Articole cu eticheta (tag): atacarea Bisericii

Până când or să-şi bată joc oamenii ăştia de credinţa noastră? Pentru că ştiţi cum e, la baza piramidei stă glodul, stă poporul şi pe vârfuri stau ăştia care ne conduc. Dar când s-o clătina mulţimea să vedeţi cum cad şi-şi rup gâtul toţi! Par tânăr spre deosebire de dvs, cei mai în vârstă decât mine, consilieri. Dar am văzut atâţia care au fost prim-miniştri, şi i-aţi văzut şi dvs., şi miniştri, toţi s-au trecut pe la Jilava, prin puşcării. Când şi-o lua Dumnezeu mâna de pe ei, de pe ăştia care chinuiesc Ţara, toţi vor sfârşi şi o să se găsească vreun procuror care o să ia şi-o să vadă ce-au făcut pentru străini, pentru corporaţii. Pentru noi n-au făcut nimic. Numai minciuni şi poporul trăieşte în frig şi în foame mai rău decât în perioada comunistă. Au sărăcit Ţara, iubiţi credincioşi, şi noi trebuie să tăcem şi să nu spunem lucrurilor pe nume. (…)

Ne-a fost dat să petrecem vremuri pe care nu ni le-am fi închipuit vreodată. Neliniștea și tulburarea, spaima și necunoașterea, îndoiala și necredința s-au înfățișat fără de rușine lumii acesteia, cerând cu glas mare să ne cearnă și să ne alipească de partea osândei și a pieirii. Mulți s-au lăsat îngenuncheați, însă și mai mulți s-au ridicat, cu nădejde înnoită în puterea dumnezeiască. Unii au strigat „Unde este Dumnezeu?”, neînțelegând apropierea Sa de noi și au ales să privească în altă parte, oriunde li s-a părut că pot afla păsuire pentru propriile neputințe. Nu au căutat înlăuntrul lor, nici în cei de lângă ei, nici în frumusețea lumii ce nu încetează vreodată să ne uimească. Încetul cu încetul, aceste glasuri s-au reunit într-un cor al necredinței și al hulei, al raționamentelor reci și al micimii sufletești. Au căutat și au aflat propovăduitori ai neadevărului, gata oricând să le liniștească tulburarea cu tot felul de sfaturi la îndemână, să le ofere soluții pline de ușurătate și să le adoarmă conștiința.

Iată, cum cad măștile! Sub pretextul criticii, se aruncă invective și se linșează moral credincioșii, laolaltă cu păstorul lor. De când constituie pentru un jurnalist stigmatizarea noastră ca „vite” amăgite de un „șarlatan”, argument și gândire critică?

Paradoxal, pentru noi, aceste atacuri și nedemne lovituri sunt semnul cel mai clar că suntem pe drumul cel bun, iar Biserica nu și-a pierdut vocația sa profetică. E adevărat, e un drum strâmt și anevoios. Însă este drumul crucii și este mântuitor. Vai de cei care aleg ca, alături de mulțimile întărâtate, să arunce cu vorbele ca și cum ar fi pietre și să își calomnieze semenii lor pentru credința lor.

Iaşiul a devenit pentru câteva zile un adevărat pustiu al Carantaniei, unde Ispititorul a îmbrăcat savuros, fariseic şi ipocrit, nenumărate ipostaze, neţinând cont că bucuria sărbătorii se putea desfăşura în condiţii de respectare, cu stricteţe, a recomandărilor sanitare în vreme de pandemie şi cu încredinţarea că orice creştin, iubindu-şi aproapele, se protejează atât pe sine, cât şi pe cei din jurul său. Dar, aşa cum deja ştim, sfidarea credinţei nu are nevoie de argumente pentru a se instala. Este nevoie doar de determinare şi, mai ales, de consecvenţă. Peste câteva zile îşi va căuta nestingherit rezidenţă undeva prin Bucureşti.

Eu nu sunt de acord cu ideea școlii generalizate online, cum ne asigură unii specialiști că viitorul ar fi al educației indirecte făcută prin aparate. Eu sunt de acord cu ideea că, în împrejurări speciale cum este aceasta, când apar nevoi speciale ale societății, să fim pregătiți tehnic și să putem face o brumă de școală online. Pentru că să nu-mi spuneți mie că școala primară, unde învățătorul/ învățătoarea e centrul universului pentru mințile acestea tinere, unde privirea contează enorm de mult, unde elevii trebuie supravegheați și unde totul se face ca de la om la om s-ar putea face de la distanță de-acum încolo. Iar la universități sau la licee, unde e nevoie de urmărit experiențe în laborator, de văzut tot ce se petrece acolo, chiar în domeniul umanist, examenele orale au importanța lor la anumite discipline. Eu nu pot să prevăd o societate în care oamenii devin dependenți de inteligența artificială. Inteligența artificială trebuie să fie un adjuvant, un ajutor al omului. Dacă ajunge să ne stăpânească inteligența artificială, și văd că unii predică acest lucru, atunci ne pierdem condiția umană, ca să vorbesc și eu ca Malraux. Ne pierdem ceea ce este esențial în om, așa cum îl știm noi, ca o ființă clasică. Eu nu vă pot spune ce va fi omul sau omenirea peste o mie de ani, peste un milion de ani, dacă va mai fi. S-ar putea să fim ca-n filmele de anticipație, însă în acest moment esența omenirii este cea a comunicării de la om la om și a ideii că omul este ființa supremă [de pe pământ], nu robotul.

„Normalizarea vieții sociale înseamnă, așadar, în mod evident, și revenirea oamenilor, cu respectarea măsurilor de protecție necesare, la exercitarea dreptului lor fundamental la viața religioasă publică, adică în lăcașurile de cult”.

Biserica a fost și încă este marginalizată! Oriunde poți să mergi, la magazin, la farmacie, la spital, numai la biserică nu ai voie să mergi. Sperăm să nu mai avem o astfel de situație. Biserica nu a fost pregătită să dea un răspuns celor care au emis această Ordonanță. Dar Biserica este, într-adevăr, discriminată și marginalizată. Credincioșii nu pot să-și exercite dreptul lor la religiozitate. Nu s-a mai pomenit în istorie așa ceva, o perioadă atât de lungă, chiar de Postul Mare și de Sfânta Înviere, să fie lipsiți credincioșii de ceea ce este esențial pentru ei. Puteau să steala distanță, cum a fost la început, și era o situație absolut firească.

La peste două mii de ani, creștinii din lumea întreagă au sărbătorit Învierea cu bisericile închise, păzite sau verificate de jandarmi, polițiști sau militari; cu slujitori fricoși, prudenți sau responsabili pentru a nu fi acuzați, pe drept sau pe nedrept, (mai ales de progresiștii de serviciu, care, paradoxal, în ziua de Paști rostesc ipocrit urarea: “Paște fericit” sau “Hristos a înviat”) de complicitate la multiplicarea virusului; cu o Înviere fără comunitatea credincioșilor, adevăratele mironosițe ale bucuriei Învierii; cu o elită religioasă a seculariștilor, care au răspândit fake news-ul că virusul nimicitor îi preferă nemijlocit pe ortodocși și că el se propagă cu viteza fulgerului, prin lumânarea pascală și prin pâinea binecuvântată, doar de Înviere și nu mai târziu.

Astăzi plângem că viața a fost pusă în mormânt. Într-adevăr, astăzi, viața a fost pusă în mormântul carantinei. Astăzi plângem că însăși plângerea noastră a fost pusă sub interdicție. Oare poate cineva să pună lacrimile sub lacăt? Nu, dar poate să te lipsească de mângâierea de a fi alături de Cel pus în mormânt. Ura celor care L-au răstignit pe Domnul a fost atât de mare, încât nici atâta mângâiere nu le-a fost lăsată mironosițelor și ucenicilor, de a prohodi cum se cuvine pe Învățătorul lor iubit. Pentru că, dragii mei, noi aveam nevoie de acest prohod, iar nu Domnul. Cine nu respectă moartea omului, cine nu respectă actul de demnitate al îngropării și al plângerii și al doliului, acela nu respectă nici viața.

Pe fata pamantului se produce un scenariu viclean prin care mai marii lumii acesteia zic: haideti sa-i ocrotim pe oameni, haideti ca nu cumva sa se intample sa se imbolnaveasca si sa moara, sa gasim solutii de tot felul. Si ce-au facut? Au inchis bisericile. Si ce-au facut? Au omorat batranii. Si ce-au facut? Au dat legi ca acesti copii nevinovati, care reprezinta sursa de rugaciune vie in fata lui Dumnezeu, sa aiba parte de educatie sexuala in scoli. Iata ce s-a intamplat! Sub infatisarea binelui s-au scos foarte multe rele care apartin intunericului.

Fake news-urile au în spate o strategie foarte bine gândită.

Este o întreagă structură ideologică care se ascunde în spatele acestor ştiri mincinoase, propagandistice, tocmai pentru a-i determina pe oameni să creadă într-o realitate care nu există.

Această realitate este atât de bine cosmetizată şi organizată încât oamenii chiar cred că este adevărat ceea ce li se livrează.

Fake news-urile sunt ca o adevărată ciumă”.

Preasfinţia Sa a arătat că una din caracteristicile principale ale ştirilor false de acest gen este că exploatează fricile oamenilor…

Unii pot cădea în ispită și, astfel, să evite să vină la Biserică din cauza fricii de a fi infectat prin atingere, prin Sfânta Împărtășanie, sau prin prezența în adunare. Mass-media secularistă poate hrăni, de asemenea, ideea de a evita mersul la biserică, folosind sistematic insinuări frecvente și provocatoare de frică, prin mijloace diverse cum ar fi filmele, animațiile, adăugate bombardamentului zilnic cu idei care ne împrăștie gândurile și distrug familiile. Umanitatea a devenit prizonieră unui plan demonic, fiind controlată prin frică și panică.

În acest caz, ne reamintim de cuvintele Sfântului Petru: „Simon Petru I-a răspuns: Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice.” (Ioan 6, 68).

„Dreapta mărturisire a Sfântului Ștefan a fost întâmpinată de către iudeii contemporani cu el cu multă furie, cu scrâșnire de dinți și cu urechile astupate. Și de-a lungul istoriei aceasta a fost întotdeuana atitudinea prigonitorilor creștinismului: ostilitate, furie, respingere îndârjită a adevărului. Din nefericire, observăm că ostilitatea față de creștinism, este în zilele noastre, din ce în ce mai evidentă. Prin simpla sa prezență creștinismul stârnește uneori furie, iar adevărul evanghelic despre moralitatea și natura umană face pe mulți să-și astupe urechile” a mai spus episcopul ortodox român al Europei de Nord.

Unde vom ajunge? Vom vedea noi. Dacă cei în vârstă credem că nu vom ajunge să vedem sau să primim pedeapsa, ne înșelăm. Dacă cei tineri credeți că veți scăpa să nu treceți prin momente deosebit de grele, iarăși vă înșelați. Nu criza economică, nu criza financiară sau alte crize prin care trece lumea sunt greutățile cele mai mari, ci greutățile care cu adevărat apasă asupra neamului și amenință existența lui sunt păcatele pe care noi le săvârșim, le îngăduim și le acceptăm uneori cu nepăsare.

A devenit limpede oricui că s-au luat decizii care contravin rânduielilor bisericeşti şi Sfinţilor Părinţi. Dar trebuie să realizăm că, aşa cum este, credinţa ortodoxă la noi în ţară este un factor de unitate, dacă nu singurul, cel mai important! Şi e foarte important în contextul contemporan! Câţi nu s-ar bucura sa fie un scandal în Biserică, motivat sau nu! Aceasta ar fi o premisă pentru un scandal în ţară. Şi ar fi dezmembrarea tării, unii chiar s-au şi pronunţat! Vedeți câți tânjesc, din vest, din est, de peste tot.

Într-o vreme în care Biserica Ortodoxă este atacată de multe forţe exterioare văzute şi nevăzute ale fenomenului secularizării, aceşti răzvrătiți din Biserică, sub pretextul că apără Ortodoxia, tulbură din interior pacea şi unitatea Bisericii, deoarece nu sunt călăuziţi de Duhul lui Hristos.

De asemenea, dragii mei, in loc sa se pretuiasca valorile noastre nationale si crestine, in loc sa se pretuiasca traditia de veacuri, care a facut din neamul nostru romanesc un neam capabil sa se uneasca, faramitat fiind in atatea bucati, un neam care s-a putut aduna imprejurul Bisericii dintotdeauna si sa pazeasca cu sfintenie invataturile Domnului, traim aceste clipe cand oameni, semeni de-ai nostri, inventeaza, in loc sa respecte aceste velori, inventeaza niste concepte noi, neverificate in istorie, neverificate in traditie. Ati auzit de conceptul multiculturalismului. Se cultiva, adica, toate culturile, mai putin cea a noastra, romaneasca si crestina. Ati auzit, dupa aceea, de conceptul corectitudinii politice, o politete sinistra care relativizeaza adevarul, care relativizeaza autenticul, cautand sa ambaleze si sa deghizeze umanul si valorile in cuvinte care mai de care mai interesante, dar care, pana la urma, nu spun mare lucru. Concepte care nu cauta altceva decat sa scoata din sufletul nostru si din inima noastra adevaratele valori. Ati auzit, dupa aceea, de conceptul sincretismului religios. Se cultiva toate religiile, toate culturile. De aceea sunt lasati la portile Europei sa vina toti islamicii – ca si ei sunt religie -, si sa traiasca alaturi de noi. Numai ca, dragii mei, in acelasi timp s-a refuzat sistematic crestinismului statutul de credinta stramoseasca, de radacina, de vana autentica a Europei noastre de astazi.

România pare că se transformă, pe zi ce trece, într‑un mare laborator de reeducare a unor conştiinţe târzii, care ţin la o credinţă vetustă, întunecată, fără orizont, numită creştinism. Credinţă care vorbeşte despre Înviere şi nu numai despre legile naturale, despre persoana umană şi nu numai despre individ sau mase, despre milă şi nu numai despre eficienţă, despre buna tradiţie a umanităţii şi nu numai despre figuraţie ieftină pe Facebook, despre ierarhie a valorilor şi nu numai despre devălmăşie axiologică totală şi clisme psihanalitice de grup.

– Nu vezi, draga mea, ca atacul cel mai mare este catre Dumnezeu? Cu ce deranjeaza pe cineva ca eu am o credinta care ma face mai bun si mai corect? Atacurile impotriva Bisericii… Nu este o diferenta intre Biserica si religie. Doua elemente sunt care ne-au adus pe noi, poporul român, pana azi: limba si credinta [Biserica]. Vor sa distruga si limba, care dispare singura daca suntem ocupati mereu de alte limbi si natii, care vin peste noi … Noi suntem socotiti sovini sau altceva anti-… [xenofobi], pentru ca ne suparam ca cineva vine peste noi… Suntem poporul care, de la origini, am stat pe locul lui. Nu ne-am dus niciodata peste nimeni si ne-am suparat intotdeauna cand cineva a venit peste noi, peste masura!