UCRAINA si RUSIA se indreapta catre un RAZBOI DE IARNA? Fortele navale rusesti au sechestrat trei nave ucrainene/ Intalnirea TRUMP – PUTIN anulata/ Orban ia partea Kievului/ Ucraina ameninta cu masuri in OLGINDA

1-12-2018 7 minute Sublinieri

  • Digi24:

Ucraina cere NATO să trimită nave la Marea Azov: „Ce va face Putin dacă nu-l oprim?”

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a cerut statelor membre NATO, dar mai ales Germaniei, să desfăşoare nave în Marea Azov, pentru a susţine astfel Kievul în conflictul său cu Moscova, în urma incidentului armat cu forţe ruse în largul Crimeei, relatează News.ro.

„Germania este unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai noştri şi sperăm ca ţările din cadrul NATO sunt de-acum pregătite să trimită nave la Marea Azov pentru a ajuta Ucraina şi a asigura securitatea în regiune”, a declarat preşedintele Poroşenko într-un interviu publicat în ediţia de joi acotidianului german Bild.

Preşedintele rus Vladimir Putin „nu vrea altceva decât să ocupe Marea (azov). Singura limbă pe care o înţelege este unitatea lumii occidentale”, continuă Poroşenko.

„Germania trebuie de asemenea să se întrebe: ce va face, apoi, Putin dacă noi nu-l oprim?”, a avertizat preşedintele ucrainean.

Paza de Coastă rusă a interceptat prin forţă, duminică, trei nave aparinând Marinei ucrainene, la Marea Neagră, nu departe de Peninsula ucraineană Crimeea, anexată de Rusia în 2014, deschizând focul asupra lor şi rănind trei marinari de la bord.

Aceasta este prima confruntare militară făţişă între Moscova şi Kiev de la această anexare şi izbucnirea în acelaşi an a unui război în estul Ucrainei între forţe ucrainene şi separatişti proruşi, soldat cu peste 10.000 de morţi.

Lege marțială în Ucraina

Ucraina este furioasă faţă de ceea ce consideră o agresiune din partea uriaşului său vecin. Legea marţială, adoptată luni de Parlament, a intrat în vigoare luni, în zece regiuni de la frontieră şi de coastă ale ţării.

În urma unor îngrijorări, autorităţile ucrainene au dat asigurări că această lege marţială – care permite mobilizarea cetăţenilor, reglementarea presei şi limitarea adunărilor publice – are un caracter ”preventiv”.

Vladimir Putin şi-a apărat, la rândul său, forţele şi a insistat asupra faptului că, în opinia sa, Paza de Coastă rusă pur şi simplu „şi-a făcut datoria cu precizie”.

„Ce s-a întâmplat? Ei (ucrainenii) nu au răspuns cererilor grănicerilor noştri. Şi au intrat în apele noastre teritoriale”, a dat asigurări preşedintele rus, catalogând acroşajul drept o ”provocare” organizată de Petro Poroşenko, aflat într-o poziţie proastă în sondaje, cu câteva luni înainte de alegerile prezidenţiale din Ucraina.

Miercuri, ultimii nouă marinari luaţi prizonieri de Rusia, care au fost prezentaţi în faţa justiţiei, au fost plasaţi în arest provizoriu până la 25 ianuarie, la fel ca ceilalţi 15 camarazi ai lor, cu o zi înainte – o detenţie ”ilegală” şi un act de ”barbarie”, a denunţat Kievul.

O notă de protest faţă de ”continuarea de către Rusia a acţiunilor sale ilegale” a fost transmisă Ministerului rus de Externe, a anunţat diplomaţia ucraineană, care-i considerăpe aceşti bărbaţi drept ”prizonieri de război” şi cere eliberarea lor ”imediată”. […]

Merkel respinge cererea lui Poroşenko pentru nave NATO în Marea Azov

Cancelarul german Angela Merkel a îndemnat joi Kievul la reţinere, după ce preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a cerut ca Kievul să fie susţinut cu nave NATO la Marea Azov, în urma incidentului armat de duminică în largul Crimeei, relatează News.ro.

„Rugăm partea ucraineană să rămână informată, pentru că putem rezolva lucrurile doar rămânând rezonabili, discutând unii cu ceilalţi”, a declarat şefa Guvernului german.

„Nu poate exista o soluţie militară la aceste confruntări”, a subliniat ea, la Berlin, în cursul unui forum germano-ucrainean, în urma îndemnului lui Poroşenko la desfăşurarea unor nave NATO cu scopul de a garanta accesul la Marea Azov.

Merkel a promis să abordeze acest subiect cu Vladimir Putin la summitul G20.

Ea a acuzat totodată Moscova că a limitat în mod voit accesul la Marea Azov – la care au acces atât Ucraina, cât şi Rusia – după ce Putin a inaugurat un pod peste Strâmtoarea Kerci, care asigură o legătură între teritoriul rus şi Peninsula ucraineană Crimeea, anexată de ruşi.

„Toate acestea sunt de trecut în contul preşedintelui rus. De când a fost inaugurat acest pod, în mai, condiţiile navigaţiei s-au înrăutăţit”, a criticat ea.

Cancelarul a promis să facă totul pentru ca zona de coastă ucraineană, mai ales oraşul Mariupol, să rămână accesibilă pe cale maritimă.

Merkel a reafirmat totodată angajamentul Berlinului şi Parisului în procesul de pace în Ucraina, recunoscând însă că „succesele rămân, din nefericire, foarte limitate”.

Putin îl acuză pe Poroşenko de „provocări” în Marea Neagră

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a acuzat pe omologul său din Ucraina, Petro Poroşenko, că a orchestrat o „provocare” navală în Marea Neagră la sfârşitul săptămânii trecute, pentru a-şi creşte popularitatea înaintea alegerilor, scrie The Guardian. „A fost, fără îndoială, o provocare”, a declarat Putin, potrivit News.ro.

A fost organizată de preşedinte înainte de alegeri. El este pe locul cinci la popularitate şi atunci a trebuit să facă ceva. A fost folosit incidentul ca un pretext pentru a implementa legea marţială”, a declarat Putin.

Preşedintele rus, vorbind la un forum economic la Moscova, a declarat că vestul este gata să ierte politicienii din Ucraina pentru că cred în narativa anti-Rusia pe care o promovează Kievul.

Navele militare au intrat în apele teritoriale ale Rusiei şi nu au răspuns gărzilor de coastă… Ce puteau face?” a declarat el. „Ar face la fel şi în ţara ta, este absolut evident”, i-a transmis el unui om de afaceri străin. „Aceste ape teritoriale au fost mereu ale noastre, chiar înainte ca Crimeea să facă parte din Rusia”, a adăugat Putin.

De asemenea, Rusia îşi trimite noi sisteme de rachete sol-aer S-400 în Crimeea, acest lucru tensionând şi mai mult situaţia cu Ucraina. Kremlinul a trimis, treptat, din ce în ce mai multe dizpozitive militare în Crimeea de când a anexat peninsula de la Ucraina în 2014, transformând-o în ceea ce presa de stat din Rusia a numit „o fortăreaţă”.

Un jurnalist Reuters a informat că a văzut o navă de război a Rusiei în apropierea Crimeei. […]

Vadim Astafyev, purtător de cuvânt al districtului militar din sud al Rusiei, a declarat că un nou sistem de rachete S-400 va fi trimis în Crimeea în curând şi va deveni operaţional până la sfârşitul anului, conform agenţiilor de presă din Rusia. Crimeea găzduieşte trei sisteme antirachetă cu o rază de acţiune de până la 400 de km, acest lucru oferind Rusiei controlul asupra unor zone semnificative deasupra Mării Negre.

SUA au descris în trecut sistemele de rachete ale Rusiei din Crimeea ca pe ceva ce „nu este bun”.

Un corespondent Reuters în Crimeea a observat miecuri o navă rusească, Vice-Admiral Zaharin, întreptându-se spre Marea Azov, care este folosită atât de Rusia cât şi de Ucraina. Incidentul între Paza de Coastă rusă, aflată în subordinea serviciilor ruse de securitate FSB, şi nave aparţinând Marinei ucrainene a avut loc la Marea Neagră, în largul Crimeei, duminică, când vasele ucrainene au încercat să traverseze Strâmtoarea Kerci pentru a intra în Marea Azov, o mică mare de o importanţă crucială în exporturile de cereale şi de oţel produse în estul Ucrainei. Paza de Coastă rusă a imobilizat cu forţa două vedete şi un remorcher ucrainene, pe care le-a acuzat că au intrat ilegal în apele teritoriale ruse şi au reţinut marinarii de la bord.

Donald Trump anulează întâlnirea cu Vladimir Putin

Preşedintele SUA Donald Trump a anulat întâlnirea pe care ar fi urmat să o aibă cu liderul rus Vladimir Putin cu ocazia reuniunii G20 din Argentina.

Anunțul a fost făcut joi seară pe pagina de Twitter a președintelui SUA, motivul fiind că ruşii nu au eliberat încă navele ucrainene şi pe marinarii luaţi reţinuţi.

“Având în vedere că navele şi marinarii nu au fost returnaţi Ucrainei de către Rusia, am decis că ar fi mai bine pentru toate părţile implicate să-mi anulez întâlnirea programată”, a scris Trump pe Twitter.

Anunţul este făcut la o oră după ce le transmisese reporterilor că probabil se va întâlni cu Putin în Argentina şi la două ore după ce fostul său avocat Michael Cohen a reunoscut în instanţă că a minţit Congresul în legătură cu un proiect imobiliar al Trump Organization la Moscova.

Donald Trump ameninţase anterior Moscova că ar putea anula întâlnirea cu Putin din cauza incidentului armat între Rusia şi Ucraina în Marea Neagră. Însă, înainte de a se îmbarca pentru zborul către Argentina, el a declarat presei că va avea în avion un raport complet asupra acestui incident şi că în urma acestuia va decide dacă se întâlneşte sau nu cu preşedintele rus.

Confruntarea între Ucraina şi Rusia, reactivată de interceptarea prin forţă şi sechestrarea duminica trecută în largul Crimeii a trei nave militare ucrainene, s-a repercutat astfel asupra întrevederii Putin-Trump la summitul G20 din Buenos Aires. Toţi cei 24 de marinari ucraineni capturaţi la bordul navelor au fost plasaţi în arest preventiv pentru 60 de zile de către Rusia, iar joi s-a aflat că ei au fost transferaţi din Crimeea – unde au fost duşi iniţial – la Moscova, în închisoarea Lefortovo.

Întâlnire dintre cei doi preşedinţi era prevăzută în marja summitului G20 de la Buenos Aires, care va avea loc pe 30 noiembrie şi 1 decembrie.

Miniştrii de Externe din G7 cer Rusiei să elibereze marinarii ucraineni

Miniştrii de Externe din G7, grupul celor mai puternice şapte economii la nivel global, au cerut Rusiei să elibereze marinarii ucraineni, exprimându-şi susţinerea faţă de suveranitatea Ucrainei.

În comunicatul G7, din care fac parte Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie, SUA şi Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene, miniştrii de Externe îşi exprimă îngrijorarea cu privire la acţiunile Rusiei în Strâmtoarea Kerci: „Nu există nicio justificare pentru folosirea forţei militare din partea Rusiei”.

Miniştrii fac apel la calm şi la respectarea dreptului internaţional pentru a preveni alte escaladări.

„Cerem Rusiei să elibereze personalul reţinut şi navele şi să se abţină din a împiedica trecerile legale prin Strâmtoarea Kerci”, se arată în comunicat.

„Noi, G7, subliniem din nou că nu recunoaştem anexarea ilegală a Crimeei şi nu o vom face niciodată şi ne reafirmăm susţinerea de neclintit faţă de suveranitatea Ucrainei”, este precizat în comunicat.

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a acuzat, luni, Ucraina că foloseşte metode periculoase” în Strâmtoarea Kerci, la o zi după un incident armat fără precedent în urma căruia Marina rusă a capturat trei nave ucrainene.

Navele – două vedete blindate, Berdiansk şi Nikopol, şi remorcherul Iani Kapu – încercau să intre din Marea Neagră în Strâmtoarea Kerci, care desparte Crimeea de Rusia şi marchează accesul în Marea Azov. Din totalul de 23 de militari de la bord, şase au fost răniţi, dintre care doi grav, potrivit armatei ucrainene.

Ucraina interzice accesul în țară a bărbaților ruși cu vârsta între 16 și 60 de ani

Ucraina interzice intrarea în ţară a bărbaşilor ruşi cu vârsta între 16-60 de ani. Anunţul vine chiar de la preşedintele ţării, Petro Poroşenko, în contextul incidentului din weekend în urma căruia trei nave şi 24 de marinari ucraineni au fost sechesteraţi de Rusia.

Într-un mesaj postat pe Twitter, Petro Poroşenko, spun că a luat această decizie pentru a-i impiedica pe ruşi să îşi formeze grupuri armate de voluntari pe teritoriul Ucrainei (așa-numiții „omuleții verzi”).

Este doar o ultimă evoluţie în acest conflict ruso-ucrainean. Joi seară, preşedintele american, Donald Trump, a anulat întâlnirea bilaterală cu omologul sau rus Vladimir Putin, care ar fi trebuit să aibă loc la summitul G20 ce începe vineri în Argentina. Decizia, anunţată chiar de preşedintele american, are legătură tot cu sechestrarea navelor ucrainene de către ruşi. Donald Trump a scris pe Twitter că, din moment ce marinarii şi navele ucrainene capturate de Rusia nu au fost încă eliberate, o întâlnire cu Vladimir Putin nu este oportună.

Situaţia tensionată a fost comentată și de ambasadorul Ucrainei în România, la „Jurnal de Seară”. Rusia pregătește o invazie terestră în Crimeea, prin sudul Ucrainei, spune Oleksandr Bankov, ambasadorul Ucrainei în România, într-un interviu în exclusivitate pentru Digi24.

  • Hotnews:

Kievul studiază posibilitatea întreprinderii unor “măsuri în oglindă” după ce Rusia a sechestrat trei nave ucrainene

Igor Huskov, un oficial de rang înalt din cadrul Serviciului de Securitate din Ucraina (SBU), a declarat că autoritățile centrale de la Kiev studiază posibilitatea întreprinderii unor “măsuri în oglindă” față de sechestrarea de către Rusia a trei nave ucrainene și a echipajelor acestora.

“În ceea ce privește acțiunile în oglindă… Da, se iau decizii cu privire la desfășurarea unor acțiuni în oglindă adecvate, ca răspuns al țării noastre la agresorul rus”, a declarat Huskov, după ce a fost întrebat în legătură cu posibilele căi de acțiune analizate de autoritățile ucrainene după incidentul din zona strâmtorii Kerci, informează agenția Interfax-Ukraine, citată de Mediafax.

Oficialul a adăugat că autoritățile depun eforturi pentru a obține repatrierea echipajelor și navelor ucrainene sechestrate.

Instanţe judiciare din Crimeea au decis miercuri plasarea în arest preventiv timp de 60 de zile a celor 24 de militari ucraineni capturaţi de Rusia în incidentul naval produs în zona strâmtorii Kerci. Autoritățile ruse au anunțat vineri că îi vor transfera la Moscova pe comandații navelor ucrainene sechestrate.

Viktor Orban: Suntem de partea Ucrainei în conflictul cu Rusia, deși la Kiev e un guvern anti-Ungaria

Ungaria este de partea Ucrainei în conflictul cu Rusia, chiar dacă guvernul de la Kiev ia poziții contra Ungariei, a declarat Viktor Orban, citat de Reuters. 

”Poziția Ungariei este clară, suntem un guvern pro-Ucraina, așa că sprijinim Ungaria”, a răspuns premierul ungar la o întrebare pe această temă, în timpul unei vizite la Praga.

”Există un guvern pro-Ucraina în Ungaria, în timp ce în Ucraina este un guvern anti-Ungaria. În ciuda acestui fapt, noi nu ne-am schimbat poziția și vom fi de partea Ucrainei în acest conflict”, a spus Viktor Orban.

James Mattis afirmă că Moscova nu poate fi de încredere în urma incidentului din Marea Neagră 

Secretarul american al Apărării, James Mattis, a declarat miercuri că acțiunile Rusiei, privind capturarea a trei nave ucrainene în Marea Neagră, reprezintă o încălcare a unui acord între cele două state și demonstrează că Moscova nu este de încredere, relatează site-ul agenției Reuters, citat de Mediafax.”Dacă luăm în considerare că există un tratat între cele două țări…acest lucru arată că Rusia nu poate fi de încredere”, a declarat Mattis pentru reporteri.

Ambarcaţiuni ale Serviciului Federal rus de Securitate (FSB) au deschis focul spre trei nave militare ucrainene, capturându-le şi arestând 23 de membri ai echipajelor. Cele trei nave militare ucrainene se aflau în largul fostei provincii ucrainene Crimeea, anexată de Rusia în anul 2014.


Categorii

1. DIVERSE, Rusia, Ucraina

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

38 Commentarii la “UCRAINA si RUSIA se indreapta catre un RAZBOI DE IARNA? Fortele navale rusesti au sechestrat trei nave ucrainene/ Intalnirea TRUMP – PUTIN anulata/ Orban ia partea Kievului/ Ucraina ameninta cu masuri in OLGINDA

  1. La multi ani!, tuturor compatriotilor din Romania, actualmente mica Elvetie. Ma refer la zapada, nu la malai.

    Cu privire la incidentul de pe Marea Azov, iese inca o data la iveala faptul ca rusii si ucrainienii nu-si pot ascunde in veci gradul de rudenie si afinitatile. In primul rand artistice, care anunta pentru ucrainieni practic un Craciun linistit pe care il vor petrece musai in voie atat deloc-ortodocsii din vest, care savureaza cu aviditate aruncarea oamenilor la tomberon, cat si ortodocsii carora Putin nu le-a facut o promisiune goala si se oboseste sa serveasca acum cu ceai 24 de marinari.

    Cu toate ca, stilistic vorbind, vesta galbena e de inspiratie vestica, mai precis maidanezo-gunoiero-justitiara, a devenit a doua in rang, dupa importul de musulmani, anuntand aceeasi autofagie. Nu e altceva decat varianta mult mai agresiva vizual a trainingurilor dictatorilor centro si sudamericani. Intrebarea se pune cine livreaza de ceva vreme uniformele, bruiaza avioane prezidentiale si ne lucreaza pe toti la imaginar?

    Cine nu are un Guccifer, sa-si cumpere, nu sa-l salte in folos propriu de la altii.

  2. La mulți și binecuvântați ani, Românie vie!

    Ileana, fain tablou. 🙂

  3. Matei 24
    20. Rugaţi-vă ca să nu fie fuga voastră iarna, nici sâmbăta.
    21. Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi.
    22. Şi de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile.

  4. Rusia a lansat 3 noi sateliți militari
    https://evz.ro/rusia-3-noi-sateliti-militari.html

    Poroşenko, a declarat, sâmbătă, că ţara sa a înăsprit securitatea la structuri esenţiale ale infrastructurii, cum ar fi centralele nucleare şi la porturile din Marea Neagră.
    „Rusia a mobilizat 80.000 de soldaţi, 1.400 de sisteme de rachete, 900 de tancuri, 2.300 de vehicule blindate, 500 de avioane şi 300 de elicoptere”, a scris Poroşenko pe Twitter.
    https://a1.ro/news/extern/razboi-in-ucraina-rusia-poate-ataca-in-orice-moment-tara-id823739.html

  5. La multi ani ROMANIA !

    >:UCRAINA si RUSIA se indreapta catre un RAZBOI DE IARNA?

    Acum cativa ani, un documentar facea o comparatie intre tancurile produse in Ucraina (la Donetk) – vandute Pakistanului si cele produse de rusi – vandute Indiei. Tancurile rusesti plecau de pe loc, in mare viteza la -15 grade, cele ucrainiene a veau probleme. Tancurile rusesti se blocau in zone cu mult nisip.
    Daca vor fi temperaturi de -15 -20 de grade pe o perioada mai mare de timp, Rusia ar avea marele avantaj ca ar lupta cu o Ucraina practic fara blindate, avand din nou atuurile armatei rosii in iernile 1941 si 1942.

  6. @RomeoB
    Ucraina are armament cam cat Romania si Polonia la un loc. Daca Ruisia invadeaza Ucraina este belea mare, incepe WW3.

    https://en.wikipedia.org/wiki/Equipment_of_the_Ukrainian_Ground_Forces
    https://www.globalfirepower.com/country-military-strength-detail.asp?country_id=ukraine

  7. Pe Putin si printul mostenitor saudit ii leaga o pasiune comuna: asasinarea ziaristilor incomozi

    Vladimir Putin high-fives Saudi prince during G-20 Summit
    https://www.youtube.com/watch?v=zPKo8S2vZ0c

    OMAR AGUIRRE: Probably saying good job in taking out that journalist, but inside Putin’s mind he was, ” We do it better”

  8. @nimeni

    Pai daca au mai lansat 3 sateliti, insemna ca lucreaza acum si mai bine din sinus si cosinus, un pic de hackereala si bruiaj, cat sa nu mai miste nimic la sol sau sol-aer. Nu se mai complica nimeni cu panzere expirate sau F-uri si bombardiere. Alea-s pentru filme cu razboi.

  9. Da, razboi de iarna: Ucraina mobilizeaza rezerviştii pentru instructie
    “Rezerviștii vor fi chemați la datorie pentru o perioadă de până la 15 zile pentru unitățile de comandă și până la 20 de zile pentru centrele de instruire. Prin urmare, se presupune că toate evenimentele vor fi finalizate înainte de începerea sărbătorilor de Anul Nou”
    https://evz.ro/ucraina-rusia-razboi-fortele-militare-rezerva-rezervisti.html

    Se va opri gazul rusesc si o sa fie frig in Polonia si Germania in aceasta iarna…

  10. Cei 24 de marinari ucraineni de pe navele sechestrate de Rusia pe 25 noiembrie au fost puşi sub acuzare și riscă până la şase ani de închisoare.
    Douăzeci şi unu dintre ei se află în prezent sub arest preventiv în închisoarea Lefortovo din Moscova, ceilalţi trei – care au fost răniţi în urma incidentului – în spitalul închisorii „Matrosskaia tişina”, tot din Moscova.
    https://evz.ro/razboi-romania-rusia.html

  11. Russia plans to give state awards to the border guards who fired on and seized three Ukrainian vessels and 24 sailors a week ago
    https://www.bbc.com/news/world-europe-46431770

    RUSSIA has accused the UK of sending special military personnel to Ukraine in order to participate in psychological warfare. 1,200 troops from the UK Army’s 77 Brigade are currently stationed in Ukraine.
    https://www.express.co.uk/news/world/1053498/world-war-3-russia-accuse-uk-psychological-warfare-ukraine

    Jens Stoltenberg, NATO URGENT Press Conference As Russia-Ukraine On The Brink Of Confrontation
    https://www.youtube.com/watch?v=aYuiHhnott0
    Stoltenberg: asiguram Ucrainei un puternic suport politic si “practic” si am crescut prezenta in zona Marii Negre. Avem o brigada multinationala in Romania. Monitorizam indeaproape miscarile Rusiei.

  12. CSAT pe 11.12 ora 13
    Marţi, 11 decembrie, începând cu ora 13.00, la Palatul Cotroceni, va avea loc şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării
    https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/conflictul-rusia-ucraina-in-atentia-csat-ce-spune-ministrul-apararii-1043006

  13. SUA se pregateste sa trimita o nava de razboi in Marea Neagra

    The US military has requested that the State Department notify Turkey of its possible plans to sail a warship into the Black Sea, three US officials tell CNN, a move they said is a response to Russia’s actions against Ukraine.
    https://us.cnn.com/2018/12/05/politics/us-navy-black-sea-russia-ukraine/index.html

  14. Trump recunoaste ca SUA se va prabusi, dar spune ca el nu va mai fi atunci la Casa Alba.
    Consilierii i-au aratat maestrului Trump ca datoria SUA a crescut accentuat si situatia va exploda. Trump le-a raspuns: “da, dar nu voi fi aici!”

    Trump on Coming Debt Crisis: ‘I Won’t Be Here’ When It Blows Up
    https://www.thedailybeast.com/trump-on-coming-debt-crisis-i-wont-be-here-when-it-blows-up

  15. Da crestinismul pe dinafara din Trump!
    Cu exceptia familiei Trump, toata lumea prezenta la funeraliile lui Bush recita Crezul, inclusiv familiile Obama si Clinton.
    https://www.dailymail.co.uk/news/article-6465129/Trump-fire-not-reciting-Apostles-Creed-George-H-W-Bushs-funeral.html

  16. @nimeni

    Poate Trump crede ca ipocriti sunt ceilalti, mai ales cei care sustin agenda LGBT, si vrea sa se distanteze.

  17. Boiko Borisov zice ca daca incepe un razboi cu Rusia la Marea Negra ar avea de suferit turismul bulgaresc, dar nu ar fi nici o pierdere pentru Europa, ca zona Marii Negre produce doar 1% din PIB-ul Europei. Adica nu ar fi vreo problema daca Crimeea si Constanta sunt rase de pe fata pamnatului, ca nu au nevoie Rotterdamul si Hamburgul de un port concurent de talia Constantei.

    Premierul bulgar a precizat că guvernul de la Sofia ar trebui să autorizeze trecerea navelor și a echipamentelor militare străine prin apele teritoriale ale Bulgariei.
    “Marea Neagră este scena militară perfectă, întrucât ea generează 1% din PIB-ul Europei, aşadar nu este o mare ameninţare”, a declarat premierul Bulgariei.
    https://evz.ro/sua-rusia-marea-neagra-nave-bulgaria-borisov.html

  18. De ce sa inceapa un razboi cu Rusia LA Marea Neagra si nu in alta zona? Navele costa enorm si nimeni nu le-ar pune la bataie, cand exista alternative. Fac si bulgarii pe interesantii, desi stau cu fundul in doua luntre.

  19. @Ileana
    Pai tocmai de aia ar incepe la Marea Neagra! Traficul maritim este mult mai redus pe Mareea Neagra decat pe Marea Baltica sau pe Mediterana, deci pierderile colaterale ar fi mult mai mici in caz de razboi, ar putea fi distruse doar obiectivele militare si infrastructura aferenta (porturi).

  20. @nimeni

    Au mai incercat si georgienii ceva si au ramas fara o parte din infrastructura, deci nu e nevoie de nicio mare pentru asta. Dar Ucraina nu-i Georgia si nici Porosenko nu-i Sakasvilli si sunt cu totul alte timpuri. La ora actuala nu vad cine ce sa inceapa. Toata lumea face balet si joc de glezne, cu generoziate spus, joac sah. Iar daca in vest se linistesc treburile, lumea-i si mai cu ochii-n patru pe est, deci n-ai sa vezi nimic. E o perioda in care natiunile isi mai trag sufletul, in afara de yemeniti care si-l dau, din pacate, si francezii care se innabusa cu gaze lacrimogene, dupa dementa cu armele chimice ale lui Saddam si primaverile arabe. Nu mai e la moda sa pierzi oameni, caci risti sa-ti pierzi functia. Ramane doar optiunea razboiului hibrid, dar si ala e de uzura si pna la urma le iese la oameni pe nas. Desi situatia la Marea Azov e diferita si face parte din alta categorie, parca a mai fost atmosfera asta alarmista nu demult cu Coreea de Nord si acum se bat cu aia din sud pe umar. Zic si eu, ca ce-o fi numai Dumnezeu stie, dar inca e liber sa-ti dai cu parerea.

  21. @Ileana
    “Nici o ţară nu poate fi cucerită fără o complicitate din interior.”
    “În război cea mai bună politică este să cucereşti statul intact; distrugerea lui reprezintă ultima soluţie.”

    Arta razboiului, Sun Tzu

    Daca o sa citesti cel mai vechi tratat militar, Arta razboiului, de Sun Tzu, cunoscut si aplicat azi de toate armatele si care sta la baza razboaielor hibride, o sa vezi ca inainte de razboi, inamicul trebuie slabit din interior prin diverse mijloace, iar atacul se da doar cand victoria este sigura. In cazul de fata, NATO si UE sunt destabilizate complet, iar Rusia si China sunt inarmate pana in dinti, cu tehnica ultramoderna.

    Europa e intr-un moment de maxima vulnerabilitate. Noi avem un dispret total fata de securitatea Romaniei

    Fostul consilier prezidential Iulian Fota: “Noi avem deja un dispret total, suveran, fata de ceea ce inseamna securitatea Romaniei. Si ma refer aici in egala masura si la populatie, care nu stiu de ce e asa de anesteziata si nu intelege pericolele, dar si la clasa politica, mai ales la ea, care ar trebui sa dea un semnal si sa le spuna clar oamenilor ce se intampla.
    De cativa ani partidele politice, Parlamentul, nu demonstreaza prin nimic ca ar lua securitatea nationala in serios. Nici la nivelul Guvernului nu avem prea multe informatii in acest sens”
    “Eu inca nu m-as pronunta in legatura cu Franta pentru ca nu sunt convins ca inteleg ce se intampla, dar pe masura ce inteleg ma ingrozesc. Acum e o anarhie totala. Nici nu stii clar ce vor cei care protesteaza, nu au lideri… E ceva foarte amorf, neconturat, dar cu atat mai grav.
    Si sesizez un element de contagiune. Ramane de vazut ce se intampla si e un subiect care trebuie urmarit, pentru ca poate sa dea Europa peste cap. E un moment de maxima vulnerabilitate si slabiciune pentru Europa, asta e clar.”
    http://www.ziare.com/europa/marea-britanie/europa-e-intr-un-moment-de-maxima-vulnerabilitate-noi-avem-un-dispret-total-fata-de-securitatea-romaniei-interviu-1541262

  22. “Imagini din satelit de pe Google Earth, realizate în luna noiembrie, arată prezenţa a sute de tancuri de luptă ruseşti la noua bază militară de la periferia oraşului Kamensk-Şahtinski”, situată la numai 18 km de graniţa ucraineană în dreptul regiunii Donbas.
    https://www.agerpres.ro/politica-externa/2018/12/09/tensiuni-ruso-ucrainene-imagini-din-satelit-arata-sute-de-tancuri-rusesti-la-frontiera-cu-ucraina–224660
    https://www.realitatea.net/sute-de-tancuri-ruse-ti-masate-la-frontiera-cu-ucraina_2173290.html

  23. @nimeni

    La intensitatea cu care au dat politistii in manifestanti, ca-n hotii de cai, iar de la alti sefi de stat europeni parca vad ca Macron primea like-uri, e clar ca europenii au activat un scut la o miscare care coincide cu actiunea descrisa in prima maxima pe care ai citat-o din Sun Tzu. Poate miza era Bruxelles-ul, dar francezii au fost mereu mai inflamabili, asa ca s-a mers din aproape in aproape. Sau poate ca initial a fost ceva spontan, dar miscarile astea sunt volatile mereu. Acum toti europenii ar trebui sa fie cu burta pe arta pacii, ca pe aia a razboiului au tot studiat-o si aplicat-o intensiv si n-a dus nicaieri. Gandeste-te numai la cateva natiuni europene la care le-au pus vesticii (si aici intra si unchiu) foc sub fund si ce s-a semanat de-a lungul ultimelor decenii, de la Yugoslavia pana la Ucraina, iar toate aceste dezbinari au fost posibile din cauza exploatarii inclusiv a fondului religios si a slabiciunilor omenesti in general. Desigur, fiecare este liber sa-si proclame independenta, dar va fi spus unei cenzuri in caz ca o va face cu forta.

    Efortul de a gasi ceva in comun insa si de a convietui este net superior. Acum nu vreau sa sun a troll rusesc sau de-al lui Trump, dar astia doi au reusit, fie si din interes, sa gaseasca afinitati cand nu te asteptai, la doua natiuni care totusi au evoluat pe tipare diferite, desi d ela un anumit punct cam comunistoide amandoua. Afinitatile de acum, cel putin la nivel de discurs, sunt de natura crestina, pentru ca asta era antidotul la doctrinele tot mai demonizante afisate in ultimul timp. Acum daca ucrainienii si rusii s-ar masacra, ar fi o tragica lucrare a diavolului, mai ales ca sunt practic frati, chiar daca aia (greco)catolici nu mai vad asta. Pe ei ii leaga mai multe decat ii separa si mi-e greu sa cred ca ar trece unii peste altii cu tancul atat de usor, mai ales ca dispun de foarte multa tehnica militara si totul ar escalada. Unde ar duce asa ceva. Ar fi barbarie totala, cum este deja in DonBass. Nici europenii n-au nimic de castigat din asta la ora actuala, noi nici atat. In caz, Doamne fereste de asa ceva, noi am fi un purice, astfel incat nu vad despre ce securitate a Romaniei vorbim si la ce ma ajuta sa ma gandesc la asa ceva, cand exista oameni platiti pentru asta. Pot sa dau din gura si o fac, dar nu stiu pe cine ajuta. Cine a distrus tara din interior la noi stim deja, dar ar fi frumos sa stim si cine a cerut asta, nominal. Dar nici informatia asta nu ne mai ajuta in momentul de fata, pe noi romanii, cu nimic. In concluzie, dupa ultimele evenimente, lumea trebuie sa-si bage mintile in cap si sa-si educe generatiile viitoare intr-un spirit crestin, cel al bunului simt. Iar apropos de Franta, au inca guvern si presedinte, deci nu e anarhie, cel putin la ora asta. Cu oalele sparte va fi foarte greu.

    Mult mai prost am fi stat noi daca Basescu le servea la altii pe tava suveranitatea noastra, ca vad ca-i leu la sfaturi acum. Pe Ponta nu l-a scos din dottore, dar acum pentru el ar merge zicala: Doctore, vindeca-te pe tine insuti mai intai, recunoaste-ti greselile, pe urma da-le sfaturi la europeni. Deci securitatea statului nu sta numai in tancuri, exercitii, servicii sau economie, ci si in natalitate si grija fata de cetatean in general. Un cetatean neglijat, imbolnavit nu mai poate sa se gandeasca la securitate si este doar aparent pe aceeasi lungime de unda cu cei care-l conduc, lasandu-se pacalit si fiind un yes-man care nu mai gandeste, iar in postura asta poate fi folosit la o adica si de catre dusman. Vezi cat trag altii de ardeleni si banateni in ultimul timp sa-i faca sa creada ca-s mai cu motz si merita sa le intoarca spatele la ceilalti romani. Se mizeaza pe o slabiciune, pe un complex de superioritate bolnavicios de care astia dincoace de munti chiar sunt bantuiti. Adica, hai sa nu mai vedem ce ne leaga pe noi romanii in general, ci ce ne diferentiaza. Si mult ar ajuta daca am vedea si lucrurile negative pe care le avem in comun si sa lucram la asta. Adica sa fim cu totii mai cinstiti, mai demni si mai crestini, sa putem fi respectati.

  24. @Ileana
    “Acum toti europenii ar trebui sa fie cu burta pe arta pacii, ca pe aia a razboiului au tot studiat-o si aplicat-o intensiv si n-a dus nicaieri.”

    Bush si Gorbaciov s-au pus cu burta pe arta pacii la Malta, in 1989, dar Romania este mai sifonata decat dupa razboi dupa aceasta pace indelungata. Numa din Siria, unde este razboi de 7 ani, au parasit tara mai multi oameni decat de la noi.

    “Efortul de a gasi ceva in comun insa si de a convietui este net superior. Acum nu vreau sa sun a troll rusesc sau de-al lui Trump, dar astia doi au reusit, fie si din interes, sa gaseasca afinitati cand nu te asteptai”

    SUA si Rusia au gasit “afinitati” comune pentru Europa inca din 1989 si asa au ajuns sa convietuiasca pasnic: UE s-a realizat cu binecuvantarea lor. Numai ca acum multe din tarile Europei s-au saturat de aceasta uniune in care interesele unora sunt realizate prin calcarea in picioare a intereselor altora, in care fratii mai mici iau ordine de la fratii mai mari, iar fratii mai mari de la big brother.

  25. @nimeni

    Ai dreptate, am gandit reductionist, insa nu ma refeream la pace sub forma de lovitura de stat. Chiar nu stiu ce sa spun. Nu era roz pe vremea lui Ceausescu absolut deloc, dar nici dupa ingenuncherea lui fraiele destinului nostru nu s-au aflat la noi, sau s-au aflat la niste impostori care ne-au pus pana la urma pe noi in genunchi. Acum si viziunea asupra evenimentelor depinde de observator, adica o face unul cu burta plina sau goala, de la frig sau de la caldurica. Vezi articolul asta despre pensia unei vaduve de veteran de razboi si vezi daca ti se pare normal, ca, dupa lege, e legal. Dar ea conteaza mai putin decat un betivan bun de vot.

    https://adevarul.ro/locale/suceava/patimile-vaduve-razboi-104-ani-supravietuieste-pensie-290de-lei-1_5c0cded5df52022f7545fb87/index.html

    Pentru ambele super puteri, SUA si Rusia, circul oferit propriilor cetateni era mirajul cu razboiul rece, vezi corolarul sub forma artistica numit Top Gun, la care ne uitam si noi hipnotizati, atat de tanarul Tom Cruise, cat si de F-urile pe care ai nostri nu se mai chinuie nici sale urce in aer la parade. Si, daca te gandesti cat polueaza porcariile alea tot mai inutile, cred ca ar trebui interzisa folosirea lor in scop recreativ. Bush si Gorbaciov rulau deja aceleasi diapozitive si n-ar fi mers la infinit. Ce s-a intamplat dupa 1989 se imparte in doua ere: inainte de si dupa Putin, care a mai redus din ascendentul americanilor asupra rusilor si, acum cu Trump, s-a revenit circular la momentul 1989, dar in alte conditi, evident. Acuma sa nu-i apuce si pe astia impartitul.

    Cu “binecuvantarea” cui s-a realizat UE cred ca e mai complicat pentru laici ca mine sa-si dea cu parerea. Sa nu incercam cumva sa infrumusetam o hidra, care poate sta si in spatele momentului 1989, dar si in spatele agendei LGBT, ca sa nu mai dau exemple din domeniul financiar. In Franta se vede totusi vulnerabilitatea constructiei si nevoia imblanzirii ei. Eu m-am uitat cu grija la momentul in care credinciosii au renuntat la disciplina la Catedrala Mantuiriii Neamului si au rupt cordoanele ca sa intre la slujba, penru ca au dat de conditiile grele: gerul. Daca aduni o multime sau se aduna ea, in astfel de conditii, trebuie sa stii si s-o tii in frau. Nici nu vreau sa ma gandesc daca la vreun hram au cei dinauntru vreo nemultumire sau apare vreun incident si e nevoie de evacuare. Sunt doua modele de constructii complexe, ambele gandite sa slujeasca unui scop superior, dar la a caror folosinta efectiva trebuie lucrat cu minutiozitate. Acum in Franta nu e vorba de aia micii din Uniune, ci de fratii aia, mari civilizati. Asta e surpriza. Scrierile Sfantului Paisie Aghioritul sunt foarte bune pentru a ne trezi din reverii. Noi ar trebui sa ne plangem mortii nostri mai intai si sa avem mai mare grija de vii si sa cascam ochii mai bine.

  26. Vezi daca am trecut examenul. Da-mi nota si slobozeste-ma, ca eu am si antecedente pe literatura germana si abia acum imi dau seama cat ce bine se pliaza pe stiinte socio-politice la firul ierbii, mai ales la nivel de proiectii stiintifico-fantastice pana la implinirea lor intr-un fel sau altul, dar nu stiu daca se nimeresc in contexte frantuzesti. N-as vrea sa ma invidieze Jules Verne. Ca o concluzie: Noi expunem niste ganduri, niste idei, dar nu stim daca avem discernamantul necesar pentru a le depista provenienta, cu atat mai mult cu cat, cel putin in cazul meu, n-am nicio pregatire in domeniu, iar in plan duhovnicesc sunt praf. In momentul in care ideile noastre se dovedesc a fi de-a stanga, ii mai poluam si pe altii, chiar daca, gadilati de pana slavei desarte am putea dribla la infinit. As mai adauga totusi ca intotdeauna mi s-a parut fantastica longevitatea musicalulului Les Miserables. Cu una din ecranizarile operei s-au putut delecta si romanii inainte de inceperea protestelor din Franta, poate si altii. Este posibil ca vreo echipa de obsedati, posibil mai tomnatici, sa-si fi vazut/realizat acum visul live tocmai la Paris, ca se saturasera s-o urmareasca pe Broadway, adevarat loc de pelerinaj in cultura americana. Sper ca n-are acum una din clici evlavie la vreo ecranizare cu revolutii bolsevice sau mai stiu eu ce alte nenorociri. Tocmai din cauza asta cred ca trebuie tinut piept prin dialog si incercarea sincera de a se ajunge la un acord si nu la haos. Tot raul sa fie spre bine si nu invers.

  27. @Ileana
    “Pentru ambele super puteri, SUA si Rusia, circul oferit propriilor cetateni era mirajul cu razboiul rece”

    Foarte adevarat, dar din pacate mult prea putini au inteles ca a fost un circ orchestrat de conducatorii celor doua superputeri cu scopul de a-si controla propriile populatii, ca popoare este mult spus.

    “Eu m-am uitat cu grija la momentul in care credinciosii au renuntat la disciplina la Catedrala Mantuiriii Neamului si au rupt cordoanele ca sa intre la slujba, penru ca au dat de conditiile grele: gerul.”

    Asta a fost problema conducatorilor dintotdeauna si de pretutindeni, manifestata acum si la Paris: ce faci cand populatia nu mai suporta “gerul” si rupe ingradirile? Cum poti sa previi anarhia si haosul total?

    “Sper ca n-are acum una din clici evlavie la vreo ecranizare cu revolutii bolsevice sau mai stiu eu ce alte nenorociri.”

    Ambele clici, si din est si din vest, au astfel de evlavie, iar la Moscova s-a serbat si anul asta cu mare fast, pe 7 noiembrie. In vest urmeaza in curand. In Grecia deja au ajuns la conducere comunistii ateisti, iar in Scandinavia, ca si in Grecia, crucea a ramas doar pe steaguri. Urmeaza Franta, Italia, Spania si s-a cam terminat cu crestinismul.

  28. @nimeni

    Consider ca e o diferenta mare intre Grecia si Scandinavia, atat la nivel de cruci, cat si la faptul ca una e ortodoxa si alta nu e. Intr-adevar au muscat grecii o conducere practic anti Biserica, dar tot adie duhul lui Hristos mai tare decat in Scandinavia. Si Real Madrid a scos crucea depe steagul lor si tot nu poate fi comparat tam nesam cu Grecia, insa ca fenomen, ca tendinta da, ai dreptate, Crucea ii deranjeaza pe tot mai multi.

  29. Ucraina ameninta Rusia cu Satan!

    The Ukrainian army will start a massive offensive on the Mariupol direction on December 14, according to Deputy Commander of the DPR People’s Militia Eduard Basurin
    http://eu.eot.su/2018/12/11/senior-dpr-commander-expects-ukrainian-armys-offensive-on-mariupol-direction/
    https://www.youtube.com/watch?v=eWXzhweAmTk

    Fostul trimis al Ucrainei la NATO, generalul-maior Petro Garașciuk: “Avem capacitatea de a dezvolta și de a produce propriile noastre arme nucleare “. “În prezent, nu există o astfel de instalație de producție în întreaga lume, cum este cea care a fost construită în fosta URSS și care este acum în Ucraina independentă, situată în orașul Dnipropetrovsk, care poate produce astfel de tipuri de rachete balistice intercontinentale. Nici Statele Unite, nici Rusia, nici China nu au produs o rachetă numită Satan”, a declarat generalul.
    În același timp, în situația actuală, Ucraina nu trebuie să se îngrijoreze de eventuale sancțiuni internaționale dacă ar construi aceste arme nucleare, a concluzionat Garașciuk.
    https://timpul.md/articol/ultima-ora—–declaraie-ocanta-a-unui-general-ucraina-poate-si-trebuie-sa-aiba-arme-nucleare-137954.html

  30. @nimeni

    Ai auzit de expresia: Baba si mitraliera! Ghici care din astea doua sunt eu. Ma depaseste subiectul si nu obisnuiesc sa dau in carti. Multe interese, multe petarde, mult show. Sa te mai lauzi la ora actuala cu arme nucleare e cel putin defazat. Am retinut sintagma “poate produce” si m-am lamurit. Cand tragi asa o perdea de fum sforaitor, trebuie sa fie si niste beneficiari, nu neaparat toti rusofoni, dar vorbesc cu peretii, ca tu ai un fix cu tehnica militara, lupte aeriene si viraje pe mare. Mai up-datat zis, astia ne fac din vorbe si, daca chiar caraie careva, din robineti.

  31. @Ileana
    Nu stiu, dar am constatat ca de peste 10 ani ani un subiectul predilect al agentiilor de fake news, din vest si din est, este Baba Vanga, care desi a murit de multi ani isi schimba “profetiile” de la un an la altul si vine mereu cu noi “profetii”.
    https://www.publika.md/profetii-cutremuratoare-facute-de-baba-vanga-pentru-2019-rusia-va-fi-lovita-de-un-meteorit-urias_3028171.html

    Asta ar fi un indiciu ca razboiul dintre est si vest este la fel de fake cum era si in timpul razboiului rece.

  32. Ucraina a masat trupe in est, iar Rusia crede ca vor fi atacate regiunile rebele dintre Marea de Azov si Rusia.
    The Ukrainian military has amassed troops in Kiev-controlled eastern parts of the country
    “There are reports that within several days Kiev will stage an armed provocation on the contact line”
    https://www.rt.com/news/446349-kiev-plans-offensive-rebels/

  33. Poroșenko, a subliniat necesitatea prezenței NATO în Marea Neagră și impunerea de noi sancțiuni de către SUA și UE, care ar opri construcția conductei „Nord Stream-2“.
    „Mister Putin, e vorba de un act de agresiune. Mister Putin, e vorba de război. Nu este o glumă, un incident sau o criză. Pentru că trupele voastre regulate sun pavilion rusesc au atacat navele militare ucrainene în apele internaționale. Nu există o altă explicație“ – a spus Poroșenko intr-un interviu acoirdat canalului de televiziune Fox News Channel.
    http://lyberti.com/porosenko-mister-putin-e-vorba-de-razboi-nu-este-o-gluma-un-incident-sau-o-criza-video/

    Parlamentul European s-a pronunţat pentru sistarea proiectului „Nord stream 2” „deoarece acesta este un proiect politic, care reprezintă o amenințare la adresa securității energetice europene”. Anterior, Camera Reprezentanților SUA a adoptat o rezoluție împotriva „Nord Stream – 2”.
    http://lyberti.com/parlamentul-european-s-a-pronuntat-pentru-sistarea-proiectului-nord-stream-2/

  34. Putin nu poate face nimic impotriva lui Trump cel Mare!
    monkeymay a publicat acum 13 ani un clip cu un tanar fermier american cantand cu furca in mana
    https://www.youtube.com/watch?v=SCkmOCsI-hc
    Donald Trump i-a raspuns acum 2 ani: I must admit, I am great.

  35. Ukrainian General-Colonel Yan Kazemirovich from Kiev reveals CIA agents and Masons in Ukraine. Simferopol, March 7, 2014.
    https://www.youtube.com/watch?v=uu8JolUBNfg

    General ucrainian:
    Declar deschis si stiu pe baza de fapte ca domnii Turchynov (seful serviciului de informatii ucrainian), Yatseniuk, Tyahnybok (seful partiodului Svoboda) si altii ca ei sunt agenti CIA
    Seful lojei masonice este domnul Pinchuk (miliardar prieten cu Trump)

    24.01.2019
    Greetings of Secretary of the NSDC of Ukraine Oleksandr Turchynov on the occasion of the Day of the Foreign Intelligence Service of Ukraine
    http://www.rnbo.gov.ua/en/news/3199.html

    Oleh Yaroslavovych Tyahnybok is the leader of the nationalist far-right Svoboda political party.
    https://en.wikipedia.org/wiki/Oleh_Tyahnybok

    Nov 4, 2018
    Trump’s Billionaire Buddy Victor Pinchuk Among Ukrainians Sanctioned By Russia
    https://www.forbes.com/sites/kenrapoza/2018/11/04/trumps-billionaire-buddy-victor-pinchuk-among-ukrainians-sanctioned-by-russia/#6c8494885a92

  36. Pingback: ZELENSKI, actor de comedie, castiga zdrobitor alegerile in UCRAINA in fata lui Porosenko/ "UKRAINIAN COLLUSION" la orizont?
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare