COMANDAMENT NATO IN ROMANIA SI CENTRU DE ANTRENAMENT LA MAREA NEAGRA. E de ajuns? Summitul NATO: triumfalism gaunos vs slabiciuni evidente/ “PACE” IN DONBAS? Cat de solid este armistitiul intre Ucraina si “separatisti”

6-09-2014 18 minute Sublinieri

“Nu poţi descuraja Rusia de aici, de peste gard, cu apelul la trupe îndepărtate, care vin (dacă mai vin?!) de la mii de kilometri, în nu ştiu câte zile. Prea multe au fost iluziile şi garanţiile de securitate neonorate din istoria acestei părţi a Europei. Când ni s-a luat Basarabia, eram încă sub garanţii franco-britanice. Franţa căzuse, ce-i drept, ea însăşi. Când ni s-a luat Ardealul, eram deja sub garanţii germane…”

basescu-topaindsursa foto: jurnalul.ro

  • Gandul:

Cum arată NOUL PLAN de răspuns al NATO la ameninţarea Rusiei: comandament central în Polonia, comandament regional în România

NATO a stabilit la summitul din Ţara Galilor „o nouă forţă de răspuns” a Alianţei în faţa unei posibile agresiuni, asumându-şi de fapt nişte investiţii suplimentare în actuala Forţă de Reacţie Rapidă care există din 2003. Premierul britanic, David Cameron, a anunţat că forţa de răspuns a NATO în faţa ameninţărilor Rusiei, NATO Response Forces, va avea un comandament principal în Polonia şi alte 4 unităţi în state din Est (cel mai probabil, aşa cum au decurs negocierile, în România şi în cele 3 baltice). Forţele multinaţionale NATO se vor putea mobiliza în 2-5 zile, iar Marea Britanie e dispusă să contribuie cu 3.500 de soldaţi, a anunţat David Cameron.

Rămâne însă sub semnul întrebării cum ar putea apăra NATO flancul estic în situaţia unui blitzkrieg. „Am luat la cunoştinţă că ţările baltice, Polonia şi România sunt gata să găzduiască comandamente NATO”, a anunţat şeful Alianţei, Anders Fogh Rasmussen. Potrivit lui Rassmusen, decizia de vineri din cadrul Summit-ului NATO reprezintă un mesaj, şi anume că NATO îşi protejează toţi aliaţii, în orice moment. De asemenea, potrivit Secretarului general al NATO, acesta reprezintă un mesaj şi către cei care atacă orice ţară membră a Alianţei: “Dacă vă gândiţi să atacaţi un singur membru, veţi suporta riposta întregii Alianţe”. La rândul său, asistentul secretarului general NATO, Sorin Ducaru, a sugerat, după summit, că România va avea un comandament regional. Gândul transmite, pe tot parcursul zilei, momentele-cheie ale discuţiilor din Marea Britanie.

Polonia va găzdui comandamentul central al NATO Response Forces, structură reconfigurată de NATO drept răspuns la ameninţările Rusiei. România va primi unul dintre cele patru comandamente regionale, celelalte trei urmând să fie amplasate în statele baltice.

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a anunţat, vineri, că NATO a aprobat menţinerea unei prezenţe continue aeriene, terestre şi navale în partea estică a Alianţei, unde va exista un comandament special. Va fi el amplasat în România? Şeful Alianţei a evitat să spună acest lucru, menţionând că atât ţara noastră, cât şi Polonia şi statele baltice şi-au exprimat dorinţa de a avea acest comandament pe teritoriul lor.

Rasmussen a descris însă, în linii mari, noul plan de răspuns rapid al NATO. Secretarul general al NATO a menţionat că în prezent mediul de securitate este foarte impredictibil – Rusia atacă Ucraina, în Orientul Mijlociu se manifestă violenţa extremă, iar instabilitatea din Nordul Africii este în creştere. ”În aceste vremuri tulburi, NATO trebuie să fie pregătită pentru a-şi apăra aliaţii, pe toate tipurile de ameninţări”, a continuat Rasmussen.

[…]

UPDATE 17.30 Întors la Newport, din Belarus, preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, s-a arătat „satisfăcut” să poată anunţa că a ordonat armatei încetarea focului ca urmare a faptului că a ajuns, la Minsk, la un acord cu separatiştii. „Acest acord presupune însă că integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei trebuie respectate”, a spus el, pe gazonul de la Celtic Manor. Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, s-a arătat, însă, în continuare rezervat în legătură cu bunele intenţii ale Rusiei.

„Una este să declare încetarea focului şi alta este să şi implementezi acest lucru. Sper că acest pas poate fi unul constructiv în procesul politic”, a arătat el.

UPDATE 16.15: „Mai multe elemente de comandă regională” în est, România „intrând în această ecuaţie”, dar şi obligaţia asumată de ţările membre NATO de a-şi creşte investiţiile în capabilităţi militare şi, în cazul în care acestea depăşesc 2% din PIB, de a le menţine. Sunt concluziile legate de noul Plan de Acţiune Rapidă al NATO făcute publice de către Sorin Ducaru, secretar general adjunct al Alianţei, care a precizat totodată că exerciţiile prin rotaţie vor fi făcute „atât timp cât este necesar”. Detalii AICI

UPDATE 14.54 Rasmussen despre locul în care vor fi instalate noile comandamentele NATO: „Toate detaliile militare vor fi stabilite după summit. Implementarea va începe însă imediat. Rămâne de văzut exact unde vor fi localizate facilităţile. Până acum, am luat luat la cunoştinţă faptul că ţările baltice, Polonia şi România sunt gata să le găzduiască”. […]/ integral pe gandul.info

Băsescu: „Vom avea un comandament NATO în România. Avem toată infrastructura”

Un comandament principal în Polonia, ţara care va găzdui şi următorul Summit NATO şi alte câteva regionale, inclusiv unul în România. Aşa arată, în linii mari, noua reţea de comandă care să pună în aplicare un Plan de Reacţie Rapidă al NATO ca răspuns la agresiunile Rusiei în apropierea graniţei sale estice. Cu investiţii sumplimentare în tehnică militară, se va instala practic o prezenţă permanentă la Marea Neagră şi pe întreg flancul estic, prin exerciţii în rotaţie continuă a unui număr încă necunoscut de nave, aeronave şi forţe terestre, „pentru atât timp cât va fi nevoie”, aşa cum a arătat adjunctul secretarului general al NATO, Sorin Ducaru, la finalul întâlnirii liderilor celor 28 de state membre. Aflat la Newport, la Summitul NATO, împreună cu miniştrii Titus Corlăţean şi Mircea Duşa, preşedintele Traian Băsescu a venit fără aceştia, la final, să transmită că, deşi nu apare explicit în documentele Summitului, acest centru de comandă în România este o certitudine. În plus, Statele Unite vor amplasa în România un centru de antrenament şi exerciţii navale la Marea Neagră.

România va avea un comandament NATO pe teritoriul său, chiar dacă lucrul acesta nu este încă explicit menţionat în documente, susţine preşedintele Traian Băsescu. „S-a decis prezenţa NATO inclusiv pe teritoriul României. Ce înseamnă acest Readiness Action Plan, Planul de Acţiune: măreşte prezenţa militară alternativă şi continuă pe teritoriul României. Un exemplu: acum avem circa 1400 de militari americani din care 600 sunt puşcaşi marini. Aceste efective vor creşte, vor fi flexibile se vor adapta la situaţia de zi cu zi. Vom avea o structură de comandament NATO. În documentele nedestinate publicităţii România figurează ca fiind stat care a oferit facilităţi pentru un comandament NATO de dimensiuni acceptate. Avem toată infrastructura. În documente România figurează ca făcând oferta, dar noi ştim că unul din comandamente va fi pe teritoriul României”, a spus şeful statului, precizând că din 20 de [documente] ale summit-ului, doar 5 sunt publice.

Băsescu a menţionat ca „angajament luat de preşedintele Obama în timpul summitului”, dar la nivel bilateral România-SUA, „crearea unui centru de antrenament şi exerciţii navale la Marea Neagră împreună cu flota României şi a Bulgariei”. „Acest centru va fi alimentat tot timpul cu nave ale SUA. Chiar azi a intrat un distrugător la Constanţa”, a adăugat el.

În ceea ce priveşte finanţarea, preşedintele a reluat anunţul făcut deja de Sorin Ducaru cum că statele s-au angajat din nou să investească minimum 2% din PIB în Apărare şi din această sumă minimum 20% pentru echipamente militare. „Libertatea nu este gratis şi asta trebuie să înţeleagă toţi demagogii indiferent unde se află în interiorul NATO”, a comentat Băsescu în condiţiile în care inclusiv Guvernul României se numără printre cele care subfinanţează armata naţională.

Legat de situaţia din Afganistan, României i s-a solicitat la Newport un efectiv de aproximativ 400 de militari pentru paza a două aeroporturi, Kabul şi Kandahar. „România poate să aibă o abordare pozitivă, măcar faţă de unul din cele două aeroporturi”, a estimat Băsescu, drept răspuns la întărirea securităţii pe flaancul estic de către aceiaşi Aliaţi.

Aflat, la Newport, împreună cu miniştrii Titus Corlăţean şi de Mircea Duşa, preşedintele Băsescu a venit să îşi prezinte concluziile în absenţa acestora, fiind însoţit însă de secretarul de stat din MAE, Bogdan Aurescu, de ambasadorul României la NATO, Stelian Stoian, şi de şeful statului major general, Ştefan Dănilă. „A fost o muncă interinstituţională în care au fost implicate MAPN, MAE, Preşedinţia, structurile de informaţii şi alte instituţii”, a adăugat Băsescu. […]/ integral pe gandul.info

România va fi un punct central de unde se planifică apărarea, a explicat pentru Digi24 asistentul secretarului general NATO, Sorin Ducaru, după concluziile prezentate de secretarul general al NATO.

„Există un comandament suprem, există comandamente regionale şi subregionale. Şi România intră la această ecuaţie. Deci, în momentul în care, practic, ai un element de comandă cu rol regional, sigur eşti punctul central de la care se porneşte planificarea apărării, a exerciţiilor în timp de pace.

Absolut orice activitate care ţine de la exerciţii, planificări, operaţiuni, deci sunt chestiuni care ţin de experţii militari.

Deci, prezenţa într-o structură de comandă a unei alianţe este extrem de importantă, mai ales într-o perioadă în care alianţa şi-a redus structura de comandă. Deci, a fi parte din acest element suplu, eficace şi flexibil e ceva extrem de important”, a afirmat Sorin Ducaru. […]/ integral pe digi24.ro

  • Mediafax:

Summitul NATO din Ţara Galilor este cel mai ostil faţă de Rusia din ultimii 20 de ani – presa rusă

Summitul NATO care a început joi în Ţara Galilor este cel mai ostil faţă de Rusia din ultimii 20 de ani, atât prin retorica participanţilor, cât şi prin deciziile care urmează să fie adoptate, comentează vineri cotidianul rus Rossiiskaia Gazeta, citat de RIA Novosti în pagina electronică. […]

Astfel, summitul NATO de joi şi vineri de la Newport s-ar putea transforma într-un fel de mobilizare de urgenţă organizată de Casa Albă pentru a reanima componenta militară a Alianţei. Deciziile care vor fi luate sunt în mare deja cunoscute, fără a suferi modificări semnificative. Membrii Alianţei îşi vor exprima sprijinul faţă de preşedintele ucrainean Petro Poroşenko şi vor evoca un ajutor financiar pentru Kiev. Însă o intervenţie a Alianţei în Ucraina este practic exclusă, în pofida apelurilor unor “pitici” din NATO ca Lituania. În pofida criticilor dure ale NATO faţă de Rusia, nimeni nu intenţionează să intre în război cu această ţară pentru a apăra interesele ucrainene, adaugă publicaţia.

După cum scrie Washington Post, summitul s-a reunit în Ţara Galilor în contextul unei “noi ameninţări, provenind de la un vechi inamic”. Rusia a redevenit deci un inamic, ceea ce generalii din NATO nici nu încearcă să ascundă. În ultimele decenii, în pofida discursurilor publice privind un parteneriat, Moscova rămânea oficial un potenţial inamic pentru comandamentul NATO, mai scrie Rossiiskaia Gazeta.

Imediat ce Rusia a început să-şi apere activ interesele geopolitice, ea s-a transformat imediat într-o ameninţare pentru ordinea mondială “occidentală” planificată de SUA. Iar în Ţara Galilor, membrii NATO au început să se pregătească pentru o invazie rusă imaginară, deşi “nu există nici un motiv pentru a consolida activitatea NATO”, potrivit ambasadorului Rusiei la Alianţă./ integral pe mediafax.ro

Kievul şi separatiştii proruşi au semnat un acord preliminar de ARMISTIŢIU. Poroşenko afirmă că împărtăşeşte cu Putin responsabilitatea ca armistiţiul să dureze

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a subliniat vineri că împărtăşeşte împreună cu preşedintele rus Vladimir Putin “o responsabilitate comună” pentru ca armistiţiul să “dureze mult timp” în estul Ucrainei, relatează AFP.

“Armistiţiul are la bază un acord la care s-a ajuns în cursul convorbirii mele telefonice cu preşedintele rus Putin. Acesta este motivul pentru care cred că (…) este de-acum responsabilitatea noastră comună de a face ca acest armistiţiu să dureze mult timp“, a declarat el la Summitul NATO de la Newport, în Marea Britanie.

Preşedintele ucrainean a anunţat, de asemenea, că militarii reţinuţi de către cele două părţi – atât cei din armata ucraineană, cât şi rebeli proruşi – vor fi “foarte probabil” eliberaţi sâmbătă.

“Sunt foarte mulţumit” de acordul la care s-a ajuns la Minsk cu separatiştii, a adăugat el, apreciind că speră ca acesta să fie “baza unei soluţii paşnice” la conflictul care s-a soldat cu peste 2.600 de morţi în estul Ucrainei. […]/ integral pe mediafax.ro

NATO nu va anula acordul de cooperare semnat cu Rusia în anul 1997, denumit actul fondator NATO-Rusia, în ciuda faptului că guvernul rus a încălcat acest acord prin acțiunile sale în Ucraina, a declarat vineri la summitul NATO de la Newport cancelarul german Angela Merkel, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres.

Șefa executivului de la Berlin a adăugat că cei 28 de șefi de stat au convenit la summit că actul fondator NATO-Rusia rămâne o componentă esențială a arhitecturii de securitate în Europa. […]/ integral pe realitatea.net

  • Hotnews:

LIVE TEXT Summitul istoric al NATO, ziua a 2-a. David Cameron propune ca noua forta de raspuns a NATO in fata Rusiei sa aiba comandamentul central in Polonia si unitati in alte patru state din Est. Propunerea e inca in negocieri

[…]

Ora 17.04: Propunerea lui Cameron ca Polonia sa fie centrul regional a fortei rapide de reactie nu e inca batuta in cuie. Comandantul adjunct al fortelor aliate NATO, gen. Adrian Bradshaw, a declarat intr-o conferinta de presa ca formarea fortei de reactie rapida e inca in stadiu incipient, dind de inteles ca propunerea initiala a lui David Cameron ca head-quarterul regional sa fie Polonia e deocamdata in stadiul de negociere. Si secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen, a spus vineri intr-o conferinta de presa ca a fost luata doar decizia politica a constituirii unei forte rapide de reactie, detaliile privind amplasarea urmind a fi stabilite ulterior.

Ora 17.00: Der Spiegel relateaza ca Angela Merkel i-a convins pe mai multi lideri sa renunte la planul de rupere a actului fondator NATO-Rusia

[…]/ integral pe hotnews.ro

Un general rus cere o doctrina care sa permita o lovitura nucleara preventiva impotriva NATO

Un general rus a cerut ca Rusia sa isi actualizeze doctrina militara, revazuta ultima oara in 2010, astfel incat sa identifice in mod clar SUA si aliatii sai din cadrul NATO ca dusmanul numarul unu al Rusiei, scrie Moscow Times citand Interfax. Totodata, noua doctrina militara, sustine generalul, ar trebui sa precizeze conditiile in care Rusia ar putea lansa un atac nuclear preventiv asupra aliantei militare din care fac parte 28 de state.

Generalul Iuri Iabukov a declarat miercuri, cu o zi inaintea inceperii summitului NATO din  Tara Galilor, “in primul rand, dusmanul probabil al Rusiei ar trebui clar identificat in acest document strategic, lucru ce lipseste din doctrina militara din 2010. In opinia mea, dusmanul nostru principal este SUA si blocul Nord-Atlantic”.

Doctrina militara a Rusiei, un document strategic prin intermediul caruia guvernul interpreteaza amenintarile militare si vine cu posibile raspunsuri, este in curs de revizuire in lumina amenintarilor teroriste legate de Primavara araba, razboiul civil din Siria si a conflictului din Ucraina, a declarat marti pentru RIA Novosti seful adjunct al Consiliului de Securitate de la Kremlin.

Declaratia generalului Iabukov indica faptul ca in cadrul Ministerului Apararii exista voci care cer prioritati diferite.

Doctrina din 2010 defineste expansiunea NATO ca o amenintare la adresa securitatii ruse si reafirma dreptul sau de a folosi arme nucleare in scop defensiv, insa se opreste inainte de a numi NATO adversar principal al Moscovei si de a pune pe masa scenariul unei lovituri nucleare preventive, o pozitie care aminteste de Razboiul Rece. […]/ integral pe hotnews.ro

Rusia a masat forte “fara precedent” la granita ucraineana – Pentagonul

Rusia a masat la granita sa cu Ucraina forte si armament “fara precedent” de la debutul confruntarilor intre militantii separatisti si trupele Kievului, a anuntat joi Pentagonul, citat de AFP.

Colonelul Steven Warren, purtatorul de cuvant al Ministerului american al Apararii, a vorbit depre “profunda ingrijorare” a Washingtonului.

“Fortele (rusesti) amplasate de-a lungul frontierei sunt dotate cu o capacitate exceptionala, potentialul lor de distrugere este fara precedent”
, a declarat colonelul Steven Warren. […]/ integral pe hotnews.ro

Estonia acuza Moscova de incalcarea frontierei si rapirea unui politist

Estonia a acuzat vineri ca persoane necunoscute “venite din Rusia” i-au incalcat frontiera si au rapit un politist, a anuntat Parchetul din Tallinn, pe fondul tensiunilor sporite cu Moscova din cauza crizei din Ucraina, relateaza AFP.

“Functionarul a fost capturat de necunoscuti care au venit din Rusia, in timp ce era de serviciu, pe teritoriul estonian. El a fost rapit cu forta, sub amenintarea armei”, a precizat parchetul intr-un comunicat.

“El isi exercita atributiile de prevenire a infractiunilor transfrontaliere. Rapitorii au bruiat comunicatiile radio si au utilizat o grenada fumigena”, a adaugat parchetul. […]/ integral pe hotnews.ro

Televiziunea rusă a ieşit din tăcerea cu privire la presupusa prezenţă a soldaţilor ruşi în Ucraina, difuzând pentru prima oară un reportaj despre un soldat rus ucis în confruntările din estul ţării, relatează AFP.

Astzăi, la Kostroma, a fost înmormântat Anatoli Travkin. În urmă cu aproximativ o lună, el a plecat la Donbas (în estul Ucrainei-n.r.) şi a murit în confruntări”, a anunţat prezentatorul postului de televiziune Pervîi Kanal, unul dintre cele mai importante din Rusia.

“Oficial, el se afla în concediu” când a murit, a adăugat el, precizând că soldatul nu şi-a anunţat intenţia de a pleca în estul Ucrainei nici soţiei şi nici şefilor săi.

În contextul în care mărturiile unor apropiaţi ai soldaţilor răniţi, ucişi sau dispăruţi de mai multe zile în estul Ucrainei iau amploare pe reţelele sociale şi în presa rusă, majoritatea posturilor de televiziune din Rusia, în cele mai multe cazuri acţionând la comanda Kremlinului, au decis să păstreze tăcerea în legătură cu această situaţie.

Ţările occidentale şi Kievul acuză Rusia că îi susţine pe separatiştii proruşi care sunt implicaţi în confruntări armate cu forţele ucrainene în estul Ucrainei, prin livrarea de arme şi trimiterea de trupe. […]/ integral pe gandul.info

“Forţele (ruse) mobilizate de-a lungul frontierei sunt dotate cu o capacitate excepţională, potenţialul lor de distrugere este fără precedent”, a declarat colonelul Steven Warren, un purtător de cuvânt al Departamentului american al Apărării, în contextul deschiderii lucrărilor Summitului NATO din Ţara Galilor, dominat de criza ucraineană. “Există trupe terestre, o concentrare şi mai mare de piese de artilerie, o concentrare şi mai puternică de sisteme de apărare antiaeriană, o concentrare şi mai mare de rachete”, a detaliat colonelul Warren, potrivit căruia “peste 10.000 de militari ruşi” ar fi masaţi de-a lungul frontierei.

Unde se vor opri trupele ruseşti? Cum va evolua acest conflict? Există vreo legatură între evenimentele din Ucraina şi noul proiect de autonomie al UDMR?  La aceaste întrebări, dar şi la multe altele au răspuns generalul (r) Alexandru Grumaz, Oana Popescu, analist politică externă, Cristian Unteanu, analist politică externă, şi Ciprian Plăiaşu, editor „Historia”, într-o ediţie specială a dezbaterilor „Historia”, moderată de Ion M. Ioniţă, transmisă pe site-ul adevarul.ro.

Oana Popescu: Daca ne asteptăm ca NATO să iasă cu nişte soluţii pe termen scurt, asta nu se va întâmpla. NATO va ieşi cu nişte soluţii pe termen lung. Va încerca să aducă Rusia înapoi la masa negocierilor, înapoi într-un parteneriat, atenţionând, în acelaşi timp, că dacă nu este dispusă să facă asta, NATO, la rândul său, are instrumentele să intervină.

Alexandru Grumaz: Nu ne putem aştepta la baze militare pentru că unul din pionii importanţi ai Europei, Germania, se opune bazelor militare în Est. Germania, alături de Franţa, conduc Uniunea Europeană.

În 2003, Rumsfeld (n.r. Donald Rumsfeld, Ministrul Apărării SUA în administraţia Bush) a spus că centrul de greutate s-a mutat în Europa de Est şi a vorbit atunci, pentru prima dată, de Europa veche şi Europa nouă. Ceea ce se întâmplă astăzi este, practic, o continuare a ceea ce a spus Rumsfeld atunci. Am avut înainte de 1990, înainte de încheierea Războiului Rece, două blocuri distincte: blocul NATO şi blocul de la Varşovia. Clar, pe poziţii, război convenţional.

După 1989, ce avem? Şi ce avem acum, mai ales? Acum avem un parteneriat strategic între SUA şi Est – vorbesc de ţările baltice, Polonia, România, Bulgaria – şi o diviziune, un NATO divizat. Toată lumea în NATO este de acord că Rusia este agresor în Ucraina. Dar fiecare naţiune priveşte diferit Rusia, în baza unor relaţii bilaterale pe care le-a avut. De fapt, ce vrea Rusia? Rusia vrea un NATO dezbinat. La ora actuală, se pare că a obţinut asta: Estul vrea baze militare, o deplasare a forţelor şi a puterii de foc spre graniţa cu Ucraina, iar Germania şi Franţa nu vor lucrul acesta.

Avem o confruntare între Moscova şi Washington, de fapt. Nu a fost aşa şi în timpul Războiului Rece? Ba da, dar acum s-a revenit la ea. A fost o perioadă de pace de vreo 20 de ani, în care au încercat să se apropie relaţiile, chiar şi militar. Acum avem din nou această antagonizare a relaţiilor. Sancţiunile nu şi-au urmărit efectul. De fapt, Putin vrea o Ucraină ca în vremea lui Ianukovici. Vrea să se întoarcă în partea cealaltă. Vrea o pârghie să controleze Ucraina. Nicidecum nu cred că va ajunge la Kiev cu trupele. Dar odată cu venirea iernii se va îngheţa conflictul. Şi vom avea un nou conflict îngheţat. Şi atunci situaţia din zona Mării Negre devine explozivă, cu toate conflictele acestea îngheţate. Problema este că odată cu deschiderea frontului de sud, unde se va opri Putin?

Rusia îşi pregăteşte foarte atent fiecare pas pe care îl face. Din această cauză e important Summitul de la Newport, pentru că Alianţa trebuie să dea un răspuns hotărât. Planul acela de acţiune Readiness Action Plan trebuie să fie pe termen scurt şi pe termen lung, să ne spună ce se va întâmpla în Est. Nu vom avea unităţi militare, înţelegem foarte clar. Dar vom avea nişte baze logistice care vor da posibilitatea ca în momentul în care sunt semnele unui conflict să poată fi aduse trupe în zonă şi deja echipamentele şi toată logistica să fie acolo.

Oana Popescu: Ideal ar fi pentru noi să avem şi un centrul de comandă NATO. Vor fi trei centre de comandă în est, unul va fi în România.

Unteanu: Există două lucruri foarte importante care s-au auzit la Summit, care arată răspunsul la tot ceea ce s-a discutat: primul mesaj este cel dat de Secretarul General al NATO, Anders Fogh Rasmussen, că NATO nu va sprijini cu armament şi cu logistică forţele militare ucrainene, dar ţările membre sunt libere să o facă. Asta arată că, din punct de vedere politic, din punct de vedere decizional militar, NATO nu a reuşit să aibă o poziţie, fie da, fie nu, aşa cum ar fi fost normal în cadrul unei alianţe. Dacă fiecare din ţările membre sunt lăsate să ia o asemenea decizie, de o asemenea importanţă, înseamnă că se acţionează exact la fel cum a acţionat Uniunea Europeană în cazul conflictului din Siria.

Al doilea mesaj a fost dat aseară, târziu, de ministrul de externe britanic: în cazul în care se semnează astăzi o formulă oarecare de armistiţiu, propun să nu mergem mai departe cu măsurile propuse la nivelul UE, trecerea la o etapă superioară a sancţiunilor împotriva Rusiei. Ne oprim. Şi în timpul acestei pauze, Rusia profită. Atenţia este concentrată acum pe Ucraina, dar mişcările se fac în altă parte. Această imensă problemă care înseamnă blocarea apariţiei unor noi state bazate pe puritate etnică sau pe puritate etnică dublată de limbă, în cazul nostru rusofonii.

nato-summit

Nota noastra:

S-a incheiat si summitul NATO. Cum altfel nu se putea, politicienii si analistii au prezentat, in mare, pe un ton triumfalist, rezultatele. Presedintele vorbeste despre o reactie naprasnica a NATO in cazul in care am fi, cumva, atacati. Desi, daca tot a pronuntat un asemenea cuvant, nu este deloc-deloc clar cum ar putea fi naprasnica o reactie bazata pe forta de reactie rapida a NATO, adica 4000 soldati, la un eventual blitzkrieg declansat de Rusia cu zeci de mii de trupe, tancuri, armament greu, sustinut naval si aerian.  Cutare analist militar afirma ca asistam la “cel mai important moment de securitate” pentru tara de la caderea comunismului incoace.

In opinia noastra, ceea ce a obtinut Romania de la acest summit este minimal. Un minim necesar. Daca nici asta nu am fi obtinut, ar fi fost dezastruos. Folosim cuvinte mari? Nicidecum. Ce semnal, ce consecinte ar fi fost pentru noi daca, de pilda, Romania era exclusa de pe lista tarilor care vor avea comandamente si ne-am fi trezit, in schimb, ca s-ar fi stabilit asa ceva in Ungaria sau, de ce nu, in Bulgaria? Ceea ce am obtinut, insa, daca e necesar, nu e si suficient.

Faptul ca NATO a ales sa puna comandamentul central al fortelor de reactie rapida in Polonia arata o anume ierarhizare a prioritatilor de securitate care este suparatoare pentru noi. Asa cum spunea si Friedman, nu Polonia, ci Romania este mai expusa daca avansul rusesc va continua in Ucraina. Asa cum spunea, altadata, chiar presedintele, Putin vrea sa ajunga la gurile Dunarii. Pai si atunci, de ce nu se afla Romania in CENTRUL conceptiei NATO pentru frontul de rasarit? Faptul ca presedintele si ceilalti oficiali se intorc acum multumiti si batandu-se cu pumnl in piept ca au obtinut ce-au vrut e o minciuna. Daca strategia noastra este realmente legata de Marea Neagra si daca am definit amenintarea rusa prin raportare la gurile Dunarii, atunci, in mod realist, ar fi trebuit sa avem o alta agenda si sa cerem chiar comandament central.

Nu ar fi fost ceva exagerat – sa ne gandim la analiza lui Friedman si, apoi, sa ne gandim la realitatea de pe teren. NATO a luat in discutie si “razboiul hibrid”, adica acel razboi dus prin armate improvizate, nu prin armata regulata, de genul celui dus de separatistii alimentati de rusi in Estul Ucrainei. Acest gen de razboi e legat, totusi, de existenta unor minoritati ruse puternice in tarile tinta. Caci ele, nu-i asa, trebuie “protejate”. Aceste minoritati exista in proportii mari in tarile baltice si in… Republica Moldova. Nu exista minoritati ruse in Polonia. Tarile Baltice sunt insa membre NATO. Republica Moldova nu. In plus, in Moldova mai exista si Transnistria. Cu care, eventual, se pot invecina separatistii din Donbass. Prin urmare, daca Rusia va vrea sa destabilizeze zona, pe unde ar alege sa actioneze, avand in vedere aceste date?

Desigur ca stabilirea unui comandament regional este ceva care ne poate ajuta, insa care nu ne rezolva problema. Aceea de a nu fi “tinta facila” si urmatoarea pe lista Rusiei, in cazul in care Putin se gandeste sa demonstreze SUA ca NATO nu valoreaza mai nimic ca alianta militara. Rusii au privit cu satisfactie cum NATO a ocolit decizia de a ajuta cu armament Ucraina. Teza lor, aceea ca americanii si occidentalii nu vor risca pentru “marionetele” de la Kiev, pare a fi dovedita. Apoi, nici celelalte probleme nu sunt rezolvate: starea armatei, de pilda, daca ar fi sa ne gandim la asta.

Alte elemente decise au fost legate de Marea Neagra si de aprobarea unui plan de contingenta pentru Romania. Fata de intentia de a transforma Marea Neagra in “lac NATO”, pentru a-l cita pe acelasi presedinte, cateva nave americane parca nu ar fi suficiente. Cat priveste aprobarea unui plan de contingenta, acesta se inscrie iarasi in linia minimum-ului absolut necesar. Cam ce semnal s-ar fi transmis, daca NATO nu aproba acest plan nici macar acum?!

Asadar, declaratiile fanfaronarde sunt cu totul neavenite si nu vor face altceva decat sa ingroape iar discutia despre riscurile la care ne aflam expusi sub indemnul la somn “suntem o tara NATO” si avem cea mai super “securitate” de la Burebista incoace. Oare liderii polonezi s-au declarat la fel de satisfacuti ca cei romani dupa acest summit? Mai degraba nu, am zice. Si ar avea si de ce. Summitul a respectat strict Tratatul de baza NATO-Rusia din 1997, iar Germania a tinut ca acest punct sa fie respectat. Adica fara baze NATO permanente in Est. Lucrul arata slabiciunea inevitabila a unei aliante militare in care deciziile se iau prin consens, iar consensul se cere de la tari cu interese diferite, ca cele din est vs. cele din vest ca Germania sau Franta.

In ceea ce priveste armistitiul incheiat intre Ucraina si separatisti, acesta a urmat unei conversatii telefonice dintre Putin si Porosenko, care a avut loc la initiativa primului. Pe blogul think-tankului Jamestown s-au enumerat atat obiectivele Rusiei, cat si cele ale Ucrainei, si s-a infatisat si contextul care explica ajungerea la acest armistitiu. Astfel, dupa ce armata ucrainieana reusise sa impinga inapoi fortele separatiste si sa inconjoare Donetk si Lugansk, parand aproape de o victorie, infuzia de trupe si armament rusesc pe teritoriul ucrainiean au rasturnat, pur si simplu, raportul de forte. Trupele ucrainene s-au vazut, de aceasta data, inconjurate de cele ale separatistilor, abia reusind sa iasa din incercuiri. Au inregistrat pierderi grele si au fost nevoite sa faca pasul inapoi. Este vorba de acea armata despre care am aratat in ce conditii jalnice este trimisa pe front sa lupte cu mercenari experimentati, cu un antrenament minimal si armament usor (vezi si aici). In acest moment, arata analistii de la Jamestown, pentru ambele parti un armistitiu este benefic. Partea ucraineana trebuie sa-si refaca efectivele si sa isi echipeze armata mai eficient, sa se reorganizeze, iar separatistii vor ragaz sa-si consolideze pozitiile si sa fie recunoscuti, in sfarsit, ca “parte” in discutiile cu Kievul.

Ambele parti vor cauta sa castige conditii favorabile: ucrainenii vor sa inchida granita cu Rusia si sa determine evacuarea tuturor trupelor rusesti de pe teritoriu; Rusia vrea securizarea pozitiilor separatistilor prin incetarea ofensivei ucrainene si introducerea Moscovei ca mediator in conflict si participant cu trupe de “pace” pe teren si “convoaie umanitare”.

In mod evident, armistitiul este precar si provizoriu. De fapt, combatantii iau o pauza ca sa se consolideze si sa reia rafuiala cu si mai mare elan. La primele semnale primite de oricare diny parti ca obiectivele sale esentiale sunt primejduite, conflictul va reporni.

PS: Articolul semnat de Valentin Naumescu, Redeschiderea dosarului istoric al Estului. Război în Europa. Apărarea cibernetică sau NATO II?, are cateva puncte comune cu analiza noastra. Citam cateva pasaje:

Republica Moldova este, indubitabil, următorul stat pe lista de destabilizare şi destructurare gândită de Moscova, „atacul” urmând a fi dat prin intermediul regiunilor separatiste Transnistria şi Găgăuzia, atunci când Chişinăul va încerca să facă paşi decisivi spre Uniunea Europeană şi/sau NATO. Faptul că în noua Comisie Juncker nu va mai exista, se pare, un „comisar pentru extindere”, iar porţile Uniunii sunt şi vor rămâne închise în noua legislatură europeană, ar putea totuşi să mai domolească pretenţiile Rusiei faţă de Basarabia, dar numai în condiţiile în care Republica Moldova acceptă să nu se depărteze fundamental de Rusia. Din păcate, Chişinăul se face că nu vede cum ultima soluţie de evadare efectivă din închisoarea istorică a sferei de interese ruseşti a rămas unirea cu România;

Summitul NATO de la Cardiff/Newport tocmai s-a încheiat. Aşteptările naţiunilor de la frontiera răsăriteană au fost mari, rezultatele mi se par modeste. Nu ştiu, la ora aceasta, care va fi reacţia oficială a delegaţiei României. Probabil vor încerca să ne convingă că Summitul a fost un succes, că obiectivele au fost atinse, că puterile vestice ne-au ascultat propunerile şi le-au asumat întocmai, că suntem buricul lumii, că Estul Europei este acum sub garanţiile beton ale aliaţilor.

Mie mi se pare, la cald cel puţin, că cyber-Summitul NATO a fost, pe fond, un eşec. Bun, poate mai sunt anexe secrete, dar să luăm ce s-a dat public. Ajutor de 15 milioane de dolari pentru Ucraina?! Ceva „material non-letal şi letal” pentru Kiev?! Acord cu ruşii la Minsk (de îngheţare a conflictului) şi gata, ridicarea sancţiunilor pentru Moscova şi livrarea navelor militare franceze Mistral flotei ruse de la Marea Neagră? Asta a fost tot? A, da, mai e ceva, război total în cyber space, multă apărare cyber, deşi Crimeea a fost anexată cu tancurile şi cu omuleţii verzi, nu a fost furată pe internet… În fine, reacţie rapidă de la distanţă, cu venirea trupelor NATO în 2-5 zile? (Europa de Vest aşa a fost oare apărată de americani în timpul Războiului Rece, de la New York? Şi de acolo se ajunge repede în Europa, de ce mai trebuie atunci baze permanente în Italia, Germania şi Olanda?)

Probabil optimismul, încrederea şi entuziasmul oficialilor mă vor contrazice. Îmi rezerv dreptul de a rămâne un tradiţionalist al echilibrului de putere. Nu poţi descuraja Rusia de aici, de peste gard, cu apelul la trupe îndepărtate, care vin (dacă mai vin?!) de la mii de kilometri, în nu ştiu câte zile. Prea multe au fost iluziile şi garanţiile de securitate neonorate din istoria acestei părţi a Europei. Când ni s-a luat Basarabia, eram încă sub garanţii franco-britanice. Franţa căzuse, ce-i drept, ea însăşi. Când ni s-a luat Ardealul, eram deja sub garanţii germane. Aliatul nostru Hitler ura sistemul de tratate de la Versailles. Şi polonezii ştiu bine cum e cu garanţiile în regiune. Bun, Polonia a primit un comandament regional NATO, o mână de ofiţeri superiori şi probabil echipamente speciale de comunicaţii. Noi vom lua o filială a comandamentului din Polonia. Un telefon roşu. O să punem un steag şi o placă la intrare, să ştie ruşii că nu ne jucăm, că suntem în sistem. Din păcate, la limită, teritoriile se apără (sau se cuceresc), fără ghilimele, cu soldaţi autentici, în carne şi oase, cu avioane şi tancuri care nimicesc adversarul, nu pe internet, oricâte iluzii cyber ne-am face în noua societate informaţională…

NATO a vrut, dar n-a putut să pună punctul pe i. A vrut să facă o poză fermă, categorică, impunătoare. I-a ieşit o poză confuză, „mişcată”, neclară, care naşte mai multe întrebări decât răspunsuri. Solidaritatea Vestului cu Estul Europei a fost pusă astăzi la grea încercare.

*

*


Categorii

1. DIVERSE, Armata, Basarabia, Opinii, analize, Rusia, SUA versus Rusia, Ucraina, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

19 Commentarii la “COMANDAMENT NATO IN ROMANIA SI CENTRU DE ANTRENAMENT LA MAREA NEAGRA. E de ajuns? Summitul NATO: triumfalism gaunos vs slabiciuni evidente/ “PACE” IN DONBAS? Cat de solid este armistitiul intre Ucraina si “separatisti”

  1. http://www.foreignaffairs.com/articles/141946/alexander-j-motyl/putins-trap

    Si un reportaj de razboi:
    http://www.nybooks.com/blogs/nyrblog/2014/sep/05/ukraine-catastrophic-defeat/

    A week ago a major rebel offensive began. On September 3 on a sixteen-mile stretch of road from the village of Novokaterinivka to the town of Ilovaysk, I counted the remains of sixty-eight military vehicles, tanks, armored personnel carriers, pick-ups, buses, and trucks in which a large but as yet unknown number of Ukrainian soldiers died as they tried to flee the area between August 28 and September 1. They had been ambushed by rebel forces and, according to survivors, soldiers from the army of the Russian Federation.

    A colleague told me that nearby, two Ukrainian soldiers had jumped out onto the road and stopped his car. They were about eighteen years old, he said, had been hiding in a field of sunflowers, and looked as though they had not slept for days. When they saw a car with the initials TV taped onto it, which is used to signify that there are journalists in it, they took their chance. They begged him and his colleagues for a lift and then for food and water.

    Rebel-held Luhansk came under a virtual siege, and was heavily shelled by Ukrainian forces, though bizarrely it is still possible to get to the town on a suburban train. Large parts of Donetsk too came under shelling from Ukrainian forces. Some areas have been badly damaged and targeting has been so woefully inaccurate that hundreds of civilians have been killed in the process. The result is that, by August, many ordinary people who did not care that much about who ruled them hated the government in Kiev and Ukraine as a whole.

    Then, in the last two weeks of August, everything changed again. The Ukrainians said that regular Russian troops were crossing the border, a contention supported by western intelligence reports. More and more stories are being written in the Russian press too about soldiers killed in action in Ukraine, though the Russian government flatly denies that any regular soldiers—as opposed to volunteers who have come on their own—have crossed the frontier. However not only is there mounting evidence of the presence of regular Russian soldiers but the fact that the military situation has changed so rapidly also suggests the rebels have acquired new strength. Today, Donetsk is a much safer city than it was a few weeks ago. The reason for that is that Ukrainian forces have been pushed back though the two sides still trade artillery and Grad rocket fire every day.

    This dramatic shift in the conflict is also made clear in the carnage on the road between Ilovaysk and Novokaterinivka and in the middle of fields across which some vehicles had tried to escape. Many of the vehicles, which had been coming in different convoys, from different places—though the bulk of them from Ilovaysk—had been not only professionally ambushed but utterly destroyed, meaning that much bigger weapons than rocket-propelled grenades had been used. Tank turrets had been hurled far from the rest of the tanks to which they had been attached, for example.

    ….

    As we sped away from the “Russians” we could see a column of black smoke rising from the sea. When we got to the Ukrainian checkpoint the men told us that it was a coastguard cutter that had been hit, they thought by a tank. They were from the Azov Battalion, one of the Ukrainian volunteer militias. On their vehicles and their arm flashes they had the “wolfsangel,” a neo-Nazi symbol, which is their insignia and which tells you much of what you need to know about their background. (On September 4, they were driven out of this position as the rebels, and presumably regular Russian forces, too, advanced.)

  2. Ruusii se lauda ca sanctiunile economice au crescut cu 40% productia de armament a concernului Kalashnikov!

    Kalashnikov boosts output by 40% amid US sanctions

    “If we compare to 2013, they have about 39-42 percent more in volume output. And if the US did not impose an embargo, the growth this year would have already been very significant,” the acting head of Russia’s Udmurtia Republic, Aleksandr Solovyov, said at a press conference on Tuesday.

    Solovyov added that Kalashnikov Concern has been successfully updating the plant’s equipment and hardware this year. It is also expected to finish the integration of enterprises, increase productivity, and optimize costs.
    http://rt.com/news/184652-kalashnikov-output-rises-sanctions/

    Sanctiunile SUA si UE si blocul NATO par a fi o gluma (proasta).

  3. http://activenews.ro/washington-post-forta-de-reactie-rapida-nato-o-masura-slaba-care-nu-va-descuraja-rusia_1858826.html

    “Nu numai că trupele trebuie reunite, dislocate, transportate şi înarmate în regim de urgenţă, dar trimiterea lor necesită o decizie afirmativă şi imediată a NATO, ceea ce este greu de obţinut. Alianţa este recunoscută pentru reticenţa sa şi pentru procesul lent de luare a deciziilor. Până să ajungă o forţă de reacţie rapidă, Rusia va invada deja bazele respective”, scrie editorialistul american.

    Singura ştire de la summitul din Ţara Galilor, conchide el, este ce nu face NATO, şi anume că nu creează un sistem de disuasiune serioasă a Rusiei, respectiv baze permanente în Ţările Baltice şi estul Poloniei.

  4. Pingback: Lider separatist: VOM FI MULTIMITI CAND VOM AJUNGE CU ARMATELE LA GRANITA CU ROMANIA [video]. Luptele continua, in ciuda “armistitiului”…/ RUSSIA TODAY VA EMITE IN ROMANIA? - Recomandari
  5. Aici de ce sunt aberatii ca am putea fi invadati asa usor de Rusia.
    http://www.cristiannegrea.ro/geopolitica/2012/09/un-scenariu-de-razboi-bantuie-internetul-nimiciti-in-patru-ore/
    Insa razboiul este informativ, si aici trebuie sa nu cadem in plasa de a deveni involuntar agenti de dezinformare ai rusilor, care au tot interesul sa ne bage in vena otrava defetista si sa ne indeparteze de NATO.
    Citez:
    — Care este cel mai bun agent?
    — Cel care nu poate fi prins?
    — Nu, este cel care nu stie ca e agent.

  6. @Mahai:

    sa nu cadem in plasa de a deveni involuntar agenti de dezinformare ai rusilor, care au tot interesul sa ne bage in vena otrava defetista si sa ne indeparteze de NATO.

    Deci Naumescu e agent subversiv? Sau cum?

  7. @ Admin — nu stiu daca Naumescu e agent subversiv sau nu.

    Cred insa ca interesul Rusiei este destabilizarea UE si NATO si atragerea noastra din aceasta zona de influenta in zona lor de influenta, prin tot felul de tactici prin care demonizarea UE/SUA/NATO, crearea unei stari de neincredere in elite si institutii, de neputinta si apatie, de revolta. Procesul folosit este descris in detaliu intr-un documentar postat chiar de Dvs despre marturiile unui agent KGB.

    Aici perversitatea este ca oricine poate fi un agent subversiv, chiar si fara stirea sa.

  8. @mahai:

    Da, insa atunci cum faci sa nu cazi in cealalta capcana, a paranoiei “defetismului”? Adica a interzicerii discutarii oricarui aspect problematic pe motiv ca se creeaza o stare “de neincredere in elite si institutii, de neputinta si apatie, de revolta.” In Rusia probabil deja se aplica intr-un grad inalt asa ceva. Pe vremea lui Ceausescu, Securitatea mai chema cate un dizident sa-i zica sa taca din gura, pe motiv ca altfel “vin rusii peste noi”…

  9. @admin – Doamne fereste nu vreau sa interzic nicio discutie, doar sa ridic nivelul de “alerta” in cititori.

  10. Exemplu de articol pe care nu vreau sa-l interzic, dar care exagereaza enorm prin comparatia UE cu URSS…

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2009/12/04/cum-a-venit-pe-usa-din-dos-a-istoriei-statul-supra-national-uniunea-europeana/

    UE spre deosebire de URSS, de exemplu permite exprimarea de opinie, nu pedepseste crimaganditul cu inchisoarea sau moartea, nu doreste eliminarea fizica a adversarilor, etc.

  11. @mahai:

    Discutia e mai veche. Nici Rusia nu e URSS, nici UE, nici SUA. Insa toti acesti poli de putere sunt in plin proces de intarire, fara precedent, a puterilor statului politienesc. In cazul UE acest lucru se manifesta diferentiat, iar acolo riscul (semnalat, apropo, de britanici in materialul citat) asemanarii cu URSS se refera la existenta unui centru continental unic de putere care elimina suveranitatile nationale.

  12. Suveranitatile nationale sunt o inventie a secolului xviii… Cel putin pentru noi romanii, mai putin a contat suveranitatea statala in sine, mai degraba am privit totul din perspectiva pastrarii identitatii ortodoxe – si in general aceasta perspectiva a fost cea care a primat asupra ambitiilor personale, putinele exceptii au fost rezolvate extrem de rapid de boieri. Dealtfel, abordarea mult mai toleranta a otomanilor fata de ortodoxie decat a catolicilor si protestantilor a fost un motiv de baza pentru ramanerea tarilor romane in sfera otomana. Am stat acolo unde credinta a fost mai protejata (amintesc doar ca pe teritoriul tarilor romane nu era permisa contructia de moschei).

    Eu cred ca aceeasi problema trebuie sa ne-o punem si acum, cand ne confirmam / alegem prietnii. Insa cu foarte mare atentie, pentru ca fara prieteni vom fi in bataia valurilor, iar prea multa prietenie va avea consecinte tragice pentru credinta.

    O cale este a Rusiei ortodoxe. Din pacate, in Rusia, ortodoxismul este intr-un evident parteneriat cu oligarhia lui Putin, dupa cum se vede atat de clar in atitudinile bisericilor ortodoxe ruse si ucrainiene. Vorbim de un ortodoxism “de stat”, care are putere sa faca super frumuseti de biserici (pe cand vorba Parintelui Iustin Parvu iertare daca gresesc numele, noi avem nevoie de duhovnici nu de ziduri). O biserica puternica si viguroasa, dar care e atat de implicata in politica incat nici nu stii cine pe cine foloseste: Putin pe Kiril, sau Kiril pe Putin? Mie mi se pare tare periculos mergem pe calea asta… Forta Bisericii in Romania este bisericuta cu preot smerit, nu catedrala ferecata cu aur din bani murdari. Cu rusii vom avea un ortodoxism, dar cred ca un ortodoxism fatal pentru ethosul crestin al neamului romanesc.

    Alta cale ste prieteni UE. UE este o birocratie fara religie, condusa de un mix interesant de elite de sorginte fara indoiala masonica si agitatori agresivi ai libertatilor de tot felul (gay, avort, eutanasie etc) aflati in cardasie cu primii. Pericolul de a ne pierde aici este mare, insa in UE este mai usor de identificat lupul in turma, pentru ca nu poarta blana de oaie ca dincolo. In UE, o Biserica cu o ierarhie atenta la insemnatatea fundamentala a ortodoxiei pentru romani, ne-implicata in proiecte faraonice (iertare, asa mi se pare marea Catedrala plasata fix langa Casa lui Ceausescu), in UE unde raul e mai straveziu, dar in acelasi timp structurile sunt mai tolerante chiar daca neprietenoase, acolo cred ca neamul nostru crestin se poate pazi mai bine.

  13. Pingback: ROMANIA – “TAMPON” AMERICAN? Amenintarea “omuletilor verzi” – posibil pretext pentru o “VANATOARE DE VRAJITOARE”/ Pana unde va merge Putin?/ Oficial rus: BAZA NATO din Romania e o PROVOCARE GRAVA pentru Rusi
  14. Pingback: Analiza CESI: RUSIA PREGATESTE RAZBOIUL HIBRID PE FRONTUL MOLDOVEI. Comandantul fortelor NATO vrea CADRU LEGAL pentru protejarea ALIATILOR NON-MEMBRI. Ne apropie acest lucru de un RAZBOI NUCLEAR? - Recomandari
  15. Pingback: RUSIA se pregateste de RAZBOIUL TOTAL cu SUA: interdictii asupra presei straine, VOSTOK 2014, cel mai mare EXERCITIU MILITAR din istoria Rusiei, si DIVIZIA “FELIX DZERJINSKI”/ Moscova ameninta cu intreruperea LIVRARII GAZELOR catre Europa, UNG
  16. Pingback: Lectia ucraineana: DISOLUTIE STATALA SI PRABUSIREA ARMATEI/ De ce este FLANCUL ESTIC al NATO in pericol. MAREA NEAGRA SI STRAMTORILE: obiectivul primordial al RUSIEI - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare