RAZBOIUL INTRE RUSIA SI SUA, FAZA PE GAZE: Acordul TANAP si inca un motiv pentru care TURCIA STA IN CALEA RUSIEI
Azerbaidjan si Turcia au semnat, ieri, un acord interguvernamental pentru constructia gazoductului Trans-Anatolian (Tanap), potrivit unui comunicat al companiei Socar. Gazoductul cu o lungime de 2000 de kilometri va face legatura intre frontiera Turciei cu Azerbaidjan si granita Turciei cu Bulgaria si presupune transportul gazelor naturale din zacamantul Shah Deniz II din Azerbaidjan catre Europa.
“Acordul, semnat ieri de Presedintele Azerbaidjan Ilham Aliev si prim-minstrul Turciei Tayyp Erdogan reprezinta punerea in aplicare a memorandumului de intelegere incheiat intre cele doua state la sfarsitul anului trecut. Proiectul TANAP reprezinta calea prin care resurse importante de gaze naturale din Azerbaidjan ajung pe pietele europene. Proiectul TANAP este in acelasi timp unul care vine sa creasca securitatea energetica a Europei prin diversificarea resurselor de gaze naturale”, a declarat Hamza Karimov, CEO Socar Romania.
Capacitatea gazoductului este proiectata initial pentru transportul a 16 miliarde de metri cubi pe an (6 miliarde de metri pentru Turcia si 10 miliarde de metri cubi pentru restul Europei) pentru ca, pe viitor, acesta sa ajunga la o capacitate de 30 de miliarde de metri cubi si apoi de 60 miliarde de metri cubi. Valoarea investitiei implementarii proiectului TANAP este estimata la peste 20 de miliarde de dolari.
Conform acordului interguvernamental parfat intre Turcia si Azerbaidjan, Turcia are o participatie de 20% in proiectul TANAP, in timp ce compania petroliera azera Socar detine o participatie de 80%.
Actionarii Nabucco iau in calcul o posibila fuziune cu proiectul turco-azer TANAP. Consortiul Nabucco a inaintat in luna mai consortiului Shah Deniz II o noua propunere privind constructia unui gazoduct numit “Nabucco Vest”, care ar urma sa transporte gaze naturale provenind din regiunea caspica, incepand de la granita dintre Bulgaria si Turcia pana la Baumgarten si mai departe. Nabucco Vest reprezinta un concept revizuit al proiectului Nabucco. Conceptul prevede construirea unui gazoduct cu o lungime de 1300 km care va pleca de la granita Bulgariei cu Turcia catre terminalul central-european de gaz. Nabucco West va avea o lungime si o capacitate de transport semnificativ mai reduse.
- Capital: Cum a fost tras pe linie moartă un proiect care ne făcea mai puţini dependenţi faţă de Rusia
Gazoductul Nabucco are tot mai puţine şanse să fie dus până la capăt, iar sprijinul Bruxelles-ului se pierde pe zi ce trece. După mai bine de şapte ani de amăgiri, oficialii Comisiei Europene spun că este o problemă secundară prin ce conductă vor fi aduse în Europa gazele naturale din regiunea Mării Caspice.
“Este totuna ce nume va purta copilul. Esenţială este posibilitatea aducerii gazelor naturale din regiunea Mării Caspice în Europa“, a declarat Günther Oettinger, comisarul european pentru energie, Günther Oettinger, într-un interviu acordat cotidianului Der Standard şi citat de Rador.
Gazoductul Nabucco, cu o lungime de aproape 3.900 de kilometri, urma să transporte în Europa peste 40 de miliarde de metri cubi de gaze pe an, pentru a reduce dependenţa de importurile din Rusia. Costurile Nabucco au fost estimate la peste 12 miliarde de dolari. Nabucco se dorea a fi un proiect prin care statele europene să nu mai fie dependente de importurile de gaze importate de la concernul Gazprom. De altfel, reprezentanţii companiei ruseşti au spus încă de la prezentarea proiectului Nabucco că un astfel de proiect nu poate fi realizat fără Gazprom. “Contractul” Rusiei a fost dezvoltarea conductei SouthStream.
Nabucco a intrat la apă
Noua variantă de conductă are o lungime de 1.300 kilometri, adică doar o treime din proiectul iniţial. Proiectul Nabucco este dezvoltat de consorţiul Nabucco Gas Pipeline International, din care fac parte companiile Transgaz Mediaş, OMV (Austria), MOL (Ungaria), Bulgargaz (Bulgaria), Botas (Turcia) şi RWE (Germania). Gazoductul va transporta gazele extrase din Asia Centrală şi va străbate Turcia, Bulgaria, România, Ungaria şi Austria. Günther Oettinger a afirmat că planul iniţial al Nabucco a devenit mai puţin atractiv, deoarece construcţia acesui gazoduct ar fi durat prea mult, în condiţiile creşterii costurilor de construire şi a faptului că paricipanţii la acest proiect “nu mai au capacitatea de acum câţiva ani”.
Se aşteaptă răspuns de la azeri
Concernul Nabucco a înaintat în luna mai consorţiului azer Shah Deniz II propunerea de construire a gazoductului Nabucco West. Zăcămintele de gaze de la Shah Deniz II se află în Marea Caspică. Răspunsul consorţiului Shah Deniz II privind construcţia conductei Nabucco West este aşteptat până la finalul lunii iunie, a anunţat, în urmă cu două săptămâni, managing director Nabucco Gas Pipeline International (NIC), Reinhard Mitschek, într-o conferinţă de presă telefonică. “Am înaintat o propunere competitivă şi cuprinzătoare, care constituie o soluţie avantajoasă atât pentru acţionarii noştri cât şi pentru furnizori. Oferta cuprinde detalii privind proiectul, descrierea rutelor, surselor de alimentare, modele de finanţare. Este o ofertă completă. În următoarea perioadă vom avea întâlniri cu reprezentanţii consorţiului, iar la finalul lunii iunie aşteptăm o decizie pozitivă pentru proiect”, a afirmat Reinhard Mitschek.
Doar că un răspuns favorabil din partea azerilor nu înseamnă obligatoriu că va fi pus în practică gazoductul Nabucco West. Comisarul european pentru energie şi-a exprimat opinia că important este să existe contracte asigurate juridic cu cei care extrag gazele naturale, iar prin ce conductă vor fi aduse aceste gaze este o chestiune secundară. În acest caz, autorităţile de la Bruxelles consideră acceptabilă soluţia ca societatea de stat azeră Socar să aducă gazele naturale până la graniţa turco-bulgară, în colaborare cu partenerii turci, “iar de acolo va începe ori gazoductul Nabucco West, ori conducta SEEP (South East Europe Pipeline)”, a adăugat Günther Oettinger, care a acentuat că esenţială este asigurarea unei cantităţi corespunzătoare de gaze şi existenţa unor contracte a căror
Gazoductul SEEP, care este un proiect al companiei petroliere britanice BP, ar urma să aibă un traseu similar cu cel al conductei Nabucco West şi ar urma să aducă gazele naturale în Austria, de la graniţa turco-bulgară, prin Bulgaria, România şi Ungaria. Comisarul european pentru energie şi-a exprimat opinia că va mai dura chiar şi un an până să fie adoptată o decizie finală cu privire la care din aceste două gazoducte va transporta gazele spre Europa.
Pentru aducerea în Europa a gazelor naturale din câmpul de extracţie Sah Deniz II concurează proiectele Nabucco, SEEP şi TAP (Trans Adriatic Pipeline).
Nota noastra:
Dupa ce proiectul Nabucco parea mort, Germania, cea mai importanta putere europeana, dand semnale clare de dezinteres (ca si Ungaria – vezi aici), iar South Stream parea a fi singura varianta viabila de “diversificare” a resurselor de gaze naturale pentru Europa prin avansul negocierilor dintre Rusia si Bulgaria, lucrurile s-au schimbat pana acolo incat aproape se poaate vorbi despre o rasturnare de situatie.
Nabucco fiind, intr-adevar, “mana moarta” in special din cauza dezinteresului manifestat de Germania, structurile euro-atlantice, respectiv Obama si Cameron, au incurajat un proiect alternativ care depinde de crearea caii de transport a gazului din Azerbaidjan catre Turcia (vezi aici). Este vorba de sus-numitul TANAP. Odata creat TANAP exista doua variante prin care gazul poate fi adus in Europa, fie Nabucco West fie SEEP (a se vedea si articolul citat din Capital).
Intre timp, Bulgaria a dat inapoi de la contractul cu South Stream, drept urmare a intensificarii prieteniei traditionale intre popoarele american si bulgar, incalzita brusc de perspectiva unor gaze de sist. Intr-adevar, noile conditii si tergiversari impuse de guvernul bulgar partii ruse in ceea ce priveste South Stream nu par a fi un gest de independenta, asa cum l-am interpretat initial, ci, mai degraba, semnul ca partea americana a reusit sa isi intensifice presiunile.
O consecinta a acestui joc al marilor puteri cu batul de chibrit al gazelor este faptul ca Turcia devine foarte importanta din punct de vedere energetic (multumim cititorului care ne-a atras atentia asupra acestui aspect). Pana si South Stream a depins de un acord intre Kremlin si Ankara, pentru ca prezumtiva conducta va trebui sa treaca prin apele maritime turcesti. Fie in varianta Nabucco West, fie in SEE, Turcia joaca rolul esential prin acordul TANAP. In mod previzibil, Turcia va cauta sa isi maximizeze acest rol geopolitic de raspantie a marilor conducte de gaz, cautand sa isi creasca rolul de putere regionala. Lucru care nu va conveni nimanui si care va irita in plus Rusia, ce va privi la Turcia ca la un obstacol de prim rang in calea pastrarii dependentei europene de gazul rusesc.
Interesant este faptul ca aceasta geopolitica a gazului reface intr-un anume fel situatia din secolul XIX.
Pe atunci, Imperiul Otoman, marele bolnav al Europei si principal adversar al Imperiului Tarist pentru dominarea Europei de Sud Est, a stramtorilor si a Balcanilor, era puternic sustinut de Imperiul Britanic. De atunci dateaza si ideea unei aliante tacite – uneori explicite – intre Rusia si Germania, pentru a asigura imperiului rasaritean libertate de actiune in zonele sale de interes. Astazi, in sec. XXI, in spatele companiei azera care va trimite gaz in Europa prin Turcia se afla (nu singura, ce-i drept) British Petroleum si, dupa cum am vazut, Cameron sustine intens TANAP. Sigur ca, astazi, Imperiul Britanic e doar pudelul celui American.
Nu ar fi de mirare, astfel, ca Rusia sa inceapa sa se gandeasca la cucerirea Constantinopolului, cum o facea in sec. XIX…
Pana la urma, toate aceste proiecte, care tergiverseaza de ani buni si care, poate, nu se vor finaliza vreodata, sunt doar un indicator pentru modul in care se pozitioneaza marile puteri in competitia geopolitica dupa resurse.
Pentru noi, ingrijorator este faptul ca Germania si Ungaria par tot mai co-interesate pe anumite teme cu Rusia, lucru care se face resimtit, deocamdata, in ceea ce priveste Berlinul, in negocierile privind Transnistria.
Legaturi:
- Daniel Estulin despre GRUPUL BILDERBERG, oligarhia financiara si “sacrificarea” SPANIEI, Putin si South Stream
- UNGARIA SE ORIENTEAZA CATRE RUSIA. Se contureaza tot mai mult spectrul IZOLARII Romaniei?
- Romania si Bulgaria isi disputa FRONTIERA MARITIMA. La mijloc se afla gazele, CORPORATIILE STRAINE si interesele Rusiei
- Bulgaria nu este (nici) presul Rusiei. NEGOCIERILE PENTRU SOUTH STREAM TARAGANEAZA
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Imperiul lui Napoleon (ce-i drept al 3_lea) isi crestea si el influienta la gurile Dunarii incuraznd un popor mic si impartit in 3….azi nu
Situaţia nu e chiar similară cu cea din sec XIX. Mai întâi că Turcia e la cuţite cu Franţa, iar Marea Britanie nu e în mod necesar aliatul turciei cât are un interes direct în azerbaidjan, i.e. concesiunile acordate British Petroleum. Practic Azerbaidjan a devenit vedeta politicii externe europene (vezi inclusiv eurovizionul), indiferent de problemele interne cu democraţia pe care le are. Mai departe, Anglia are un interes direct pentru azeri întrucât Franţa s-a blocat în poziţia pro-armenia, Azerbaidjan şi armenia fiind încă în stare de război, conflictul din Nagorno Karabach devenind din ce în ce mai fierbinte în ultimul timp, aspect care a determinat inclusiv o vizotă a doamnei H.Clinton la Baku. Anglia şi Franţa continuă politica tandemului strategic în orientul mijlociu, în Oceanul indian şi, mai nou, Marea Chinei.
Revenind la Turcia. Pe cât de importantă devine din punct de vedere energetic, pe atât de vulnerabilă este. Acest lucru este sesizabil inclusiv în discursul liderilor politici turci care fac apel la o turcie mai numeroasă, cu o economie mai solidă, o Turcie care să-şi sporească în mod necesar soft power-ul prin edificarea unei megamoschei sau a unui canal navigabil alternativ strâmtorilor.
Nu doar energetic visează Turcia să devină principalul nod geostrategic din orientul apropiat, existând plaunri serioase ale chinei pentru edificarea unor noi rute comeciale pe uscat, ca alternativă vulnerabilităţilor rutelor maritime (http://www.geopolitics.ro/spatii/asia/3211.html), veritabile noi “drumuri ale mătăsii” (http://www.voltairenet.org/China-s-Land-Bridge-to-Turkey) cu un potenţial geostrategic impresionant, mult însă peste forţa Turciei de a gestiona astfel de iniţiative.
Mai departe, deşi Turcia se doreşte a deveni alternativa Rusiei la alimentarea europei cu gaz, ea nu poate totuşi oferi Europei ceea ce ar însemna cu adevărat soluţia pentru monopolul rus, anume furnizarea de gaz din Irak şi Iran. Această imposibilitate se datorează poporului Kurd, care a dobândit o autonomie de facto în nordul iraqului, zonă prin care ar trebui să treacă magistralele de gaz şi care ar aduce o finanţare serioasă a gherilelor kurde cu care Turcia are de foarte multă vreme serioase bătăi de cap.
Furnizarea gazului din Iran este improbabilă, ca urmare a relaţiilor “spinoase” între cele două ţări, deşi Europei îi arde buza după aceste două surse.
Mai departe, Marea caspică, locul de unde Azerbaidjan îşi extrage băgăţia recentă se află în plină cursă a înarmărilor, cu incidente recente cu Iran, care nu recunoaşte demarcaţia maritimă, care se situează pe mijlocul unui zăcământ mamut. Nu doar atât, parlamentul azer a avut o iniţiativă ciudată, de a-şi schimba denumirea în Azerul de nord, o trimitere directă la Azerul de sud aflat sub ocupaţie iraniană.
Aşadar, Turcia din trei surse bogate în hidrocarburi, esenţiale pentru europeni, nu se poate angaja decât pentru una şi aceasta, în continuă dispută teritorială. Proiectul gazul turkmen care ar fi trebuit să treacă pe sub caspică în azerbaidjan, a fost blocat de Rusia şi Iran care au avertizat cu acţiuni militare.
Dar deşi acest neajuns este evident, Tanap fiind programat să transporte o cantitate de gaz infimă faţă de resursele disponibile în zonă, decizia Turciei de a-l implementa, reprezintă mai degrabă o gravă vulnerabilitate decât asul din mâneca Turciei, prin care aceasta îşi va permite să aibă o relaţie cu UE de pe poziţii similare cu ale ruşilor.
Nimic nu garantează Turciei, că puterile europene nu se vor hotărâ să o sacrifice, în favoarea unui Kurdistan recunoscut, prin care să fie preluat gaz în cantităţi mulţumitoare din toate cele trei zone indicate. De fapt, în prezent, toate opţiunile sunt pe masă, teoretic Turcia putând fi presată să negocieze cu Irak sau Iran în vederea suplimentării resurselor de gaz tranzitate. Însă implementarea proiectului Tanap, îi va acrda Turciei un instrument deosebit de valoros de negociere, de a se pune la dăpost de presiunile europenilor, poate chiar o poziţie d eforţă faţă de europeni, care astfel vor fi nevoiţi să cedeze turciei iniţiativa startegică în privinţa gazului Irakian şi a celui Iranian. Însă, aşa cum spuneam, interesul turc este în mod imuabil opus acestor ipoteze. Un Iran nuclear l-ar transforma în liderul regional necontestat, iar atunci Turcia va fi nevoită să îl izoleze şi mai mult de europa decât este acum, dpdv economic, pentru a-şi păstra greutatea geostrategică pentru puterile europene. Un popor kurd îmbogăţit din “petrodolari” este iarăşi de nepermis pentru turcia.
MAi departe. Turcia a beneficiat de un boom economic care a avut o componentă majoră de ordin speculativ. Prestigiul recent al Turciei s-a consolidat pe această creştere, pe înlăturarea pericolului loviturii de stat militare în plan intern şi prin reîntoarcerea moderată către valorile islamiste tradiţionale. Erdogan a prins din mers acest val de simpatie în lumea arabă şi l-a consolidat prin doctrina turcă de politică externă “zero probleme cu vecinii”.
Însă prestigiul Turciei ca lider regional nu a avut la bază o tradiţie de mediere diplomatică, de influenţă reală în lumea arabă, în ciuda efervescenţei acordurilor şi iniţiativelor “de la Istambul” din ultima vreme, ci s-au subsumat în mod vizibil unei lăcomii, unui interes cinic de a deveni prima vioară în zonă. Diplomaţia turcă a construit întregul eşafodaj de politică externă pe nisip, mizând pe o creştere economică semnificativă, dar nesigură, pe o creştere a importanţei geopolitice din zonă (urmare a retragerii sua din Iraq şi a primăverii arabe) la fel de conjuncturală, pe popularitatea liderilor săi politici, la fel de efemeră (pe termen lung prestigiul şi anvergura unui stat este determinat doar în mică măsură de popularitatea personală a liderilor săi, inclusiv în plan extern).
Însă în loc ca turcia să-şi rezolve în plan intern aceste vulnerabilităţi, a dezvoltat un discurs din ce în ce mai categoric, dintr-o poziţie autoprocalamată de lider regional, pe care însă tările vecine nu s-au grăbit să o recunoască, cu atât mai mult monarhiile din orientul mijlociu, alternativa islamică a SUA în zonă.
Consecinţa acestor greşeli flagrante de politică externă a condus la transformarea doctrinei “zero probleme cu vecinii” în doctrina “zero vecini fără probleme” (stratfor). Dacă veţi privi harta, veţi observa o Turcie înconjurată de Israel (Mavi Marmara), Cipru şi Grecia (grave disensiuni teritoriale), Siria (Free sirian army), Armenia (disensiuni istorice), Macesonia (ameninţări explicite cu acţiuni militare pe probleme etnice), Bulgaria (controverse etnice şi istoice; ex.hartă şcolară turcă în care Bulgaria este înfăţişată ca fiind teritoriu turc), U.E. (proces de aderare, preşedenţie cipriotă, franţa etc). Azerbaidjan este principalul aliat al statului evreu din zonă. Georgia şi Ucraina reprezintă fiefurile Rusiei şi un teritoriu în care Turcia s-a ferit să intre, deşi de curând a semnat un acord de furnizare gaz cu Ucraina.
Faţă de acest dezechilibru geopolitic, Turcia s-a reorientat la extremă, asemeni nouă, spre S.U.A. asumându-şi explicit şi entuziast un rol în implementarea scutului antirachetă american, precum şi alte iniţiative ciudate (reevaluarea prevederilor convenţiei de la montreaux, implicarea în politica internă a Republicii Moldova, în găgăuzia etc.) Cealaltă măsură a constat în încheierea unui parteneriat strategic militar cu România, cu un guvern + preşedinte cu maxim 20% susţinere politică.
Acesta este contextul în care Turcia se visează nodul geopolitic planetar, statul care să lege ASIA, de EUROPA şi de AFRICA, relaţie pe care să o gestioneze de pe o poziţie autonomă şi autarhică de putere, aliată fiind în mod asumat/deschis doar cu SUA şi cu România.
Faptul că lui erdogan i-a picat scaunul se vede cel mai tare din turneul lui Putin în orientul mijlociu, desfăşurat zilele acestea, probabil cel mai important eveniment geopolitic de la Berlin 2007 (proclama sfârşitul erei politice unipolare). Putin a venit şi a umilit Israelul la Ierusalim în termeni pe care nici un conducător din lume(a arabă) nu îl poate face, motiv pentru care palestinienii s-au grăbit să denumească o stradă în cinstea vizitei de acum 2 zile, care probabil a băgat în şedinţă toate cancelariile din lume.
Ori Putin şi-a asumat firesc, în două zile, un rol la care Erdogan visează de foarte mult timp, pentru care şi-a perimat discursul diplomatic, folosind termeni din ce în ce mai duri, de unde nu poate regresa spre poziţii moderate fără a-şi pierderi din imagine şi popularitate. Însă cum prestigiul turciei a fost legat neinspirat tocmai de popularitatea liderilor săi în plan extern, in mod inevitabil, Turcia va fi nevoită să abandoneze discursul isteric în favoarea transpunerii în practică a ameninţărilor pe care s-a obişnuit să le profereze (http://www.antena3.ro/externe/turcia-avertizeaza-siria-nimeni-nu-isi-permite-sa-puna-la-incercare-capacitatile-militare-ale-turciei-172684.html). Din nefericire, Turcia nu are în jur nici un “acar păun” pe care să-şi exercite forţa militară deoarece, între timp, potenţialele victime şi-au întărit semnificativ sistemul de alianţe (ex.Cipru), tocmai din cauza discursului agresiv al liderilor turci. Siria, care este în principiu cea mai vulnerabilă, este o nucă foarte tare din multe puncte de vedere, chiar şi fără garanţiile militare ale Chinei, Iranului sau Rusiei.
Iertaţi-mă. Doamne, ajută!
Acum pare firesc de ce sfintii spun ca Rusia va spulbera Turcia,care va inceta sa mai existe ca stat,iar Sua/Ue nu vor interveni,decit poate la imparteala. . Cu asa conducere ( trouble makers ) nu-i de mirare,nu va exista nici urma de regret,cred ca astia sint mai fanfaroni si mai umflati cu heliu si decit Basescu si Saakasvili al Georgiei.Daca Turcia ar fi facut pact si cu Saakasvili,cred ca planeta noastra o lua rau de tot in sus,iesea din sistemul solar cu buna aproximatie.Sa-i fericim pe turcii care se vor crestina,iar celorlalti,sa auzim numai de bine.
http://economie.hotnews.ro/stiri-energie-12644724-decizie-consortiului-shah-deniz-nabucco-vest-fost-selectata-ruta-pentru-livrarea-gazelor-catre-europa.htm