Un astfel de razboi in regiunea baltica nu pare probabil – e clar ca Rusia nu e pregatita sau nu vrea sa se confrunte frontal cu NATO. In ciuda superioritatii numerice a batalioanelor tactice, exista deficiente in echipamentele moderne ale Rusiei, de vreme ce programul de inarmare costisitor abia demareaza, in timp ce Vestul are o clara superioritate in aer si pe apa. De asemenea, o incursiune masiva de teren a trupelor ruse in Siria, care sa-l ajute pe presedintele bashar Al-Assad sa castige razboiul civil, nu pare probabila. Ucraina pare a fi singura tinta de razboi viabila pe termen mediu (incepand cu ianuarie) care ar putea justifica aceasta crestere intensa a batalioanelor tactice, desi Gerasimov a subliniat ca “Kavkaz 2016 nu are legatura cu Ucraina”.
Articole cu eticheta (tag): Donbas
Pe de altă parte, preşedintele Turciei înţelege bine şi contribuţia ţării sale la haosul din Siria, după cum pricepe – ca Statele Unite şi Arabia Saudită – că în Siria, unde războiul prin procură e feroce, nu există “rebeli moderaţi”.
Aproape 6.000 de de persoane au ieşit marţi pe străzile din capitala armeană Erevan, în cea mai mare manifestaţie antiguvernamentală din ultimii ani, pentru a protesta împotriva creşterii preţului la curent electric şi pentru a solicita eliberarea manifestanţilor arestaţi.
Distorsiunile sunt chiar mai grave. Presa românească în varianta ei ostentativ pro-americană dă senzația că România este un alcoolic care trebuie supravegheat clipă de clipă ca să nu dea pe gât un pahar de vodcă rusească. Sau, pshihanalitic vorbind, sugerează că eul nostru transatlantic se luptă din greu cu sinele ortodox și răsăritean, în timp ce ambasada SUA este chiar supra-eul sau chipul tatălui autoritar. Imaginea nici măcar nu pare exagerată, căci tonul principal al acestor comentarii este de insistentă și apăsătoare culpabilizare.
Seful Statului major al Fortelor Armate ruse, Generalul Valeri Gherasimov, avertizeaza tarile europene care planifica sa gazduiasca instalatii ce fac parte din sistemul american de aparare antiracheta ca reprezinta o amenintare pentru Rusia si ca autoritatie de la Moscova vor fi fortate sa le considere tinte si sa pregateasca un raspuns.
Cea mai grea zi, asta e: ziua mea de naştere, 16 iulie. Rachetele zburau pe deasupra capului meu. Deasupra mea zburau rachetele şi în faţa mea, la 100 de metri, explodau. Noi stăteam sub pământ. Şi am zis, gata, ne-am rugat la Dumnezeu. Şi toată noaptea am visat, cu un prieten, cum noi suntem acasă. Şi i-am zis: „Am visat aseară că am fost acasă”. Şi el zice „Şi eu am visat” şi a dat domnul şi peste două săptămâni, am trecut la ruşi şi am ajuns acasă.
Se vede o diferenţă importantă între România şi Polonia. Polonia a doptat în UE şi în NATO o poziţie de mare putere: a vrut să fie direct la masa celor mari, a fost extrem de agresivă. Îl avem pe Doanld Tusk în fruntea Consiliului European, a mai fost şi candidatura lui Sikorski. Polonezii au fost extrem de pragmatici, cu o abordare extrem de bine gândită. Şi-au asumat rolul de portavoce a Europei de Est, care le spunea celor din Vest că nu pricep ce se întâmplă.
M-am uitat pe declaratii facute in ultimii ani de decidenti rusi legat de Romania iar concluzia mea, poate superficiala, m-a facut sa ma cutremur. Ei nu ne considera un partener de discutie, ci o colonie americana. Ei spun “1. Daca avem ceva de discutat discutam cu stapanii vosti de la Washington. 2. Ne deranjeaza pe teritoriul vostru urmatoarele: Deveselu si infrastructura americana”. Astea sunt referirile la Romania facute la nivel de decident.
“Relaţiile între Uniunea Europeană şi Rusia trebuie să fie gestionate în mod rezonabil. Excluderea Rusiei din Europa nu este rezonabilă”, a declarat premierul Viktor Orban după întrevederea de peste două ore pe care a avut-o cu Vladimir Putin. “Securitatea regională nu poate fi garantată prin măsuri împotriva Rusiei. Pacea şi cooperarea economică în regiunea eurasiatică pot fi o soluţie.”
„După ce această criză care se coace va izbucni și vom plăti cu toții, mai ales vecinii, tribut prostiei unor lideri vest-europeni, doar după aia putem vorbi (..) Suntem într-o situație, o putem compara cu situația dinaintea Primului Război Mondial, sunt mai multe crize una peste alta au condus la acea conflagrație”, a mai spus acesta.
Trimisul Rusiei la OSCE a avertizat, joi, Statele Unite si Europa sa inceteze sustinerea pentru Ucraina, in caz contrar ar putea rezulta o catastrofa – transmite Reuters.
Kremlinul se pregateste sa lupte impotriva Statelor Unite pe toate fronturile posibile pentru a rasturna incercarile acesteia de a incercui Rusia. Pe aceeasi linie cu planurile reiterate anul acesta, un numar de trupe rusesti vor fi desfasurate in regiunea polara pentru a respinge orice eventual atac american. Mai mult, o multime de baze militare si aeriene din timpul Razboiului Rece vor fi reabilitate de-a lungul granitei arctice, iar trupele vor fi insotite de bombardiere si interceptoare MiG-31.
The Jamestown Foundation/ September 25, 2014 — Volume 11, Issue 169/: Rusia se pregateste sa contracareze SUA pe toate fronturile Incetarea focului in Donbas (regiunea din estul Ucrainei ce cuprinde Lugansk si Donetk) dintre Ucraina si fortele pro-ruse, anuntata inca …
“Nu poţi descuraja Rusia de aici, de peste gard, cu apelul la trupe îndepărtate, care vin (dacă mai vin?!) de la mii de kilometri, în nu ştiu câte zile. Prea multe au fost iluziile şi garanţiile de securitate neonorate din …
Ucraina sapa TRANSEE la frontiera cu TRANSNISTRIA FACTORII CARE AR PUTEA DECLANSA UN AL TREILEA RAZBOI MONDIAL * UPDATE Antena3: Ruşii cer preşedintelui Vladimir Putin să “TREACĂ LA ACŢIUNE” în Ucraina Sute de ruşi s-au reunit sâmbătă la Moscova pentru …
*** Românii au ieşit în stradă la Cernăuţi…UPDATE: StirileProTV: Tensiuni la granita de nord a Romaniei. Sute de oameni din Cernauti au blocat strazile, temandu-se ca vor fi inrolati fortat Jurnalul: EXTERMINAREA ROMÂNILOR din Ucraina. Tineri etnici români din regiunea …
Poroşenko nu are un program politic concret, dar lui îi revin două sarcini: să oprească războiul din est şi să îmbunătăţească relaţiile cu Vladimir Putin.