Este o „ciumă roșie” generalizată. Parcă comunismul chinez le-a zis tuturor: Drepți! Toată lumea, drepți! La chinezi există un leninism digital de toată frumusețea. Pe toată lumea termoscanează, pe toată lumea urmărește, li se dau puncte sociale… Până și Putin și Lavrov au acceptat acest model. Nu am o explicație de ce atâtea guverne au făcut asta. Dacă mă întrebați pe mine, aceste lucruri au fost aranjate dinainte și acum s-a dat un fel de semnal pentru această platformă de execuție: cei care au vrut să-și facă vaccinare obligatorie își fac vaccinare obligatorie, cei care au vrut să instaleze antene 5G, le instalează peste noapte, cei care au vrut să scape de banii lichizi, au luat mantra plății cu cardul…
Articole cu eticheta (tag): psihoza colectiva
Vedem riscuri peste tot în evenimentele firești ale vieții. Acum, cu pandemia, noua religie s-a răspândit și mai mult în mințile noastre, cu o viteză mai mare decât cea a coronavirusului. Are preoții ei – cei care zi de zi decupează din realitate doar pericolele și ne arată cât de mari sunt (dar, mai ales, vor fi!) ele. Are inchizitorii ei, cei care nu te mai pot arde pe rug, dar care te pot linșa pe rețelele de socializare dacă ai încălcat ritualurile de (auto)protecție, ba chiar și miliția proprie, cu carnet de amenzi!
(…) Suntem obsedați de siguranță sanitară legată de COVID-19 și ignorăm orice altceva. Din cauză că numai urgențele se tratează, sute de bolnavi de inimă, cancer, diabet mor cu zile! Credeți că celelalte boli au luat o pauză și doar coronavirusul există? Câteva sute de mii de oameni vor rămâne fără loc de muncă, cu mai puțini bani, deci cu mai puține șanse de a-și cumpăra medicamentele necesare ca să-și trateze bolile. Dacă vine o criză economică, ce se va întâmpla cu țara, ca întreg, cât de în siguranță va fi? Religia siguranței ne face să nu mai vedem întregul, din cauza unei părți, să facem sistemul nesigur, de dragul siguranței unei părți. Gândire mioapă!
Ar trebui cu totii sa fim mai atenti la slabiciunile celor din jurul nostru: nu toata lumea are aceeasi rezistenta sufleteasca, in primul rand, pentru ca nu toti sunt pregatiti sufleteste la fel, nu toti semenii nostri au aceeasi rezistenta psihica. Criza trece, dar ce vom face cu psihozele acestea in masa, cu problemele psihice ale fratilor nostri, pe care nimeni la ora actuala nu le evalueaza si nu incearca sa gaseasca niste solutii pentru ele?! (…)
Cea mai serioasa problema dintre toate, pe langa dezastrul economic, este si aceasta de ordin psihologic. Pentru ca SUNTEM INTR-UN PLIN RAZBOI PSIHOLOGIC. Iar astfel de razboaie multi oameni le pierd, la nivel individual, chiar daca la nivel global, paradoxal, parca omenirea s-a mobilizat la un nivel fara precedent in istoria omenirii. (…) Dar de aici plecand, trebuie sa intelegem ca lucrurile acestea, daca nu sunt folosite corect de catre autoritati, ele pot degenera in alte si alte probleme. Nu poti sa privesti o societate numai la modul acesta, ca stai acasa si te-ai ferit de virus! Trebuie sa vezi si ca omul, stand acasa, nu stie ce sa faca. Si, din pacate, televiziunile si mass-media, in general, in zilele acestea, nu au luat o nota buna. Foarte multi oameni au nevoie de o altfel de abordare, o abordare a credintei, dar si sa vedem lucruri pozitive, de calitate, de educatie. [pentru moralul oamenilor]. Dupa toata nenorocirea aceasta, va trebui sa ne punem mai serios intrebarea: CE FACEM CU SEMENII NOSTRI MAI SLABI DECAT NOI? Daca nu cumva vrem sa facem [din lume] o turma de vite pe care sa o manam intr-o anumita directie…”
Actrița Carmen Tănase: Vom rămâne cu traume mari după acestă perioadă Actorul Florin Zamfirescu: Aveți răbdare și încredere în Dumnezeu DCNews: Carmen Tănase: Isteria a băgat frica în oameni! Când am văzut-o pe mama… Marea actriță Carmen Tănase …
Criza economică va fi îngrozitoare, ca și cea din 2008. O mână de bănci mari, camarile de investitori și multinaționale vor avea câștiguri înspăimântătoare, sărăcind restul omenirii. Gândiți-vă doar la ce va duce această închisoare. Miliarde de oameni blocați în case care vor ieși cu deficiențe, în depresie, obezi, fără apărări imune, pentru că nu s-au bucurat de soarele care asigură vitamina D vitală, fără mișcare timp de săptămâni, dacă nu luni, fără relații sociale. Și să ne mai gândim că, în timp ce populația trebuie să stea închisă între patru pereți, renunțând la lumina zilei, la aerul curat al naturii, carabinierii beneficiază de o nouă directivă, prin care li se ordonă să stea, timp de cel puțin 30 de minute, în chiloți, la soare. Noi, toți, închiși în spatele unor gratii virtuale, iar ei, care au sarcina să vegheze asupra noastră și să ne pedepsească, stau la aer și la lumina soarelui. O discrepanță care spune deja totul despre ce va fi. Vor câștiga companiile farmaceutice, lumea medicală și farmaceutică, care și-a pierdut „virginitatea”, și nu de astăzi, vor primi și mai mult sprijin și putere datorită vizibilității și autorității pe care și le-au asumat în a dicta politicii ceea ce consideră adecvat. O putere decizională care trece de la cei aleși la tehnicieni.
Până în prezent, studiile multicentrice și metaanalizele nu au validat carantina ca metodă eficentă profilactică. Cu toate acestea ea este utilizată fără masură. De ce? Specialiștii (chiar și cei care nu cred în ea) o recomandă (“nu face rău și ne protejează – nimeni nu o să ne acuze că nu am luat toate măsurile”), populația se simte protejată, iar autoritățile publice se justifică spunând “așa recomandă știința”. Aceste măsuri înseamnă de fapt tirania științei. Știința care încearcă o tiranie prin intermediul statului. Știința care necontrolată devine o armă seculară, un crez care este impus prin amenzi și închisoare, care este proclamat ca adevăr nu în predici, ci în legi și statute și care este răspândit nu de pelerini, ci de polițiști.Problema științei oficiale este aceea că ea pe masura ce devine treptat tot mai oficială, este tot mai puțin științifică. Dacă există oamenii cărora le pasă de adevăr și încearcă să obiecteze, ei sunt îngrădiți, marginalizați, boicotați și împiedicați prin toate mijloacele să-și susțină punctul de vedere.
Prin urmare, autorii jocului ”Balena albastră” sînt niște inițiați care folosesc simbolistica biblică a răului și a morții, iar organizarea rețelei, a treptelor, a motivărilor se face în cheia provocarii antice în care sinuciderea era o expresie a demnității, a curajului, a victoriei. Copiii sînt atrași într-un pariu al curajului. Oferiți-le un sens mai bun pentru care să-și pună viața. Nu vă temeți de acest cuvînt, căci lucrurile pentru care nu merită să mori sînt lucrurile pentru care nu merită să trăiești.
Am ieşit puțin în parc cu cele mici. Trei căutători de pokemoni, până în treizeci de ani, doi “bărbați” şi o fată. Unul cu barbă s-a şi împiedicat cu ochii în telefon.
Nu, lumea e complet razna! Tâmpenia se întinde ca pecinginea…
Tinerii frumoşi, ăia care-i detestă pe bătrâni ca nu votează cu cine vor ei, că turcii votează prost şi se opun loviturii de stat, că Brexit, că aia şi ailaltă.
Cu ăştia faci revoluție LGBT fără efort…
Gabriela Bădică: Ice Bucket Challenge: de la cauză nobilă, la maimuţăreală ieftină, narcisism deghizat în filantropie şi manevră de PR şi autopromovare Dincolo de succesul financiar, Ice Bucket Challenge chiar nu e cea mai cool campanie din social media din …
Reality show-urile au împins exigenţele spre alte limite. Iar sadismul a devenit şi mai evident. Întrebarea cea mare este: cine este victima cui? Stelele de reality show îşi expun vulnerabilitatea, iar noi, consumatorii, o consumăm ca pe pâine. Suferinţa altora este delicioasă.
Mediafax: STARE DE URGENŢĂ sanitară la New York: Epidemia de gripă a afectat peste 19.000 de persoane Guvernatorul statului New York a decretat stare de urgenţă sanitară sâmbătă din cauza unei epidemii de gripă care a afectat peste 19.000 de persoane …
Hotnews.ro: Supermarketurile din Bucuresti, luate cu asalt de cumparatori, speriati de emiterea unui Cod Rosu Bucurestenii au luat cu asalt supermarketurile din Capitala, speriati de posibilitatea emiterii unui Cod Rosu. Pe mai multe bloguri si site-uri a fost preluat acest …
“Există o carte care se cheamă Zvonuri, e scrisă de Jean Noel Kapferer şi vorbeşte exact despre astfel de situaţii. Cel care a făcut acest lucru a respectat toţi paşii pe care trebuie să-i urmeze cineva atunci când îşi doreşti …
Cozile umilinţei continuă. Oamenii s-au călcat în picioare la Dej pentru alimente de Paşti S-au călcat în picioare ca să aibă ce pune pe masa de Paşti. Sute de oameni săraci, cei mai mulţi bătrâni, au stat la coadă, la …
Realitatea.net: Sute de oameni s-au călcat în picioare ca să cumpere ulei la promoţie VIDEO Gandul: O ISTERIE NAŢIONALĂ: “MAI SUNT BORMAŞINI?” IMAGINI DIN ROMÂNIA REALĂ. Mii de români s-au călcat în picioare pentru un kilogram de zahăr la promoţie …
“Biserica nu trebuie să tolereze sau să aştepte maturizarea cazurilor de fals misticism; extinderea unor asemenea cazuri poate genera secte şi chiar erezii. Nu trebuie îngăduit (atenţie!) ca turma lui Hristos să fie dezbinată!” Partea I Forme eronate de evlavie …
Hotnews: Medicii ginecologi de la Spitalul Judetean din Focsani refuza sa faca avorturi in Saptamana Mare Medicii ginecologi de la Spitalul Judetean de Urgenta “Sfantul Pantelimon” Focsani nu vor face intreruperi de sarcina in Saptamana Mare. Un anunt care a …