MTR si “LUNA ISTORIEI LGBT”. Actiunea de protest fata de PROPAGANDA HOMOSEXUALA caracterizata drept “DISCRIMINATORIE” si “EXTREMISM DE DREAPTA”

1-02-2013 5 minute Sublinieri

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Mai multe persoane şi organizaţii se opun iniţiativei directorului Muzeului Ţăranului Român, Virgil Niţulescu, de a organiza evenimentul „Luna istoriei LGBT”, eveniment care se derulează simultan în opt ţări europene, informează digi24.ro. 

Mai multe organizaţii neguvernamentale, asociaţii studenţeşti, ale „meşterilor populari”, o parohie şi teolog au iniţiat o scrisoare de protest faţă de desfăşurarea unui eveniment care marchează istoria LGBT (lesbian, gay, bisexual, transexual – n.r.) în incinta Muzeului Ţăranului Român, din Capitală. Pe de altă parte, există o altă facţiune din societatea civilă care a aplaudat iniţiativa conducerii instituţiei de cultură.

“Vă scriu în numele unei iniţiative a 24 organizaţii non-guvernamentale din toată ţara, care au redactat o scrisoare deschisă adresată directorului Muzeului Ţăranului Român, domnul Virgil Ştefan Niţulescu. În numele membrilor şi simpatizanţilor noştri îi cerem să renunţe la parteneriatul dintre instituţia pe care o conduce şi asociaţia ‘Accept’ în vederea promovării lunii istoriei LGBT în incinta Muzeului”, se arată în mesajul semnat de Preşedintele Alianţei pentru Demnitate Naţională, Iulian Capsali.

“Asistăm la o nefastă propagandă homosexuală, care doreşte să se impună ca normalitate în opinia publică. Este, în fond, un act de reeducare publică a tinerilor mai ales, semănând în mod flagrant cu modul de propagandă totalitară, folosind doar expresii modificate, cum este aceea a ‘discriminării pozitive’; a acuzaţiilor de ‘instigare la ură’ etc. În acelaşi timp se diabolizează cei care nu sunt în acord cu ideologia acestor minorităţi sexuale care îşi promovează forţat în societate pseudo-valorile”, susţin semnatarii scrisorii.

Contactat telefonic de digi24.ro, Virgil Niţulescu a subliniat faptul că nu există niciun contract de parteneriat între instituţia pe care o conduce şi asociaţia Accept şi a declarat că nu poate confirma dacă evenimentul „Luna istoriei LGBT” va avea loc. În plus, el a apreciat reacţia organizaţiilor drept una discriminatorie.

“Nu există acest contract între muzeu şi organizaţia Accept, deci nu avem la ce contract să renunţăm. În ceea ce priveşte formulările din scrisoarea deschisă, le consider discriminatorii“, a precizat Virgil Niţulescu.

Directorul MŢR a spus că se abţine să se pronunţe dacă reacţia organizaţiilor este în neconcordanţă sau încalcă legislaţia din România şi din alte ţări ale Uniunii Europene privind discriminarea pe criterii de orientare sexuală, ceea ce Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării ar putea constata.

“Muzeul Ţăranului Român are scop cultural, noi nu facem propagandă, nici homosexuală, nici heterosexuală. Noi facem proiecte culturale, nu propagandă, nici politică, nici religioasă”, a subliniat Virgil Niţulescu.

“Nu pot să confirm dacă va avea sau nu loc evenimentul. Eu nu fac cenzură în ceea ce priveşte proiecţiile de film”, a precizat directorul MŢR.

Pe de altă parte, departamentul Antidiscriminare din cadrul Asociaţiei de Monitorizare a Presei – ActiveWatch au transmis ieri un „BRAVO” pentru cei ce găzduiesc Luna istoriei LGBT.

“Salutăm iniţiativa Muzeului Ţăranului Român de a găzdui evenimentele culturale din cadrul programului „Luna Istoriei LGBT”, organizate de ACCEPT România. În opinia noastră, conducerea instituţiei dă astfel dovadă de deschidere culturală. Suntem conştienţi că există voci care, ignorând fundamentele drepturilor omului, critică echipa Muzeului Ţăranului Român pentru asocierea cu aceste evenimente. Noi suntem alături de această echipă!”, a transmis ActiveWatch.

“Luna Istoriei LGBT este un eveniment care se petrece simultan în 8 tări europene, printre care şi România, şi are ca scop explorarea vieţii şi a culturii LGBT prin proiecţii de filme, expoziţii de artă, teatru, discuţii, ateliere de educaţie non-formală. Considerăm că este un eveniment cultural important, în spiritul diversităţii şi al respectului de oameni”, arată organizaţia

“Sperăm că echipa Muzeului Ţăranului Român să nu se lase intimidată în niciun fel de mesajele de denigrare apărute în ultimele zile în mai multe publicaţii online care promovează opinii de extremă dreaptă”, se conchide în comunicatul ActiveWatch.

În scrisoarea de protest, semnatarii apreciază manifestarea drept o “nefastă propaganda homosexuală”.

“Asistăm la o nefastă propagandă homosexuală, care doreşte să se impună ca normalitate în opinia publică. Este, în fond, un act de reeducare publică a tinerilor mai ales, semănând în mod flagrant cu modul de propagandă totalitară, folosind doar expresii modificate, cum este aceea a „discriminării pozitive”; a acuzaţiilor de „instigare la ură” etc. În acelaşi timp se diabolizează cei care nu sunt în acord cu ideologia acestor minorităţi sexuale care îşi promovează forţat în societate pseudo-valorile”, susţin semnatarii scrisorii.

“Nimeni nu doreşte o stigmatizare a homosexualilor. În intimitatea omului nu are nimeni voie să-i impună voinţa, atâta vreme cât nu sunt lezate drepturile copiilor sau ale animalelor. Însă asistăm la un veritabil asalt propagandistic al homosexualităţii, pentru a face din acest act anormal, împotriva firii, unul care să fie impus ca normal în ochii opiniei publice. Prin acceptarea ca normală a homosexualităţii, vedem deja ce se întâmplă în ţări aşa-zis „mai avansate”: impunerea căsătoriei între persoane de acelasi sex, urmând chiar şi adopţia copiilor de către acestea. Menirea Muzeului Ţăranului Român este aceea de a promova spiritualitatea şi implicit valorile tradiţionale ale neamului românesc”, se arată în scrisoare, care face referire şi la faptul că isntituţia este finanţată din bani publici.

Semnatarii acesteia sunt: Alianţa pentru Demnitate Naţională – Preşedinte Iulian Capsali, Asociatia „Basarabii” – Preşedinte Eduard Dumitrache, Alianţa Familiilor din România – Director Bogdan Mateciuc, Liga Studenţilor de la Universitatea Bucureşti, Asociaţia Mesterilor Populari din Moldova, Iaşi – preşedinte Marcel Lutic, Asociaţia Pro Vita Bucuresti – Preşedinte Bogdan Stanciu, Parohia Căueşti, Iaşi – Preot Paroh Bogdan Sârbu, Liga de Utilitate Publică – Preşedinte Rafael Udriste, Asociaţia Christiana – Preşedinte Prof. dr. Pavel Chirilă, Revista Orthograffiti, Asociatia Tinerilor Ortodocsi „Orthograffiti”, Asociaţia HRISDORIA – Preşedinte Augustin Câmpean Dorin, Asociatia Civică a Tinerilor Creştin Ortodocşi Români – Presedinte Bogdan Ivan, Asociaţia George Ogăraru pentru Cultură şi Sport – Vice Preşedinte Andreea Ogăraru, Liga Distributistă Română „Ion Mihalache” – Ovidiu Hurduzeu, Fundaţia „Sfânta Irina”, Asociaţia „Ortodoxia Tinerilor” – Claudiu Bălan, Preot Dinu George – Parohia Tâncăbeşti, Snagov, Ilfov, Asociatia „Prietenii de Familie”, Fundaţia „Ion Gavrilă Ogoranu”, Asociatia „Bucovina Profundă” – Suceava, Fundatia „Sfintii Martiri Brancoveni” – Suceava, Revista „Familia Ortodoxă”, Asociaţia Predania, Paul Tecuceanu – jurnalist, Laurentiu Dumitru – teolog.

Iulian Capsali (facebook):

Am primit raspunsul oficial de la conducerea MTR, recte dl. Director General V. S. Nițulescu:

Domnului Președinte Iulian Capsali
Alianța pentru Demnitate Naționa

Stimate Domnule Preşedinte Iulian Capsali,

Având în vedere scrisoarea pe care ne-aţi trimis-o, în ziua de 30 ianuarie 2013, în numele mai multor persoane fizice şi juridice, vă fac cunoscut faptul că nu există nici un fel de contract de parteneriat încheiat între Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi organizatorii evenimentului amintit de dvs.

Dincolo de acest lucru, aş vrea să vă semnalez faptul că muzeul nostru este o instituţie publică de cultură ce nu poate accepta nici un fel de discriminare – fapt care este interzis de legile din România şi din restul statelor membre ale Uniunii Europene. Nu dorim să intrăm în polemică pe fondul aserţiunilor dvs., pe care înţeleg că vi le asumaţi şi pe care nu le putem împărtăşi. Muzeul Naţional al Ţăranului Român nu poate transfera opţiunile politice, religioase şi sexuale ale salariaţilor săi asupra proiectelor culturale ale instituţiei. Muzeul nostru nu este o instituţie tradiţională, ci un muzeu care are un discurs cultural despre tradiţie, ceea ce este cu totul altceva. Este evident, dreptul dvs. să vorbiţi despre valori şi despre pseudo-valori, aşa cum le înţelegeţi dvs.

În această privinţă, vă învederez faptul că singurele valori pe care muzeul nostru le promovează nu sunt cele ale uneia sau alteia dintre persoanele care lucrează în muzeu, ci acelea care sunt autentice, indiferent dacă ele aparţin uneia sau alteia dintre culturi. Muzeul nostru nu face nici un fel de propagandă, de nici un fel, nimănui, singurele activităţi pe care le desfăşurăm fiind cele strict culturale.

Dr. Virgil Ștefan Nițulescu

Director General

*

Cateva consideratiuni (I.C.):

– Este regretabil ca la o scrisoare deschisa semnata de mai multe asociatii si organizatii importante, dl. Director Nitulescu raspunde uneia singure, cea initiatoare. Prin acest procedeu este minimalizata actiunea.

– Nu stiu daca in acest an nu are parteneriat, dar in anul 2012, dl. Director a introdus MTR chiar intre partenerii GAY FEST.http://www.gay-fest.ro/parteneri/
Acum probabil ca accept nu are contract cu Muzeul, ci s-a semnat doar pentru sala “Studioul Horia Bernea”, acest fapt exonerandu-l pe dl. Nitulescu (cel putin asa crede dumnealui) in fata opiniei publice de aceasta asociere nepotrivita.

Se prevaleaza in text de notiunea de “discriminare”, ceea ce nu era cazul. MTR nu trebuie sa se asocieze cu ideologia homosexuala, care maculeaza o institutie-simbol a acestei tari, asa cum organizatiile semnatare ale scrisorii au aratat. Cum ramane cu parteneriatul semnat chiar cu GAY FEST? Se vede ca MTR este pe lista permanenta a sprijinitorilor acestei ideologii. Cum se justifica aceasta?

– Nimeni nu a cerut sa se transfere “opţiunile politice, religioase şi sexuale ale salariaţilor săi asupra proiectelor culturale ale instituţiei”; este o alta tema de discutie. MTR este fondat de la inceput cu un scop precis: sa arate publicului fondul spiritual al taranului roman. Ethosul acestuia este circumscris in forma lui originara, care este crestin-ortodoxa. Nu poti face un festival dedicat pornografiei in Muzeul Taranului Roman, indiferent cati bani ar fi la mijloc, pentru ca l-ai macula iremediabil pentru o lunga perioada de timp. Pornografia este ingradita in Romania doar de varsta (18 ani), deci in mod normal, pastrand logica, acest festival ar fi posibil.

“Este evident, dreptul dvs. să vorbiţi despre valori şi despre pseudo-valori, aşa cum le înţelegeţi dvs.” Aceste valori nu sunt ale mele sau ale lui cutare, ele sunt valorile neamului romanesc. Aceasta relativizare este nepermisa si poate duce la actiunile la care asistam cu mahnire si indignare. Valorile “ autentice, indiferent dacă ele aparţin uneia sau alteia dintre culturi” transforma pseudo-cultura gay intr-una de partener credibil, de discutii. Este intocmai ceea ce aceasta ideologie doreste, ca sa fie acceptata, urmatorii pasi fiind cei deja cunoscuti: casatoria si adoptia de copii. Faptul ca o institutie cu o asemenea incarcatura simbolica este luata ca paravan de ideologia homosexuala este INADMISIBIL, iar dl. Director General Nitulescu, cel care a dus MTR in astfel de parteneriate, are o grea raspundere morala. 

In urma acestui raspuns, voi contacta organizatiile semnatare ca sa luam o decizie in consecință.

Nota noastra:

Doua lucruri se cuvin a fi precizate:

1) Dr. MRT spune ca muzeul nu face politica, propaganda, ci se implica in proiecte si ca nu vrea sa discrimineze. Ei bine, actiunea accept si intreaga “Luna LGBT” este IN PRIMUL RAND un proiect POLITIC, propagandistic, ce nu are de-a face cu “valorile autentice culturale”, oricare ar fi ele. Actiunea are scopul declarat de a obtine drepturi politice pentru o anume minoritate. Este un sofism ridicol sa se eludeze acest fapt asumat oficial, pe fata, de organizatiile homosexuale si de sustinatorii lor: anume, faptul ca agenda e politica, faptul ca se tinteste schimbarea mentalitatilor, obtinerea unor drepturi, respectiv dreptul la casatorie si adoptie. Iar prin schimbarea mentalitatilor, e chiar mai mult decat politica, e INGINERIE SOCIALA. 

2) Faptul ca se asociaza atitudinea etica de respingere a homosexualitatii cu extremismul de dreapta este incalificabil. Invocarea Consiliului pentru Combaterea Discriminarii face parte din acelasi registru total anti-democratic, menit limitarii libertatii de exprimare si intimidarii, ca tot veni vorba…

Legaturi:


Categorii

1. DIVERSE, Homosexualitate, Iulian Capsali, Muzeul Taranului Roman, Opinii, analize, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

37 Commentarii la “MTR si “LUNA ISTORIEI LGBT”. Actiunea de protest fata de PROPAGANDA HOMOSEXUALA caracterizata drept “DISCRIMINATORIE” si “EXTREMISM DE DREAPTA”

  1. ”Muzeul nostru este o institutie publica de cultura ce nu poate accepta nici o discriminare”. Cata deschidere din partea dlui director! Deschidere pentru pangarirea unui spatiu sacru…Cum este posibil un om de o asemenea factura sa se afle in fruntea Muzeului fondat de Horia Bernea? Incredibil, unde s-a ajuns.
    Sa nu stam cu mainile in san, sa sprijinim organizatiile semnatare ale scrisorii deschise. Fiecare dintre noi are datoria sa apere valorile acestui neam. Altfel, ne vom trezi striviti de toata uraciunea.

  2. “singurele valori pe care muzeul nostru le promovează nu sunt cele ale uneia sau alteia dintre persoanele care lucrează în muzeu, ci acelea care sunt autentice, indiferent dacă ele aparţin uneia sau alteia dintre culturi”.

    Si care sunt acele valori autentice cu caracter transcultural? Daca va sta bine sa se gandeasca, domnul director va ajunge la concluzia ca toate aceste valori se reduc de fapt la una singura: toleranta. Toleranta care presupune interdictia de a emite judecati de valoare adresata tuturor culturilor (altele decat cea postmoderna) care, prin definitie, au ceva de spus in materie de bine si de rau – ceva mai mult decat ca e bine sa fii tolerant si e rau sa fii inolerant. Paradoxul consta in faptul ca, mergand pe logica asta, valorile tolerante (carevasazica autentice) ale culturii gay au ce cauta la MTR, pe cand valorile inevitabil intolerante (carevasazica inautentice) ale satului romanesc (si ale oricarui sat de pretutindeni) nu au ce cauta la MTR. E oarecum banal sa spui ca, sub noua conducere a MTR, satul romanesc a fost transformat intr-un obiect de muzeu. Altfel spus, a fost golit de continut. De principiu, asta se intampla intr-un muzeu. Cu toate ca, nu asta a fost intentia raposatului Horia Bernea. El si-a propus sa conecteze modernitatea la traditie, traditia vie care, prin definitie, emite judecati de valoare, nu cea muzeificata care nu are nimic de spus (pentru ca nu cumva sa supere pe cineva). Fireste, promotorii nihilismului postmodern nu aveau cum sa se impace cu un astfel de proiect. Ei nu pot ACCEPTA decat un singur tip de sat: gay village-ul! That is the whole point!

  3. Nu am inteles ce poate fi “cultural” la perversiunile sexuale… Daca homosexualitatea e “cultura”, atunci in curand prezervativele vor fi carti si sex-shop-urile biblioteci. Ca filmele porno deja sunt o forma de “arta”… Doamne apara-ne si ne pazeste!…

  4. Halal directori de institutii,mai bine zis cozi de topor pentru defrisarea culturii Romanesti!Doamne ai mila de noi!

  5. Pingback: Muzeul Țăranului Român, părtaș la propaganda homosexuală. Despre „muzeografia mărturisitoare” a lui Horia Bernea și sacrilegiul la adresa memoriei sale « Regăsirea frumosului pierdut
  6. http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/03/18/ips-bartolomeu-89-de-ani-un-cuvant-mai-actual-ca-oricand-iuda-de-azi-e-un-ecumenist-convins-si-un-excelent-teolog-e-un-maestru-al-crimei-perfecte/

    ..”Iubitii mei fii sufletesti

    Din nefericire, Iuda nu e doar personajul unui anume moment istoric, ci si un personaj al istoriei de dupa el, multiplicat peste tot, la scara planetara, in ipostaza sarutarii care acopera tradarea.

    Printre noi, cei ce beneficiem de civilizatie, de cultura, de progres stiintific, de libertate, de bunurile pamantului si de harurile cerului, printre noi se instaureaza, incetul cu incetul, un duh perfid care rastoarna valorile si perverteste limbajul.

    Anormalul devine normal, viciul devine virtute, minciuna devine adevar, furtul inteligent devine profesie onorabila, sodomia se cheama orientare comportamentala, cuvinte nobile precum prietenie, prieten, prietena se degradeaza in conotatii dubioase, pervertirea tineretului se intituleaza program de sanatate antiSIDA, destramarea familiei se numeste planificare familiala, crimele ingineriei genetice se fac in numele vindecarilor miraculoase, prostitutia se legitimeaza prin libertatea femeii de a face ce vrea cu propriul ei trup, proxenetismul se reclama de meditatia transcendentala, saracirea spiritului devine globalizare, invadarea unei tari se cheama razboi preventiv, terorismul isi reclama valente divine, infeudarea economica se numeste credit bancar, pomana politica devine act de caritate. Si multe altele.”

    IPS Bartolomeu -vesnica sa-i fie pomenirea

  7. Doamneee! Cum sa nu ti se tulbure mintea.Cand Muzeul Taranului Roman este un mic univers romanaesc mai vechi , care ne arata cum traiau romanii si mai ales taranii.L-am vizitat.Am facut poze cu casutele mici, camarutele mici, ca ti se strange inima.Am facut o poza la o casa cu cerdac.Aveam o lectie , un text care amintea despre o casa cu cerdac. Am folosit imaginea ca sa le arat copiilor cum era o casa cu cerdac, ca acum nu se mai construiesc case cu cerdac.Si tocmai aici sa se organizeze asa ceva.Chiar in inima taranului, in inima Romaniei?Trebuie facut un protest ceva.

  8. Ia amploare homxexualitatea , libertatile sexuale.Si de ce?Pai daca ar face casatorii in stil ortodox, pai nu este acelasi lucru.Vor placerea dar nu si raspunderea care implica acest fapt.Ca sa faci copii este o mare raspundere si din cauza asta apar avorturile, copiii nedoriti lasati peste tot.

  9. Pingback: ACTIVISTII "drepturilor gay" de la LICEUL COSBUC pun presiune pe institutii. E necesara interdictia PROPAGANDEI HOMOSEXUALE din scoli - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  10. Pingback: DESPRE HOMOSEXUALITATE CA PACAT SI BOALA cu Parintele Pantelimon Șușnea si Staretul Iustin Miron de la Oașa (si AUDIO) -
  11. Pingback: INTRE PERVERSITATE SI LASITATE. Articolul saptamanii despre activistii pidosnici si prea-pasivii "pravoslavnici" - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  12. Pingback: MIZELE ASCUNSE ale miscarii pro-homosexualitate/ Iresponsabilul director NITULESCU readuce pe usa din dos PROPAGNDA LGBT la MUZEUL TARANULUI ROMAN - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  13. Pingback: Proiectia filmului LESBIAN de la Muzeul Taranului Roman, BLOCATA DE PROTESTATARI [video] - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  14. Pingback: SCANDALUL FILMULUI GAY BOICOTAT LA MTR IA AMPLOARE. CNCD infiereaza "INCALCAREA DREPTURILOR OMULUI", ONG-urile pro-GAY organizeaza conferinta de presa cu "MARTORI" - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  15. Pingback: AMBASADA SUA se implica in SCANDALUL FILMULUI GAY de la Muzeul Taranului Roman SANTAJAND subtil cu Raportul Derpartamentului de Stat - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  16. Pingback: Blogul ActiveWatch reactioneaza la apelul lui Sorin Dumitrescu si fata de siteul razbointrucuvant: VREM RAZBOI, FARA SCRUPULE, FARA MILA. Revista Kamikaze: SOLUTIA CU CRESTINII HOMOFOBI: VIOLENTA, NU ARGUMENTE - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  17. Pingback: Despre discriminare şi libertatea conştiinţei, în România anului 2013 | N-am cuvinte...
  18. Pingback: Conferinta de presa a ASOCIATIILOR CRESTINE care au PROTESTAT la Muzeul Taranului Roman [VIDEO INTEGRAL]/ Directorul adjunct al MTR reactioneaza si el: "ASTEPT SCUZE DE LA AMBASADA SUA" - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  19. Pingback: "PERVERSII". Reactii editoriale fata de AGRESIUNEA LOBBY-ului HOMOSEXUAL/ "Parteneriatul strategic" cu SUA&UE = AGENDA GAY si JAFUL NATIONAL - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  20. Pingback: Reteaua Nationala a Muzeelor IL SUSTINE PE DIRECTORUL PRO-GAY AL MUZEULUI TARANULUI ROMAN. Angajatii MŢR - obligati prin abuz la DELATIUNI de directorul cu apucaturi neo-bolsevice Virgil Nitulescu! - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  21. Pingback: TERORISMUL INTELECTUAL, batalia cuvintelor si STRATEGIA STIGMATIZARII oponentilor PROZELITISMULUI HOMOSEXUAL: ”Homofobul este fascistul de azi” - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  22. Pingback: Reactie a oamenilor de cultura fata de "TOTALITARISMUL IDEOLOGIC" AL PROPAGANDEI HOMOSEXUALE DE LA MUZEUL TARANULUI ROMAN - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  23. Pingback: Costion Nicolescu: PROPAGANDA LGBT DE LA MUZEUL TARANULUI ROMAN, UN ACT DE PROVOCARE SI DE SFIDARE/ Casatoria si adoptiile homosexuale vor duce la INTERZICEREA NORMALITATII - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  24. Pingback: Mai multe organizatii crestine fac apel catre parinti pentru BOICOTAREA COLEGIULUI "GEORGE COSBUC" din Bucuresti - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  25. Pingback: Boicot la adresa BCR si ERSTE Foundation. CLIENTII CRESTINI AI BANCII PROTESTEAZA PENTRU IMPLICAREA ACESTEIA IN PROPAGANDA HOMOSEXUALA - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  26. Pingback: Derapaj grav al ministrului culturii Daniel Barbu. "ETICA RESPONSABILITATII", invocata pentru a SUSTINE DIFUZAREA FILMULUI GAY de la Muzeul Taranului Roman! - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  27. Pingback: Sociologul ILIE BADESCU la "Cuvinte din taceri" (video) si in "Familia ortodoxa": OMUL POSTMODERN INTRE AGRESIUNEA IDEOLOGIILOR, LUCIFERISM, CULTURA PLACERII SI "CULTURA MANGAIERII" LUI DUMNEZEU - Razboi întru Cuvânt - Reco
  28. Pingback: HOMOCRATIA INVADEAZA ROMANIA?/ "ACCEPT" organizeaza iarasi GAYFEST si MARSUL DIVERSITATII. Sau PARADA UNEI DIVERSIUNI AMERICANE?/ Casatoria homosexuala din UK: LIDERUL ANGLICANILOR considera ca tema nu tine de credinta! - Razboi întru Cuvânt -
  29. Pingback: GayFest 2013. FAMILIA CRESTINA – sub asediu orchestrat si inversunat, amenintata cu disparitia. “CE URMEAZA? URMEAZA COPIII NOSTRI!” -
  30. Pingback: De ce Biserica se opune sodomiei?/ EXISTA VINDECARE PENTRU INCLINATIILE NEFIRESTI?/ Puterea propagandei gay, corectarea realitatii si crima de a gandi normal/ CUI II PASA CU ADEVARAT DE HOMOSEXUALI?/ Noua revolutie totalitara - Război întru Cuvânt
  31. Pingback: Razbunare corect-politica. CNCD A AMENDAT ASOCIATIA PRO-VITA SI AFR pentru protestele de la MUZEUL TARANULUI ROMÂN - Recomandari
  32. Pingback: Iulian Capsali in Familia Ortodoxa si Costion Nicolescu in Ziarul Lumina despre AGRESIUNEA LGBT de la Muzeul Taranului Roman. “ASTAZI ASISTAM LA APOSTAZIA DE BUNAVOIE A OAMENILOR” - Recomandari
  33. Pingback: Sculptorul SILVIA RADU despre cazul PROPAGANDEI GAY de la MTR: “Cred ca ar trebui sa iesim cu totii in strada si sa facem o demonstratie nationala” - Recomandari
  34. Pingback: PRO-VITA si AFR amendate de CNCD pentru un TRUCAJ FOTOGRAFIC la reclamatia Active Watch! Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii – in razboi cu crestinii (COMUNICAT) - Recomandari
  35. Pingback: Reactia ASOCIATIILOR CRESTINE implicate in PROTESTUL PASNIC de la MTR - Recomandari
  36. Pingback: Activismul LGBT in Europa rasariteana: PROPAGANDA COLONIALISTA BRUTALA DE FACTURA EXTREMISTA - Recomandari
  37. Pingback: ATITUDINEA BISERICII FATA DE HOMOSEXUALITATE si PROPAGANDA PACATELOR IMPOTRIVA FIRII. Pr. Vasile Gordon: “Da, familiei după randuiala. Nu, familiei lgbt!” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare