Toată baza de date a Ministerului Sănătății va fi transmisă MINISTERULUI INTERNELOR. Avocatul Poporului s-a sesizat: „măsură de natură a conduce la o posibilă încălcare a dreptului la confidențialitatea informațiilor și la viață privată a pacientului”

24-07-2020 2 minute Sublinieri

Agerpres:

Orban: Toată baza de date a Ministerului Sănătăţii va fi transmisă MAI pentru verificarea pacienţilor izolaţi la domiciliu

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni seara, că pacienţii infectaţi cu COVID-19 care fac tratamentul la domiciliu vor fi verificaţi, în condiţiile în care toată baza de date a Ministerului Sănătăţii va fi transmisă către Ministerul Afacerilor Interne după intrarea în vigoare a Legii carantinării şi izolării şi după introducerea prevederilor acesteia în Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă.

“Am solicitat transmiterea rapidă a bazelor de date, astfel încât fiecare Direcţie de Sănătate Publică să poată emite deciziile privitoare la aceştia, fie dacă doresc să se interneze în spital, fie dacă nu, să fie trataţi în izolare la domiciliu sau în altă locaţie de izolare pe care şi-o doresc. Toată baza de date a Ministerului Sănătăţii să fie transmită către Ministerul de Interne şi există, practic, supraveghere medicală pentru respectarea tratamentului, evoluţia bolii şi, în acelaşi timp, controale de verificare a izolării la domiciliu”, a spus premierul, la Digi 24.

Potrivit acestuia, mai sunt persoane diagnosticate pozitiv care care nu s-au internat la spital.

“Pentru toate aceste persoane, în momentul de faţă se va dispune tratarea prin izolare la domiciliu şi în mod clar de acum încolo se aplică legea. Persoanele care vin la spital cu simptome vor putea fi internate 48 de ore până la diagnosticare, după diagnosticare evident se vor aplica prevederile legale. De asemenea, se va putea dispune izolarea la domiciliu în cazul în care nu se va putea face tratarea persoanei la spital. De asemenea, vom putea impune izolarea la domiciliu pentru toţi cei care au intrat în contact cu persoanele infectate, prin decizii ale angajaţilor din Direcţiile de Sănătate Publică”, a declarat Orban.

Guvernul se reuneşte marţi în şedinţă pentru a introduce în hotărârea privind prelungirea stării de alertă cu 30 de zile prevederile noii Legi a carantinării şi izolării. Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că Guvernul va modifica HG privind starea alertă în concordanţă cu prevederile noii legi şi pregăteşte, din punct de vedere administrativ, toate structurile implicate.

INPOLITICS:

WEBER, SEMNAL DE ALARMA: DE CE VREA M.A.I. DATELE DE SANATATE ALE ROMANILOR?

Avocatul Poporului așteaptă un răspuns detaliat de la ministerul lui Marcel Vela, după ce premierul Ludovic Orban a anunțat zilele trecute că toată baza de date a Ministerului Sănătăţii va fi transmisă către MAI după intrarea în vigoare a Legii carantinării.

„Am solicitat transmiterea rapidă a bazelor de date, astfel încât fiecare Direcţie de Sănătate Publică să poată emite deciziile privitoare la aceştia, fie dacă doresc să se interneze în spital, fie dacă nu, să fie trataţi în izolare la domiciliu sau în altă locaţie de izolare pe care şi-o doresc. Toată baza de date a Ministerului Sănătăţii să fie transmită către Ministerul de Interne şi există, practic, supraveghere medicală pentru respectarea tratamentului, evoluţia bolii şi, în acelaşi timp, controale de verificare a izolării la domiciliu”, a spus premierul, la Digi 24.

În replică, Renate Weber i-a transmis ministrului Internelor, Marcel Vela, solicitarea de a furniza neîntîrziat anumite precizări extrem de importante:

”Constatăm că se preconizează transmiterea întregii baze de date a Ministerului Sănătății către Ministerul Afacerilor Inteme, măsură de natură a conduce la o posibilă încălcare a dreptului la confidențialitatea informațiilor și la viață privată a pacientului, reglementat de art. 26 din Constituția României și de Capitolul IV al Legii nr. 46/2003, privind drepturile pacientului.

În virtutea rolului nostru constituțional, va solicităm să ne comunicați următoarele:

– obiectul datelor ce urmează a se transmite și condițiile efectuării acestui transfer;
– titularul dreptului de acces la datele transmise și condițiile realizării acestui acces;
– perioada pentru care sunt puse la dispoziție datele astfel transmise și măsurile ce se dispun după expirarea acestei perioade;
– modalitatea de interpretare și eventuală aplicare a prevederilor art. 25 din Legea nr. 46/2003, privind drepturile pacientului.

De asemenea, va solicităm să ne comunicați o copie a actului administrativ prin care se realizează transmiterea bazei de date a Ministerului Sănătății către MAI” mai cere Avocatul Poporului. (B.T.I.)


Categorii

1. DIVERSE, Pandemia de coronavirus/ COVID-19, Stat politienesc

Etichete (taguri)

, , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la “Toată baza de date a Ministerului Sănătății va fi transmisă MINISTERULUI INTERNELOR. Avocatul Poporului s-a sesizat: „măsură de natură a conduce la o posibilă încălcare a dreptului la confidențialitatea informațiilor și la viață privată a pacientului”

  1. PROBABIL, pt. a le pune “inculpatilor”, senzori-alarma pe picior,ca amercanilor criminali ; sa nu se indeparteze de casa mai mult de 2 m.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare