RETEAUA SOCIALA GOOGLE+ (plus) INTERZICE ANONIMITATEA

29-08-2011 2 minute Sublinieri

  • Gandul:

Google+ va suspenda probabil mâine profilurile utilizatorilor care nu-şi dau numele real, dar şi pe cele ale companiilor

Serviciul Google+, a cărui politică prevede ca utilizatorii să-şi dea numele real pe reţeaua de socializare, a anunţat că va suspenda profilurile persoanelor care folosesc nick-uri, dar şi pe cele ale companiilor. Astfel, conturile vizate nu vor putea avea acces la serviciile care necesită un profil activ, precum Google +, Google Buzz, Google Reader şi Picasa. Acest lucru nu îi va împiedica pe utilizatorii în cauză să folosească alte servicii Google, precum Gmail.

“Se pare că numele pe care l-aţi introdus nu respectă politica Google+ privind numele. Conform politicii privind numele, trebuie să utilizaţi în profilul dvs. numele pe care îl utilizaţi în viaţa reală. Pseudonimele, numele înainte de căsătorie şi aşa mai departe trebuie introduse în secţiunea ‘Alte nume’ din profil. În prezent, profilurile sunt limitate la persoane reale; vom lansa un profil pentru companii şi alte entităţi în decursul acestui an”, se arată într-o notificare timisă astăzi de Google+ către contul ziarului gândul.

Din acest motiv, inclusiv profilul de pe Google+ al ziarului gândul ar putea fi suspendat începând de mâine. “În cazul în care nu vă modificaţi numele pentru a respecta politica privind numele până 30 august 2011, profilul dvs. va fi suspendat”, mai scrie în amintita notificare.

La fel s-a întâmplat şi cu profilurile Google+ ale unor companii mari, precum Ford, sau cu cel al portalului de ştiri Mashable.com, care se afla pe locul patru într-un top al popularităţii pe reţeaua de socializare, cu 103.000 de persoane care îl urmăreau.

Preşedintele Google: „Dacă nu vrei să te înscrii cu numele real, atunci nu folosi Google+”

Preşedintele Google, Eric Schmidt, a făcut o declaraţie şocantă în acest weekend, când le-a spus internauţilor care nu vor să-şi dezvăluie numele real să stea departe de reţeaua de socializare a companiei sale. Această declaraţie vine după ce mai mulţi utilizatorii Google+ s-au plâns de noile reguli ale reţelei care îi obligă să îşi dea numele real sau, în caz contrar, vor rămâne fără conturi, notează portalul Mashable.com.

Google+ a anunţat în urmă cu nici două săptămâni un nou set de reguli printre care şi cea care te obligă să te înscrii cu numele real. Cei care vor fi descoperiţi folosind pseudonime vor avea la dispoziţie 4 zile pentru a-şi seta numele adevărat la profil, altfel le va fi închis contul.

“Google+ a fost construit ca un serviciu de identitate, deci, în mod fundamental, trebuie ca oamenii să se înscrie cu numele lor real. În ceea ce priveşte oamenii care se tem pentru siguranţa lor dacă se înscriu astfel, Google+ este opţional. Nimeni nu te obligă să îl foloseşti. Dacă cineva consideră că este în pericol dacă îşi foloseşte numele real, atunci nu ar trebui să folosească reţeaua socială Google”, a spus fostul CEO al companiei în cadrul Edinburgh International TV Festival.

Schmidt susţine că se reduc astfel şansele ca unii utilizatori să îşi creeze conturi false, iar cei care respectă regulamentul vor fi mult mai în siguranţă pe Internet.

Facebook simte concurenţa dură cu Google+ şi anunţă modificări importante legate de politica de confidenţialitate. VEZI AICI cum se va modifica Facebook


Categorii

1. DIVERSE, Era Big Brother, Facebook, Google, Internet, New Media, Noile Tehnologii

Etichete (taguri)

, , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Actualitate

Comentarii

Carti

Documentare