Reflectari in mass-media ale dezbaterii de luni de la Ministerul Sanatatii: TOATA LUMEA, DE LA MEDICI DE FAMILIE LA ONG-URI CRESTINE SI LAICE, SE OPUNE CARDULUI DE SANATATE CU CIP. Autoritatile mimeaza dialogul si “analiza”

1-02-2011 9 minute Sublinieri

Organizaţiile neguvernamentale cer o alternativă la cardul cu componentă informatică, iar autorităţile le spun că încă n-au găsit-o. Obligarea pacienţilor de a avea cardul de sănătate la orice consult medical a stârnit ieri protestul societăţii civile la dezbaterea organizată de Ministerul Sănătăţii.

Un dialog al surzilor, aşa a fost dezbaterea organizată ieri de Ministerul Sănătăţii (MS) pe tema proiectului hotărârii de guvern care stabileşte normele după care va funcţiona cardul de sănătate. Organizaţiile neguvernamentale au cerut ca cei care nu vor să poarte cardul cu cip să poată face dovada că sunt asiguraţi medical sub o altă formă, fie ea o hârtie sau un card cu bandă magnetică. Ele au invocat o promisiune făcută la dezbaterea anterioară de unul dintre secretarii de stat ai MS, Cristian Irimie:. „Domnul secretar de stat ne-a promis în noiembrie anul trecut că vom avea drept de opţiune la card. Unde este alternativa promisă? Prezenţa ­d-voastră aici este una pur formală. Aceasta nu e o dezbatere publică”, a spus Cătălin Georgescu, preşedintele Asociaţiei pentru Libertăţile Publice. „Noi am analizat şi încă n-am găsit soluţia”, a răspuns Vasilica Adameşteanu, jurist al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Spre deosebire de dezbaterile precedente, autorităţile au fost reprezentate ieri doar de directori din minister şi din Casa de sănătate, fără secretari de stat.

„Veţi auzi de politicieni cu blenoragie”

Principalul motiv invocat de societatea civilă este lipsa de siguranţă a sistemului informatic la care vor fi legate cardurile cu cip. Adrian Aciu, specialist în IT, a spus că toate sistemele informatice ­şi-au dovedit la un moment dat vulnerabilitatea şi că, implicit, şi cel în care vor intra datele tuturor pacienţilor din România va putea fi spart. Dan Mihai, de la APADOR – CH, a adus exemplul recent al sistemului informatic al CNAS, care a picat la câteva săptămâni după implementare. Iar Mihai Rapcea, de la Mişcarea pentru Libertate, a adăugat: „Eu nu vreau ca cineva să-mi acceseze ce medicamente am luat sau ce boli am. Veţi vedea că peste câţiva ani vor exploda pe piaţă informaţii că nu ştiu ce politician are blenoragie sau altă boală venerică”.

În sprijinul temerilor faţă de cardul cu cip, Iulian Capsali, de la Forul Ortodox Român, a adus exemple ale unor ţări care au clacat în acest experiment: „În Marea Britanie s-au pierdut datele a 93% din asiguraţi. Germania a dat 1,7 miliarde de euro pe implementarea parţială a unui astfel de sistem şi acum l-au stopat”.

Medicii, nemulţumiţi

Medicii de familie şi-au anunţat şi ei nemulţumirile, prin vocea Doinei Mihăilă, lidera lor: „Ca să trecem pe card grupa sanguină şi RH-ul pacientului, trebuie să îl punem la alte cheltuieli, să-şi facă analizele. Că eu, pe vorbe, nu fac”.

La toate aceste întrebări, reprezentanţii MS şi ai CNAS au răspuns că sistemul e sigur, apoi şi-au strâns hârtiile şi au plecat. Începând cu luna februarie, cardul de sănătate cu cip urmează să fie trimis prin poştă fiecărui asigurat, care va intra în posesia lui pentru 2 euro. Cardurile vor fi, din 2012, singura dovadă a oricărui pacient că este plătitor de asigurare medicală şi că poate primi tratament şi reţete medicale. Hotărârea de guvern contestată de ONG-uri prevede că cine nu va avea card de sănătate nu va putea fi tratat decât pentru urgenţe.

Informaţiile de pe card

– numele, prenumele şi CNP-ul asiguratului

– codul unic de identificare în sistemul de asigurări

– numărul cardului naţional de sănătate

– diagnostice medicale cu risc vital şi boli cronice

– grupa sanguină şi RH-ul

– acceptul exprimat în timpul vieţii de a dona organe după deces

– numele medicului de familie şi datele lui de contact

Pentru asiguratii din sistem care doresc un card national de sanatate fara cip biometric nu exista deocamdata o alternativa. Nu se stie exact pe mana cui pot ajunge datele cu caracter personal de pe cip, iar problema transplantului de organe este la fel de neclara. La celalalt capat al stetoscopului, medicii de familie se plang ca nu toate cabinetele au conexiune la internet si nu vor sa achite cititoarele de card din buzunarul propriu, cititoare ale caror costuri nu sunt cunoscute inca. Sunt cateva dintre temele abordate in cadrul dezbaterii organizate luni de Ministerul Sanatatii in jurul cardului national de sanatate.

Comenteaza acest subiect pe Forumul MedLive.

In cadrul dezbaterii, reprezentantii societatii civile si-au exprimat o serie de nemultumiri cu privire la prevederile Hotararii de Guvern si la modul in care va fi implementat noul sistem.

Ce spun reprezentantii societatii civile:

  • Cardul national de sanatate nu garanteaza siguranta datelor cu caracter personal incluse pe acesta.
  • Actualul proiect nu mentioneaza explicit care sunt autoritatile care vor avea acces la baza de date. Astfel, cetatenii asigurati nu au certitudinea ca datele nu ajung pe mana unor persoane neautorizate.
  • Trebuie nuantata problema transplantului de organe, deoarece nu trebuie sa se tina cont doar de parerea pacientului, ci si de parerea familiei acestuia.
  • Ministerul nu a venit cu o solutie alternativa pentru asiguratii care nu doresc sa foloseasca un card cu cip biometric, asa cum s-au angajat in urma dezbaterii organizate la sfarsitul lunii noiembrie. Promisiunea unor solutii alternative a fost facuta atunci de Cristian Anton Irimie, secretar de stat. La finalul dezbaterii de luni, reprezentantii CNAS si MS au reluat promisiunea.

Ce spun medicii de familie:

  • Contesta faptul ca trebuie sa achite din resurse proprii cititoarele de card, ale caror costuri nu se cunosc inca:

(2) În vederea introducerii şi implementării cardului naţional, furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate au obligaţia de a-şi achiziţiona din bugetele de venituri şi cheltuieli proprii sau, după caz, din veniturile proprii dispozitivele de citire a cardului electronic pe baza specificaţiilor tehnice aprobate, în condiţiile legii de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

  • Nu sunt de acord cu faptul ca activitatea de introducere a datelor pe card revine tot medicilor de familie. Ei sustin ca, in aceasta situatie, medicii nu vor mai avea timp sa consulte pacientul.
  • Sustin ca informatiile de care dispune medicul de familie nu sunt intotdeauna complete. Exista frecvent situatii in care pacientul consulta medicul specialist, fara sa mai informeze medicul de familie. Absenta informatiilor din baza de date, de care s-ar face vinovat medicul de familie, ar putea sa il dezavantajeze pe pacient si sa conduca la o abordare terapeutica gresita.
  • Avertizeaza ca este practic imposibila introducerea in sistem a datelor cu privire la grupa sanguina si RH-ul fiecarui pacient, in conditiile in care aceasta analiza nu beneficiaza de gratuitate decat in cazul femeilor insarcinate.
  • Amintesc ministerului faptul ca nu toate cabinetele medicilor de familie sunt dotate cu tehnologia necesara folosirii cardurilor de sanatate (ex. internet) si contesta faptul ca medicii de familie ar trebui sa suporte si aceste costuri.

Directorul departamentului informatic de la CNAS, Marius Stupu, a afirmat ca este un sistem sigur, care evita fraudele din sistem si asigura servicii medicale rapide. Din sala i s-a raspuns ca ar trebui facuta o evaluare a numarului de fraude informatice care au loc in alte state europene. Stupu a admis, in cele din urma, ca nici un sistem informatic nu poate garanta o securizare perfecta.

Secretarul general adjunct al Ministerului Sanatatii, dr. Adela Neagoe, a declarat ca nu trebuie sa se teama nimeni de acest card, ”a carui menire este introducerea disciplinei in sistem, fiind mai sigur decat hartiile completate pana acum”. Pe card nu sunt trecute toate datele pacientului, ci numai “cateva”, a adaugat Neagoe.

“Ceea ce se face este un experiment pe seama medicilor de familie si a pacientilor”, acuza dr. Rodica Tanasescu, presedintele Societatii Nationale a Medicilor de Familie.Medicii de familie, ca furnizori de servicii medicale, trebuie sa suporte costurile pentru introducerea cardului si introducerea datelor, ceea ce nu este normal, considera Dr. Doina Mihaila, presedinta Federatiei Nationale a Patronatelor Medicilor de Familie: “CNAS este cel care cunoaste toate informatiile medicale ale pacientului”. “Este prevazuta obligativitatea introducerii RH-ului si a grupei sanguine, pentru care pacientii trebuie sa plateasca, acestea nefiind gratuite”, a adaugat aceasta.

Participantii la dezbatere au declarat ca nu sunt de acord nici cu reteta si fisa electronica, afirmand ca introducerea cardului, asa cum s-a dovedit in alte tari, nu a eliminat fraudele din sistem. In opinia reprezentantilor organizatiilor participante, ”banii care se cheltuiesc cu acest card ar trebui dirijati pentru medicamente”. Ei au propus ca proiectul sa nu fie adoptat prin Hotarare de Guvern, ci prin dezbatere in Parlament.

Citeste aici Hotararea de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la cardul national de asigurari sociale de sanatate

Cardul national de sanatate ar trebui sa elimine birocratia si drumurile intre locul de munca si casa de asigurari pentru dovedirea calitatii de asigurat atunci cand o persoana are nevoie de servicii sau concediu medical. De cealalta parte, autoritatile vor putea cunoaste exact de cate servicii medicale a beneficiat un pacient si care sunt nevoile reale in sistem. Oficialii considera ca acest proiect reprezinta primul pas spre eficientizarea si informatizarea sistemului medical, ceea ce ar trebui sa duca la disciplina financiara si medicala.

Autor: R.M., E.O.

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii (MS) şi cei ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) au venit “nepregătiţi, doar să bifeze” o nouă dezbatere publică pe tema cardului de sănătate.

Preşedinta Societăţii Naţionale a Medicilor de Familie, dr. Rodica Tănăsescu, a declarat că ”ceea ce se face este un experiment pe seama medicilor de familie şi a pacienţilor”. Potrivit normelor, medicii de familie ar trebui să susţină financiar introducerea sistemului şi a datelor pentru pacienţi, a spus dr. Rodica Tănăsescu, citată de Agerpres.

Dr. Doina Mihăilă, preşedinta Patronatelor Medicilor de Familie, a arătat că medicii de familie, ca furnizori de servicii medicale, trebuie să suporte costurile pentru introducerea cardului şi introducerea datelor, ceea ce, în opinia sa, nu este normal, fiind de părere că acest lucru ar trebui făcut de CNAS.

Reprezentanţii organizaţiilor participante au făcut referire la faptul că nu trebuie impus cardul de sănătate şi că ar trebui să se ţină seama de opţiunea fiecăruia, de credinţa sa, de drepturile omului. Ei au adus în discuţie şi dezbaterea din 18 noiembrie 2010, când li s-a promis că se vor analiza alternative la cardul de sănătate, lucru care nu s-a întâmplat.

Participanţii la dezbatere au declarat că nu sunt de acord nici cu reţeta şi fişa electronică, afirmând că introducerea cardului, aşa cum s-a dovedit în alte ţări, nu a eliminat fraudele din sistem. În opinia reprezentanţilor organizaţiilor participante, ”banii care se cheltuiesc cu acest card ar trebui mai bine dirijaţi pentru medicamente”. Ei au propus ca acest proiect să nu fie adoptat prin Hotărâre de Guvern, ci prin dezbatere în Parlament.

În final, reprezentanţii CNAS şi cei ai MS au declarat că vor căuta soluţii alternative la introducerea cardului cu cip.

Cardul naţional de asigurări sociale de sănătate se va emite individual pentru fiecare asigurat cu vârsta peste 18 ani, iar deţinătorii au obligaţia de a îl prezenta, în vederea acordării de servicii de asistenţă medicală.

Mihai St“Cardul de sănătate este malefic şi este premergător cipurilor satanice. Noi plătim taxe, dar nu vrem să avem card de sănătate”, a strigat [un] barbat cu ocazia dezbaterii publice iniţiate luni de Ministerul Sănătăţii despre cardul european şi cardul naţional de asigurări sociale de sănătate. Reprezentanţii ONG-urilor au atacat acest sistem, susţinând că noul card nu poate fi impus tuturor românilor şi trebuie să existe o alternativă, aşa cum ar fi “promis” în luna noiembrie oficialii din Ministerul Sănătăţii.

ONG-urile solicită găsirea unor alternative la cardurile de sănătate pentru românii care din anumite motive religioase sau morale nu vor să le utilizeze.

“Noi am analizat problema şi nu am găsit încă o soluţie, dar vom analiza în continuare”, a precizat Adela Neagoe, secretar general adjunct în Ministerul Sănătăţii.

Pe de altă parte, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii consideră că acest card este o necesitate pentru sistemul de sănătate şi că va aduce o disciplinare financiară.

“Considerăm că noul sistem este extrem de sigur din punct de vedere al protecţiei datelor care se găsesc pe card şi a celor care se găsesc în sistemul informatic. Pe de altă parte, considerăm că este singura variantă viabilă şi singura aplicabilă în situaţia în care există foarte multe suspiciuni legate de modalităţile de plată a serviciilor medicale”, a explicat Mihai Stupu, directorul sistemului informatic de la CNAS.

Cât costă şi cine plăteşte

Pacienţii şi medicii de familie vor plăti pentru cardul electronic de sănătate, au declarat reprezentantii medicilor de familie cu ocazia dezbaterii publice iniţiate de Ministerul Sănătăţii despre “Cardul european şi cardul naţional de asigurări sociale de sănătate”.

“Cardul de sănătate se implementează pe banii pacienţilor şi pe banii medicilor şi pe munca medicilor, iar dacă funcţionează prost tot noi vom fi traşi la răspundere. Practic, nu e gratis,” a declarat Dr. Rodica Tănăsescu, Preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei.

Potrivit hotărârii de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la cardul naţional de asigurări sociale de sănătate, contravaloarea cardului national de sănătate va fi suportată de asigurat, iar cipul cardului ar putea conţine date privind istoricul medical al titularului, dovada achitării contribuţiilor pentru sănătate, grupa sanguină, RH-ul, precum şi situaţia privind donarea de organe.

Pacientul ar trebui să achite pe lângă o taxă de aproximativ 2 euro pentru cardul de sănătate şi contravaloarea analizelor pentru stabilirea grupei sanguine şi a RH-ului, au precizat reprezentanţii medicilor de familie. Medicii de familie vor trebui să plătească pentru cititoarele de carduri şi să aibă internet de banda largă pentru a avea legătură cu sistemul informatic, a explicat Doina Mihăilă, Preşedintele Patronatului Medicilor de Familie.

Trei luni fără consultaţii

Medicii de familie se plâng că nu vor mai avea timp să dea consultaţii pentru că vor trebui să editeze datele din cardul electronic de sănătate.

“Dacă se va aplica legea, medicul de familie ar trebui să completeze aceste carduri. Am făcut un calcul şi ţinând cont de viteza de operare a majorităţii medicilor, acest card ar putea fi completat în 10-15 minute. Presupunând că am avea în cabinet toate cardurile, medicul ar trebui să închidă pentru trei luni de zile cabinetul şi să editeze numai aceste carduri. Ceea ce nu se poate pentru că este ilegal, este o infracţiune să ai cardul pacientului altfel decât cu el în cabinet.

Pacientul nu va mai fi consultat pentru că eu trebuie să introduc toate datele lui pentru card şi nu mai pot să îl consult. Datele medicale pe coduri de bare există la nivel centralizat , la nivelul caselor de asigurări de sănătate. Noi considerăm că dânşii să editeze şi să îşi asume responsabiliatea acestei editări”, a mai spus dr. Rodica Tănăsescu.

Reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi cei ai Ministerului Sănătăţii au declarat ieri, la finalul celei de-a doua dezbateri publice organizate pe tema implementării cardului naţional de sănătate, că „nu s-au găsit soluţiile potrivite în cazul persoanelor care nu sunt de acord cu CIP-ul acestui card”. Oficialii susţin că încă analizează această situaţie. Cei care îşi arogă meritul pentru organizarea dezbaterii sunt reprezentanţii Asociaţiei Pentru Apărarea Libertăţilor Publice – membră de frunte a Coaliţiei Împotriva Statului Poliţienesc – asociaţie care a dat în judecată Ministerul Sănătăţii pentru nerespectarea dispoziţiilor legale privind termenele şi condiţiile de organizare a dezbaterilor publice pe tema cărţii de sănătate electronice. În cadrul dezbaterii publice, atât reprezentanţii acestei coaliţii, cât şi cei din diverse arii de activitate (drept, medicină, religie, IT, etc.) şi-au exprimat nemulţumirea cu privire la cardul naţional de sănătate şi la sistemul informatic în care se va lucra, o dată cu introducerea acestuia. „Se vor putea face fraude, chiar şi cu realizarea noului sistem, acesta nefiind nici pe departe un sistem infailibil”, a susţinut un specialist IT in cadrul dezbaterii publice. Cu toate acestea, reprezentanţii CNAS susţin în continuare că sistemul şi cardul de sănătate sunt două metode sigure din toate punctele de vedere. „Cardul este o modalitate tehnică securizată de a acorda servicii medicale. Sunt instrumente sigure din punct de vedere al datelor. Menţionăm că avem de-a face cu sute de servicii medicale, acordate fără să fie cazul. După implementarea noului sistem nu va mai fi nici o modalitate de fraudă”, a explicat directorul pe SIUI in cadrul CNAS.

„Depăşeşte o limită etică”

Reprezentanţii Coaliţiei au prezentat un text comun al propunerii de modificare a proiectului de Hotărâre a Guvernului privind cardurile de sănătate, pentru a se respecta dreptul de opţiune al cetăţenilor. Reacţia este similară celei faţă de paşapoartele electronice, pentru care există, totuşi, alternativă. Şi Forul Ortodox Român (FOR) pledează împotriva introducerii cardului de sănătate pentru asiguraţi, opinând că acesta ridică „probleme majore în domeniul respectării libertăţilor fundamentale aşa cum sunt prevăzute de Constituţia României”, după cum se menţionează într-un comunicat al organizaţiei.

Motivele invocate de FOR pentru renunţarea la introducerea cardurilor de sănătate sunt costurile suportate tot de către asiguraţi, securitatea cardurilor, protecţia datelor cu caracter personal, a dreptului la intimitate şi a libertăţii de conştiinţă. Printre altele, reprezentanţii FOR sunt nemulţumiţi de introducerea datelor personale pe card: „Care este garanţia că ele nu pot fi citite, copiate (clonate), însuşite fraudulos şi/sau folosite împotriva persoanei ce deţine cardul? În ce măsură a evaluat ministerul dacă acest proiect respectă drepturile la intimitate şi protecţia datelor personale? Introducerea cardului de sănătate depăşeşte o limită etică dincolo de care funcţiile de supraveghere şi identificare a persoanelor ce beneficiază de politici publice devine nelegitimă”, se mai arată în comunicat.  (L.J.)


Categorii

Carduri electronice/ cipuri, Era Big Brother, Guvernarea electronica (E-GUVERNARE), Iulian Capsali

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

18 Commentarii la “Reflectari in mass-media ale dezbaterii de luni de la Ministerul Sanatatii: TOATA LUMEA, DE LA MEDICI DE FAMILIE LA ONG-URI CRESTINE SI LAICE, SE OPUNE CARDULUI DE SANATATE CU CIP. Autoritatile mimeaza dialogul si “analiza”

  1. Nici nu mă interesează dacă datele sunt sau nu în siguranţă. Ceea ce mă îndurerează este că astăzi, în faţa noastră, vin nişte slugi ale satanei îmbrăcate în costume (îmbătaţi de mărirea lumească ce le-a dat-o slugile celui rău) şi ridiculizează Evanghelia deşi sunt vădiţi de aproape 2000 de ani. Şi oamenii-i cred. Oare ce duhuri sălăşluiesc în ei? Câte generaţii de fărădelegi s-au strâns în neamul lor de au ajuns să facă aceste grozăvii pe faţă şi să se ridice împotriva Cuvântului Lui Dumnezeu?

  2. Sistemul in sine este aberant gandit si nu va putea niciodata sa functioneze in adevaratul sens al cuvantului.

    Problema cea mare nu este insa cip-ul din card-uri. Poate sa nici nu existe in card, nu are niciun fel de importanta. Deci parerea mea este ca de aceasta data s-a facut prea mult caz vis-a-vis de asta. Nici macar nu ar fi trebuit introdus in discutie sau in cererile adresate autoritatilor.

    Problema cea mare este sistemul, care ar trebui sa nu existe si care nu are nicio ratiune logica sau financiara de a exista.

    Asta in afara ratiunii de a colecta niste informatii statistice despre starea de sanatate a unei intregi tari, informatii care pot si vor fi folosite impotriva noastra atunci cand interesul celor in mainile carora vor ajunge o va cere (ex: marile corporatii de medicamente, care ar ucide, literalmente, pt. a pune mana pe astfel de informatii, marile companii producatoare de alimente, organizatiile teroriste, statele inamice, samd).

    Din punct de vedere informatic, sistemul nu ca este nesigur, ci este pur si simplu praf, varza, la pamant (numiti-l cum doriti). Cunosc, din pacate, foarte bine compania romaneasca ce s-a ocupat si se ocupa si in continuare de dezvoltarea lui, deci stiu ce vorbesc.

    Daca ar sti stimabilii cetateni ai acestei tari (presupunand ca i-ar si interesa) ce fel de oameni se ocupa de “securizarea” informatiilor lor intime legate de boli, grupa de sange (apropo, poti omora un om destul de simplu odata ce-i cunosti grupa de sange), transplant de organe, samd …

    Atata spun: sa ne fereasca Dumnezeu !

    Vor fi mari probleme cu treaba asta. Poate, cu putin noroc, toata masinaria va crapa de la sine intr-un timp destul de scurt iar proiectul va fi abandonat sau folosit la o capacitate ceva mai redusa. Este singura noastra sansa.

  3. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Cat costa ”Sistemul National Integrat de Introducere si Actualizare a Informatiilor Legate de Evidenta Persoanelor“? Nimic despre costurile sociale si cele legate de libertatile noastre…
  4. Pingback: Razboi întru Cuvânt » OUG privind cardurile de sanatate respinsa la senat. Cu toate acestea, licitatia pentru caduri a fost finalizata si productia va incepe, conform dictonului TARII CAT MAI MULTE CARDURI!
  5. Pingback: Razboi întru Cuvânt » PORTALUL E-ROMANIA. Utopismul digital in actiune, deocamdata mai virtual decat virtualul
  6. Pingback: Razboi întru Cuvânt » ”MEDICII SUNT VINOVATI CA SUNT MEDICI SI PACIENTII CA SUNT BOLNAVI” – interviu cu dr. Rodica Tanasescu, presedintele Societatii Nationale de Medicina Familiei, despre abuzurile FARA PRECEDENT ale Ministerului Sanata
  7. Pingback: Sistemul informatic al CNAS: GAURA NEAGRA PENTRU SUTE DE MILIOANE DE EURO - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  8. Pingback: CARDUL DE SANATATE, etapa licitatiei finalizata: 25 milioane euro pentru CONTROLAREA ASIGURATILOR - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  9. Pingback: Cardul de sanatate va fi introdus de pe 1 august. Despre FRAUDA argumentului FRAUDELOR… - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  10. Pingback: CARDUL DE SANATATE nu ar mai fi OBLIGATORIU - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  11. Pingback: Autoritatile au legiferat prin OUG regimul CARTII DE IDENTITATE. Alternativa se mentine/ Proiectul faranoic al DIGITALIZARII SANATATII si ambiguitati cu privire la CARDUL ELECTRONIC DE SANATATE - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  12. Pingback: A inceput eliberarea experimentala a primelor CARDURI ELECTRONICE DE SANATATE ce vor deveni ACTIVE din 2014. ”SINGURA TARA DIN LUME” care a implementat acest sistem totalitar si inept! - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  13. Pingback: MIZA PE CARD. De ce respingem CARDUL DE SANATATE: consideratii TEHNICE si JURIDICE. Intrebari esentiale - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  14. Pingback: Rafuiala pe CARDUL DE SANATATE. Autoritatile vor sa puna presiune pentru introducerea CARDULUI - Recomandari
  15. Pingback: Dr. Vasile Astarastoae, presedintele Colegiului Medicilor (VIDEO): CARDUL DE SANATATE ESTE UN INSTRUMENT PERICULOS PENTRU DEMOCRATIE - Recomandari
  16. Pingback: Nu mai avem doctori, dar vom avea… carduri. CARDUL ELECTRONIC DE SANATATE – distribuit de pe 20 septembrie si OBLIGATORIU incepand cu 2015/ Vasile Astarastoae arata CRIZA REALA din sistemul sanitar: DEFICITUL CATASTROFAL DE MEDICI - Recomandar
  17. Pingback: A INCEPUT DISTRIBUIREA CARDURILOR DE SANATATE/ Proiect legislativ: TRANSPLANT DE ORGANE fara consimtamantul familiei - Recomandari
  18. Pingback: CARDUL DE SANATATE. Minciunile si manipularile autoritatilor: CONFORM “INSTRUCTIILOR”, ACORDUL PENTRU DONAREA ORGANELOR E INCLUS IN CARD! Conform Legii, ACORDUL DE DONARE NU figureaza pe lista INFORMATIILOR CERUTE - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare