REFERENDUMUL DIN IRLANDA: campania PRO-GAY, FINANTATA “NEBUNESTE” de fundatii americane/ CUM SE CUMPARA SI CUM SE VINDE LUMEA/ Inca o cauza a precedentului irlandez: STRATEGIA DE NON-COMBAT SAU CHIAR “TOLERANTA” A “BISERICII” CATOLICE/ Reactii in Australia si Germania/ ZEGREAN da inapoi pe tema DECALOGULUI

26-05-2015 12 minute Sublinieri
Sursa foto: www.telegraph.co.uk

Sursa foto: www.telegraph.co.uk

Senatorul independent Ronan Mullen, liderul politic al taberei care s-a opus la redefinirea căsătoriei în Irlanda, decisă prin referendumul de săptămâna trecută, a făcut o declarație publică în care, după recunoașterea simbolică a înfrângerii, afirmă că întreaga campanie publică a fost complet dezechilibrată: media, partidele de guvernare și mai ales „fundațiile americane” (americane după țara în care sunt înregistrate, căci ne îndoim că ele exprimă opinia poporului american) care au „turnat” o sumă „nebunească” de bani în campania pro-homosexualistă au cântărit în decizie enorm. E bine să știm sub ce auspicii se duce azi bătălia pentru căsătorie și cam la ce să ne așteptăm noi, aici.

Reproducem integral declarația senatorului Mullen, în original.

“Firstly I would like to extend my best wishes to everyone in the Yes campaign.

Our country has divided two-to-one on the proposal to change the meaning of marriage in our society. What we are not divided about is how we feel about gay people. Every human being has equal dignity and deserves equal respect. We are all committed to that.

The No campaign was concerned about the profound effects of redefining marriage, and in particular about the consequences for some children who would be less likely to experience the love of a mother and father in their lives in the event of a Yes vote. That concern was real and it remains justified.

I recognise that a clear majority of Irish people were not swayed by our concerns. But that does not mean that Yes voters do not share those concerns. I believe people chose yesterday to send a message of affirmation and equal respect to gay people. That was their priority. And I respect that.

I am very proud of the way the No side communicated its argument in public. Our message only began to get traction within the last few weeks when the media were obliged to give balanced coverage. We were trying to communicate an important social value against the background of a five-year media campaign to redefine marriage. While we did well in the current affairs debate, we had neither the financial resources, nor the cultural support in the media and Irish establishment, to reach hundreds of thousands of other people for whom this referendum was only ever about how we feel about gay people.

It is an indisputable fact that the media coverage until the formal start of the campaign was entirely one-sided. It is even more worrying that a crazy amount of overseas money from one American foundation poured into groups on the Yes side in recent years. For the sake of our democracy we need to have a public reflection on how this happened, and its implications for law and policy in Ireland.

Now that marriage is to have a changed meaning in our society, we need to have a conversation about how a certain large minority is to be accommodated. That large minority is the group of people who believe in a different version of marriage to that which is now formally backed by the State. It will be important that we are all generous with each other, and that there is space and freedom for us to communicate our values – including in schools funded by the State.

We on the No side have a fine new movement here now, with many committed young people and courageous public speakers. We have a new cause too that has been neglected by the Irish political and media establishment and the children’s rights lobbies – the right of a child to be brought into the world, to know and be raised, by their mother and father wherever that’s possible. We are going to be busy taking this message to the Irish public – and we are confident that it will gain momentum in the coming years.”

  • ActiveNews:

Iulian Capsali: Cum se cumpără și se vinde lumea

Revoluția sexo-marxistă continuă. Și este posibilă, chiar impusă, prin infiltrarea în teritoriul „inamic” a sumelor imense de bani pentru implementarea ideologiei care să scoată din rădăcini tradiția creștină a Bătrânului Continent – iar aici vedem cum a fost manipulat cu cei 25 de milioane de euro ai asociației americane Atlantic Philanthropies referendumul din Irlanda (important pol catolic) pentru obținerea legalizării căsătoriilor între persoane de același sex.

La asta se adaugă arsenalul binecunoscut: atacurile permanente împotriva Bisericii prin media obedienta, prin campanii publice și infiltrarea ideologică a mediului academic/universitar la noi, cazurile infanticizilor si eugenistilor Julian Savulescu si Peter Singer, ultimul facand si apologia zoofiliei, care au primit titlul de Doctor Honoris Causa ai Universității București.

Se poate face o analogie intre finanțarea distrugerii Imperiului Țarist, reprezentant al Tradiției, prin sprijinul dat de bancheri lui Lenin în lovitura de stat și impunerea ideologiei comuniste (celebrul tren cu 50 de milioane de mărci-aur), și expansiunea actuală a ideologiilor LGTB-iste prin activiștii (noii bolşevici) şi ong-urile (celulele revoluționare) care primesc sume imense de la oligarhia bancar-corporatistă ca să sape tot la rădăcina Tradiţiei şi mai ales la destructurarea ideii de Familie. Scopul: dacă-i tai rădăcinile unui om, ai asupra lui puterea absolută.

Asta au vrut toate totalitarismele moderne, asta vrea acum şi totalitarismul globalist (neoliberal), care folosește intens mijloacele soft-power (persuasiunea), calomnia, denigrarea, ignorarea realitatii, mass media fiind instrumentul esenţial alături de ong-urile stipendiate. Apropos de presa noastră, exemplul cel mai recent este cel al preşedintelui Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, care a fost prezent în Templul Coral din Bucureşti în cadrul unui eveniment ce a marcat primirea de către Moise a Torei (Legii) pe Muntele Sinai. Acesta a comentat cu firească îndreptățire răstălmăcirea Decalogului: “Cinstește pe tatăl tău şi pe mama ta – cine o fi tatăl tău, când fecundarea este făcută în vitro? Cine o fi mama ta, când ai fost purtat în pântece de o mama surogat? Dar dacă tatăl tău este un bărbat şi mama ta este tot un bărbat?” Presa ideologizată a făcut cu această ocazie paradă de indignare: cum e posibil să crezi că Decalogul mai are vreo valoare astăzi?

[…]

 

Spectrul sărăcirii (crizei) despre care am amintit deja, ca şi spectrul războiului, sunt cele două prăpăstii între care se duce viaţa umanităţii în zilele noastre, supusă operației de mancurtizare și în care se induce metodic ideologia LGTB, încă din scoală sau, mai nou, din grădiniță.

Fără să mai fie conectate la verticala spiritului, asistam astăzi la transformarea popoarelor în populații gregare, direcționate ideologic spre scopuri contrare legilor firii și bunului simt comun. Acestei ideologii revoluționare euro-atlantice trebuie sa-i fie contrapusă o gândire maximalist hristocentrică. Orice alt tip de abordare va fi în zadar.

Nemții, inspirați de irlandezi. Cer legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex

Decizia irlandezilor de a legaliza căsătoriile între persoanele de același sex a inspirat şi partidele din Germania. Verzii de la Berlin i-au cerut cancelarului Angela Merkel să grăbească procesul pentru legalizarea mariajelor gay.

”A venit timpul, doamnă Merkel!”, a spus liderul Partidului Verde, Katrin Göring-Eckardt, convinsă că votul din Irlanda va accelera egalitatea și în Germania, conform site-ului Russia Today.

Purtătorul de cuvânt al Partidului Verde din Germania, Volker Beck, a declarat că schimbarea din Irlanda ar putea da un impuls campaniei promovate de minorităţile sexuale.

Rezultatele referendumului care s-a desfăşurat vineri în Irlanda a arătat că peste 62 la sută dintre participanţii la scrutin au sprijinit această iniţiativă, în pofida protestelor Bisericii Catolice. Votul din Irlanda este considerat un pas important pentru demersul privind legalizarea mariajului gay, în condițiile în care aceasă ţară este predominant catolică şi homosexualitatea a fost pedepsită până în 1993.

Căsătoriile între persoanele de acelaşi sex sunt legale în 20 de state.

O româncă de 26 de ani a devenit simbolul referendumului pentru legalizarea căsătoriilor gay în Irlanda.

La scurt timp după ce au fost anunţate rezultatele, Katie Stoica a primit inelul de logodnă din partea iubitei sale. Vizibil emoţionată, tânăra româncă şi-a pierdut pentru câteva clipe glasul şi a dat din cap, semn că a acceptat cererea în căsătorie a partenerei sale.

Billie, o irlandeză care este cu 14 ani mai mare decât logodnica ei româncă, a plănuit acest moment împreună cu prietenii lor. Când a primit inelul, ei au acoperit-o pe Kate cu petale roşii şi albe de trandafiri.

Irlanda este prima ţară din lume care a legalizat căsătoriile gay în urma unui referendum.

Datele tehnice ale referendumului din Irlanda sunt următoarele:

a)    a fost un referendum cu două teme, care vizau amendamente constituţionale: căsătoriile între persoanele de acelaşi sex şi limita de vârstă a candidaţilor pentru preşedinţie (se propunea coborârea limitei de la 25 la 21 de ani – nu a trecut)

b)    pentru căsătoriile gay au participat 60.52% dintre irlandezi (1,949,725 dintr-un total de 3,221,681 cetăţeni cu drept de vot); dintre aceştia 62.07% (1,201,607) au fost de acord că „mariajul poate fi contractat de către două persoane, în acord cu legislaţia, fără deosebire de sexul lor”

c)    în 2011, structura religioasă a Irlandei arăta o desacralizare masivă. Deşi 84,2% sunt catolici (record istoric negativ), 6,2% sunt fără religie (cei mai mulţi între 20 şi 35 de ani), 4,6% sunt protestanţi, 1,1% sunt musulmani şi 2,8% aparţin altor religii. Însă dacă în 1990 participarea săptămânală la slujbe era de 81%, în 2006 a scăzut la 48% iar în 2011 se ajunsese la o treime (14% doar în Dublin) pe fondul unui dezinteres crescând al tinerilor.  Mai remarcăm, ca fapt divers, că ortodoxia este confesiunea cu cea mai mare creştere în Irlanda, în ultimii 20 de ani (27%), iar numărul ortodocşilor practic s-a dublat în ultimii 5 ani, desigur pe fondul emigraţiei.

Acestea sunt cifrele. Din ele, începem să înţelegem motivele:

1. Biserica Catolică Irlandeză – un colos cu picioare de lut

În ultimii 20 de ani, Biserica Catolică s-a confruntat cu o puternică criză de imagine, cauzată în principal de acuzele de pedofilie în rândul clericilor, pentru care a şi plătit cam 1,6 miliarde dolari. Autoritatea morală a Bisericii a decăzut masiv începând cu 1994, când guvernul s-a prăbuşit ca urmare a scandalului de pedofilie şi molestare asupra a 143 de copii, timp de 40 de ani, al preotului Brendan Smyth, acoperit de poliţie şi superiorii săi ecleziali. Astfel, procesul de secularizare s-a accelerat, atât în interiorul Bisericii, dar şi în societate. În plus, clerul catolic este foarte îmbătrânit, cu o medie de vârstă de 61 ani, dar şi diminuat, datorită condiţiei celibatului (un preot a ajuns să deservească cinci parohii). Asta a dus la ruperea legăturilor sufleteşti dintre irlandezi (mai ales tineri) şi Biserică.

Din dorinţa de a recâştiga simpatia irlandezilor, Biserica a ales o poziţie curioasă, de delimitare faţă de tema referendumului. Primul semnal a fost dat de Primatul întregii Irlande, Arhiepiscopul Eamon Martin, care a spus că „ar fi greşit ca cineva să creadă că referendumul este o bătălie intre Stat si Biserica”. Totodată liderul catolicilor irlandezi a declarat că Biserica nu va spune irlandezilor cum să voteze, ci va predica propriilor credincioşi doar în locaşurile de cult (număr în scădere), încercând astfel să imite poziţia papei Francisc care, deşi a respins căsătoriile gay, a îndemnat catolicii sa nu judece pe cei ce sunt LGBT.

Alt episcop, Donal McKeown a avut o poziţie ambiguă:

„aş urî pe cei care ar vota negativ din motive rele, bigote, urâte sau intimidante. Cetăţenii trebuie să voteze după propria conştiinţă şi sunt cu totul fericit că pot face asta în faţa lui Dumnezeu, fie că votează da sau nu. Nu mă îndoiesc că sunt mulţi oameni care merg la biserică şi care au conştiinţa ca vor vota cu da. Nu voi spune ca ei greşesc…. Nu vreau sa bag altora pe gât opiniile mele religioase.”

Mai mult, presa a mai relatat ca există şi preoţi catolici care susţin căsătoriile între persoane de acelaşi sex, unii dintre ei fiind chiar editorialişti de presă. Primul a fost preotul Martin Dolan, care, în timpul unei slujbe din luna ianuarie, a cerut credincioşilor să voteze pozitiv la referendum, după ce el însuşi s-a declarat gay. Apoi, preotul Iggy O’Donovan din Limmerick a susţinut că votanţii trebuie sa se facă distincţie între legea civilă şi cea religioasă şi că votul lui personal n-ar trebui să afecteze viaţa persoanelor gay. Alt preot din vestul Irlandei, Pádraig Standún, a spus ca Biserica Catolică a greşit prea mult în trecut şi că ar trebui sa invite persoanele gay sa stea în capul mesei (e o interpretare a pildei celor chemaţi la cină din Evanghelie, în baza ideii că Iisus iubeşte pe toţi păcătoşii aşa cum sunt).

Alături de aceştia s-au poziţionat şi preoţi din Asociaţia Preoţilor Catolici, o organizaţie care tinde să intre în conflict de opinii chiar cu Biserica Catolică, cel mai vehement fiind un fost preot catolic, Tony Flannery, caterisit în 2012 pe motiv că a negat învăţătura catolică despre homosexualitate, contracepţie şi hirotonirea femeii, influenţat probabil de fratele său, Frank Flannery, important lider politic al celui mai important partid politic din Irlanda, Fine Gael. 

Astfel, Catolicismul irlandez a adoptat o poziţie non-combativă, respingerea referendumului rămânând exclusiv pe seama grupurilor civile, care n-au avut o argumentaţie prea puternică.

Unii comentatori au speculat că atitudinea Bisericii s-ar datora probabil faptului că nu a vrut să-şi pericliteze relaţia cu Statul, din moment ce Biserica Catolică patronează multe activităţi sociale şi educaţionale în Irlanda.

Pentru România, cazul prăbuşirii (sau formalizării) catolicismului irlandez este o speţă ce ar trebui atent analizată. Sunt convins că atât susţinătorii LGBT, cât şi opozanţii vor găsi suficiente lecţii de învăţat.

2. O largă şi puternică susţinere a politicienilor pentru căsătoriile gay

Referendumul irlandez are un background istoric. În 1993 guvernul a dezincriminat homosexualitatea. Apoi, pe fondul unei creşteri masive a numărului cuplurilor de acelaşi sex (4,042 in 2011 de la 1,300 in 2002) Parlamentul irlandez a reglementat parteneriatele civile între persoanele de acelaşi sex, în 2010. Măsura fusese inclusă în programul electoral al Partidului Verzilor, intraţi la guvernare în 2007. Apoi, în 2011, coaliţia de guvernământ a început să discute despre introducerea căsătoriilor gay în Constituţie. Aşa s-a ajuns la referendumul de duminică.

Campania pentru referendum a fost una total dezechilibrată. Susţinătorii căsătoriilor gay s-au organizat foarte bine, în vreme ce opozanţii au avut fie poziţii incerte, fie argumente slabe.

Majoritatea politicienilor din coaliţia de guvernământ au spus că vor vota pozitiv. Principalul partid de guvernământ, Fine Gael, a susţinut căsătoriile gay prin câteva voci foarte importante. Premierul Enda Kenny, deşi iniţial era rezervat în privinţa votului, s-a răzgândit, participând chiar la o întâlnire a membrilor LGBT ai partidului şi declarând că intenţionează să susţină amendamentul constituţional, fără a se face însă portavocea LGBT. La fel a procedat şi ministrul agriculturii şi alimentaţiei Simon Coveney, care după câteva declaraţii ezitante, a decis să voteze pozitiv. În fine, greu a cântărit şi autodeclararea ca persoană gay a ministrului sănătăţii Leo Varadkar.

De remarcat că politicienilor li s-au alăturat şi foarte multe vedete şi voci publice, atât din Irlanda, cât şi din străinătate. Un aport important l-au avut şi cei 68.000 de tineri care nu au mai votat niciodată. Majoritatea dintre ei au spus că au prieteni gay şi că nu vor vota negativ pe a nu-şi strica relaţia cu aceştia.

De cealaltă parte, opoziţia a avut doar o mână de politicieni care au spus că vor vota negativ. Alţii, ca Michael Healy-Rae a avut o poziţie incertă; dacă în urmă cu doi ani susţinea căsătoriile gay, la referendum a declarat că va vota negativ. De asemenea, argumentele opozanţilor au fost uşor de combătut. De pildă, principalele argumente al opoziţiei au fost efectele negative ale adopţiilor de copii în căsătoriile gay, dar susţinătorii au contra-argumentat că nu toate cuplurile gay îşi doresc copii, ci doar să se căsătorească.

3. Rivalitatea cu Marea Britanie

Istoria cunoaşte bine rivalitatea dintre irlandezi şi britanici. Referendumul irlandez, o premieră pentru tematica gay, a fost şi un motiv de mândrie naţională, marketizată abil de către politicieni. Substratul l-a constituit importanţa faptului că politicienii au întrebat poporul cu privire la o problematică delicată, în timp ce toate ţările care au legiferat parteneriatele sau căsătoriile au făcut-o fără să consulte şi poporul.

4. Secularizarea societăţii este ea însăşi un motor al creşterii numărului de ţări care legiferează relaţiile gay

Lăsând un pic jurnalismul deoparte, ca preot, ştiu foarte bine că seducţia libertăţii absolute a fost piatra de poticnire a umanităţii încă de la începuturile ei. Dacă în urmă cu două milenii, creştinismul a oferit lumii şansa eliberării din sclavie şi a fundamentat multe din principiile democraţiei europene, acum creştinismul pare insuficient pentru un om care vrea să fie din ce în ce mai liber, mai plin de drepturi şi mai eliberat de responsabilităţi. Revoluţia sexuală (eliberarea sexuală) începută în anii ´60 s-a desfăşurat simultan cu noua jurisprudenţă asupra art. 16 din Drepturile Omului, care stipulează dreptul femeii şi al bărbatului de a încheia o căsătorie.

Acest fenomen nu este decât manifestarea logică a felului în care funcţionează omul contemporan. Mintea acestuia este condusă de inimă (duh), înţeleasă ca sumă de afecte, de instincte (vezi piramida lui Maslow). În acest fel, mintea este pusă în slujba dorinţelor, furnizând argumente justificative pentru acţiunile personale.

Practic, omul contemporan nu mai merge pe drumurile bătătorite ale înaintaşilor săi, ci merge pe drumul individualist al propriilor dorinţe.

Putem numi asta reformare morală, evoluţie socială, progres uman, secularizare sau oricum altcumva, dar mi-e teamă că denumirea ar fi cam superficială.

Realitatea mi se pare mult mai profundă, într-o ecuaţie din care dorinţa politicienilor de a avea supuşi docili nu lipseşte. Să nu uităm că există 3 mari feluri de exercitare a puterii: forţa militară, constrângerea sau atracţia economică şi modelarea sau seducţia valorilor.

La fel s-a spus şi despre religie, că ar vrea să controleze oamenii. Deşi nu sunt de acord, religia fiind o alegere, constat că există o mare diferenţă. Dacă politicienii pot trăda uşor idealurile Adevărului, cei ce vorbesc în numele lui Dumnezeu nu le pot trăda fără riscul pierderii (şi prăbuşirii) credincioşilor.

Australia nu va urma exemplul Irlandei în ceea ce privește organizarea unui referendum privind căsătoriile între persoanele de același sex, a declarat duminică premierul conservator australian Tony Abbott, care a adăugat că Parlamentul este cel care trebuie să se pronunțe pe o astfel de temă, informează AFP.

Irlanda a devenit sâmbătă a 19-a țară din lume și a 14-a din Europa care legalizează căsătoriile gay, și prima țară care a făcut acest lucru în urma unui referendum, celelalte optând să urmeze calea legislativă.

“Este chestiune care privește Parlamentul”, a declarat premierul Tony Abbott ziariștilor care-l chestionau în legătură cu oportunitatea organizării unui referendum pe această temă. “În această țară, referendumurile se referă la chestiuni ce privesc modificările constituționale. (…) Problemele legate de mariaj țin de competențele Parlamentului”, a spus el.

Căsătoriile gay au fost interzise în Australia în 2004, cu prilejul revizuirii unei legi privind căsătoriile în timpul mandatului premierului conservator din acea epocă, John Howard. Uniunea civilă este totuși posibilă în cele mai multe dintre statele australiene.

Tony Abbott, care are o soră lesbiană, nu-și ascunde opoziția față de căsătoriile gay. “Nu subestimez nicio clipă sentimentele oamenilor pe această temă, fie că ei sunt pro sau contra (căsătoriilor între persoanele de același sex). Și e valabil și pentru familia mea, emoțiile sunt puternice în ambele tabere”, a spus Abbott.

Un sondaj realizat în iulie 2014 a relevat că 72% dintre australieni erau de acord cu căsătoriile între persoanele de același sex.

Un montaj al unui discurs ţinut de preşedintele Curţii Constituţionale (CCR), Augustin Zegrean, la un templu evreiesc din Bucureşti, cu ocazia sărbătorii Shavuot, a dat naştere la discuţii, după ce judecătorul constituţional a lansat câteva întrebări legate de raportarea celor 10 porunci la realităţile prezentului – căsătoriile între persoane gay, fecundarea in vitro sau mamele surogat, prostituţia legiferată. Augustin Zegrean a explicat pentru Gândul că imaginile cu discursul său sunt trunchiate şi că el a vorbit despre fiecare dintre cele 10 porunci şi cum au evoluat ele în timp. La porunca a cincea, „cinsteşte-ţi tatăl şi mama”, Zegrean a vorbit despre confuziile care pot apărea în zilele noastre, dat fiind că rolurile de tată şi mamă nu mai sunt aşa de bine definite. „Eu doar am pus nişte întrebări. Nu am spus că sunt împotrivă, nu mi-am spus părerea despre gay sau căsătoriile între gay. Nu am nimic cu persoanele gay, să facă ce vor”, spune Zegrean.

[…]

Zegrean: „Erau nişte întrebări. Am luat fiecare dintre cele 10 porunci şi am spus câteva cuvinte despre fiecare”

Augustin Zegrean a explicat pentru gândul că discursul său este trunchiat în montajul realizat de televiziune şi că el a luat fiecare dintre cele 10 porunci şi a vorbit câte puţin despre fiecare, ridicând nişte întrebări.

Eu am pus nişte întrebări. Vorbeam despre cele 10 porunci şi evoluţia lor în timp. Nu mi-am spus părerea despre gay sau căsătoriile între gay, nu am spus că sunt împotriva lor şi nici nu am făcut vreo legătură cu faptul că ei au avut defilarea aceea. Nu am nimic cu persoanele gay, să facă ce vor”, spune Augustin Zegrean pentru gândul.

„Am vorbit şi despre porunca să nu ucizi, am spus că începând de la Cain şi Abel, oamenii se omoară între ei. Asta nu s-a arătat. Să nu fii desfrânat – am spus cum mai respecţi porunca aceasta, când se dă o lege care legalizează prostituţia? Cinsteşte-ţi tatăl – care este tatăl când tatăl tău este un bărbat şi mama ta este tot un bărbat? Era o întrebare, pe cine trebuie să cinstesc?”, a mai explicat Zegrean pentru gândul.

Eurovision 2015. Måns Zelmerlöw (28 de ani), câştigătorul Eurovision 2015, a apărut gol pe scena unui eveniment din Suedia, în timp ce parodia piesa „Wreking Ball“, a celebrei Miley Cyrus. Pe de altă parte, Zelmerlöw a fost acuzat înainte de participarea la Eurovision că este homofob. Måns Zelmerlöw a parodiat clipul „Wreking Ball“, a celebrei Miley Cyrus, în timpul unui eveniment care s-a desfăşurat anul trecut. Astfel, câştigătorul Eurovision 2015 a apărut complet dezbrăcat pe o bilă uriaşă, în apaluzele tuturor, în timpul evenimentului QX Gay Gala 2014, organizat de comunitatea LGBT (n.r. – acronim care se referă la colectivitatea lesbiană, gay, bisexuală şi transsexuală) din Suedia.

Suedia Eurovision 2015. Måns Zelmerlöw, acuzat de homofobie

Pe de altă parte, acelaşi artist suedez a fost acuzat de homofobie înainte de participarea la Eurovision 2015. În martie 2014, Måns a apărut în cadrul emisiunii „Pluras kök“, în care un grup de celebrităţi cinau alături de gazdă. Între alte discuţii, Måns a luat parte şi o dezbatere despre homosexualitate. El a explicat că „nu este la fel de firesc ca un bărbat să îşi dorească să se culte cu alt bărbat“, numind homosexualitatea prin termenul „avvikelse“ care poate să fie tradus drept „anormalitate“. La fel de repede a clarificat neînţelegerea şi a declarat că „nu există nimic în neregulă (n.r. – cu homosexualitatea). Explicaţiile sale nu au convins pe nimeni, ci au stârnit furie în rândul unor membrii proeminenţi ai comunităţii LGBT, motiv pentru care Måns a fost nevoit să îşi ceară scuze în mai multe rânduri, scrie wiwibloggs.com. Jurnaliştii din Suedia au stabilit apoi că prin „anormal“ Måns făcea referire la sensul statistic. Eurovision 2015 finala. Måns Zelmerlöw a devenit eroul concursul cântecului european Måns Zelmerlöw a câştigat concursul Eurovision 2015, datorită interpretării piesei „Heroes“, care a obţinut un total de 365 de puncte. „Sunt extrem de fericit şi vreau să le mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut şi m-au votat. Toţi suntem eroi, indiferent de cine suntem, în ce credem şi pe cine iubim. Toţi suntem eroi!“, a mărturisit, emoţionat, suedezul Måns Zelmerlöw imediat ce a fost declarat câştigătorul Eurovision 2015. Måns Zelmerlöw, care va împlini 29 de ani pe 13 iunie, este un cunoscut cântăreţ de muzică pop din Suedia. El a participat la show-ul muzical „Idol“ 2005, a câştigat cel de-al doilea sezon „Let’s Dance“, din Suedia, şi a devenit faimos în 2007, când piesa sa – „Cara Mia“ – a cunoscut succesul în mai multe ţări europene. Måns Zelmerlöw a mai participat la preselecţiile din Suedia pentru concursul Eurovision în 2007 şi 2009. […]/ integral pe adevarul.ro


Categorii

Homosexualitate, Iulian Capsali, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor

Etichete (taguri)

, ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

25 Commentarii la “REFERENDUMUL DIN IRLANDA: campania PRO-GAY, FINANTATA “NEBUNESTE” de fundatii americane/ CUM SE CUMPARA SI CUM SE VINDE LUMEA/ Inca o cauza a precedentului irlandez: STRATEGIA DE NON-COMBAT SAU CHIAR “TOLERANTA” A “BISERICII” CATOLICE/ Reactii in Australia si Germania/ ZEGREAN da inapoi pe tema DECALOGULUI

  1. Si video pentru “o româncă s-a logodit cu o irlandeză”:

    https://youtu.be/LfkzwXul-Rc

  2. Ce urat este ala din poza.Alta imagine nu a-ti gasit? :)))

  3. Nici ca se putea o imagine mai elocventa!
    Este de coperta pentru ” The brave new world” a lui Huxley

  4. Iti multumim Mantuitorule HRISTOASE+, ca Te-ai inaltat la ceruri si sezi de-a dreapta Tatalui+ si vei veni in mare slava sa judeci vii si mortii, a carei imparatie nu va avea sfarsit, AMIN!+++

    Cand romanca aceea s-a fasticit toata de emotia primirii unei “tinichele de logodna, mariaj a la Sodoma si Gomora”…, si a fost acoperita cu “petalele rusinii si-a dezonoarei nationale” ( mare pacat de bietii trandafiri sacrificati…), in mod cert ca, toate trupurile adevaratilor crestinilor intru’ Hristos ale intregului neam Romanesc, incepand cu Sfintiii+, Mucenicii+, domnitorii+, voievozii+, eroii neamului+, mirenii+, din toate cimitirele Romaniei, s-au invartit in acelasi timp gemand de groaza, durere si neputinta.., iar sufletele lor, au palit si au plecat capetele ramanand fara grai si rugaciune acolo Sus, in Ceruri+……

    Se intrebau unii crestini ca si un exemplu recent:” oare de ce plange Icoana Sfantului Arsenie Boca+”? Oare DE CE?!…

    Marii duhovnici ne povatuiesc sa nu avem curiozitati…; si, Doamne iarta-ma, incalc oarecum acest indemn duhovnicesc si ma-ntreb:” fata aceea care s-a ratacit tare de tot, se vede bine.., devenind “simbolul referendumului spurcaciunilor pamantului”…, oare, ce fel de “botez” a primit la nasterea ei? Ma-ntreb si eu asa…..; apoi, nu mai chestionez despre parinti.., frati.., surori, rude.., prieteni…, nu stiu daca acestia toti mai au vreo importanta, mai conteaza pe langa emotiile ce le traiesc cele “doua mirese” din plin acum… uch!..

    Doamne+, te rog iarta-ma, de-am gresit chiar citind.., privind., si scriind despre!.. Maicuta Preacurata+, te rog sa ne ierti, pentru-ca, mai indraznim sa spunem pe ici pe colo precum ca, Romania este gradina Ta….CE GUST GREU SI AMAR!……………….

    Dar, numai Dumnezeu cu mila peste noi toti, peste neamul asta Romanesc!+

  5. Am rezerve foarte mari referitor la unele cifre.
    Nu cred ca in 1990, 80% din catolici mergeau regulat la ‘biserica’.
    Procentele cele mai mari de oameni care merg la biserica/sinagoga sunt in Israel si Romania, in conditiile in care statul Israel este constituit pe baze religioase. Mi se pare ca Monica Fermo da cifre in una din cartile ei.

    In Romania, chiar daca s-ar dori, nu ar putea merge la Sf Liturghie simultan mai mult de 10-15% din ortodocsi din lipsa de spatiu. Cel mai bine se vede acest lucru in noaptea de inviere, la 12.00 noaptea…

    Nu cred ca in Irlanda sunt asa multe biserici ca in Romania. Si apoi chiar daca se fac 4-5 ‘liturghii’ catolice pe zi de 30 minute, in spatiile urbane nu ai cum sa aduci asa mari procente de populatie…

    Mai curand 80% ar putea sa reflecte numarul celor ce se impartasesc macar o data pe an; desi e foarte important, e totusi altceva…

  6. Nu mi se pare ca Zegrean da inapoi. Nu intamplator discursul lui a fost in cheie interogativa, a fost o invitatie la reflectie pt creierasele infierbantate. Asta era si ideea: nu va spun eu ce e bine si ce-i rau, dar va dau o tema de reflectie ca sa trageti singuri niste concluzii.

    Ca n-ai cu cine, asta-i partea a doua… Abia astept sa-i vad pe irlandezii-yes cat de fericiti o sa fie nu dupa 20 de ani, nici macar dupa 10, ci dupa vreo 4-5, cand o sa se umple strazile oraselor, scolile copiilor lor, institutiile publice si de cultura, si apoi chiar familiile lor de gay voiosi si liberi! Sunt grozav de curioasa daca la fel de veseli si mandri or sa fie si atunci?

    Oamenii se pare ca nu pricep ca aici nu e vorba de drepturi – care drepturi?? Ei au toate drepturile posibile si imposibile, legile anti-discriminare pe criterii de orientare sexuala sunt in vigoare de zeci de ani – ci de NOTIUNI, aici e cheia. Ei incalca legile antidiscriminare, pt ca potrivit acestor legi nu pot pretinde egalitate in drepturi cand nu sunt calificat pt acele drepturi – de ex, daca vreau sa angajez manechine pt o parada de moda, nu ma va acuza nimeni ca am discrimnat femeile scunde si supraponderale. sau daca vreau sa angajez un actor pt rolul lui Hamlet, nu ma va acuza nimeni pt discriminare de gen pt ca am respins candidatele femei la rol…sau daca organizez concurs de atletism, nu ma va acuza nimeni ca am respins candidatura unui schiop!! Regimul casatoriei naste o serie de drepturi si obligatii patrimoniale (legate de modul in care se gestioneaza patrimoniul comun si de regimul de proprietate in cadrul casatoriei) si de drepturi nepatrimoniale (cu caracter moral) legate in principal de PROGENITURA.

    Prin parteneriatele civile, cei doi care vor sa stea impreuna pot beneficia de o protectie legala in ce priveste bunurile dobandite impreuna, ok…sa zicem (protectie au oricum cf regulilor generale de drept, dar in fine, nu intru in detalii..) In momentul in care insa accepti modificarea de vocabular si le dai dreptul sa ‘intemeieze o familie’, din acel moment ei capata si altfel de drepturi, si anume acela de a pune gheara pe copii. Pe copii care NICIODATA nu vor fi AI LOR pe deplin, legatura de sange este a priori sparta. Iar in momentul in care numesti anormalul ‘normal’ ( si nu doar ‘il numesti’, ci OBLIGI pe toti sa il numeasca asa, atentand NEPERMIS SI FARA PRECEDENT (de fapt, ar mai fi cateva precedente daca stam sa ne gandim, unele f triste…) la LIBERTATEA DE CONSTIINTA care e un DREPT ABSOLUT, INTANGIBIL intr-o societate pretins democratica!), in acel moment acccepti ca e firesc ca un copil sa creasca in acest mediu, sa fie modelat astfel si sa devina la randul lui asa…adica steril. Adica apt sa devina un furnizor sau un recipient pt laboratoarele genetice in care se proiecteaza perpetuarea pe viitor a speciei umane. Daca va mai fi ‘umana’ aceasta specie….

    Stie Eminenta sa ce stie cand spune ca aici nu e vorba de o infrangere a crestinismului, ci de o infrangere a umanitatii:

    http://www.theguardian.com/world/2015/may/26/vatican-ireland-gay-marriage-referendum-vote-defeat-for-humanity

  7. @ andy, dar cum credeti dvs. ca sta la “estetica sluga lui mamona”?!?!?!…; nici nu dorim sa ne imaginam cum arata toti cei din tagma asta “dincolo”!….

    HRISTOS S-A INALTAT!+++

  8. Urata si hidoasa imagine a nelegiuirii, stricaciunii si a blasfemiei impotriva tainei casatoriei. Nu avea ce sa caute o asa imagine aici, chiar daca arata o realitate la care s-a ajuns prin viclenia dusmanilor vietii.
    Daca catolicii au fost manipulati sa fie non combat fata de ce stiu ca este un pacat grav, nu stiu daca noi avem o atitudine de combat acum cand vedem ce se intampla.
    Un astfel de simplu referendum, poate face cat o lepadare a intregului neam care a votat asa ceva,
    Despre asta ar putea vorbi un student la teologie sau un preot, ce consecinte are o asemenea declaratie, pentru neamul irlandez. In alte tari au impus politicienii.
    Ce inseamna teologic un astfel de gest? Cate pacate si nelegiuiri sunt acceptate cu aceasta ocazie, dintre care cea mai rea e stricarea mintii copiilor care au auzit de asa ceva si vor invata de asa ceva. E ca o cutie a pandorei care s-a deschis, continand o legiune de alte alte pacate cu consecinte si asupra celorlalti.

  9. Din pacate e prea tarziu. Aceste fenomene se indreapta si spre noi cu viteza mare. Prin decizia recenta a parlamentului, am scapat pentru 2, poate 3 ani. De tot nu vom scapa. In cativa ani va veni o generatie noua, asazis “europeana”, care va gandi diferit fata de noi. Aceasta generatie de tineri a facut diferenta si in Irlanda. O generatie cu toate valorile schimbate, pentru care astfel de fenomene vor parea cat se poate de normale. Si daca tot nu va fi aceasta, va fi urmatoarea si tot se va intampla. Asta este motivul pentru care lobby-ul homosexual se grabeste sa introduca aceste murdarii in scoli, in regim obligatoriu. Batalia va fi dura si de uzura, iar dialog nu va exista. Cine nu este de acord, “nu este prieten cu Cezarul” si va fi ostracizat, marginalizat, jignit si catalogat ca paria. Idiot si retrograd. Lumea se va scinda in urma acestui razboi ideologic si nu va conta daca o tara sau un popor este ortodox sau catolic. Daca lumea catolica a pierdut demult razboiul, a venit vremea sa-l piarda si lumea ortodoxa. Nimeni nu stie ce va fi in viitor dar se simte in aer o schimbare majora a vietii pe care noi am cunoscut-o. Se simte in aer o forta negativa care s-a dezlantuit de 10 ani incoace si care nu poate fi cuantizata in niciun fel. Nu poti s-o definesti pe cale rationala pentru ca nu e rationala. Nu poti s-o intelegi nici de unde s-a format asa subit, nici cum actioneaza si sminteste pe tot omul care intra in contact cu ea si mai ales nu intelegi de ce. Singura care stie exact ce se intampla este Biserica cea Dreptmaritoare pentru ca-l are alaturi pe Hristos. Sa stam bine, sa stam cu frica si sa luam aminte, este indemnul Arhanghelului. In rest, asa cum spunea si Parintele Iustin Parvu, mantuirea se va face pe furis. Doamne ajuta !

  10. @ constantin, HRISTOS S-A INALTAT!+++

    Cu onestitate va scriu, cand in general sunt nevoita sa citesc despre asemenea subiecte, caut sa pasesc cu multa grija “printre cuvintele care exprima atat de mult despre…”, ca si printre niste ” cioburi foarte taioase sau liane serpuitoare si otravitoare la atingere”, nu pot si nu vreau “sa le ating”.., pun mouse-ul intre sau pe cuvinte mai “normale” ca sa dau un click pe o postare de genul, etc, va imaginati ce strategie din parte-mi.. Dar, multumesc Domnului, inteleg foarte bine si asa…,”printre cuvinte”..
    Adevarat ce ati scris despre:” Urata si hidoasa imagine a nelegiuirii, stricaciunii si a blasfemiei impotriva tainei casatoriei”….Personal, nici macar nu am privit la aceasta, am sarit-o din start, doar imaginandu-mi ca ar putea fi foarte “urata si hidoasa”……

    Si cand, intamplator, mai dau cu ochii din greseala la imagini de acest fel, pe site-uri ortodoxe, FB, etc, imediat, caut sa-mi agat memoria vizuala de CHIPUL STRALUCITOR SI FRUMOS AL MANTUITORULUI IISUS sau al MAICUTEI DOMNULUI!+….Si.., imi mai trece de greu si de jale….

    Doamne, ai mare mila!+

  11. Nici mie nu mi se pare ca da inapoi. Pune niste intrebari de bun simt, pe care trebuia sa le puna patriarhul nostru,.

  12. Pingback: CONJURATIA REFORMISTILOR. Importanti cardinali si episcopi catolici militeaza pentru RECUNOASTEREA UNIUNILOR HOMOSEXUALE/ Senator american: CRESTINISMUL VA FI DEFINIT DREPT “DISCURS AL URII”/ Mania listelor negre se extinde la nivel european:
  13. Pingback: CONJURATIA REFORMISTILOR. Importanti cardinali si episcopi catolici militeaza pentru UNIUNILE HOMOSEXUALE/ Senator american: CRESTINISMUL, IN CURAND “DISCURS AL URII”?/ Mania listelor negre se extinde la nivel european: ORGANIZATIILE PRO-VIATA
  14. 1 NIci eu nu m-am uitat la acele imagini, de mult timp invatam sa intelegem rapid despre ce e vorba si sa trecem mai departe intelegand intentia si fiind detasati de jocul murdar supus atentiei, considerat stire, dar nu e asa ceva, ci o sugestie negativa trimisa catre toti.

    2 Da era bine daca si altii dadeau interpretari ale poruncilor aratand la ce s-a ajuns in ziua de azi. Aceasta comparatie cu nivelul actual prezent este foarte importanta si VEDEM CA ESTE EVITATA … pentru a nu supara pe cineva. Acest “a nu supara” poate fi o tragedie pentru sufletul omului vazand ca la vami sau la judecata, poate, se considera ca o lepadare de adevar, o evitare a marturisirii, o retragere in activitati cunoscute si obisnuite ce fac parte din faptele bune, dar evitand acea problema.
    FIECARE EPOCA ARE CARACTERISTICA EI.
    De ex. astazi trebuie sa ne ferim de ceea ce se impune in acest moment, diferit de ce ispite erau in alte perioade, chiar cu cativa ani in urma. Deci azi ni se impune desfranarea si se minte ca e ceva normal, ba se mai vrea sa se atinga o coarda sensibila spunandu-se: vai sodomitii sunt discriminati… La fel ca lupul care spune: eu sunt capra… impunand un sentimentalism dracesc incercand sa se recurga la acea mila care o ai pentru cineva discriminat, dar in cazul asta fiind vorba de o mare viclenie si prefacatorie cum ca unii sunt discriminati, dar de fapt se vrea ca voi toti astilalti sa accepte mai intai si apoi sa se impuna si lor si copiilor lor asemenea comportament.

    3 Cum arata sufletele celor care fac rau, se stie din atatea relatari ca sunt ceva urat negru cu o expresie ce arata ca stie ce il asteapta, spre deosebire de cei drepti care arata stralucitori, luminosi. Sunt multe descrieri, unii pot arata ca pe pamant altii sunt chiar mai putin vizibili, sau o cununa pe cap, mai luminoasa sau mai putin.
    Aspectul uneia care vrea bani masini nu-si controleaza poftele exagerate si se da mare, deci aspectul sufletului este ceva mai mult decat grotesc, urat, care provoaca sila, in contrast cu corpul de asa zis fotomodel pe care il vedem noi. Intr-o descriere se arata ca un anumit neam stiut ca nu accepta mesajul evangheliei, se trezeste la inviere si se mira de ce fiecare om arata asa negru, urat, schimonosit fara lumina care ar fi provenit din dreapta credinta si fapte bune . Noi aici nu vedem asa ceva ci doar aspectul fizic al fiecaruia cu ce se mai intrevede din caracter, dar aspectul sufletului este cu totul altfel.

  15. Mi s-a parut foarte interesant asta. Nu atat stirea, cat comentariile!

    http://www.msn.com/en-us/news/world/police-break-up-unsanctioned-gay-rally-in-central-moscow/ar-BBkqsRh?ocid=UP97DHP

    de unde pe msn (unde mai intru vrand-nevrand, ca asa mi se deschide ggl-ul) comentariile erau aproape fara exceptie gay-friendly, acum brusc au inceput oamenii sa se racoreasca! A fost suficient un exemplu de dezgust legitim acceptat ca sa isi aminteasca de o normalitate pe care propaganda asta tenace ca picatura chinezeasca ii facuse sa o uite de-a binelea…

    Bine,isi mai vara codita si trolisorii si bietii indoctrinati, dar balanta e clar de care parte inclijna.

  16. @constantin,

    Dau slava Lui Dumnezeu+ (!) pentru fiecare cuvant ce l-ati scris in Adevar+ ca si puternica si frumoasa m+a+r+t+u+r+i+s+i+r+e! As citi postarile dvs., iarasi si iarasi… Ati scris despre lucruri, la care, de exemplu, mintea mea marginita.., nu a ajuns inca, decat, prin dvs..
    Nadajduiesc, dragostea, limpezimea si daruirea dar mai cu seama suferinta cu care impartasiti gandurile si simtamintele dvs., sa atinga cat mai multe suflete…, pentru-ca, iata ce cuvinte minunate, citesc eu mereu sub Cuvantul Ortodox:” Căci cuvântul lui Dumnezeu e viu și lucrător și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri și pătrunde până la despărțitura sufletului și duhului. (Evrei 4,12)”…..

    Aceste cuvinte – indemn duhovnicesc m-au determinat si pe mine sa mai postez pe acest site si, inainte de toate, sa invat de la toti acei prin care lucreaza Duhul Sfant+…

    Inca o data, VA MULTUMESC @constantin!

  17. Vremurile actuale sunt cele despre care am auzit ca o sa vina…
    Ceea ce se intampla trebuie stiut pentru ca sunt chiar evenimentele acelui “inceput al faradelegii” si toata crestinatatea trebuie sa vada si sa comenteze ce se intampla.
    Poate ca afland numai informatii contrare dreptei invataturi crestine, intr-o perioada in care se invata la scoala ateismul, dar stiind totusi de reaua intentie, erai pus in situatia de a argumenta clar si precis cate ceva, daca aveai de spus, altfel nu te luau in seama, iar dorinta de a spune ce citeai de ex., trebuia aratata cu argumente dintre cele mai diverse… asa e si acum…
    Traim vremurile inceputului prigoanei fratilor crestini si ai vrea ca toti sa stie ce se intampla si apoi sa mai zica si la altii… poate in fata reactiei firesti a oamenilor se vor mai opri din cele ale faradelegii ajunse acum chiar… legi.
    Am gasit o asa argumentatie si in revista Familia Ortodoxa unde se doreste o exprimare cat mai clara a celor spuse, iar ca simplu cititor admiram acest stil.
    Alta revista era Rost, cine mai stie cate personalitati au fost zugravite acolo, de acolo stiu de Aspazia Otel Petrescu si de incercarile grele martirice prin care a trecut, am cumparat-o de la un pangar al unei biserici spre deosebire de Familia Ortodoxa care se vinde numai prin zona Sucevei, iar aici in putine locuri majoritatea avand abonament. Acum Rost nu mai apare si asta dovedeste si nivelul nostru de dezinteres. Ar trebui aratat la ce nivel ne aflam cu interesul, pentru a nu ne mai amagi ca facem tot ceea ce trebuie.
    Am aflat din cartea Vise si vedenii despre lumea de dincolo, de fapt o carte care arata ceea ce se intampla cu fiecare din cei care trec vamile si cum arata haina sufletului fiecaruia, in functie de faptele facute, aspect care arata asa inca de aici dar nu poate fi vazut dar se poate schimba in bine prin tot ceea ce facem. Aici se poate schimba acest aspect luminos, sau intunecat datorita unor patimi, greseli dar acolo nu se mai schimba, dar cei din biserica luptatoare pot face mult pentru cei care au trecut, pentru ca au o mare nevoie iar aici se pot pomeni numele lor. Asta e foarte important pentru cat mai multi si nu trebuie sa fie neaparat rude ci chiar cineva care poate nu a facut chiar ce trebuia, ar fi bine sa fie pomenit.
    Bine ar fi sa afle cat mai multi despre vremurile care le traim acum, pentru ca sunt indreptate impotriva drept credinciosilor crestini, care nu pot suferi sa faca cea ce unele tari au legiferat deja si nici sa accepte ca ai lor copii lor sa fie educati in acest mod pierzator de suflet.

  18. Pingback: VIRGILIU GHEORGHE despre EFECTELE NEGATIVE ale tabletelor si smartphone-urilor asupra copiilor (Jocuri de putere- VIDEO)/ SOCIOPATIA INTALNIRILOR INTERNAUTICE/ Mars pentru familie la Iasi/ CE S-A INTAMPLAT IN IRLANDA SI DE CE SE POATE INTAMPLA SI LA NOI |
  19. Tens of thousands participate in Israel’s annual gay pride
    https://www.youtube.com/watch?v=8soQ98yjowM

  20. Pingback: AUTIZAȚI DE TELEVIZOR SI CALCULATOR. Dependenta copiilor si adolescentilor de noile tehnologii are efecte devastatoare (DOSAR ROMÂNIA – REPORTAJ TVR foarte important cu Virgiliu Gheorghe, psihiatrul Raluca Grozavescu s.a). MEDIC NEUROLOG: ”O cat
  21. Pingback: Cuvantul puternic de la Nicula al Preasfintitului Ignatie Muresanul despre ATACURILE SI MANIPULARILE LA ADRESA BISERICII in numele fals al “tolerantei”: “EUROPA ESTE MURIBUNDĂ, n-are nevoie de Biserică, de familie, de Dumnezeu. AVEȚI
  22. Pingback: Cuvant puternic al Preasfintitului Ignatie Muresanul la Nicula despre ATACURILE SI MANIPULARILE LA ADRESA BISERICII in numele fals al “tolerantei”: “EUROPA ESTE MURIBUNDĂ, n-are nevoie de Biserică, de familie, de Dumnezeu. AVEȚI GRIJ
  23. Pingback: CUL PROFESIONIST AL ETICHETARII. Despre "discursul urii", manipulare si dezinformare in ultimul raport ActiveWatch/ DRAMATIC: PRAPASTIA VALORILOR INTRE ROMÂNI SI INSTITUTIILE STATULUI/ Tara Galilor introduce EDUCATIE SEXUALA LGBT in programa sc
  24. Pingback: JOCUL PROFESIONIST AL ETICHETARII. Despre "discursul urii", manipulare si dezinformare in ultimul raport ActiveWatch/ DRAMATIC: PRAPASTIA VALORILOR INTRE ROMÂNI SI INSTITUTIILE STATULUI/ Tara Galilor introduce EDUCATIE SEXUALA LGBT in programa
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare