Actualizat cu interventiile lui VIRGILIU GHEORGHE si IULIAN CAPSALI (Video)/ RELATARI DE LA MITINGUL IMPOTRIVA OBLIGATIVITATII VACCINURILOR/ Cateva observatii simple si necesare: LISTA VACCINURILOR – STABILITA NETRANSPARENT, RECUNOASTEREA EFECTELOR ADVERSE, FARA CRITERII/ Vasile Astarastoae: Cum ar fi posibil consensul in privinta vaccinarii

• ActiveNews: Peste o mie de oameni au protestat în Piața Victoriei față de Legea vaccinării. Părinți: „Am venit pentru că vrem să fim liberi”, „Copiii mei nu sunt proprietatea statului!”, „Familia naște și își crește copiii, nu statul”

Peste o mie de persoane au protestat duminică, pentru câteva ore, în Piața Victoriei din Capitală, față de obligativitatea vaccinurilor. Oamenii susțin că legea care le impune să-și imunizeze copiii le îngrădește dreptul la libertate.

De asemenea, mulți dintre părinții prezenți la manifestație susțin că micuții lor au suferit efecte adverse în urma administrării serului, de aceea l-au refuzat pentru ceilalți copii ai lor.

„Am venit pentru că vrem să fim liberi. Am trei copii, doar unul este vaccinat. Are șase ani. Pentru ceilalți doi nu am acceptat vaccinul, pentru că am experimentat reacții adverse la prima fetiță. A avut tot felul: valori modifcate la ficat, nu lua în greutate, agitație. În principiu, e ideal să fim liberi. Ceilalți copii ai mei au 5 ani și 3 luni”, a declarat Mihaela, prezentă la protest cu copiii și cu soțul ei, conform Mediafax.

Protestul a fost unul pașnic, fără scandări și fără incidente. Manifestanții au pancarte cu mesaje precum: „Pe copii îi protejează părinții, nu politicienii corupți”, „Proiectul de lege privind vaccinarea obligatorie este ilegal, neconstituțional și abuziv”, „Dreptul la alegere nu este negociabil”, „Familia naște și își crește copiii, nu statul”.

„Suntem o țară liberă, cetățenii au dreptul la libertate. Nicio lege nu ne poate obliga să ne asumăm ceva. Medicul nu-și asumă în scris, de ce părintele trebuie să-și asume în scris un act, în condițiile în care avem dreptul la informare? Nu ni se prezintă riscurile, și cu toate acestea, tot părintele trebuie să accepte acest risc. Am un singur copil, are patru ani și cred că nu va mai apărea altul din cauza legilor din România. Nu a fost vaccinat, doar în maternitate, la două ore după naștere și a avut reacții după vaccin. Acolo ne-am oprit, am refuzat alt vaccin”, a spus Roxana, o altă mămică prezentă la protest.

Mulți dintre părinți sunt nemulțumiți de compușii chimici prezenți în vaccinuri care, opinează aceștia, sunt dăunători pentru sănătatea celor mici.

„Cum să pui formaldehidă într-un vaccin pentru copii? Nu vedem asta decât în borcanele de la Muzeul Antipa, unde sunt ținute exponatele!”, a spus nemulțumit un bărbat.

Și Cristian este un părinte care spune că vaccinul a avut efecte negative asupra fetiței lui: „Au ieșit și mulți doctori la rampă și au dat explicații. Fetei mici i-am făcut vaccinul ROR (rujeolă-oreion-rubeolă, n.r.) și la 3-4 zile mi-a răcit. Te duci înapoi la spital, bagă antibiotice în ea. După câteva zile, iar. Are patru ani și jumătate și deja este victima unui vaccin. Asta credem noi, că nu avem cunoștințe medicale, dar de la el este – are stări de nervozitate, își revenea după o oră și jumătate. Doar de la el putea să fie”.

Proiectul de lege privind organizarea și finanțarea activității de vaccinare a populației în România a fost adoptat, miercuri, de Guvern. Proiectul de act normativ instituie obligația vaccinării copiilor cu vaccinurile prevăzute în calendarul național de vaccinare, precum și cu cele administrate în situații epidemiologice speciale întregii populații sau unor grupuri de populație. Actul normativ ar urma să intre în vigoare la data de 1 ianuarie 2018. Proiectul de lege a fost transmis Parlamentului.

• Iulian Capsali: De la miting

Stăteam cu Ani Cretu şi alţi câţiva prieteni şi povesteam, pe o bancă din faţa Muzeului “Antipa” (timpul acordat acestui miting fiind expirat*) despre diversele probleme pe care le aduc vaccinurile, mai mari la unii, fatale câteodată, dintre noi Ani fiind cea mai chinuită, băieţelul ei având grave probleme după vaccin, ţinute greu în frâu de ani de zile cu tratamente foarte scumpe. O tinerică vine spre noi şi cere să-i dau un interviu. Pentru cine? – întreb. Hotnews – răspunde. Bun, cum aud şi refuz instantaneu. Juna jurnalistă însă insistă, printre altele interesându-se de problema, părând sinceră. I-am spus că Hotnews are o politică veche şi monocordă pro-vaccin, la care ea spune că vaccinurile sunt foarte bune, că dumneaei ştie asta de la tatăl ei care e medic. Deci pornea în discuţie cu o evidentă preconceptie.

Totuşi, mai ales Ani încearcă să-i spună câte ceva din drama unei mame care de ani de zile are nopţi nedormite şi a trebuit să prepare mâncare luni de zile doar din 9 elemente (legume în general), pe care micuţul ei le putea tolera.

În fine, vorbim ce vorbim, dar unul dintre noi îşi da seama că fătuca înregistrase tot pe şest, cu telefonul. Cerem să şteargă cele aprox 30 de min de discuţie informală, pentru care NIMENI nu-şi dăduse acordul de înregistrare. Destul de încurcată şi prinsă cu mâţa în sac, ne face hatârul, spunând că altfel nu putea să facă reportajul, dacă noi refuzăm înregistrarea. Dăm să plecăm spre MŢR, ca să bem o limonadă, în timp ce ne arată victorioasa un sms primit de la…tata (medic), care-i confirma că vaccinurile au efecte secundare în limitele admise.
Bine, pa!

* Nu pot să înţeleg de ce jandarmii – extrem de civilizaţi de altfel, impecabili chiar – ne atrăgeau atenţia ca să eliberăm spaţiul de pe trotuarul din faţa Muzeului “Antipa”, dar nu intervin când o mâna de tefelişti, vreo 20, fac tămbălău în faţa Palatului Victoria cu tobe şi strigături (erau acolo şi după ce am plecat de la MŢR, unde am stat cam o ora), într-un miting care nu are, de peste jumătate de an, nicio autorizaţie…

• Cristina Popescu:

Pentru că tot a fost astăzi manifestația împotriva proiectului de lege privind obligativitatea vaccinării, am și eu o întrebare:

A făcut cumva obiectul dezbaterii publice lista vaccinurilor stabilite a fi obligatorii?
A avut loc vreo discuție pe tema asta în care să se răspundă punctual obiecțiilor pe fiecare vaccin în parte?

Adică, s-a discutat de ce ar trebui să fie obligatorii vaccinurile x, y, z și de ce nu ar trebui să fie obligatorii vaccinurile a, b, c?

Sau de ce trebuie să fie obligatorii vaccinurile x, y și z și nu doar vaccinurile x și y?

Nu de alta, dar să avem și noi o pârghie măcar aparentă de cenzură/control al mecanismului decizional, pentru că tot certându-ne unii cu alții pe tema vaccinării la modul general, ne pomenim că peste cinci ani lista de obligatorii se dublează (că de înjumătățit nu prea-mi vine a crede) și nu știm pe ce criterii.

Dacă știți pe cineva, dacă aveți vreo pilă, puneți și pentru mine aceste întrebări:

De ce e obligatoriu la *toți* sugarii (și nu doar la cei din medii de risc) vaccinul anti-hepatitic B?

De ce sunt obligatorii la copilul de 11 luni vaccinul anti-rubeolic și cel anti-urlian?

Se va oferi și alternativa unor vaccinuri monovalente?

De vreme ce vaccinurile multi-doză de pe piață au în componență și vaccinul anti-haemophilus influenzae, care nu se numără printre tulpinile obligatorii, ce se va întâmpla mai departe: va comanda MS vaccinuri speciale pentru România fără tulpina anti-haemohilus influenzae? sau vor veni aceleași vaccinuri, iar vaccinarea neobligatorie de jure pentru această tulpină se va transforma într-o obligativitate de facto (pe sistem “vrei nu vrei, bea Grigore aghiazmă”?

Și, în general, care au fost criteriile după care s-au ales vaccinurile obligatorii?

Va exista vreodată vreo dezbatere efectivă pe tema vaccinurilor prezente pe această listă, în care să se discute concret beneficiile și riscurile pentru fiecare din vaccinurile obligatorii?

Văd în proiectul de lege privind vaccinarea obligatorie că, bine intenționat, guvernul introduce articolul 8, prin care stabilește că:

“Statul roman, prin Ministerul Sanatatii, asigură condițiile pentru diagnosticul si tratamentul optim al oricaror reactii adverse ale vaccinarii, precum si compensarea oricaror efecte de durata, daca sunt dovedite relatiile de cauzalitate.
Tipurile de reacții adverse postvaccinare și măsurile compensatorii vor fi stabilite prin hotărâre a guvernului.
Confirmarea reacțiilor adverse și a relației de cauzalitate se face de către Grupul Tehnic de Coordonare a Activităților de Vaccinare.
În situația în care reacțiile adverse sunt datorate unor deficiențe imputabile producătorului vaccinului, Ministerul Sănătății va urmări recuperarea contravalorii plătită ca măsură compensatorie.”

Ce sesizez din acest articol, la o lectură, ce e drept, făcută la 12 noaptea și cam în diagonală a proiectului de lege (vă rog să mă corectați acolo unde am tras concluzii pripite, omițând vreo altă normă a legii sau vreo altă lege din domeniu cu care s-ar completa), este că statul român compensează efectele de durată ale reacțiilor adverse ale vaccinării „dacă sunt dovedite relațiile de cauzalitate”.

Cu privire la acest din urmă aspect, trebuie spus că, în mod normal, nici nu era necesară precizarea, pentru că, atâta vreme cât este vorba despre reacțiile adverse ale vaccinării, cerința existenței legăturii de cauzalitate dintre vaccin și reacțiile adverse ale vaccinării era oricum implicită.

Menționarea expresă și distinctă în lege a condiționării compensațiilor de “dovedirea” legăturii de cauzalitate pare a face mai degrabă dificilă obținerea unor astfel de compensații, întrucât s-ar părea că legiuitorul pretinde o atestare distinctă și certă, în orice caz, afirmativă, a acestei legături de cauzalitate de către GTCAV (alineatul 3) sau, în orice caz, presupunând că într-o instanță, spre deosebire de procedura administrativă, nu s-ar limita confirmarea cauzalității la GTCAV ci ar fi acceptate și alte opinii de specialitate (Institutul de Medicină Legală, de exemplu), s-ar părea că, indiferent că emitentul e GTCAV sau altă expertiză competentă, important este să ca legătura de cauzalitate să fie confirmată (cu certitudine) ori cel puțin afirmată.

Aici este, de fapt, o mare problemă, pentru că, dincolo de ceea ce ar putea crede lumea la prima vedere, în realitate stadiul actual al științei nu permite o concluzie de certitudine (părerea mea este că nici nu va putea vreodată, dar asta e o altă discuție pe care nu o mai deschid).

Nimeni nu poate vizualiza sistemul imunitar al unei persoane așa cum ar putea privi motorul unei mașinării (sistemul imunitar nu e ceva vizibil și palpabil) și nimeni nu poate vizualiza nici măcar concomitent, darămite la cel puțin o lună după ce s-a întâmplat, ce anume face/a făcut în cazul concret substanța (vaccin) injectată după ce intră/a intrat în organism, pe unde se plimbă, ce deranjează sau ce stârnește pe acolo și cum se manifestă în concret sistemul imunitar (care oricum nu e vizibil) la contactul cu ea.

O testare/verificare materială, măsurabilă și „la vedere” a reacțiilor în timp la ceva care nu se vede, numit sistem imunitar, nu este posibilă.

Nimeni nu poate face altceva decât să ia act că, din punct e vedere cronologic, reacția adversă s-a instalat la atâta timp după vaccinare, că organismul era sau nu era sănătos înainte de vaccinare (dacă ar exista un screening complet sau cât de cât consistent prealabil vaccinării) și, eventual, dacă acel tip de reacție s-a mai întâlnit și în alte cazuri.

Prin urmare, un medic legist, de exemplu, nu va da, în principiu, decât concluzii de incertitudine: “nu se poate stabili cu certitudine dacă reacția patologică x este urmarea administrării vaccinului y”, plus/minus adăugiri de gen „dar nici nu se exclude”.

În aceste condiții, dacă legiuitorul este interesat sincer să-și asume o răspundere civilă pentru cei posibil afectați de o reacție adversă la vaccinare, atunci, după paragraful care condiționează explicit compensațiile de dovedirea legăturii de cauzalitate, în loc să ne anunțe că de această dovadă se va ocupa GTCAV, organism consultativ al Ministerului Sănătății, ar fi făcut mai bine să reglementeze un paragraf în care să ne explice care sunt criteriile după care se poate considera „dovedită” legătura de cauzalitate dintre vaccinul incriminat și reacția adversă reclamată.

Tocmai pentru că nu există posibilitatea unei verificări sau reconstituiri efective a celor petrecute în urma vaccinării, ci totul se situează în zona speculației științifice, a statisticii, probabilității și, deci, a prezumțiilor, leguitorul ar fi putut prevedea un set orientativ, dar nelimitativ, de prezumții în cadrul cărora s-ar putea analiza (transparent) existența legăturii de cauzalitate.

Nu era neapărat greu, norocul nostru e că acum trei luni a dat Curtea de Justiție a Uniunii Europene o decizie care ar fi putut fi folosit de legiuitor și care ar putea fi folosită și de instanțele noastre (vezi cauza N.W., L.W., C.W. vs Sanofi Pasteur – linkul în comentarii) și care instituie un sistem de prezumții exact în zona cețoasă a cauzalității:

– patologia incriminată ca reacție adversă post-vaccinală să fi apărut într-o perioadă relativ scurtă de timp după vaccinare (în proximitatea acesteia)
– anterior persoana să fi fost sănătoasă sau să nu existe antecedente medicale personale și familiale în legătură cu patologia reclamată ca reacție adversă
– existența unui număr semnificativ de cazuri repertoriate de apariție a acestei patologii în urma unor asemenea administrări ale vaccinului incriminat

E adevărat, nimeni din lume nu poate garanta că o patologie care devine manifestă după mai mult timp de la vaccinare nu poate fi la rândul său urmarea acesteia, nici că, dacă e o patologie mai rară, neraportată anterior în urma unor administrări similare ale aceluiași vaccin, asta ar însemna că nu se datorează vaccinului; dar tot ar fi ceva, măcar o dovadă a bunei credințe a statului.

Însă, cum să aplici astfel de prezumții, chiar și dacă ai vrea, de vreme ce legea noastră (proiectul):

1. nu numai că nu le menționează, ci

2. nu condiționează vaccinarea de un screening anterior, care să verifice preventiv, obligatoriu și consistent starea de sănătate a copilului/persoanei de vaccinat și care să poată constitui ulterior o probă cu privire la starea de sănătate ante-vaccinare (e adevărat că un screening consistent la un bebe de două luni s-ar putea să fie greu de făcut, însă, atunci, există fie posibilitatea urcării vârstei de vaccinare, fie cea a ușurării probării sstării anterioare de sănătate a celui ce reclamă reacția adversă, prin instituirea unei prezumții de sănătate deplină în cazul în care clinic nu manifesta vreo patologie la data vacinării)

3. nu reglementează o o procedură simplă, clară și efectivă prin care părintele să poată raporta reacția adversă postvaccinală, pentru ca apoi să se poată verifica gradul de incidență și repetititivitate al unor reacții postvaccinale

(când băiatul meu cel mare a dezvoltat o patologie cronică după vaccinul de două luni, numai de aflat cum se raportează reacția nu ne-a mai ars; în cei doi ani de chin singura grijă a fost să găsim, din mijlocul oboselii nopților nedormite, stressului și agitației zilnice legată de boala copilului să căutăm noi terapii și noi medici care să-l vindece, nu să ne apucăm de cine știe ce proceduri birocratice pentru a raporta un efect advers, mai ales că nu ne-ar fi încălzit cu nimic compensațiile; la fel ca noi erau și ceilalți părinți cu copii cu reacții cronice severe postvaccinale pe care i-am cunoscut cu acel prilej; dramele copiilor cu reacții adverse postvaccinare nu ajung decât pe forumuri și, de câțiva ani, pe facebook, iar nu în rapoartele autorităților, unde vaccinarea e sigură).

4. dă problema confirmării legăturii de cauzalitate în competența unei comisii (GTCAV) a cărei independență este discutabilă, de vreme ce aceasta are în competențe tocmai încurajarea vaccinării și oferă consultanță cu privire la programul de vaccinare.

5. nu prevede explicit controlul judecătoresc; în plus, chiar dacă accesul la o instanță este garantat constituțional inclusiv în absența unei prevederi legale, reglementarea eliptică a procedurii de acordare a compensațiilor va genera probleme de interpretare (accesul la instanțe e permis pe calea dreptului comun –acțiunea în despăgubiri? sau pe calea contenciosului administrativ, prin atacarea actului administrativ de respingere emis de Ministerul Sănătății? legătura de cauzalitate va putea fi probată și în instanțe numai prin certificatul GTCAV? etc etc)

Toate aceste probleme mă fac să cred că introducerea acestui articol 8 a fost făcută pe genunchi, oarecum tactic, pentru a liniști anxietatea (sau a da impresia că o face) celor care se tem de reacțiile adverse ale vaccinării, dar, în realitate, nu va produce mari efecte (cu excepția asumării formal explicite de către stat a răspunderii civile -adică plata o facem noi toți- dar care nu este susținută de o procedură și de o reglementare accesibilă a condițiilor de despăgubire).

Închei cu o remarcă privind ceea ce mie îmi pare a fi un pic de umor involuntar în alineatul 2 al articolului 8 citat mai sus:

“Tipurile de reacții adverse postvaccinare (…) vor fi stabilite prin hotărâre a guvernului.”

De vreme ce guvernul hotărăşte ce reacţii adverse are voie organismul să facă după vaccinare iar cele care nu vor fi stabilite prin hotărâre de guvern se cheamă că nu există, poate că nu ar strica ca și în general, nu doar în cazul vaccinurilor, să fie stabilite bolile prin hotărâre de guvern: să fie eliminate cancerul, leucemia, hepatita C, etc; să lase doar niște răceli și viroze, pentru motivat absențe la școală.
Și nu s-ar mai muri decât de bătrânețe, de moarte bună.

(atașez în comentarii și linkul din Evenimentul Zilei, de unde am preluat conținutul proiectului de lege)

• Vasile Astarastoae: Este posibil un consens în privința vaccinărilor?

Problema vaccinării este un subiect inepuizabil și o temă care are atât încărcătură ideologică, cât și încărcătură tehnico-științifică. Din punct de vedere ideologic, vrând-nevrând, combatanții se plasează pe două părți ale baricadei: pe de o parte, cei care militează pentru un stat minimal cu respectarea libertății, demnității și a drepturilor omului în general, punând accent pe decizia individului, iar pe de altă parte, cei care doresc un stat autoritar, care să decidă în favoarea comunității, în detrimentul individului. Aici pozițiile par ireconciliabile. Mult mai ușor se poate realiza un consens pe aspectele tehnico-științifice. Acest consens necesită însă înțelegere și dialog, și ar fi posibil dacă diferite grupuri ar analiza cu atenție argumentele celorlalți cu atenție și cu capabilitatea de a fi dispuși la compromis. Ca o opinie personală, observând de pe o poziție moderată aceste bătălii la baionetă (în care nu mă regăsesc), pot face câteva constatări.

Antivacciniștii ar trebui să accepte faptul că vaccinarea este una dintre cele mai eficiente metode în prevenția bolilor infecto-contagioase. Vaccinarea ca metodă. Ar trebui să renunțe la a contesta metoda și să se aplece asupra modului în care ea se aplică și asupra modului în care sunt îndeplinite condițiile de securitate și siguranță. Ar trebui să renunțe la teoriile conspiraționiste (de exemplu, ”vaccinurile au fost inventate pentru a se reduce populația globului”, ”vaccinurile sunt opera diavolului” etc.) deoarece astfel cad în ridicol. Ar trebui să înțeleagă că, în epoca contemporană, industria farmaceutică (care produce și vaccinuri) este absolut necesară și de utilitate publică. Ea se dezvoltă pe piață și nu are valențe filantropice, ci valențe strict comerciale. Demersul antivacciniștilor este absolut necesar pentru societate atunci când militează pentru un control strict, efectuat nu numai de specialiști, ci și de cetățeni în acest domeniu al vaccinurilor.

Vacciniștii ar trebui să accepte argumentele antivacciniștilor, privind importanța transparenței, a consimțământului informat, al controlului de către societatea civilă al decidenților, specialiștilor și industriei.

Trebuie să înțeleagă că în medicină nu există remedii universale și infailibile. A fetișiza vaccinarea este un lucru periculos. Ar trebui să învețe din istoria medicinei. Terapia cu antibiotice prost folosită a condus la apariția antibiorezistenței (se estimează că până în 2030 ea va deveni ineficientă). Trebuie să înțeleagă că într-o piață concurențială, industria farmaceutică poate apela și la metode neortodoxe în realizarea și în marketingul produselor. Interesul industriei este beneficiul economic, cu alte cuvinte, “lăcomia”. De aceea lăcomia bine controlată poate constitui un motor al progresului, în schimb lăcomia necontrolată este un pericol. Trebuie să renunțe la sloganuri de genul ”nu mai avem epidemii de ciumă datorită vaccinării”.

Trebuie să se știe că gripa spaniolă și ciuma au dispărut nu prin vaccinare, ci prin imunizare naturală și selecție naturală. Dar să se evidențieze că alte epidemii au fost stăpânite prin vaccinare (variola, poliomielita, difteria etc.). Și trebuie să mai înțeleagă că vaccinarea este benefică și utilă, dar nu în toate cazurile, ci doar acolo unde boala pune în pericol iminent integritatea și viața persoanelor. Trebuie să se aplece cu atenție asupra incidentelor și accidentelor vaccinale, nu să le trateze cu superficialitate. Și, în final, să învețe să îi respecte și pe cei care au o altă opinie.

Decidenții ar trebuie să accepte că datoria lor este de a asigura procesul de vaccinare și de a informa corect populația. Ei trebuie să ia decizii care să respecte drepturile fiecărui cetățean în parte și în cele din urmă drepturile colectivității. Furnizarea de informații incomplete, trunchiate, iar uneori falsificate nu poate decât să creeze neîncredere și suspiciuni în ceea ce privește procesul în sine. Deciziile nu trebuie să fie luate numai în baza argumentelor specialiștilor în sănătate publică. Trebuie să ținem cont că și aceștia sunt oameni, au orgolii, uneori interese, și pot greși. Deciziile trebuiesc luate printr-o consultare largă cu societatea care trebuie să le accepte. De aceea spunem că este sănătate publică pentru că se adresează publicului, elaborează politici publice și este acceptată de public. Măsurile hei-rup-iste, autoritariste, populiste și cazone, de genul ”știm noi cum este mai bine”, sunt ad initio sortite eșecului.

Medicii ar trebuie să accepte faptul că nu sunt infailibili. Să nu respingă criticile și să le analizeze cu atenție. Această tendință paternalistă, arogantă și suficientă că numai noi știm adevărul, este împotriva deontologiei profesionale. Medicii au legătura directă cu pacientul, esența profesiei este de a trata și vindeca o boală. În aceste condiții pacientul nu este un obiect de care medicul dispune, ci este un partener. Potrivit deontologiei profesionale medicului îi este interzis a-și impune valorile proprii și a nu ține cont de valorile la care se raportează pacientul. Prioritar este pacientul și nu sănătatea publică. Medicul poate informa, poate consilia, dar decizia este a pacientului, a persoanei asupra căreia se exercită o anumită manoperă medicală. Medicii trebuie să își păstreze independența gândirii și spiritul critic. Să nu respingă ceea ce este în contradicție cu prejudecățile lor. Medicina actuală începe să revină la medicina tradițională, și anume la o abordare holistică. Actul medical se bazează pe comunicare și pe încredere, de aceea mesajele a tot felul de haidamaci (care se declară medici) de tipul ”să crăpi, să vă fac autopsia, idioților” etc., sunt în contradicție cu mesajele profesiei medicale.

În final, consider că un program național de vaccinare trebuie realizat printr-un consens al tuturor celor pomeniți mai sus. Un astfel de program trebuie structurat, plecând de la nevoile reale de combatere a bolilor. Trebuie să se stabilească gravitatea bolii (riscurile acesteia), raportat la gravitatea accidentelor și incidentelor post-vaccinale. În același timp pentru a avea încrederea populației și susținerea acesteia trebuie să existe și metode de control în ceea ce privește calitatea și siguranța vaccinurilor. Și nu în ultimul rând, statul trebuie să își asume acoperirea costurilor inclusiv din punct de vedere economic a tratării accidentelor și incidentelor post-vaccinale. Eu personal, repet, sunt pentru vaccinarea în cazurile unor boli infirmizante și cu mortalitate crescută, dar împotriva vaccinării obligatorii.

P.S.: Cu această postare cred că e cazul să mă retrag din această dezbatere. Sunt și alte subiecte care merită să fie supuse atenției. Cei de bună credință cred că au înțeles demersul meu. Și sunt convins că acest punct de vedere va aduce unitate între fanaticii diferitelor curente: mă vor înjura toți.