Teologul RADU PREDA – noul sef al IICCMR. “Problema este sa aratam foarte clar ca vinovatia in istorie nu este doar generica sistemelor, ci si a unor oameni foarte concreti, cu nume si prenume”

4-04-2014 1 minut Sublinieri

radu-preda-1024x682

Noul preşedintele executiv al IICCMER, Radu Preda, a declarat, miercuri, că are în vedere continuarea investigaţiilor începute pentru persoanele cercetate privind fapte penale în regimul comunist, dar şi depolitizarea instituţiei.

“Mandatul pe care l-am început este cel de depolitizare (a instituţiei – n.r.), pentru că istoria nu se scrie în funcţie de partidele politice. Partidele politice fac istorie prin deciziile lor inspirate sau neinspirate, dar nu scriu istorie. Scrierea istoriei trebuie lăsată pe seama unor oameni care au şi distanţa în timp, dar mai cu seamă au distanţa morală şi interioară de a nu fi părtaşi, de a nu fi partinici”, a spus preşedintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Radu Preda, la conferinţa de presă în care a prezentat planurile de activitate ale instituţiei.

Potrivit lui Preda, printre priorităţi se numără şi continuarea investigaţilor începute, acestea trebuind finalizate cu trimiterea în instanţă a persoanelor pentru care au fost făcute cercetări privind fapte penale în regimul comunist. De asemenea, va fi continuată cercetarea “teoretică privind ideologia şi modul de manifestare a regimului totalitar”, respectiv editarea de manuale didactice şi suporturi de curs.

“Este o mare problemă a României de azi că în continuare nu avem o suficientă conştiinţă a faptului că trebuie să învăţăm ceva de la istorie. Nu mai putem repeta zicala că cine nu-şi cunoaşte istoria este condamnat să o repete”, a explicat preşedintele executiv al IICCMER.

Întrebat dacă va continua prezentarea celor 35 dintre torţionarii comunişti – oameni care au condus sau au lucrat în “penitenciarele morţii” -, Radu Preda a arătat că pe măsură ce vor fi finalizate cercetările din dosare, numele acestora vor fi făcute publice.

“Celeritatea este cuvântul de ordine. Pe noi nu ne interesează persoana fizică, problema este să arătăm foarte clar că vinovăţia în istorie nu este doar generica sistemelor, ci şi a unor oameni foarte concreţi, cu nume şi prenume. De aceea ne vom grăbi, sigur, ţinând cont de faptul că trebuie să ne bazăm pe dovezi”, a menţionat Preda.

În 27 martie, teologul Radu Preda a fost numit preşedinte executiv al IICCMER, după demisia lui Andrei Muraru, la începutul lunii martie.

 

*

 


Categorii

1. DIVERSE, Inchisorile comuniste/ Crimele comunismului, Radu Preda

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la “Teologul RADU PREDA – noul sef al IICCMR. “Problema este sa aratam foarte clar ca vinovatia in istorie nu este doar generica sistemelor, ci si a unor oameni foarte concreti, cu nume si prenume”

  1. Pingback: Radu Preda, noul director al IICCMER: “Este datoria mea sa pun pe agenda institutului cazurile sfintilor inchisorilor”. “Biserica trebuie sa aiba curajul asumarii trecutului recent” - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare