PROVOCAREA MAGHIARA si agentul KOVER. Presedintele Ungariei contesta TRIANONUL

5-06-2012 10 minute Sublinieri


Viaţa bate filmul! Mai tare decât Arnold Schwarzeneger cu al său: “Iꞌll be back!”, László Kövér se întoarce! Itt és most! Aici şi acum! Chiar dacă dna Anastase şi dl Blaga l-au rugat politicos, chiar umil, să se întoarcă abia după terminarea campaniei electorale din România…

Să vedem totuşi cine este Terminatorul Bazinului Carpatic.

După o serioasă investigaţie am aflat că László Kövér – n. 29 dec. 1959 – actualul preşedinte al Parlamentului Ungarei, este un produs al nomenclaturii comuniste. După stagiul în Uniunea Tineretului Socialist Muncitoresc ungar, cariera sa a debutat cu postul de cercetător la Institutul de sociologie de pe lângă Comitetul Central al Partidului Socialist Muncitoresc Ungar. Calitate în care a devenit şi beneficiar al unor burse Soros.

În 1988, împreună cu Viktor Orban, Zsolt Nemeth şi alţii, László Kövér a fondat Federaţia Tinerilor Democrat Liberali – Fidesz. După venirea la putere a Fidesz în 1998, a devenit ministru fără portofoliu însărcinat cu coordonarea serviciilor secrete ungare.

Prima şedinţă de instalare este anecdotică: Kövér debutează prin a citi conducerii serviciilor fragmente din Biblie! Cere autobiografii amănunţite privind originea şi activitatea subordonaţilor. Epurează serviciile secrete de persoanele cu simpatii socialiste sau liber-democrate şi de origine evreiască. Creşte cu 80% salariile lucrătorilor din servicii pentru a le câştiga loialitatea. Politizează intens activitatea serviciilor secrete ungare. Dispune ascultarea telefoanelor şi monitorizarea politicienilor din opoziţie, instaurând o atmosferă de suspiciune şi teamă. Efectiv, face poliţie politică.

Este implicat politic şi ca şef al serviciilor secrete în incitarea şi chiar intoxicarea minorităţilor din ţările vecine Ungariei. Printre acţiunile instrumentate de Kövér se numără: Operaţiunea Duna in care au fost intoxicaţi liderii unor formaţii ale minorităţilor maghiare din România; dezinformarea “Ţinutul Secuiesc – Tibetul României”, concepută împreună cu László Tokes şi diversiunea reînhumării scriitorului fascist şi antisemit Jozsef Nyiro, concepută în scopuri electorale, desfăşurată în paralel cu o acţiune de intoxicare a autorităţilor române.

Printre scopurile recentului scandal József Nyírő se numără, foarte probabil, intenţia unei noi marcări politice şi culturale a “Ţinutului secuiesc” precum şi de înfiinţare a unui loc de pelerinaj pentru mişcările neofascist-hungariste din România.

În ianuarie 2000, László Kövér a fost ales preşedinte al Fidesz în locul primului ministru Viktor Orban, renunţând la postul de ministru coordonator al serviciilor secrete. Reacţiile opoziţiei au fost elocvente: László Kovács, preşedintele Partidului Socialist Ungar, a fost deosebit de tăios apreciind că “Plecarea lui László Kövér din funcţia de ministru este un fapt îmbucurător, pentru că este mult mai bine dacă serviciile secrete nu vor mai fi în mâna unui politician care, în mod evident, este dominat de patimi şi are înclinaţii spre ură“.

În iulie 2010, László Kövér este ales ca preşedinte al Parlamentului Ungariei în locul lui Pal Schmitt, care devine preşedintele Ungariei. (Ulterior Schmitt va demisiona fiind acuzat şi dovedit de plagiat.)

În calitate de preşedinte al Parlamentului ungar, László Kövér face declaraţii care sunt considerate de Slovacia “veritabile declaraţii de război”.

La 12 martie 2011 ţine la Târgu-Mureş un discurs care reprezintă o incitare, prin manipulare, a radicalilor din Consiliile Naţionale Secuieşti pentru obţinerea autonomiei pe criterii teritoriale. Declaraţiile au fost menite să inducă ideea legitimităţii autonomiei teritoriale pe bază etnică, “nu numai ca un drept legal, ci ca pe unul divin! “Ungaria va sprijini obţinerea autonomiei Ţinutului secuiesc”, a susţinut Kövér. “Ceea ce vrea Consiliul Naţional Secuiesc este moral, legal şi corect!”

Recent, la Odorheiu Secuiesc, preşedintele parlamentului ungar a jignit grav Guvernul României care s-ar fi purtat “neprietenos, agresiv şi barbar”. În fapt, autorităţile române nu făceau altceva decât să încerce, puse în faţa faptului împlint, contracararea acţiunii, concepută în scopuri vădit electorale, dar nu numai, a reînhumării lui Jozsef Nyiro. Faptul că acesta, scriitor popular între cele două războaie mondiale, avusese o activitate iredentist-revizionistă, fascist-hungaristă, în linia partidului Crucile cu Săgeţi, şi virulent antisemită era de notorietate în Ungaria, iar guvernul Fidesz şi László Kövér o cunoşteau foarte bine.

Bine aţi revenit în România, pentru a tulbura viaţa ei politică internă şi pentru a dezbina maghiarimea de pe la noi şi partidele ei! Vă rugăm, stimate László Kövér, preşedinte al Parlamentului Ungariei, să ne scuzaţi că n-am găsit pentru dumneavoastră scheletul acelui cal alb pe care Horthy, în septembrie 1940, a intrat în Transilvania ciuntită. Tare bine v-ar fi stat călare pe el! După care l-aţi fi putut reînhuma…

  • Hotnews:

Cine este controversatul Laszlo Kover. De ce se implica  FIDESZ in campania electorala din Romania

In interiorul FIDESZ, Laszlo Kover reprezinta aripa ultra-radicala, fiind apropiat ca viziune si discurs de partidul de extrema dreapta Jobbik. In Romania, Kover a sustinut si sprijinit infiintarea Partidului Civic Maghiar, al carui presedinte de onoare este, fiind in foarte bune relatii cu Sasz Jeno, liderul PCM. Kover este unul din membri fondatori ai partidului de guvernamant din Ungaria, FIDESZ. Potrivit blogului Hungarian Spectrum, Kover trece drept unul din pricipalii sfatuitori din FIDESZ ai premierului Victor Orban, un fel de eminenta cenusie in materie de strategie politica.

Membru al Parlamentului inca din 1990, Kover (53) este in prezent presedintele paltformei Fidesz-Uniunea Civica Maghiara (platforma civica in interiorul FIDESZ). Conduce aceasta aripa in Parlament si a fost presedintele comisiei pentru securitate nationala din legislativul de la Budapesta. A fost ministru fara portofoliu insarcinat cu Serviciile Nationale de Securitate Civila (seful civil al serviciilor secrete) in primul cabinet Orban. Putin dupa a fost ales presedintele FIDESZ, o pozitie detinuta pana in mai 2001 cand a demisionat dupa revenirea lui Victor Orban in fruntea FIDESZ.

A fost ales presedinte al Parlamentului Ungariei pe 22 iulie 2010. Dupa demisia fostului presedinte Pal Schmitt din functia de presedinte al Ungariei care a avut loc in aprilie 2012 din cauza unor acuzatii de plagiat, Lazslo Kover a ocupat functia de presedinte interimar pana in 10 mai 2012.

Scandalul generat in jurul reinhumarii poetului fascist Nyiro Jozsef la Odorhei, scriitor care a condus in perioada hortysta publicatii antisemite, si acuzatiile lansate de Laszlo Kover impotriva Guvernului Ponta care s-a opus acestei actiuni reprezinta o implicare pe fata in campania electorala din Romania. In premiera, in comunitatea maghiara se afla in competitie trei formatiuni: PCM-ul lui Sasz Jeno (Partidul Civic Maghiar), PPMT-ul lui Laszlo Tokes (Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania) si UDMR-ul lui Kelemen Hunor.

PCM si PPMT sunt ambele sustinute de FIDESZ, dar de aripi diferite din interiorul partidului. “Vor sa erodeze in timp UDMR si sa obtina o masa critica in randul maghiarilor”, au declarat pentru HotNews.ro surse politice din comunitatea maghiara.

“Laszlo Kover, care sustine PCM, are autonomie in interiorul FIDESZ. Premierul Victor Orban nu-l poate tine sub control. Aripa Victor Orban-Nemeth Zsolt din FIDESZ sustine PPMT-ul lui Laszlo Tokes si Toro Tibor”, au declarat pentru HotNews.ro surse politice din comunitatea maghiara.

Dar care ar fi scopul unei implicari atat de agresive in campania electorala din Romania? Pare sa fie in primul rand o implicare cu bataie mai lunga, in perspectiva alegerilor din 2014 din Ungaria. Prin acordarea dublei cetatatenii, FIDESZ spera sa castige voturile maghiarilor de peste granita, sa-si mareasca astfel bazinul electoral. Pana in prezent, conform datelor disponibile in aprilie 2012, au solicitat dubla cetatenie 250.000 de etnici maghiari din Romania iar 175.000 au depus deja juramantul.

Pe termen scurt, implicarea FIDESZ in campania electorala din Romania vizeaza slabirea UDMR.  “Daca pierdem CJ Mures si primaria Satu Maru ne-au lovit simbolic. In Secuime nu au nici o sansa cei de la PCM sau PPMT“, au explicat pentru HotNews.ro surse din Uniune.

O alta posibila explicatie ar fi scaderea FIDESZ in sondaje. Potrivit unor informatii publicate in presa maghiara, ultimele sondaje de opinie indica o prabusire a sprijinului popular pentru FIDESZ de la 39% in aprilie la 32% in mai, in timp ce socialistii au castigat teren, crescand de la 25 la 31%. Analistii citati de presa maghiara sugereaza ca anunturile guverului referitoare la noile taxe au costat procentele pierdute de FIDESZ in ultimele doua luni. In acest interval, potrivit sondajelor, a crescut si numarul nehotaratilor de la 43 la 49%. Exista si alte sondaje, potrivit unor bloguri, potrivit carora prabusirea FIDESZ n-ar fi atat de mare.

Presedintele parlamentului Ungariei, Laszlo Kover, nu este la primele declaratii care au generat puternice controverse publice. Intr-un interviu acordat in iunie 2011 pentru cotidianul ceh Hopodarske, Laszlo Kover a declarat ca Ungaria ar fi putut recurge la forta militara deoarece in timpul constructiei proiectului Gabacikovo-Nagymaros (un baraj pe Dunare), Slovacia “a modificat in mod brutal frontierele”. In 1990 Ungaria a inercat sa rezolve situatia in baza legislatiei internationala, desi ar fi putut recurge forta armata, a mai spus Kover in interviu.

“Aceasta declaratie este scandaloasa. Amenintarea cu o interventie militara sau mentionarea unei interferente militare in relatiile de veciatate dintre doua tari in mod sigur nu face parte din vocabularul unor buni vecini“, a declarat in replica Richard Sulik, presedintele parlamentului slovak. Cele doua tari s-au adresat Curtii de la Haga in privinta disputei teritoriale, Slovacia castigand acest proces. Aceste declaratii au fost interpretate ca fiind o metoda de a distrage atentia de la izolarea Ungariei pe plan international si de la complicata situatie economica in care se afla. Potrivit analistilor, de fiecare data cand o tara se afla in dificultate, cand coboara standardele de trai, se apeleaza la cartea nationalista.

Laszlo Kover si-a mentinut declaratiile, presedintele Parlamentului Ungariei afirmand intr-un interviu, potrivit site-ului politics.hu, ca natiunea ungara nu poate renunta la nici una din componentele sale. Etnicii maghiari din Slovacia apartin natiunii atat in sens cultural cat si in sens spiritual, a mai spus Kover in interviul citat.

Profilului sau se adauga cateva observatii facute de blogeri maghiari. “Nu apare prea des in media, dar cand o face de obicei creaza probleme deoarece obisnuieste sa spuna lucruri scandaloase. O multime de analisti sunt convinsi ca discursul lui Kover in focul campaniei din 2002 a fost devastator pentru cauza FIDESZ”, se arata pe blogul Hungarian Spectrum care i-a realizat portretul lui Laszlo Kover.

Presedintele Ungariei: Trianon, un tratat nedrept si defetist. Vicepremierul Semjen: Disputa dintre Ungaria si Romania, generata de conflictul dintre USL si Basescu

Presedintele Ungariei, Janos Ader, a declarat ca tratatul de Trianon a fost un “un tratat de pace nedrept si defetist care a creat o situatie umilitoare, chiar si pentru popoarele castigatoare”, potrivit Politics.hu.

“Pierderile si durerea vor ramane in noi pentru totdeauna, dar sentimentul apartenentei comune nu se poate hrani din altceva decat din recunoasterea si asumarea responsabilitatii pe care o simtim unii fata de altii”, a spus seful statului ungar.

Vicepremierul ungar Zsolt Semjen a afirmat, tot luni, in cadrul unei intalniri cu tinerii dedicata marcarii Zilei Unitatii Nationale, ca viitorul ungurilor sta in unitate. Semjen a precizat ca doua conditii sunt necesare pentru prezervarea maghiarilor: unirea natiunii in dreptul public si intaririea mostenirii culturale comune. El a precizat ca statul ungar va sprijini atingerea acestor scopuri.

Vicepremierul a multumit maghiarilor din afara tarii pentru faptul ca si-au mentinut identitatea in circumstante adeseori dificile. Semjen a precizat ca rememorarea acelor momente ajuta la intelegerea “istoriei noastre reale” si la “prezervarea ungurilor”.

Pe de alta parte, tot Zsolt Semjen a declarat, citat de agentia Mediafax, ca disputa dintre Ungaria si Romania cu privire la reinhumarea in Transilvania a poetului Jozsef Nyiro a fost generata de situatia politica din Romania si de conflictul actualei majoritati cu presedintele Traian Basescu.

Comentand disputa dintre Ungaria si Romania pe tema reinhumarii poetului maghiar Jozsef Nyiro in Transilvania, vicepremierul ungar pentru politica natiunii a sustinut ca, atunci cand majoritatea guvernamentala social-liberala din Romania a atacat Ungaria, aceasta l-a atacat de fapt pe presedintele Traian Basescu si Partidul Democrat Liberal de opozitie.

Ei nu vor sa sustina relatiile de prietenie care s-au dezvoltat intre Basescu si premierul ungar Viktor Orban, a adaugat el. Semjen a spus ca este in interesul fundamental al Ungariei sa gaseasca un compromis cu Romania. “Suntem dependenti unii de altii; cu alte cuvinte, Ungaria si Romania, ungarii si romanii au o istorie comuna. Acest lucru nu trebuie subordonat … politicii”, a adaugat Semjen.

Reinhumarea lui Nyiro ar insemna de fapt aducerea unui omagiu scriitorului si oricine are dreptul la asa ceva indiferent de afilierea politica, a conchis Semjen. El a declarat, de asemenea, ca noile legi precum acordarea de cetatenie ungara maghiarilor care traiesc in afara granitelor Ungariei si unificarea natiunii in acest fel vor ajuta la vindecarea “ranilor Trianonului”.

Zsolt Semjen a declarat pentru postul public de televiziune M1 ca natiunea ungara a fost dintotdeauna unita gratie limbii, mostenirii culturale si istoriei sale. Unitatea a fost distrusa prin mijloace juridice dupa Trianon, dar acordarea cetateniei in prezent o poate reinstaura, a adaugat el.

VIDEO Presedintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, a ajuns la Targu Mures: Nu-mi voi prezenta scuze, vizita mea nu este legata de reinhumarea lui Nyiro; nu este niciun temei legal ca sa nu fiu prezent azi la dumneavoastra in tara

Presedintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, a ajuns marti dupa-amiaza la Targu Mures, el afirmand ca nu exista niciun temei legal pentru ca vizita sa in Romania sa nu poata avea loc, intrucat aceasta nu are legatura cu reinhumarea scriitorului Nyiro Jozsef, ci este efectuata in calitate de “persoana fizica si datorita statului pe care il detine in PCM”, respectiv presedinte de onoare. Kover a sustinut totodata ca nu isi va prezenta scuze pentru declaratiile facute la adresa Guvernului roman, explicand ca nu a facut “barbar” Guvernul, ci doar metodele la care acesta a recurs. De asemenea, el s-a declarat convins ca dupa alegeri “apele se vor linisti“.

“Ca persoana fizica si datorita statutului pe care-l detin in PCM, este cat se poate de normal sa fiu prezent. Nu este niciun temei legal ca sa nu fiu prezent azi la dumneavoastra in tara. In calitate de cetatean al Uniunii Europene imi este permis sa fac vizite in orice tara imi doresc din cadrul UE si sunt la dumneavoastra in tara in calitatea mea de persoana fizica”, a declarat Kover Laszlo la sosirea pe Aeroportul din Targu Mures, conform traducerii oficiale, citat de Agerpres.

El a sustinut ca a venit la cererea prietenilor sai din Partidul Civic Maghiar, pentru a-i sustine in calitatea sa de presedinte de onoare al PCM.

“In zilele urmatoare o sa fiu prezent in circa 50 de localitati din Tinutul Secuiesc unde PCM are candidati, am venit sa-i sustin, sa le strang mana si sa plantam bradul (logo-ul PCM -n.r.), care speram sa-i ajute in campania electorala. Deci sunt aici in calitatea mea de presedinte de onoare si am venit sa-mi sustin prietenii si sa sustin PCM la alegerile locale (…) Dat fiind faptul ca sunt aici cu alta ocazie decat acest subiect – reinhumarea scriitorului Nyiro Jozsef – nu am ce sa va mai spun, dar sper totusi ca legile in vigoare si intelegerile dintre cele doua tari ne vor permite sa ducem la bun sfarsit si acest subiect”, a aratat Kover Laszlo.

Intrebat despre locul in care se afla ramasitele pamantesti ale scriitorului Nyiro Jozsef, Kover a precizat ca acestea sunt la Budapesta si ca nu a facut “barbar” Guvernul roman, ci doar metodele la care a recurs. “Nu era vorba despre Guvernul Romaniei, ci despre niste metode la care a recurs acest Guvern”, a aratat Kover, care a precizat ca nu va prezenta scuze.

“Nu (nu va prezenta scuze – n.r.). In primul rand sa clarificam, nu sunt aici pentru a discuta despre reinhumarea lui Nyiro Jozsef. Sunt ferm convins ca dupa ce se vor termina alegerile administrative din Romania apele se vor linisti si vom ajunge iarasi la relatiile pe care le-am avut, pe care le-am realizat cu fostul Guvern din Romania, si lucrurile vor reveni la normal. Cel putin eu asa sper ca asa se va intampla“, a sustinut Kover, precizand ca mai multe declaratii va face marti, la ora 19.00, intr-o conferinta de presa pe care o va sustine la Targu Mures.

Presedintele Parlamentului Ungariei a sosit pe Aeroportul “Transilvania” din Targu Mures cu o cursa low-cost, impreuna cu secretarul de stat in Ministerul Afacerilor Externe al Ungariei, Zsolt Nemeth. Aeronava Wizz Air in care se afla Kover a aterizat la Targu Mures in jurul orei 13.45, avand o intarziere de aproape o jumatate de ora.

De la aeroport, Kover Laszlo a plecat cu caravana electorala a PCM, in timp ce Zsolt Nemeth a plecat cu masina Corpului Diplomatic, secondat de masini cu inscriptiile Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT). Zsolt Nemeth a refuzat sa faca vreo declaratie. (…)

Victor Ponta: Presedintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, ar putea fi declarat persona non grata

Premierul Victor Ponta afirma ca presedintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, ar putea fi declarat persona non grata in Romania, daca “prin atitudinea sa va depasi limita legalitatii si a bunelor relatii” dintre cele doua tari.

Victor Ponta a afirmat ca liderul ungar “face campanie pentru o forta politica extremista” si in cazul in care “prin atitudinea sa va depasi limita legalitatii si a bunelor relatii guvernul nu va ezita sa ia o masura decisa de ministerul de Externe in acest sens”.

Intrebat concret daca oficialul maghiar ar putea fi declarat persona non grata, Victor Ponta a raspuns: “Ar putea”. “Sper sa se abtina de la declaratii jignitoare la adresa Romaniei”, a mai spus primul ministru. Presedintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, a ajuns marti dupa-amiaza la Targu Mures, unde a afirmat ca nu exista niciun temei legal pentru ca vizita sa in Romania sa nu poata avea loc, intrucat aceasta nu are legatura cu reinhumarea scriitorului Nyiro Jozsef, ci este efectuata in calitate de “persoana fizica si datorita statului pe care il detine in PCM”, respectiv presedinte de onoare.

Kover a sustinut totodata ca nu isi va prezenta scuze pentru declaratiile facute la adresa Guvernului roman, explicand ca nu a facut “barbar” Guvernul, ci doar metodele la care acesta a recurs. De asemenea, el s-a declarat convins ca dupa alegeri “apele se vor linisti”.

Un secretar de stat din cadrul Ministerului ungar de Externe crede că Guvernele din Ungaria şi România ar trebui să iniţieze dialogul pe tema măsurilor adoptate de curând de Bucureşti, care, în opinia sa, afectează interesele minorităţii maghiare, relatează MTI.

Zsolt Nemeth, secretar de stat în Ministerul ungar de Externe, a făcut aceste declaraţii la Odorheiu Secuiesc.

În cursul unei conferinţe de presă, Nemeth a declarat că premierul Victor Ponta nu a iniţiat discuţii cu omologul său, Viktor Orban, cu ocazia reuniunii desfăşurate la Bucureşti în urmă cu patru zile. În opinia secretarului de stat ungar, dialogul trebuie iniţiat de Bucureşti.

“Cred că partea română încă nu este pregătită să discute despre disensiunile apărute în relaţia bileterală”, a spus Nemeth, dând ca exemplu refuzul Bucureştiului de înfiinţare a unui departament în limba maghiară la Facultatea de Medicină din Târgu-Mureş şi înlocuirea sistemului electoral.

Ungaria este pregătită să reia negocierile şi să continue perioada de “miere” când cele două state erau în stare să îşi rezolve disputele, adaugă Nemeth.

Acum asistăm la măsuri unilaterale ale Bucureştiului care afectează interesele comunităţii maghiare”, a spus el, considerând că problema reînhumării poetului maghiar Jozsef Nyiro a fost introdusă în mod nejustificat pe agenda relaţiilor interguvernamentale.

Premierul Victor Ponta afirmă că atitudinea preşedintelui Parlamentului ungar de a veni în România pentru a face campanie electorală în favoarea unei forţe extremiste este reprobabilă, dar că speră totuşi ca acesta să respecte măcar legile, “pentru că normele de vecinătate parcă le-a încălcat”.

El a arătat că a discutat cu miniştrii români de Externe şi Interne despre această situaţie, dar că nu doreşte să “inflameze cazul” şi să creeze un conflict din cauza iresponsabilităţii unui singur om, chiar dacă acesta ocupă o funcţie importantă.

“Noi facem campanie electorală la noi în ţară, dânsul este în altă ţară în campanie electorală şi poate înţelege la un moment dat cât de anormal este acest lucru”, a spus Ponta.

Premierul a declarat anterior că preşedintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, poate fi declarat “persona non grata” de către Ministerul român al Afacerilor Externe dacă atitudinea sa va depăşi limita legii şi principiul bunelor relaţii dintre România şi Ungaria. (…)


Categorii

1. DIVERSE, Destramare teritoriala? (Regionalizare, autonomie), Istorie, Razboiul impotriva Romaniei

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

18 Commentarii la “PROVOCAREA MAGHIARA si agentul KOVER. Presedintele Ungariei contesta TRIANONUL

  1. “epurează serviciile secrete de persoanele cu simpatii socialiste sau liber-democrate şi de origine evreiască.”…

    aceeasi atitudine a avut-o GH GH DEJ dupa ’58 (retragerea Armatei Rosii din Romania), incepand cu retragerea consilierilor rusi, apoi cu trecerea pe linie moarta a ofiterilor cu studii ‘Frunze’, a celor casatoriti cu rusoaice..si chiar a celor etnici evrei.

    efectul: reactia USRR cu izolarea Romaniei initial in cadrul Pactului de la Varsovia, planuri de invadare si lovitura de stat, izolarea fata de USA si parteneri occidentali, compromiterea totala pe plan international…o fi reusit ?

    ca parere: nu Romania este cea calcata pe coada si in orice caz nu din partea Ro va veni replica. sa avem putintica rabdare

  2. http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf?doclang=FR&text=&pageIndex=0&part=1&mode=DOC&docid=120050&occ=first&dir=&cid=2827202

    (incidentul cu interzicerea vizitei Presedintelui Ungariei in Slovacia. Raspuns Curte justitie la Recursul mgyor. martie 2012; un posibil model de actiune inteligenta si pentru noi)

  3. Mie mi se pare interesant ca pina acum nu s-au auzit strigatele ultragiate ale unora ca Elie Wisel care sar in sus la numele lui Eminescu.

    Sigur, e inutil sa mai discutam despre standardele triple si cvatriple folosite in cazul Romaniei si Ungariei. Daca liderii romani ar fi spus si facut numai 0,5% din ce spun si mai ales fac cei unguri…..cred ca ar fi intors scutul anti-racheta impotriva noastra si ne-ar fi dat afara din aceasta organizatie generoasa numita UE. Ceea ce mi se pare insa cu adevarat relevant in toata afacerea este ca numeroasii simpatizanti nazisti si deci, implicit, anti-semiti care populeaza masiv rau de tot istoria antebelica ungureasca nu sint de loc pusi la zid de catre alde Wiesel et.comp.Nici pomeneala de “galeti in cap” cum i s-au pus statuii Maresalului Antonescu care nu are pe constiinta nici pe departe atrocitatile unui Horty….

    Mie inca nu mi-e foarte clar: DE CE? Adica, motivul pentru care gasca globala tolereaza si incurajeaza prin tacere si inactiune aceste atitudini contrare mainstream-ului ale unei natiuni mici. Pentru ca, pina la urma, cu toate zbieretelor lor, ungurii ar putea fi redusi la tacere de coalitia globala destul de usor. Presupun ca ei sint factorul disruptiv in zona, care ar putea produce, la momentul potrivit, razboiul….??!! Nu stiu..

  4. Pingback: Ambasadorul Ungariei pledeaza fatis pentru AUTONOMIA TINUTULUI SECUIESC - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  5. Pingback: PROVOCARI IREDENTISTE: Gupul rock KARPATIA ce militeaza pentru revenirea TRANSILVANIEI la Ungaria participa la Festivalul “Insula Secuiasca”, organizat pe BANI PUBLICI - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  6. Pacat. Avem un Guvern de paie.Dupa ce si- a dovedit incompetenta la Justitie, da dovada de aceiasi incompetenta si la Ministerul de Externe, acest mamaligos de Corlateanu. De ce nu- i declara Persona Non Grata pe
    liderii maghgiari care au participat la incitarea tineretului maghiar din Transilvnia la Tabara de la BORZONT. Sau cel putin pe acest Vona Gabor, lider al unui partid extremist din Ungaria. Chiar nu pot sa inteleg; cum popate cineva sa- si faca de cap intr- o tara straina si nimeni sa nu- l intrebe de sanatate.Din pacate, intotdeauna,politicienii romani au fost legati la ochi fata de politica dusmanoasa a Ungariei si a elementelor maghiare din= launtrul tarii sau au suferit si sufera de un complex de inferioritate in fata diplomatiei maghiare.
    In prezent traim o atmosfera apasatoare si nori negri se ridica dinspre Ungaria, asa cum a fost de altfel in anii 1938- 1939, ani premergatori lui 1940, cand, cred, ca nu ati uitat ce am patit. Cititi, in acest sens, cartea
    lui Ioan Lupas- PARALELISM ISTORIC.
    Sunteti niste ratati toti trei si nu numai( Antonescu,Ponta si Corlatean).
    De servicii nici nu mai vorbesc.Cred ca SRI si SIE au Centrala la Budapesta si nu la Bucuresti. Si inca vreti sa scapati de BANDITUL? Niciodata.
    Sunteti prea slabi,lipsiti de curaj si de cunostintele necesare posturilor inalte in care, din greseala, ati ajuns. Sunteti, molateci, fricosi, naivi si intr- un cuvant sunteti de- a dreptul niste PROSTI. Nu aveti ce cvauta in fruntea USL. USL este pe cale sa sew dezintegreze, cu voi.
    USL poate fi salavata de Tariceanu( PNL) si Bejenariu( PSD); cu voi niciodata.

  7. Pingback: update – ORBAN FACE CE VREA IN UNGARIA: nationalizeaza pensiile private, rascumpara companiile privatizate, vrea energie non-profit pentru populatie - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  8. Pingback: CARE ESTE SCOPUL REGIONALIZARII? [video] Prefectul Codrin Munteanu rechemat din functie de Ponta de dragul UDMR/ VULNERABILITATEA GEOPOLITICA A ROMANIEI SI STAREA COMUNITATII ROMANESTI DIN HARCOV - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  9. Pingback: Autoritatile UNGARIEI se amesteca in chestiunea drapelelor TINUTULUI SECUIESC - Razboi întru Cuvânt
  10. Pingback: UNGARIA ANUNTA MASURI DIPLOMATICE ca raspuns la INTERZICEREA steagurilor Tinutului Secuiesc. BASESCU se spala pe maini. Articol propagandistic anti-romanesc si pro-autonomie in NEW YORK TIMES - Razboi întru Cuvânt
  11. Pingback: BASESCU rade cu ORBAN-ul Ungariei. Cine e NEMETH ZSOLT si care e sensul provocarii MAGHIARE? [video] - Razboi întru Cuvânt
  12. Pingback: UNGARIA: Curtea Constitutionala da LIBER la SIMBOLURILE FASCISTE - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  13. Pingback: Dinu C. Giurescu: REGIONALIZAREA VA DUCE LA DEZMEMBRAREA ECONOMICA A TARII [video] - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  14. Pingback: REGIONALIZAREA: propuneri, studii sociologice, opinii. Giurescu contesta DIVIZAREA TRANSILVANIEI si reinventarea DENUMIRILOR REGIUNILOR ISTORICE - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  15. Pingback: GUVERNUL ORBAN se ia de gat cu BANCILE STRAINE/ Seful Parlamentului Ungariei despre MARSUL SPRE AUTONOMIE AL TINUTULUI SECUIESC - Recomandari
  16. Pingback: PUTIN SEMNEAZA NOUA DOCTRINA MILITARA A RUSIEI. Extinderea NATO – amenintare/ UCRAINA A RENUNTAT LA NEUTRALITATE si a votat buget “draconic” de AUSTERITATE/ UNGARIA VREA ALIATI: STRATEGIE DE SEDUCERE A TARILOR VECINE?/ Alegeri anticipate
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare