RUSIA MOBILIZEAZA TRUPE LA GRANITA CU UCRAINA, Kievul raspunde cu “Garda Nationala”, incidente riscante in Crimeea si Donețk

14-03-2014 8 minute Sublinieri

ucraina

 

foto – adevarul.ro

  • Mediafax:

Liderul tătarilor din Crimeea face apel la boicotarea referendumului şi cere intervenţia NATO

Liderul minorităţii tătare din Crimeea, Mustafa Djemilev, a făcut apel, joi, la boicotarea referendumului privind alipirea peninsulei ucrainene Crimeea la Rusia şi a solicitat ca NATO să intervină pentru a preveni “un masacru”.

“Facem apel la tătarii din Crimeea să boicoteze referendumul”, a declarat pentru AFP Mustafa Djemilev, aflat în vizită la Bruxelles.

Apreciind că ONU nu va accepta niciodată, din cauza dreptului de veto al Rusiei, să trimită căşti albastre în Crimeea, Djemilev a solicitat ca NATO “să intervină, la fel în Kosovo”, pentru a preveni “un masacru”.

Oficialul tătar a anunţat că intenţionează să aibă o întrevedere cu secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen.

“Nu am văzut nicio măsură serioasă din partea Occidentului”, a afirmat el, apreciind că restricţiile stabilite pentru eliberarea de vize nu vor avea un efect prea mare. Persoanele vizate de aceste măsuri “duc o viaţă bună în Rusia”, a spus el.

“Am spus că Ucraina ar trebui să invite trupe de menţinere a păcii din cadrul ONU, dar ştiu că Rusia este în Consiliul de Securitate şi, prin urmare, aceasta nu se va face”, a continuat el.

“Dacă alte metode nu merg, poate NATO ar trebui să trimită forţe. Ei o fac, în general, doar când există un masacru. Ne-am dori ca aceasta să se întâmple înainte de un masacru”, a mai spus Djemilev.

Miercuri, Mustafa Djemilev a purtat o conversaţie la telefon cu preşedintele rus Vladimir Putin, în cursul căreia liderul tătarilor a pus la îndoială legitimitatea referendumului care va avea loc duminică în Crimeea.

El a anunţat pentru AFP că i-a spus lui Putin că “tătarii nu vor face război cu Rusia, dar vor apăra integritatea teritorială a ţării lor”.

Comunitatea tătară reprezintă între 12 şi 15% din cei aproximativ două milioane de locuitori ai Crimeei. Tătarii din Crimeea s-au opus secesiunii peninsulei şi au susţinut manifestaţiile împotriva preşedintelui prorus ucrainean Viktor Ianukovici.

SUA studiază posibilitatea acordării unui sprijin militar Ucrainei

Statele Unite “studiază” posibilitatea acordării unui sprijin militar Ucrainei, solicitat de lideri ucraineni, au anunţat oficiali americani, joi, negând informaţiile potrivit cărora cererea Kievului ar fi fost refuzată de Washington.

Potrivit unor oficiali ai administraţiei Obama, Ucraina doreşte să obţină arme şi muniţii, dar şi un sprijin în materie de informaţii.

“Vom examina cererile pe care le-au formulat”, a declarat pentru AFP un oficial al Pentagonului, care s-a exprimat sub acoperirea anonimatului. O decizie definitivă încă nu a fost luată, au anunţat doi oficiali americani.

Cererea autorităţilor ucrainene intervine în plină vizită a premierului ucrainean, Arseni Iaţeniuk, în Statele Unite. El a primit sprijinul administraţiei Obama în criza din Crimeea, unde Rusia a mobilizat trupe suplimentare.

Washingtonul a respins o eventuală intervenţie militară în această fostă republică sovietică şi încearcă, dimpotrivă, să soluţioneze pe cale diplomatică criza dintre Ucraina şi Rusia.

Anterior, Wall Street Journal a oferit asigurări că Statele Unite au refuzat cererea ucraineană, cel puţin pentru moment, de teama de a nu escalada situaţia. Citând oficiali, cotidianul a anunţat că Ucraina a cerut, între altele, echipamente de comunicaţii, kerosen şi binocluri de noapte.

CRIZA din Crimeea: “Rusia nu vrea RĂZBOI, iar ruşii nici atât”, susţine ambasadorul rus la ONU

“Rusia nu vrea război, iar ruşii nici atât, şi sunt convins că nici ucrainenii” nu îşi doresc, a afirmat joi ambasadorul rus la ONU, Vitali Ciurkin, evocând criza din Ucraina la Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite în prezenţa premierului ucrainean, Arseni Iaţeniuk.

Afirmând că vrea “să-i răspundă direct” lui Arseni Iaţeniuk, Vitali Ciurkin i-a acuzat pe europeni şi pe americani că au provocat această criză incitându-i pe ucraineni să “înlăture de la putere forţa guvernamentală legitimă”.

Rusia “nu doreşte exacerbarea acestei crize”, a adăugat Ciurkin.

El a apărat legitimitatea referendumului care va avea loc duminică în Crimeea, referindu-se, în special, la independenţa Kosovo, nerecunoscută de Moscova. În opinia sa, acest referendum se justifică printr-un vid juridic apărut în Crimeea în urma “înlăturării neconstituţionale de la putere a Guvernului de la Kiev”.

El a vorbit în faţa mai multor ambasadori occidentali, între care cei ai Statelor Unite, Franţei şi Marii Britanii, care cu toţii au apreciat că referendumul din Crimeea este ilegal şi au solicitat lansarea unui dialog politic între Moscova şi Kiev, cu scopul de a soluţiona paşnic criza ucraineană.

Ciurkin a făcut ironii pe seamna “situaţiei idilice” din Ucraina imaginate de occidentali şi a repetat că Rusia nu va recunoaşte legitimitatea noilor autorităţi de la Kiev.

Pe de altă parte, premierul ucrainean, Arseni Iaţeniuk, a cerut în faţa Consiliului de Securitate ca Rusia să îşi retragă trupele suplimentare din Crimeea şi să accepte lansarea unor negocieri. Cu trei zile înainte de referendumul din Crimeea, premierul ucrainean a declarat că “încă mai există o şansă pentru soluţionarea paşnică a conflictului”.

Pe teren, Rusia organizează manevre militare în regiunea Rostov-pe-Don, în apropiere de graniţa cu Ucraina. Aproximativ 4.000 de paraşutişti ruşi, 36 de avioane şi aproximativ 500 de vehicule participă la aceste exerciţii, potrivit agenţiei de presă Itar-Tass. În plus, Rusia a mobilizat în Belarus şase avioane de luptă de tip Su-27 şi trei avioane de transport militar

  • Hotnews: 

Comandantul unei unitati militare ucrainene din Crimeea, incercuita de rusi, cere ordine precise de la Kiev, amenintand ca in caz contrar va deschide focul

Comandantul unei unitati militare ucrainene din Belbek, in Crimeea, incercuit de fortele rusesti, a cerut joi superiorilor ierarhici din Kiev ordine precise, amenintand ca in caz contrar va deschide focul, scrie AFP. Pentru a evita confruntari armate, va cer sa-mi spuneti cat mai curand posibil ce trebuie sa faca comandantii in cazul unei amenintari asupra vietii efectivelor si membrilor familiilor lor”, a declarat Iuli Manchur, intr-un mesaj video difuzat de televiziunea ucraineana.

“Daca dvs nu luati decizii, vom actiona in conformitate cu statutul fortelor armate ucrainene, mergand pana la deschiderea focului”, a avertizat el.

“Ne dam seama ca nu putem sa rezistam mult timp trupelor rusesti superioare numeric, mai bine inarmante si mai bine antrenate, dar suntem pregatiti sa ne indeplinim datoria pana la capat”, a spus el, subliniind ca“ultimatumurile rusilor devin din ce in ce mai dure”.

Ministrul interimar al Apararii, Igor Teniuh, a discutat telefonic cu Iuli Manchur, pentru a-l asigura ca au fost adoptate “masuri urgente” pentru a sprijini militarii din Crimeea, a precizat ministerul, intr-un comunicat, fara a preciza natura acestor amenintari. Acest colonel a fost protagonist in evenimentele din 4 martie, cand zeci de militari ucraineni neinarmati, dispusi in coloana si purtand un steag al Ucrainei si un steag rosu, i-au infruntat pe militarii rusi care ocupau baza aeriana Belbek, de langa Sevastopol.

Pe de alta parte, Ucraina a acuzat fortele rusesti din Crimeea ca au tras asupra unui avion de recunoastere, joi, in apropierea istmului care uneste peninsula de Ucraina. Intr-o declaratie in care se afirma ca este al doilea incident de acest gen in cinci zile, serviciul granicerilor afirma ca avionul efectua o misiune de patrulare cand s-a tras asupra lui dintr-un post rusesc in apropiere de Armyansk. Nu au fost oferite detalii suplimentare despre eventuale pagube produse avionului, despre care se precizeaza ca era neinarmat. Rusia a negat ca trupele sale sunt implicate in operatiuni in Crimeea. Un referendum asupra alipirii de Rusia este programat duminica.

UPDATE Rusia lanseaza manevre militare la frontiera cu Ucraina, Kievul anunta formarea unei Garzi Nationale. Moscova a trimis sase avioane de lupta si trei avioane militare in Belarus

Aproximativ 8.500 de soldati rusi iau parte la exercitii militare in apropierea granitei cu Ucraina, in care sunt implicate artileria si multiple lansatoare de rachete, in conditiile in care Parlamentul de la Kiev a aprobat joi crearea unei Garzi Nationale care ar putea ajunge pana la 60.000 de oameni.

Ora 19.45
 Comandantul unei unitati militare ucrainene din Crimeea, incercuita de rusi, cere ordine precise de la Kiev, amenintand ca in caz contrar va deschide focul 

Ora 18:00 Sase prime avioane de vanatoare F-16 din totalul celor 12 pe care Statele Unite le vor trimite in Polonia au aterizat joi intr-o baza militara din Lask (centru), scrie presa poloneza, citata de AFP.

Statele Unite au raspuns astfel cererii Varsoviei care, ingrijorata de situatia din Ucraina, a cerut amplasarea unei unitati a fortelor aeriene americane formate din 12 aparate F-16, avioane de transport si 300 de soldati.

Ora 17:40 Statele Unite si Uniunea Europeana sunt pregatite sa adopte luni “masuri foarte serioase” pentru a replica la referendumul privind alipirea Crimeei de Rusia, a avertizat joi secretarul american de Stat John Kerry, citat de AFP.

“Va exista un raspuns la referendum si, in plus, daca nu exista niciun semn de progres pentru a rezolva acest dosar, vor exista masuri serioase luni in Europa si aici”, a declarat Kerry, in fata unei comisii a Senatului, cu o zi inaintea unei noi intalniri, vineri, la Londra, cu omologul sau rus Serghei Lavrov.

Ora 17:20 Rusia a confirmat joi trimiterea a sase avioane de lupta si a trei avioane militare in Belarus, ca raspuns la intensificarea misiunilor de recunoastere ale NATO, in urma crizei din Ucraina, scrie AFP.

“Echipajele avioanelor de lupta rusesti vor incepe misiuni de recunoastere cu colegii lor belarusi pentru a efectua recunoasteri aeriene, pentru a proteja si apara spatiul aerian” de deasupra Rusiei si Belarus, a anuntat un comunicat al ministerului rus al Apararii, citat de agentia Itar-Tass.

Miercuri, Minskul ceruse Moscovei sa intareasca supravegherea aeriana in comun pe teritorul sau, reactionand la anuntul facut de NATO privind trimiterea de avioane-radar Awacs pentru a efectua misiuni recunoastere deasupra Poloniei si Romaniei. Aceste misiuni se inscriu in cadrul “supravegherii crizei din Ucraina”, care are “consecinte serioase pentru securitatea si stabilitatea zonei euro-atlantice”, potrivit secretarului general al NATO, Anders Fogh Rasmussen.

Potrivit agentiei rusesti Itar-Tass, 4.000 de oameni din unitatile de parasutisti, 36 de avioane si 500 de vehicule participa la manevrele lansate in regiunea Rostov-pe-Don, in apropierea frontierei ucrainene.

Ministerul rus al Apararii a confirmat, pe site-ul sau, ca exercitiile au demarat la bazele din Districtul Militar de Sud, dar nu a precizat cat timp vor dura, potrivit Reuters. In acest timp, la Kiev, Parlamentul ucrainean a aprobat crearea unei Garzi Nationale, in conditiile in care noua putere se teme de intruziuni ale armatei ruse in estul tarii.

Proiectul de lege a fost aprobat de 262 de deputati prezenti, fara niciun vot impotriva. Autoritatile ucrainene au precizat ca acest corp, in subordinea ministerului de Interne, va fi format cu prioritate din voluntari proveniti din “grupurile de autoaparare” formate in Maidan.

Garda Nationala va fi insarcinata in special cu securitatea interna, a frontierelor si lupta impotriva terorismului.

Aproximativ 40.000 de voluntari s-au prezentat deja la centrele de recrutare ale armatei.

Cu patru zile inainte de un referendum privind anexarea peninsulei Crimeea la Rusia, Arseni Iateniuk, premierul interimar proeuropean al Ucrainei, a fost primit cu onoruri, miercuri, la Casa Alba, de unde l-a invitat de dialog pe presedinte rus.

La randul sau, presedintele Statelor Unite, Barack Obama si-a declarat in mod clar sprijinul pentru Ucraina primindu-l pe Arseni Iateniuk la Casa Alba si avertizandu-l pe presedintele Vladimir Putin ca actiunile Moscovei in Ucraina ar putea aveaun “cost”. Arseni Iateniuk dat asigurari, de asemenea, miercuri la Washington ca saptamana viitoare va fi semnat aspectul politic al acordului de asociere intre Ucraina si Uniunea Europeana.

Arseni Iateniuk este de asteptat, joi, la ONU, unde va tine un discurs in cadrul unei reuniuni publice a Consiliului de Securitate, incepand cu ora 19.00 GMT. Cei 15 membri ai Consiliului de Securitate nu au reusit sa adopte o pozitie comuna asupra crizei din Ucraina desi au avut cinci reuniuni pe aceasta tema in ultimele zile. Federatia Rusa, membru permanent al Consiliului, dispune de drept de veto si astfel poate bloca orice luare de pozitie in Consiliu.

O persoană care manifesta în favoarea Kievului a fost ucisă în timpul confruntărilor de la Doneţk, în estul Ucrainei. 

“Potrivit primelor concluzii ale medicilor, el a fost înjunghiat“, a precizat sursa citată. Aproximativ 1.000 de susţinători ai Kievului manifestau în momentul în care au fost atacaţi de proruşi. Victima a fost bătută, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Circa 8.500 de militari ruşi participă la exerciţii militare în apropiere de graniţa cu Ucraina în cadrul cărora este folosită artilerie şi numeroase lansatoare de rachete, a informat joi Ministerul Apărării rus, relatează Reuters

“Unităţile şi diviziile din cadrul forţelor armate intensifică exerciţii pe teren, în poligoane din regiunile Ristov, Belgorod, Tambov şi Kursk”, a anunţat ministerul într-un comunicat, precizând că aceste manevre vor continua până la sfârşitul lui martie.

“Scopul principal al măsurilor este verificarea aptitudinii trupelor de a efectua exerciţii de luptă în locuri necunoscute şi în poligoane netestate“, a precizat el. În cursul manevrelor, trupele urmează să efectueze deplasări şi să se asigure că sunt capabile să se mişte pe terenuri necunoscute fără să fie reperate. Ele urmează să efectueze şi exerciţii de tir de luptă.

O serie de înregistrări video şi fotografii postate pe Internet prezintă deplasări de blindate, fără să fie posibil să se stabilească în mod exact unde se desfăşoară deplasările.Ministerul a declarat totodată, pentru agenţia oficială Itar-Tass, că alte exerciţii ale unor unităţi de paraşutişti, la care participă aproximativ 4.000 de militari, 36 de avioane şi aproximativ 500 de vehicule militare se desfăşoară în regiunea Rostov. 

Miercuri, adjunctul ministrului rus al Apărării Anatoli Antonov a anunţat că Moscova a autorizat Ucraina să efectueze un zbor de observare în spaţiul aerian rus, pentru a se asigura că nu există o ameninţare la adresa securităţii Ucrainei, fără să precizeze însă când va fi efectuat zborul. Rusia a efectuat deja, în perioada 26 februarie-6 martie manevre în districtele militare Central şi Vestic. Ministrul ucrainean interimar al Apărării Igor Teniuh a declarat că la graniţele de sud-est ale Ucrainei şi în Crimeea se află 220.000 de militari ruşi. El a mai spus că aceştia dispun de 1.800 de tancuri, peste 400 de elicoptere, 150 de avioane şi circa 60 de nave. În plus, serviciile speciale ucrainene au anunţat, ieri, că au arestat în regiunea Kerson (sud) o „patrulă de recunoaştere a armatei ruse“, venită din Crimeea pentru a strânge informaţii despre unităţile ucrainene din zonă, relatează AFP.


Secretarul Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare al Ucrainei, Andrei Parubi, a declarat că dacă aceste trupe se pun în mişcare, pot ajunge în numai câteva ore la Kiev“, estimează responsabilul ucrainean. El a adăugat însă că trupele ucrainene „sunt distribuite în aşa fel încât pot respinge atacurile din orice direcţie“.

Grupul de recunoaştere, afirmă SBU într-un comunicat, a pătruns în regiune evitând punctele de control de la frontiera administrativă dintre Crimeea şi restul Ucrainei. Comandantul acestui grup este un ofiţer rus născut în 1981 şi originar din regiunea Riazan (200 de kilometri sud-est de Moscova), dar care folosea un paşaport ucrainean, pe numele Evgheni Arbuzov, născut în 1986, potrivit serviciilor speciale. Arestat fiind, el ar fi recunoscut, potrivit aceleiaşi surse, că a căutat informaţii despre barajele de control şi mobilizarea forţelor ucrainene.

Fostul consilier Putin Andrei Illarionov a susţine că planul liderul de la Kremlin nu se opreşte la Crimeea ci ar urmări să pună mâna şi pe estul Ucrainei, să anexeze şi alte oraşe mari, inclusiv Harkov, Doneţk , Dnepropetrovsk , Lugansk, Zaporoje , Herson şi Odessa.

De altfel, preşedintele Rusiei i-ar fi spus deputatului ucrainean, fostului conducător al Mejlisului tătarilor din Crimeea, Mustafa Dzhemilev, că Ucraina s-a retras din Uniunea Sovietică „nu prea legitim“. Dzhemilev le-a povestit jurnaliştilor ucraineni, după convorbirea telefonică cu Vladimir Putin, transmite UNIAN. “I-am spus lui Putin că cea mai importantă este problema integrităţii teritoriale a Ucrainei, pentru că încălcarea ei reprezintă încălcarea acordului care a fost semnat de către ţările garante – SUA, Marea Britanie şi Rusia în 1994, în schimbul renunţării noastre la armele nucleare. I-am vorbit despre consecinţele posibile dacă acesta va fi încălcat, inclusiv că nimeni nu va avea încredere în astfel de aranjamente şi fiecare ţară care are capacitatea financiară va tinde să achiziţioneze propriile arme nucleare şi Ucraina nu este o excepţie”, – a spus Dzhemilev.

“Pe marginea acestui subiect – integritatea teritorială a Ucrainei – Putin a replicat că autoproclamarea independenţei Ucrainei nu a fost în concordanţă cu legislaţia URSS, care prevedeau procedura de ieşire din componenţa Uniunii“, a subliniat Dzhemilev.

Statele Unite şi Uniunea Europeană sunt pregătite să adopte “măsuri foarte serioase”, luni, pentru a răspunde referendumului de duminică din Crimeea, care ar urma să aprobe alipirea la Rusia, a avertizat joi secretarul de Stat american John Kerry.

Va fi un răspuns la referendum şi dacă nu va fi niciun semn de progres în rezolvarea dosarului, vor fi măsuri foarte serioase luni în Europa şi aici“, a declarat Kerry în faţa unei comisii a Senatului, cu o zi înaintea unei noi întâlniri la Londra cu omologul său rus Serghei Lavrov.


Categorii

1. DIVERSE, Rusia, SUA versus Rusia, Ucraina, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

27 Commentarii la “RUSIA MOBILIZEAZA TRUPE LA GRANITA CU UCRAINA, Kievul raspunde cu “Garda Nationala”, incidente riscante in Crimeea si Donețk

  1. http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2013/04/26/parintele-elpidie-al-3-lea-razboi-mondial-religie-universala-foamete-provizii-alimente-disperare-cipru-grecia-distrugerea-turciei-dictatura-control-pecete-cipuri-prigoana-sfinti-incredere-dumnezeu/

    Un fragment:

    ” Aceasta elită luciferică care a strâns mulți bani, multă bogăție, iar acum toate resursele naturale ale popoarelor; aceștia, care sunt foarte puțini ca număr, îi putem număra pe degetele de la o mână, în curând vor aduce toată lumea într-o primă fază a celui de al treilea război mondial. Care este această fază? Aceasta primă fază este decădere morală totală a oamenilor și distrugere economică generală. Vor face ca în această Europă “unită” un stat să se războiască cu altul. Acum pare să fie unită, dar aceasta nu este realitatea… căți cunosc, înțeleg aceste lucruri: unul se află în conflict cu celălalt. Se va crea o stare generală de conflict în interiorul Europei astfel încât un stat va spune altuia: “tu trăiești pe spatele meu”; un stat va acuza pe altul și această așa zisa Europă unită va avea de suferit prima lovitură (război): distrugere, disperare, foamete. Acest război economic va fi prima fază a celui de al treilea război mondial”.

  2. Parerea mea este ca toate profetiile Sfintilor Parinti sunt de acord ca ne aflam in ajunul unui nou razboi european – mondial. O sa incerc sa redau pe scurt sumarul acestor profetii, care s-au pulblicat de nenumarate ori si in diferite forme pana acum inclusiv si pe acest site mai ales. Deci:

    In prima faza al celui de-al treilea razboi mondial:

    1.Razboiul cu Turcia si infrangerea ei de catre rusi:

    Pornind de la profetia Parintelui Elpidie referitoare la razboiul Greciei cu Turcia:

    Acest razboi sangeros va avea doua-trei faze: mai intai se vor isca razboaie locale intre state invecinate cum ar fi Coreea de Nord si Coreea de Sud, China cu Japonia, Turcia cu noi… (..) Noi, aici in Grecia, avem un avantaj si un dezavantaj. Avantajul este ca, datorita saraciei nu vom putea lupta, vi se pare voua ca am putea noi sa stam impotriva Turciei, care a devenit o super putere militara? Dar noi vom avea binecuvantarea lui Dumnezeu. Si va ingadui Dumnezeu sa se intample astfel lucrurile incat, desi pe noi ne vor ataca, turcii se vor afla in conflict cu alte puteri care au interes in zona noastra si care, chipurile ca sa ne ajute, vor intra in lupta de partea noastra si impotriva lor. Acest moment va insemna distrugerea Turciei.

    2.Infrangerea Turciei si cucerirea Constantinopolui:

    Rusia care isi va reglementa problemele interne si externe, va merge impotriva turcilor, dupa cum ne informeaza multe din profetii, si-i va obliga pe turci la o retragere precipitata confirmata si de cateva profetii:

    “Inving popoarele ortodoxe si distrugerea totala a agarenilor (turcilor) de catre ortodocsi” (Profetia unui anonim).

    “Urmeaza distrugerea Turciei si apoi triumful Bisericii Apostolice” (Profetia lui Agatanghel).

    “Iara neamul cel plavit cu celelalte puteri intr-o unire pe Ismael va zdrobi desavarsit”. (Profetia de pe mormantul Sf. Constantin cel Mare).

    Dupa distrugerea Turciei de catre rusi, armatele rusesti controland marea Egee si stramtoarea Bosfor se vor indrepta spre Siria si Palestina, dupa cum ne spun alte profetii din Vechiul Testament, inaintand prin aer si pe mare.Atunci coalitia Occidentala nu va ramane indiferenta fata de aceasta amenintare a Rusiei. Occidentul va incerca cu ajutorul celor sase state ca sa ocupe Constantinopolul si sa distruga flota ruseasca. Vor invinge rusii, dupa cum fara greseala s-a profetit de multe veacuri:

    “Batalia a sapte state in Constantinopol. Biruinta celui mai mare stat contra celor sase state”. (Profetia unui anonim la 1054 d.Hr.).

    Un timp se mijloceste refacerea si pregatirea puterilor occidentale si incercarea de a rezolva pasnic problema ocuparii Dardanelelor si a Constantinopolului:

    “Vor incerca ca cel ce rezolva cu condeiul, dar nu vor putea, de 99 de ori cu razboi si o data cu condeiul” (Profetia Sf. Cosma al Etoliei).

    Si continua Sf.Cosma:

    “Daca problema se va rezolva cu razboi vor patimi multe distrugeri”.

    Mai mult, dupa cum profeteste si Sf. Metodie, vor hotari pentru problema orasului trei “imputerniciti”, asadar trei comisari ai marilor puteri. Pentru aceasta si Sf.Cosma al Etoliei zice:

    “Daca vor cadea de acord cele trei puteri nimic nu va patimi”.

    Cu toate acestea rusi, dupa ce vor stapani 5 sau 6 luni Constantinopolul nu vor accepta sa-l predea si, dupa cum profeteste Sf. Metodie, va pune in miscare multe state din Europa Occidentala si vor invada Asia Mica. Iar multe armate vor fi conduse in mijlocul teritoriului Greciei. Aici trebuie mentionata si profetia parintelui Elpidie:

    “Dar nu se va intampla doar distrugerea Turciei. In acelasi timp in America vor avea loc diverse fenomene naturale nemaiintalnite care ii vor obliga pe americani sa nu se implice in razboi, iar Grecia va lua inapoi Constantinopolul si teritoriile pierdute din Asia Mica. Grecia va creste astfel (…) Marele rau se va intampla in Egnatia Odos (un drum national la nordul Greciei) pentru ca pe acolo vor trece armatele NATO ca sa ajunga in Constantinopol (…)”.

    In sfarsit 18 state se vor ciocni in Constantinopol. Caci va veni de la Apus Filip cel Mare cu 18 limbi si se vor bate atat de mult si cumplit incat va curge sangele ca paraiele si apa Bosforului va fi ca sangele de rosie.Atunci rusii se vor retrage spre Palestina, unde dupa aceea organizandu-se popoarele dimprejur va incepe razboiul distrugandu-se unele pe altele; ca sa se adevereasca, dupa cum s-a scris, profetiile Vechiului Testament, precum vom vedea in continuare.

    3.Ciocnire ampla in Palestina. Distrugerea Rusiei si inscaunarea lui Antihrist:

    Distrugerea Rusiei si ciocnirea armata din Palestina nu este aceeasi cu lupta de la Armaghedon, a conflagratiei mondiale de la sfarsit, cand va fi desfiintat statul lui Antihrist si va urma triumful credinciosilor.

    Iezechiel profeteste ca puterile care se vor ciocni in Palestina, vor veni din “hotarele de la miazanoapte” (Iez.38, 6), iar cele de la Armaghedon din “lumea intreaga” (Apoc.16, 14), asadar din toate partile lumii. “Si i-a strans la locul ce se cheama in evreieste Armaghedon” (Apoc.16, 16). Vrednic de insemnat ca Armaghedonul va fi in Palestina, in muntele Carmel si consuma cu a saptea plaga din Apocalipsa. Ce se profeteste aici este un conflict care are in frunte pe rusi, si constitute urmarea luptei din Constantinopol. El se alatura celui de-al treilea razboi mondial, care va premerge in orice caz lui Antihrist.

    Cu aceasta sunt de acord toate profetiile, si ale Sf. Parinti si ale Vechiului si Noului Testament. Astfel, inaintemergatorii lui Antihrist contribute intr-un mod inimaginabil la provocarea celui de-al treilea razboi mondial, precum si a luptei de la Armaghedon, fiindca astfel vor crede lui Antihrist mult mai usor decat lui Dumnezeu. Urmatoarele evenimente sunt relatate in profetia lui Iezechiel, aici existand in paralel profetiile lui Isaia si ale Apocalipsei. Toate acestea petrecandu-se dupa adunarea evreilor din toate partile lumii in Palestina. Dupa cum este cunoscut de la anul 70 d.Hr. abia in 1948 s-a constituit statul evreu in Palestina.

    “Asa zice Domnul: Iata, Eu sunt impotriva ta, Gog, printul lui Ros… si in anii de pe urma vei veni in tara izbavita de sabie, ai carei locuitori au fost adunati dintr-o multime de popoare, in muntii lui Israel“ (Iez.38, 8).

    Profetia vorbeste clar pentru repatrierea evreilor in pamantul stramosesc. Si profetia continua. (Evemmentele acestea au fost scrise amanuntit la Iezechiel capitolele 31 si 39).

    “Si tu te vei ridica cum se ridica furtuna, si te vei duce ca norii, ca sa acoperi tara, tu si toata oastea ta si multe popoare impreuna cu tine… Si vei pleca de la locul tau, din hotarele de la miazanoapte, tu si multe popoare impreuna cu tine, toti calari pe cai, tabara mare si ostire nenumarata, si te vei impotrivi poporului Meu, impotriva lui Israel, ca un nor care acopera pamantul” (Iez.38, 9, 15-16).

    Dupa retragerea din Constantinopol Rusia va ataca Israelul. Descriere este amanuntita, o armata foarte puternica, arme rapide ca norii, in mod evident avioanele si rachetele, iar provenienta din armata de la miazanoapte:

    “Si in ziua aceea cand Gog va veni impotriva tarii lui Israel, zice Domnul Dumnezeu, mania Mea se va aprinde pe fata Mea… in ziua aceea va fi un mare cutremur in tara lui Israel. Atunci vor tremura inaintea Mea pestii
    marilor…” (Iez.38, 18-20).

    Asadar se vor cutremura pestii marilor, pasarile cerului, animalele si toate taratoarele si oamenii, iar stancile se vor darama si toate casele:

    “si se vor prabusi muntii, stancile se vor darama si toate zidurile vor cadea la pamant”. (Eventual occidentalii sub presiunea evreiilor vor ataca pe rusi cu arme nucleare in care vor pieri si aceia evident.)

    “Si voi chema impotriva lui toata frica, zice Domnul; sabia fiecarui om va fi impotriva fratelui sau. Si-l voi pedepsi cu moarte si varsare de sange; voi varsa asupra lui si taberelor lui si asupra multor popoare care sunt cu el, ploaie potopitoare si grindina de piatra, foc si pucioasa…” (Iez.38, 21-22).

    Rusii vor infrunta acolo multe popoare carora le va produce multa frica. Pana la urma va fi distrusa de o ploaie de foc si de grindina de piatra. Asadar bombele nucleare care vor veni dinspre Occident sau alte feluri de arme. Mai mult, capitolul 39 de la Iezechiel descrie si curatirea pamantului Palestinei de nenumaratele cadavre ale rusilor si a celor dimpreuna cu ei. In rezumat (Iez.39, 11-16) avem:

    “In ziua aceea voi da lui Gog loc de mormant, in Israel, in valea trecatorilor (Abarim), la rasarit de Marea Moarta, acolo voi ingropa pe Gog si toata tabara lui si voi numi locul acela “valea taberei lui Gog”. Sapte luni ii va ingropa Israel ca sa curate tara, tot poporul ii va ingropa…”

    Aceasta este in acord cu protetia pentru sfarsitul rusilor si al treilea razboi mondial cu efecte distrugatoare in toate tarile lumii: America, Rusia, Europa, fiindca in acord cu alte profetii “orasele vor ajunge pustii” (profetia Sf. Cosma al Etoliei) si profetia lui Isaia. Oamenii vor fugi in munti unde mai usor se vor putea mantui.”Si a ars din pamant a treia parte, si a ars din copaci a treia parte, iar iarba verde a ars de tot” (Apoc.8.7)

    PS: ce am postat mai sus sunt mai multe profetii paralele ale Sf. Parinti, puse cap la cap dupa cum vad eu lucrurile. Aceastea dupa cum am mai spus au fost postate si pe alte site-uri, deci nu-mi apartin mie in nici un fel.

  3. Cine zic americanii si evreii ca este Gog, articol de pe wikepidia:

    During the Cold War the idea (first advanced by Wilhelm Gesenius in the mid-1800s) that Russia itself had the role of Gog gained popularity (since Ezekiel’s words describing him as “prince of Meshek”—rosh meshek in Hebrew—sounded suspiciously like Russia and Moscow).

    The popularity of this theory during the Cold War can be seen in that it was openly advocated in 1971 by the then Governor of California, Ronald Reagan. During a dinner address to state legislators Reagan said:

    “Ezekiel tells us that Gog, the nation that will lead all of the other powers of darkness against Israel, will come out of the north”.

    Interesanta remarca lui Regan fata de cine este Gog. Inca o dovada in plus ca urmatorul razboi mondial este regizat tot de sionisti.

  4. Probabil linia frontului se va stabiliza un timp pe Nipru, dela N spre S, iar chiar în S, pe Nistru, deoarece Putin are nevoie de Odessa. Nu ştiu dacă până atunci vesticii vor face efectiv vreo mişcare adevărată.
    Apoi… rămâne de văzut. Dar linia aceasta ar avea şanse de a rămâne stabilă pt un timp mai îndelungat.
    Întrebarea este: noi românii ce facem în timpul acesta? Ne pregătim de ce va veni?

  5. “Asa zice Domnul: Iata, Eu sunt impotriva ta, Gog, printul lui Ros… si in anii de pe urma vei veni in tara izbavita de sabie, ai carei locuitori au fost adunati dintr-o multime de popoare, in muntii lui Israel“ (Iez.38, 8).

    Profetia vorbeste clar pentru repatrierea evreilor in pamantul stramosesc. Si profetia continua. (Evemmentele acestea au fost scrise amanuntit la Iezechiel capitolele 31 si 39).

    Cine este astăzi Israel? Cine sunt cei adunați dintr-o MULȚIME de popoare?

    “Si tu te vei ridica cum se ridica furtuna, si te vei duce ca norii, ca sa acoperi tara, tu si toata oastea ta si MULTE POPOARE ÎMPREUNĂ CU TINE… Si vei pleca de la locul tau, din hotarele de la miazanoapte, TU ȘI MULTE POPOARE ÎMPREUNĂ CU TINE, toti calari pe cai, tabara mare si ostire nenumarata, si te vei impotrivi POPORULUI MEU, impotriva lui Israel, ca un nor care acopera pamantul” (Iez.38, 9, 15-16).

    Cine este deci Israel? Wikipedia și Ronald Reagan nu sunt credibile.

  6. Este incredibil cata iresponsabilitate vad din toate partile, tatarul acela cere interventia NATO ! Ce vor, razboi mondial ? Se vorbeste cu atata usurinta de aceste lucruri, mi se pare o tensiune comparabila numai cu criza rachetelor dimn Cuba din 1962 cand URSS si SUA au fost la un pas de razboi.
    Incredibil !!!
    TRebuie sa se opreasca pana nu va fi prea tarziu !
    In plus, Romania sa stea deoparte, sa nu se implice in niciun fel ! Declaratiile politicienilor romani (in special Basesacu, Corlatean) sunt absolut inconstiente, agresive la adresa Rusiei in mod inutil !
    Un razboi cu Rusia ar fi un dezastru.

    “Citând oficiali, cotidianul a anunţat că Ucraina a cerut, între altele, echipamente de comunicaţii, kerosen şi binocluri de noapte.” – bine ca nu au cerut si gloante, casti si izmene…..

  7. @ Victor

    Cred ca incurci lucrurile. Poporul lui Dumnezeu este acum format din toate neamurile care s-au botezat si vietuiesc ca si crestini ortodocsi.

  8. @Victor
    Hai sa-l lasam deoparte pe P. Elpidie. O fi spus si lucruri bune, dar nu pare sa se scalde in ape limpezi. Cel putin ultimele proorocii sunt cam indoielnice, viziunile sale asupra credintei, asupra Treimii, felul de a pune problema nu e foarte vrednic de crezare. Ciudat este ca spune dinainte niste lucruri, totusi nu le nimereste pe toate. Nu-l cunosc în detaliu, dar mie nu-mi miroase a bine. Chiar si proorocia din inceput despre papa nu-mi prea place, ca prooroc al Antihristului… desi a spus dinainte lucruri care s-au intamplat. Totusi sunt interpretari cam hazardate.
    Cred ca mai sunt si altii care impartasesc acest punct de vedere.

  9. @ Sluga

    Este vorba despre Israel ca fiind poporul ales. Iezechiel despre Israel vorbea pentru ca in VT Israel era poporul ales, doar nu sti oare ca din neam de evrei s-a nascut Hristos?

    @ Liviu

    Nu e vorba ca wikepedia nu e de incredere, este vorba despre ce a afirmat Regan si despre cum interpreteaza evreii pasajele lui Iezechiel. Poti gasi si din alte surse aceste interpretatari nu numai de pe Wikipedia.

  10. @ Victor

    Trebuie sa intelegi ca VT nu este despartit de NT. si daca Iezechiel a vorbit despre sfarsitul lumii, inseamna ca se referea la imprejurarile, conditiile, popoarele care vor fi atunci. Adica s-a referit la vremurile din urma. Caci daca vrei sa te referi la Israel ca popor ales, motivand ca Iezechiel apartine VT, atunci le incurci si mai rau.

    Orice profetie a dreptilor lui Dumnezeu, le-a fost inspirata de insusi Dumnezeu. Iar Dumnezeu le cunoaste dinainte pe toate, inclusiv sfarsitul vremurilor.

    Acea profetie referitoare la sfarsitul vremurilor se refera la poporul lui Dumnezeu, care va fi la sfarsitul vremurilor. Iar de la Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu si Dumnezeu Adevarat, poporul ales se compune din toti oameni care s-au botezat ortodox si vietuiesc ortodox indiferent din care neam fac parte.

    Pe noi nu ne intereseaza interpretarea evreilor, nici a papistasilor, nici a intelectualilor atei, nici a altor eretici (chiar daca s-ar numi Regan).

    Intelegerea Vechiului si Noului Testament ne intereseaza doar prin invataturile Sfintilor Ortodocsi.

  11. @victor:

    Nu toate profetiile sunt verificabile si ar fi o greseala sa facem colaje incercand sa intuim care va fi desfasurarea cronologica a evenimentelor. Apoi, ce rost au toate acestea? Oare nu stim deja, din evangheliile eshatologice, din Apocalipsa si din profetiile patristice tot ce ne trebuie? Ce sens are sa incercam sa facem “desfasuratorul” apocalipsei, pe puncte si, eventual, ani? Nu suntem deja in acele vremuri? Nu cumva a cam trecut timpul in care sa mai asteptam tot felul de “semne si minuni”, ci timpul de pocainta si de veghe, caci sfarsitul “vine ca un fur”, cand nu ne asteptam, si nu va veni dupa “desfasuratorul” de profetii mai mult sau mai putin valide pe care le insailam noi (eventual amestecand si surse eterodoxe)?

    @cristian:

    Întrebarea este: noi românii ce facem în timpul acesta? Ne pregătim de ce va veni?

    Cu adevarat, aceasta este intrebarea… Deocamdata, ne pregatim din gura si ne punem in postura unui actor nu implicat, ci impins in prima linie, pe ton provocator. Nu spune nimeni sa nu te implici, ba chiar ar fi contraproductiv sa nu o faci, insa pasii facuti de ai nostri au mers dincolo de acest mandat cerut de interesul national, intrand intr-o zona de voluntarism primejdios. E bine sa cauti sa fii in fruntea celor implicati, regional, in solutionarea crizei, e periculos si pagubitor sa te pui in fruntea (sau sa crezi ca o faci) celui ce pune la punct Rusia. Ca atunci cand ursul va riposta, tare ne temem ca, atunci cand ne vom uita in spate, nu vom mai zari pe nimeni. Cel putin asa credem noi.

  12. Consider ca este impotriva interesului national sa fim contra Rusiei. Noi avem o problema teritoriala cu Ucraina nu cu Rusia. Sudul basarabiei, nordul Bucovinei, tinutul Herta si insula Serpilor sunt ocupate de Ucraina nu de Rusia. De la Rusia nu avem de recuperat decat tezaurul. Deci la ce foloseste aceasta retorica idiioata provocatoare contra lui Putin ? Foloseste la a ne arata slugarnicia perfecta fata de americani , de NATO si UE.

  13. @ admin ( 12 )

    Bine spus.Chiar si finalul:

    “Ca atunci cand ursul va riposta, tare ne temem ca, atunci cand ne vom uita in spate, nu vom mai zari pe nimeni. Cel putin asa credem noi.”

    Asa cred si eu.

  14. Pt cei ce mai cred ca evreii e poporul ales dupa magaria de acum aproape 2000 de ani…uite ce raspuns primeste Daniel in legatura cu poporul lui Dumnezeu si cetatea aia cea sfanta Ierusalimul,si asta de acum vreo 2600 de ani:
    24. Saptezeci de saptamani sunt hotarate pentru poporul tau si pentru cetatea ta cea sfanta pana ce faradelegea va trece peste margini si se va pecetlui pacatul si se va ispasi nelegiuirea…

  15. @Pungescu

    Bănuiesc că în mintea conducătorilor noştri a apărut ideea de a ne aşeza în fruntea arcului rusofob care va apărea în zonă ca urmare a intervenţiei rusiei în Crimeea şi în curând în Ucraina de est. Ucraina de vest va deveni aprig rusofobă, cea de est care va fi ocupată de ruşi va avea parte de o gherilă/partizani/insurgenţă care o să facă irakul şi cecenia să pară un paradis prin comparaţie. Civilii ăia de la Blackwater nu par a fi combatanţi ci par mai degrabă antrenori insurgenţă (experţi COIN).

    Aşadar miza militară în Ucraina nu este întărirea capacităţilor armatei regulate ci edificarea unei structuri de gherilă urbană şi insurgenţă robustă (aşa numita Gardă naţională), care să transforme într-un adevărat coşmar zona ocupată de armata rusă. Cetăţenii rusofili din zona ocupată se vor trezi în curând într-un coşmar de tipul celui iraqian şi vor blestema clipa când ruşii au intrat în ţara lor “ca să-i apere”.

    Cât despre conflictul armat, impresia mea este că Rusia are mai multe motive să atace decât ar avea-o ucrainienii şi că articolele de genul celui scris de dl V.Mândrăşescu sunt parte al unui efort de dezinformare. Rusia este obligată la nivel strategic să atace ucraina, pe când liderii maidanezilor doar la nivel tactic.

    Mai clar, Putin şi Rusia nu-şi pot permite să lase un stat de 40 de milioane de persoane, umilit şi trădat prin furtul Crimeei, să devină ultra rusofob şi un teren propice pentru porpaganda şi acţiunile vestice. Chestia asta cu cetăţenii politicoşi şi grupele de autoapărare merge poate pentru noi şi în conferinţele de presă, dar ucrainienii ştiu că Rusia le fură Crimeea.

    Apoi să nu cumva să punem egal între estul rusofon şi un est rusesc. Estul este locuit majoritar de ucrainieni filo-ruşi dar nu neapărat de cetăţeni ucrainieni etnici ruşi. Una este să ai afinităţi culturale faţă de Rusia şi alta este să fii etnic rus. Dacă Rusia păstrează Crimea, mare parte din filoruşii ăia din est vor deveni rusofobi. O astfel de umilinţă crâncenă a poporului ucrainean, furat de un teritoriu cu profundă încărcătură simbolică, fără a se fi tras nici măcar un singur glonţ, va fi extrem de uşor şi de natural speculată de occidentali împotriva ruşilor. Din acest punct de vedere, dacă Rusia ocupă Crimeea şi se rezumă doar la asta, va pierde pe plan strategic, căci vor rămâne în urmă o majoritate ucraineană profund rusofobă care nu se va ruşina să-şi pună teritoriul total la dispoziţia NATO.

    Rusia este deci forţată să destructureze Ucraina în aşa fel încât aceasta să nu reprezinte o ameninţare pentru securitatea ei militară.

    Euromaidanezii ar avea nevoie de un conflict militar strict ca să se legitimeze în faţa poporului şi pentru a justifica măsurile de austeritate şi colapsul financiar. Cel puţin asta este teza d-lui Mândrăşescu. Dar nu este nevoie neapărată de un conflict militar pentru asta, căci este o realitate intuitivă. Simplul fapt că Rusia a smuls Crimea şi că a pornit un conflict economic este suficient capital politic pentru a se legitima în faţa electoratului. Pentru liderii eurmaidanezi este esenţial să aibă continuitate în exercitarea puterii şi nu este în interesul lor să provoace o invazie militară rusească.

    Opinia mea este că dacă va porni un conflict armat, aceasta va veni din partea ruşilor ei fiind cei obligaţi de împrejurări să acţioneze astfel. Restul e propagandă. După cum am mai spus, rusia este captivă în acest joc. Părerea mea..

  16. @ admin

    Mi-a placut mult răspunsul vostru pentru Victor si as vrea sa adaug câteva gânduri. The time is out of joints. Raul clocea demult dar acum s-a savarsit raul istoric din care se va isca furtuna care vine. Atunci când garantiile marilor puteri, puse la încercare, nu mai au nici o valoare, autoritatea virtuală care susține ordinea mondiala, buna sau rea, se prabuseste. Din câte înțeleg, lucrul asta se petrece sub ochii noștri. Vestul mai avea, virtual, o putere morala. Aflasem deja ca este gaunoasa, dar acum s-a strigat: împăratul e gol. Am avut ca si acum o suta de ani iluzia stabilitatii lumii. Iluzia tine de realitate pana la o vreme dar când se destramă se dezlănțuite urgia. Revolutia franceza sau cea bolsevica ne stau mărturie. Ura, violenta, anarhie, urmată de Teroare. Tiparul e același, intensitatea in creștere cu fiecare noua etapa. Raul va lovi si dinspre est si dinspre vest. O sa ii simțim cu toții urgia. Dar noi știm unde ne este salvarea. Știm cine e la cârma. Sa ne agatam de Cruce ca de catarg, ca doar ea ne duce in Cer, si sa ne tinem aproape in Duh.

  17. @ Admin

    Profetiile de mai sus sunt traduse din limba engleza dintr-o perspectiva sionista ca sa zicem asa. Este vorba despre razboiul Gog si Magog dupa cum il vad evreii. Le-am tradus si postat pentru ca coincid si cu unele profetii ale Sf Parinti mai ales vis a vis de Turcia.

    @ Sluga

    Profetia de mai sus este mai mult o analiza facuta de evrei vis a vis de al treilea razboi mondial. Cand vorbesc despre Israel se refera la statul Israel, la poporul Israel care inca se considera ales de Dumnezeu pentru a conduce lumea, de aceea il vor icorona pe Antihrist la Ierusalim ca lider mondial si nu in alta parte a lumii.

    Am vrut sa arat cum sionistii (prin punctul lor de vedere) stiind profetiile VT se vor folosi de ele, ii vor momi pe Rusi si se vor folosi de ei pentru aducerea Antihristului la putere. Un link interesant aici:

    http://romanian.ruvr.ru/2014_03_13/Razboiul-impotriva-Rusiei-in-dimensiunea-sa-ideologica-5799/

    La fel este valabil si pentru Rusi. Daca ar citi profetiile Sf Serafim de la Virita si-ar da seama ca ar pierde razboiul atunci cand chinezii vor trada si vor invada prin Siberia pana la Urali.

    Aceastea sunt lucruri deja scrise si se vor intampla poate nu ad literam dar pe aproape cu sigurnata, cel putin parerea mea.

  18. @ Utzu

    “După cum am mai spus, rusia este captivă în acest joc. Părerea mea..”

    Sunt de accord cu tine. Este impinsa la razboi.

    Dughin explica in aceasta analiza extrem de edificatoare de ce Rusia este impinsa la razboi:

    http://romanian.ruvr.ru/2014_03_13/Razboiul-impotriva-Rusiei-in-dimensiunea-sa-ideologica-5799/

    Te rog sa-l citesti integral daca poti si sa-mi spui si mie parerea ta.

  19. @ utzu

    Sa inteleg ca tu crezi ca Kievul sprijinit de SUA vor incepe un razboi de gherila impotriva rusilor,un razboi urban,ca in Irak,Siria.Adica vor aduce teroristi sau ii vor pregati pe cei noi.Cu atentate,explozii,provocari…S-ar putea sa ai dreptate.

    http://voiceofrussia.com/2014_03_14/Operation-Independence-Continues-Anonymous-exposes-US-invasion-plans-in-Ukraine-7517/

    Cititi partea finala,cu emailurile interceptate,in care se arata cum agenti ucrainieni,vorbind ruseste,vor ataca unitati militare ucrainene iar vina sa cada pe rusi.Aceasta pina la referendumul din Crimeea.

    Totusi exista un risc aici.Din ce in ce mai multa lume stie ca America si Nato sint in spatele a multor atacuri teroriste in lume,ei impreuna cu tari arabe precum Arabia Saudita,Qatar,Turcia sint printre principalii sponsori ai terorismului international.
    Ori daca rusii ar putea arata ca acesta este si cazul in Ucraina,pe masura ce evenimentele se deruleaza,s-ar putea ca pe termen lung credibilitatea morala a Occidentului sa se spulbere,chiar si propaganda lor cu acte biometrice,cipuri pentru a putea lupta impotriva terorismului sa aibe mult de suferit.Plus ca sint prea aproape de Rusia.

    Rusia ar putea f simplu sa contracareze totul prin amplasarea de rachete de tot felul in Cuba.In acest caz,tot cistigul Nato prin Europa si oriunde se diminueaza dramatic.Mai sint si alte variante,chiar mai dure.

    Cit despre Crimeea,nu a fost a Ucrainei cea mai mare parte din istorie,e ca si cum am spune ca Romania sufera ca va pierde Crimeea in urma referendumului ( am exagerat mult,dar pentru intelegere,daca va exista ) Asa ca nu stiu cit vor suferi ucrainienii,oricum,bine nu le pica unora.

    http://rt.com/politics/gorbachev-ukraine-cold-war-crisis-802/

    Eu totusi cred ( sau sper ) ca se va face un tirg intre rusi si americani.Rusia cistiga Crimeea,partea de est a Ucrainei ramine Ucrainei,cum e normal,dar cu autonomie sau drepturi sporite pentru populatia rusa.
    Pentru ziare si opinia publica,bineinteles,sanctiuni economice si politice impotriva Rusiei,care vor dura 5 luni 7 zile si 3 ore,dupa care lucrurile intra pe fagas,fiecare inarmindu-se mai abitir si pregatindu-se pentru Marea Confruntare.

    Parerea mea.Ar scapa si Romania pe moment si poate se mai trezeste din atitudinea belicoasa de acum.Oricum e greu.

  20. Scuze pentru greşelile gramaticale din comentariul anterior.

    Gog este China, nu este Rusia.
    Iată câteva fragmente despre China şi chinezi preluate din cartea “Sfârşitul Omului” – CULES DIN SFINTELE SCRIPTURI de Smeritul între monahi ZOSIMA PASCAL din Sfânta Mănăstire Neamţu, la 1905:

    Proorocul Iezechiel : „Şi tu, fiul omului, prooroceşte asupra lui Gog şi zi: Acestea zice Domnul: «Iată, Eu sunt asupra ta Gog, căpetenia lui Mesoh şi Tovel. Te voi aduna pe tine, şi te voi povăţui pe tine, şi te voi sui pe tine de la marginea miezului nopţii şi te voi aduce pe munţii lui Israil. Şi voi pierde arcul tău din mâna ta cea stângă, şi săgeţile tale din mâna ta cea dreaptă. Te voi surpa peste munţii lui Israil şi vei cădea tu şi toţi cei dimprejurul tău şi neamurile cele ce sunt cu tine, da-se-vor la mulţime de păsări şi la toate zburătoarele şi la toate fiarele câmpului, te-am dat pe tine, să te mănânce. Pe faţa câmpului vei cădea, că Eu am grăit,» zice Domnul Dumnezeu. «Voi trimite foc peste Magog şi vor locui ostroavele în pace şi vor cunoaşte că Eu sunt Domnul. Şi numele Meu Cel Sfânt se va cunoaşte în mijlocul poporului Meu Israil şi nu se va mai spurca numele Meu cel Sfânt şi vor cunoaşte toate neamurile că Eu sunt Domnul Cel Sfânt în Israil.» Iată, vine şi vei cunoaşte că va fi precum zice Domnul: «Aceasta este ziua în care am grăit. Şi vor ieşi cei ce locuiesc în cetăţile lui Israil şi vor arde armele şi pavezele şi suliţele şi arcurile şi săgeţile şi toiegele de mâini şi lăncile şi vor aţâţa cu ele foc timp de şapte ani. Şi nu vor lua lemne din câmp, nici nu vor tăia din dumbravă, ci armele le vor arde cu foc şi vor prăda pe cei ce i-au prădat pe ei şi vor jefui pe cei ce i-au jefuit pe ei,» zice Domnul. «În ziua aceea, da-voi lui Gog loc numit mormânt în Israil, îngropare celor ce au venit la mare şi vor zidi împrejur gura văii. Şi vor îngropa acolo pe Gog şi toată mulţimea lui, şi se va chema atunci îngroparea lui Gog. Şi îi vor îngropa pe ei casa lui Israil, ca să se curăţească pământul în luna a şaptea, şi-i va îngropa pe ei tot poporul pământului şi va fi lor numită ziua în care M-am slăvit.» Aşa zice Domnul: «Şi vor trimite oameni, care vor umbla prin tot pământul şi vor căuta ca să îngroape pe cei rămaşi pe faţa pământului, ca să-l curăţească pe el; după luna a şaptea vor cerca. Şi tot cel ce va umbla pe pământ şi va vedea os de om, va pune semn lângă el, până când îl vor îngropa groparii, în cimitirul lui Gog, că şi numele cetăţii se va chema cimitir; şi se va curaţi pământul.» Şi tu, fiul omului, acestea zice Domnul Dumnezeu: «Grăieşte către toată pasărea zbură-toare şi către toate fiarele câmpului: Adunaţi-vă şi veniţi, adunaţi-vă din toate laturile dimprejur la jertfa Mea cea mare, pe care am jertfit-o vouă în munţii lui Israil, şi veţi mânca carne şi veţi bea sânge. Cărnurile uriaşilor veţi mânca şi sângele domnilor pământului veţi bea, berbeci şi ţapi şi viţei, toţi graşi. Şi veţi mânca grăsime de vă veţi sătura, şi veţi bea sânge de vă veţi îmbăta, din jertfa Mea pe care am înjunghiat-o vouă. Şi vă veţi sătura din masa Mea, de cal şi de călăreţ, de uriaş şi de tot bărbatul războinic,» zice Domnul. «Şi voi da slava Mea întru voi şi vor vedea toate neamurile judecata pe care am făcut-o şi mâna Mea pe care am adus-o peste ei»” (39, 1-21).

    Tâlcuire

    Acestea toate, câte le zice Proorocul, sunt pentru chinezi. Şi îi va pierde Domnul cu grindină de piatră, precum în vremea lui Isus Navi, când au intrat în pământul făgăduinţei şi se băteau cu cei de alt neam, şi câţi au rămas vii de la bătaie i-a pierdut Domnul cu piatră, aşa va face Domnul şi chinezilor, când vor veni în pământul creştinilor, în vremurile cele mai de pe urmă.
    ……………………………
    Şi zice: „Clătinatu-s-a pământul; Domnul puterilor cu noi, sprijinitorul nostru, Dumnezeul lui Iacov.” Adică, nu ne-a lăsat ca să cădem în vreun eres. „Veniţi şi vedeţi lucrurile lui Dumnezeu pe pământ.” Aici zice pentru toate neamurile pe care le cheamă Dumnezeu, pentru ca să vadă minunile ce au să se facă în vremea aceea, „minunile pe care le-a pus pe pământ, stricând războaiele până la marginile pământului”. După bătălia aceasta, nu se vor mai bate până în vremea celor patru fraţi. „Arcul îl va sfărâma şi va frânge arma şi pavezele le vor arde cu foc.” Şi au să le prefacă în fiare de plug şi seceri; uneltele cele de lemn au să le ardă în şapte ani şi nu vor tăia lemne din dumbravă. Aici zice Proorocul Iezechiel şi pentru cei din China, când vor veni în pământul creştinilor: „Şi îi va pierde Domnul cu trăsnete şi fulgere”, pentru că zice la Apocalipsa: „Vor fi atât de mulţi, ca nisipul mării.”

    PSALMUL 71, 7: „Răsări-va în zilele lui dreptatea, şi mulţimea păcii, până ce se va lua luna.”
    ……………………………….
    Şi în anul când va fi bătaie la Tesalonic, vor veni din China şaptezeci şi doi de împăraţi şi vor strica îngrăditura care a făcut-o Alexandru Macedon. Când vor veni aceştia în pământul creştinilor vor face atâtea răutăţi câte nu s-au făcut niciodată, după cum zice Proorocul Iezechiel: „La sfârşitul veacului te voi ridica Eu, zice Adonai Domnul, pe tine Gog, şi vei veni în pământul lui Israil (adicăal creştinilor), ca negura care acoperăpământul: cu cai şi călăreţi şi cu căruţe. Eu te voi pogorî în pământul lui Israil; şi Eu voi pierde arcul tău din mâna ta cea dreaptă, şi săgeţile tale din mâna ta cea stângă, şi te voi pierde desăvârşit. Şi voi aduna fiarele pământului, şi păsările cerului, şi te vor mânca în pământul lui Israil ” (Iezechiel 38, 1-29; 39, 1-11). Care vor rămânea nemâncaţi de fiare şi de păsările cerului, îi va pierde Domnul cu fulgere şi cu trăsnete şi cu piatră de grindină. Precum în vremea lui Isus al lui Navi pe vrăjmaşii lui, pe care, neputând el să-i bată, i-a bătut Domnul cu piatră de i-a pierdut pe toţi; aşa şi pe chinezi îi va pierde Domnul. Că atâtea răutăţi vor face Bisericilor lui Dumnezeu, că le vor preface în grajduri de cai, şi Vasele cele Sfinte le vor unge cu spurcăciuni şi vor mânca pe oameni de vii şi sângele lor îl vor bea. Şi aceasta zice Proorocul Iezechiel: „căvor aduna (creştinii) oasele cele rămase de la fiare şi vor pune semn unde vor găsi vreun os de om, ca săle adune spre îngropare în cimitir; căşi cetate vor face şi se va numi cimitirul lui Gog.”

    …………………………………..
    După cum se zice mai sus, la anul 1880 se va scula un bărbat mare şi va smeri pe ursul crivăţului, mi se pare că are să fie Japonia, fiindcă cu adevărat Japonia a smerit Rusia. Japonia, acesta are să fie bărbatul cel mare, fiindcă toţi câţi au venit au robit tot creştinismul. Tătarii şi alte naţii, tot dintracolo au venit, şi au să mai vină, după cum zic Scripturile despre Gog şi Magog, care este China; aceştia au să vină în zilele cele mai de pe urmă, după cum zice Proorocul Iezechil la cap. 34 şi 39.
    …………………………………..
    Am văzut cerul plin de păsări zburătoare, care îi vor mânca pe oameni de vii. Şi vor fi acestea după cum zice Proorocul Iezechiel.

    În vremea când vor veni din China, ca să ia toate ţările creştine, vor fi atât de mulţi, ca negura care acoperă pământul şi, din cauza lipsei de hrană, vor mânca pe oameni de vii şi sângele lor îl vor bea, pentru lipsa ce va fi pe pământ. Dar îi va pierde Domnul pe ei, cu fulgere şi cu trăsnete şi cu piatră, încât niciunul nu are să mai rămână.

    Şi atunci va porunci Domnul păsărilor cerului şi fiarelor pământului ca să-i mănânce pe ei, pentru că, dacă i-ar lăsa aşa, s-ar împuţi tot pământul şi văzduhul şi ar muri toţi oamenii.
    …………………………………
    Dus fiind la un loc înalt am privit toate holdele şi ţarinile lumii cu totul coapte şi uscate şi plecate spre cădere…

    Creştinătatea din toată lumea este uscată şi plecată spre cădere. Adică credinţa creştină fără de fapte este în mare primejdie de a cădea, în mod desăvârşit, de la Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu va înceta, certându-ne şi pedepsindu-ne, doar ne vom întoarce la El.

    „…Am privit şi, pe neaşteptate, am văzut venind mulţime de secerători străini.”

    Aceştia mi se pare că au să fie cei din China, fiindcă zice „străin”, adică străin de Dumnezeu, adică închinători la idoli.

    „Şi, secerând toate bucatele, grâul, porumbul şi toate semănăturile, le-au cărat din toate părţile la arie, spre treierat: şi aveau în mână lopată mare, spre vânturat.”

    Şi, cu adevărat, cei ce vor veni dinspre China, când vor intra în lume, vor tăia pe creştini, eretici, evrei şi turci, după cum se taie şi se adună grâul de pe câmp la arie, spre a fi treierat. Aşa vor face aceştia; vor aduna toate neamurile spre tăiere şi îi vor vântura, cum se vântură pleava la arie, de către vânt, şi o spulberă în toată lumea; aşa vor face aceştia, căci şaptezeci şi doi de împăraţi au să fie în fruntea lor.
    http://www.sfaturiortodoxe.ro/sfarsitul-omului.htm

  21. @sherlock
    Ucraina nu are capacitate de a organiza singură o insurgenţă împotriva unui (eventual) ocupant rus. Dacă va exista şi va fi eficientă aceasta va fi rezultatul unor actori externi şi este foarte probabil să se şi afle sub controlul acestor patroni iar nu sub cel al kievului vestic. Sunt sigur însă că dacă Rusia ocupă estul Ucrainei vom avea insurgenţi fie ei ucrainieni, tătari, ceceni “răi”, musulmani sau mercenari de orice culoare, pe model sirian, deci conflict preponderent urban pe locaţii strategice, cu încercări consistente de a exporta conflictul pe teritoriul Rusiei.

    Din acest punct de vedere nu va mai conta cine este în spatele insurgenţilor ci dacă aceştia vor putea clama legitimitate politică pentru acţiunile lor. Cu alte cuvinte, insurgenţii vor fi cei ce vor lupta împotriva ocupantului rus “rău”, pe cale de consecinţă fiind “buni”. Lupta se va da în planul legitimităţii, chiar dacă susţinerea actorilor externi va fi mai mult sau mai puţin evidentă. Din acest punct de vedere, Rusia va fi izolată politic şi economic, fiind deci declarată “rea” pe multiple planuri iar insurgenţilor nu le va fi greu să se legitimizeze prin opoziţie. În fine, sunt simple discuţii, dar cam aşa văd eu că va sta treaba.

    Deşi se cam ignoră şi este luată în râs partea asta cu sancţiunile economice, cred că este o armă extraordinar de puternică şi cred că aceasta va fi cea care va pune Rusia în genunchi. Admit că sancţiunile pot avea un efect de bumerang, că întotdeauna este mai scump pentru cel ce pedepseşte decât e beneficiul direct al aplicării sancţiunii, dar esenţial este că această criză nu se (mai) referă la Ucraina şi Crimeea ci la poziţia Rusiei în sistemul internaţional.

    Sancţiunile economice s-ar putea să pară excesive pentru o miză precum Crimeea, dar sunt cu siguranţă un preţ mic pentru a spulbera Rusia lui Putin şi pe Putin însuşi, căci acolo cred că se va ajunge. Reciprocitatea sancţiunilor economice va lovi tot în Rusia pentru simplul fapt că pâinea şi cuţitul sunt la tabăra adversă, atât dolarul cât şi euro fiind imuni pe termen scurt şi mediu la retorsiunile ruseşti, ca să nu mai vorbim de capacităţile industriale occidentale.

    Nu am spus că Crimeea ar aparţine ucrainienilor, ci că are o miză simbolică extrem de mare pentru ucrainieni. Modul în care au pierdut Crimeea coroborat cu sentimentul acut de neputinţă şi de nedreptate care le vor fi inoculate (de către cei interesaţi), pe fondul privaţiunilor şi precarităţii materiale pentru care tot Rusia va fi acuzată, va determina pe termen lung o reconsiderare a opţiunilor filoruseşti întrucât se ştie că de la dragoste la ură este un drum extrem de scurt, mai ales când unul dintre subiecţi se simte trădat.

    Chiar referendumul din Crimeea nu este încă un bun câştigat, întrucât oricât de filorusă sau chiar etnic rusă ar fi populaţia, impulsul natural este să te opui schimbărilor şi necunoscutului, mai ales acelora care îţi pot afecta ireversibil stilul de viaţă, rutina zilnică, statutul social etc. Criza din Crimeea este o traumă colectivă oricât se vor preocupa ruşii să o ambaleze şi să o cosmetizeze iar referendumul de acolo reprezintă o vulnerabilitate extremă care în mod cert va fi speculată de adversari.

    Într-adevăr un târg privind autonomia estului ar fi varianta fericită pentru ruşi, dar nu cred că occidentul va lăsa Rusia să scape atât de uşor, mai ales că după mintea mea Rusia este vulnerabilă structural în acest joc care, cel puţin pentru Putin, este cu siguranţă unul de totul sau nimic.

    Locul României în acest conflict mi se pare extrem de riscant dar pasibil de avantaje politice majore pe termen scurt şi mediu, asta dacă gândim asemeni lui Băsescu şi restului de pe la noi care vor beneficia direct de pe urma respectivelor avantaje şi dacă facem abstracţie de caracterul profund imoral şi mizerabil al scandalului în care ne-am băgat. Dar după prezenţa noastră militară operativă în iraq şi afganistan unde ucidem “insurgenţi” găluşca pare destul de uşor de înghiţit.

    Oricum conflictul militar dacă va porni, va fi unul localizat, lent, cu precipitări şi acalmii, pe o criză care se va întinde pe ani. Asta dacă nu intră Putin frontal în aliaţi, ceea ce mă îndoiesc totuşi că va face, deşi e cam unica lui şansă să rupă încercuirea. Singura carte mare a lui Putin (trump card) este disponibilitatea sa de a merge până la capăt dpdv militar, fapt de care nu cred că se mai îndoieşte cineva. Mă îndoiesc însă că va câştiga partida cu această singură carte ci, mai degrabă, Rusia va fi decorticată migălos prin sancţiuni politice şi economice punctuale.

    @victor
    Despre dl Dugin am o părere aşa şi aşa.. eu fiind un nimeni, ducă din luncă, gură mare care în principiu nu mă pricep cu adevărat la nimic. Impresia mea este însă că Dughin a fost făcut mare de toţi “deştepţii” de la noi şi de aiurea care nu se simt împliniţi dacă nu-l pomenesc pe Dughin atunci când vorbesc/scriu despre Rusia. Nu am citit critic mai nimic din ce a scris (ultima sa carte scrisă în 8 luni are 4000 pagini), cu excepţia unor linkuri pe care le publică pe facebook, ci mai mult ce au scris alţii despre el, impresia mea fiind că reambalează (ideologic) în haine noi aceleaşi concepte vechi (imperative geostrategice) care au configurat istoria Rusiei. Dughin mi se pare cu totul irelevant pentru acţiunile concrete ale Rusiei de azi, fiind mai degrabă un instrument necesar (trompetă/vuvuzea) decât un pivot doctrinar în funcţie de care ar acţiona Kremlinul. Popularitatea lui Dughin îmi pare efectul direct al nevoii occidentalilor de a gândi în şabloane ideologice şi a se angaja în dezbateri filosofice pe astfel de teme, fiindu-le furnizat astfel de tabăra rusă un os de mestecat, iar teoriile lui dpdv al consistenţei şi aplicabilităţii reale nu-mi par a avea corespendent decât în divagaţiile asupra noosului d-lui profesor Ilie Bădescu, pe care de altfel îl stimez foarte mult. Dughin este deci un savant veritabil a cărui crestomaţii (în principiu) au menirea de a ţine ocupaţi alţi savanţi/teoreticieni/doctrinari din tabăra opusă, timp în care se aplică generalizat regulile realpolitikului.

    Sensul şi semnificaţia războilui dus de occident împotriva Rusiei nu se referă deci la nevoia liberalismului de a se perpetua în condiţii de adversitate cât se referă la nevoia de a zdrobi Rusia dpdv geostrategic, dacă se poate, în mod definitiv. Lucrurile nu se exlud şi nu înseamnă că observaţiile despre “implozia” liberalismului (mai curând transformarea sa) şi moartea turbo-capitalismului nu ar fi corecte ci că ele nu sunt relevante pentru criza noastră. Dughin încearcă să legitimeze un construct exclusiv academic (a patra teorie) inexistent în realitate, prin opoziţie la un moloh atotputernic şi ubicuu precum (neo)liberalismul, exact aşa cum uniunea (politică) eurasiatică se doreşte în mod inadecvat a fi un corespondent în alt plan al uniunii (profund instituţionalizate) europene. Rusia nu-i este suficientă de una singură liberalismului occidental pentru a-i alimenta nevoia de opoziţie la ceva şi de luptă împotriva a ceva, ci este mai degrabă un gălăgios factor perturbator care urmează a fi pus la punct.

    Deci, în viaţa reală, dimensiunea ideologică a conflictului este irelevantă pe fond, observaţiile d-lui Dughin fiind ambalajele ideologice ale efectelor războiului geopolitic, din care se şi revendică de altfel. Este însă un eseu interesant care încearcă să şubrezească şi mai mult credibilitatea sistemului ideologic occidental. Au americanii o vorbă care-mi vine în minte faţă de “implozia liberalismului”.. dont hold your breath!”.. părerea mea de aflător neîntrebat în treabă 🙂
    Iertaţi. Doamne, ajută!

  22. @ I.L

    Ce ai postat mai sus seamana mult si cu profetia Sf Serafim de Virita visa a vis de China.

    Iata un fragment:

    “- Va veni vremea când Rusia va fi sfâsiata în bucati. La început o vor împarti, iar apoi vor începe sa jefuiasca bogatiile ei. Occidentul va concura în toate felurile posibile la distrugerea ei si va da partea ei rasariteana pâna la o vreme în stapânirea Chinei. Extremul Orient îl vor acapara în mâinile lor japonezii, iar Siberia – chinezii, care vor veni în Rusia, se vor face casatorii mixte, iar în final prin viclenie si perfidie vor lua teritoriul Siberiei pâna la Urali. Când China va voi sa treaca mai departe, Occidentul se va opune si nu va permite. Multe tari se vor întoarce împotriva Rusiei, dar ea va rezista, pierzând mare parte din pamânturile sale.

    Acesta este razboiul despre care spune Sfânta Scriptura si proorocii ca va deveni pricina pentru unirea întregii omeniri. Oamenii vor întelege ca nu se poate trai asa pe mai departe fiindca tot ce este viu va pieri si vor alege un guvern unic care va fi antecamera împaratiei lui Antihrist. Apoi vor începe prigoanele asupra crestinilor;…”

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/10/02/sfantul-serafim-de-virita-banii-si-inselaciunile-lumii-vor-pierde-mai-multe-suflete-decat-prigoana-ateista/#more-830

    Referitor la razboiul Gog si Magog (Gog and Magog War) el este promovat de elita globala sionista ca fiind razboiul Rusiei impotriva Israelului, Gog fiind Rusia in interpretarea sionista. Asa il vand si publicului American prin intermediul sectelor crestine si al rabinilor si nu numai, asa va fi prezentat la scara mondiala. Ei interpreteaza ca acele plagi exterminatoare care vor veni asupra chinezilor se vor indrepta defapt asupra rusilor, iranienilor si a altor popoare in momentul in care vor incojura si vor ataca Ierusalimul. Atunci zic ei dumnezeul lor va trimite pedeapsa din cer care va arde si nimci pe cei care au indraznit sa se napusteasca asupra poporului ales.
    Iata si interpretarea lor in limba engleza, numai stau sa traduc, scuze. Acest articol a fost publicat de Joel C. Rosenberg pe blogul sau in trei parti.

    Joel C. Rosenberg is an American communications strategist, author of the Last Jihad series, and founder of The Joshua Fund:

    http://flashtrafficblog.wordpress.com/2011/05/12/what-is-the-war-of-gog-and-magog-part-three-the-good-news/

    Asta e doar un exemplu, dar sunt sute de astfel de articole pe net promovate de crestinii sectanti si rabini.

    Va rog sa va uitati cum prezinta si cei de la Fox News razboiul Gog si Magog, tinand cont ca Fox News apartine multimiliardarului evreu Rupert Murdoch:

    Acest clip a fost postat pe 3 martie 2014:

    World War 3 : Tensions High as the Bear of Gog and Magog invades Crimeea:

    http://www.youtube.com/watch?v=fCLi4UpNNQU

    Published on Mar 3, 2014

    SOURCE: http://www.foxnews.com http://www.cnn.com http://www.cbsnews.com

    Cei care au postat clipul pe canalul lor promoveaza la greu versiunea razboiului Gog si Magog in varianta sionista si sunt multi ca ei.

  23. Situaţia actuală este dramatică. Oficialii români se întrec în declaraţii, care mai de care mai belicoase la adresa Rusiei. Cred că niciodată în istorie, neamul românesc nu a mai avut o asemenea clasă de conducători şi de politicieni incompetenţi, inconştienţi şi iresponsabili care să dea totul pentru interesele altora, cum fac cei de acum. Este inandmisibil să pui siguranţa naţională în pericol, să te iei în piept cu ruşii, (care sunt de fapt o supraputere) doar ca să faci pe placul americanilor şi eurocraţilor, de vreme ce România în cazul unui război cu Rusia este total descoperită şi vulnerabilă.
    Armata Română este mic copil în comparaţie cu Armata Rusă, nu are nici măcar 5% din dotarea ruşilor. Totul se rezumă la sprijinul americanilor şi al NATO în cazul uni atac. Cât de tâmpit ar putea să fie cineva să-şi facă astfel de iluzii, cum că alţii îşi vor pune la dispoziţie dotarea lor militară sau că se vor lupta cu ruşii ca să ajute România. Pe americani nu-i interesează siguranţa naţională a României, ci doar propriile interese, să ne vândă nouă fiarele lor vechi la suprapreţ, să ne i-a gazele de şist prin fracturare hidraulică şi să ne distrugă solul.

    În caz că vom fi atacaţi de ruşi, veţi vedea că nimeni nu va interveni militar să sprijine România, ci doar declarativ, dar atunci va fi deja mult prea târziu.

    Romanian Armed Forces (Romanian Land Forces, Romanian Naval Forces, Romanian Air Force):
    http://en.wikipedia.org/wiki/Romanian_Armed_Forces
    http://en.wikipedia.org/wiki/Romanian_Land_Forces
    http://en.wikipedia.org/wiki/Romanian_Naval_Forces
    http://en.wikipedia.org/wiki/Romanian_Air_Force

  24. Pingback: UCRAINA ACUZA RUSIA DE INVAZIE MILITARA/ Violentele continua in Donețk si Harkov/ Parlamentul de la Kiev a INCHEIAT MANDATUL Consiliului pro-rus din CRIMEEA/ Consiliul Europei: REFERENDUMUL din Crimeea e NECONSTITUTIONAL - Recomandari
  25. Pingback: update – REFERENDUMUL DIN CRIMEEA. Rezultatul previzibil: vot pro-rus zdrobitor. Autoritatile locale vor ALIPIREA la RUSIA/ REACTIILE INTERNATIONALE/ Agitatii in Estul Ucrainei/ AMENINTARI NUCLEARE LA ADRESA SUA DE LA PROPAGANDISTUL KREMLINULUI - Re
  26. Pingback: Putin recunoaste INDEPENDENTA CRIMEEI si pregateste ANEXAREA. DISCURSUL-REPLICA fata de Occident al presedintelui rus/ Transnistria cere Moscovei ALIPIREA/ Dan Dungaciu: NISTRU – NOUA LINIE DE RAZBOI [video] - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare