Articole cu eticheta (tag): Gherla

“ÎNTRE CHIN ȘI AMIN”, primul film artistic având ca temă Experimentul Pitești

2. “ÎNTRE CHIN ȘI AMIN”, primul film artistic având ca temă Experimentul Pitești 20-10-2019

„Filmul are la bază întamplări reale care m-au marcat puternic atunci când le-am aflat, indiferent că s-au întamplat în închisoarea din Sighet, în cea din Piteşti sau în altă parte. Discuțiile pe care le-am avut cu câțiva supravieţuitori m-au ajutat să înțeleg şi mai bine evenimentele din acea perioadă. Biografiile personajelor principale înglobează lucruri teribile, trăite de mii de deținuți politici din perioada comunistă, însă conțin şi esenţa unor caractere unice şi extrem de puternice.

Intenția mea a fost să arătăm că există o altă lume dincolo de această lume concretă, o lume suprasensibilă, cu valori transcendente (dragostea, Dumnezeu, binele), că există o valoare superioară vieții, care are ca efect tocmai triumful acesteia, atunci când totul pare pierdut.”

PARINTELE GAVRIIL BURZO despre SUFERINTA SI REZISTENTA DUHOVNICEASCA ALE “BANDITILOR” LUI DUMNEZEU IN INCHISORILE COMUNISTE: <i>“Nici pui de sarpe, nici dusmanii mei sa nu sufere ce am suferit noi”</i>/ MEMORIALUL DE LA GHERLA si MARTURII DESPRE PATIMIRILE FEMEILOR SUB PERSECUTIA BOLSEVICA (video, foto)

3. PARINTELE GAVRIIL BURZO despre SUFERINTA SI REZISTENTA DUHOVNICEASCA ALE “BANDITILOR” LUI DUMNEZEU IN INCHISORILE COMUNISTE: “Nici pui de sarpe, nici dusmanii mei sa nu sufere ce am suferit noi”/ MEMORIALUL DE LA GHERLA si MARTURII DESPRE PATIMIRILE FEMEILOR SUB PERSECUTIA BOLSEVICA (video, foto) 10-03-2019

De asemenea, încă de anul trecut, a fost lansat și un apel pentru sprijinirea noului locaș de cult și a memorialului: „Pe harta Gulagului românesc, Gherla a fost unul din locurile în care s-a suferit cel mai mult și cel mai intens. Mii de oameni, unii dintre ei personalități marcante ale elitei interbelice românești, au umplut celulele și beciurile teribilei închisori, fapt ce a lăsat până azi o rană deschisă în inima ora­șului. Din păcate, tot acest tezaur inestimabil de suferință este practic nevalorificat și lăsat pradă uitării. Pentru a umple acest gol, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a avut inițiativa construirii unui memorial în cinstea celor ce au suferit la Gherla în perioada de detenție politică. În acest sens a fost constituită Asociația Memorialul Gherla și s-a înființat totodată Mănăstirea «Sfinții 40 de Mucenici», care să cuprindă Ansamblul Memorial. Construită pe Dealul Cărămidăriei din Gherla – cimitir anonim cu gropi comune, unde au fost aruncați cei ce au murit în penitenciar –, Mănăstirea Memorial va cuprinde o capelă pentru comemorarea liturgică a victimelor comunismului, un spațiu expozițional dedicat celor ce au suferit în penitenciar, cât și o bibliotecă tematică și o sală de conferințe. Pentru a duce la bun sfârșit acest proiect de recuperare a memoriei trecutului nostru recent și de cinstire a victimelor regimului ateu totalitar, avem nevoie de sprijinul tău! Fii ctitor al memoriei celor ce s-au jertfit pentru credința în Hristos și pentru demnitatea neamului românesc! Fii ctitor al Memorialului Gherla!

Poți contribui la: Asociația Memorialul Gherla, Cont RON: RO34RNCB0108155220740001, Mănăstirea Sfinții 40 de mucenici – Memorialul Gherla, Cont RON: RO34RNCB0108156262520001, Strada Cărămizii nr. 2, 405300, Gherla”, se arată pe site-ul oficial al Mănăstirii.

5. CONSTANTIN ISTRATE SAU “AL CINCILEA TORTIONAR”. Marturii despre IADUL de la GHERLA de la Paul Goma, Octav Bjoza si alti supravietuitori ai temnitelor comuniste 09-07-2014

* Digi24.ro: Mărturiile deținuților de la Gherla despre Constantin Istrate: „Lovea numai la articulaţii: coate, umeri, genunchi. Nici o lovitură ratată” Peste 200 de oameni au murit torturaţi la comanda lui Constantin Istrate la Gherla. Istoricii l-au deconspirat pe torționar, fost adjunct al comandantului …

SARBATOAREA DE PASTI IN PUSCARIILE COMUNISTE ALE ANILOR `50 (I), <b>la Pitesti, Jilava, Gherla</b>. STRIGATUL GOLGOTEI IN NOAPTEA DE INVIERE. Care era pretul intonarii unui simplu <i>“Hristos a inviat”</i> de catre martirii temnitelor?

6. SARBATOAREA DE PASTI IN PUSCARIILE COMUNISTE ALE ANILOR `50 (I), la Pitesti, Jilava, Gherla. STRIGATUL GOLGOTEI IN NOAPTEA DE INVIERE. Care era pretul intonarii unui simplu “Hristos a inviat” de catre martirii temnitelor? 22-04-2014

Trei Învieri în pușcărie “Prima Înviere petrecută în închisoare a fost aceea din 1948. Eram la izolare într-o celulă de la etajul 3 a penitenciarului Pitești. Regimul la care eram supuși era foarte sever. Celula era complet goală, nici măcar …

TORTIONARII SI POSIBILA DIVERSIUNE <I>VIŞINESCU</i> – sangerosul comandant de inchisoare acuzat de GENOCID. <b>Crimele nepedepsite ale comunismului si marturii ale suferintelor cumplite ale fostilor detinuti politic</b> <i>(VIDEO)</i>

8. TORTIONARII SI POSIBILA DIVERSIUNE VIŞINESCU – sangerosul comandant de inchisoare acuzat de GENOCID. Crimele nepedepsite ale comunismului si marturii ale suferintelor cumplite ale fostilor detinuti politic (VIDEO) 06-09-2013

Ziuanews: Auschwitzul românesc de la închisoarea Râmnic: Istoricul Marius Oprea a descoperit un crematoriu al groazei Istoricul Marius Oprea – director al departamentului de Investigații Speciale al IICCMER – dezvăluie, în exclusivitate pentru ZIUAnews, cum a descoperit crematoriul din pivnița …

ULTIMII PARTIZANI – Memorialul demnitatii (I) <i>(video si audio)</i>

12. ULTIMII PARTIZANI – Memorialul demnitatii (I) (video si audio) 21-10-2012

Antena 3: “Tatăl meu a fost condamnat pentru că mi-a dat de mâncare”. Povestea emoţionantă a ultimului partizan, Dumitru Moldovan […] Mihai Gâdea a realizat emisiunea “Sinteza Zilei” din inima munţilor Făgăraş, din locurile în care a existat o mişcare …

A mai plecat un marturisitor la cer: GHEORGHE JIJIE. Marturii

13. A mai plecat un marturisitor la cer: GHEORGHE JIJIE. Marturii 12-06-2012

Am fost anuntati ca astazi, 12 iunie, la orele 12.30, a trecut la Domnul marturisitorul Gheorghe Jijie, cunoscut supravietuitor al temnitelor comuniste. S-a nascut in 1919, la Botosani, si a fost arestat in 1948, impreuna cu parintii sai. A fost …

Carti

Documentare

Articole Recomandate