CARE ESTE SCOPUL REGIONALIZARII? (video) Prefectul Codrin Munteanu rechemat din functie de Ponta de dragul UDMR/ VULNERABILITATEA GEOPOLITICA A ROMANIEI SI STAREA COMUNITATII ROMANESTI DIN HARCOV
Care este scopul REGIONALIZARII, chiar si in… de medialert
Inregistrare din emisiunea SUBIECTIV CU RAZVAN DUMITRESCU (Antena3) din data de 29 01 2013. Cu Ilie Sarbu, Ilie Serbanescu, Adrian Ursu.
Ilie Serbanescu: regionalizarea este forma prin care tarile europene nu vor mai tari, ci vor fi conduse de la Bruxelles, sau, mai bine zis, de la Berlin. Daca tarile europene ar ramane in forma statului-natiune, intotdeauna ar ramane o restrictie [fata de controlul de la Bruxelles]. Se face o repolarizare.
Tamas Sandor, președintele CJ Covasna, îndeamnă edilii localităților să arboreze steagurile secuiești pe fațadele primăriilor, după ce prefectul Codrin Munteanu a atacat inițiativa privind folosirea simbolurilor secuiești.
Preşedintele CJ Covasna, Tamas Sandor, a declarat, vineri, că le-a a cerut primarilor din zona municipiilor Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc, la întâlnirile care au avut loc în ultima perioadă, să arboreze pe faţada primăriilor drapelul secuiesc, scrie Mediafax.
”Am cerut acest lucru pentru că angajamentul faţă de Ţinutul Secuiesc este în inima noastră, dar şi în semn de solidaritate faţă de cei care au fost atacaţi de prefectul Codrin Munteanu pentru folosirea steagului secuiesc şi simbolurilor secuieşti, printre aceştia fiind şi primarul comunei Ozun”, a afirmat Tamas.
În opinia acestuia, arborarea steagului secuiesc, care este simbolul unei comunităţi naţionale, este legală. Steagul secuiesc este arborat pe mai multe clădiri ale primăriilor din comune ale judeţului Covasna, dar şi pe frontispiciul Primăriei Sfântu Gheorghe sau al Consiliului Judeţean Covasna.
Drapelul naţional amplasat în faţa clădirii Prefecturii Covasna, din centrul municipiului Sfântu Gheorghe, a fost vandalizat în noaptea de sâmbătă spre duminică de persoane necunoscute, care l-au tăiat în mai multe locuri.
Având 12 metri pătraţi, tricolorul fusese instalat în 24 ianuarie, din dispoziţia prefectului Codrin Munteanu, pentru a masca panoul inscripţionat “Terra Siculorum” (Pământul Secuiesc). Panoul a fost amplasat în faţa Prefecturii Covasna, la finele anului trecut, de către liderii udemerişti locali Tamas Sandor, preşedintele C.J. Covasna, şi Antal Arpad, primarul municipilui Sf. Gheorghe.
Potrivi unui comunicat al IPJ Covasna, vandalizarea tricolorului a fost constatată de o patrulă a Poliţiei Municipiului Sf. Gheorghe, care a stabilit că “drapelul a fost distrus prin tăiere cu un obiect tăietor (psibil ciob de sticlă spartă sau obiect metalic), acesta prezenta două tăieturi de cca. 10 cm lungime şi una de cca. 50 cm lungime”, se explică în comunicatul IPJ Covasna, care mai arată că cercetările pentru identificarea autorilor continuă.
Prefectul Codrin Munteanu arată cu degetul spre “vinovaţii morali”
“Consider că vinovaţi morali pentru această faptă incalificabilă la adresa celui mai important simbol al statului român, drapelul naţional, sunt preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, şi primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, care, prin atitudinile lor şi prin permanentele lor declaraţii şi acţiuni din postura de modele pentru membrii societăţii din acest judeţ, influenţează în mod negativ conduita locuitorilor”, a declarat pentru gândul prefectul judeţului Covasna, Codrin Muntean.
Muntean a mai arătat că Antal Arpad “refuză sistematic să poarte eşarfa tricoloră la ceremonii şi solemnităţi, deşi legea îl obligă”.
“Tot el a dispus înlăturarea drapelului României de pe Casa cu Arcade din Sf. Gheorghe şi nu a catadicsit să-l mai pună la loc, nici după ce Parchetul l-a sancţionat cu amendă. Iar la 24 ianuarie, grija lui nu a fost să participe la ceremoniile de Ziua Unirii, ci să convoace o nouă şedinţă a Consiliului local pentru schimbarea denumirii străzii 1 Decembrie 1918, deşi există peste zece hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile că această schimbare nu se poate face”, a adăugat prefectul de Covasna, care îl acuză pe Antal Arpad că i-a ameninţat pe românii din Harghita şi Covasna cu soarta sârbilor din Kosovo.
“Toată această ostilitate la adresa statului naţional unitar român, a simbolurilor sale, a românilor din Covasna a dus la astfel de situaţii grave, care nu pot rămâne nesancţionate”, a mai declarat pentrugândul Codrin Muntean.
Edilul din Sf. Gheorghe şi preşedintele CJ Covasna nu au putut fi contactaţi pentru a-şi prezenta punctul de vedere.
Decizia de a acoperi panoul SIC-Terra Siculorum (denumirea în limba latină a Ţinutului Secuiesc) din faţa clădirii Prefecturii cu steagul naţional al României, cu ocazia Zilei Unirii din 24 ianuarie, pare să fi fost ultima în funcţia de prefect de Covasna a lui Codrin Munteanu. Pentru a detensiona situaţia din Covasna şi pentru a pune capăt conflictului dintre liderii UDMR şi prefect, Codrin Munteanu va fi trecut în subordinea ministrului Mircea Duşa, urmând să primească o funcţie de secretar de stat în cadrul Ministerului Apărării. Instalat în funcţia de prefect în luna mai a anului trecut, Munteanu a atacat în instanţă 18 decizii ale autorităţilor locale legate de simbolurile secuieşti. În replică, liderii UDMR au organizat un miting împotriva prefectului, demers susţinut şi de PPMT, PCM şi CNS Covasna.
“Încă de la numirea sa am spus că nu a fost o alegere potrivită. Vorbim despre o persoană care dezbină comunitatea locală formată din români şi maghiari. Am resimţit încă de atunci şi s-a confirmat în activitatea sa din ultimele şase luni că a făcut destule pentru a spori conflictele inter-etnice din zonă. Schimbarea lui din funcţie este de bun augur pentru dezvoltarea judeţului şi pentru atmosfera generală de aici. Se confirmă ceea ce ştiam despre domnul premier, că îşi doreşte ca într-un final să se detensioneze relaţiile dintre Bucureşti şi Ţinutul Secuiesc.
Munteanu era un om inflexibil şi incapabil să colaboreze cu autorităţile locale. Nu trebuie să amintim decât cazul steagurilor secuieşti sau cele 18-20 de procese iniţiate de el împotriva simbolurilor noastre. În loc să colaborăm pentru a atrage programe guvernamentale puternice, el îşi irosea timpul şi energia noastră cu astfel de lucruri. Sper să găsim un limbaj comun de comunicare cu noul prefect. Suntem deschişi la colaborare. Am avut mereu o relaţie corectă cu comunitatea română din zonă şi cu primarii români din judeţ. În competiţiile politice vom fi adversari, însă vom colabora mereu în interesele dezvoltării judeţului”, a declarat pentru Duna TV preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor.
“Ipocrizia îi caracterizează şi pe cei din Bucureşti, însă premierul Victor Ponta a luat foarte serios în calcul să îşi rezolve relaţia cu minorităţile şi cu comunitatea maghiară. Există o colaborare între Kelemen Hunor şi Victor Ponta pe această temă, însă până ajung aceste lucruri la nivel de judeţ, mai încasăm periodic câte o lovitură”, a adăugat Tamas Sandor, care ocupă şi funcţia de preşedinte al UDMR Covasna. Conform presei locale, principalul favorit pentru ocuparea funcţiei de prefect este Dumitru Marinescu, fostul primar al comunei covăsnene Vâlcele. El este susţinut de organizaţia judeţeană PSD Covasna.
- Cotidianul:
Slăbirea comunităţii româneşti din Harghita-Covasna [STUDIU]
Raport de cercetare
Raportul-studiu se întemeiază pe cercetarea de teren efectuată de Centrul pentru Studii în Probleme Etnice al Academiei Române, împreună cu studenţi şi cadre didactice de la Universitatea din Bucureşti şi de la Universitatea din Craiova în vara anului 2011 în câteva localităţi din judeţele Harghita şi Covasna. Arealurile investigate au fost centrate în zonele: Livezi-Mihăileni (Harghita), Doboi-Plăieşi (Harghita), Hăghig-Belin (Covasna). Deşi cercetarea a avut în vedere ambele etnii, accentul s-a pus pe potenţialul comunitar românesc.
Preambul
Judeţele Harghita-Covasna stau sub semnul unei urgenţe, urgenţe mute, pentru că nimeni dintre cei care ar trebui să vegheze asupra integrităţii comunităţii nu îşi asumă vreo reacţie. Urgenţa mută reprezintă sentimentul colectiv al neputinţei, corelat cu sentimentul abandonului-retragerii statului român din societate. Este un sentiment de substrat, identificabil prin cercetarea calitativă întreprinsă. Urgenţa şi abandonul, pe de o parte, credinţa ortodoxă care „îi mai ţine“, pe de altă parte, compun cadrul simbolic al existenţei comunităţii minoritare româneşti. Instituţiile publice răspund altor sarcini: organizează satisfăcător cotidianul, dar priorităţile de fond sunt ale altei comunităţi. Minoritatea locală românească este încurajată să-şi uite priorităţile ca şi comunitate. Apar noi disparităţi. Realitatea locală stă sub semnul dezechilibrului simbolic, sub care se dezvoltă toate cele celelalte dezechilibre din plan administrativ, economic, şcolar, cultural, demografic. Majoritarii maghiari îşi supraîntăresc comunitatea sub umbrela Geopoliticii maghiare a Bazinului carpatic, în timp ce minoritarii români, lipsiţi de suportul general al societăţii şi al statului se masifică, rămân fără comunitate. Principalul instrument al acestei geopolitici este puterea simbolică. Subordonat acestei geopolitici este un complex de acţiuni administrative, economice şi educaţionale.
„Ei ridică statui aproape oricărui ungur care a contribuit la cultura maghiară“. (sătean, Belin, Covasna)
Masificarea este un proces care afectează sănătatea socială a insului şi incapacitează pe termen lung spaţii social-geografice întinse. Noile disparităţi trimit la slăbirea gravă a vieţii comunitare pentru minoritatea românească şi la transformarea comunităţii majoritare maghiare într-o comunitate dominantă, de tip ideologic. Precizăm că prin supraîntărirea comunităţii dominante înţelegem depăşirea stadiului în care principala preocupare este prezervarea, cultivarea identităţii: se intră în etapa unei noi formule statale. Supraîntărirea comunităţii etnic dominante se axează pe suport logistic străin fără întrerupere, dispus în adâncimea proceselor sociale. O serie întreagă de studii ştiinţifice de teren, foarte detaliate, sistematice şi de durată, împreună cu lucrări punctuale de istorie, marketing, geografie etc. ne îndreptăţesc la această concluzie. În oglindă cu aceste preocupări am constatat absenţa aproape totală a preocupărilor din partea statului român şi a societăţii civile de a cunoaşte problematica spaţiului şi de a oferi răspunsuri în plan strategic-naţional. Astfel, pe de-o parte, majoritarii din cele două judeţe au în fundal puterea simbolică, prezentă peste tot în ecologia locuirii, în special în spaţiul şcolar, administrativ. Pe de altă parte, ceilalţi, românii, se transformă din comunitate simbolică în minoritate statistică.
Românii au statutul de naţiune tolerată, iar sentimentul asociat este teama. Astfel, etnicii minoritari sunt încurajaţi prin frică nespecifică şi prin cultivarea unui pragmatism parţial, suspendat deasupra identitarului etnic propriu, să-şi uite determinantele colective ale identităţii. Dincolo de aceasta, există un ansamblu de vecinătăţi care funcţionează acceptabil, chiar foarte bine în unele zone. Nici nu poate fi altfel, vecinătatea reclamă întrajutorarea.
Singurele formule instituţionale care mai protejează viaţa comunitară românească sunt Biserica şi Şcoala. Biserica ortodoxă are însă nevoie de mult mai mult suport logistic în teritoriu, în timp ce şcoala îşi pierde treptat rolul, fiind la îndemâna autorităţilor locale neromâneşti. În acest timp, comunitatea maghiară funcţionează ca şi comunitate imaginată, prin încadrarea comunităţilor locale în ideologia expansionară a „bazinului Carpatic”. Comunitatea naturală, axată pe vecinătate şi întrajutorare devine principalul suport pentru transformarea administraţiei şi economiei locale pe criteriu etnic (maghiarizare).
În arealul Harghita-Covasna există două tipuri de energii dominante:
– Afirmarea comunităţii imaginate maghiare prin ideologizare la nivelul comportamentului sătesc, de vecinătate, a relaţiilor interetnice. Fenomenul este deja profund şi se poate observa în practicile demografice de la nivel comunitar: la ţară, unde se presupune că întrajutorarea cotidiană, vecinătăţile sunt puternice, cei mai mulţi capi de familie au ţinut neapărat să-şi înregistreze copilul ca fiind maghiar.
– Subsumarea etnică a comunităţii româneşti, prin disponibilitatea vorbitorilor de limbă română de a-şi „dărui” identitatea, în special prin căsătorie. Fenomenul ia forma dizolvării etnice acolo unde comunitatea românească este deja slăbită, fiind incapabilă de concentrare demografică, socială etc.
Aceasta înseamnă că, în spaţiul de contact între cele două comunităţi vecinătatea stă sub semnul ideologiei „etniei dominante”. Întrajutorarea poate fi cu uşurinţă observată în special la muncile câmpului. Dar, aşa cum vom arăta în cele ce urmează, dincolo de vecinătate există un strat suplimentar, în care relaţia este întemeiată pe imperativul ideologic de tip etnic, acela al „reproducerii etnice maghiare“.
Un rol important în afirmarea comunităţii, în special a celei imaginate maghiare, o au şcoala, administraţia şi biserica. Acestea pot disloca sau polariza comunităţile prin limbă, respectiv prin credinţă, în decurs de câteva decade. Cazul Doboi din Plăieşii de Jos este printre cele mai relevante din acest punct de vedere. Problema realităţii contemporane este că, deşi comunităţile locale împart un fond comun de convieţuire materială şi spirituală, ideologia dominantă îl utilizează ca şi instrument de separare prin promovarea unei singure comunităţi în spaţiul public şi economic. Una dintre comunităţi se transformă din partener, în comunitate imaginată dominantă, iar cealaltă se dizolvă. […]
Părintele protopop Florin Tohănean: “Aici, dacă nu ştii ungureşte, ori înveţi, ori pleci!”
S-a ajuns ca, în inima ţării, limba română să se mai vorbească doar în biserică?
Vor să părăsim zona. Sunt parohii în protopopiatul nostru, sate în care găsim câte două biserici româneşti. Şi mai sunt câte 10-15 suflete care se declară că sunt români. Ceilalţi sunt români de sânge, botezaţi ortodocşi, dar care zic ”dom’le, suntem unguri!”. Ce să mai zici?
Dar să vedeţi în partea Baraoltului, încolo, Aita Mare, Aita Medie. Am slujit acolo în biserică împreună cu preotul şi cu episcopul, şi când am mers la masa de după slujbă, am rămas trăsnit: românii de la masă vorbeau ungureşte între ei. Şi i-am întrebat: „Băi, fraţilor, voi ce sunteţi? Români! Păi de ce vorbiţi ungureşte? Păi în casă vorbim ungureşte, numai la biserică vorbim româneşte”. Mi-am făcut cruce, da!
S-a cam retrocedat tot în Harghita şi Covasna, mai puţin pământurile Bisericii Ortodoxe Române…
E o problemă încă nerezolvată. S-a încălcat legea agrară, ei au retrocedat toate suprafeţele expropriate de România înainte de 1945. Dacă cineva ar fi curios să studieze un pic legea actuală, aşa
cum e ea, cu imperfecţiunile ei, va vedea că „nu face obiectul retrocedării nicio palmă de pământ care a fost expropriată înainte de 1945”, or, ei şi-au refăcut tot ce au avut înainte de acel an, deşi se plătiseră atunci şi despăgubiri. Ni se spune că nu mai există teren de retrocedat, în condiţiile în care Biserica noastră – în Covasna vorbesc, aici unde sunt în cunoştinţă de cauză – mai are peste 700 de hectare de teren arabil neretrocedat şi peste 300 de hectare de pădure.
La nivel judeţean se încearcă „ştergerea urmelor”?
Eu m-am preoţit mai târziu oleacă, aşa pe la 38 de ani, fiind iniţial inginer agronom. Episcopul m-a împuternicit să mă ocup de problema asta a pământurilor. Am găsit hărţi, schiţe cadastrale de la reforma agrară, procese-verbale de împroprietărire. I-am luat un pic pe nepregătite, iar când s-au „trezit” le-au făcut dispărute. Nu se mai găsesc acum, dar mi-am făcut copii, cât am putut să fac… Nu sunt chiar aşa de nevinovaţi, acţionează în perfectă cunoştinţă de cauză.
Care este reacţia guvernului?
Să ştiţi că autoritatea statului în zonă e aproape de cota zero. Chiar şi acolo unde mai sunt români, statul nu şi-a manifestat în niciun moment interesul – culmea – să-şi apere proprietăţile lui! Practic ştiţi ce se întâmplă? Terenurile care au fost ale Bisericii Ortodoxe n-au fost în proprietate nudă, au fost majoritatea date sub titlu de folosinţă. A rămas statul proprietar, Biserica având drept de folosinţă. Eh, acum când s-a retrocedat, practic s-a retrocedat proprietatea statului. Am fost pe la Procuratură, pe la Preşedinţie, pe la ministere, pe unde am crezut eu de cuviinţă să-i înştiinţez. Nici măcar nu s-au obosit să-mi răspundă, darămite să mai ia şi măsuri! Nu i-a interesat şi nu-i interesează nici acuma.
S-au succedat destule guverne, de diverse „coloraturi”, şi mai toate au jucat ceardaşul cu UDMR. Care să fie motivul?
Până anul acesta – şi vorbesc în nume personal, îmi exprim convingerile mele – s-au supus toţi unui şantaj ordinar, scuzaţi-mi expresia. Aveau nevoie de udemerişti pentru a se menţine la putere cu orice preţ. N-au ţinut seama de mamă, de tată… doar puterea! Pur şi simplu nu le-a păsat. Dar nici măcar acum, existând această „circumstanţă atenuantă”, nu se întâmplă nimic. Ăştia nu mai au nevoie de unguri la putere şi nu-i înţeleg de ce nu fac nimic. Am crezut că se va „mişca” câte ceva, dar nimic, nimic, nimic, sub nicio formă. De-aia sunt aşa obraznici, pentru că se cred intangibili. Şi ştiţi de ce se cred intangibili? Pentru că ei nu recunosc legile statului românesc, legi care oricum nu se aplică. Asta-i concluzia mea. Nici nu le pasă, domnule!
Ce-nseamnă, părinte, să-ţi duci crucea de român în teritoriul pe care-l denumim generic HarCov?
Vedeţi, toată lumea se foloseşte de sintagma asta, ”românii minoritari”. Noi nu ne considerăm şi nu ne simţim minoritari pentru un simplu motiv: în ţara ta nu poţi să fii minoritar! Suntem inferiori numeric, suntem mai puţini – suntem cam 24 la sută -, dar suntem la noi în ţară. Şi-aici e durerea mare, pentru că noi cu ungurii am trăit – aici trăind şi moşii noştri şi strămoşii şi vom mai trăi şi noi şi cei de după noi -, dar cei puşi de Dumnezeu să ne conducă nu fac acest lucru. Noi nu contăm pentru ei, contează doar interesele politice şi materiale. Ăştia cu bani mulţi nu se mai uită care e ungur şi care e român… N-au ruşine faţă de oameni şi nici în faţa lui Dumnezeu. Ne-au părăsit! Ba mai mult, atunci când le convine şi le-apare câte-o situaţie favorabilă, îşi mai aduc aminte, aşa în treacăt…
Era o vreme când pe tricolor, pe stema regală, scria „Nimic fără Dumnezeu”… Când vom mai vedea aşa ceva?
Probabil când se va pune din nou coroana regală pe steag, atunci ne vom întoarce din nou cu faţa spre Dumnezeu. Noi ştim să ne trăim viaţa aicea cu ungurii, dar acum avem nevoie de ajutor. Ce să vă mai zic, iată şi un domn ministru de-aici din zonă, domnul Duşa – Dumnezeu să-i dea sănătate -, pe care-l cunosc dinainte de a fi ministru, chiar avansa ideea, ca şi când ar fi descoperit apa caldă: „Domnilor, românii şi ungurii de condiţie socială normală se înţeleg domnule, e o armonie”. Da’ cum să nu, leul şi mielul trăiesc împreună! Nu-s de acord cu opinia asta, care este valabilă doar pentru generaţiile mai vârstnice. Generaţiile de după 1990 nu mai sunt aşa. De ce? Pentru că ei au avut abilitatea să-şi urmărească consecvent strategia pe care şi-au pus-o la punct. Îi stimez din punctul ăsta de vedere, să ştiţi. Le zic „bravo!”. Şi-aţi văzut cum s-a purtat şi preşedintele Consiliului Judeţean, Tamaş Şandor, cu ce aroganţă…
Mi-ar fi ruşine să mă numesc guvernant sau un om politic al zilelor noastre dacă aş realiza ce se întâmplă. După 1990 s-a realizat şi s-a reuşit o segregare. Şcoala e separată. Ruşine, în secolul 21 să vorbeşti de şcoala românească şi şcoala ungurească. Cultura… Avem teatru românesc şi unguresc, conservator separat, muzeu secuiesc şi românesc, auziţi…! Prima lor grijă în ’90 a fost să arunce exponatele româneşti din muzeul judeţean şi să-l transforme în muzeu secuiesc. Ei n-au făcut întâmplător chestia asta. Tinerii care sunt acum la vârsta de douăzeci de ani au trăit în climatul ăsta al intoleranţei, educaţi în sensul ăsta, după manuale editate în Ungaria, care prezintă, culmea, istoria şi geografia României. Cum sunt posibile toate aceste lucruri? Prin complicitatea şi îngăduinţa guvernanţilor… Până la urmă, fără a spune vorbe mari, eu consider că este un act de trădare naţională! E un cuvânt greu, dar trebuie să-l spun.
Spuneaţi nu demult că în acest ritm vom ajunge precum în vremea ocupaţiei horthyste din ’40…
Am spus lucrul ăsta. Deja suntem în situaţia de a ne declara 1940. Mi-a spus cineva că vorbesc prostii, că exagerez. Nu vorbesc prostii! Îl înţeleg pe domnul preşedinte al Consiliului Judeţean Harghita când a zis „va fi ca în Irlanda!”, el asta urmăreşte. Dacă statul şi-ar exercita autoritatea aşa cum trebuie – nu să facă exces de zel -, s-ar rezolva multe lucruri. Vă dau un exemplu: am primit o clădire – Banca Naţională a avut o clădire în mijlocul municipiului Sfântu Gheorghe -, o clădire faină, ce să vă spun. În 2004, guvernul României, când s-a schimbat atunci, pe ultima sută de metri, a dat această clădire în folosinţă Bisericii, la cererea noastră, prin hotărâre de guvern. A ieşit un scandal mare, care continuă şi astăzi. Cum de a făcut guvernul chestia asta, să dea clădirea în folosinţa Bisericii Ortodoxe… Au făcut ce au făcut, a venit domnul Tăriceanu, pe vremea aceea era prim-ministru Marko Bela – Lenin al lor -, care avea vreo patru miniştri în guvern şi care a zis că „sub nici o forme nu se pote da această clodire… indiferent de consecinţe, românilor; trebuie neaparat să fie a comunităţii locale”. De parcă noi, românii, biserica, am fi din Patagonia.
Biserica noastră vă sprijină?
Ne sprijină, dar ce poate să facă? Aici este vorba de o chestiune ce ţine de legalitate. Biserica este o putere în stat, dar să ştiţi că părintele arhiepiscop Ioan, aşa ne-a educat pe noi, aici în zonă: totul să fie în spiritul dreptăţii şi legalităţii. Biserica nu poate, prin natura ei, să folosească măsuri represive şi agresive.
Sunteţi cel mai fin observator al zonei, pentru că toată lumea vine la dumneavoastră. Care ar fi calea de ieşire, paşii ce trebuie urmaţi pentru a reveni la normalitate?
Un singur pas ar trebui făcut: statul să revină în îndatoririle şi drepturile lui. Să-şi restaureze autoritatea asupra acestei zone. Este act de voinţă ăsta, şi de responsabilitate naţională. Dacă nu realizează guvernanţii că ei sunt cei care trebuie să-şi restabilească autoritatea asupra zonei, indiferent ce am face noi, nu vom avea nici un rezultat pozitiv. Ei nu respectă legea, justiţia. L-a întrebat domnul Cornel Nistorescu la un moment dat pe domnul Tamaş Şandor: „Domnule Tamaş, dumneavoastră respectaţi o sentinţă definitivă şi irevocabilă?”, la care domnul Tamaş a răspuns: „Da, eu respect legea”. Or, eu am acum cazul acesta concret în care el dispreţuieşte şi nu se conformează unei sentinţe definitive, irevocabile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Iar partea tragică este că acest lucru se întâmplă cu complicitatea RA-APPS-ului, o instituţie de stat, subordonată Guvernului României. Nu respectă legile ţării pentru că nu le cunosc. Trebuie puşi la punct. Cum? Cu legea. L-au schimbat pe Codrin Munteanu (n.r. – fostul prefect de Covasna). Au dat mâna cu ei şi le-a satisfăcut cererile, că asta urlau toţi: „Munteanu afară!”. Le-a făcut pe plac. Revenind la domnul Duşa, dânsul zicea că există o înţelegere inter-etnică. Nu există, e un slogan fals ăsta. Există numai între oamenii bătrâni, că aşa au fost educaţi. Tinerii sunt educaţi în spirit revanşard, intoleranţă şi dispreţ faţă de tot ce este românesc. Între tineri nu există această convieţuire, ei resping tot ce este românesc.
Tare mi-e teamă că istoria tinde să se repete. Probabil că regionalizarea va rezolva problema din punct de vedere economic. Banul nu va mai fi în mâna Consiliului Judeţean, va fi în altă parte, într-o regiune care la rândul ei va încerca să se autodetermine teritorial şi politic. Nu se vor schimba treburile prea mult, vă spun eu. Dimpotrivă, mi-e teamă să nu fie mai grave, pentru că atunci ei stau şi mai ascunşi şi îşi fac lucrarea şi mai obscur, mai liniştiţi. Adică cum? Statul român finanţează activităţile societăţilor lor fasciste? Statul român le finanţează tabere şi şcoli de vară în care se ştie ce se întâmplă?
Considerând că de mâine îmi iau catrafusele şi doresc mă mut undeva în Covasna, să îmi iau o casă, am variante să rezist acolo ca român?
Nu, dacă nu aveţi ceva, puţin acolo, aşa cum avem noi, deşi nici eu nu sunt de-al locului. Auzi, să spună că eu sunt venetic. Păi venetic e el, eu sunt în ţara mea, cum să fiu venetic? Dacă veniţi în locuri cum e partea noastră a Întorsurii, unde suntem majoritar români, atunci da, că sunteţi încă român. Dar dincolo, unde aveţi nevoie de o autorizaţie, aveţi nevoie să vă cumpăraţi pământul. Ştiţi că există, neoficial, interdicţie de a se vinde pământ românilor? Deci unguri care vor să îşi vândă pământul în condiţii normale românilor sunt pur şi simplu proscrişi, daţi deoparte, stigmatizaţi. Ăsta este adevărul. Greu poate un român să îşi cumpere pământ în zonă. au apucat să îşi cumpere, că eu ştiu în zona asta apropiată de Braşov că şi-au mai cumpărat după ’90. Acum să meargă cineva să cumpere să vadă dacă mai poate! Nu mai vinde nimeni, că şi ungurilor le e frică, pentru că sunt scoşi afară din comunitate. Sunt consideraţi trădători. Nu prea mai ai unde să te angajezi, şi aici îţi spune clar, în faţă: ştii ungureşte, bine, nu ştii ungureşte, să fii sănătos, ori înveţi, ori pleci!
Şi să fie foarte clar: dacă în 1918 aveam conducătorii de azi, la această oră vorbeam toţi ungureşte. Marea Unire n-ar mai fi existat!
Scenarii şi perspective geopolitice. Există şi mize secrete ale regionalizării României?
Partea I: România cu Moldova de la Nistru la Siret, dar fără Transilvania, ori Valahia… şi fără una şi fără alta
În 1980, la Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa, de la Madrid, o delegaţie a imigraţiei maghiare s-a prezentat cu documente prin care revendica independenţa Transilvaniei, în numele unui pretins partid socialist transilvănean în exil. Nu putine delegaţii prezente la Conferinţă au luat problema Transilvaniei în serios. Anual, după „momentul Madrid”, în Congresul SUA apărea câte o rezoluţie în susţinerea ideii că, în România, indiferent de regim, indiferent dacă a fost republică sau monarhie, ungurii au fost întotdeauna persecutaţi şi supuşi deznaţionalizării. Acelaşi text, an de an, era repus pe tapet, dar semnat şi iniţiat mereu de „alţii”.
În 22 decembrie 1989 la Timişoara, printre numeroasele revendicări care au animat evenimentele străzii, a trecut ca neobservată scandarea “Vrem unirea cu Ungaria!”. În ianuarie 1990, în prima redactare a draftului “Proclamaţiei de la Timişoara”, a apărut strecurată ideea întregirii şi autonomizării Banatului de România. În martie 1990, cu câteva zile înainte de criza interetnică de la Târgu Mureş, corespondenţi ai presei occidentale, în tema cu cele ce aveau să urmeze [de unde?, de la cine?, cum?], erau prezenţi la faţa locului, ca parte a planificării operaţionale a conflictului.
La 21 mai 1990, săptămânalul francez “Le Point” reonstituie, în liniile sale generale, ceea ce numeşte “complotul bicefal sovietio-maghiar” de la Timişoara. În acelaşi an, geograful şef al Departamentului de Stat a dat publicităţii estimarea tendinţelor de multiplicare a entităţilor statale până la jumătatea viitorului secol, în care se afirma ca în anul 2050 vor exista peste 300 de state. La 21 octombrie 1991, au fost remise agenţiilor de presă [From The Desk of Dan Andersen P.O. Box 1971, Los Angeles CA 90078] “Declaraţia de Independenţă a Republicii Transilvania”, cu capitala la Cluj, şi decupajul viitorului nou stat din harta României. Presa din România, care a observat declaraţia, a tratat gestul ca inepţie a unui excentric, Dan Andersen-Voda, care semnase documentul în calitate de “Preşedinte interimar în exil al Republicii Transilvania”.
Urmează apoi publicarea unei ample lucrări de anticipaţie “Future Wars” [“Războaiele viitoare”], în care autorul, Trevor Nevitt Dupuy (Mai 3, 1916 – Junie 5, 1995, colonel U.S. Army în retragere, considerat un geniu militar), detalia şi scenariul războiului pentru Transilvania. Desigur, în astfel de simulări încap şi multe fantezii… Şi, totuşi, iată că nu mai demult decât în zilele din urmă, un studiu publicat la Belgrad sugerează că (…) Ungaria s-ar putea extinde cu Transilvania românească şi partea de nord a Banatului din Serbia.
În compensaţie pentru teritoriul pierdut în favoarea Ungariei, România ar putea obţine reîntregirea Moldovei, dar fără Transnistria şi judeţele date de Stalin Ucrainei.
Aproape concomitent, de la Budapesta, dintr-o sursă “gri” ni se dă de ştire: “Chiar şi CIA consideră necesară abrogarea dictaturii teroriste de la Trianon”. În susţinerea aserţiunii se dă ca argument că CIA, GRU şi un Institut de Cercetare au întocmit o hartă a Europei în anul 2035, potrivit căreia Ungaria va alipi o parte a Transilvaniei şi Voivodina. În comentariul la hartă se spune că “(…) vor aparţine din nou Ungariei teritoriile din România, unde românii sunt în majoritate, în schimb Tinutul Secuiesc rămâne parte a României. (…) România se poate consola cu Republica Moldova”.
O necesară paranteză. Entuziasmul inţial al unioniştilor de la Chişinău a fost bine temperat de la Budapesta, Mircea Snegur fiind convins să nu se grăbească, deoarece viitorul statului unitar român este sub semnul unei dezmembrări, context în care se vor desface şi reface ţinuturile istorice pe criteriile regionalizărilor transfrontaliere şi a cedărilor de suveranitate. Concomitent cu deteriorarea relaţiilor “româno – române” dintre Bucureşti şi Chişinău, a fost repusă pe tapet şi revigorata doctrină academicianului A. Lazarev, privind “poporaţia moldovenească trăitoare în cadrul Rusiei”, dinainte de octombrie 1917, ca “naţiune burgheză de sine stătătoare”.
Iată ce afirma A. Lazarev în 1984: “În urma intervenţioniştilor străini în Moldova şi cotropirii forţate a Basarabiei sovietice de către România regală, naţiunea burgheză moldovenească (…) a fost fărâmiţată şi marea ei majoritate se trezi în condiţiile unei crunte asupriri sociale şi naţionale străine; cealaltă parte, cea mică a naţiunii, din raioanele de pe malul stâng al Nistrului se află sub asuprirea intervenţioniştilor germane-austrieci şi albgardiştilor”. “(…) După februarie 1920, pe malul stâng al Nistrului a continuat procesul de formare a naţiunii socialiste moldoveneşti”. Ulterior, afirmă A. Lazarev, “procesul de constituire a poporului moldovenesc într-o nouă comunitate etnico-sociala, naţiunea socialistă, s-a încheiat în prima jumătate a anilor 1950“.
Dar iată şi ce spune “Vocea Rusiei” azi, la aproape trei decenii după A. Lazarev: „României i se pregătește un nou dictat de la Viena”. Unui oarecare Andrei Safonov, “obscur analist transnistrean”, i-a venit, aşa din senin, ideea să lanseze în spaţiul comunicării publice concluzia ameninţătoare: “A venit momentul ca România să dispară de pe harta lumii!”.
“Vocea Rusiei” arată că Andrei Safonov, în opinia căruia distrugerea României ar fi o cauză nobilă, “nu reprezintă nici măcar tangenţial vreo forţă politică importantă din Transnistria, Ucraina sau Rusia, dar problema atinsă este reală și are legătură cu Uniunea Europeană (s.n.). Potrivit sursei citate, “există semne că se încearcă o diversiune similară cu cea din 1989″, când s-a încercat insistent inocularea ideii aberante că Moscova ar fi vinovată de acele evenimente (…)”.
Ce ameninţare ne devoalează “Vocea Rusiei”? Pentru România, “(…) anul 2013 va fi unul deosebit de greu, mai ales în contextul geopolitic în care s-a înscris Uniunea Europeana”, când “pare să fie decisă distrugerea statelor naţionale şi transformarea Uniunii Europene într-o «federaţie de regiuni», astfel încât elitele naţionale să nu mai poată opune rezistenţă centrului decizional aflat undeva pe axa Bruxelles – Berlin”. Că ni se pregăteşte ceva este dincolo de evidenţe. Deja dictatul, sufocant pentru demnitatea naţională, al unor interese economice străine cu identitatea incertă, face şi desface jocurile politice în România, cheamă la ordine, rând pe rând, Parlamentul, Preşedinţia Republicii, Guvernul, Justiţia, Presa, Agenţiile Speciale…
În tot acest timp, noi nu putem să nu observăm semnele prevestitoare de vremuri grele care vin din est. Acolo sunt lansate cu obstinaţia şi perseverenţa picăturii chinezeşti tezele unei doctrine a “românismului agresiv”, după cum urmează:
- 07.10.2010 – Agenţia de ştiri: “Regnum” (Rusia):
“(…) Este necesar un bloc antiromânesc, a cărui politică să aibă ca obiectiv final distrugerea statului român şi încetarea existenţei sale în graniţele actuale.”
România se pronunţă împotriva reglementării conflictului moldo-transnistrean prin formarea unei federaţii sau confederaţii, lăsând Republica Moldovenească Nistreană fără bază juridică pentru a se opune unei noi încercări de refacere a ‘României Mari’ în graniţele din 1941-1944. (…). Dacă nu vom opri expansionismul românesc pe Prut, pe Nistru va fi deja prea târziu să o mai facem. (…) Duşmanul trebuie bătut pe teritoriul lui. Iar România, la nivelul politicii ei de stat, este un duşman neîndoielnic pentru Republica Moldova şi Republica Moldovenească Nistreană. De aceea, este necesar un bloc antiromânesc, a cărui politică să aibă ca obiectiv final distrugerea statului român şi încetarea existenţei sale în graniţele actuale. Transilvania, oare, nu a fost ruptă din Ungaria? Oare este totul în regulă cu ruşii şi ucrainenii din România? Bucureştiul nu ar trebui să arunce cu pietre în vecini, având propria casă de sticlă fragilă. (…)”
- 17.01.2011 – Agenţia de ştiri: “Lenta PMR” (Republica Moldova)
“Asalt asupra Estului: românismul agresiv îndreptat împotriva Transnistriei, Moldovei şi Ucrainei în secolul XX“
“Uniunea Moldovenilor şi o serie de alte asociaţii naţionale din Republica Moldovenească Nistreană pregătesc, în vederea publicării, o carte care ‘va demasca planurile expansioniste ale României, concepute încă din 1914, în legătură cu Moldova, Transnistria şi Ucraina’. Titlul provizoriu al cărţii este ‘Asalt asupra Estului: românismul agresiv îndreptat împotriva Transnistriei, Moldovei şi Ucrainei în secolul XX’. “
- 31.05.2011 Agenţia de ştiri: “Regnum” (Rusia):
Dacă ‘potaia’ românească va fi bolnavă, UE ‘o va arunca afară, o va da pe mâna hingherilor sau, în cel mai bun caz, o va eutanasia”
Deschiderea în Parlamentul European a unei reprezentanţe a Ţinutului Secuiesc, nerecunoscut de Bucureşti, a fost comentată pentru Agenţia ‘Regnum’ (31.05.2011) de politologul şi istoricul transnistrean Nikolai Babilungă:
‘(…) Mi se pare că acest fapt demonstrează, încă o dată, cât de slabă şi cât de instabilă este unitatea internă din unele state precum România. Clasa politică din această ţară nu ar trebui să se mai gândească, înainte de toate, la extinderea teritoriului spre est, pe baza Republicii Moldova, şi cu atât mai mult a autoproclamatei republici transnistrene şi Ucrainei. Ar trebui să se ocupe, cu adevărat, de consolidarea stabilităţii în propria ţară, poate chiar prin intermediul federalizării şi extinderii drepturilor şi împuternicirilor acelor teritorii, pe care România le-a invadat la începutul secolului XX (…).
Însă este puţin probabil ca vreun politician român să fie capabil să se ocupe serios şi în mod obiectiv de problemele ţării sale (…). Toţi sunt atât de orbiţi de miturile, de fabricaţie proprie, privind «marea naţiune română» şi «România Mare», (…) încât nu sunt capabili, pur şi simplu, să aibă o percepţie adecvată a realităţii. Aceştia vor continua (…) să predice dogma românismului agresiv, vor pretinde teritoriile vecinilor lor din est şi vor construi intrigi împotriva autorităţilor legitime din aceste state (…). Şi propria lor casă se surpă. Şi o dovadă în acest sens este deschiderea, la Bruxelles, a unei reprezentanţe a Ţinutului Secuiesc pe lângă Parlamentul European’. (…)'”
- 24.01.2012 – Agenţia de ştiri: “Mediafax”:
“Miting împotriva Unirii din 1859 în faţa Ambasadei României din Chişinău”
“Mai multe persoane s-au adunat în faţa Ambasadei României din Chişinău, denunţând Unirea din 24 ianuarie 1859.
Simpatizanţii Partidului ‘Patrioţii Moldovei’ au scandat’Trăiască Moldova Mare!’, exprimând nemulţumirea faţă de Unirea din 24 ianuarie 1859.(…)”
- 02.05.2012 Publicaţia: “YAM.MD” (Republica Moldova):
“Frontul lui Putin cere imperativ Chişinăului ‘să nu joace după cum îi cântă Bucureştiul'”
“Frontul Popular, o suprastructură politică creată de Vladimir Putin în preajma alegerilor parlamentare şi prezidenţiale din Federaţia Rusă, a expediat o declaraţie pe adresa Congresului Civic organizat (29.04.2012) de Partidul Comunistilor din Republica Moldova, în care se spune :
‘Cetăţeni ai Republicii Moldova, fiţi adevăraţi patrioţi ai neamului. Nu permiteţi ca ţara voastră să fie condusă de la Bucureşti. Apăraţi-vă independenţa şi statalitatea voastră’,
‘Românizarea cu orice preţ, revanşismul istoric, transformarea Republicii Moldova într-un avanpost al NATO, aceasta este politica actualei guvernări. Poporul rus este gata să ajute populaţia din Republica Moldova în formarea unui stat cu adevărat independent, bazat pe interesele cetăţenilor din Republica Moldova’, se mai adaugă în declaraţie. (…)”
- 17.05.2012 Agenţia de ştiri: “Unian” (Ucraina):
“În sudul Ucrainei continuă distribuirea de paşapoarte româneşti”
“Înainte de recensământul populaţiei din Ucraina, România face propagandă în rândul populaţiei moldoveneşti din regiunea Cernăuţi în favoarea schimbării apartenenţei sale naţionale cu cea română. Reprezentanţii societăţilor naţional-culturale moldoveneşti din Ucraina consideră că autorităţile de la Bucureşti adoptă o politică ‘antimoldovenească, xenofobă şi discriminatorie nedeghizată faţă de moldovenii din Ucraina’. (…) Liderii asociaţiilor culturale moldoveneşti din Ucraina solicită MAE ‘să avertizeze conducerea României că distribuirea, în continuare, de paşapoarte româneşti cetăţenilor ucraineni, intensificarea altor acţiuni de românizare a moldovenilor din Ucraina pot provoca conflicte interetnice şi conduce la destabilizarea întregii arhitecturi a securităţii europene’. (…)”
- 10.09.2012 Publicaţia”YAM.MD” (Republica Moldova):
“Patrioţii Moldovei’ vor organiza un marş, sub lozinca ‘Moldova noastră’, la Iaşi!”
“La ambasadele şi consulatele României vor fi organizate mai multe mitinguri care se vor desfăşura sub lozinca ‘Pentru Moldova!’. Acestea vor fi organizate de partidul ‘Patrioţii Moldovei’ şi vor avea loc la 16 septembrie în faţa reprezentanţelor diplomatice ale României de la Moscova, Sankt-Petersburg, Kiev, Odesa şi Chişinău.
Potrivit unui comunicat de presă al formaţiunii, ‘mitingurile sunt organizate de cetăţeni ai Republicii Moldova, care consideră că România promovează o politică antimoldovenească agresivă în regiune’.
”A venit vremea să-i amintim României despre teritoriile noastre, care au fost practic luate în anul 1859, prin manipulare şi alte metode şmechere..”
- 10.09.2012 Cotidianul: “Magyar nemzet”, MTI (Ungaria)
“Republica Moldova este o ţară cheie”
”Preşedintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, a afirmat în cadrul unei conferinţe de presă comune cu omologul său de la Chişinau, Marian Lupu, că Republica Moldova este ‘o ţară cheie’ şi că Ungaria poate acorda un sprijin mare pentru realizarea integrării ei în Uniunea Europeană. (…)”
- 10.09.2012 Publicaţia “YAM.MD” (Republica Moldova):
“Istoria românilor’ serveşte scopului de lichidare a Republicii Moldova”
“Curtea de Apel Chişinău a respins cererea Asociaţiei Istoricilor şi Politologilor ‘Pro-Moldova’, în care reclamanţii au solicitat anularea ordinului ‘Privind predarea istoriei românilor în sistemul învăţământului preuniversitar’. Membrii Asociaţiei ‘Pro-Moldova’ nu sunt de acord nici cu conţinutul, nici cu denumirea disciplinei, calificând acest curs drept xenofob şi naţionalist. ‘Acest manual provoacă ura interetnică şi ofensează demnitatea minorităţilor naţionale, fiind, de asemenea, unul antistatalist, deoarece nu recunoaşte poporul moldovenesc. Autorii manualelor consideră statul moldovenesc ceva întâmplător, iar Basarabia – drept pământ românesc. Însăşi denumirea – «Istoria românilor» – poartă un caracter nazist. Trebuie studiată istoria unei ţări, dar nu istoria unui popor’ (…) su aceste manuale au fost publicate din mijloacele Guvernului român, iar o parte din autori sunt cetăţenii României. (…)”
- 11.09.2012 Publicaţia: “YAM.MD” (Republica Moldova):
“Patrioţii Moldovei’: 16 septembrie poate deveni o duminică sângeroasă”
“Partidul ‘Patrioţii Moldovei’ a elaborat un plan de contracarare a acţiunilor unioniştilor care pledează pentru lichidarea suveranităţii Republicii Moldova. Astfel, vor fi create echipe de voluntari pentru apărarea patrimoniului istoric al Republicii Moldova, va fi organizat un congres internaţional istoric şi un congres naţional al forţelor promoldoveneşti. De asemenea, Partidul ‘Patrioţii Moldovei’ intenţionează să iniţieze un proces, la un tribunal internaţional, de condamnare a României pentru distrugerea statalităţii moldoveneşti şi genocid împotriva poporului Republicii Moldova. Totodată, reprezentanţii formaţiunii consideră că organizarea pe 16 septembrie în centrul Chişinăului a marşului unioniştilor ar putea provoca vărsări de sânge. ‘Suntem convinşi că unioniştii au nevoie de vărsare de sânge pentru a demonstra că patrioţii duc un război agresiv şi au mers chiar până la uciderea unioniştilor în timpul confruntărilor. După aceste vărsări de sânge, Guvernul nostru se va adresa celui român cu solicitarea de a introduce forţe pentru a aplana conflictul. Guvernul nostru antipopular are toate înţelegerile necesare cu partea română privind apărarea comună a statalităţii şi intervenţia în caz de tulburări în masă şi răscoale. Insă, ştim prea bine că aici vor veni nu trupele române, dar cele ale NATO, iar americanii vor face regula, la fel cum o fac acum în Siria’, a declarat vicepreşedintele Partidului ‘Patrioţii Moldovei’, Alexandr Dobrea.”
- 12.01.2013 Publicaţia: “YAM.MD” (Republica Moldova) si Adevarul.md:
“Distrugerea României este o cauză nobilă”
“Andrei Safonov, analist politic de la Tiraspol şi fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, susţine într-un comentariu pe site-ul ‘nr2.ru’ că a venit momentul potrivit pentru dezmembrarea României. ‘Faptul că la 13-14 ianuarie la Cernăuţi va avea loc o întâlnire a miniştrilor de externe ai Ucrainei şi Rusiei – Leonid Kozhar şi Serghei Lavrov – nu este întâmplător. România are pretenţii pentru nordul Bucovinei. Aşa că pe lângă reglementarea transnistreană nu este exclus că Moscova şi Kievul vor discuta şi despre coordonarea eforturilor de luptă contra expansionismului românesc’, afirmă politologul de la Tiraspol. Acesta susţine că a trecut timpul paşilor mărunţi. ‘Chiar dacă Rusia şi Ucraina îşi vor unifica eforturile contra urmaşilor lui Ion Antonescu, aceasta nu va da niciun rezultat’. Aceasta pentru că România are o diplomaţie foarte profesionistă şi aliaţi puternici în persoana U.E., S.U.A. şi N.A.T.O.
‘Trebuie să spunem deschis: singurul mod de a scăpa odată şi pentru totdeauna de pericolul românesc – aceasta este încetarea existenţei statului român şi dispariţia sa de pe harta politică a lumii’, declară Safonov.
“ (…)Pentru ‘această cauză nobilă’ ar trebui să-şi unească eforturile toate statele care au de suferit de pe urma Bucureştiului – Rusia, Ucraina, Serbia, Ungaria, Bulgaria şi Republica Moldova. Safonov descrie pe scurt şi modul cum poate fi distrus statului roman:
Moldova de peste Prut ar putea fi stat separat sau să se unească cu Republica Moldova, dar fără Transnistria. Ucraina ar urma să-şi extindă teritoriul încorporând regiunile unde locuiesc ucraineni, iar Moscova ar putea institui un patronaj asupra minorităţii ruse din România. Ungaria are tot dreptul de a prelua ‘pământurile istorice’, adică Transilvania, iar Bulgaria o parte din Dobrogea.
Astfel se creează premise pentru restabilirea Valahiei, care poate chiar reveni la monarhie (…) astfel România din vânător se transformă în vânat şi doar dispariţia de pe harta lumii a României este singura soluţie pentru o viaţă mai liniştită în regiune.”
- 10 ianuarie 2012 – Jurnalul Naţional 27 01.2013:
“(…) Csibi Barna l-a comemorat pe Ştefan cel Mare la Chişinău”
Începutul anului 2013 l-a găsit pe Csibi la Chişinău. În data de 10 ianuarie, el l-a comemorat pe Ştefan cel Mare, alături de membrii organizaţiilor “Scutul Moldovenesc” şi “Mişcarea de Tineret Voievod”, cu ocazia împlinirii a 538 de ani de la bătălia de la Podul Înalt (judeţul Vaslui). “Am marcat 538 de ani de la lupta în care voievodul legendar al Moldovei a reuşit cu o oaste de 40.000 de suflete, printre care şi un contingent numeros de secui, să învingă oştirea otomano-valahă condusă de Suleiman Paşa”, a declarat Csibi Barna.
El a depus o coroană la statuia lui Ştefan cel Mare, a oferit declaraţii şi s-a recomandat a fi “un oaspete din România”. “Împotriva armatei otomane şi a valahilor au luptat patrioţii moldoveni împreună cu 5.000 de secui. Şi eu sunt secui şi am venit să îi susţin pe moldoveni”.
În loc de concluzie a acestei prime părţi a cronicii faptelor, un remember necesar, care înlătură orice îndoială că scenariul geopolitic la care ne referim ar fi lipsit de o bază cât se poate de reală, avertismentul preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin.
Vorbind despre Kosovo la cel de al 20-lea summit Rusia-Uniunea Europeană de la Lisabona, din anul 2007, liderul de la Kremlin a făcut aluzie la posibilitatea revendicării Transilvaniei şi Dobrogei de către Ungaria şi Bulgaria.
La numai o zi după ce România a fost menţionată de preşedintele SUA, George W. Bush, drept unul din statele aflate în ţinta Iranului, Vladimir Putin a menţionat ţara noastră pe lista ţărilor europene care se confruntă cu provocări de natură separatistă. Reiterând poziţia Moscovei în cazul Kosovo, liderul rus le-a sugerat omologilor europeni o abordare mai flexibilă, în spiritul dreptului internaţional, făcând trimitere la problema bască din Spania, respectiv la cea flamandă din Belgia şi, nu în ultimul rând, la “potenţiala problemă” a maghiarilor şi bulgarilor din România. Practic, Putin a făcut o aluzie directă la posibilitatea fragmentării României prin eventualele revendicări ale Transilvaniei şi Dobrogei.
Băsescu a descoperit ce români îl “simpatizează”
Traian Băsescu, plecat în aceste zile în Chile pentru un summit internațional, a descoperit cine îl iubește. Printre hăhăieli, și alte griji precum numirea procurorilor-șefi, Băsescu i-a spus unei românce stabilită în Insula Capului Verde cine îl simpatizează pe el: “Toţi românii care locuiesc afară mă simpatizează, am probleme cu cei din interior. Iar ungurii votează cu mine totdeauna, Covasna, Harghita..”, a declarat hăhăind preşedintele.
- Regionalizarea: pre-conditia GUVERNULUI MONDIAL/ Federalizarea Europei si faramitarea statului national
- Radu Portocala: REGIONALIZAREA SI FEDERALIZAREA ROMANIEI erau si pe agenda GERMANIEI NAZISTE. De la al treilea Reich si URSS la UE sau DINAMICA DEZMEMBRARII
- Acad. Dinu C. Giurescu si Prof. Radu Baltasiu despre STATUTUL MINORITATILOR SI LEGEA EDUCATIEI – metode de dezintegrare a statului national roman (VIDEO)
- Prof.univ. Ioan Scurtu: Scurta istorie a DISTRUGERII ROMANIEI si a PROPAGANDEI ANTI-ROMANESTI. Ni se pregateste SCENARIUL KOSOVO?
- Ilie Serbanescu: ROMANIA HĂRTĂNITĂ SI, IN CURAND, DEZMEMBRATĂ DE PUTERILE COLONIALE
- Lectia de istorie a prof. acad. Dinu C. Giurescu, de la “Punctul de intalnire”, transcrisa integral: “In aceste zile se joaca integritatea teritoriala a Romaniei, se joaca stabilitatea ei! FIECARE DINTRE NOI AR TREBUI SA SPUNA NU!”
- (Video) ACAD. DINU GIURESCU DESPRE DESFIINTAREA JUDETELOR SI NU NUMAI: “Statul de astazi apara pe altcineva… nu Romania”
- REGIONALIZAREA si boicotul UDMR
- Laszlo Borbley: conceptul de STAT NATIONAL E PERIMAT/ Adrian Majuru: DEMISTIFICAREA utopiei periculoase a AUTONOMIEI TINUTULUI SECUIESC
- Radicalizarea maghiarilor cu complicitatea UDMR: de la autonomia Tinutului Secuiesc la FEDERALIZAREA ROMANIEI si REFACEREA “CADRULUI IMPERIAL” (HABSBURGIC?)
- Frunda: Romania sa o lase mai usor cu STATUL NATIONAL/ Miting in apararea STEAGULUI SECUIESC/ Manualul ISTORIA SECUILOR, lansat si la Sfantu Gheorghe
- VIKTOR ORBAN incoloneaza ungurii din Romania sub sloganul: “AUTONOMIA, SINGURA SOLUTIE ACCEPTABILA”
- Partidul Popular Maghiar militeaza pentru FEDERALIZAREA Romaniei, Transilvania regionala si Partium AUTONOM/ Liderul PPMT invoca personalitatea politica ce are idei similare: TRAIAN BASESCU!
- PRESEDINTELE UDMR: “Autonomia Tinutului Secuiesc se va realiza”/ Traian Basescu in secuime: UNGURIMEA INTELIGENTA SI MUNCITOARE vs. ROMANIMEA PROASTA SI LENESA
- TABARA TINERETULUI MAGHIAR ARDELEAN DE LA HARGHITA cu extremistii de la JOBBIK si mesajul unui oficial ungur: AUTONOMIA TINUTULUI SECUIESC ESTE INEVITABILA
- LIDERI ai comunitatii maghiare indeamna la INTOLERANTA ETNICA si RASISM. Baia Mare, denumita „cetate ungureasca”
- Pe fata: vicepremierul Ungariei sustine AUTONOMIA TERITORIALA A MAGHIARILOR SI PE TRAIAN BASESCU
- PROVOCAREA MAGHIARA si agentul KOVER. Presedintele Ungariei contesta TRIANONUL
- TINUTUL SECUIESC: o bomba cu ceas [REPORTAJ]
- Politicienii dau cu pensula pe ochii oamenilor: CHIAR VOR SECUII AUTONOMIE?
- Ioan Mircea Pascu, eurodeputat: LASZLO TOKES, agent teleghidat, PROPULSAT DE PRESEDINTELE TRAIAN BASESCU si cu agenda autonomista la Bruxelles
- PREMIERUL MAGHIAR VIKTOR ORBAN, LA BAILE TUSNAD: “Dubla cetatenie este un pas spre unificare”/ LASZLO TOKES: “Cerem autonomia Ardealului, a Tinutului Secuiesc si a regiunii Partium”
- Declaratii provocatoare ale oficialilor unguri la Universitatea de Vara Baile Tusnad: ”AVEM NEVOIE DE UNIFICAREA NATIUNII MAGHIARE” si ”TINUTUL SECUIESC AR INTARI SUVERANITATEA ROMANEASCA”
- NOUA ORDINE EST-EUROPEANA A BERLINULUI, independenta Rep. Moldova si cum a semnat Romania TRATATUL PRIVIND FRONTIERELE DIN 2010
- Dan Dungaciu confirma implicit SCENARIUL FEDERALIZARII MOLDOVEI DE GERMANIA SI RUSIA
*
Doneaza pentru filmul "Scrum"
La ce conducatori avem nici nu ma mir daca se va intampla asa.
Defapt Parintele Arsenie Boca a si prezis ca “intr-o noapte, catre ziua, ne vor ocupa trei tari: Ungaria, Bulgaria si Rusia.”
Au mai schimbat românii, jugul de lemn otoman cu jugul de fier austriac! Acum au schimbat „jugul” de lemn al socialismului cu jugul de fier al occidentului capitalist și capitalismului. Regionalizare = un fel de fărîmițare, feudalizare.
Cel mai mare pericol pentru statul român, nu-i altceva decît nerozia și cretinismul celor ce-l conduc.
sa ne rugam fratilor!
nu conducatorii sunt problema ci cele 19 milioane de avorturi, vanatoarea de distractii tembele, alienarea tinerilor, frica si lipsa de solidaritate si de dragoste per ansamblu. Ganditi-va: ce natiune am fi fost daca eram cu 19 milioane mai multi?
Ganditi-va ce natiune am fi fost daca am fi avut macar armata din 89? Cu generali gata sa doboare orice misca? Dar ne batem joc de traditie, de religie, de marile naostre valori. Dar nu avem voie sa DEZNADAJDUIM! na putem trezi chiar azi, putem sa incepem antrenamentele chiar acum: antrenamente ale spiritului desigur: rugaciune, mila si dragoste fata de cei din jurul nostru. Avem mai multi sfinti decat oricare neam! Calcam pe osemintele lor la tot pasul. Sa-l luam de model, si fiecare sa faca la locul lui macar un milimetru inspre bine. Il avem pe parintele Arsenie Boca care sta chiar acum si ne inspira. Avem mii, sute de mii de alti martiri doar din ultimul secol. Il avem pe Atanasie Todoran, mare exemplu! Cine are asa armata de partea lor? Nu gresesc daca zic nimeni inafara de noi, romanii. FRUNTEA SUS!
Te doare sufletul!!!! Ar trebui sa ne mutam toti acolo sa-i sprijinim pe fratii nostrii! Va dati seama ce-ar face cu sarmanii romani daca ar obtine autonomia!!!
http://jurnalul.ro/stiri/observator/mihai-gadea-si-antena-3-reclamati-de-consiliul-judetean-covasna-la-cna-635650.html
http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/reconfigurarea-europei-care-sunt-cele-doua-state-care-vor-schimba-harta-batranului-continent-177.html
Dobrogea nu prea vad ce treaba are cu Bulgaria,pe teritoriul dobrogean care se afla sub jurisdictia Romaniei nu exista populatie de nationalitate bulgara.Teoretic daca s-ar intampla acest lucru Dobrogea ar fi tot populata de romani.
@andy:
Ca populatie n-are treaba, insa ca teritoriu e revendicat sau macar e in memoria lor revizionista, cam in acelasi mod ca Transilvania de unguri.
http://advocacy.ro/
SINTEZA
CADRUL GENERAL AL AUDIERII PUBLICE
Regionalizarea României prezintă perspective, mize și oportunități reale, istorice pentru fiecare cetățean, dar și provocări pe măsură.
,,Agenda Teritorială a Uniunii Europene 2020 – Spre o Europă inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, compusă din regiuni diverse” (ATUE 2020), adoptată în 19 mai 2011, reafirmă drept obiectiv comun al UE coeziunea teritorială.
,,Considerăm că obiectivele UE definite în Strategia Europa 2020 pentru creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii pot fi îndeplinite doar dacă se ia în considerare dimensiunea teritorială a strategiei, întrucât oportunitățile de dezvoltare variază de la o regiune la alta.”[1]
În prima parte a anului 2013, România trebuie să fundamenteze şi să stabilească care îi sunt obiectivele tematice de dezvoltare pentru perioada 2014–2020.
În baza unui Cadru Strategic Comun al Comisiei Europene, România va trebui să elaboreze, în cooperare cu partenerii de dialog, precum şi în dialog cu Comisia Europeană, un set de documente de programare, între care Contractul / Acordul de Parteneriat, respectiv documentul strategic naţional care fundamentează și stabilește obiectivele tematice de dezvoltare ale României pentru perioada 2014-2020, inclusiv cu alocarea indicativă a fondurilor europene destinate țării noastre pentru noul ciclu bugetar european de 7 ani.
În acest context, Academia de Advocacy a inițiat, la Timișoara, în data de 23 noiembrie 2012, audierea publică cu tema ,,REGIONALIZAREA ROMÂNIEI – DE CE?”, considerând necesară și oportună declanșarea unui proces real, consecvent și gradual de largă consultare publică pe tema regionalizării României. De ce? Pentru a evidenția valoarea și forța deciziilor publice fundamentate și legitimate prin consultare publică și, mai ales, pentru a se vizibiliza rolul și potențialul real al implicării celor interesați în procesul de formulare și luare a deciziilor publice.
Audierea publică ,,Regionalizarea României – De ce?” a avut drept obiectiv general relansarea temei regionalizării pe agenda publică pornind de la noi premise, respectiv pornind strict de la analiza și dezbaterea publică a rolului, nevoii și oportunității regionalizării României. Numai în contextul identificării și stabilirii clare a nevoii, dacă ea există, dezbaterea publică poate continua despre modalități, criterii, etape, riscuri, beneficii.
Astfel, în data de 23 noiembrie 2012, în cadrul audierii publice ,,Regionalizarea României – De ce?”, organizată la Timișoara, Academia de Advocacy a invitat pe toți cei interesați să își exprime argumentat punctul de vedere, prin răspunsul în scris la următoarele întrebări:
Are nevoie România de regionalizare? De ce?
Ce tip de decizii și competențe sunt necesar a fi transferate la nivel regional?
Cum ne organizăm pentru un proces durabil și eficient al regionalizării?
Cum pot regiunile să sporească coeziunea socială, economică și teritorială a țării și care sunt riscurile să o submineze?
Audierea publică este o procedură transparentă şi riguroasă, de colectare de opinii fundamentate, prin care orice grup, organizaţie, instituţie şi persoană fizică interesată îşi poate aduce contribuţia în definirea şi adoptarea politicilor publice de interes local, naţional şi internațional. În acest scop, organizatorii pun la dispoziția celor interesați o bibliografie publică consistentă, din care extrag o premisă riguroasă de dezbatere, denumită motivație, pe baza căreia cei interesați își pot formula opinii argumentate. Detalii asupra procedurii, a regulamentului de participare, a bibliografiei și a altor elemente organizatorice se regăsesc la http://www.advocacy.ro și http://www.implicat.info. În scopul realizării unei cât mai largi consultări publice, Academia de Advocacy a transmis peste 2.500 de invitații directe în medii diverse, complementare, direct implicate și/sau interesate de problematica regionalizării. În demersul de structurare a grupurilor de interese, s-au avut în vedere atât decidenți publici și lideri politici locali, regionali, naționali și europeni, cât și reprezentanți din toate mediile societății civile, locale și naționale. De asemenea, pentru a asigura caracterul absolut deschis al audierii publice inițiate și pentru a facilita implicarea tuturor celor interesați de tematica regionalizării, Academia de Advocacy a adresat invitația și prin anunț în media scrisă națională, prin informări succesive pe canale social media (site-uri, facebook, twitter, blog-uri) și prin afișarea outdoor pe panou electronic în Timișoara. Invitația a fost multiplicată substanțial, prin retransmiterea către diverse alte grupuri interesate, cu precădere de către membrii activi ai rețelei celor 800 de beneficiari ai proiectului strategic al Academiei de Advocacy ,,Partener Activ și Implicat”.
STRUCTURAREA ȘI ORGANIZAREA OPINIILOR COLECTATE
Tematica regionalizării României și acțiunea de mobilizare coordonată de Academia de Advocacy, în scopul implicării reale a părților interesate în audierea publică, au generat colectarea, conform procedurii de audiere publică, a 251 de opinii scrise conținând răspunsuri la întrebările motivației audierii publice. Acestea sunt prezentate public la http://www.advocacy.ro şi http://www.implicat.info.
Organizarea opiniilor colectate a urmărit:
aria de acoperire geografică a celor interesați de subiect;
structurile societății civile și ale mediului politic, interesate de tematica pusă în discuție;
organizarea opiniilor pro regionalizare, împotriva regionalizării și a celor indeciși încă.
numărul și structura celor care au susținut verbal opinia scrisă, transmisă deja ante eveniment.
Având în vedere specificitatea temei regionalizării, din perspectiva teritorial geografică analiza opiniilor scrise colectate evidențiază proveniența acestora din toate regiunile de dezvoltare ale țării, respectiv din 31 de județe ale țării, răspunzând criteriului relevanței prin prisma acestui criteriu.
În ceea ce privește structura opiniilor, 86% reprezintă ponderea opiniilor scrise colectate din partea societății civile, respectiv 217 opinii, iar 14% reprezintă ponderea opiniilor scrise ale decidenților politici, respectiv 34 de opinii.
Raportat la domeniile de activitate ale depozanților, opiniile scrise ale reprezentanţilor societăţii civile relevă următoarea distribuţie: reprezentanţi ai ONG urilor – 62 de depoziţii, ai sistemului de învăţământ – 35 de depoziţii, ai mediului de afaceri – 60 de depoziţii, ai sindicatelor – 24 depoziţii, cetăţeni – 15 depoziţii. Dintre cele 8 Agenții de Dezvoltare Regională, direct interesate de subiectul regionalizării, 4 s-au implicat prin formularea opiniei scrise, respectiv agențiile din regiunile Vest, Centru, Sud – Vest și Nord – Est.
Structura opiniilor scrise exprimate de către decidenţii politici reliefează un spectru destul de larg de instituții şi nivele de decizie, şi anume: decidenţi locali – 12 depoziţii, consilii judeţene – 7 depoziţii, ministere – 3 depoziții, parlamentari și europarlamentari – 8 depoziţii, urmaţi de membri ai unor partide politice şi candidaţi în alegerile parlamentare.
Analizând cele 251 de opinii scrise colectate prin prisma poziționării față de oportunitatea sau nu a eventualei regionalizări a României, a rezultat următoarea structură:
77,29%, respectiv 194 de opinii scrise pro-regionalizare;
14,34%, respectiv 36 de opinii scrise contra-regionalizare;
8,37%, respectiv 21 de opinii scrise colectate ale celor indeciși sau care nu doresc să își asume o poziție inechivocă în acest moment al consultării publice.
Pentru susţinerea verbală a depoziţiilor în timpul audierii publice s-au înscris 41 de vorbitori. Numărul efectiv al vorbitorilor care şi-au susţinut și potențat public depoziţia s-a ridicat la 36 de persoane, ceea ce reprezintă 14,4% din numărul total al celor care au prezentat o depoziţie scrisă, procedura audierii publice impunând cerinţa depunerii în prealabil a unei depoziţii scrise pentru susţinerea verbală în timpul evenimentului propriu-zis. Fiecare dintre vorbitori a avut la dispoziţie un timp alocat egal, limitat la 3 minute, judicios contorizate, pentru susţinerea publică a depoziţiei, ceea ce a creat şanse egale pentru toţi cei înscrişi.
Dintre cei 36 de depozanți vorbitori:
11 au fost decidenți politici, respectiv 1 europarlamentar, 1 parlamentar, 2 reprezentanți de Consilii Județene, 5 decidenți locali (primari, consilieri locali) și 2 membri de partid;
25 de reprezentanți ai societății civile, respectiv:
1 reprezentant al Agenției de Dezvoltare Regională Vest,
10 reprezentanți ai mediului de afaceri,
7 reprezentanți de ONG-uri,
2 reprezentanți de sindicate,
5 reprezentanți ai sistemului de învățământ.
Este de subliniat că procedura de audierea publică nu reprezintă o tehnică de realizare a unei anchete de opinie sau sondaj. Prin urmare, nu are importanţă şi nici relevanţă ştiinţifică ponderea cu care îşi marchează prezenţa fiecare dintre categoriile de depozanţi subliniate mai sus. Mult mai importante, în contextul preocupărilor, sunt argumentele care se aduc fie de o categorie, fie de cealaltă, de preopinenţi, argumente ce se pot constitui pe mai departe într-o bază de documentare a unor decizii viitoare, în raport cu tema supusă consultării şi dezbaterii publice.
CUPRINSUL RAPORTULUI SINTEZĂ
În baza tuturor acestor documente specifice audierii publice, conform procedurii, redăm în cele ce urmează sinteza opiniilor scrise colectate de către Comisia de Inițiere a audierii publice și sintetizate, structurat în jurul întrebărilor audierii publice, de către Comisia de Experți a acesteia.
Întrebarea nr.1
Are nevoie România de regionalizare? De ce?
La această primă întrebare a audierii publice, considerată izvor sau condiționalitate pentru toate celelalte întrebări ale audierii, și nu numai, s-a colectat un număr de 194 de opinii (depoziții) afirmative cu privire la nevoia de regionalizare a României.
Alături de acestea, s-a mai colectat un număr de 36 de opinii (depoziții) negative, care nu susțin nevoia de regionalizare a României.
Până la totalul de 251 de opinii (depoziții) scrise colectate, au mai fost 21 de opinii (depoziții) ale celor indeciși sau care nu își asumă public niciuna din poziții – pro sau contra.
Analiza comparativă a argumentelor fiecărui grup de interese astfel coagulat – în raport de poziționarea față de tema regionalizării României – oferă oportunitatea fundamentării reale, pertinente, pe fond a deciziilor publice viitoare în privința etapelor și temelor ulterioare de dezbatere publică, atât pentru decidenți, cât și pentru experți și societatea civilă, în general.
Principalele argumente care susțin ideea și nevoia de regionalizare a României, sintetizate în cele ce urmează, în ordinea importanței lor, prin prisma frecvenței cu care au fost enunțate în opiniile scrise colectate și analizate, sunt:
eficientizarea procesului decizional public și, implicit, o mai bună gestionare a resurselor publice, precum și a tuturor resurselor disponibile, în general, limitate și constant insuficiente în raport cu nevoile, argument susținut de o serie de alte argumente specifice subsecvente, cum ar fi:
reducerea costurilor și a birocrației în sistemul administrativ public în general, prin simplificarea și optimizarea administrației publice, în contextul regionalizării;
corelarea deciziilor publice cu nevoi și probleme specifice, precum și cu oportunități de dezvoltare specifice, diferite și diverse de la o regiune la alta;
necesitatea susținerii și chiar a accelerării descentralizării din mai multe puncte de vedere:
economic: un management regional competent și motivat, cu un instrument legislativ corespunzător și flexibil ar trebui să reușească creșterea nivelului economic al regiunii mult mai bine decât actuala formulă de organizare constrânsă legislativ și deseori decizional la nivel național;
financiar: gestionarea regională aproape în totalitate a veniturilor și cheltuielilor, centralizarea națională doar a unei părți din veniturile regionale, în scopul menținerii în funcțiune a instituțiilor naționale, eliminarea pierderilor financiare datorate unor decizii politice de redirecționare, către instituții și entități inutile sau neperformante, a unei părți din venituri;
administrativ: actualul mecanism administrativ este ineficient și mare consumator de resurse; structura ierarhică a administrației României nu este stufoasă, însă modul de funcționare este adesea sincopat, lipsit de suplețe și perceput drept costisitor; la nivel regional se pot organiza aparate administrative eficiente, cu minim de resurse umane, dar puternic informatizate;
transparentizarea actului decizional public și o mai mare și mai bună accesibilitate la informații de interes public, datorită apropierii de cetățean și nevoile sale, comparativ cu nivelul național, fapt ce va induce și:
o mai mare responsabilizare a decidenților;
reducerea corupției în administrația publică;
incapacitatea actualelor structuri administrativ-politice de a colabora și coopera pe palierul interjudețean / regional;
creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene, corelat cu o mai eficientă și eficace utilizare a acestor fonduri, prin:
posibilitatea integrării proiectelor mici, disparate la nivel local, în proiecte strategice, de anvergură la nivel regional;
prin extragerea lecțiilor învățate din perioada experiențelor 2007-2013;
stimularea și susținerea dezvoltării economice, în general, și, implicit, prin aceasta reducerea disparităților și decalajelor economice interjudețene și interregionale;
din acest punct de vedere, esențial este obiectivul general de dezvoltare a resurselor umane, promovarea ocupării și a incluziunii sociale, în baza experiențelor știut fiind faptul că, economia locală nu poate prezenta o diversitate și specificitate corespunzătoare așteptărilor cetățenilor, iar cetățenii își cunosc și recunosc capacitatea de mobilitate profesională și geografică și o valorifică ca atare, în măsura oportunităților existente, cu precădere într-un areal maximal regional;
simplificarea accesului la resurse a mediului de afaceri autohton;
nevoia de identificare identitară, precum și nevoia de notorietate a regiunilor, esențiale pentru întărirea spiritului de apartenență, încredere și solidaritate a populației, toate acestea contribuind la potențarea și nu împotriva identității naționale a statului român unitar;
facilitarea interacțiunilor socio-economice la nivel regional este importantă.
Ministerul Afacerilor Europene, în depoziția transmisă Comisiei de Inițiere a audierii publice, menționează faptul că, ,,regionalizarea (modificarea organizării administrativ-teritoriale) este o decizie naţională majoră, care are impact asupra planificării dezvoltării economico-sociale naţionale în ansamblu (inclusiv privind selectarea priorităţilor de finanţare din fonduri europene), asupra sistemului de gestiune a fondurilor UE post-2013 şi, potenţial, asupra sistemului de cofinanţare, în măsura în care acest proces se concretizează în constituirea unor structuri administrativ-teritoriale la nivelul noilor regiuni.”
Ministerul Afacerilor Europene este autoritatea publică responsabilă cu elaborarea proiectului Contractului / Acordului de Parteneriat cu Comisia Europeană de fundamentare şi stabilire a obiectivelor tematice de dezvoltare ale României, pentru alocarea indicativă a fondurilor europene în perioada 2014–2020.[!!! n.utz]
[!!!]
Principalele argumente enunțate împotriva ideii și nevoii de regionalizare a României sunt sintetizate în cele ce urmează, în ordinea importanței lor, prin prisma frecvenței cu care au fost enunțate în opiniile scrise colectate și analizate:
accentuarea disparităților interregionale, pe fondul dezvoltării accentuate și disproporționate a marilor aglomerări urbane și a capitalelor de regiuni, în detrimentul localităților periferice ale acelorași regiuni, în detrimentul orașelor mici și a zonelor rurale;
pierderea locurilor de muncă în instituțiile administrative vizate de procesul regionalizării;
nivelul ridicat al costurilor pe care le implică procesul complex și îndelungat al regionalizării României, costuri ce vor fi suportate din resurse publice, deci din banii contribuabililor;
momentul nepotrivit, în primul rând corelat cu contextul actual al crizei economice globale, dar și din perspectiva planificării noului ciclu bugetar european, momentul fiind apreciat ca fiind tardiv sub acest aspect;
fezabilitatea și chiar oportunitatea decuplării obiectivului descentralizării de cel al regionalizării, pe ideea că o bună descentralizare decizională se poate realiza și în afara procesului de regionalizare;
creșterea birocrației, datorită multiplelor schimbări legislative necesare, precum și datorită etapelor indispensabile ale tranziției de la actuala formă de organizare administrativă spre cea regională;
teama de riscul federalizării României, a enclavizării anumitor zone ale țării, a pierderii identității naționale, istorice, a federalizării chiar a UE, corelate cu suspiciunea legată de poziționarea contra regionalizării a unor state membre ale UE, precum și a unor politicieni autohtoni;
nesoluționarea problemei calității și eficienței dialogului cu decidenții, chiar dacă din punct de vedere geografic aceștia vor fi mai aproape fizic de cetățeni în eventualitatea unui proces al regionalizării, comparativ cu nivelul național.
Între argumentele pro și contra balansează un număr de 10 depozanți, care nu au adoptat o poziție clară, neechivocă nici într-un sens, nici în altul.
Alături de aceștia, mai există o categorie de 11 depozanți care nu și-au asumat public o poziție pro sau contra. Printre argumentele invocate în acest caz se numără:
nevoia de studii și analize de impact a unor alternative de regionalizare a României;
lipsa unui proiect sau pachet legislativ concret privind regionalizarea;
slaba informare a populației cu privire la acest subiect.
CONCLUZIILE privind nevoia de regionalizare a României
Având în vedere că răspunsul la această întrebare reprezintă fundamentul analizării stadiului de înțelegere asupra demarării sau nu a unui proces de regionalizare, Comisia de Experți evidențiază caracteristica principala de diversitate, extrasă din analiza celor 251 de depoziții colectate. Pe acest considerent, multitudinea de argumente poate fi, la rândul ei segmentată pe mai multe categorii, respectiv argumente (şi contra-argumente) de ordin general şi, respectiv argumente specifice de natură: istorică, economică, socială şi demografică, culturală şi de tradiţii, politice şi administrative şi, nu în ultimul rând, argumente de ordin democratic, etc. Nu lipsesc nici argumentele care traversează ca o orizontală aceste categorii identificate. (Anexa 2) Totodată, se remarcă că nu lipsește nici categoria argumentelor care, în fapt, ţin mai mult de supoziţii, deziderate, aşteptări şi nu reprezintă factori de influenţă, în sensul unei analize de cauzalitate între fenomenul regionalizării administrative – teritoriale şi aceste motivații invocate de participanţi în unele de luări de poziţii.
Nu lipsesc nici opinii în care un argument evidenţiat ca fiind favorabil să fie perceput de un alt depozant ca fiind din categoria contrară. Astfel, ca exemplu, regionalizarea este văzută ca un factor integrator şi catalizator pentru coeziunea socială şi economică a României în UE, în timp ce tot regionalizarea este percepută ca un factor de dezagregare socială şi economică şi ca o vulnerabilitate la adresa integrării în UE.
În cuprinsul depoziţiilor este împărtășit faptul că, necesitatea reformei administrative – teritoriale a devenit un fapt acceptat, atât de către societatea civilă, de mediul academic, dar şi de autorităţile publice, care şi-au propus, într-o primă etapă, adoptarea unor măsuri concrete cu privire la procesul de descentralizare. Se subliniază faptul că, primele schimbări semnificative în întărirea democraţiei locale au avut loc doar după anul 2000, când judeţele au început să preia din ce în ce mai multe atribuţii de la guvernarea centrală, fiind în mod paralel întărită şi legitimitatea lor democratică, ca urmare a alegerii prin vot direct a preşedinţilor de consilii judeţene. (…) În schimb, regiunile au rămas şi astăzi nişte entităţi fără legitimitate democratică, cu scop pur statistic şi de implementare a politicilor de dezvoltare.
Totodată, se asumă că regionalizarea, la nivel european, nu numai în România, va reforma fundamental relațiile dintre UE și Statele Membre, pe de o parte, și relațiile dintre fiecare dintre acestea și diversele entități regionale de pe teritoriul lor, pe de altă parte.
La nivelul unei regiuni poate fi valorificat mai eficient parteneriatul pe tot lanțul de planificare, implementare și monitorizare a unei politici publice (fenomen vizibil mai ales în cazul unor state mari, cum este România). De asemenea, aplicarea principiului subsidiarității constituie o contribuţie importantă la construcţia unei democraţii autentice în România, bazate pe legitimitate egală a diferitelor niveluri de putere: local, judeţean, regional şi naţional. Prin urmare, e nevoie de un transfer real de putere dinspre Bucureşti spre entităţi mai mici, care pot gestiona eficient resursele, iar aceste entităţi pot fi regiunile.
Se admite faptul că, regionalizarea este în primul rând o problemă naţională, care necesită discutarea şi armonizarea întregii ei suite de abordări şi nuanţe specifice: precauţii privind intenţiile naţionaliste[!!!], rezerve faţă de federalizare, grija pentru păstrarea tradiţiilor, pentru menajarea identităţii locale, pentru păstrarea unui nivel eficient de reprezentativitate administrativă şi politică a oamenilor, etc. Pe lângă toate acestea, apare apoi componenta costurilor cu care se va derula o astfel de reformă administrativ – teritorială în raport cu beneficiile prezumtive.
Prezenta secţiune a Raportului s-a focalizat pe un efort de sinteză în condiţiile menţinerii conformităţii calitative asupra opiniilor exprimate de către participanţi şi nu a interpretării acestora.
Întrebarea nr.2
Ce tip de decizii și competențe sunt necesar a fi transferate la nivel regional?
Întrebarea a doua a audierii publice a avut drept scop colectarea de opinii, scrise și verbale, referitoare la modelul optim de regionalizare.
Toți cei care au conchis recunoscând și admițând nevoia de regionalizare a României, respectiv cei 194 de depozanți ai audierii publice, au fost invitați să contribuie mai departe la procesul de consultare publică declanșat, prin adresarea, de asemenea argumentată, și a următoarelor întrebări din motivația audierii publice.
Opiniile analizate de către membrii Comisiei de Experți s-au structurat în jurul următoarelor aspecte cheie:
sensul și cadrul transferului de putere;
gradul și modul de concret de realizare a transferului de putere;
gradul și modul de valorificare a structurilor administrative existente, pe diferite nivele.
În general, este acceptată și promovată ideea necesității transferului real și semnificativ de putere de la centru spre nivelul regional. Într-o pondere mai mică este susținută și necesitatea realizării unui transfer de putere dinspre nivelul județean/local spre cel regional.
În privința structurii instituționale care să preia la nivel regional puterea decizională, ideile colectate sugerează, în ordinea importanței prin prisma frecvenței apariției lor, următoarele:
nevoia unui for executiv, cu putere decizională, dar fără putere legislativă, care să elaboreze, planifice și implementeze strategia specifică regiunii administrate;
nevoia unui for legislativ[!], cu rol de reprezentare a cetățenilor regiunii în procesul decizional public, for care poate fi:
conform opiniilor majoritare pe acest subiect, ales prin votul direct al cetățenilor;
sau
conform unor opinii minoritare, numit sau ales din rândul aleșilor de la nivelele administrative inferioare (local / județean).
Majoritatea propunerilor inclină spre necesitatea unui for legislativ cu putere de a promulga legislație în conformitate cu cadrul stabilit de legislația națională și doar o minoritate a opiniilor apreciază oportună împuternicirea forului legislativ regional cu putere de a promulga legislație primară.
(legislaţia primară reprezintă izvorul originar de drept, se află la vârful ordinii juridice şi are prevalenţă asupra oricărui alt izvor de drept n.utz!)
În privința modului concret de realizare a transferului de putere la nivel regional, majoritatea opiniilor apreciază oportună complementaritatea transferului de putere în plan administrativ cu cel din plan economic, financiar, fiscal, și nu numai.
Referitor la gradul transferului de putere, opiniile sunt împărțite relativ echilibrat între:
oportunitatea descentralizării pe multiple paliere (administrativ, economic, financiar, fiscal)
și
oportunitatea legiferării autonomiei regionale, similar pe multiple planuri.
Nu în ultimul rând, unii depozanți atrag atenția asupra necesității înființării la nivel regional a unor organisme cu rol consultativ, pe modelul celor existente la nivel european (Consilii Economice și Sociale Regionale).
Majoritatea depozanților apreciază utilă continuarea procesului de regionalizare pe baza structurii actualelor regiuni de dezvoltare. De asemenea, majoritatea opinează în favoarea păstrării nivelului decizional județean, chiar și în varianta reducerii competențelor prin transferul către nivelul regional, deși nu puține sunt și opiniile care susțin desființarea nivelului decizional județean și a prefecturilor.
CONCLUZIILE privind modul optim de regionalizare
Din analiza depozițiilor colectate, Comisia de Experți a extras următoarele concluzii:
În cazul alegerii regionalizării României, trebuiesc stabilite mai întâi abordări clare de operaționalizare a relației cu puterea centrală, de tipul: reprezentativitate în elaborarea și negocierea documentelor strategice, a programelor de dezvoltare pe diverse domenii; definirea puterii decizionale și de reglementare regională; definirea statutului juridic; implicarea în procesele legislative care le afectează interesele, inclusiv strategiile de dezvoltare socio – economică; libertatea de a-și determina structurile interne; partajarea de competențe cu autoritățile centrale; definirea structurii surselor de venituri, ca o combinație între resurse proprii/atrase și resurse transferate de la bugetul de stat; etc.
În cazul alegerii regionalizării României, modelul regional administrativ teritorial actual poate fi consolidat cu costuri minime.
Întrebarea nr.3
Cum ne organizăm pentru un proces durabil și eficient al regionalizării?
A treia întrebare a audierii publice a vizat identificarea aspectelor cheie care să asigure un bun proces al regionalizării României, deziderat definit prin caracteristicile durabilității și eficienței.
Opiniile analizate de către membrii Comisiei de Experți au relevat aspecte esențiale pentru un bun proces al regionalizării din multiple perspective, și anume:
a criteriilor de fundamentare a regionalizării, pentru consistența procesului;
a actorilor necesar a fi implicați, pentru legitimitatea și calitatea procesului;
a etapelor necesare și a secvențialității lor, pentru durabilitatea și eficiența procesului;
a aspectelor tehnice, pentru sustenabilitatea procesului.
Marea majoritate a depozanților au menționat necesitatea unui mix al criteriilor de regionalizare. Totuși, prin prisma frecvenței, cel mai des au fost amintite criteriile legate de istorie, cultură și valori comune. Acestea sunt urmate, îndeaproape, de criteriile socio-economice și de resurse, inclusiv prin prisma complementarității resurselor, nu numai prin prisma existenței sau nu a lor în regiune. Aproape la fel de importante sunt și criteriile demografice și teritoriale. Minoritar, mai sunt menționate criterii de mediu, funcționale, de infrastructură, administrative, educaționale.
Actorii necesar a fi implicați în procesul regionalizării sunt: experții, mediul academic, funcționarii publici profesioniști, specializați și cu experiență, dar apolitici, formele structurate ale societății civile, populația, în general, precum și decidenții publici și politici.
În ordinea frecvenței amintite, primele 2 etape cheie, indispensabile procesului de regionalizare, s-au desprins a fi:
consultarea publică reală a părților interesate și/sau direct implicate;
fundamentarea științifică a proiectului de regionalizare prin realizarea de studii, cercetări, analize de impact, analize comparative ale modelelor de succes din alte țări, cu diseminarea publică a rezultatelor obținute.
Nu lipsită de importanță este și informarea și conștientizarea populației atât cu privire la avantajele și dezavantajele regionalizării, desprinse din studiile și analizele efectuate, cât și cu privire la rezultatele dezbaterilor publice efectuate.
Conform opiniilor colectate și sintetizate, sustenabilitatea procesului de regionalizare depinde:
covârșitor, de modificarea Constituției;
semnificativ, de adaptarea cadrului legislativ specific pentru înființarea și funcționarea regiunilor;
nu în ultimul rând, de rezultatul unui eventual referendum național pe tema regionalizării.
CONCLUZIILE privind procesul optim de regionalizare
În urma analizei opiniilor culese raportat la întrebarea „Cum ne organizăm pentru un proces durabil și eficient regionalizării?”, Comisia de Experți a extras următoarele concluzii:
necesitatea fundamentării, prin studii și analize a oricărui demers intermediar care conduce spre regionalizare;
necesitatea atragerii de expertiză din societatea civilă în elaborarea analizelor și studiilor care vor fundamenta pașii de urmat spre regionalizare;
implicarea părților interesate, inclusiv din mediul socio – economic (agenții de dezvoltare, camere de comerț, patronate, IMM-uri, sindicate) în elaborarea etapelor de transpunere a modelelor regionale;
necesitatea informării constante a populației asupra etapelor parcurse și a rezultatelor obținute;
necesitatea consultării părților interesate, a grupurilor largi de populație cu privire la posibilele etape sau modele de urmat;
necesitatea analizării modificării Constituției și a cadrului legislativ, în urma alegerii modelului regional acceptat prin consens și/sau referendum.
Întrebarea nr.4
Cum pot regiunile să sporească coeziunea socială, economică și teritorială a țării și care sunt riscurile să o submineze?
A patra întrebare a audierii publice, și ultima, cumulează 2 întrebări, și anume: una referitoare la potențialul regionalizării de a spori coeziunea economică, socială și teritorială a României și una opusă, referitoare la eventualele riscuri de a submina tocmai această coeziune prin procesul de regionalizare.
Regionalizarea ar spori coeziunea economică, socială și teritorială a României dacă:
s-ar realiza prin consens politic ferm, consens social și consens economic, consensualități îndeplinite prin intermediul dialogului;
s-ar baza pe cooperare, colaborare, parteneriate inter-județene și inter-zonale (inclusiv cu nivelul central), precum și în plan transfrontalier;
ar stimula dezvoltarea culturii competitivității și a concurenței între regiuni;
ar reuși un management performant (conectat la nevoi, prin prioritizare în funcție de necesitățile regionale reale, prin întărirea capacității instituțiilor regionale, prin soluționarea promptă a deficiențelor intra și interregionale în perioada de tranziție, prin simplificarea procedurilor);
ar prioritiza și facilita investiții strategice regionale privind inovația, cercetarea, mediul universitar, mediul sanitar și de urgență, infrastructura;
ar exploata capacitatea coezivă a polilor de creștere;
ar reuși valorificarea optimă a resurselor naturale, umane, culturale, de tradiții, a etosului regiunii;
ar facilita politici juste de redistribuire, precum și ,,suportarea” optimă a gradului de îndatorare al țării între regiuni;
ar acorda atenție redistribuirii leadership-ului politic în teritoriu și evitării exceselor de naționalism;
nu în ultimul rând, ar iniția schimbarea de mentalități.
În contextul dezbaterilor privind transferul de putere, diferența majoră în contribuția sau nu a regionalizării la coeziunea economică, socială și teritorială a țării va fi dată de puterea legislativă delegată regiunilor, și nu de cea executivă sau de dimensiunea bugetului pe care îl vor gestiona.[!!!!!!]
Principalul risc al subminării coeziunii economice, sociale și teritoriale a României prin procesul regionalizării este, în mod covârșitor, considerat a fi perpetuarea și chiar adâncirea decalajelor și a diferențelor economice și culturale, prin polarizarea resurselor la nivel aglomerărilor urbane, prin tendințe de centrifugare, prin apariția fenomenului de enclavizare sau segregare a unor zone ale țării.
Principalele soluții de minimizare a acestui risc, enunțate de către depozanți, se referă la:
necesitatea unui stat puternic, cu un cadru legislativ clar și unitar și cu menținerea unor pârghii de planificare și control la nivel central;(hahaha… n.utz!)
buna planificare financiară a regiunilor, prin:
cadru de reglementare al autonomiei financiare a regiunilor, în cazul în care aceasta este opțiunea;
reguli de prioritizare a cheltuielilor din bugetele regionale și mecanisme de corecție financiară, care să minimizeze diferențele de alocare a resurselor;
stabilirea unui plafon de îndatorare, care să țină cont inclusiv de datoriile existente;
alocarea directă a resurselor de către autoritățile locale, evitându-se astfel polarizarea de la centru către regiune;
mecanisme de solidaritate, care să permită redistribuirea către zonele sărace;
canalizarea optimă a fondurilor structurale de coeziune și reconstituirea sistemului național de asigurare a resurselor naționale de cofinanțare;
exploatarea capacității coezive a polilor de creștere;
realizarea infrastructurilor în sistemele de comunicații și transporturi;
colaborarea transfrontalieră;
reprioritizarea criteriilor istorice, culturale, etnice în procesul de regionalizare.
Alte riscuri ale subminării coeziunii economice, sociale și teritoriale a României menționate în depoziții, cu eventuale soluții de minimizare a lor, se referă la:
accentuarea dimensiunii politice a regionalizării, denaturarea procesului de regionalizare de interesele politice de context și/sau electorale și proliferarea în consecință a clientelismului regional, nivelul slab de înțelegere al conceptului și principiilor de cooperare și colaborare la nivelul decidenților;
minimizarea riscului ar putea fi realizată prin monitorizarea activă și vigilentă a societăți civile;
accentuarea disputelor pe criterii etnice, în special privind Ținutul Secuiesc, disensiuni sau chiar opoziție vehementă a populației, ca urmare a includerii în areale identitare diferite de cele acceptate tradițional, federalizarea României și a UE, cu pierderea sentimentului de stat unitar; minimizarea riscului prin:
minimizarea riscului ar putea fi realizată prin implementarea unor regiuni care să divizeze ,,majoritatea” maghiară sau prin crearea unor zone cu statut special, precum și prin implementarea corectă, bine planificată în timp, a regionalizării, cu conștientizarea reală a populației în privința explicării fenomenului, cu un real dialog civic și social, cu eforturi de eliminare a eventualelor neînțelegeri la nivel local;
management defectuos al procesului de regionalizare, cât și al regiunilor în sine (perioada de tranziție la noua formă de administrare teritorială și imposibilitatea găsiri unor soluții viabile pentru diferite probleme tehnice, legislative, financiare; incoerență strategică inter și intra regională; alocări ineficiente a fondurilor europene pe proiecte mici; creșterea costurilor și a birocrației);
pierderea experiențelor câștigate și a expertizelor consolidate în sfera regionalizării, în speță de către actualele Agenții de Dezvoltare Regională;
neparticiparea activă a populației regiunii la creșterea și dezvoltarea acesteia, respectiv neimplicarea și, implicit, creșterea distanței dintre cetățean și administrație;
competiția contraproductivă între potențialele centre administrative ale regiunii, cu interferența ineficientă a politicului în această competiție;
localizarea instituțiilor regionale constituie un element fundamental în accentuarea hipertrofierii marilor orașe considerate capitală;
migrația populației (a forței de muncă) și a investitorilor între regiuni;
creșterea fiscalității la nivel de regiune;
discontinuitate în teritoriu a activităților industriale;
mișcări cu caracter autonomist;
activități subversive ale unor grupuri de interese care se opun regionalizării.
CONCLUZIILE privind beneficiile și riscurile regionalizării României
În urma analizării depozițiilor colectate ca răspuns la întrebarea „Cum pot regiunile să sporească coeziunea socială, economică și teritorială a țării și care sunt riscurile să o submineze?”, Comisia de Experți a concluzionat următoarele:
Necesitatea elaborării unui set de studii și analize de tip cost / beneficiu și de impact cu privire la transferul de atribuții și competențe de la nivel central spre regional, în toate domeniile socio – economice;
Analizarea riscurilor generate de o autonomie financiară regională insuficient pregătită, pentru evitarea decalajelor de dezvoltare regională;
Analizarea în detaliu a modelelor de bune practici din UE, adaptate la specificul și istoria recentă a României.
CONCLUZIILE FINALE ALE COMISIEI DE EXPERȚI A AUDIERII PUBLICE
În urma analizei celor 251 de depoziții colectate și a structurării răspunsurilor pe cele 4 întrebări, Comisia de Experți a elaborat următoarele concluzii:
Evenimentul de audiere publică pe tema „Regionalizarea României – De ce?” a pus în discuție un obiectiv strategic al României, care reclamă transformări structurale majore.
Colectarea a 251 de opinii scrise pe acest subiect, de pe aproape întreg teritoriul țării, demonstrează preocuparea cetățenilor informați, activi în diverse domenii, asupra acestui subiect strategic.
Diversitatea argumentelor prezentate cu privire la necesitatea sau nu a regionalizării României demonstrează o fază incipientă a înțelegerii avantajelor, dezavantajelor, a riscurilor ce pot apărea prin regionalizare.
Argumentarea reală în raport cu supoziții sau așteptări, desprinse din depozițiile colectate, evidențiază nevoia celor interesați în a avea la dispoziție repere științifice, prin elaborări de studii, analize de impact, cost beneficiu, de risc, modele alternative.
Implicarea celor interesați în evenimentul de audiere publică evidențiază intenția reală a acestora de a-și dedica expertiză și timp pentru elaborarea modelului potrivit de regionalizare a României, prin procese repetitive și consecutive de consultare publică.
Majoritatea depozanților pro-regionalizare evidențiază paliere de luat în considerare în analizarea modelului optim pentru România, de tipul: organizare administrativ – teritorială, transfer de putere de reglementare, transfer de decizie a strategiilor de dezvoltare, transfer de liberă gestionare a resurselor proprii, etc.
Majoritatea depozanților pro-regionalizare evidențiază necesitatea deciziei politice de a modifica Constituția și legislațiile prezente aferente domeniului.
Majoritatea depozanților împotriva regionalizării evidențiază riscuri de apariție a disparităților interregionale, de federalizare, de creștere a birocrației și a costurilor.
În urma structurării opiniilor, Comisia de Experți a identificat următoarele beneficii ale regionalizării desprinse din depozițiile analizate:
creșterea capacitații interne pentru realizarea unor proiecte macroeconomice, precum și pentru valorificarea lor dincolo de limitele locale;
depășirea unor conexiuni ierarhice unilaterale în generarea, adaptarea și executarea unor alegeri și decizii strategice (depășirea “centralismului falimentar”);
noi echilibre între diversificarea dezvoltării locale și asigurarea coeziunii la nivel macro;
gestiunea rațională, responsabilă, novatoare a ,,presiunilor” pentru regionalizare, venite din zone interne dinamice, performante;
consolidarea factorilor de coeziune la nivel național în asigurarea unor noi echilibre(???), dar și pentru prevenirea fragmentarii, izolării, desincronizării;
amplificarea rolului și contribuției ,,clasei de mijloc” (hahah), cu posibilitatea atingerii progresului majoritar și evitarea polarizării sociale;
conservarea atractivității pentru investiții private externe, prin cumularea la dimensiuni profitabile a unor oportunități, capacitați productive și cerere care să asigure competitivitate și profitabilitate;
reducerea deficitului democratic printr-o consolidare a reprezentării grupurilor și categoriilor sociale;
relansarea și consolidarea reprezentării în raport cu entitățile centrale;
transferul direct la nivel mediu a experienței de succes, creșterea ariei și diversificarea solidarității locale;
creșterea influenței unor factori de coordonare locali (asociații profesionale), consacrați prin tradiție dar și prin acces la resurse;
impactul asupra pieței muncii prin redistribuirea factorilor productivi și a forței de muncă;
deschidere și recunoaștere a tezaurului multicultural;
rolul deosebit al dialogului social în proiectarea, asumarea și finalizarea regionalizării;
reconstrucția și modernizarea ,,provinciei”, respectiv degradarea ,,provincialismului”, ca formă a izolării contraproductive;
extinderea reprezentării directe la nivelul raporturilor în cadrul UE;
transferul de modele de succes între spații economice și sociale comparabile cu alte zone ale UE;
asumarea exigențelor și standardelor integrării europene de pe poziții consolidate, depășind astfel formalismul unor abordări guvernamentale, dar și ,,minimalismul” unor abordări locale.
În urma structurării opiniilor, Comisia de Experți a identificat următoarele surse de risc în procesul regionalizării, desprinse din depozițiile analizate:
neîncrederea instalată în viața publică între niveluri ale ierarhiei sociale și instituționale;
grade diferite de inerție socială, instituțională;
decalaje semnificative între zone geografice, ramuri economice, fapt ce induce proliferarea unor forme de egoism social, derivate tocmai din proliferarea inegalităților, precum și din recunoașterea contradictorie a unor procese de stratificare socială;
tendințe instalate de fragmentare între entități administrative, comunități, sectoare economice, de izolare, cu centrări simplificatoare sau cu interes pentru protecție, discriminare;
absorbția inegală de resurse materiale, informaționale și funcționale, care tind să accentueze decalajele instalate;
eterogenitatea presiunilor spontane în viața socio-economică;
tendințe generalizate de desincronizare între procese și mecanisme funcționale;
clișee de percepție instalate cu influență relativă asupra unor forme noi de asociere, organizare, administrare;
instrumentarea politica a temei în contexte cu încărcătura emoțională și cu referire la redistribuirea de resurse, costuri;
dezvoltări inegale in plan economic, social, cultural cu efecte directe asupra calității vieții, climatului public, așteptărilor pe tema mediu;
consensul politic minimal, fragil, instabil, corelat cu ambiguizarea unor modalități în procesul de realizare a consensului public (ex. referendumul);
abordări preliminare pripite, discontinue, formale, care plasează proiectul strategic în panoplia temelor ,,de propagandă” politicianistă;
persistența ,,provincialismului” ca o abordare centrată pe teme predominant tradiționale și ignorarea unor deschideri, oportunități;
rezistența ,,factorilor centraliști”, în administrație, dar și la nivelul culturii politice curente;
stimularea și instrumentalizarea politicianistă a izolaționismului pe criterii etnice;
riscul multiplicării birocrației, prin suprapunerea unor nivele administrative cu orientări, funcții și motivații diferite;
originea top-down, ex-in a inițiativei de regionalizare (UE sau mediul politic la centru); abordări precipitate la presiunea unor factori externi cu efecte formale, vulnerabile, ușor de abandonat, de substituit în contexte interne sau externe schimbate;
ambiguități și ambivalențe referitor la suportarea costurilor regionalizării;
deranjarea unor ,,aranjamente locale”, grupuri de interese, ,,baroni locali”, etc.;
motivația inegală, asimetrică, contradictorie pentru regionalizare, cu efecte care se preschimbă sau se anihilează reciproc;
eterogeneitatea criteriilor de definire a regionalizării (economice, structurale, etnice, tradiții etc.), cu efecte contradictorii asupra proiectării politicilor și alocării resurselor;
sincronicitatea relativă, sumară, formală între valențe structurale, valorice, și localizare; noua ierarhizare a corelațiilor cauzale provocate de tehnologii, modalități productive, noi nevoi și modalitatea de satisfacere a acestora (ex. IT, comunicații, circulația oamenilor și a mărfurilor, diversificarea mărfurilor, etc.) capătă o pondere semnificativă, modificând raporturi de forță, atitudini, schimburi și transformări;
decalaje semnificative și discordante ale impactului, cu precădere în primele etape ale procesului regionalizării; posibilitatea apariției unor discordanțe între nivelurile macro, local;
capacitatea diferită de adaptare la regionalizare pentru diverse categorii ale populației, comunități, grupuri sociale, etnice;
absența ,,Factorului generator” în plan intern pentru inițierea, susținerea și finalizarea regionalizării ca proiect strategic; o misiune istorică: consensul constituțional, eforturi consistente și convergente, mobilizare, costuri, s.a.m.d.
RECOMANDĂRILE COMISIEI DE EXPERȚI A AUDIERII PUBLICE
Pe baza analizei depozițiilor și a concluziilor evidențiate, Comisia de Experți formulează următoarele recomandări, pentru luarea unei decizii publice optime pe tema regionalizării:
înființarea unui grup de lucru interdisciplinar, echidistant, neutru și independent, dedicat studierii problematicii regionalizării României din multiple perspective, în scopul elaborării unor alternative viabile de regionalizare, inclusiv prin analize comparative, de impact, cost beneficiu și de risc, proces coroborat cu un calendar specific al dezbaterilor publice dedicate acestei tematici;
evidențierea modalităților concrete de minimizare a riscurilor pentru alternativele de regionalizare propuse și analizate de forurile, organismele cu atribuții în acest sens;
publicarea și diseminarea transparentă a tuturor analizelor și studiilor existente și viitoare pe tema regionalizării României, de către forurile cu atribuții în acest sens, astfel încât cetățenii interesați să poată să identifice avantaje și/sau dezavantaje în procesul de regionalizare;
punerea în practică a unei campanii de informare largă și conștientizare cu privire la avantajele și dezavantajele regionalizării, complementar cu generarea de dezbateri concentrice, consecutive, respectiv cu publicarea transparentă, accesibilă tuturor, a rezultatelor, intermediare și finale, atinse prin dezbaterile publice derulate;
continuarea dezbaterilor publice pe tema regionalizării, în vederea identificării modelului optim, acceptat prin consens larg, inclusiv cu atragerea în continuare a expertizei practice din rândul societății civile, în echipe de lucru, pe palierele semnificative ale etapelor specifice de formulare a modelului optim de regionalizare identificat și analizat pentru România.
Comisia de Experți
E.S. Matthijs van Bonzel,
Ambasadorul Olandei în România,
Juan Castro Pinedo,
Director General Adjunct Agenția de Dezvoltare Regională Țara Bascilor,
Dorel Șandor,
Consultant Independent,
Şerban Ţigănaș,
Președinte al Ordinului Arhitecților din România,
Simona Fiț,
Consultant Transparență Decizională Academia de Advocacy
Cu sprijinul Despinei Pascal,
Expert audieri publice Academia de Advocacy
________________________________________________________
[1] ,,Agenda Teritorială a Uniunii Europene 2020 – Spre o Europă inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, compusă din regiuni diverse”, 19 mai 2011, pg.2, http://www.minind.ro/cctc_2014_2020/dse/Agenda_teritoriala_a_UE_2020.pdf
Alte documente:
sinteza_audierii_publice_-_regio_11.12.2012.pdf
distributia_depozitiilor_scrise_colectate.pdf
structurarea_argumentelor_colectate_cu_privire_la_nevoia_sau_nu_de_regionalizare.pdf
colectie_de_declaratii_publice_pe_tema_regionalizarii.pdf
citate_extrase_din_depozitiile_colectate.pdf
Cred ca trebuie nuantat putin, fiindca in discutiile referitoare la regionalizare sunt mai multe aspecte.
Regionalizarea in cadrul granitelor unei tari, in scopul descentralizarii si de a se ajunge la o mai buna utilizare a fondurilor locale in interesul comunitatii locale este benefica.
Pe de alta parte, regionalizarea pe criterii ETNICE, in cadrul granitelor unei tari nu este benefica. Mai ales, ca din punct de vedere istoric se stie, Ungaria doreste reanexarea Transilvaniei si face propaganda in occident ca Transilvania este pamant unguresc !
Regiunile unei tari nu sunt independente teritorial, ca sa cada unilateral sub imperiul directivelor UE…
Deci, faptul ca domnul Ilie Serbanescu vorbeste la modul general despre regionalizare, asimiland-o cu autonomia teritoriala, nu cred ca este corect. Cat priveste autonomia teritoriala ceruta de unguri, da, are dreptate.
Istoria NU se opreste nici macar aici….cat a durat suprematia celui de-al 3-lea Reich ? (din 39 pana la Cotul Donului)..iar Ungaria urmeaza ca o umbra evolutia germana.Acu e la urcare.
Rusia pierde teren in fata a cel putin cateva mari puteri (inclusiv nucleare), dintre care prima e China, care devine incet dar sigur partenerul USA…asa ca e obligata sa joace cartea europeana. In Eurasia mai e un fost mare imperiu care deocamdata tace, dar din cand in cand maraie. Cand o latra o s’auzim cu siguranta.
Romania e tradata la varf, iar la baza….la baza nu prea a mai ramas ceva. Singura Ortodoxia..ultimul bastion, sarea pamantului. Aici se poate produce miracolul, de aici poate veni salvarea. In rest..vae victis !
Scopul regionalizarii este clar.L/am acuzat pe Basecu de asta, nu ca as tine cu basescu,dar cei de acum de la guvernare , fac acelasi lucru?Nu este clar ca nu de la noi este ci de mai sus.vot fi mai multi conducatori, mai multa birocratie deci mai bine controlati.
Relația dintre unguri și români este aberantă. Sute de ani românii au fost socotiți ființe inferioare, ca națiune tolerată dar fără drepturi politice, cu o credință considerată superstiție (ce să vorbim de învățământ, de justiție?), cu o presiune de maghiarizare forțată permanentă asupra lor.
Acum, când ungurii le au pe toate, se lamentează că sunt discriminați, continuând să-i trateze pe românii de lângă ei așa cum au făcut-o dintotdeauna. E limpede că drepturile pe care le revendică sunt cele de a stăpâni.
Haz de necaz: Cum au pus românii opinca pe Parlamentul de la Budapesta (http://cristiannegrea.blogspot.ro/2010/10/cum-au-pus-romanii-opinca-pe.html)
Pe vremea cand Transilvania era sub austroungaria, oare cum o fi supravietuit limba romana.Stiti ce faceau invatattorii , numiti si dascali sau apostoli?Puneau un copil sa stea pe acoperisus scolii sa vada departe daca se indrepata spre acea scoala oameni, in anumite tinute.De ce faceau asta?Predau limba romana pe ascuns.faceau si limba oficiala, o parte a orei , dupa aceea se facea romana, abecedarul romanesc, ca nue usor sa inveti ascrie si a citi fara invatator.
Regionalizarea nu ne ajută cu nimic! Nu e altceva decît un fel de federalizare. La cîte schimbări demențiale au avut loc pînă acum; o schimbare în plus s-ar putea să le întreacă, în demență, pe celelalte.
http://www.realitatea.net/studiu-ires-ce-impact-va-avea-regionalizarea_1107142.html