Un fenomen de psihoza colectiva bizar si nelinistitor: DE CE SE CALCA IN PICIOARE ROMANII LA PROMOTIILE DIN SUPERMARKETURI?
- Realitatea.net: Sute de oameni s-au călcat în picioare ca să cumpere ulei la promoţie VIDEO
- Gandul:
O ISTERIE NAŢIONALĂ: “MAI SUNT BORMAŞINI?”
ISTERIE. SUTE DE FETE DE MALL – trei ore la coadă, închise în ţarcuri, să apuce primele haine H&M
Zeci de craioveni S-AU BĂTUT pentru CARNE TOCATĂ – VIDEO
Ehei, unde sunt cozile de pe vremea lui Ceauşescu!…
Mai întâi că nu se dădea nimic de pomană. Tot ce luai (dacă apucai) – plăteai. Apoi, se născuse o deontologie spontană a cozii – unii ţineau rândul altora (existau chiar “rândaşi” profesionişti, care aveau timp şi nevoie de bani şi îşi vindeau la un preţ modic locul din faţă), alţii strigau “Daţi câte un chil, să s-ajungă la toată lumea!“, iar forma maximă de organizare morală era distribuirea de numere de ordine de către inşi cu iniţiativă civică. Nu o dată, bătrâni care abia se ţineau pe picioare sau femei gravide erau lăsaţi să treacă în faţă la îndemnul întregii cozi.
Prin toate aceste reguli ad-hoc de comportare, conştientul şi subconştientul colectiv luptau să păstreze, atât cât se putea, demnitatea oamenilor, să împiedice transformarea lor într-o haită încăierându-se pe hrană.
Dar produsele nu aveau cod de bare.
Acum, oamenii se calcă în picioare ca să înşface zahăr, ulei, carne tocată, detergenţi, haine aruncate lor pe daiboj, toate cu cod de bare, căci societatea a evoluat.
E sărăcie mare, dar nu mai mare decât pe vremea lui Ceauşescu. Altceva e mai mare ca atunci. Ceva ce ar face să fie omor şi pe pungi de plastic goale – numai gratis să fie. Mă întreb: dacă în loc să fie date de pomană aceste produse, li s-ar cere doritorilor să facă, fiecare după puteri, o oră – două de muncă în folosul comunităţii, s-ar mai călca lumea în picioare?
Comentariul nostru
Ne-a atras atentia aceasta amara cugetare a lui Cristian Tudor Popescu, fiind noi insine intrigati de fenomenele de reala psihoza colectiva – tot mai frecvente in toata tara – generate de promotiile organizate de diverse supermarketuri. Niciuna din explicatiile vanturate de ganditorii natiei nu ne-a fost suficienta pentru a ne lamuri cu privire la ce se intampla. In general, acestea penduleaza intre a da vina pe saracie si a da vina pe ”fibra” deteriorata a neamului.
Explicatia saraciei nu e suficienta. Sa ne aducem aminte ca in trecutul nu foarte indepartat romanii au trecut prin peroiade de grave crize sociale. Curbele de sacrificiu, de exemplu, din perioada interbelica, au insemnat nu o taiere de salariu, ci completa lipsa a acestuia timp de luni bune de zile. Iar pe atunci nu existau supermarketuri, produsele se comercializau mai greu si, prin urmare, viata in general era mult mai grea decat e acum. Chiar se facea foamea la propriu, oamenii se imbracau prost, se incalzeau precar si aveau conditii care astazi ni s-ar parea de regim fortat. Si totusi nu exista niciun fel de relatare despre fenomene similare, despre imbulzeli necontrolate de multimi lipsite de orice control. Nu exista pentru ca nu erau.
Cat priveste ”fibra” deteriorata a neamului, acesta este un esentialism pabugitor aflat la extrema opusa fata de cei care considera ca ”tot ce-i romanesc nu piere”. Ca neam, nu suntem damnati nici la iad, dar nici nu avem bilet de intrare gratuit in rai.
Asadar, cu ce ne confruntam in aceste scene? Raspunsul se afla intuit, pe jumatate, in randurile articolului citat mai sus. Lipsa regulilor prin care o colectivitate umana se diferentiaza de o masa amorfa si dezlantuita, lipsita de ratiune si omenie. Lipsa minimei cenzuri morale, a unei retineri de bun simt care iti spune ca nu e demn sa te inghesui, sa te calci in picioare, sa cobori la un nivel al subumanitatii, pana la urma, deocamdata manifestata la un nivel al penibilului, lipsit de periculozitate.
E drept ca propriu, pentru noi, romanii, nu este neaparat specifica regula, ci mai degraba randuiala, o notiune care arata diferenta intre societatea constrangatoare de tip apusean, societate-corset care se bazeaza pe coercitie pentru a exista comportamente morale si cea rasariteana, in care buna-cuviinta este manifestarea firescului, a unei randuieli dumnezeiesti.
Suntem, asadar, o societate lipsita de randuiala, iesita din randuiala, mai bine zis, ceea ce inseamna acelasi lucru cu a spune iesita din propria fire. Si cand iesim din randuiala ajungem mai rau ca societatea ”depravata” a occidentului, deoarece noi nu eram o societate cu reguli. Nu suntem nemti, pe scurt. Sau japonezi. Eram, odata, romani, adica crestini, adica un popor cu randuiala. Acum suntem o adunatura de … salbatici? Nici macar! Ar fi o mare eroare sa numim salbatici oamenii care se calca in picioare la promotiile din supermarketuri. Salbaticii, din cele mai primitive triburi de-ar fi, au o existenta supra-saturata de TABUURI. De interdictii fatale. Un ”primitiv” strivit de durere sau lesinat de foame e in stare sa stea impasibil pentru ca asa cer cutumele tribului sau. Asadar, nu e vorba de salbaticie si acei oameni nu sunt salbatici.
Ce sunt atunci? Sunt… buni salbatici! Sunt acei oameni la care visa Jean-Jacques Rousseau si toti iluministii. Oamenii nascuti dincolo (sau mai degraba sub?!) de reguli, decorsetati de orice autoritate, dezinhibati. Mitul bunului salbatic, adica al omului care se naste si este de la natura bun si generos, mitul iluminist, este pus astazi la lucru si il vedem manifestandu-se LIBER. Omul lui ”gandeste liber”, al lui ”exprima-te fara inhibitii”, ”fii sincer”, al lui ”singura regula este fara reguli”, omul (re)educat al libertatii noastre postdecembriste. Omul televizorului si, mai ales, al culturii televizuale, al culturii ”divertismentului”, al reclamelor care atata amar de vreme i-au ațâțat subconstientul cu dorinta nestavilita de a avea, AICI si ACUM, de a avea NEAPARAT, cu necesitate, de urgenta. Fiindca daca nu ai, nu esti si nu-i viata in tine. Numai cine-i stapanit de o astfel de lacomie despre care spunea Apostolul Pavel ca e inchinare la idoli se poate manifesta complet lipsit de cenzura in situatii de acest gen. Numai o teroare launtrica, indusa si ascunsa, teroarea ca iti va scapa din maini botul de mamaliga care, biet om ce ai ajuns, crezi ca iti da si te tine in viata, te poate determina sa lasi la o parte orice scrupul si sa te inghesui, sa calci in picioare pe oricine, sa urli, sa te bati chiar.
Vai noua! Caci am semanat cu osardie desertaciune si spurcaciune si o sa culegem furtuna!
Starea aceasta de disperare, de teroare ascunsa, de exacerbare a dorintei animalice de a avea, existenta intr-un mod latent, a iesit acum la suprafata, cand a inceput greul. Ce o sa fie insa si ce o sa iasa din subconstientul colectiv in momentul in care ne vom confrunta cu greutatile reale? Cu saracia reala? Cu starea de haos? Daca asa ne facem sa ne comportam lacomia, cealalta mare patima, indopata si ea in nestire, mania, violenta, cum se va manifesta? Dar desfranarea? Dar ranchiuna? Dar…
In subconstientul nostru au fost hraniti ani de zile niste monstri.
Acum se pare ca a venit momentul ca ei sa fie eliberati din abisul psihicului uman.
Caci zice Evanghelistul Ioan in Apocalipsa, cap. 9, vers. 1-11:
Şi a trâmbiţat al cincilea înger, şi am văzut o stea căzută din cer pe pământ şi i s-a dat cheia fântânii adâncului.
Şi a deschis fântâna adâncului şi fum s-a ridicat din fântână, ca fumul unui cuptor mare, şi soarele şi văzduhul s-au întunecat de fumul fântânii.
Şi din fum au ieşit lăcuste pe pământ şi li s-a dat lor putere precum au putere scorpiile pământului.
Şi li s-a poruncit să nu vatăme iarba pământului şi nici o verdeaţă şi nici un copac, fără numai pe oamenii care nu au pecetea lui Dumnezeu pe frunţile lor.
Şi nu li s-a dat ca să-i omoare, ci ca să fie chinuiţi cinci luni; şi chinul lor este la fel cu chinul scorpiei, când a înţepat pe om.
Şi în zilele acelea vor căuta oamenii moartea şi nu o vor afla şi vor dori să moară; moartea însă va fugi de ei.
Iar înfăţişarea lăcustelor era asemenea unor cai pregătiţi de război. Pe capete aveau cununi ca de aur, şi feţele lor erau ca nişte feţe de oameni.
Şi aveau păr ca părul de femei şi dinţii lor erau ca dinţii leilor.
Şi aveau platoşe ca platoşele de fier, iar vuietul aripilor era la fel cu vuietul unei mulţimi de care şi de cai, care aleargă la luptă.
Şi aveau cozi şi bolduri asemenea scorpiilor; şi puterea lor e în cozile lor, ca să vatăme pe oameni cinci luni.
Şi au ca împărat al lor pe îngerul adâncului, al cărui nume, în evreieşte, este Abaddon, iar în elineşte are numele Apollion.
Nota explicativa:
In unele talcuiri ale Apocalipsei*, aceste versete sunt interpretate duhovniceste ca o eliberare a diavolilor din iad sau chiar ca reprezentand metaforic patimile omenesti ajunse la proportii monstruoase (aceasta fiind doar una din interpretrari – nota bene). Infatisarea bizara a ”lacustelor”- par de femeie si dinti de leu – denota faptul ca au capacitatea de a insela, de a fermeca (atributul de feminitate), relevandu-se a fi, ulterior, pline de ferocitate. Practic, este vorba despre o demonizare generalizata. Un experiment Pitesti global.
* Vezi Arhiepiscop Averchie Tausev, Apocalipsa Sfantului Ioan: un comentariu ortodox, Editura Sophia, si Arhim. Evsevios Vittis, Talcuiri la Apocalipsa, vol. 2, Ed. Egumenita.Legaturi:
- Eseu profetic despre ce ne asteapta: LITURGHIA NEAGRA A LUI CAIN pregatita de semintele rautatii, urii si razvratirii aruncate pretutindeni acum…
- Instaurarea noii lumi demonice prin haos deliberat – profetismul dostoievskian “la lucru” (I)
- Profetismul dostoievskian “la lucru” (II): “Spre asta ne indreptam…”
- Istoricul Alin Muresan despre FENOMENUL PITESTI SI URMARILE LUI DE AZI: “Atunci se facea cu ciomagul, acum se face mai frumos, dar esenta nu e diferita”
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Asa este, debusolarea totala si exacerbarea patimilor noastre sunt explicatia a acestor fenomene. Ceea ce se petrece este cu adevarat dezlantuirea patimilor din noi. Nici nu trebuie o dovada mai buna a faptului ca omul impatimit ajunge sa-si piarda complet orice demnitate.
Acum cativa ani, un magazin din Viena oferea la preturi promotionale un produs oarecare. Acesta era oferit cu o mare reducere doar primelor 100 de persoane cu conditia ca sa acestea sa vina complet dezbracate. Nu am crezut ca va veni cineva asa. M-am inselat. Au venit foarte multi, complet dezbracati, si a inceput o imbulzeala infioratoare de un grotesc teribil, care a fost bineinteles filmata si data pe toate posturile de televiziune.
Aici duce lipsa de busola. O viata fara Dumnezeu, doar pentru a ne satisface poftele in toate formele lor este o viata fara rost.
Eu am senzatia ca avem de a face cu ceva mult mai grav. Ceea ce se intampla acum e doar un exercitiu. Ca in cazul cainilor politisti care sunt dresati si care la antrenament au de a face doar cu situatii ipotetice…Probabil se doreste sa vada cat de mult s-a reusit “dresarea” noastra si transformarea in omul de tip nou, gata sa faca orice compromis pentru o mica iluzie, o mica sau mare placere. Cat de mult au reusit sa faca sa ne domine patimile si sa ne adoarma constiinta, scanteia dumnezeiasca din noi, care ne spune ce e bine si ce nu si care ne pastreaza pe drumul drept. Cat de mult suntem dispusi sa facem compromisul final si total pentru a ne inchina la antihrist. Sa vada cata libertate mai avem in noi si cat discernamint….Trist, foarte trist….
-O ISTERIE NAŢIONALĂ: “MAI SUNT BORMAŞINI?”
-ISTERIE. SUTE DE FETE DE MALL – trei ore la coadă, închise în ţarcuri, să apuce primele haine H&M
-Si mai era de curand inghesuiala la televizoare cu tub la 200 de ron
Sunt trei chestiuni care dovedesc faptul ca exista o criza umana inainte de cea pentru hrana… si asta e muult mai grav, asa cum arata si CTP…
@daniela:
Bun exemplu, mai ales pentru cei ce gandesc conform zicalei ”ca la noi la nimenea”.
@pavel:
Nu avem motive sa credem ca este ceva facut special sau un exercitiu planificat. Cultivarea patimilor, in schimb, a fost facuta in mod special, dar apoi oamenii sunt lasati ”liberi”, pentru ca deja merg in sensul acestora. Nu altfel face si diavolul. Nu are nevoie sa inventeze situatii speciale pentru cei asupra carora are stapanire prin patimi. Ii lasa in ”pace” pentru ca stie ca ei deja reactioneaza conform acestora in diferitele imprejurari in care se afla.
Eu zic ca avem de-a face aici cu roadele hipnozei prin televiziune. Experimentul Pitesti merge mai departe.
Unii spun ca avem 20 de ani de reeducare, eu zic ca reeducarea a inceput in 1950 si nu s-a terminat nici astazi, ba este in toi, numai ca metodele de astazi sunt mult mai perverse si mai ascunse.
Televizorul da tonul, el este dusmanul. Poporul este reeducat in mod subliminal prin tv. Tv-ul da tonul in moda, in muzica, in comportamente, in atitudini, in dorinte, in tot.
De asta vedem fete incaltate cu cizme vara si baietani cu pantaloni cu pempărs.
Tv-ul ne educa ce sa mancam, ce medicamente sa luam, in ce dumnezei sa credem…etc.
Pana nu vedem tv-urile aruncate la gunoi, aceste unelete ale satanei…nu scapam de nebunie.
se pare ca nu toti au ochi sa vada, nu toti au urechi sa auda si asa se ajunge la aceste manifestari, dar sa nu uitam si faptul ca unii vin cu bidoane de 5l sa ia aghiasma mare, deci practic ar avea si ochi si urechi, dar nu inteleg
si mie mi-e mai usor sa vad paiele din ochii altora, dar barna mea n-o vad si mi-e tare frica de judecata + ca daca cineva mi-o arata… slava desarta imi spune ca e un prost si ca eu stiu mai bine
diavolul de da teme si noi sarim sa le facem fara punem intrebari
Nu numai la supermarket pt un kg de zahar sau ulei se intampla asta. Mai grav, am vazut astfel de inghesuieli acolo unde in nici un caz nu ar fi trebuit sa fie. De exemplu, la o resfintire de biserica, dupa sf. Liturghie, dupa binecuvantari arhieresti, crestinii se imbrancesc sa treaca prin Sf. Altar (intotdeauna e nevoie de prezenta jandarmeriei).
Nu de saracie face omul asta, ci din lipsa de bunacuviinta.
Nici o urgenta si nici o necesitate nu-l scoate pe omul adevarat din omenia lui.
Iertati-ma, daca vi se pare ca am exagerat.
@ioana:
Nu e exagerare, din pacate… 🙁
In anumite cazuri as inclina sa cred ca e vorba si de actiuni coordonate de marketing; un exemplu, desi nu neaparat singular, in cazul lansarii unui lant de retail pe segmentul de tzoale feminine…cum se procedeaza? Simplist vorbind – intai construiesti scena:
(1) vine marea companie in RO, se pregateste marea lansare, PR agresiv in media pentru excitarea nervului consumatorului, socializare si manipulare virtuala si nu numai…
(2) pregatesti coada din fata magazinului si isteria deschiderii portilor (utilizand inclusiv “proprii” oameni “recompensati” pentru a se prezenta primii la coada si a influenta mai apoi “isteria cumparaturilor”)
– apoi capitalizezi:
(3) ai chemat media la fata locului, le-ai dat si lor un os de ros, un subiect “fierbinte” pe care se poate relata dar si “analiza” zile la rand, in prime-time…daca mai asiguri si ceva “recuzita”, adica tinute pentru tinerelele prezentatoare sau/si alte doamne si domnisoare din aceasta ghilda, apai se cheama ca ti-ai facut si “pretenii” in media (si asta ii parte a bugetului de campanie, totul e luat in calcul)
(4) “batalia” e relatata pe larg in gazete si pe sticle, retinele privitorilor sunt “branduite” agresiv si intretinute apoi metodic. Ecourile se intind mai apoi in franturi, mai mult sau mai putin coerente, “conversationale” – fie virtual, fie real. Au facut “succes”.
Fireste, asa cum se subliniaza in articolul fratilor, asemenea campanii nu ar avea acest succes daca societatea “de consum”, in ansamblul ei, nu ar participa la “festin”.
Dara aceasta societate a fost deja prelucrata si reeducata cincinale la rand iara acum, asemenea unui animal insetat si infometat, e dornica de spectacolul sangelui dar mai ales de sange.
Sangele fratelui, aproapelui, vrajmasului, nu mai conteaza nimic in aceasta auto-devorare feroce si far de limita…astazi, in numele propriului bine si a satisfactiei personale, totul e permis.
Si cand sfarsi-vom inecandu-ne in propriul sange vom constientiza macar atunci ca “aproapele meu e viata mea”? Sa speram…
Trist este ca nici eu, in my own special way, nu fac exceptie. Bolile sufletului odata cronicizate sunt greu de vindecat…mai ales cand cancerul interior ti se reveleaza pe bucatele, ici si colo, anticipand grozavia unui puzzle launtric de-o amploare si-o intunecime a adancului dincolo de orice limite cunoscute tie…
Nu mai ramane, poate, decat solutia unui plonjon constient in abis, asemenea celui descris de parintele Calciu-Dumitreasa…Doamne miluieste.
admin@
Bun exemplu, mai ales pentru cei ce gandesc conform zicalei ”ca la noi la nimenea”.
Ar mai fi multe alte exemple de dat. Nu stiu daca va aduceti aminte de o greva din Franta care a blocat soselele catre Paris pentru 3 zile, oprind aprovizionarea orasului. In acele zile parizienii au dat un spectacol asemanator: se calcau in picioare si sa imbulzeau cu disperare in magazinele de alimente. A fost teribil! Sa ne pastram simtul realitatii! Noi romanii nu suntem un popor mai rau sau mai bun decat altii.
Exista la multi romani aceasta tendinta de hipercriticism fata de propriul popor care merge uneori pana la dispret. Cand un roman isi critica neamul prin cuvinte de genul: “romanii sunt asa si pe dincolo…, numai romanii fac asa ceva…” el se detaseaza cu un dispret superior de propriul neam, mai mult sau mai putin inconstient. O asemenea atitudine demonstreaza nu numai lipsa de iubire dar si o boala duhovniceasca chiar mai profunda si mai grea decat oricare din defectele criticate. Toate aceste defecte si patimi aratate cu degetul zac in noi toti, doar ca nu au avut ocazia sa se manifeste. Sa nu ne detasam de defectele neamului sau ale omenirii, ci sa ni le asumam ca fiind ale noastre. Faptul ca noi suntem, din mila lui Dumnezeu, ceva mai avizati decat altii, nu ne asigura nici o pozitie mai buna ci doar responsabilitati mai mari. Ne-a deschis Dumnezeu ochii ca sa ne scoata de pe buza prapastiei si sa ne salveze de la pieire, iar acum avem o raspundere mare. Ne-am rugat destul? Ne-am zbatut destul? Am facut ceva? Ne-a durut caderea aproapelui sau ne-am bucurat tainic, ca fariseul, ca noi nu suntem ca el? Maine vom cadea noi in pacate rusinoase, daca nu cumva am si cazut, deja, si atunci Dumnezeu ne va lasa sa gustam si noi paharul dispretului tuturor.
“Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte!”
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/12/15/intre-teroare-si-torpoare-sau-taina-faradelegii-in-actualitate/
@Alin-7
“anticipand grozavia unui puzzle launtric de-o amploare si-o intunecime a adancului dincolo de orice limite cunoscute tie…
Nu mai ramane, poate, decat solutia unui plonjon constient in abis, asemenea celui descris de parintele Calciu-Dumitreasa…Doamne miluieste.”
La tine e un “puzzle launtric”…bine spus….eu simt multimea patimilor ca pe un munte mare si negru ale carui varfuri nu se vad…dar vine si Sfantul Siluan si ne zice mesajul Sfantului Duh “Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui”.
Iad este sa-ti vezi “puzzle-ul intunecat” cum spui tu sau “muntele negru” al meu…daca le-am avea mereu in fata ochilor ce bine ar fi…dar sa nu deznadajduim. Mila Domnului cu noi cu toti.