Romania Libera in campanie PRO-EUTANASIE

31-01-2013 6 minute Sublinieri

Haghani_Pouya-Euthanasia

Eutanasia, una dintre cele mai controversate teme din lume, este interzisă în România şi considerată un subiect tabu. Un medic cu o experienţă de peste 35 de ani în bolile cronice, incurabile mărturiseşte public că a avut parte, în cursul carierei sale, de mai multe cereri de sinucidere asistată. Faptul că au existat români care au vrut să-şi ia viaţa asistaţi de medic, determină ziarul România liberă să lanseze în dezbatere acest subiect sensibil.

Doctorul Constantin Bogdan, fondatorul Spitalului de Boli Cronice Sf.Luca,  mărturiseşte că, în timpul carierei sale, a întâlnit 12 pacienţi care au cerut să fie eutanasiaţi.

R.l.  Aţi mărturisit într-o revistă de specialitate că, în timpul carieriei dumneavoastră,  aţi întâlnit 12 de pacienti care v-au cerut să fie eutanasiaţi. Cu siguranţă i-aţi cunoscut pe acei pacienţi mai îndeaproape. Ce ne puteţi spune despre ei?

Constantin Bogdan: Mai întâi, ar trebui să precizez că specificul activităţii mele – specializarea geriatrie şi îngrijirea bolnavilor cronici, majoritatea cu afecţiuni incurabile, şi experienţa de peste trei decenii  în îngrijirile medicale pe termen lung, explică confruntarea, ca medic, cu această mai puţin obişnuită solicitare de „asistenţă”. Evident că i-am cunoscut mai bine pe aceşti oameni, avându-i în îngrijire pe termene mai lungi decât în spitalele obişnuite, care azi, din raţiuni financiare, au redus drastic duratele de internare.

O să prezint pe scurt caracteristicile generale ale acestor pacienţi, menţionând că, în mod cert, astfel de solicitări, în realitate, ar fi putut fi mai multe. Nu le-am căutat sau provocat în mod expres, sistematic, pentru că nu am intenţionat să fac un studiu. Pe de altă parte, probabil că mulţi şi-au reprimat impulsul de a se adresa medicului cu o astfel de solicitare mai puţin obişnuită.

Fiecare avea o istorie biografică, patografică, afectivă proprie şi nu avem spaţiu pentru a vorbi despre fiecare în parte. Pot fi însă relatate trăsăturile comune: toţi erau în vârstă, resemnarea, împăcarea cu ideea închiderii conturilor cu viaţa fiind mai frecventă, la aceste vârste.

Tinerii, dimpotrivă, se luptă mai mult pentru viaţă, neîmpăcându-se cu sfârşitul existenţei. Toţi sufereau de stări depresive, în grade de intensitate diferite, depresii de involuţie, depresii reactive la suferinţele chinuitoare la boală. Toţi sufereau, de mai mult timp, de boli grave, care nu dădeau semne de vindecare, ameliorare, ci de agravare progresivă. Majoritatea aveau, printre simptome, durerea. O parte dintre ei susţineau că au devenit „o povară” şi un stres pentru familie. Îi încerca un  sentiment altruist al despovărării anturajului familial de eforturile şi sacrificiile impuse de îngrijirea extrem de grea şi de stresantă în astfel de cazuri.

La cele de mai sus  se adăugau degradarea calităţii vieţii din ce în ce mai greu de suportat, stări dureroase rebele, excluderea oricăror proiecte de viitor, pierderea oricărei speranţe.

R.l. Când se poate vorbi în termenii că un pacient vrea să fie eutanasiat? Practica ne arată că  foarte mulţi pacienţi, suferinzi şi depresivi, spun, în momentele de criză, că nu mai suportă  suferinţa, că ar vrea să moară  mai repede, că nu mai suportă o viaţă  atât de tristă. Ce înseamnă şi în ce constă, până la urmă, o solicitare de eutanasie?

C.B. : Se poate vorbi despre o solicitare de eutanasie atunci când pacientul solicită explicit acest lucru şi când, în alte situaţii, refuză orice ajutor medical (medicamente, intervenţii terapeutice, chirurgicale, oxigen, hrănire artificiale), refuză alimentaţia şi hidratarea, afirmând că nu mai suportă suferinţele, durerea. Solicitarea, în cazurile mele, s-a exprimat ca o rugăminte intimă, între patru ochi, după lungi ezitări. Este o decizie grea şi implică un anumit curaj de asumare pe care numai unii pacienţi aflaţi în această stare îl au, deşi şi alţii gândesc la fel.

R.L. Ce vârste aveau?

C.B.: Din cei 12 pacienţi, unul singur avea 53 de ani, restul având următoarea structură de vârste: 2 pacienţi aveau sub 75 de ani, 71, respectiv 73 de ani, restul  s-a situat între 80 şi 90 de ani şi un pacient împlinise de puţin timp 90 de ani (depresia “vârstei rotunde”). În sfârşit, 7 erau bărbaţi şi 5 femei, iar nivelul de instruire era: studii medii şi superioare.

În ceea ce priveşte polipatologia geriatrică –  ateroscleroza sistemică cu determinări cerebrale şi coronariene a existat la zece dintre ei, insuficienţe cardio-respiratorii au fost în două cazuri, parkinsonism aterosclerotic într-un caz, sechele post accidente vasculare cerebrale repetate în patru cazuri, cu sindroame de imobilizare consecutive, osteoporoză avansată – opt cazuri, escare de decubit – trei cazuri, incontinenţe vezicale şi anovezicale – cinci cazuri.

R.L. Erau depresivi?

C.B.: Toţi pacienţii sufereau de depresii severe, care nu răspundeau la tratamentele uzuale.

R.l.Familiile acestora au încercat să le schimbe decizia?

C.B.: Doar o parte dintre ei aveau familie. Aceştia şi-au mărturisit dorinţa doar medicului, intuind probabil dezacordul familiei şi dorind şi să protejeze medicul care ar fi consimţit.

R.l.Câte tipuri de solicitare de eutanasie există ?

C.B.: În practică există solicitarea expresă către medic, de a-i administra un medicament „să se termine totul, să scape” etc. Eutanasia activă voluntară sau suicidul asistat medical este atunci când medicul oferă un medicament, lăsând pacientului posibilitatea să şi-l administreze când doreşte, când decide. Cele mai multe solicitări se încadrează în refuzul medicamentelor, al tratamentelor în general, întreruperea tratamentului, refuzul alimentaţiei şi hidratării. În sfârşit, o formă cu acelaşi deznodământ, neîncadrabilă în eutanasia voluntară activă sau pasivă, este solicitarea unor familii către medic de a întrerupe orice tratament: „Vă rog, nu-i mai faceţi nimic, lăsaţi-l să sfârşească liniştit, fiindcă e clar că nu mai e nimic de făcut”. Sunt medici care acceptă această solicitare, alţii selectează doar terapiile care înlătură durerea şi conferă un anumit confort psihic şi fizic, care este, de fapt, principiul esenţial al îngrijirilor paliative.

R.l.Spuneţi că toţi subiecţii aveau puternice convingeri religioase, fiind creştini de rit ortodox. Creştinismul interzice eutanasia şi presupun că ei ştiau acest lucru. Cum şi-au justificat totuşi decizia de a nu mai vrea să trăiască?

C.B.: Aceşti pacienţi, la curajul de a se adresa medicului cu o astfel de solicitare asociază şi curajul de a încălca preceptele religioase ale credinţei pe care o au, dorinţa de a-şi încheia existenţa, intensitatea suferinţelor, fiind motivele care îi fac să treacă peste învăţătura şi poveţele creştine.

R.l.Cum aţi reuşit să gestionaţi aceste momente extrem de delicate?

C.B. Prin discuţii îndelungi, reluate, asigurări că medicina dispune de mijloacele necesare spre a anihila suferinţele fizice, suport moral cu ajutorul psihologului, asistentului social şi preotului, apel la misiunea medicului, consfinţită prin jurământ, de a sprijini viaţa, până în ultima clipă şi de a nu o întrerupe, evocarea filosofiei creştine – suntem datori să ne ducem crucea, să nu forţăm destinul.

R.l. Care caz v-a impresionat cel mai mult?

C.B. Cel mai mult m-a impresionat ultimul caz, un bărbat de 77 de ani cu demenţă Alzheimer de debut, care, din cauza acestui diagnostic grav, şi-a perceput viitorul internat definitiv, cvasi-părăsit de familie, şi-a conştientizat suferinţele: pierderea progresivă a memoriei, dezorientarea în timp şi spaţiu, depresie, insomnie şi mi-a cerut (asigurându-se de discreţie) să-i dau ceva, să termine cu viaţa aceasta fără perspective. A încercat să mă asigure că nu va afla nimeni de această înţelegere, fiindcă ştie că medicii nu au voie, le este interzis şi pot fi pedepsiţi, dacă se află.

R.l. Cum ar trebui să procedeze un medic tânăr care se întâlneşte cu o asemenea situaţie?

C.B.: Se impune răbdare, empatie, cultură etică, psihologică, spiritual-religioasă, intervenţie în echipă, acompaniament relaţional. Satisfacerea nevoilor acestor pacienţi este de o mare importanţă, întrucât ignorarea şi nesatisfacerea lor, conjugată cu anxietatea legată de evenimentul morţii apropiate generează un stres extrem de bulversant. Părăsirea pacienţilor în aceste clipe poate fi echivalentă cu un gest eutanasic, cu o favorizare a grăbirii exitusului.  

Cine este dr. Constantin Bogdan

Constantin Bogdan este  medic primar în geriatrie, doctor în medicină,  care are o experienţă de 35 de ani în domeniul geriatriei şi al bolilor cronice, incurabile. Este preşedinte şi fondator al Societăţii Române de Paliatologie şi Tanatologie. Din 1973 şi până în 2003 a fost directorul Spitalului de Boli Cronice Sf. Luca. De altfel, acest spital a fost înfiinţat ca urmare a propunerii acestuia adresată Primăriei Bucureşti. În 1995, odată cu reorganizarea spitalului, tot la propunerea lui, în cadrul spitalului au fost înfiinţate primele secţii de îngrijire paliativă într-un spital de stat din România.

 Eutanasia, una dintre cele mai controversate teme din lume

Decriminalizarea  sau nu a eutanasiei este o temă extrem de controversată, care a generat, de-a lungul timpului,  multe polemici pro şi contra. La ora actuală, singurele ţări din lume care permit eutanasia sunt Olanda, Belgia şi Elveţia. În România, sinuciderea asistată este interzisă atât prin Codul Penal, cât şi prin Codul Deontologic al Colegiului Medicilor. Potrivit datelor furnizate de Colegiul Medicilor, după 1989, în România nu a existat nici un caz de acuzaţie în instanţă de eutanasie şi nicio sentinţă în acest sens.

Ideile despre suprimarea vieţii au existat din timpuri străvechi. La romani, eutanasia şi suicidul erau tolerate.  Astfel, Legea celor 12 Table (450 î.H.) permitea uciderea copiilor cu dizabilităţi imediat după naştere, iar filozofii antici vorbeau despre Ars (bene) moriendi si Liberum mortis arbitrum (arta de a muri aşa cum trebuie). În Sparta, copiii erau aruncaţi de pe o stâncă a muntelui Taiget, iar popoarele nomade îi abandonau pe drum pe cei bolnavi care nu se mai puteau vindeca şi pe bătrâni. Triburile germanice îi îngropau de vii pe bătrânii deveniţi neputincioşi.

Filosofii antici promovau ideea de „moarte dirijată” pentru personalităţile ajunse în momente de grele încercări sau sinuciderea în spiritul onoarei, care era un fel de suicid asistat, nu de medici, ca în zilele noastre, ci de filosofi.

Plinius cel Bătrân (23-79 d.H.) afirma că „medicina are dreptul de a curma viaţa pacientului pentru a pune capăt suferinţelor sale” (Istoria naturalis) iar împăratul Publius Aelius Hadrianus (76-138 d.H.) a cerut medicului său să-l ucidă pentru a-i curma suferinţele. Platon, în dialogurile din Republica, spunea că „nimeni nu are dreptul să-şi petreacă viaţa în boli şi tratamente”, iar Epicur spunea că atunci „când durerile nu mai sunt de suportat, suntem stăpâni în a părăsi viaţa cu sufletul împăcat, aşa cum părăsim teatrul, dacă piesa nu ne place”. Hipocrate admitea şi el părăsirea bolnavului fără speranţă (eutanasie pasivă), dar o interzicea pe cea activă.

Creştinismul, iudaismul şi islamismul se împotrivesc eutanasiei

Odată cu apariţia creştinismului, a fost introdus principiul de sacralitate a vieţii. Pentru cele trei religii monoteiste, viaţa umană este de origine divină şi condamnă orice formă de eutanasie.

Termenul de „eutanasie” provine din limba greaca veche (eu – buna, thanatos – moarte) şi este menţionat iniţial în scrierile filozofului englez Francis Bacon, în anul 1620, care îl utiliza cu sensul de moarte fericită, liniştită.

Tradiţia creştină  afirmă dreptul inviolabil la viaţă ca fiind cel mai elementar drept al fiecărei persoane. Viaţa omului este darul lui Dumnezeu, de aceea omul nu are voie să dispună de viaţa sa după bunul plac. A accepta eutanasia şi suicidul ar însemna negarea credinţei în Dumnezeu. De aici derivă grija permanentă arătată de Iisus faţă de bolnavi, vindecarea bolnavilor şi învierea din morţi a lui Lazar ca argumente pertinente împotriva eutanasiei şi suicidului. În viziunea creştină, nu exista suferinţă inutilă, suferinţa şi moartea fiind sacralizate prin moartea lui Iisus pe cruce.

Cum a reglementat Olanda eutanasia

După o dezbatere ce a durat mai mult de două decenii, Parlamentul olandez a aprobat, în 2001, legea care permite eutanasia şi sinuciderea asistată de către un medic în condiţii strict supravegheate. Prevederile legii se referă la solicitarea deliberată a pacientului, lipsa de speranţă şi suferinţa de nesuportat, informaţii complete despre aceasta şi o „a doua opinie” scrisă din partea unui medic independent. Fiecare caz de eutanasie trebuie raportat, iar o comisie specială analizează fiecare caz în parte.

Cerinţele obligatorii care trebuie îndeplinite de către medicul implicat într-o solicitare de eutanasie, astfel încât să nu fie urmărit penal, sunt: asigurarea că pacientul a făcut în mod voluntar şi conştient alegerea; asigurarea că suferinţa pacientului este de nesuportat şi că nu există şanse de îmbunătaţire; informarea pacientului despre situaţia existentă şi despre perspective; s-a ajuns la concluzia, împreună cu pacientul, că nu există alternativă rezonabilă la situaţia existentă; a fost consultat cel puţin un alt medic, care a consultat pacientul şi a înaintat în scris opinia sa, respectând aceleaşi criterii. Medicii olandezi  pot refuza să efectueze eutanasia pe considerente personale, etice şi/sau religioase.  Legea se aplică numai pentru cetăţenii olandezi. Cetăţenii altor ţări nu pot beneficia în Olanda de eutanasie sau sinucidere asistată.

Legaturi:


Categorii

1. DIVERSE, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor

Etichete (taguri)

,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “Romania Libera in campanie PRO-EUTANASIE

  1. acest lucru nu trebuie sa se intample!iar, romania libere nu trebuie sa-is bage nasul sa scormone, in asa mizerie!Rusine romania libera(cotidian din Romania)!

  2. Nu sunt de acord.Eu care m-am luptat sa trăiesc.Defapt este o crimă, că pacientul nu se omoară singur, altcineva îl eutanasiază.Si apoi ar muri biezul om dar îl chinuie legat la aparate, care menţin artificial viaţa.Cred că sunt experimente.

  3. Dacă citim cu atenţie cele povestite de medic, observăm, că toţi amatorii de eutanasie erau deprimaţi. Or noi creştinii ştim, că fără de tăgadă, deprimarea/depresia vine ca rezultat al păcatelor. Şi este favorizată de prea mult timp liber. Deci concluzia este, că respectivi pacienţi aveau toţi păcate nemărturisite şi f probabil şi datorită acestora, nici nu mai erau creştini cu adevărat, căci un creştin practicant nu poate cere în niciun caz eutanasierea.

  4. “R.l.: Spuneţi că toţi subiecţii aveau puternice convingeri religioase, fiind creştini de rit ortodox. Creştinismul interzice eutanasia şi presupun că ei ştiau acest lucru. Cum şi-au justificat totuşi decizia de a nu mai vrea să trăiască?”

    Cata manipulare a cuvintelor… Daca “toti aveau puternice convingeri religioase, fiind crestini de rit ortodox” cum oare se mai gandeau ei sa ceara mila doctorului si nu Doctorului. Cum cereau ei moarte vesnica in locul trecerii firesti de la moartea si exilul aceste vieti trecatoare si pline de suferinta, la viata cea nesfarsita? Cat de puternice erau acele convingeri ortodoxe? Aruncam cu cuvinte ca poate, poate nu vede nimeni ca am deturnat cuvantul spre a fi interpretat in interes propriu.

  5. “…Triburile germanice îi îngropau de vii pe bătrânii deveniţi neputincioşi…”

    Adica pe parintii lor, pe bunicii lor? Astia sunt oameni?! Si cand te gandesti ca ei conduc ue! Da, germanicii au fost si sunt un adevarat “model de civilizatie”.

  6. @cristian:

    pare-mi-se ca ar trebui sa o luam mai usurel cu presupunerile si sentintele din momentu ce nu le-ati trait viata acelor oameni si nu ii cunoasteti.
    am vaga impresie ca nu stiti ce inseamna sa fie cineva parasit de toti, bolnav si in chinuri grele aflandu-se, asa cum nu pareti a intelege nici ce ravagii poate face duhul deznadejdii chiar si asupra unui “practicant”, inca netrecut prin furcile caudine ale ispitelor grele…

    ar trebui sa aveti mai multa compasiune nu sa emiteti judecati de valoare. as vrea sa va vad fata in fata cu un asemenea om, purtand intreaga responsabilitate pentru sufletul sau, explicandu-i cu acrivie cum chinurile lui is plata pacatelor vietii sale.
    in loc sa-i oferiti un pic de mangaiere. asa, ca un crestin practicant ce sunteti, de nebiruit si de neclintit.

    iertati.

  7. Pingback: Franta: EUTANASIA analizata pentru LEGALIZARE - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare