SCHIMBARE DE SEX prin tratament hormonal de la 6 ani! GROAZNIC EXPERIMENT SATANIC PRACTICAT DE “PARINTI”, UN CUPLU DE LESBIENE…
Un băieţel de 11 ani din San Francisco urmează de 5 ani un tratament hormonal în vederea schimbării sexului şi are susţinerea părinţilor săi, un cuplu de lesbiene. Femeile pretind că e mai bine pentru copil ca schimbarea de sex să se petreacă în adolescenţă şi îşi susţin public decizia.
Pauline Moreno şi Debra Lobel, părinţii băiatului spun că majoritatea copiilor care se confruntă cu probleme de identitate nu sunt susţinuţi de persoanele apropiate, fapt ce creşte considerabil riscul ca aceştia, ajunşi la pubertate, să se sinucidă, informează Daily Mail. Femeile – care formează un cuplu – susţin că primul lucru pe care l-a spus Thomas, la 3 ani, prin semne, atunci când a reuşit să comunice, a fost “Sunt o fată”.
Potrivit acestora, când avea şapte ani, Thomas a fost tratat de medici pentru auto-mutilare genitală, iar psihiatrii l-au diagnosticat cu deviaţie de identitate sexuală. Un an mai târziu copilul ar fi început tranziţia. În această vară a început să ia medicamente care îi blochează dezvoltarea hormonală. Acestea îi vor stopa apariţia părului pe faţă, lăţirea umerilor şi îngroşarea vocii.Apropiaţii cuplului de lesbiene le-au condamnat pe acestea pentru decizia pe care au luat-o. “Toată lumea era de-a dreptul furioasă. Familia şi prietenii ne-au spus că s-ar putea să îi distrugem viaţa. Cu toate acestea, consider că aceasta este cea mai bună soluaţie pentru Tammy, în condiţiile în care 50% dintre copiii care se confruntă cu probleme de identitate se sinucid atunci când implinesc vârsta de 20 de ani”, se apără Pauline Moreno.
Ea a mai zis că primul pas în procesul de schimbare a sexului l-a reprezentat vestimentaţa. Astfel, i-au permis copilului să îşi aleagă ce haine îi plac, respectiv cele de fată. Familia trăieşte în Bay Area, o zonă metropolitană din San Francisco. “Tammy urmează în prezent o terapie medicamentoasă care îi blochează dezvoltarea hormonilor sexuali masculini şi un tratament psihologic”, a mai spus Moreno.
Cuvintele sunt prea mici pentru a putea exprima indignarea fata de o astfel de schilodire din pruncie a copiilor. Este mai rau ca in Sodoma… Si inca un semn evident al faptului ca ne apropiem de sfarsit. Nu mai poate Dumnezeu ingadui prea mult o astfel de pervertire a copiilor inca din varstele cele mai fragede.
Ar fi mai multe de spus – legat de modul “prietenos” in care mass-media a preluat si raspandit cazul, legat de cinismul legislatiilor de protejare a copiilor pe baza ideii de drepturi ale copilului care, in mod evident, asa cum se vede de aici dar si din alte cazuri socante (copii operati estetic, injectati cu otravuri, imbracati in prostituate), se traduc, de fapt, prin “protejarea” acestora de parintii cu conceptii traditionale.
Dar…, cum spuneam, la vederea unor asemenea faradelegi, cuvintele sunt de prisos si nu iti vine a mai adauga, ci doar sa iti ceri iertare de la cititori ca trebuie sa publici si asa ceva. Insa e nevoie sa ne constientizam la ce grad diabolic de “smintire a acestor frati mai mici” s-a ajuns pentru a inmulti pocainta. Fiindca… este si vina noastra!
Intr-adevar groaznic, bietul copil pare ca nici nu mai judeca normal la felul cum raspunde in clip, de aia nici nu prea il arata…groaznic sa fii prins asa micut si mutilat…
@adri: Hai să fim serioşi: ce copil e vorbăreţ în faţa camerelor de filmat? Mulţi oameni adulţi nu mai îşi găsesc cuvinte în faţa camerelor. Ce să spun de copii?
Problema cu schimbarea de sex cred că ar fi felul în care se rezolvă problema că un băiat se simte fată sau invers. De exemplu dacă un om este depresiv nu îl îndopi cu anti-depresive ci încerci puţin să afli care e problema: e depresiv din cauza unei lipse mari de calciu, e depresiv deoarece are o viaţă dificilă şi nu are cine să-l înţeleagă etc. Normal că la un băiat ce se simte fată nu poţi să-i spui pe un ton foarte urât că e băiat sau să de apuci să îi dai tratament hormonal. Trebuie să fii foarte înţelegător cu acest copil, să încerci să afli ce anume din sufleţelul lui a pornit această criză de identitate. Ce au făcut acele familii au fost că au ascuns gunoiul sub preş.
@Sorin:
E cumplit daca in astfel de lucruri elementare nu mai stim sa gandim normal ci ne complicam cu explicatii de prisos. In primul rand, copilul la acea varsta (6 ani!!) nu are discernamant. Nimeni nu ar trebui sa aiba dreptul sa se atinga de el astfel, asta e refrenul ideologilor drepturilor copiilor care, insa, in acest caz nu se vrea a fi aplicat, ceea ce arata inca odata ca e o ipocrizie vicleana tot acest agrenaj institutional. In al doilea rand, daca vorbim despre traume psihologice, cand este vorba despre ani atat de fragezi, atunci oricine are minime cunostinte si o logica sanatoasa ar fi in stare sa dea raspunsul corect: traumele sunt induse de familie, in cazul nostru de cele doua lesbiene. Niciun prunc nu se naste traumatizat in asa hal! Nu, e clar ca din avion ce s-a intamplat: copilul a fost crescut in atmosfera lesbienelor, adica intr-o atmosfera de culpabilizare a sa pentru propria masculinitate, lucru care a si determinat autoflagelarea. Si iata cum iese la iveala alta mega-ipocrizie contemporana: dupa ce au facut tam-tam cu psihologia freudiana si cea care cauta explicatii pentru traume in trecutul familial, iata ca, in acest caz, logica lor nu se mai aplica… Asadar, totul a fost instrumentat impotriva familiei traditionale, iar ”familiile” nefiresti, homosexuale, sunt exceptate de la orice control si pot sa faca orice abuz, oricat de infiorator este, asupra copiilor…
@admin:
poate ar trebui sa inserati si acest ultim comentariu explicativ in cadrul articolului de mai sus. trebuie ca lucrurilor sa li se spuna pe nume, totusi. clar si raspicat.
@admin: eu spun albă tu înţelegi neagră. No comment…
@ Sorin:
Adica? Explica-ne daca am inteles gresit, si nu te ofusca plin de condescendenta. Fratia ta ai inteles insa ceea ce am scris noi? Esti de acord?
@ Alin:
Corect.
Eu niciodată nu am spus că au făcut bine ce au făcut cei din articol sau că sunt de acord cu aşa ceva. Dacă te refereai la ce a spus adri eu am spus doar că faptul că vorbea cu greutate acel copil la reporter nu e neapărat din motivele spuse de el ci poate fi şi dintr-o timidate normală. Dar asta nu înseamnă că eu cred că e ok ce i s-a întâmplat.
În a doua parte a mesajului m-am referit la cazul general de homosexualitate/transexualitate/lesbianism ( cazul de care mulţi vorbesc că sunt persoane care se simt homosexuali fără să li se spună cineva ceva de genul ăsta ) şi cum ar trebui tratate aceste lucruri. Dacă intrăm pe http://www.homosexualitate.ro aflăm că aceste probleme homosexuale au diferite motivaţii: unii n-au avut un tată care să le fie aproape şi să aibă un model de bărbat, alţii au fost abuzaţi într-un fel sau altul ( nu neapărat sexual ), alţii poate moştenesc de la strămoşii lor anumite patimi şi au o luptă în interiorul lor din această moştenire ( după cum spunea păr. Arsenie Boca ) şi sunt foarte multe cazuri şi posibilităţi. În acest caz mă refeream că dacă spune X că simte că e homosexual nu e o soluţie să zicem că e homosexualitate şi toate cele sau la alţii să le facem schimbare de sex. Dar nici să ne apucăm să-i respingem deoarece mai mult rău le facem. Ar trebui discutat cu aceşti oameni şi înţeleşi iar aceştia pas cu pas s-ar vindeca de boala lor. Citeam pe site-ul http://www.homosexualitate.ro despre o femeie ce se simţea lesbiană iar în momentul în care a întâlnit o altă femeie ce i-a fost prietenă şi a cunoscut această iubire a prieteniei a revenit şi ea la normalitate. La asta m-am referit. Sper că s-a înţeles ce am spus.
Frate,toti va credeti asa perfecti.Dar v-ati intrebat cum e sa te nasti asa?Sa simti ceea ce se ascunde in tine.DA,sunt transgender in ROMANIA asta,fiind un nimeni,o insulta.Sunt ,deasemenea,informat si experimentat cu aceste fenomene!Daca Dumnezeu ne-a dat asa cu un scop asta inseamna ca avrut sa simtim asta,sa fim liberi sa stim ceea ce suntem!O lume plina de homofobi ,daca suntem altfel nu inseamna ca suntem prosti,toti va temeti sa nu va aratati copii in fata unui cuplu de leisbiene,gay,transexuali etc dar nu v-ati intrebat ,,Oare copilul meu este de partea lor” sau ,,Oare copilul meu e asa?” si va temeti.A fi transgender inseamna PUTERE.A fi transgender inseamna O NOUA VIATA.Nu mai judecati atata voi fara sa va uitati in oglinda,sa vedeti ca sunteti un FALS.
Frate, te compatimesc, ar trebui sa plang pentru tine dar am inima de piatra. Bunul Dumnezeu sa te lumineze, noi iubim pacatosul dar uram pacatul. Ne poti spune prenumele tau, te mai pomenim la rugaciune, pari un om bun aflat pe un drum gresit.
@transgender
Nu te-ai nascut transgender, ci te-ai nascut o persoana umana, ceea ce suntem toti.
“Transgenderul” este o constructie socio-ideologica inventata in anii recenti. Conditia ta nu e un dat natural, caci daca vorbim de natura, atunci deja intram pe alt nivel al discutiei.
De asemenea, a fi transgender, sau, mai corect spus, a fi denumit transgender, nu confera nimanui o putere speciala sau o viata noua. Asta e doar o retorica, nici macar originala, ci plagiata dupa alte filosofii vechi, inclusiv cele crestine.
Si nu, nu ne credem perfecti, in niciun caz nu credem ca avem de la noi putere sau viata noua, ci o cautam acolo unde este: la Dumnezeu, in Biserica Lui, acolo unde nu mai suntem nici elini, nici iudei, nici femei, nici barbati, ci toti si toate in Hristos.
@transgender:
O intrebare (sincera si netendentioasa): de ce spui ca a fi transgender e o putere? Argumenteaza un pic pls.
@Doroteea
Pai daca devii sclavul “elitei” homosexuale care conduce de la Bruxelles primesti si tu ceva ciolan de ros, fara nici un merit, si asta se cheama “putere”.
“Initiatii” stiau de mai bine de 30 de ani cum se poate ajunge in cercul de influenta al decidentilor de la Bruxelles.
Celebrul spion Mihai Caraman scria catre generalul maior Neagu Cosma, fost sef al Directiei de Contraspionaj: „am intrat in contact si sunt pe punctul de a ma imprieteni cu pictorul, astfel ca va rog sa-mi aprobati inclusiv intretinerea de relatii sexuale cu sursa Joaquin Florence, acesta dandu-mi de inteles ca astfel ma poate prezenta apoi cercurilor influente ale Comisariatelor de la Bruxelles”.
http://www.national.ro/dezvaluiri/serviciile-unitate-speciala-pentru-homosexuali-588144.html/
Subscriu intregii note.