TOAMNA MAGHIARA: mobilizare FARA PRECEDENT a ungurilor din Romania intr-o MANIFESTATIE AUTONOMISTA de amploare

3-09-2012 13 minute Sublinieri


La Sfântu-Gheorghe a avut loc sâmbătă cel mai mare protest maghiar din ultimii 15 ani. Sub tutela UDMR şi a Bisericii Reformate din Transilvania, în jurul Colegiului Miko s-au adunat 30.000 de oameni – spun organizatorii, peste 25.000 după aprecierea liderului UDMR Kelemen Hunor, peste 15.000 – am spune noi, în timp ce Prefectura Covasna şi Jandarmeria vorbesc despre circa 10.000. Protestul a fost unul la adresa justiţiei din România, care, potrivit organizatorilor mitingului, a luat o decizie care ar putea crea un precedent grav, al ceea ce s-ar putea numi “renaţionalizare”. Este vorba despre sentinţa Judecătoriei din Buzău, care a anulat actul de retrocedare a colegiului Szekely Miko din localitate către Eparhia Reformată din Ardeal şi i-a condamnat la pedepse cu închisoarea pe membrii comisiei de retrocedare.

Santa Imre, eroul Colegiului Miko

Protestul propriu-zis a început în primele zile ale lunii iulie, când preotul reformat Santa Imre din localitatea covăsneană Bicfalău a luat decizia de a protesta zilnic în faţa colegiulu la adresa renaţionalizării acestuia. La început a fost singur, însă zi de zi au început să i se alăture tot mai mulţi oameni. Apelul său la un protest de solidaritate a comunităţii maghiare din Transilvania a devenit realitate sâmbătă. Încă de vineri, autorităţile locale din Sfântu-Gheorghe făceau pregătiri pentru a asigura condiţiile de siguranţă deplină la miting prin prezenţa a numeroase forţe de ordine, multe dintre acestea detaşate din alte localităţi. Oraşul a fost minuţios pregătit, zonele pentru manifestanţi fiind bine delimitate, iar accesul în zona centrală, unde se află şi colegiul, a fost blocat pentru autoturisme. Organizatorii manifestaţiei au instalat mai multe puncte în oraş pentru strângerea de semnături de protest la adresa deciziei instanţei, care, este de notat, nu este una definitivă.

Zeci de autocare, mii de pancarte şi steaguri

Încă de la primele ore ale dimineţii, autobuzele cu protestatari descindeau la Sfântu Gheorghe. Mureş, Sălaj, Bihor, Cluj – comunitatea maghiară îşi trimitea reprezentanţii din toate colţurile Transilvaniei. Nu au lipsit maşinile cu număr de Ungaria, iar cele de Covasna şi Harghita au fost nenumărate. Poliţia a luat decizia de a restricţiona accesul autobuzelor şi microbuzelor în oraş, astfel că protestatarii au pornit pe jos spre centru. La câteva sute de metri au făcut joncţiunea cu grupul de manifestanţi care au ales trenul ca mijloc de transport. Oraşul era în sărbătoare. Cu mic cu mare, oamenii se îndreptau spre Colegiul Miko. Străzile din jurul Colegiului s-au umplut încă de la ora 11:00, deşi startul mitingului era programat pentru ora 12:00. La ora 11:30 au răsunat clopotele bisericilor maghiare din oraş. Preoţii, alături de enoriaşi, au pornit spre centru. Sosirea lor era acompaniată de aplauzele mulţimii. Santa Imre şi grupul său au fost primii la protest şi s-au instalat în jurul statuii grofului Miko. Au fost urmaţi de grupul Consiliului Naţional Secuiesc cu o pancartă imensă pe care scria: “Autonomie pentru Ţinutul Secuiesc”. “Mă simt ca la Olimpiadă. Fiecare localitate şi-a trimis cei mai valoroşi reprezentaţi”, mărturisea cu umor un protestatar.

Doar câteva huiduieli

Soarele dogoritor s-a dovedit singurul inamic al protestului, intoxicările cu presupusa descindere a membrilor Noua Dreaptă, menite să perturbe evenimentul, s-au dovedit neadevărate. Oamenii au căutat umbra din parc, ascultând în linişte melodii religioase şi patriotice ce răsunau din boxele instalate de organizatori. Televiziunile ungare Echo TV, HirTV şi Duna TV erau prezente pentru transmisii speciale. Primăria a instalat un ecran în partea opusă scenei pentru a asigura vizibilitate pentru toţi cei prezenţi. Terasele de pe marginea străzilor şi din parc nu au făcut faţă solicitărilor. Reprezentanţii europarlamentarului Tokes Laszlo împărţeau printuri cu activitatea acestuia din acest an, se împărţeau pliante despre eveniment, oamenii erau chemaţi să semneze petiţii, iar steguleţele Ungariei şi ale Ţinutului Secuiesc erau la mare căutare, dar contracost. Piaţa s-a colorat şi nu au lipsit nici steagurile SUA sau Uniunii Europene. Tokes Laszlo a solicitat in mod repetat Comisarului european pentru Justiţie, Drepturi Fundamentale şi Cetăţenie, Viviane Reding, să urmărească cu atenţie “situaţia scandaloasă” creată în jurul dosarului Miko si efectuarea unor cercetări în acest caz. Acelaşi lucru l-a cerut şi deputatul republican de Ohio, Jean Schmidt, care, în discursurile sale de la New York şi Washington a atras atenţia Ambasadei SUA de la Bucureşti, să trimită un supervizor la proces.

Discursuri

Liderii PPMT şi UDMR, Tokes Laszlo şi Kelemen Hunor au luat loc unul lângă celălalt pe scena amplasată de organizatori. Un moment unic după atacurile lansate de cele două părţi la alegerile locale, un progres solicitat de la Budapesta, dar infirmat de Kelemen Hunor, care a punctat că UDMR exclude varianta listelor comune cu PPMT la alegerile parlamentare. În jurul orei 12:00 au debutat discursurile feţelor bisericeşti. Străzile şi parcul s-au animat cu aplauze şi urale la discursul episcopului Bisericii Unitariene Maghiare, Balint-Benczedi Ferenc. “Comunitatea maghiară a trebuit să iasă în stradă fiindcă relaţia dintre statul român şi biserică este încă neclarificată. Nu ne mai cereţi să plecăm din ţara asta, atunci când vrem să ne apărăm bunurile şi drepturile. Şcoala a fost şi va fi mereu a doua noastră casă, unde învăţământul şi educaţia se desfăşoară cu respect, dragoste şi binecuvântarea lui Dumnezeu”. El a fost completat de Episcopul Bisericii Reformate Maghiare, Csüry István: “Le vom spune prietenilor noştri din Ungaria că ar putea face mai mult pentru noi, măcar să stopeze procesul de ciopârţire a naţiunii maghiare, fiindcă liderii noştri sunt condamnaţi la moarte”.

“Astăzi suntem catalani”

Primarul oraşului Sfântu-Gheorghe, Antal Arpad, a mulţumit manifestanţilor că au venit în număr mare la miting şi le-a promis că, în ciuda ameninţărilor de la Bucureşti, statul român nu poate aresta 1,5 milioane de maghiari. “Astăzi noi suntem catalani. Existenţa noastră este negată, membrii comunităţii noastre sunt ameninţaţi cu închisoarea şi vor să ne ia drepturile prin metode ilegale. Astăzi a venit rândul nostru să ieşim în stradă şi să strigăm că existăm, că ne apărăm membrii şi că nu vom ceda ce e al nostru. În ultimii 100 de ani nu am făcut altceva decât să rămânem în ţinutul nostru. Graniţele s-au schimbat, însă noi am rămas aici. Suntem mai degrabă loiali decât rebeli. Noi preferăm să construim decât să distrugem, toate acestea cu condiţia să ni se asigure existenţa”, a spus Antal Arpad, care a mărturisit că Primăria Sfântu-Gheorghe nu doreşte să recapete clădirea Miko fiindcă aceasta este proprietatea Eparhiei Reformate din Ardeal. “Spiritul Miko a adus atâţia oameni în stradă ca să asigurăm generaţiei viitoare că va avea în continuare un loc unde să înveţe”, a adăugat el.

Europarlamentarul Tokes Laszlo a subliniat că pentru el “Cazul Miko” are şi o latură emoţională în condiţiile în care bunicul său a învăţat şi predat în acest colegiu, iar tatăl său (96 de ani), fost membru în consiliul director la Miko, a fost prezent în mulţimea venită la miting. Liderul PPMT a atras atenţia manifestanţilor că la aceeaşi oră, la Kosice, în Slovacia, are loc un protest al comunităţii maghiare împotriva legii care îi privează de cetăţenia slovacă pe cei care au dobândit şi cetăţenia maghiară. “Prin prezenţa noastră aici facem dovada în faţa lui Dumnezeu a sacrificiilor noastre pentru dreptate, a luptei pentru cultura, limba maternă, credinţa, averile şi drepturile noastre. Am făcut asta în ultimii 22 de ani, de la revolutie încoace, aşa cum o facem încă de acum 92 de ani.. Decizia instanţei de la Buzău este îndreptată împotriva maghiarilor şi face parte dintr-o tentativă de intimidare ca urmare a crizei politice interne din România. Este o decizie ilegală menită să îi sperie cu închisoarea pe cei care au militat legal pentru dreptate şi adevăr”, a spus Tokes, care a adăugat că în România există aproximativ 4.000 de procese în care etnicii maghiari sunt privaţi de bunurile naţionalizate. “România trebuie să îşi îndeplinească promisiunile făcute cu ocazia aderării la UE. Dumnezeu nu bate cu parul. Chiar dacă ni se neagă existenţa trebuie să fie clar pentru toată lumea: Ţinutul Secuiesc există şi va exista, fiindcă există Dumnezeu şi există dreptate în Ţinutul Secuiesc, în România, în Bazinul Carpatic şi în Europa”.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a amintit că protestul are legătură şi cu membrii comisiei de retrocedare, Marko Attila şi Marosan Tamas, condamnaţi la trei ani cu executare în acest caz. “Azi am venit să transmitem un mesaj clar: luaţi mâna de pe averile comunităţii maghiare. Nu ne luaţi ce e al nostru. După atacul mârşav la adresa Bisericii Reformate, mâine poate veni rândul oricui să fie privat de drepturile şi averea sa, fie ea şi Biserica Reformată, Evanghelică sau Unitariană. Dacă doi oameni sunt trimişi în închisoare pentru că au lucrat în folosul comunităţii, atunci mâine pot fi încarceraţi alţi 200. Rolul naţiunii maghiare este să spună un NU hotărât acestei nedreptăţi, fiindcă viitorul nostru depinde de reinstaurarea dreptului la proprietate. Nu loviţi în trecutul nostru şi nu ne confiscaţi viitorul!”, a declarat Hunor, care a apreciat că s-a creat un precedent periculos “care a alimentat intenţia primarului din Târgu-Mureş de a pune mâna pe clădirea liceului din localitate cu predare în limba maghiară, dar şi pe cea a edilului din Oradea de a intenta un demers asemănător. ţara e plină de astfel de visători”.

Incidente la gară?

După scandări repetate, organizatorii au decis să îl invite pe scenă pe Santa Imre, deşi discursul său nu era în program. Personaj-cheie al evenimentului, Santa a făcut apel la continuarea şi extinderea protestului. “Le mulţumesc celor care au apărat colegiul cu spatele la zid şi care după 57 de zile de protest stau alături de groful Miko Imre cu faţa la colegiu. Eu voi fi şi mâine aici, şi poimâine, până se va face dreptate. Iar proteste similare ar trebui să existe şi la Târgu-Mureş, Cluj Napoca, Zalău sau Oradea”. Mulţimea a izbucnit în huiduieli şi fluierături în momentul in care Santa a anunţat că un grup de tineri a fost arestat la gara din Sfântu Gheorghe, pe motiv că beţele de la steagurile lor puteau reprezenta arme. Santa susţine că tinerii au fost duşi la secţie, însă poliţia nu a comentat incidentul.

Mitingul s-a încheiat cu o rugăciune, urmată de intonarea imnurilor Ungariei şi al ţinutului Secuiesc.

Secretarul de stat din cadrul MAE ungar, Nemeth Zsolt, a declarat ieri pentru Hir TV că “Budapesta aşteaptă ca justiţia română să facă paşii necesari pentru revenirea colegiului în proprietatea Bisericii Reformate din Ardeal”. Secretarul de stat din Ministerul pentru Politică Naţională, Repas Zsusanna, a declarat că este cutremurător că în secolul XXI în UE se poate naşte o asemenea sentinţă judecătorească. Ea a adăugat că speră ca justiţia română să găsească o soluţie, şi, dacă asta nu se va întâmpla, Guvernul ungar se va adresa forumurilor internaţionale.

O demonstraţie de sprijin pentru retrocedarea clădirii Colegiului “Székely Mikó” a Bisericii Reformate şi pentru autonomia Ţinutului Secuiesc a avut loc şi la Budapesta în faţa Ambasadei României şi a adunat 300 de persoane. (deak.istvan@jurnalul.ro / marina.constantinoiu@jurnalul.ro)

  • Mediafax: 

Sfântu Gheorghe: Circa 25.000 de maghiari, la protestul în cazul Colegiului “Szekely Miko”

(…)La manifestaţie a ajuns şi o delegaţie de 30 de persoane din Veszprem, Ungaria, dar sunt prezente şi persoane din Budapesta, reprezentanţi ai Autoguvernării Comunităţii Rome. Mai multe efective de forţe de ordine au fost mobilizate pentru această manifestare, de asemenea fiind amenajate şi câteva puncte de prim-ajutor. Circulaţia în centrul municipiului şi pe trei străzi adiacente a fost închisă traficului rutier.

Scopul acţiunii, organizată de Bisericile istorice maghiare, este acela de a semnala că decizia instanţei în acest caz, care nu este încă definitivă, ar putea fi un precedent periculos.

Manifestarea, denumită “Ziua Dreptăţii”, este organizată de bisericile istorice maghiare, cu susţinerea formaţiunilor politice maghiare şi a organizaţiilor civice, potrivit organizatorilor scopul acesteia nefiind acela de a se pune presiune asupra justiţiei, ci de a protesta faţă de o “nedreptate” şi de a atrage atenţia asupra faptului că această decizie ar putea fi un precedent periculos ce poate duce la renaţionalizarea oricărui imobil restituit legal cultelor religioase.

Kelemen: Autonomia se poate realiza prin lege şi cu acordul tuturor actorilor din politica românească

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, sâmbătă, presei, la Sfântu Gheorghe, că autonomia este un deziderat al comunităţii maghiare care se poate realiza prin lege, prin dialog şi cu acordul tuturor actorilor din politica românească.

“Am spus de fiecare dată că autonomia este un deziderat al comunităţii maghiare, un deziderat care se poate realiza prin lege, prin dialog, prin înţelegere şi cu acordul tuturor actorilor din politica românească”, a afirmat Kelemen.

El a spus că fără respect şi fără dialog este greu de realizat acest deziderat al maghiarimii.

“Este o cale lungă, fără dialog, fără respect şi fără o deschidere desigur că nu se poate realiza aşa ceva. Oricum, nu este pentru prima oară când vă întâlniţi cu un astfel de deziderat în ultimii 22 de ani”, a afirmat liderul UDMR, referindu-se la faptul că la protestul de sâmbătă, de la Sfântu Gheorghe, faţă de sentinţa dată în cazul retrocedării Colegiului “Szekely Miko” unii participanţi au strigat “Autonomie” şi au avut pancarte cu inscripţia “Autonomie Ţinutului Secuiesc”.

Aproximativ 25.000 de maghiari, între care sute de preoţi, au participat, sâmbătă, la Sfântu Gheorghe, la protestul organizat faţă de sentinţa în cazul retrocedării Colegiului “Székely Mikó” din municipiu, scopul acţiunii fiind acela de a semnala că decizia instanţei ar putea fi un precedent periculos.

La finalul acţiunii, protestatarii au adoptat un manifest în care şi-au formulat revendicările în cinci puncte, cerând, printre altele, “remedierea deciziei judecătoreşti nedrepte”. O parte dintre protestatari au pancarte cu mesaje precum “Dreptate”, “Dreptate lui Marko, Marosan şi Miko”, “Justice”, “Autonomie teritorială Ţinutului Secuiesc” şi au steaguri secuieşti şi ungare.

Bisericile istorice maghiare au anunţat pentru 1 septembrie un amplu protest la Sfântu Gheorghe faţă de sentinţa dată în cazul retrocedării Colegiului “Szekely Miko”.

Manifestaţia este susţinută solidar de toate organizaţiile politice ale maghiarilor şi desigur de UDMR, care prin reprezentanţii săi în administraţia statului a fost implicată în actul retrocedării acestei construcţii care datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În urma unor acţiuni judiciare, trei dintre cei care au făcut parte în anul 2000 din comisia de retrocedare au fost condamnaţi în iunie anul acesta la trei de închisoare: fostul secretar de stat Marko Attila şi reprezentantul Eparhiei Reformate din Ardeal, Marosan Tamas, au primit câte trei ani de închisoare cu executare, iar consilierul juridic de la Ministerul de Justiţie, Clim Silviu, trei ani cu suspendare.

Sentinţa a creat o mare surescitare în sânul maghiarimii, nu doar prin severitatea ei, ci şi prin implicaţiile sale. O clădire veche a fost redată comunităţii maghiare pentru ca după un deceniu o sentinţă judecătorească să decidă renaţionalizarea ei. Această reversibilitate a creat o mare nelinişte. La întrunirea recentă a CRU a UDMR, preşedintele formaţiunii Kelemen Hunor a declarat că, în opinia sa, lucrul cel mai grav este că “justiţia din România întoarce timpul înapoi şi evocă cea mai întunecată perioadă comunistă, atunci când decide renaţionalizarea unui imobil aparţinând bisericii”.

Miercuri, fostul candidat la primăria Clujului, Peter Eckstein-Kovacs, a dat voluntar o declaraţie la DNA, solicitând o mai atentă verificare a acestui caz. În anul 2000, Peter Eckstein-Kovacs, în calitatea sa de ministru delegat, a fost adevăratul iniţiator al acelei retrocedări şi a considerat nedrept faptul că subordonaţii săi au fost chemaţi în justiţie, în timp ce el a fost scutit de aceste suferinţe. “Pentru a elucida problema existenţei sau inexistenţei răspunderii mele penale în privinţa actelor şi faptelor pe care le-am executat în calitate de ministru delegat, solicit demararea unei anchete.”

Pe de altă parte, fostul ministru este convins că a avut o integrală acoperire legală a acţiunii sale şi speră ca ancheta DNA să se răsfrângă şi asupra celor condamnaţi în primă instanţă.

Cazul Colegiului “Szekely Miko” din Sfântul Gheorghe poate fi complicat sau simplu, după cum îl priveşti. Fostul ministru delegat Peter Eckstein-Kovacs ne-a explicat că retrocedarea pe care a iniţiat-o nu are de fapt nicio complicaţie juridică, căci s-a întemeiat, fără niciun echivoc, pe Cartea Funciară, în care clădirea era trecută ca proprietate a Bisericii Reformate. Cum s-a ajuns însă după 12 ani la o asemenea sentinţă?

Reclamanţii au contestat de fapt întreaga istorie legală a acestei proprietăţi, argumentând că trecerea însăşi în Cartea Funciară nu ar fi fost corectă şi că dreptul de proprietate al Bisericii Reformate a fost stabilit printr-un artificiu, în urma comasării liceului confesional reformat cu liceul “Szekely Miko”, care fusese la origine o şcoală laică.

Construcţia a fost ridicată în deceniul opt al secolului al XIX-lea cu fonduri donate de groful Miko Imre şi dezvoltată 10 ani mai târziu printr-un credit contractat de Consiliul oraşului Sfântu Gheorghe. În tot acest timp, Biserica Reformată, deşi se pare că nu a contribuit cu fonduri proprii, a avut mereu, în virtutea autorităţii sale morale, calitatea oficială (stabilită prin contract) de coordonator al proiectului. Şcoala se bucura în administrarea sa de deplină autonomie, dar profesorii erau numiţi de autorităţile de la Budapesta.

Reclamanţii au cerut însă justiţiei să constate că proprietarul de drept al acestei clădiri ar trebui să fie nu Biserica reformată, ci Colegiul “Szekely Miko” însuşi, căci avea un statut autonom şi prin urmare, după naţionalizarea produsă de comunişti în 1960, dreptul de proprietate ar reveni statului român. Retrocedarea ar urma în consecinţă să se facă la rigoare tot Colegiului, ceea ce ar însemna că rămâne în proprietatea statului.

Maghiarii sunt revoltaţi de o asemenea interpretare şi de faptul că manifestaţia de protest programată pe 1 septembrie a fost considerată o manipulare a UDMR. Pe forumul unui ziar local cineva a scris aşa: “Domnule dragă, să fiţi sigur că pe noi ungurii din secuime nu trebuie să ne manipuleze partidele. Avem atâta simţ de libertate şi mândrie, încât să ne ducem singuri pentru a apăra ce a fost construit de strămoşii noştri şi nu e nici un loc pentru mâini murdare ce încearcă să acapareze ce nu e al lor.”

Lăsând discuţia strict juridică deoparte, întrevedem dimensiune reală a acestei probleme. Colegiul “Szekely Miko” a fost ridicat cu banii comunităţii maghiare şi a servit ca lăcaş de educaţie pentru aceeaşi comunitate până în 1960. În sens moral şi istoric, clădirea aparţine fără dubiu comunităţii maghiare.

Dar “comunitatea maghiară” nu este recunoscută ca subiect de drept şi de aceea drepturile de proprietate ar trebui acordate, teoretic, administraţiei locale din Sfântu Gheorghe ca succesoare (pur formală) a vechiului consiliu orăşenesc care a contribuit la ridicarea clădirii. Problema politică care nu şi-a găsit însă rezolvare în România este că administraţiile locale depind excesiv de mult de Guvernul de la Bucureşti şi că, prin urmare, maghiarii nu au garanţia că îşi vor putea administra şcoala pe deplin autonom.

Aici este problema şi de aici şi complicaţiile camuflate în probleme juridice. Biserica Reformată reprezintă în acest caz un spaţiu de refugiu juridic, unul menit să asigure autonomia altfel imposibil de garantat.

[…]Prefectul județului Covasna, dr. Codrin Munteanu s-a pronunțat deja în legătură cu această chestiune, Munteanu fiind de părere că tema „renaţionalizării” de către statul român a clădirii în care funcţionează Colegiul „Szekely Miko” din Sfântu Gheorghe, promovată de un grup de protestatari, este falsă şi riscă să creeze în mod artificial tensiuni sociale.

Potrivit Agerpres, pentru a lămuri lucrurile, prefectul a prezentat o serie de documente prin care a arătat că în urmă cu aproape 10 ani Inspectoratul Şcolar Covasna a cerut Prefecturii să verifice legalitatea retrocedării clădirii către Eparhia Reformată, iar ulterior Tribunalul a anulat hotărârea Consiliului Local pe motiv că, potrivit extrasului CF, proprietarul este Colegiul „Szekely Miko”.

„Litigiul este între Eparhia Reformată şi Colegiul Szekely Miko, prin urmare indiferent de sentinţă există doar două soluţii posibile – să ajungă la una sau la alta şi nicidecum la statul român (…) Deci, acuzaţia privind renaţionalizarea clădirii este nefondată. Clădirea nu va fi luată în spate de nimeni şi dusă la Bucureşti şi nici nu va intra în proprietatea statului român”, a declarat Codrin Munteanu.

Prefectul a precizat că s-a simţit dator să abordeze acest subiect şi să clarifice lucrurile cu actele pe masă pentru a detensiona situaţia şi a preveni crearea unei atmosfere de „ostilitate” faţă de statul român.

„Fac aceste precizări pentru că am observat că de ceva timp sunt proteste în faţa Colegiului Szekely Miko şi se transmit mesaje neconforme cu realitatea de fapt şi de drept (…) Nu pun în discuţie sentinţa, nu fac polemică, vreau să mă refer strict la statutul juridic al clădirii şi să pun apă curată în pahar cu un sigur scop – de a preveni tensiunile. Acest lucru intră în atribuţiile prefectului ca reprezentant al Guvernului în teritoriu (…) Acuzaţia că statul naţionalizează nu e reală (…) şi ca prefect nu pot să las să se propage teza falsă că imobilul va intra în proprietatea statului (…) Se poate protesta, dar nu faţă de statul român (…) Repet, am abordat acest subiect pentru ca să nu existe tensiuni în rândul populaţiei şi ostilitate faţă de statul român”, a spus prefectul, potrivit căruia orice „insistenţă’ pe această temă reprezintă după părerea sa o „speculaţie emoţional-sentimentală”.

Prefectul a mai menţionat şi că în urmă cu câţiva ani a existat o dispută similară între Eparhia Reformată din Ardeal şi Colegiul „Szekely Miko” privind retrocedarea unei păduri, iar instanţa de judecată a dat câştig de cauză acestuia din urmă.

Personal, mi-am precizat deja punctul de vedere asupra acestei chestiuni. Motivul scandalului creat de UDMR și bisericile istorice maghiare este scăparea de închisoare a unui politician maghiar. Comunitatea maghiară din România nu este mobilizată pentru a opri o ”renaționalizare” a unui bun al comunității maghiare, pentru că după cum arată documentele de mai jos nu este vorba de așa ceva. Maghiarii sunt mobilizați pentru a pune presiune pe instanțele din România pentru a-l face scăpat de închisoare pe UDMR-istul Marko Attila. Miza este foarte mare. Politicienii maghiari au fost ocoliți în ultimii 20 de ani de condamnări deși dosare penale au mai fost (nu la nivelul la care ar fi trebuit).

Pentru a lămuri lucrurile și a dovedi fără urmă de îndoială faptul că maghiarii sunt manipulați în modul cel mai ordinar atât de UDMR și PCM cât și de preoții maghiari, i-am solicitat Prefectului județului Covasna, dr. Codrin Munteanu, ca în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public să îmi comunice toate informațiile relevante cu privire la acest caz.

Documentele pe care mi le-a comunicat Prefectura Covasna arată cât se poate de clar faptul că imobilul Colegiului Szekely Miko din Sfântu Gheorghe va rămâne la finalul procesului în care a fost condamnat UDMR-istul Marko Attila ori în proprietatea Eparhiei Reformate de Ardeal ori în proprietatea Colegiului Szekely Miko, Statul Român nefiind implicat în niciun fel.

Potrivit acestor documente, imobilul va trece fie în proprietatea Eparhiei fie în cea a Colegiului Szekely Miko, deci a municipiului Sfântu Gheorghe, caz în care Primăria Sfântu Gheorghe și deci miile de maghiari pe care UDMR îi manipulează și îi scoate în stradă nu vor mai plăti un miliard de lei vechi chirie anuală Eparhiei pentru ca Colegiul să funcționeze în clădire, bani pe care Primăria Sfântu Gheorghe i-a plătit Eparhiei în fiecare an începând din 2002, iar în schimb preoții Eparhiei acordau UDMR sprijinul în alegeri.

De asemenea, mai există alte două sentințe judecătorești rămase definitive și irevocabile, pe care le public mai jos, care atestă lipsa oricărui drept de proprietate al Eparhiei asupra bunurilor Colegiului Szekely Miko.

Documente Szekely Miko Sfantu Gheorghe

***

Nota noastra:

Semnalul dat prin aceasta mobilizare a maghiarilor este acela de unitate si forta. Unitate, pentru ca liderii maghiarimii, chiar si in cazul unor divergente cum ar fi cele intre UDMR si PPMT sau UDMR si Laslo Tokes, care nu sunt butaforice, in ceea ce priveste obiectivele comune, lasa la o parte totul si actioneaza impreuna. Practic, obiectivul comun este AUTONOMIA.

Forta, pentru ca mobilizarea comunitatii a fost un succes, chiar daca nu au fost 25 de mii de oameni. Explicatia acestei mobilizari consta in unele aspecte practice si organizatorice fara de care orice demonstratie/manifestatie se genereaza cu greutate: implicarea clericilor unguri. Pe langa faptul ca acestia sunt respectati si ascultati in comunitatile lor, iata, se si implica foarte activ in sustinerea obiectivelor comune.

[In treacat fie spus, ne amintim ca o demonstratie de amploare considerabila, pentru marimea orasului, a avut loc si la Barlad, unde mii de oameni au protestat impotriva exploatarii gazelor de sist. Explicatia? Implicarea liderilor locali – a primarilor – si a …preotilor ortodocsi. Aviz celor care se mira ca romanii nu au obiceiul protestului stradal: la mijloc e o chestiune de organizare si de lideri, cei mai buni mobilizatori, in acest caz, fiind preotii.]

Revenind la subiectul postarii, demonstratia de forta a maghiarimii reuseste sa arate toata slabiciunea autoritatilor romane. Pentru ca, pornind de la un PRETEXT (cazul Colegiului nefiind din zona nationalizarii, dupa cum a precizat si prefectul de Covasna), bine prezentat opiniei publice maghiare, se reuseste mobilizarea acesteia pentru scopuri cu bataie mai lunga: autonomia.

Totul se petrece in contextul in care statul roman devine tot mai dezarticulat, romanii tot mai destramati, iar Ungaria devine tot mai mult un ...model, luat in serios, ca atare, de presa germana.

Unde vor duce toate aceste lucruri, e usor de intuit.

Ah… si, in cazul in care va intrebatice aliat politic roman au liderii UDMR, Laslo Tokes si PCM, raspunsul este: Traian Basescu.


Categorii

1. DIVERSE, Destramare teritoriala? (Regionalizare, autonomie), Opinii, analize

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

16 Commentarii la “TOAMNA MAGHIARA: mobilizare FARA PRECEDENT a ungurilor din Romania intr-o MANIFESTATIE AUTONOMISTA de amploare

  1. Din punctul meu de vedere cele mai importante (si in acelasi timp periculoase pentru noi) calitati ale poporului ungar sunt: coeziunea umana si patriotismul(patriotism care pe alocuri la ei devine o “meteahna”, vorba lui Caragiale).
    Iata doua calitati pe care poporul roman trebuie sa si le insuseasca.

    In al doilea rand,se pare ca ungurii pun accentul pe interesul grupului, pe cand la noi este exact invers: interesul personal inaintea celui de grup, iata “cancerul” care a patruns adanc in fiinta poporului nostru,de la conducatori la oamenii de rand.

    Asadar,revenind la contextul social actual nu stiu daca situatia tarii noastre este comparabila cu cea a Ungariei. Inafara de conducatorul tradator pe care il avem ,se pare ca la noi populatia se auto-tradeaza de buna voie.
    Uitati-va cati sustinatori ii tin isonul iudei, doar, doar le pica si lor o farama din “argintii” obtinuti din vanzarea la straini a bunurile COLECTIVE adica bunurile TUTUROR cetatenilor romani .
    Azi slujesc pe langa un vanzator de tara , maine pe langa altul si tot asa pana nu mai ramane nimic.
    Iar aceste “mici”(in ordine ierarhica) iude pt care Romania e un fel de “mosie personala” actioneaza dupa modelul stapanului lor.Ei isi pun interesele personale (de altfel meschine) pe primul loc ,condamnand cu sange rece,la disparitie definitiva Romania de maine.

    O sa “omoram” vreodata egoismul si indiferenta din noi, mai avem noi constiinta? sau am murit la figurat inainte de a muri la propriu… intrebare retorica

  2. Unde sunt preotii ortodoxi din Covasna si Harghita?Nu ii doare de ce se petrece sub nasul lor?Dar episcopul locului?E asa cum mi-am inchipuit,Biserica poate face diferenta in societate.Tacerea ei face ca pietrele sa strige…

  3. @cristi_g:

    Nu i-am invinovati pe preotii de acolo…

  4. @admin
    Ma refeream la nepasarea pastorilor nostrii care nu pot mobiliza oamenii pentru a respinge masurile care ne ingradesc libertatea,pentru problemele care ne ard.Bineinteles ca imi dau si eu cu parerea…

  5. noua romanilor ne lipseste un serafim de pireu, bine ar fi dacamulte fete bisericesti de la noi iar urma exemplul, din pacate sunt prea putini ex. parintele iustin si amfilohie

  6. @cristi_g

    Vai frate, nu spune asta, nu gandi asta…..ce o fi pe sufletul preotilor de acolo, nici nu vreau sa ma gandesc….un lucru insa stiu sigur, ca multi maghiari, aflati in nevoi, se folosesc de preotii/calugarii din Harghita si Covasna si ca sunt cazuri de convertiri la ortodoxie.
    Asa ca preotii de acolo nu stau degeaba.
    Sa ajute Dumnezeu ca multe suflete sa se indrepte spre Hristos

  7. Pingback: Partidul Popular Maghiar militeaza pentru FEDERALIZAREA Romaniei, Transilvania regionala si Partium AUTONOM/ Liderul PPMT invoca personalitatea politica ce are idei similare: TRAIAN BASESCU! - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  8. Pingback: UDMR vrea modificarea Constitutiei in 2013 pornind de la ARTICOLUL PRIVIND STATUL NATIONAL - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  9. Ungurii ne fac noua rau si i-si fac si singuri rau. Ei invoca o falsa istorie care este o non istorie si o ideologie! Ideologia lor este extremista pentru ca 1) nu au nici cel mai mic respect pentru democratie, daca ar fi altfel ar avea o alta atitudine si fata de cetatenii din zonele unde ei sunt majoritari dar si fata de cetatenii tarii unde ei sunt doar 7%. 2) nu au nici un respect fata de semeni, pe care i-i jignesc si i-i barfesc pe toata planeta. 3)Desi traiesc in Europa de cam un mileniu – dupa singuri cum le place sa se laude – nu si-au insusit temeincic modul de comunicare prin CUVANT, ei batjocotind acest mod PRIMORDIAL SI SFANT de comunicare cu minciuni si falsuri si jumatati de adevaruri.
    Se mai poate spune ca aceasta miscare nu este indreptata spre binele ungurilor, cat impotriva Romaniei! Romania cu bogatiile, pozitia, si mai ales spiritualitatea ei este tinta atacurilor! Fiecare om cu har sa incerce sa se documenteze cat mai bine si sa transmita mai departe in Romania si in strainatate Adevarul despre noi, de care nu trebuie sa ne fie rusine ci mai degraba sa ne mandrim. Fiecare marturisire conteaza! Trebuie sa renastem de dragul spiritualitatii si a sacrificiilor inaintasilor. Poate aceste manifestatii ne ajuta, poate ca ele devin IMPULSUL necesar pentru a invinge letargia si deznadejdea si comoditatea. Doamne ajuta!

  10. @Calin file…

    “Se mai poate spune ca aceasta miscare nu este indreptata spre binele ungurilor, cat impotriva Romaniei!”

    Iti dau dreptate, cred ca nu gresesc concluzionand ca ungurii (ca si tiganii sau rromi cum le place sa li se spuna), sunt cozi de topor folosite cu maiestrie impotriva poporului roman, nu de dragul lor ci poate doar pt ca este o situatie de tip win/win de ambele parti.

    Este interesanta aceasta psihologie inversa de denaturare a imaginii poporului roman care devine “calau” , “ocupant”,”albanez” in timp ce ungurii iau pozitia confortabila de “victima discriminata”.
    Asta desi: au comis numeroase atrocitati asupra romanilor (vezi masacrele de la Ip si Treznea) dar si a nemtilor din Transilvania, au incercat sa falsifice istoria prin teorii false,se falesc ca vor “suprima fiecare valah si atunci nu va mai fi în Ardeal decât o singură nationalitate, cea maghiară,” si ca vor “trece prin sabie toată populatia,până si copiii din leagan”, discrimineaza romanii din Harghita si Covasna dar si alte orase transilvanene si insulta fatis eroii nationali si simbolurile nationale Romanesti ,DETIN FUNCTII CHEIE in conducerea Romaniei, formezea organizatii paramilitare in Transilvania, manipuleaza opinia publica internationala(vezi cazul Mihaila Cofariu),incerca sa modifice Constitutia Romaniei,etc.

    Pe de alta parte este adevarat ca si nepasarea noastra isi spune cuvantul; daca in noi, romanii, nu exista forta de a ne schimba in bine si de a ne uni, vom suferi fara doar si poate consecintele nefaste ale viitorului.

  11. Pingback: VIKTOR ORBAN incoloneaza ungurii din Romania sub sloganul: “AUTONOMIA, SINGURA SOLUTIE ACCEPTABILA” - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  12. Pingback: Cand premierul Victor Ponta spune adevarul: LASZLO TOKES SI MONICA MACOVEI SUNT FINANTATI DE DUSMANII ROMANIEI SI REPREZINTA INTERESELE STRAINE ANTI-ROMANESTI (video) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  13. Pingback: Kelemen Hunor sustine DECLARATIILE RADICALE ale primarului din Miercurea Ciuc legate de OBLIGATIVITATEA cunoasterii LIMBII MAGHIARE. ATENTIE LA EXTREMISTII UNGURI" - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  14. Pingback: CHESTIUNEA SECUIASCA la emisiunea "Punctul de intalnire" cu prof. Radu Baltasiu. Adevaruri istorice, manipulari contemporane [VIDEO] - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare