Desene animate sau MANIFESTE DE PROPAGARE A MAGIEI SI VIOLENTEI?/ Corabia avorturilor/ UN ALT GENOCID: copiii care se supun TRATAMENTELOR DE SCHIMBARE a sexului/ Colegiul Anghel Saligny din Bacau: PE AGENDA PROPAGANDEI HOMOSEXUALE! (Razboiul impotriva familiei)

6-10-2012 19 minute Sublinieri

  • Doxologia/pr. Valentin Istrati:

Moby Dick şi moartea

Într-una din zile stăteam liniştit pe canapea, lucrând la un articol pentru doxologia, iar copiii mei se uitau foarte atenţi la un desen animat. Am filtrat deja canalele de desene animate, aşa încât aberaţiile japoneze cu ochi imenşi lăcrămoşi şi violenţă înfiptă să nu ajungă la urechile, ochii şi sufletele copiilor mei. De asemenea, temenelile fandosite de domnişoare de tip barbie de pe Disney Channel au fost mutate cu grijă în tomberonul din telecomandă, adică în ultimele locuri din stal. Am rămas pe Minimax, un post echilibrat pentru trei copii de 5, 3 şi 1 an.

În rutina scrierii, am remarcat printre altele atenţia afectată a copiilor mai mari când a început filmul Moby Dick. E vorba, pentru cei care nu ştiu, de o balenă bună, care ajută umanitatea, dă indicii arheologilor, protejează pământul de tot felul de monştri cu chip uman etc. Desenul animat cu zeci de episoade este departe de romanul lui Melville, un fel de prelungire la nesfârşit a luptei dintre Ahab şi Moby Dick.

La prima vedere totul este OK. Şi totuşi, la un moment dat, unul dintre protagoniştii filmului este o reîncarnare a unui monstru străvechi. Mi-am ridicat ochii din laptop şi am devenit mai interesat. Învăţături de tip nirvana, budism mascat, reîncarnare, vrăji, necesitatea de a-ţi înfrunta proprii demoni interiori (?!). Apoi învăţături oculte, magie neagră, ucidere, influenţe malefice ale unui comandant de navă pe nume Ahab, telepatie, posedare demonică, sortilegiu, căderi de la înălţime, stafii, întuneric, frică, groază. Oare asta vreau eu ca pruncii mei să înveţe din viaţă?

Îndărătul unei relaţii de tip maestru – ucenic cu iz budist, se află un întreg arsenal sinistru de influenţă a morţii. Da, un final fericit până la urmă, dar obţinut prin magie, luptă violentă, uciderea personajelor rele, voluptate a anihilării adversarului. Şi m-am gândit: oare de ce niciun canal de desene animate nu expune învăţături biblice, istorii din Scriptură, care este Cuvântul revelat al lui Dumnezeu, întâmplări patristice etc.? Copii trec cu multă uşurinţă peste cuvinte, însă îndărătul acestora, memoria lor uriaşă găseşte sensuri ale vieţii mâncate de moarte, de vicelşug şi de păcat. Nu mă mai mir că fetiţa mea de 5 ani îmi spune că e necesar prin magie să-ţi înfrunţi demonii interiori.

Sigur că se vor găsi unii care vor spune: bine, e necesar ca toţi copiii să înveţe natura binelui şi a răului, să se ferească de primejdii, să conştientizeze existenţa răului şi să o evite. Însă informaţiile strecurate în acest tip de desene animate induc conştiinţa obţinerii binelui propriu cu orice preţ, chiar şi cu cel al uciderii, vrăjilor şi vicelniei. Iar binele unuia poate fi uşor confundat cu răul celuilalt. Este duhul supremaţiei americane, în care toţi ne-americanii sunt duşmani, toţi duşmanii trebuie ucişi cu orice preţ, iar binele se obţine prin moarte.

Puterea minţii de a face rău, de a mişca lucrurile, existenţa umană ca frontieră a magiei negre, metempsihoza de tip oriental care anesteziază dorul nostru de cer, abundenţa stafiilor, vrăjitoarelor benevolente, personajelor malefice care au plăcerea sadică de a ucide, toate acestea instaurează în mintea curată a copiilor o atmosferă mentală a violenţei, absconsului demonic şi luptei până la moarte. Pe vremea noastră porţiile minuscule de Bălănel şi Miaunel, sau lupta absurdă dintre Tom şi Jerry erau oarecum inofensive. Acum pe vremea satului global, desenele animate devin manifeste abstruse ale unor religii animiste de tip păgân, promovate pe criterii de marketing de către afacerişti veroşi. Ceea ce se întâmplă este faptul că maturizându-se, copiii noştri vor avea o uşurinţă deosebită de a accepta ocultismul, magia, maleficul, violenţa. Prima oară la nivel mental, iar apoi pragmatic în vârtejul unei vieţi pline de obstrucţii, durere şi nefiinţă.

Corabia criminalilor

Ieri, vasul morţii a fost oprit de vase militare la câteva mile de portul Smir din Maroc. La o primă vedere, vasul oferă asistenţă medicală avortivă femeilor cu sarcină într-un termen incipient, mai precis un medicament care omoară prin otrăvire foetus-ul sau embrionul. Corabia pretinde că, conform legilor internaţionale, un vas aflat la mai mult de 12 mile radius de un port, respectă legile ţării din care provine vasul, în acest caz Olanda.

Rapoartele arată însă că puţine avorturi se fac pe vas, totul fiind mai mult o chestiune de publicitate şi de campanie pentru activiştii pro-avort. Vasul a generat dezbateri aprinse în Irlanda (2001), Polonia (2003), Portugalia (2004) şi Spania (2008).

Peste tot unde au navigat, femeile de pe valuri au avut o primire ostilă, au fost bătute cu ouă în Polonia, investigate de poliţie, acuzate de crimă de Arhiepiscopul de Gdansk, refuzate de Portugalia etc.

Într-o lume în care preşedintele Obama spune „copiii nenăscuţi sunt vieţi potenţiale”, astfel de instrumente de propagandă a morţii sunt deja banale, mai ales că legile sunt permisive pentru părinţii criminali mai peste tot în lume. Mai mult decât grija pentru femei, în spatele acestor campanii pro-avort stă o industrie a moţii de zeci de miliarde de dolari anual, care stimulează financiar orice efort elucubrant de promovare a crimei intra-uterine. Medicina, morala, religia, bunul simţ, istoria umanităţii întreagă, toate acestea arată absurdul violenţei şi al uciderii pruncilor în pântecele mamelor lor criminale. Medicina devine aşadar ştiinţă a holocaustului, asistând şi oferind oamenilor suport pentru instinctele lor criminale. Vorba unui episcop american, care comentând aberaţiile înfricoşătoare ale lui Obama care spunea că pruncul din pântece este viaţă potenţială, a spus: Obama însuşi e „om potenţial şi are creier potenţial”.

  • Cultura Vietii:

Corabia avorturilor, gonită din Maroc cu marina militară

Langenort, un vas aparținând fundației olandeze Women on Waves („Femei pe valuri”) a avut parte de o primire specială ieri, la intrarea în portul Smir din Maroc. Mai exact, de proteste din partea localnicilor și de reacția autorităților, care au cerut marinei militare să escorteze nava în apele internaționale.

Langenort nu este un vas obișnuit, ci o mini-clinică de avorturi care navighează între țările în care avortul este prohibit, propunând femeilor însărcinate să le „ajute”. Responsabilele misiunii spun că practica este de fapt executată în apele internaționale, unde nava este supusă legilor țării din care provine, respectiv Olanda.

Teoretic, avortul este provocat pe cale medicamentoasă, în primele 60 de zile de sarcină (cu RU-486 sau un produs similar). Concret, „Femeile pe valuri” n-au făcut prea multe avorturi, recunoscând că sinistra inițiativă este mai mult destinată propagandei proavort și provocării de scandal în țările în cauză. Până acum vasul a generat dezbateri aprinse în Irlanda (2001), Polonia (2003), Portugalia (2004) şi Spania (2008). Reacțiile au fost în general ostile: „navigatoarele” au fost acuzate de nazism și bătute cu ouă în Polonia, investigate de poliţie la Gdansk, refuzate de Portugalia și acum Maroc etc.

Populatia orasului Bruxelles a crescut cu peste 16% in ultimii zece ani, iar pâna in 2020 alte 250.000 de persoane se vor adauga metropolei. Primarul orasului, raspunzînd unei intrebari capcana privind gestiunea aceastei situatii,  a facut o propunere socanta: limitarea numarului de nasteri in capitala Europei! Aceasta a dat nastere unor dezbateri aprinse si se pare ca i-a adus un prejudiciu de imagine acestui socialist aflat de altfel în campanie electorală.

Socialistul Freddy Thielemans, primarul Bruxelles-ului, emitea aceasta posibila solutie la suprapopularea Bruxelles-ului in cadrul unei dezbateri despre viitorul capitalei begiene (si a Europei). Fara a dori sa stigmatizeze vreo comunitate religioasa, el le confunda aici pe toate : “Aceasta problema o gasim la fel de bine in familiile musulmane, ca si in cele evreiesti sau printre cele crestine », spunea el, cu o nota de diferentiere totusi a familiilor crestine ; Thielemans vorbea din perspectiva edilului: “Este un fapt cunoscut : avem la Bruxelles multe  familii cu 7-8 copii. Ele au nevoie de o locuinta sociala dar aceste locuinte de obicei lipsesc“.

Dar cum vrea Thielemans, care candideaza din nou pe listele socialiste in alegerile locale din 14 octombrie, sa fie limitat numarul de nasteri? Ei bine, anuntul lui n-a fost urmat de nicio precizare intrucât, enormitatea ideii in sine a avut darul de a soca toata clasa politica bruxelleza. De altfel, purtatorul sau de cuvânt a explicat apoi ca nu se facea referire la vreun proiect concret intrucât subiectul nu intra in competentele primarului.

Dar se poate regasi Belgia secolului XXI in cazul Chinei sau al Indiei unde nasterile ilicite se pedepsesc prim amenda sau inchisoare ? Raspunsul este evident nu.

Prin urmare , intregul subiect are un aer electoralist si n-a facut decât un zgomot de câteva zile. Densitatea enorma a populatiei in Bruxelles si regiunea bruxelleza ramâne totusi o problema mai ales ca aici somajul nu scade nici in ruptul capului sub pragul alarmant de 20%

Femeile şi puterea: o propunere europeană sortită eşecului

Viviane Reding, comisar european binecunoscut in România, propune introducerea unor cote obligatorii de femei in functii de conducere. Ideea nu-i apartine neaparat doamnei Reding ci este o veche propunere europeana. De data aceasta insa, cum se vorbeste din ce in ce mai concret despre aceste cote, doamna Reding a avut supriza sa constate ca 9 state membre ale UE se opun...iar Reding insusi s-ar zice ca vizeaza un post in fruntea unei institutii, respectiv a Comisiei Europene.

In lunile care urmeaza propunerea va vedea lumina zilei, asta in cazul in care comisareasa nu se descurajeaza. Intr-adevar, când 9 state membre ale UE din 27 isi exprima in scris dezacordul fata de un proiect niciodata formal prezentat, executivul european de obicei renunta la demersul sau. In UE, femeile ocupa acum mai putin de 14% din posturile de conducere, adica ele sint aproape inexistente in functiile de raspundere si in consiliile directoare ale companiilor.

Cifrele devin alarmante in Estonia, Italia, Grecia, Irlanda, Cipru, Luxembourg , Ungaria, Malta si Portugalia. Printre acestea gasim tarile ce se opun acum ideii europene care vrea ca pâna in 2020, aproape jumatate din membrii unui consiliu de administratie sa fie femei. Astazi, femeile sint  bine reprezentate doar  la nivelul institutiilor UE care, dorind sa dea un exemplu pozitiv, si-au autoimpus cote de promovare a sexului frumos.

Dar daca femeile incompetente vor ajunge intr-o buna zi la fel de usor in posturi de conducere ca si barbatii incompententi, atunci vom fi siguri ca egalitatea intre sexe a fost atinsa, spun cu rautate ziaristii de la Bruxelles. Demersul doamnei Reding, departe de a fi luat in râs ca atare, nu poate totusi sa nu ne duca cu gândul la propria ei ambitie de a-i succeda lui José Manuel Barroso la conducerea Comisiei Europene in 2014.

Dar in lipsa unor cote obligatorii, Comisia Europeana spune ca le va lua femeilor 40 de ani pentru ca posturile de conducere sa le apartina in proportie de 40%…

 

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

Str. Cetatea Ciceiului nr. 23, sector 6, Bucuresti

Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082

www.alianta-familiilor.ro

office@alianta-familiilor.ro

4 octombrie 2012   

UN BAIETEL VREA SA FIE FETITA!

Revolutia sexuala face si are multe victime. Printre ele se afla si copiii. Confuzia care deja permeaza gindirea adultilor privind identitatea de gen incepe sa-i afecteze si pe ei. Creeaza confuzie in mintile lor inocente de la o virsta frageda. Un fenomen nemaintilnit cu doar o generatie in urma se reliefeaza tot mai pregnant in societatile occidentale – confuzia crescinda a copiilor privind propria identitate sexuala.  

Educatia sexuala care e predata in scolile occidentale, si pentru care si in Romania tot mai multi pedagogi pledeaza, a facut ravagii in mintile copiilor. Ceea ce era cert si indubitabil ieri, nu mai este cert astazi. Copiilor li se spune tot mai mult in clasele de educatie sexuala ca identitatea sexuala, masculina ori feminina, e o chestiune subiectiva nu un dat biologic. Ca este un fenomen fluid care se deapana de-a lungul vietii, si care ia sensuri si directii diferite depinzind de situatii de viata si influente externe. Ca de fapt nu exista doar doua identitati sexuale imuabile, cea feminina si masculina, ci si alte orientari si identitati, numite intermediare (intersex = intre-sexe), terte ori multiple. Aceasta confuzie deformeaza mintile copiilor. Despre aceasta deformare scriem astazi – copii de gradinita sau clase primare care nu sunt siguri de identitatea sexuala proprie. Ce sunt, se intreaba ei? Baiat sau fata? Din nefericire aceasta confuzie, in loc de a fi privita ca o malformatie psihologica care poate fi corectata in anii de inceput ai vietii, este privita tot mai mult, chiar si de parinti, ca ceva normal. Anomalia devine noul normal. Si nu e de mirare. Fiindca generatia actuala de parinti occidentali a fost indoctrinata, inca din clasele elementare, in confuzia sexuala de care au suferit cind erau copii. Astfel incit confuzia de gen devine ereditara, se transmite de la generatie la generatie si se intensifica pe parcursul timpului. In loc sa fie rectificata la nivel mintal, este promovata chirurgical: baietii care spun ca se simt, ori s-ar simti, mai comfortabili ca fete, sunt transformati, prin interventii chirurgicale in fete, si invers. Este asta un lucru bun sau rau pentru copii? Ori pentru societate? Noi numim lucrul acesta inca o crima legala pe care adultii o comit impotriva copiilor lor.

La acest subiect cit se poate de serios dar tragic ne oprim astazi. Reproducem in traducere romana un articol publicat in februarie in Chicago Tribune. A fost pregatit pentru dtra de David si Lizeta Tut (AFR Timisoara). Le multumim. Articolul original e intitulat “Sex-changing treatment for kids” It’s on the rise” (“Schimbarea sexului la copii: e in crestere”) si poate fi citit aici: http://apnews.myway.com/article/20120220/D9T13HO02.html

Un articol de LINDSEY TANNER  

Un număr mic, dar in crestere de adolescenti si copii chiar mai tineri, care cred ca s-au născut cu sex greşit obtin sprijin de la părinţi şi de la medicii care le ofera tratamente de schimbare de sex, conform rapoartelor din jurnalul medical Pediatrics. Este o chestiune care ridică întrebări de natura etica, iar unii experti îndeamnă la prudentă în tratarea copiilor cu medicamente şi hormoni de blocare a pubertătii.

La doar 8 ani

Un elev de 8 ani aflat în clasa a doua, din Los Angeles, este un pacient tipic. Născut fată, copilul a aclamat, la vârsta de 18 luni, “eu sunt băiat” si a rămas cu aceasta convingere. Familia a fost socata, dar acum se referă la copil ca la un băiat. „Ii urmăresc primele semne de pubertate pentru a putea începe tratamentul”, a declarat mama pentru Associated Press. Medicii pediatrii trebuie sa stie de existenta acestor copii si faptul ca ei merita sa fie tratati, a spus dr. Norman Spack, autorul unuia dintre cele trei rapoarte publicate si director national al primei clinici ce tratează probleme de identitate pentru copii, Spitalul de Copii din Boston. “Dacă va deschideti usile, acestia sunt copii care vor venii, ei sunt acolo. Sunt in aria voastra de expertiza, in domeniul vostru”, a declarat Spack, într-un interviu.

Schimbarea rolului sexual si, pretinzând ocazional de a fi de sex opus este un lucru frecvent la copii mici. Dar acesi copii sunt diferiti. Ei sunt siguri că s-au născut cu organele sexuale gresite. Unii sunt etichetati ca suferind  de “tulburare de identitate sexuala”, un diagnostic psihiatric. Dar Spack este printre medicii care cred că termenul acesta este impropriu. Cercetările emergente sugerează că pot avea mai multe caracteristici cerebrale similare sexului opus. Spack spune, ca dupa unele estimări, 1 din 10.000 de copii prezintă aceasta conditie.

Aspecte etice

Oferirea de tratamente de schimbare de sex pentru copiii mai mici de 18 ani ridică probleme etice, iar motivele lor trebuie să fie atent examinate, a spus dr. Margaret Moon, un membru al Academiei Americane de Pediatrie, si a comitetului de bio-etică. Ea nu a fost implicata in elaborarea nici unuia dintre rapoarte. Unii copii pot primi un diagnostic psihiatric atunci când acestia traverseaza un moment extrem de inconfortabil in definirea rolurilor sexuale sau unii pot fi homosexuali şi sunt obligati sa suporte tratamente pe care părintii le găsesc mai confortabile decat acceptarea conditiei de homosexualitate, a declarat profesorul Luna, care predă la Institutul Johns Hopkins Berman de Bioetica.

Este dăunător „un tratament ireversibil început prea devreme”, a declarat Moon. Medicii care oferă acest tratament sunt de parere ca lipsa lui ar fi mult mai dăunătoare. Aceşti copii recurg uneori la auto-mutilare pentru a încerca să-si schimbe anatomia, celelalte două rapoarte din jurnal notează că unii dintre ei trebuie sa faca fata abuzului verbal şi fizic şi sunt predispusi la stres, depresie si tentative de suicid. Spack a declarat ca aceste probleme dispar de obicei la copiii care au avut parte de tratament şi carora li se permite să trăiască ca sexul opus.

Indrumarile sau principiile trasate de Societatea de Endocrinologie aproba tratamentul hormonal pentru schimbare de sex, cu mentiunea ca acesta nu ar trebui să fie administrat înainte de începerea pubertătii. In acel moment, principiile sugerate recomandau administrarea tratamentului de blocare a pubertătii pana la vârsta de 16 ani, apoi de-a lungul vietii hormoni de schimbare de sex, cu monitorizarea potentialelor riscuri de sănătate.  În proces ar trebui sa fie implicati profesionisti psihiatri. Membrii grupului sunt de obicei medici care tratau boli de natura hormonala.

Date statistice

Aceste îndrumării, împreună cu videoclipuri pe YouTube postate de adolescenti care trec printr-o faza de schimbare de sex si alte mesaje mass-media, au contribuit la cresterea gradului de constientizare cu privire la tratament şi a determinat mai multe familii să ceară ajutor, a spus Spack. S-a raportat o crestere cvadrupla a numărului de pacienti la spitalul sau din Boston. Clinica sa de Management de Gen (sex), care s-a deschis în 2007, tratează în medie aproximativ 19 pacienti în fiecare an, comparativ cu aproximativ patru pe an tratati pentru probleme de gen, la sfârsitul anilor 1990. Raportul oferă detalii despre cele 97 de cazuri,  fete şi băieţi, tratate între 1998 şi 2010, dintre care cel mai tânăr copil a avut 4 ani. Copiii mici şi familiile lor au parte de consiliere psihologică şi sunt monitorizati până apar primele semne de pubertate, de obicei în jurul vârstei de 11 sau 12 ani.

Apoi, copiii sunt tratati cu medicamente de stopare a pubertătii, ce constau în injectii sau plasturi aplicate pe brat care costa 1.000 de dolari lunar. Într-un alt raport al Jurnalului Pediatrics, un medic din Texas sustine ca a oferit tratament de schimbare de gen la un număr tot mai mare de copii, astfel încât are o clinica in cadrul Spitalului de Copii din Los Angeles, unde copilul de  8 ani, amintit mai sus, ii este pacient.

Medicamentele utilizate in clinici sunt aprobate si au ca efect întârzierea pubertătii la copiii care încep procesul de maturizare prea curând. Efectele medicamentelor sunt reversibile, iar Spack spune că nu au provocat complicatii la pacientii sai. Ideea este de a oferi acestor copii timp să se maturizeze emotional si sa fie siguri că doresc să continue cu o schimbare permanenta de sex. Doar 1 din 97 au optat tratamentul permanent, a spus Spack.

Interventii chirurgicale

Copiii vor suporta mai uşor schimbarea de sex si vor necesita un tratament mai puţin drastic in viitor, în cazul în care tratamentul medicamentos începe mai devreme, a spus Spack. De exemplu, băieţii care voi devenii fete vor dezvolta sânii, iar fetele care vor devenii baietii vor avea un piept plat, dacă pubertatea este blocata şi tratamentul hormonal de schimbare de gen este inceput destul de repede, a spus Spack. Hormonii sexuali, mai ales în doze mari, atunci când sunt folositi pe termen lung, pot avea efecte secundare grave, inclusiv cheaguri de sânge si cancer. Spack a spus ca el foloseste doze mici, mai sigure, dar că pacientii ar trebui să fie monitorizati in orice caz.

Interventiile chirurgicale de schimbare a sexului, care pot include eliminarea sau crearea de penisuri, sunt realizare doar de o mână de medici din SUA, la pacientii de cel putin 18 ani, a afirmat Spack. Clinica sa a lucrat cu chirurgi locali, care au făcut operatii de suprimare a sânilor la fete de la vârsta de 16 ani, dar interventia chirurgicala poate fi relativ minora sau evitata, dacă pubertatea este oprită în timp, a declarat el.

Mama copilului de 8 ani din Los Angeles, spune că fetita ei e nerăbdătore să înceapă tratamentul. Când copilul a aflat ca poate lua injectii pentru a bloca dezvoltarea de sâni, a fost foarte entuziasmat, a spus mama. De asemenea, ea stie că  în cele din urmă va trebuie sa ia injectii de testosteron pentru restul vietii, dar chestiunea interventiilor chirurgicale este acum incertă. Copilul frecventează o scoală publică  în care colegii de clasă nu stiu, că din punct de vedere biologic, el este fată. Din acest motiv, mama sa a solicitat anonimatul. Mama i-a spus si i-a explicat anatomia unei fete, dar ea a respins, a refuzat chiar să poarte rochii şi a insistat cu privire la utilizarea unui nume  de băiat chiar de la grădinită.

Mama a crezut ca este doar o faza peste care va trece, apoi ca copilul ei ar putea fi o lesbiană si a căutat ajutorul unui terapeut pentru a-si confirma suspiciunea. Atunci a auzit prima dată termenul de “tulburare de identitate de sex” si a aflat că de multe ori este o problema pe care copii nu o depăsesc. Acceptarea identitătii a fost dificila pentru ambii părinti, a spus femeia. Scolile private au refuzat să-l înscrie ca pe un băiat, si medicii pediatri de familie au refuzat, să-l trateze ca pe un băiat.

Au găsit un medic, dr. Jo Olson, director medical al unei clinici transsexuale de la Spitalul de Copii din Los Angeles. Olson a declarat ca rapoartele jurnalului ar trebui să convingă mai multi medici sa ofere acestor copii tratamentul de schimbare de sex sau sa-i trimită la specialisti care vor face asta. „Ar fi atât de bine daca acest diagnostic ar fi mutat din zona sănătătii mintale, în zona medicală”, a spus Olson.

AFR Va Recomanda: Un articol mai recent, lung dar si foarte informativ, privind confuzia sexuala la copii a fost publicat in august in New York Times. Titlul articolului este, spunem noi, insensitiv, “What’s So Bad About a Boy Who Wants to Wear a Dress?” (“Ce-i asa de rau la un baiat care vrea sa poarte rochita?”) http://www.nytimes.com/2012/08/12/magazine/whats-so-bad-about-a-boy-who-wants-to-wear-a-dress.html?_r=1 Observati nonsalanta si lipsa de ingrijorare cu care unii parinti trateaza confuzia sexuala a copiilor lor. Este tipica in special la familiile libertine, neconformiste, netraditionale. Este tipica in caminele amestecate si rezultate din casatorii multiple, ori experimentarea cu orientari sexuale multiple. Dar situatia aceasta nu e limitata doar la Statele Unite. Europa are si ea un numar crescind de copii si adolescenti “neconformisti” din punct de vedere sexual. In Europa, fenomenul acesta pare a fi mai pronuntat in Danemarca unde multi baieti tineri au trasaturi marcante feminine – s-au feminizat. Acolo “gender nonconformity” (neconformitatea de gen) e privita ca ceva “cool” si vrednic de imitat. Intrebam insa, in timp, unde va ajunge o astfel de societate? Si aceasta anomalie face parte din “valorile europene”? Trebuie acceptata? Tolerata?

DIFERENTA INTRE SEXE A DEVENIT TABU

Saptamina trecuta, colega noastra de la Pro Vita Media, Larisa Iftime, a publicat in traducere romana un material similar cu al nostru – un interviu din publicatia franceza Famille Chretiene privind confuzia sexuala la adulti. Se pare ca doar afirmatia ca intre cele doua sexe exista diferente a devenit un subiect tabu la occidentali. Cine inca afirma lucrul acesta incepe sa fie vazut ca o persoana inculta, ingnoranta si necunoscatoare a ultimelor idei avantagardiste privind sexualitatea umana. Reproducem interviul.

Interviu publicat in revista Famille Chretienne, in iulie 2012. Autori: Clotilde Hamon si Samuel Pruvot Preluat de pe site-ul: Le blog de cathophalsbourg. 

De la introducerea lor in cadrul cursurilor de stiinte politice [in Franta – n.tr.], in 2011, „studiile de gen” suscita controverse. Ce v-a determinat sa intrati in aceasta dezbatere?

Raspuns: Am intervenit in dezbatere cu cartea „Femeile, intre sex si gen”, pentru a spune ca notiunea de „gen” nu elimina consideratiile despre sexe, contrar celor sustinute de Judith Butler si teoreticienii teoriei „Queer”. Acum imi dau seama ca aceasta pozitie nuantata si indelung argumentata ajunge greu in presa. Oricine spune astazi ca tot ceea ce este construit si artificial este acuzat ca e „naturalist”, ca reduce totul la natura si biologie, orice ar spune! Eu nu ma opun total cercetarii „genului”, stiintelor politice sau altor stiinte. Exista o constructie sociala si o interpretare culturala despre diferenta sexuala, asa cum se arata in diversitatea culturilor, institutiilor, relatiilor sociale. Dar distinctia intre sexe, in sens strict, ramane relevanta, cand analizam ceea ce Francois Jacob a numit „logica viului”, pentru ca fiintele umane sunt fiinte vii, pana la proba contrarie. Am sentimentul clar ca diferenta sexuala a devenit pentru unii un adevarat tabu, un subiect interzis. In loc de o reflectie filosofica si antropologica, avem de-a face cu o lupta politica, ca si cum ar fi reactionar sa spui ca exista barbati si femei. Este atat de amuzant sa spui asta, atunci cand toata lumea se felicita pentru progresele  egalitatii [de gen]. Dar nu „studiile de gen” sunt problema, ci „studiile despre homosexuali” [Queer theory].

Pe ce se intemeiaza aceasta controversa?

Raspuns: „Studiile de gen” privesc aspectul social al relatiilor barbati-femei. Ele nu contesta diferenta intre sexe si asimetria organismelor sexuate. Dar pentru „gandirea Queer” sau „teoria Queer”, reprezentata de Judith Butler, intrebarea nu mai este constructia sociala a sexelor, cu atat mai putin istoria dominatiei masculine, ci dominatia „heterosexuala”. De aici si polemica. Ceea ce este complet diferit! Ar trebui sa se abordeze, de fapt, ambele probleme. Dar, in opinia mea, lupta impotriva homofobiei nu implica negarea diferentei sexuale.

In Franta, ideile lui Judith Butler sunt sustinute in numele eliberarii corpului …

Raspuns: In cartea sa, „Corpul care conteaza”, Judith Butler reduce organismul la o materie prima, inerta,  plastica, ce nu ar avea nici o proprietate. Aceasta este o violenta extrema asupra corpului, si, prin urmare, asupra persoanelor, asa cum am aratat in „Corps en miettes” (Corpul in bucati” (Flammarion, 2009)). E un curent fals modern care considera corpul ca pe un material de fabricatie. Acesta ne face sa consideram animalele ca lucruri, apoi ar trebui sa consideram fiintele umane ca lucruri. Dar fiintele umane sunt indivizi vii, persoane. Distinctia intre persoane si lucruri este, de asemenea, fundamentala in dreptul nostru.

Care sunt implicatiile acestor idei asupra conceptului de familie?

Raspuns: Una din consecinte este tocmai aceea de a privi copilul ca pe un produs fabricat in laborator, iar parintii legali, ca pe indivizi neutri al caror sex este nesemnificativ. Totusi, chiar cand vine vorba de fertilizarea in vitro (FIV), rolurile sexului, masculin si feminin, la nastere, nu sunt identice. A fi „tata” si „mama” – se intampla ca si eu sa fiu mama si bunica – se refera la sexul nostru, nu si la sexualitatea noastra sau la „orientarea sexuala” a noastra. Putem intoarce lucrurile cum dorim, nu vom putea face ca aceste doua roluri sa fie interschimbabile. Ele sunt, de asemenea, interdependente. Cu toate acestea, asa cum sunt femei care poarta copiii si le dau nastere, ele pot avea copii fara a fi legate din punct de vedere legal de un barbat. Dimpotriva, paternitatea, considerata incerta, s-a construit pe casatorie si pe fidelitatea sotiei, iar istoria casatoriei patriarhale a fost aceea a subordonarii legale a femeilor autoritatii maritale.

De fapt, amintiti-va legatura intre institutia casatoriei si a filiatiei …

Raspuns: Altadata, am  avut de a face cu filiatia naturala si legala. Ambele aceste legaturi, uneori, coincid, alteori, sunt distincte, la fel ca in adoptie. Ceea ce complica lucrurile sunt toate aceste noi posibilitati biotehnologice: fertilizarea in vitro, donarea de gameti (ovule sau spermatozoizi), transferul de embrioni, chiar si mama-surogat, acolo unde este permisa. Aici vorbim de copii biologici, mai degraba, decat de copii naturali.

Care sunt noile provocari ale technologiilor?

Raspuns: Daca copilul este conceput ca un obiect „fabricat”, nimic nu mai sta la baza filiatiei sale. Ea devine o constructie juridica independent de conditiile nasterii lui. Prin urmare, totul este posibil. Chiar si notiunea de „tata” sau de „mama” devine problematica. Notiunea de cuplu parental nu se mai impune in mod necesar: de ce doi parinti si nu trei sau cinci? Dintotdeauna, filiatia, inclusiv parintii adoptivi, s-a inspirat din modelul cuplului mixt (masculin-feminin), si a atribuit copilului o linie dubla, masculina si feminina. Ne intrebam: intram in era copilului fabricat, a omului fabricat, fara a lua in considerare logica procrearii? Daca este asa, atunci trebuie sa stim ca se sterge orice legatura intre ascendenti si descendenti.

Cum poate cineva pretinde ca are doi tati sau doua mame?

Raspuns: Ni se spune ca un copil poate avea doi tati sau doua mame. Dar chiar daca un copil poate fi ingrijit de doi barbati sau de doua femei, ar trebui sa-l lasam oare sa-si imagineze ca poate proveni din doi barbati sau din doua femei, sau ar trebui sa faca el distinctia intre istoria sa reala, parintii sai, originea sa, daca doriti, si familia care-l creste? Noi [francezii] trebuie atunci sa anulam, cum au facut-o mai multe tari europene, anonimatul in donarea de gameti.

Tema paradei gay din 2012 este „Egalitatea de sanse – acum!”. Cum este inteleasa astazi notiunea de egalitate?

Raspuns: Egalitatea nu inseamna similaritate. Egalitatea de gen, drepturi egale, se scandeaza acum. Dar intrebarea este mult mai complexa, deoarece exista anumite drepturi care iau in considerare intrarea in calcul a unei disimetrii sexuale sau care tin de generatie, de exemplu, diferenta intre copii si adulti sau intre adulti si batrani. Cu alte cuvinte, nu am avem toti aceleasi drepturi. Dreptul la pensionare este tributar varstei, precum si dreptul la educatie. Noi nu ne aflam intr-o relatie de egalitate intre indivizi neutri. Drepturile sociale sunt legate de o anumita situatie, de o anumita conditie. Intrebarea care se pune este in special dreptul copilului. Ma tem ca sub masca egalitatii, suntem tentati sa nu vorbim decat despre dreptul de a avea un copil. Oare societatea trebuie sa ofere fiecaruia mijloacele tehnice pentru a avea un copil, inclusiv cu ajutorul organelor altora, cum ar fi materialul anonim (celule, uter)? Toti avem dreptul, inclusiv legiuitorul, sa definim drepturile copilului. Interviuri preluate © Asociatia Provita Media

CONFUZIE SEXUALA LA BACAU

Dragi romani: confuzia sexuala a ajuns si la Bacau. Da, Bacaul nostru din Romania. Despre ce este vorba? Organizatia extremista si pro-homosexuala americana Southern Poverty Law Center, a lansat proiectul Mix It Up Schools, un proiect care are ca obiectiv promovarea homosexualitatii in scoli in numele tolerantei. (Cititi aici: http://www.tolerance.org/search/apachesolr_search/sexual orientation.) Pe 30 octombrie organizeaza un “prinz” al tolerantei in cadrul caruia elevi heterosexuali si homosexuali vor avea “partasie” impreuna. Peste 2000 de scoli americane vor participa la acest eveniment. 10 scoli din alte tari vor participa si ele, printre care si Colegiul Tehnic “Anghel Saligny” din Bacau, Romania. Cititi detaliile aici:http://www.tolerance.org/mix-it-up/map

Ne exprimam dezaprobarea totala fata de participarea Colegiului la acest eveniment care nu va aduce decit confuzie in mintile copiilor nostri. Ne exprimam dezaprobarea fata de autoritatile si oficialitatile care au aprobat derularea acestui eveniment in Romania, fie ca e vorba de Guvernul Romaniei, Ministerul Educatiei, ori conducerea Colegiului din Bacau. Recomandam tuturor cititorilor nostri din Bacau, si de fapt tuturor bacauanilor, sa nu permita copiilor lor sa participe la acest eveniment. Le recomandam deasemenea sa protesteze pe linga oficialitati organizarea acestui eveniment si sa ceara anularea lui. Va rugam adresati-va preocuparile si protestele dlui director Adrian Fuioaga, email ctanghelsaligny@yahoo.com, ori fax 234-581-381.

Organizatia Southern Poverty Law Center a inceput-o bine, dar apoi a luat-o razna. Initial a fost o organizatie care pleda integrarea rasiala si se opunea discriminarii rasiale. In ultimii ani insa a inceput sa promoveze “toleranta” fata de homosexualitate. A devenit una din cele mai agresive organizatii pro-homosexuale din SUA. Este dezavuata de majoritatea liderilor religiosi de culoare din SUA. In vara a clasificat organizatia pro-familie din SUA, Family Research Council, ca organizatie care promoveaza ura (“hate group”). A catalogat in aceasi categorie si alte grupuri crestine pro-valori cum este Alliance Defense Fund. Romanii nu are nevoie de prezenta sau influenta lui Southern Poverty Law Center in Romania.

Buletinul informativ al Aliantei Familiilor din Romania/ Nr. 207, 2 oct 2012

Mamele surogat – O poveste adevarata. Si Romania vrea sa fie ca restul lumii. Daca surogatul se practica in alte tari, de ce si nu la noi? In prezent, exista un proiect de lege de legalizare a mamelor surogat in Romania, caruia AFR i se opune. La vremea respectiva am explicat motivele. Acelora care surogatul inca li se pare o chestiune triviala ori cu un inevitabil “happy end”, le sugeram istorioara alaturata. Incepe in Texas si se sfarseste, fara happy end, in New Jersey. In august, guvernatorul statului New Jersey a facut drept de veto impotriva unui proiect de legiferare a surogatului in statul lui (Link).

De vanzare – Material genetic. A inceput noul an universitar in America si comerciantii de material genetic uman (sperma, ovule si pantece de inchiriat pentru gestarea fetusului uman) bantuie prin campusurile universitare americane. Ce cauta? Vanzatori de sperma si ovule si tinere binevoitoare sa-si inchirieze pantecele pentru 9 luni sa poarte sarcina pentru persoane terte care doresc copii. Ce afla? O multime de tineri si tinere care sunt dispusi si dispuse sa vanda ce li se cere. Justificarea lor este ca sunt saraci si cumva trebuie sa-si plateasca scoala. Aceleasi justificari le auzim si despre legalizarea prostutitiei, a pornografiei, etc (Link).

CEDO – Adoptii homosexuale. Pe rol la CEDO se afla in plina derulare cazul unor lesbiene impotriva Austriei. Una dintre ele are un baiat conceput cu fostul ei sot. Partenera ei vrea sa infieze copilul, dar nu poate deoarece Austria ingaduie doar doi parinti simultani pentru un copil, un tata si o mama. Lesbienele pretind discriminare si cer ca dreptul tatalui ca tata biologic sa fie anulat legal pentru ca cele doua femei sa devina parintii de drept si exclusivi ai copilului (Link).

CEDO – Pro-homosexualitate. Juristii specializati in drepturile omului observa ca CEDO accepta tot mai multe cazuri care implica drepturile homosexualilor. Pe de alta parte, respinge cazuri care implica si ele drepturi serioase si importante pentru restul societatii. De aceea, se intreaba comentatorii, nu cumva CEDO a partinitoare in favoarea homosexualilor? Cum de aloca atat de multa energie si timp drepturilor lor? (Link)

Candva Marea Britanie – Dreptul la moarte. Mai devreme, in vara Curtea Suprema britanica a respins pledoaria unui petitionar care a cerut sa i se recunoasca un drept la moarte. Ziarul londonez The Guardian nu e de acord si pune problema dintr-o perspectiva ispititoare: “omul nu trebuie sa fie fortat sa traiasca” daca nu vrea (Link).

Uniunea Europeana – Balamuc homosexual. Uniunea Europeana are bani. Doldora. Bani si pentru risipa. Ultima dovada este ca a alocat fonduri uriase pentru efectuarea celui mai mare sondaj de opinie printre homosexuali in lume si in istoria omenirii. 93 de mii de homosexuali vor participa in acest sondaj desemnat de depisteze cat de ampla e “discriminarea” impotriva homosexualilor in Uniunea Europeana si care sunt tarile care ii discrimineaza cel mai grav. Proiectul a fost inmanat spre implementare Agentiei Europene pentru Drepturi Fundamentale. Avem curajul sa pronosticam rezultatele sondajului – participantii vor spune ca sunt discriminati si ca societatea europeana trebuie reconstituita din radacini pentru a-i face sa se simta confortabil in “marea casa europeana” (Link).

Tasmania respinge casatoriile homosexuale. Homosexualii pierd a doua oara in Australia in doar o saptamana. Joi, 20 septembrie, parlamentul federal australian a votat, cu o majoritate covarsitoare, respingerea casatoriilor homosexuale in Australia, iar saptamana trecuta Tasmania a facut la fel la nivel de stat (Link).

International – Libertatea religioasa. Reuters relateaza ca libertatea religioasa in lume e in scadere (Link).

Intoleranta pentru crestini. In California, un candidat la o functie publica a trebui sa-si retraga candidatura dupa ce a dezvaluit ca se impotriveste casatoriilor homosexuale (Link).

Canada promoveaza homosexualitatea. Rusine Canadei. Canada are un premier crestin (Stephen Harper). Ministrul de Externe canadian a anuntat recent ca Guvernul Harper intentioneaza sa promoveze o diplomatie agresiva de promovare a drepturilor homosexuale in restul lumii. Rusine si premierului Harper. La fel face si administratia Obama si guvernul premierului britanic Cameron (Link).

Familia – Fundamentul societatii. Pe 19 septembrie, the Heritage Foundation, un think tank conservator american a emis un raport care denota ce stim cu totii: familia e fundamentul societatii si al unei economii sanatoase. Unde familia e subreda, si economia tarii e subreda. Cu cat familia e mai subreda, cu atat membrii ei devin mai depedenti de stat si resursele publice. Iar asta slabeste economia si societatea (Link).

Spania flamanda. E cu adevarat socant articolul alaturat de saptamana trecuta din New York Times. Spania se transforma rapid intr-o tara saraca si fara speranta. Saracia se extinde si tot mai multi oameni sunt vazuti cautand de mancare in lazile de gunoi. Asa a ajuns Spania, pana recent socialista. Opt ani, socialistii spanioli au imprumutat bani si au transformat Spania in miracolul secular al Europei. Showul a tinut atat timp cat au fost bani si inainte ca fondurile sa trebuiasca sa fie date inapoi. Miracolul secularist spaniol s-a incheiat pe un ton tragic (Link).

Avem drepturi! Cu noi, adultii, nu se poate pune nimeni! Avem drepturi si ni le inventam pe zi ce trece, tot mai multe. Ultimul la moda e “dreptul” de a alege sexul copiilor nostri. Cu ajutorul tehnologiei. Pana acum cativa ani, acest “drept” apartinea doar naturii si lui Dumnezeu. Dar acum ni l-am arogat noi. Tehnologia permite celor cu bani sa determine sexul fatului. Comentariul alaturat afirma ca avem “dreptul” sa o facem. Curios lucru – pana acum, un “drept” era inteles ca un prerogativ care putea fi exercitat de oricine si fara bani. Vremurile se schimba (Link).

Olanda – Campioana la eutanasie. Olandezii au un drept sa fie ucisi daca nu vor sa mai traiasca. De la an la an, numarul olandezilor care sunt eutanasiati creste vertiginos. In doar un an, intre 2010 si 2011, numarul lor a crescut cu 18%. Regretabil, tot mai multi batrani bolnavi sunt eutanasiati fara consimtamantul lor. Hitler si Darwin sunt morti, dar ideilei lor, nu (Link).

New York – Campion la prelevarea organelor. Un proces sordid a fost intentat recent in New York impotriva unui spital si grup de doctori. Acuzatia: infirmierele si angazajatii spitalului afirma ca au fost constransi sa “ucida” pacienti pentru a le preleva organele pentru transplant. Medici nerabdatori nu mai asteptau ca pacientii sa moara biologic, ci doar cerebral, inainte de a le preleva organele. Atentionare, mai ales pentru romanii din America si Canada – nu ingaduiti copiilor vostri sa se inscrie pe listele de donatori de organe (Link).

New York – Campion la decadenta. Nu e New York declarat cel mai murdar oras al Americii doar la propriu, ci si la figurat. Ultima dovada vine de saptamana trecuta. Consiliul municipal al New Yorkului a anuntat ca incepand cu acest an scolar, autoritatile vor da fetelor de 14 ani si peste pilule avortive, iar baietilor prezervative, pe gratis, pentru a preveni sarcina. Si asta fara cunostinta parintilor (Link).

Sondaje – Femeile prefera familia. Un studiu publicat recent din publicatia americana de afaceri Forbes indica ca femeile americane prefera viata de familie si viata casnica, in loc de munca in afara caminului. Conditiile economice insa le constrang sa lucreze (Link).

The Family in America. Tocmai a aparut editia de vara 2012 a publicatiei americane The Family in America – a Journal of Public Policy. Textul integral al editiei il puteti citi aici (Link). Subiectul de baza al editiei este ca, contrar propagandei din media si a sociologiei moderne, barbatii si femeile sunt diferiti nu doar biologic, ci si psihologic. Notiunea de societate “unisex” in loc de una binara, este eronata. Studii facute si publicate recent de University of Manchester si Universitatea din Torino arata acest lucru, de altfel, evident.


Categorii

Avort, Cultura desfraului, Educatie, Eutanasie, Homosexualitate, Preot Ioan Valentin Istrati, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Razboiul impotriva populatiei, TRANSPLANT DE ORGANE, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

12 Commentarii la “Desene animate sau MANIFESTE DE PROPAGARE A MAGIEI SI VIOLENTEI?/ Corabia avorturilor/ UN ALT GENOCID: copiii care se supun TRATAMENTELOR DE SCHIMBARE a sexului/ Colegiul Anghel Saligny din Bacau: PE AGENDA PROPAGANDEI HOMOSEXUALE! (Razboiul impotriva familiei)

  1. “New York – Campion la prelevarea organelor. Un proces sordid a fost intentat recent in New York impotriva unui spital si grup de doctori. Acuzatia: infirmierele si angazajatii spitalului afirma ca au fost constransi sa “ucida” pacienti pentru a le preleva organele pentru transplant. Medici nerabdatori nu mai asteptau ca pacientii sa moara biologic, ci doar cerebral, inainte de a le preleva organele. ”

    La link-ul respectiv scrie clar ca cel putin 1 din 5 pacienti NU ERAU ASTEPTATI SA MOARA NICI MACAR CEREBRAL!!!! Adica aveau si activitate cerebrala in momentul prelevarii organelor, nu doar semne vitale “biologice” precum bataile inimii, respiratie. Ca sa nu mai spunem ca sunt cazuri extrem de rare care isi revin si din moarte cerebrala.

    “Şi m-am gândit: oare de ce niciun canal de desene animate nu expune învăţături biblice, istorii din Scriptură, care este Cuvântul revelat al lui Dumnezeu, întâmplări patristice etc.? Copii trec cu multă uşurinţă peste cuvinte, însă îndărătul acestora, memoria lor uriaşă găseşte sensuri ale vieţii mâncate de moarte, de vicelşug şi de păcat. Nu mă mai mir că fetiţa mea de 5 ani îmi spune că e necesar prin magie să-ţi înfrunţi demonii interiori.”

    Solutia este ca el, parintele si alti ucenici de ai lui binevoitori sa se ocupe de fabricarea de desene animate potrivite copiilor lor sau sa renunte complet la desene animate ca nu este firesc ca strainii, necrestinii si ateii sa educe copiii nostri prin televizor. In lume crestinii sunt o minoritate, nu pot acapara toate mediile prin care toti, inclusiv copiii suntem bombardati cu fel de fel de invataturi! Inainte copiii se delectau mai mult cu povestile bunicii de la gura sobei decat cu desenele animate, din gura bunicii primeau o invatatura sanatoasa plina de credinta si experienta, desenele animate nu pot avea un efect pozitiv daca nu sunt produse de un grup de crestini. Daca tot a sesizat deficienta, parintele poate initia o astfel de preocupare.

  2. Un proiect bun ca inceput. Deosebit de frumoasa realizare artistica, realismul personajelor si a peisajelor.

    Ar fi nevoie de ceva mai mult.

    Avem nevoie si de mai multe basme mai actuale.

    Daca basmele lui Petre Ispirescu, cu imparati printi, printese si zmei nu le putem realiza decat descriind printi care invata sa ascuta sabia, printese care invata sa scrie cu condei cu pana, (chiar daca de curand inca se scria cu pana, si spre exemplu chiar mama mea pe la 18 ani a tinut locul cuiva la clasele primare iar copiii isi furau cate o muietura din calimara cu cerneala si se parau unul pe altul ca Ionel i-a furat o muietura), totusi astazi si copiii de gradinita au stilouri, creioane colorate, etc.

    Daca vrem ca fetitele noastre sa nu prefere domnisoare fandosite tip Barbie, s-ar putea face desene animate actuale, cu toata tehnica actuala prezenta, de la stilouri pana inclusiv la calculatoare, cu personaje care reusesc sa reziste tentatiilor fusta mini, machiaj, operatie estetica si care la final au un deznodamant mult superior incat sa devina modele pentru copiii nostri.

    E nevoie si de povesti din viata actuala a romanilor, cu substrat de mare finete duhovniceasca si psihologica si care sa-i pregateasca pentru viata.

  3. De cand sionisti au venit cu tampenile lor de desene si alte prosti sub forma democratia ma uimeste cand vad pe strada copiii care injura sa intamplat sa aud o fetita mica ca ii spune lui mama ei sa se duca d…cu nu imi vinea sa cred dar aici sunt devina si parinti ca nu iau masuri din timp de a le interzice sa se uite la ceva care le strica educatia si cei 7 ani de acasa. Mie nu mi-a placut aceste desene de cand au venit ei cu democratia lor ca sa nu mai zic exact cum ati specificat in articol scene sangeroase atunci nu ma mira de ce ajung unii copiii la 14-17 ani sa omoare cum sa intamplat acum recent crima respectiva dintre cei doi tineri sa nu mai vorbesc si de filmele idioate pline cu batai si sange ce educatie sa iti faci sa vezi asa ceva?Niciuna! Educatia nu tine doar de scoala care ori cum scoala nu mai este ce a fost mai de graba show in direct,parintii au un lor important de a lua atitudine de a ii invata si corecta pe copiii lor sa le interzica sa se educe cu desene animate sa citeasca sa faca alceva util pentru ei si educatia lor.Multa sanatate,Doamne ajuta!

  4. intr-una din zile il aud pe nepotul meu de 5 ani ca zice “fi’ar” in timp ce se juca. Nu intelegeam; peste un timp iar, si tot asa. L-am intrebat ce inseamna, nu a stiut sa-mi zica (inca). La un moment dat, deschide TV pe desene animate, apare ceva cu un pirat si niste copii, si vad ca expresia “firar..” este folosita frecvent. Aha, m-am prins ce inseamna. Ieri l-am vizitat din nou. Pe cand eram noi veseli nevoie mare zice: “sunt nebun”. Ceee? Il lamuresc ca e pacat sa spuna asta ca se supara Dumnezeu. Culmea, intelege fara explicatii suplimentare, ba mai mult intreaba: Pot atunci sa zic ca sunt zapacit? Rasuflu usurata. Normal ca e mult mai bine si mai nimerit. Peste un timp deschide televizorul si, ce sa vezi? Desene animate cu ursuletul cel nebun (nu intleg de ce ii spunea asa in titlu pt ca nu avea nici un pic de nebunie in el) si iar expresia :”firar..” Aha, din nou.
    Nu am nici o posibilitate sa ii trag de maneca pe parintii lui pt ca ei nu pot intelege ce e atat de rau, ca doar au lasat canalul cu cele mai inofensive desene, si pana la urma, e chiar modern sa casti gura la TV, doar nu esti batut in cap sa indraznesti sa nu fii ca toata lumea. Le dai sa citeasca carti, studii ale celor ce spun ca tv-ul e daunator pt copii, etc. Absolut degeaba. Ei din asta nu inteleg decat ca tu nu prea esti pe creanga ta. Bineinteles, cartile nu le citesc pt ca nu au timp de toate prostiile, articolele de pe internet din acelasi motiv, dar daca le-ai trimite o tampenie gogonata si-ar face imediat timp.
    Mi-e ciuda. Si stiu ca la fel ca ei sunt majoritatea. Si mai stiu ca indiferent de metoda folosita nu pot fi convinsi. E cam la fel cu renuntarea la fumat. Ori porneste din interiorul familiei, ori deloc; indiferent cat de pertinente sunt toate studiile si cercetarile facute in domeniu.

  5. Pingback: DEZECHILIBRUL HORMONAL: noua amenintare globala/ EROIZAREA TICALOSILOR IN PRODUCTIILE DE FILM SI TV/ Epidemie de DIVORTURI provocate de emigratie in Romania profunda/ DATELE BIOMETRICE – “cele mai sigure” pentru plăți financiare/ NSA a
  6. In legatura cu desenele animate.Exista si desene animate japoneze(anime-uri) crestine,chiar daca nu sunt Ortodoxe.Doua exemple:Cartea Cartilor si serialul sora Casa zburatoare,care prezinta evenimente din Vechiul Testament,si Noul Testament,adica din BIBLIE,(Cartea Cartilor),respectiv numai Noul Testament,(Casa Zburatoare),Cartea Cartilor fiind difuzat de mai multe ori,prima data pe TVR 1 in anul 1992,apoi pe fostul Tele 7 abc,si in prezent pe un post TV sectar(evanghelist,adica alfa omega TV),iar Casa zburatoare,fiind difuzat pe B1TV in 2004,apoi pe acelasi alfa omega TV (este difuzat si acum din cate stiu)(NU VREAU SA FAC PROZELITISM SECTAR,CHIAR DELOC NU VREAU,SA NU MA INTELEGETI GRESIT).Totusi,recunosc ca mi-e dor de vremurile in care copii se delectau cu povestile bunicii,din care invatau ce este cinstea,dreptatea,infranarea,onoarea,buna cuviinta,iubirea,cu cititul si cand ieseau afara la joaca si nu stateau La TV sau la Calculator ca acum.Mi-e ciuda,nu-mi place ca astazi,prichindeii nu mai sunt ca cei de altadata,chiar si de acum 14 ani,toata ziua stau cu ochisorii lipiti de ecranul TV-ului,calculatorului,telefonului mobil si tabletei.Dar de vina sunt parintii ca le-au permis asa ceva.Dar nu este prea tarziu ca parintii,in primul rand sa se schimbe.DUMNEZEU ne asteapta pe toti.DUMNEZEU SA VA BINECUVANTEZE SI SA VA AJUTE.

  7. Pingback: COPIII SI CALCULATORUL – intre necesitate, distractie si DROG PERICULOS -
  8. Pingback: GADARENII DE AZI. Bebelusul regal, casatoriile homosexuale si teoriile satanice ale “identitatii de gen”. NE-AM OBISNUIT CU RAUL? Pr. Vasile Mihoc despre LUPTA LUMII DEMONIZATE CU TINERII SI COPIII (video) | Cuvântul Ortodox
  9. Pingback: CE JUCARII, JOCURI sau PAPUSI CUMPARAM COPIILOR? Cum si in ce scop se creeaza la copii ATRACTIA PENTRU URAT SI MONSTRUOS si cum sunt invatate fetitele sa se identifice cu femeile “usoare” (efectul “BARBIE”)? | Cuvântul Ortodox
  10. Pingback: COPILUL SI ECRANUL (de calculator, televizor s.a.): EFECTE DEVASTATOARE ASUPRA SANATATII FIZICE SI PSIHICE/ Dependenta de internet – posibila boala psihica/ CITIM COPIILOR POVESTI SAU LE PUNEM DESENE ANIMATE? | Cuvântul Ortodox
  11. Pingback: FENOMENUL HALLOWEEN ca “ADOPTIE A DEMONICULUI” in viata comunitatii prin procesul de COSMETIZARE A RAULUI. “Mumia simpatica”, alterarea perceptiilor sanatoase si INITIEREA IN “CULTURA MORTII”. Puterea malefica REALA a M
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare