Iranians or us.

    I would be very careful supporting the “spontaneous” demonstrations of Iranians. Many larger demonstrations occurred throughout Iran in support of the government. It has been alleged that these “spontaneous” demonstrations were CIA instigated. ”

    Sigur,fiecare cu a lui . Dar are un argument ….

    https://en.wikipedia.org/wiki/Christianity_in_Iran

    The government guarantees the recognized Christian minorities a number of rights (production and sale of non-halal foods),[citation needed] representation in parliament, special family law etc.[citation needed] According to US-based Barnabas Fund government intrusion, expropriation of property, forced closure and persecution, particularly in the initial years after the Iranian Revolution, have all been documented.[citation needed]

    https://en.wikipedia.org/wiki/Freedom_of_religion_in_Iran

    The authorities are “vigilant in curbing proselytizing activities by evangelical Christians” including when services are conducted in Persian,[2] but some sources indicate that Bibles and religious material on Persian are freely available to Iranians.[25] Status related to this issues can be hard to determine because of poor relationships between Iran and other states, such as the United States, and due to Iran’s strict controls of media and information. For example, Youcef Nadarkhani is an Jammiat-e Rabbani (Christian) pastor who was given a death sentence for apostasy,[26] though eventually he was released after winning an appeal. Nevertheless, he was sentenced to three years in prison for proselytizing. Iran has denied many components of Nadarkhani’s story, and has even described such claims by Western media as “propaganda”.[27] Blasphemy law in Iran is used as a weapon against Christians and Christianity within Iran’s borders.[28][29]

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare