Inca un autodenunt al AM Pippidi: LEGISLATIA ANTICORUPTIE – INSTRUMENT POLITIC! Protestatarii #REZIST, manipulati prin MERCENARI/ Reactii puternice fata de interventiile ofensatoare ale AMBASADELOR pe tema LEGILOR JUSTITIEI/ Influentatorii binomului regreta “CAMPUL TACTIC”/ Statul de drept, inghitit de STATUL DISCIPLINAR

• Marcelina Popa: 

Un articol care merita citit integral:

Cum se va termina cu legile justiției? Anul 2018 – prognoza

Din articol reiese că legile anticorupție introduse acum zece ani, în România, au fost menite să schimbe clasa politică şi, de aceea, au fost intenționat concepute mai dure decât în Europa occidentală.
Efectul a fost nul. Clasa politică nu s-a schimbat în bine şi nici nu dă semne că o va face, dimpotrivă:

“PNL, PDL și Traian Băsescu au câștigat criticînd corupția din PSD, iar opt ani mai tîrziu aveau tot atîția oameni pe lista neagră ca și PSD, iar Băsescu din președinte anticorupție dădea partidul pe mîna familiei, grupul infracțional al soțului favoritei lui depășea în profituri grupurile contra cărora fusese ales să lupte iar fratele lui făcea trafic de influență cu crima organizată. Or, dacă înlocuitorii celor corupți devin la fel de corupți nu prea se cheamă că ai reușit schimbarea clasei politice”.

Insă, aşa cum aminteşte Sorin Faur aici, legislația penală nu trebuie creată cu scopuri politice, ci pentru a-i prinde pe hoți. Totul de aici a pornit, acesta a fost păcatul originar! Intr-un stat de drept, justiția nu-şi propune să înlăture anumiți politicieni (pe cei “răi”) pentru a face loc celor “buni”.

Aşa cum era de aşteptat, lucrurile au degenerat, s-a ajuns la inculpări ale unor candidați în momente strategice, la influențarea decisivă a rezultatelor alegerilor şi, în consecință, la războiul actual, lucru recunoscut şi de Alina Mungiu – Pippidi:

“radicalizarea de azi ar fi fost evitată dacă DNA nu inculpa în momente strategice pe Dragnea și Tăriceanu. Încercarea prea directă de a influența jocul politic a contribuit la escaladarea asta [acest “prea directă” ne doare … – nota mea]. Nu am motive să îi apăr pe acești oameni, dimpotrivă, avînd în vedere istoria mea conflictuală cu ei, dar statul de drept se apără doar cu mijloacele statului de drept, și de la dosarul cu referendumul la mărturia mincinoasă a lui Tăriceanu nu îmi plac dosarele astea contra lor, nu sunt din acelea pe fapte clare de corupție, sunt destul de discreționare”.

Care e soluția? Se mai poate îndrepta ceva? Alina Mungiu Pippidi îşi pune speranțele în CCR şi, pe termen ceva mai lung, într-un nou partid care să ajungă la putere prin alegeri, nu prin mişcări de stradă.

• Sorin Faur: 

“În mod normal, în acești 12-13 ani de la primele legi anticorupție ar fi trebuit ca justiția plus alegerile să elimine treptat pe oamenii cu probleme și să-i înlocuiască treptat cu o altă clasă politică.” (Alina Mungiu-Pippidi)

Citata susține că, via DNA, ANI și instanțe de judecată, scopul principal al legislației penale emanate începând cu 2005 de societatea civilă 🙂 tip ea însăși, Monica Macovei, Cristian Diaconescu a fost înnoirea clasei politice. Doamna politolog recită grozăvia cu o seninătate soră cu diagnosticul de balamuc, ceea ce e, totuși, liniștitor, dumneaei fiind de meserie. E de eliminat din evaluare pînă și faptul că doamnei politolog i s-a urcat demult la cap, cu amețeală, închipuiala că este făcător major și normator gigantic de istorie și civilizație națională, pe alocuri chiar universală. Normal. Orice suficiență are o asemenea credință supraponderală în/despre sine.

Enunțul nu e nou, deci nici surprinzător. Însă tocmai banalizarea tezei e monstruoasă. Cu alte cuvinte, un grup de putere/interese – identificabil, cu nume, prenume, CNP -, printr-unul dintre notorii săi purtători de cuvînt, își asumă deschis eliminarea altor grupuri de putere/interese, cu vinovăție prestabilită, prin implicarea premeditată a justiției, tractată în jocul propriilor interese politice. Avem aici cea mai fidelă definiție a corupției politice. E chiar apoteoza corupției politice.

Ultima dată cînd am controlat, legislația penală și instituțiile judiciare din democrații erau construcții obligatoriu paralele cu politicul, deci și independente de orice agendă de putere, chiar dacă acea agendă se revendică de la idealuri de-o exemplară măreție. Toți marii criminali din istorie au fost animați de bune intenții și de mirajul binelui mai înalt, cărora le-au subordonat mijloace neortodoxe, dar foarte eficiente. Însă în țările canalizate, alea din UE, de exemplu, legislația penală e destinată prinderii hoților, NU – iarăși? – luptei de clasă, politică în cazul nostru.

Pe mine mă lasă paf relaxarea angajării deschise și sincere a acestui proiect: de peste un deceniu, programatic, un grup de putere admite că a produs și instrumentalizat legislație penală cu care să-și elimine concurența politică de pe scenă. Proiectul este cu totul străin de orice ingredient democratic și ne ține captivi la antipodul statului de drept. Culmea, în numele statului de drept!

• Laurentiu Gheorghe:

Alina Mungiu-Pippidi iti asumi nepriceperea? Legile anti corupție au fost o prostie de la început cu rezultatul previzibil de acum. Nu poti face reforma politica prin mijloacele polițienești corupția este un fenomen politic nu administrativ ca urmare reforma clasei politice trebuie făcută ÎNAINTEA luptei anti corupție in loc de legi anti corupție trebuiau făcute partide, instituții, ong-uri reale cinstite si democratice trebuiau stimulați oamenii cinstiti sa nu plece sa se angajeze in activitatea politica, administrativă , civică . Legile singure nu funcționează ai nevoie de organizații puternice si corecte care sa le pună in aplicare astea se fac greu in timp cu eforturi si multă inteligenta si știința ca d-asta studiem stiințe politice, economie, psihologie, sociologie , filosofie politica , politici publice nu ca sa le dam in cap adversarilor politico-intelectuali ci realmente sa rezolvam problemele societății noastre.

un sfat final pentru #rezistentii de buna credința, nu mai ieșiți ca prostii in piețe, își bat joc de voi, de buna voastra credinta, de inteligenta si moralitatea voastră aceiași idioți care credeau ca pot schimba clasa politica dând legi aplicate de sistemul securisto-mafiot, daca vreți schimbare intrați in partide, administrație SRI, INM, magistratura, angajați-va la stat si pregătiți-va de a va dedica viața luptei cu ce înseamnă tarele societății romanești altfel nu faceți decât sa ajutați o clica sa ia locul altei bande de mafioți

• Romania Curata/ AM Pippidi: Cum se va termina cu legile justiției? Anul 2018 – prognoza

1.Care este natura conflictului care a măcinat societatea românească în anul 2017?

Conflictul din 2007 este datorat unei discordanțe dintre legislația noastră anticorupție, băgată pe gîtul politicienilor de generația noastră, activiștii integrării europene din anii două mii (Cristi Diaconescu, Monica Macovei, societate civilă), cu ajutorul și sub presiunea UE, înainte de integrare, cînd aceștia nu aveau curajul să se opună pentru că intrarea României în EU era pusă sub semnul întrebării, și practicile clasei politice. Această legislație lovește în întreaga clasă politică și administrativă din România, dovadă miile de conflicte de interese și incomtabilități din justiție și miile de condamnări de pe Harta corupției de pe situl România curată. În mod normal, în acești 12-13 ani de la primele legi anticorupție ar fi trebuit ca justiția plus alegerile să elimine treptat pe oamenii cu probleme și să-i înlocuiască treptat cu o altă clasă politică. DNA a băgat în închisoare mai mult de jumătate din baronii locali, dar evoluția nu a avut loc, pentru că aceștia au reușit să transmită puterea unor apropiați sau membri ai familiei. Opoziție la legile anticorupție a fost permanent, mai ales din partea PSD și UDMR, dar faptul că și în 2012 și în 2016 alegerile au fost cîștigate de majorități care au direct de suferit din cauza acestor legi a făcut legile nesustenabile. Aici nu e vorba de opinii, ori acești oameni elimină legile, ori legile îi elimină pe ei.

2. Nu e vina faptului că PSD a ales lider pe Liviu Dragnea care a dus la asumarea acestei atitudini fățișe anticorupție?

E destul să iei la mînă Parlamentul și primarii să vezi că vorbim de sute de oameni, probabil mii. Numai din aministia lui Florin Iordache, care anulează decizii ale justiției în iprocese cu ANI între 2007 și 2013 ar scăpa de interducția de a mai ocupa funcții 675 de persoane. Alte zeci, poate sute ar beneficia de schimbările, retroactiv aplicate, ale Codului Penal și al celui de procedură. Dragnea e unul din aceste sute, când nu era el, era demonizat Ponta, cînd nu va mai fi el va fi altul, și tot așa. Important e faptul că ei sunt reprezentativi pentru o majoritate pe care noi am sperat să o eliminăm prin legile astea, dar care continuă să domine politica românească la toate nivele, național, județean și local. E normal să se solidarizeze între ei, că sunt toți în aceeași oală.

3. De ce nu s-a înlocuit clasa asta politică penală cu una nouă?

Pentru că se pare că alta nu exista, și comportamentul corupt a apărut și la cei care au profitat de Coaliția pentru un Parlament curat din 2004, adică PNL, PDL și Traian Băsescu, ei au câștigat criticînd corupția din PSD, iar opt ani mai tîrziu aveau tot atîția oameni pe lista neagră ca și PSD, iar Băsescu din președinte anticorupție dădea partidul pe mîna familiei, grupul infracțional al soțului favoritei lui depășea în profituri pe grupurile contra cărora fusese ales să lupte iar fratele lui făcea trafic de influență cu crima organizată. Or, dacă înlocuitorii celor corupți devin la fel de corupți nu prea se cheamă că ai reușit schimbarea clasei politice. Chiar cînd PNL s-a scindat în două aripi, cea asociată cu PSD a cîștigat alegerile, că oamenii au considerat că sunt la fel de corupte amîndouă și au votat pe alte criterii. La ora aceasta nu există în societate la nivel regional și local o elită alternativă, oamenii competitivi și onești nu sunt asociați sau nu sunt, partidele noi nu au încă o bază reprezentativă. Și atunci la alegeri reciclăm mereu aceiași oameni, care nu acceptă să aibă constrîngeri legale mai mari ca omologii lor din Germania sau Franța, cum e cazul acum, mai ales că ei fiind mai corupți consecințele pentru ei ar fi chiar mai dramatice.

4. Ce este mai periculos din legile justiției modificate în aceste zile?

Ceea ce se aplică retroactiv, nu e clar de ce, și practic anulează ce au făcut ANI, DNA și instanțele ani de zile, aducând la zero efortul de a reînoi clasa politică. În rest, degeaba muncesc unii să traducă legile, e perfect adevărat că nu e nici o legătură între felul cum e organizată justiția (cine pe cine numește) și felul în care funcționează ea de fapt, între ceea un un coleg de al meu, profesorul Stefan Voigt, numește independența de jure (constituțională) și cea de facto, dovezile sunt clare, echilibrul de putere, și nu organizarea judiciară explică independența justiției. Organizarea judicară poate fi în fond dată peste cap din nou de un Parlament viitor, în vreme ce dacă anulezi procese pe șapte ani și pierzi ocazia să elimini șapte sute de oameni, totul a fost degeaba, înseamnă că justiția chiar nu reușește să aducă vreo contribuție la primenirea clasei politice.

5. Bun, și atunci de ce manifestanții strigă mai ales contra legilor de organizare?

Manifestanții sunt de două feluri: cu agende politice și sincer preocupați de soarta justiției. Primii sunt ceva mai bine informați, dar manipulează la greu, de asta vedem mulți mercenari GOLD în fruntea luptei pentru justiție, serviciile lor au fost achiziționate de cine are interes politic, iar ceilalți nu au nici o idee, deși instinctul lor că unii trec legi în interes propriu e just. Și acum, pe situl Corupția ucide oamenii sunt chemați la manifestație contra CCR alături de Parlament pe 20 ianuarie, deși CCR a judecat corect în general și numai ei ne pot scoate din situația asta. Dacă CCR era politizat nu se luau toate deciziile care nu convin unora cu un singur vot contra, iar Daniel Morar, omul care a făcut DNA, vota mereu cu majoritatea…Nu e bine, cînd nu știi nici legi de la noi, nici din alte țări, cînd nu faci deosebirea dintre Daniel Morar și Mălin Bot astfel că poți crede că primul e un corupt și al doilea un apostol al integrității să fii așa de categoric. E bine că lumea iese din casă, dar dacă ar citi cine ce făcea acum cinci, zece, douăzeci de ani din actorii de pe scena publică ar fi și mai bine. Ca să-l citez pe Dorin Tudoran, nu știrile false, ci personalitățile false sunt problema la noi, și cine nu deosebește pe Darth Vader de maica Tereza să nu iasă din casă, că mai rău face.

6. Puneți în continuare la îndoială că manifestațiile sunt spontane?

Începînd cu decembrie 1989, manifestațiile la noi, dat fiind că participanții sunt neasociați, nu se cunosc între ei și nici ce se întâmplă prea bine sunt mereu infiltrate, deturnate și folosite. Lumea să se întrebe de ce nici o organizație cunoscută nu organizează ce e în Victoriei, și cum de spontan fostul meu șofer ajunge purtătorul de cuvînt, care face legătura între manifestanți, PNL și USR, ca să nu mai vorbesc de actori mai puțin vizibili? Dat fiind că eu știu în cîte partide a fost el și că nu are legătură cu hipsterii îmi vine greu să cred altceva decît că spontaneitatea unora e la greu folosită de alții. Am primit reproșuri că de ce i-am lăsat pe manifestanți pradă serviciilor și mercenarilor, nu i-am lăsat noi, și societatea civilă instituționalizată e solidară cu manifestanții, dar nu cu manipulatorii lor.

7. Și folosirea asta de ce contează, din moment ce chiar dvs spuneți că majoritatea parlamentară e penală?

Penală o fi- nu numai majoritatea- dar e și aleasă. Nu aș vrea să văd a doua schimbare de guvern în stradă, cînd prima a eșuat din motive de lipsă de alternativă. Cred că alternativa bine construită, care convinge în alegeri, este calea înainte, să că radicalizarea de azi ar fi fost evitată dacă DNA nu inculpa în momente strategice pe Dragnea și Tăriceanu. Încercarea prea directă de a influența jocul politic a contribuit la escaladarea asta. Nu am motive să îi apăr pe acești oameni, dimpotrivă, avînd în vedere istoria mea conflictuală cu ei, dar statul de drept se apără doar cu mijloacele statului de drept, și de la dosarul cu referendumul la mărturia mincinoasă a lui Tăriceanu nu îmi plac dosarele astea contra lor, nu sunt din acelea pe fapte clare de corupție, sunt destul de discreționare. Consecințele politice riscă să se fi produs deja la ora cînd instanțele vor decide asupra meritului acestor dosare.

8. Cine poate rezolva situația actuală?

Pe fondul legislativ, doar CCR, de asta măcar ar trebui să o respecte cei de partea statului de drept. Pe fond, ne trebuie o altă majoritate parlamentară, care nu este vizată de legile anticorupție, dacă nu reușim să avem una se va întîmpla ca în Italia, unde Parlamentul a calmat campania anticorupție și a scos dinții la legi, așa s-a terminat mani pulite. Unii cred că victoria o să vină dacă iarăși pun la un loc pachetul de dreapta din 2016, Cioloș-PNL-USR, care a mai pierdut odată. Vom vedea dacă PSD face destule prostii ca să facă să cîștige tabăra cealaltă fără nici un merit, părerea mea e că dacă evită prostia supremă, adică suspendarea lui Iohannis, care ar solidariza pe toată lumea de partea lui, nu există la ora asta un proces de construcție a elitei alternative suficient de profund și de profesional ca să vedem altceva decît un conflict perpetuu și o situație mereu pe muchie, fără cîștigător clar.

• ActiveNews:

Legile justiției. Un judecător dă un răspuns de o DURITATE nemaipomenită ambasadelor: Ați TĂCUT când se semnau protocoalele secrete. Justiția e disfuncțională. Despre ambasada Franței: O aroganță ieșită din comun

Judecătoarea Florica Roman, de la Curtea de Apel Oradea, se adresează ambasadorilor Belgiei, Danemarcei, Finlandei, Franței, Germaniei, Olandei și Suediei, cei care și-au exprimat îngrijorările cu privire la modificările legilor justiției prin intermediul unei scrisori deschise.

„Ambasada Franței, pe data de 28 decembrie, după ce i s-au pus la dispoziție traducerile în engleza a modificărilor la legile justiției, într-o reacție de o aroganță ieșită din comun, a spus ca “urmărește cu atenție ansamblul evoluțiilor legate de reforma justitiei, inclusiv discutiile din cadrul societății românești și dispune de propriile servicii de traducere în acest scop”. Atât în calitate de judecător, cu peste 25 de ani vechime, cât și de cetățean român și european, vă solicit public să precizați concret care articole din “legile adoptate recent privind reforma justitiei, în forma actuală,” aveți “convingerea” că riscă sa pună în pericol “progresele” despre care vorbiți în comunicat.

Reacția pe care ați avut-o, de a critica în termeni generali modificări legislative fără a oferi exemple concrete de articole problemă, nu doar că nu sprijină independența justiției, dar contribuie la campania de dezbinare a societății românești în care justiția este folosită ca maciucă politică și în care propaganda, manipularea și dezinformarea au luat locul argumentelor juridice. Căci despre propagandă, manipulare și dezinformare este vorba dacă nu sunt expuse, clar și punctual, care modificări adoptate la legile justitiei ar pune în pericol independența justitiei ori ar subordona politic procurorii sau judecătorii, așa cum s-a tot vehiculat în această perioadă”, se arată în scrisoare.

Florica Roman vorbește despre valorile comune la care fac referire ambasadorii, dar dând exemplul unor situații în care reprezentanții țărilor străine în București au tăcut.

“Ați tăcut când s-a aflat că în Romania din 2005, sub pretextul combaterii corupției ca risc/vulnerabilitate la siguranța națională, Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a emis hotărâri secrete prin care li s-au permis serviciilor de informatii sa imixtioneze în justiție. Altfel spus, într-o țară membra a Uniunii Europene, monitorizată de Comisia Europeană prin MCV si in care ambasadele s-au aratat preocupate permanent de “independenta justitiei”, aceasta justitie a ajuns să funcționeze în baza unor reglementări secrete la care nici persoanele acuzate și nici măcar judecătorii nu au acces. La fel era în communism”.

Judecătoarea vorbește și despre anul 2009, atunci când Parchetul General a semnat un protocol secret cu Serviciul Roman de Informatii (SRI) în baza căruia agenți și ofițeri SRI au făcut “echipe mixte” operative cu procurori pentru a face anchete penale, ”deși SRI avea interzis expres prin lege sa fac[ acte de urmărire penală.(…). Astfel de înțelegeri secrete existau în comunism între Securitate și procuratură. Ați tăcut cand fostul minstru al justitiei Raluca Prună a afirmat ca în Romania “drepturile sunt un lux”. Lux erau drepturile și în comunism, lux de care numai nomenclatura comunistă se bucura. Ați tăcut când Guvernul Ciolos a emis în miez de noapte Ordonanta de Urgență 6/2016 prin care a făcut Serviciul Roman de Informații “organ de urmărire penala”, asa cum era fosta Securitate comunistă. Prin acea ordonanta de urgenta premierul Ciolos a reinstituit practic, la 27 de ani de la Revolutia anti-comunistă, Directia VI Cercetări penale a Securității comuniste, care avea menirea, printre altele, de urmarire si persecutare a opozantilor regimului.

Ați tăcut cand acelasi premier Dacian Ciolos a modificat in 2016 prin mai multe ordonante de urgenta, fără nici o dezbatere publică, sute de alineate din Codul penal si Codul de procedura penală.

Ați tăcut când generalul SRI Dumitru Dumbravă a afirmat public că instanțele de judecată au devenit “câmp tactic” pentru acest serviciu de informații, serviciu care “în prezent [își menține] interesul/atenția până la soluționarea definitivă a fiecărei cauze”.

Ați tăcut și când acelasi general, în fata Comisiei parlamentare de control al SRI, a afirmat recent că vizita judecători inainte de pronuntarea unor hotărâri și că SRI acorda “consultații juridice” magistratilor. și in comunism Securitatea ăadea “indicatii prețioase” procurorilor si judecătorilor.

Ați tăcut când actualul președinte, Klaus Iohannis, a introdus în Strategia Națională de Apărare pentru perioada 2015-2019 conceptul de “securitate națională extinsă”, prin care absolut fiecare domeniu cheie al societatii romanesti, inclusiv justitia, a devenit domeniu de interes si actiune pentru serviciile de informații.

Conceptul de securitate nationala extinsă “vizeaza interesele care converg spre asigurarea securitatii nationale, manifestate in urmatoarele domenii: apărare (inteleasa în dubla calitate normativa, de aparare nationala si aparare colectiva), ordine publica, activitatea de informatii, contrainformatii si de securitate, educatie, sanatate, economic, energetic, financiar, mediu, infrastructuri critice. Strategia are o abordare integratoare si multidimensionala, in care dimensiunea de aparare se imbina si echilibreaza reciproc cu o serie de alte dimensiuni ‐ ordine publica; activitatea de informatii, contrainformatii si de securitate; diplomatia; managementul situatiilor de criza; educatia, sanatatea si demografia”.

Toate domeniile mai sus inșiruite reprezintă, conform Strategiei, amenintari, riscuri sau vulnerabilitati la adresa securitatii nationale.

Mai mult, la “obiective nationale de securitate”, în respectiva Strategie, a fost inclusa “buna functionare a justitiei si asigurarea ordinii de drept”, iar la vulnerabilitati a fost inclusă și justiția.
Așadar “buna functionare a justiției” nu mai este de competența Consiliului Superior al Magistraturii ori a Inspectiei Judiciare, ci a serviciilor de informatii coordonate de CSAT.

În fața acestor atacuri la adresa democratiei, statului de drept, independentei justitiei și drepturilor fundamentale ale românilor ați tăcut, în schimb va exprimati “ingrijorari” abstracte cand printr-un proces parlamentar democratic si transparent s-au facut modificari legislative”.

Deputatul Daniel Gheorghe despre scrisorile ambasadorilor: Am fost martorii perpetuării unui comportament care parcă vine să reproducă pe micii guvernatori de pe vremea Regulamentului Organic și a dublei „protecții” ruso-turce

Deputatul PNL Daniel Gheorghe consideră că unii dintre ambasadorii prezenți la București s-au comportat în 2017 precum „micii guvernatori de pe vremea Regulamentului Organic și a dublei „protecții” ruso-turce” din secolul XIX.

Reacția sa vine după ce, pe 21 decembrie, o serie de ambasade străine au găsit de cuviință să „atenționeze” Parlamentul României asupra legilor justiției aflate în dezbatere.

Parlamentarul de Ilfov mai spune că România trebuie să-și regândească politica externă și să se orienteze, pe lângă SUA, spre „Marea Britanie, Polonia, Spania și țările din spațiul european de sud-est, începând cu Grecia”.

„În anul 2017, în România, am fost martorii perpetuării unui comportament al unora dintre ambasadorii străini acreditați la București care parcă vine să reproducă pe micii guvernatori de pe vremea Regulamentului Organic și a dublei „protecții” ruso-turce. Este evident că România are datoria de a-și regândi relațiile externe. Pe lângă parteneriatul strategic cu Statele Unite, esențial proiecției externe a României, cred că principalii noștri parteneri din afară ar trebui să fie Marea Britanie, Polonia, Spania și țările din spațiul european de sud-est, începând cu Grecia. În rest, ar fi timpul să nu mai băgăm în seamă toate punctele de vedere ale birocrației de la Bruxelles și să tratăm cu umor și doar atât ideile bizare ale unor personaje dornice de afirmare internațională precum domnul E. Macron. Dacă vrem să contăm trebuie să jucăm ! Cartea României, nu a altora, doar suntem o țară mijlocie pe harta lumii și un neam vechi, nu o societate anonimă de caritate internațională!”, a scris deputatul Partidului Național Liberal.

Doar o simplă coincidență? New York Times și The Washington Post atacă la unison schimbările pregătite de PSD la legile justiției: Lideri ca Merkel și Trump trebuie să intervină pentru a salva democrația din România

Două dintre cele mai cunoscute publicații din lume, New York Times și The Washington Post, dedică, la interval de o zi unul de celălalt, ample spații legate de modificările pe care PSD vrea să le facă la legile justiției.

Democrația din România este în pericol să facă pași înapoi, iar românii onești au nevoie de ajutor din partea guvernelor occidentale, scrie The Washington Postîntr-un comentariu asumat de board-ul editorial al ziarului. Acest ajutor trebuie să vină direct din partea unor lideri de cel mai înalt rang, cum ar fi Angela Merkel sau Donald Trump, care trebuie să intervină direct pentru a opri regresul democrației.

Publicația trece în revistă demersurile din ultima perioadă ale Parlamentului de la București ce vizează modificarea legilor justiției. Menționează și contextul regional, notând că „revoluția democratică ce a cuprins Europa Centrală după prăbușirea imperiului sovietic este în pericol de a fi răsturnată”.

Unul dintre cei mai mari beneficiari ai acestor măsuri ar fi chiar cel mai puternic om din PSD, Liviu Dragnea, care a fost condamnat pentru fraudă la vot și este cercetat și pentru alte infracțiuni, inclusiv folosirea nepotrivită a 25 de milioane de euro din fondurile europene, precizează The Washington Post. Cea care ar avea cel mai mult de pierdut este Laura Codruța Kovesi, curajoasa șefă a DNA, adaugă publicația, care menționează că la București „umblă vorba” că puterea va încerca demiterea ei, urmându-și „reformele”.

Protestatarii și politicienii din România – „țară care s-a luptat mult timp cu corupția” – se pregătesc pentru o perioadă tensionată în luna ianuarie, la aproape un an după ce sute de mii de oameni au ieșit în stradă pentru a se opune măsurilor guvernamentale de relaxare a luptei împotriva corupție, notează New York Times. Publicația scrie pe larg despre legile justiției adoptate recent de Parlamentul român și notează că președintele Klaus Iohannis este așteptat să retrimită legislativului aceste legi. De asemenea, New York Times amintește și despre modificările la Codurile penale, dar și despre problemele penale ale liderului PSD, Liviu Dragnea.

În Europa de Est, valorile liberale au fost amenințate în 2017, guvernele din țări precum Ungaria, Polonia și România adoptând măsuri menite să împiedice principiile democratice, inclusiv eforturile anticorupție, libertatea presei și statul de drept, scrie New York Times.

Publicația mai scrie că aliații străini ai României, inclusiv Statele Unite, și-au exprimat îngrijorarea cu privire la cele mai recente măsuri. Șapte ambasade ale Uniunii Europene la București au emis o declarație comună pe 21 decembrie, atrăgând atenția celor implicați în schimbările judiciare să „evite orice acțiune care ar putea duce la slăbirea independenței sistemului judiciar și a luptei împotriva corupției”.

Președintele Iohannis poate trimite legile înapoi în Parlamentul numai o singură dată. După ce măsura îi este returnată, completată cu orice schimbare, este obligat să o semneze, scrie New York Times.

Mare amatoare de a da lecții de anticorupție României, Ambasadoarea Olandei a petrecut de Revelion alături de un afacerist condamnat pentru corupție, un fost polițist arestat într-un dosar cu trafic de cocaină, plus Orlando „Regele Condimentelor”

Ambasadoarea Olandei în România, Stella Ronner-Grubacici, a petrecut Revelionul alături de milionarul Nelu Iordache, condamnat pentru corupție la 6 ani și 3 luni de închisoare cu executare, informează Cancan.

Din grupul petrecăreților doamnei ambasador mai făceau parte celebrul polițist antidrog Petru Pitcovici, arestat nu demult într-un dosar de trafic de cocaină cu “Pablo Escobar al României” (Dan Chioru’), venit cu soția și Orlando, Regele Condimentelor, după cum precizează sursa citată.

Ambasada Olandei este una dintre cele mai implicate reprezentanțe străine în viața politică internă, doamna Grubacici trimițând numeroase mesaje publice împotriva Parlamentului României. Recent, Ambasadoarea Olandei , alături de alte șase, a criticat „Legile Justiției” propuse de coaliția PSD-ALDE, cerând partidelor politice „să evite orice acțiune care ar putea duce la slăbirea independenței sistemului judiciar și a luptei împotriva corupției”.

De asemenea, Ambasada Olandei este o mare susținătoare a Marșurilor LGBT și a promovării homosexualității în spațiul public, doamna Grubacici fiind cunoscută pentru fervența susținerii respectivei cauze și în Croația, precedentul său post diplomatic, așa cum ActiveNews informa la vremea respectivă.

Omul de afaceri Nelu Iordache, administrator al SC Romstrade SRL, a fost condamnat în decembrie 2017 de Tribunalul București la 6 ani și 3 luni închisoare cu executare într-un dosar în care este acuzat de mai multe infracțiuni, printre care și fraude cu fonduri europene alocate pentru construcția autostrăzii Nădlac – Arad. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Petru Petcovici, fost comisar șef în cadrul DGA, a fost condamnat în 2017 la doi ani de închisoare într-un dosar în care a mai fost condamnat și un cunoscut om de afaceri. Petru Pitcovici a fost acuzat de complicitate la dare de mită și favorizarea infractorului în respectivul dosar.

Daniel Dragomir: 

Traim in stalinism. Coldea ii dicteaza articole colonelesei Dogioiu.

Pentru a mia oara coloneleasa Ioana Dogioiu emite un text dupa dictare. Un text stalinist.

Din sintagma “retragerea SRI in cazarmi” intrevedem duhoarea hoitului lui Coldea care nu sta deloc cuminte in ultimul timp, face ce stie el mai bine: minte, pacaleste, ameninta, conspira, pune la cale lucruri, scoate dosare pitite, dar mai ales. Mai ales este speriat ca se apropie vremea cand va raspunde. Alaturi de Kovesi.

Un articol care ne arata unde a dus Statul paralel Romania in acesti ani: in cea mai grava bataie de joc a drepturilor fundamentale, instigarea la incalcarea dreptului la libera circulatie, abuzive intruziuni in viata privata, distorsionarea legii in interes dictatorial.
Iata doua pasaje ca sa intelegeti cum scrie aceasta unealta a statului paralel de la spa-ul lui Pescariu:

“Codul de procedura penala nu impune vreo limitare anume a duratei interdictiei de a parasi tara stabilita de instanta de judecata, iar CEDO vorbeste, in materie de masuri preventive, despre “durata rezonabila”, deci una raportata la circumstantele concrete ale cauzei.”

“In plus, sa nu ne ascundem dupa degete. A fost atat de mult circ in privinta “campului tactic” din justitie tocmai pentru ca el facea mai dificile actele de coruptie din timpul proceselor.

Daca Stan Mustata e acum la puscarie nu in roba, nu impartind sentinte cadou pentru alde Dan Voiculescu, este pentru ca a existat “campul tactic” care a realizat interceptari ambientale astazi imposibile in investigatiile penale. Asa cum nu mai sunt posibile nici filajele.”

De aici vedem ura si lipsa de orice fundament juridic, vedem crasa necunoastere a legii si stilul Coreii de Nord imprimat de Coldea si Kovesi.

Instigarile colonelesei la nerespectarea legii si a ordinui constitutionale ar trebui investigate de SRI (care are o Directie anume desemnata pentru astfel de elemente anti-nationale). Mai ales ca din fericire, actualul director Hellvig chiar nu are nimic de impartit cu gasca celor care au condus SRI inainte si o alimenteaza pe Dogioiu, ilegal, in continuare, cu informatii.

“Toata lumea intr-o mare inchisoare ca asa vrem noi”.

S-a dus vremea aceea tovarasi. Pregatiti-va sa infruntati urgia celor iubitori de libertate.
Exista o parte speciala a iadului pregatita pentru tradatorii de tara ca voi.

• Cotidianul/ Andrei Marga: Statul de drept împotriva drepturilor

În lunile din urmă, România este scena unei grave neînțelegeri. Zeci de inși neinformați, care cred fanatic că statul existent ar fi de drept și s-ar afla în pericol, se scot pe străzi. În vreme ce ministerul de resort încearcă corectarea unor legi, iarăși „specifice“, care lasă oamenii la cheremul unor procurori incapabili să priceapă drepturile și al unei justiții puțin spus instrumentate. Lupta irosește energii în cauze prost lămurite.

Evaluarea emfatică, pusă în circulație, a stării statului de drept din România actuală nu are suport. În fapt, este un stat în care nedreptățile și abuzurile sunt la tot pasul. Și dacă ar fi un singur abuz, ar fi caz de alarmă. Pentru cei care mai au îndoieli, menționez aici doar două fapte.

Este de luat aminte mereu că nici o țară – SUA, Cehia, Ungaria, Olanda, Israel și oricare alta – nu și-a lăsat vreun cetățean la mâna justiției din România. În măsura în care a putut, l-a ferit. Cine acceptă să fie judecat după legi discutabile, proceduri ce încalcă drepturi, penalitate luată ca scop în sine, avocați amenințați, juriști sumar pregătiți și șefi desemnați arbitrar?

Pe de altă parte, se pot citi cu profit reflecțiile vârfurilor justiției din diferite țări. Nu poți să nu admiri excelenta informare asupra practicilor la americani, tematizarea integrității la francezi, a îndoielii judecătorilor la italieni, a neliniștii morale la germani, a respectului de sine al justițiarilor la evrei. Se poate arăta măcar un articolaș al vreunuia dintre șefii justiției actuale din România care să probeze conștiință evoluată și cultură juridică? Nu vorbim de viziune, căci pare peste puteri!

Să intrăm însă în subiect. Oricine este interesat de libertăți și drepturi cetățenești știe că în urma noastră, ca ulterior născuți, este o istorie. Amintesc doar prevalența dreptului natural și, mai ales, adoptarea Declarației americane a drepturilor (Bill of Rights, 1791) și a Declarației franceze a drepturilor omului și cetățeanului (1789). Pe umerii acestora stă statul de drept actual.

Prima declarație a avut ca sens obținerea independenței față de metropola britanică, a doua, înlocuirea acelui ancien régime plin de privilegii. Reconstrucțiile au avut accente diferite: eliberarea inițiativei individuale, în primul caz, reacția la statul privilegiilor, în cazul al doilea. Ele au avut repere diferite: acel bun-simț (common sense) despre care scria John Locke, respectiv acea pliere la natură pe care o inspirau fiziocrații. Împreună, cele două declarații – cum s-a observat de mult (Jürgen Habermas, Naturrecht und Revolution, 1963) – au înfăptuit „revoluția“, care a constat în „pozitivarea dreptului natural și realizarea democrației“. Scopurile lor rămân distincte: „Acolo pentru a elibera forțele spontane de autoreglare în acord cu dreptul natural, aici însă abia pentru a promova o constituție bazată pe dreptul natural, contra unei societăți depravate și a unei naturi umane corupte. (…) Acolo revoluția poate lăsa să lucreze pentru ea neîntreruptul egoism al intereselor naturale, aici ea trebuie să mobilizeze impulsuri morale“. În vreme ce oamenii din jurul lui Jefferson argumentau pentru a pune în față „interesele“ cetățenilor și a îngrădi puterea oricui, iacobinii lui Robespierre voiau să construiască puterea pe bază de „virtute“.

Din cauze complexe, la mijlocul secolului XIX, pe scena Europei a câștigat conceperea franceză a statului. Aceasta întreține o tacită moralizare a politicii, cu atuuri, dar și cu riscuri. În cadrul ei, s-a ajuns la o scindare cu consecințe durabile. Decidenții statului de drept i-au sancționat pe adepții radicalizării economice și sociale a drepturilor, iar aceștia din urmă au atacat vehement statul de drept. Europa a fost de atunci brăzdată de opoziția încrâncenată dintre apărătorii statului de drept existent și partizanii radicalizării drepturilor, care a generat conflicte majore.

Abia după Al Doilea Război Mondial părea că s-a învățat din erorile acelei opoziții. Drepturile economice și sociale nu au mai fost privite ca periclitare a statului de drept, iar statul de drept a fost recunoscut în calitate de condiție instituțională a libertăților și drepturilor. O conlucrare a abordărilor în cadrul democrației a fost, în principiu, acceptată.

Din nefericire, România actuală, asupra căreia reflectăm aici, revine în ultimele luni tocmai în punctul mort. Ea revine în condiții, în bună măsură, tot „specifice“: cu ipocrizia unor forțe de a postula că statul existent, în pofida nedreptăților, abuzurilor și eșecurilor evidente, ar fi de drept și cu deplina ignoranță în privința unui conflict de mult clasat.

Desigur că, prin Constituție (1992), țara a îmbrățișat – fapt de fundamentală importanță – tripartiția puterilor în stat și catalogul libertăților și drepturilor individuale din societățile libere. Numai că, între timp, și tripartiția și catalogul au fost subminate. De aceea, astăzi, apără cu adevărat statul de drept cei care propun reformarea lui prin ameliorarea legilor justiției și democratizare.
Această subminare a venit, în orice caz, din mai multe direcții (detaliat în Andrei Marga, Justiția și valorile, Ratio & Revelatio, Oradea, 2017). Amintesc aici doar două.

Tripartiția și catalogul funcționează optim, cum se știe, într-o societate cu oameni stăpâni pe viața lor, care dispun de autonomie a deciziei. În România însă, pământul de sub picioarele celor două a cam fugit deocamdată. La slăbirea bazei economice și instituționale a cetățeniei democratice au contribuit, pe rând, fie și indirect, privatizarea coruptă care s-a făcut și care a dus bunuri (nici acum inventariate și cercetate!) în mâini oculte, perpetuarea manipulărilor pe scară mare, excesul de desemnări personale în funcții publice (care a răsturnat raportul dintre „numiți“ și „aleși“!) și slaba calificare a „conducătorilor“ din ultima decadă.

La fuga pământului de sub picioare s-a adăugat o „invenție“ carpatică: se pot asigura, prin Constituție și legi ordinare, cele mai largi libertăți și drepturi, dar se poate ține sub obroc folosirea lor cu serviciile secrete. În această mentalitate, se poate proclama orice, căci regia din umbră contează! Atunci când convine calculelor unor forțe sustrase controlului public, serviciile mobilizează libertățile și drepturile contra statului sau, în alte situații, îndreaptă statul de drept contra drepturilor și libertăților. Acum se petrece mai ales a doua situație: tot felul de inși lipsiți de idei concrete, în Parlament sau oriunde, sunt puși în mișcare sub stindardul unui „purism civic“ (potrivit căruia „oricine este chemat de procurori este «penal», dacă nu chiar «infractor»“), fără echivalent în țări cu stat de drept, pentru a împiedica până și o modestă ameliorare a justiției propusă de ministrul de resort.

România atinge astfel un nou record trist. Aici, sfere de decizie sustrase controlului public au supraviețuit democratizării, atâta câtă este. S-a restabilit conflictul dintre stat de drept și drepturi de acum mai bine de un secol și jumătate. Se protestează pe străzi contra drepturilor, împotriva măririlor de salarii și pensii și pentru a consolida puterea „șefului“. Obsesia menajării acesteia este până și la unii „liberali“ mai mare decât preocuparea pentru libertăți.

La drept vorbind, nici în România statul de drept ca atare nu este în vreun pericol. Orice cetățean rezonabil vrea astăzi drept, mai curând decât arbitrar. Numai că, așa cum se vede, se poate îmbrățișa statul de drept într-un fel care face praf drepturile și dreptatea.

Dacă totuși este vorba despre pericol la adresa statului de drept, atunci acesta vine acum de la forțe care vor stoarce profit din lozinci precum „se distruge statul de drept“, „se anihilează lupta cu corupția“, „vine comunismul“, într-o situație istorică în care alternativele sunt cu totul altele. De altfel, aceste devize s-au mai folosit cu ani în urmă, iar azi se trăiesc rezultatele: împiedicată dinăuntru, de garnituri de personal tot mai necalificate, fie și sub eticheta luată în deșert a „tehnocrației“, România stă vârtos la coada Europei, cu cea mai mare emigrare de cetățeni în condiții de pace.
(Din volumul Andrei Marga, După globalizare, în pregătire pentru tipar) l

Soluția, și în România, nu este să contrapui statul de drept și drepturile. Nici „statul mafiot“, cum l-a numit creatorul său, dar nici „statul disciplinar“, pe care acele forțe îl întrețin în imaginația lor săracă, nu sunt soluții. Abia ieșirea din fetișuri de stări și de persoane face loc acestora.

Să ne înțelegem. Este normal să reacționezi la derapajele autorității, ale oricărei autorități. Numai că disidența central-europeană de odinioară, luată azi ca model, a apărat statul de drept și drepturile împreună. Din experiența ei ar fi de învățat nu pe bucățele, ci în întregime. Altfel, clonele de pe străzile României de astăzi sunt doar un episod al anacronismului, care costă deja prea mult.

• ActiveNews: Vasile Astarastoae: Legile Justiției – un simplu pretext pentru U.E. în Polonia

Care este viitorul Uniunii Europene? Este o întrebare care frământă lumea politică și nu numai. Recentele gafe, (ca să le spunem așa), ale Uniunii Europene legate de Polonia, Catalunia, Ungaria etc. însoțite de conceptul Europa cu două viteze, au readus în actualitate o asemenea dezbatere (inclusiv la noi). Însă am rămas uimit că o serie de politicieni români (din USR și PNL) nu cunosc nimic din istorie și ne amenință că ne așteaptă soarta Poloniei. Mai mult, aceiași politicieni și unii auto-intitulați comentatori politici au rămas “siderați și indignați” de faptul că Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, și-a exprimat public admirația față de Polonia. Personal, aș dori să ne putem compara cu Polonia, dar nu cred că vom ajunge vreodată acolo.

Care sunt faptele care au determinat aceste reacții?

Printr-o recentă decizie a Comisiei Europene s-a lansat procedura de activare a articolului 7 al Tratatului de la Lisabona, care prevede că un stat membru poate fi privat de dreptul de vot în Consiliu. Aparent, această decizie a fost motivată de legile justiției modificate în Polonia de către Parlament și promulgate de Președinte. Un demers, care, de la început, este sortit eșecului, deoarece pentru a ajunge la un asemenea rezultat (pierderea dreptului de vot în Consiliu de către Polonia), trebuie să existe o majoritate de ¾ în Parlamentul European și unanimitate (excepție Polonia) în cadrul Consiliului. Atunci când Ungaria și Cehia au anunțat că nu vor vota o asemenea măsură de ce Comisia Europeană perseverează în acest demers? Ce i-a deranjat pe birocrații UE încât să riște să se facă de râs? Legile justiției? Mă îndoiesc. Pentru că Uniunea European ar fi trebuit să reacționeze atunci când precedentul guvern polonez,”modernist și pro-europen”, în ultimele luni de mandat, a intervenit în Justiție fără nicio jenă, în interes partinic. Cred că în spatele acestei măsuri este refuzul de a accepta atitudinea unei țari, care ține la demnitatea sa și care își afirmă atașamentul față de valorile creștine.

Într-o Europă de Vest ultrasecularizată, o recunoaștere a rădăcinilor creștine ale civilizației europene este o adevărată blasfemie. Într-o Europă de Vest, care încearcă tot mai mult să știrbească suveranitatea unor țări în interesul unui nucleu așa-zis “dezvoltat”, a afirma suveranitatea și egalitatea în drepturi este tot o blasfemie. O recentă declarație a doamnei Beata Szydlo, fost Prim-Ministru, actualmente Viceprim-Ministru în Guvernul polonez, îmi confirmă această ipoteză: „Europa trebuie să lupte pentru a-și salva rădăcinile creștine și identitatea. Astăzi, mulți lideri de opinie încă se tem să spună acest lucru tare și răspicat. Este timpul să ne alegem direcția pentru viitor – dacă Uniunea Europeană urmează să reflecte viziunea părinților săi fondatori sau dacă vom merge în direcția opusă.”

Va ceda Polonia acestui șantaj? Cel mai probabil nu. Din două motive. Primul motiv: deoarece poporul polonez a dovedit în zbuciumata și tragica sa istorie că demnitatea, suveranitatea și libertatea sunt pentru el valori esențiale. La conducere se află o formațiune conservatoare, de dreapta (adevarată), care nu se lasă intimidată de tefeliști interni sau externi. Al doilea motiv: are aliați și susținători externi, în cadrul Uniunii Europene, dar și în afara Uniunii.

„Creștinismul înseamnă o cultură și o civilizație. Trăim în interiorul său. Nu este vorba de a ști câte persoane merg la biserică sau se roagă cu onestitate… Cultura creștină definește morala noastră cotidiană”, a scris recent, premierul Orban al Ungariei. „Iubindu-te pe tine înseamnă și a apăra tot ceea ce suntem și cine suntem. A ne iubi înseamnă că ne iubim țara, națiunea, familia, cultura ungară și civilizația europeană.”…„Bazele vieții europene sunt acum atacate. Nu vrem ca târgurilor noastre de Crăciun să li se schimbe numele, și nu vrem deloc să ne ascundem în spatele unor blocuri de beton. Nu vrem ca adunările noastre de Crăciun să fie înconjurate de teamă și de disperare. Nu vrem ca femeile noastre, fetele noastre să fie agresate în seara Anului Nou.”….„Ei vor să încetăm a fi ceea ce suntem. Vor să devenim ceea ce nu vrem să fim. Vor să ne amestecăm cu oamenii dintr-o altă lume.Națiunile libere ale Europei, guvernele naționale alese de cetățeni liberi, au o nouă sarcină: apărarea culturii noastre creștine.Nu pentru alții, ci pentru noi înșine, pentru familiile noastre, pentru națiunea noastră, pentru țările noastre și pentru ‘patria patriei noastre’ – pentru apărarea Europei.” a încheiat premierul maghiar.

Această atitudine este susținută și de noul Prim-Ministru al Austriei, Sebastian Kurz.

„Obligarea țărilor UE să primească migranți, nu este corectă față de popoare. Să obligi țările să primească refugiați nu va ajuta Europa.” Discuțiile despre cote sunt în mare parte lipsite de sens, fiindcă ‘‘migranții care intenționează să vină în Europa nu vor să ajungă în Bulgaria, România sau Ungaria, ci în Germania, Austria sau Suedia”. Mai mult: în loc să investească într-o politică falimentară, cancelarul austriac a cerut UE să susțină economic, dar ”și militar” eforturile pentru a ajuta migranții chiar în țările lor de origine sau în statele vecine.

Simpatia față de politica Poloniei se manifestă și în alte țări comunitare. Dar cel mai puternic susținător este SUA și cu acestea am spus totul. Nu am vazut nicio intervenție arogantă și deplasată a ambasadorului SUA la Varșovia (cum se întâmplă la noi) legată de legile adoptate, inclusiv atât de hulitele legi ale Justiției. Am văzut vizita lui Trump în Polonia și susținerea necondiționată acordată Guvernului polonez.

În concluzie, orice încercare de a sancționa Polonia este un demers păgubos, fără nicio șansă de succes și care va slăbi Uniunea. Dacă Uniunea Europeană dorește să se salveze de la implozie, aceasta se poate realiza nu prin Europa cu două viteze, nu prin impunerea de sancțiuni, ci doar prin reîntoarcerea la principiile fondatorilor acesteia: recunoașterea rădăcinilor creștine ale civilizației europene și a faptului că toate țările și toți cetățenii trebuie să se bucure de egalitate reală și de demnitate.

P.S.: Mă așteptam ca și România să aibă o poziție fermă în această problemă cu atât mai mult cu cât peste 80% din populație se declară creștină. Însă nu am văzut acest lucru. Cei care l-au criticat pe Călin Popescu Tăriceanu, obedienți față de Bruxelles, sunt adepții principiului ”capul plecat sabia nu îl taie”. Poate așa este, dar principiul “capul plecat” (poate sabia nu-l atinge, dar securea călăului sigur îl taie), este în contradicție totală cu demnitatea națională.