SCHEMA “ZELENSKI” – sau cand REALITATEA POLITICA (postmoderna) BATE FILMUL. Un actor de comedie castiga zdrobitor alegerile in UCRAINA in fata lui Porosenko. “Servitorul poporului”: o bizara AUTOPROFETIE REALIZATA/ “UKRAINIAN COLLUSION” la orizont?

Casa Jurnalistului: 

O comedie anti-corupție e pe cale să devină realitate în Ucraina.

Actorul Volodimir Zelenski va deveni astăzi președinte, conform sondajelor.

Zelenski joacă rolul unui profesor de istorie care ajunge din greșeală președinte și pornește o luptă feroce cu oligarhii.

“Nu sunt politician, sunt un om normal care a venit să spargă acest sistem“, a spus actorul într-o dezbatere cu președintele actual, Petro Poroșenko.

Zelenski spune că vrea să restarteze țara și să experimenteze democrația directă.

În timpul ăsta, o parte a teritoriului e sub ocupație rusească.

Catalin Sturza:

Trei observații rapide legate de victoria cu 74% la prezidențialele din Ucraina obținută de un mic actor de comedie al cărui principalul merit este acela că a jucat rolul unui mic profesor care câștigă alegerile cu 70% la prezidențialele din Ucraina (I know; trageți aer în piept, luați o pauză… continuăm).

1. Temele principale ale lui Vladimir Zelenski au fost „oameni noi în politică” (la ei asta a luat forma: oameni obișnuiți în politică, „slujitor al poporului”) și lupta anticorupție.Totuși, Zelenski este angajatul și, se pare, omul fidel al lui Igor Kolomoiski, un oligarh ucrainean controversat acuzat, printre altele, de spălări masive de bani și devalizări din fonduri publice (vedeți și interviul cu Armand Goșu; primul link din comentarii). Așadar, „schema Zelenski” nu aduce în fapt nici oameni noi (la butoane), și nici nu reprezintă vreo mișcare „anticorupție”.

2. În serialul care l-a făcut celebru pe Zelenski, există o scenă cu care Zelenski e îndeobște asociat. În această scenă, Zelenski ia două uzi-uri și-i mitraliază pe „corupți”. Da, nici mai mult, nici mai puțin – îi mitraliază pe toți, în masă, asemeni unui atentator terorist care deschide focul asupra mulțimii.Justiția este televizată, și devine „justiție bisericească” – adică justiția ia o formă explicit religioasă. Toate astea nu pot să nu ne ducă cu gândul la ideologia ca religie politică, a la Lenin și Troțki, din Rusia bolșevică; când ritualurile de partid luau și ele o formă quasi-religioasă.

Pentru cei care și-au pierdut de tot busola în chestia asta și visează și ei la noua luptă de clasă încununată de „justiția bisericească”, le amintesc că justiția televizată și obsesia pentru amenințările cu cătușe încalcă, de fapt, statul de drept.Pentru a nu rămâne doar o lozincă, trebuie să ne amintim că principiul de bază al statului de drept înseamnă chiar respectarea prezumției de nevinovăție. Și că cel mai eficient mod de a lupta împotriva corupției este crearea unor politici publice pentru o mai mare transparență (chiar, cu cât tema devine mai ideologizată, cu atât vorbim mai puțin și ne amintim mai puțin de acest lucru).

3. Vladimir Zelenski a fost un personaj quasi-absent din campania electorală. Într-o campanie foarte deșteaptă (și, aș spune, foarte… postmodernă), el s-a identificat, practic, cu personajul său, pe care l-a jucat în serialul de comedie de la televiziunea oligarhului Kolomoiski.A amânat până în ultimul moment posibil confruntarea live cu adversarul său, Petro Poroșenko, și a comunicat doar prin mesaje vagi și generale, scrise pe social media. A cerut un etilotest înainte de confruntare, pentru adversar, iar la confruntare l-a numit pe acesta „bețiv” și a aruncat un pumn de sloganuri. Practic, Zelenksi a rămas, în tot acest timp, o formă goală, sau un mit. A întruchipat mitul „omului obișnuit”, „slujitorul poporului”, și a aplicat eficient câteva tehnici simple (rudimentare) de demonizare a adversarului. Putem spune că Zelinski a reușit să câștige prin abilitatea de a evita să devină, în ochii electoratului, o „persoană reală”.

Rămâne de văzut în ce măsură va reuși Zelenski să fie cu adevărat un „slujitor al poporului” – sau va fi o altă marionetă a oligarhilor (din tabăra cealaltă). Până-una alta, să fim foarte atenți la comedianții din politică și la politicienii care sunt, în mod evident, doar niște forme goale. Să fim atenți la vechiul mit al „omului nou”, care e scos din nou de la naftalină. Și să fim atenți când vedem și pe la noi, sub diverse aspecte și intensități, „schema Zelenski”.

Anghel Buturuga:

Postmodernism total și sindromul Waldo

Alegerea lui Zelenski ca președinte al Ucrainei este de un postmodernism total. Ai zice că citești o piesă dadaistă. Dincolo de faptul că e comic, omul e de origine evreiască, într-o societate care se mândrește cu eroi naționali antisemiți, vorbește stricat ucraineana, pentru că e rusofon, într-o țară care se află în război cu Rusia, și e, practic, angajatul unui oligarh fugit peste granițe în niște alegeri în care lumea ar fi votat orice numai să scape de oligarhul Poroșenko.

În altă ordine de idei, cineva mi-a adus aminte de un episod din Black Mirror în care un personaj animat (actorul nici nu apare fizic, el e doar „vocea” personajului) sub forma unui emoticon, care satirizează oamenii politici, ajunge să aibă șanse reale de a câștiga alegerile. Devine atât de important, încât vine un agent secret american la el să-i spună că oamenii s-au săturat de politicieni și forma anonimă și anti-politică a personajului său are potențialul de a câștiga o uriașă popularitate și de a înlocui oamenii politici.

Până la urmă, actorul care-l interpreta pe Waldo se răzgândește și vrea să iasă din joc, dar sistemul din spatele emoticonului nu. Așa că Waldo-emoticonul-comic reușește să stârnească revolte stradale și să devină conducătorul ubicuu al țării.

Iulian Capsali:

Un alt experiment reușit: “Proiectul Zelenski”

Ce legătură este între furtul a aproape 1 miliard de dolari din Republica Moldova și actualul președinte al Ucrainei, un actor care a câștigat de o manieră entuziasmantă alegerile în fața lui Poroșenko, umilindu-l pe actualul președinte?
Faptul că banii au fost sifonați de un escroc internațional, pe numele său Ilan Shor, cu largul concurs al unor autoritati corupte si al unor politicieni venali, printr-o suveică de fonduri de investiții și bănci.

Experţii americani ai agenției de investigații Kroll au constatat, în baza datelor din sistemul Swift, că banii au fost transferaţi de pe conturile de la Banca Socială a unor companii moldoveneşti, pe conturile de la banca Privatbank din Letonia a cinci firme offshore. Toate cele cinci companii offshore au primit fondurile de împrumut de la companiile Grupului Shor în conturile de la banca letonă, Privatbank. Codul Swift pentru conturile beneficiare, au trimis anchetatorii la sediul Privatbank din Riga, Letonia.

Acum ajungem la conexiune: Privatbank din Riga este o subsidiară a grupului bancar Privatbank din Ucraina, controlat la acea dată de miliardarii Igor Kolomoiski şi Ghennadi Bogoliubov, adică locurile trei şi patru în clasamentul celor mai bogaţi oameni de afaceri din Ucraina, alcătuit de revista Forbes.

Ei bine, Igor Kolomoiski este oligarhul la televiziunea căruia a rulat serialul “Sluga poporului”, unde un oarecare profesor de istorie, jucat de actorul de comedie Volodimir Zelenski, reușește în sitcom să câștige alegerile prezidențiale din Ucraina. Similitudinea este frapanta: în film a câștigat cu un scor apropiat (67%) de cel realizat în urma alegerilor reale desfășurate acum și câștigate în turul doi de candidatul-comediant V. Zelenski – 73% din totalul voturilor.

Realitatea nu a bătut filmul, ci de această dată a copiat filmul.

Deși actorul Zelenski, actualul președinte ce va depune jurământul la începutul lunii viitoare, neagă faptul că ar avea o legătură directă cu Kolomoiski, acesta a beneficiat de gărzile de corp, mașinile, avocatul (ca șef al campaniei electorale) și, foarte probabil, de banii miliardarului cu triplă cetățenie: ucraineană, israeliană și cipriotă.

De altfel, investigațiile jurnalistice au arătat că actorul ucrainean a făcut numeroase zboruri în ultimul an cu avionul spre Geneva și, ulterior, Israel, acolo unde Kolomoiski s-a auto-exilat în urma conflictului cu fostul președinte Poroșenko, care-i devenise dușman personal.

Este îndeobște cunoscut faptul că Igor Kolomoiski a condus Comunitatea evreiască ucraineană din anul 2008, iar din 2010 conduce Consiliul European al Comunităților Evreiești, cotidianul israelian Haaretz titrând în 2014: “Este acest om cel mai puternic evreu din lume?”. Tot același important cotidian anunță acum că “Ucraina tocmai și-a ales primul său președinte evreu”, dând informația că “Zelenski s-a născut în 1978 din părinți evrei din localitatea Krivyi Rih, un oraș industrial predominant rusofon din sudul Ucrainei”.

De altfel Zelenski, tatăl a doi copii, nu și-a ascuns deloc evreitatea în campania electorală. El comunică mai bine în limba rusă, ucraineana vorbind-o destul de poticnit.

Prin acest rezultat, remarcă jurnaliștii israelieni, Ucraina demonstrează că antisemitismul nu mai este o realitate acum, deși a cunoscut în trecut episoade în care mișcări ultra-naționaliste de genul celei conduse de Bandera în anii ’40, au făcut din epurarea etnică un punct central al realizării unei Ucraine independente. Iar Stepan Bandera, politician idealizat de unii și demonizat de alții (în funcție de baricada pe care se găsesc), a fost preluat ca model al revoluției naționaliste ucrainene de către mișcări de extrema-dreaptă, cu aderență mai ales la publicul tânăr, inclusiv la revoluționarii EuroMaidanului.

Însă procentele zdrobitoare cu care a câștigat alegerile comediantul de origine evreiască nu mai lasă loc de speculații în această privință: Ucraina a trecut cu bine testul toleranței etnice.

Ca să realizăm profilul lui Igor Kolomoiski, un personaj complex, ne întoarcem în timp în 2014, anul în care era la vârful puterii și al influenței în Ucraina. După anexarea Crimeei de către Rusia şi tendințele secesioniste din estul pro-rus, Kolomoiski a organizat o grupare armată și a fost numit guvernator în Dnipropetrovsk, regiunea sa natală. Miliardarul a investit în jur de 10 milioane de dolari în crearea de batalioane de voluntari pentru a opri avansul separatiştilor susţinuţi de trupele ruseşti. Cu o armată bine echipată de aprox. 2.000 de soldați, el a reușit să apere și să securizeze regiunea Dnipropetrovsk, care era în pericol să iasă de sub influența Ucrainei. Este lăudat de politicieni și devine o vedetă a naționalismului ucrainean, devenind un pericol pentru Petro Poroșenko, miliardar la rândul său, proaspăt ales președinte în urma înlăturării puterii alese democratic prin insurecția declanșată de EuroMaidan.

Poroșenko l-a perceput pe Kolomoiski ca pe un rival.

Însă guvernatorul miliardar a făcut o acțiune în forță care-l va costa puterea: în martie 2015, Kolomoiski își trimite o parte din milițiile private la Kiev, pentru a prelua controlul total asupra a două companii petroliere în care deţinea acţiuni.
E deja prea mult. Poroșenko profită: „Niciunui guvernator nu i se va permite să dețină o armată privată”. Kolomoiski este destituit imediat din funcţie.

Începe declinul accelerat al afacerilor oligarhului: guvernul decide naţionalizarea Privatbank, după o infuzie de capital de stat. Este cea mai mare bancă ucraineană, iar Kolomoiski pierde perla coroanei afacerilor sale. După ce este acuzat de guvern că a sifonat 2,5 miliarde de dolari în scopuri private, bani pe care este obligat prin lege să-i restituie, oligarhul pleacă din țară.

Miliardarul, care a propus ridicarea unui gard de-a lungul graniței cu Rusia și a plătit o recompensă de 10.000 $ pentru fiecare soldat rus capturat, a fost condamnat în contumacie la închisoare, în urma unui proces încheiat în iulie anul trecut într-un tribunal din Rusia. Putin nu i-a rămas dator. Explicatia: Kolomoiski este un adversar al Moscovei și l-a atacat verbal foarte dur pe Vladimir Putin, pe care l-a făcut “psihopat” și un “schizofrenic de statură mică”.

Cu toate acestea, omul său de casă, actorul Volodimir Zelenski, a fost votat inclusiv în zona de Est a Ucrainei, acolo unde se află o majoritate rusofonă. Una dintre explicații este cea deja comentată, anume faptul că actorul de comedie și-a făcut campania preponderent în limba rusă, nu a pomenit în campanie de Crimeea și nu a participat la EuroMaidan.

Adversarii lui Zelenski l-au acuzat că protectorul său, oligarhul Kolomoiski, va fi reabilitat, scutit de miliardele pe care le-ar avea de plătit statului, va controla din nou Privatbank, resursele din zona Dnipropetrovsk iar afacerile lui în domeniul metalurgic, petrolier și mass-media vor prospera, având controlul asupra președintelui statului. Zelenski a negat, spunând că relațiile lor sunt pur profesionale și s-au rezumat la emisiunile de televiziune pe care le-a realizat, iar anchetele din justiție își vor urma cursul și vor fi finalizate.

Deși Poroșenko a pierdut alegerile și din cauză că niciun înalt responsabil nu a fost condamnat pentru corupţie, iar Zelenski, care avea o experiență politică cvasi nulă, a profitat de imaginea sa din film, unde a jucat rolul unui simplu profesor cinstit care câștigă alegerile prezidențiale contra camarilei politice corupte ce acaparase statul, este foarte probabil ca deciziile importante vor fi luate prin implicarea oligarhului Kolomoiski, fără de care “Proiectul Zelenski” ar fi fost de neimaginat. (…)

Desi a pozat intr-un om “din popor”, Zelenski însuși are o avere apreciată la milioane de euro si a câștigat în ciuda faptului că jurnaliștii ucraineni au descoperit că el posedă o vilă de 15 camere în Italia, aflată la malul mării, cumpărată cu 3,8 milioane de euro în anul 2017 și pe care nu a trecut-o în declarația publică de avere.

Noului președinte al Ucrainei, deși este un om bogat, i-a fost creată din timp și apoi vândută pe piață o imagine fictivă, acesta fiind confundat de populație cu personajul pe care l-a jucat în ultimii ani. Iar miliardarul Igor Kolomoiski este acuzat de evaziune fiscală nu numai în Ucraina, ci inclusiv în SUA. Iar biata Republică Moldova a fost văduvită, cum spuneam la început, de o enormă sumă de bani – raportată la capacitatea financiară a statului în cauză – prin implicarea directă a acestui personaj de roman picaresc.

În anumite aspecte, “proiectul Zelenski” seamănă bine cu “proiectul Macron”, alt lider creat în laboratoarele corporatocrației bancare, vândut pe piață de mass media ca o soluție mesianică, proaspătă, în opoziție cu Sistemul “învechit” și “corupt”.

Este un alt nivel de competiție, în care publicului larg îi va fi greu să reziste programării neuronale printr-un marketing în care valoarea și ideile politice nu mai au absolut nicio relevanță.

Dorin Popescu/ Bucpress:

Redefiniri paradigmatice la Kiev. Cine scrie muzica pentru dansul lui Zelenski? (analiză)

Alegerea lui Volodimir Zelenski în calitate de președinte al Ucrainei, în urma scrutinului de ieri, cu un uriaș suport popular (cca 73% din voturile valabil exprimate în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin), redefinește paradigmatic situația geopolitică de la estul României.

Președintele Zelenski a primit ieri un mandat reprezentativ din partea unei uriașe majorități a Ucrainei care dorește schimbarea sistemului, iar puterea acestuia este legitimitată prin nivelul ridicat de susținere și coeziunea internă care a generat acest larg suport popular. Pe de altă parte, președintele Zelenski a primit un mandat imperativ din partea a 73% din electorii de ieri, care vor schimbări rapide și radicale, o trans-figurare paradigmatică a țării.

În momentul de față, pare greu de devoalat profilul viitorului președinte al Ucrainei, deși, printr-un proiect analitic de monitorizare mass-media a campaniei sale, unic în România prin amplitudine și impact, efectuat în ultimele luni de Asociația „Casa Mării Negre / Black Sea House” (“Ucraina – oglinzi electorale”), un posibil profil politic al lui Volodimi Zelenski s-a conturat deja.

Acesta se afișează, prioritar, ca un candidat pro-european cosmopolit, versat și versatil, cu replici din culise pentru orice rol (gestionează o retorică pro-UE și PRO-NATO – cu nuanțe ce pot fi toxice / desfășurarea unui referendum privind aderarea la NATO; se pronunță pentru continuarea cursului pro-european și pro-atlantic al Ucrainei, dar deopotrivă și pentru re-startarea dialogului cu Rusia, în prezența prietenilor internaționali ai Ucrainei, cu modificarea/extinderea formatului actual de negociere a situației din Donbass etc).

În plan extern, Zelenski vorbește despre o Ucraină care să nu fie “sora mai mică a Rusiei” și nici o „țară europeană coruptă”. În plan intern, acesta mizează pe schimbarea sistemului, pe acțiuni radicale de combatere a corupției, pe redefinirea democrației interne (prin introducerea conceptului de “democrație populară”), pe schimbarea din temelii a sistemului, prioritar prin promovarea de figuri publice noi și imune la corupție, prin eradicarea corupției în instituțiile de stat și publice etc. Din toamnă, acesta ar putea avea în Rada Supremă și o majoritate parlamentară, care se va construi în jurul formațiunii sale politice, “Servitorul poporului / Sluga narodov” (aflată în momentul de față pe primul loc în sondaje). Cu două  nuanțe: este important pentru viitorul președinte al Ucrainei să nu își erodeze rapid imaginea până atunci prin gesturi imprudente; este posibilă și organizarea de alegeri parlamentare anticipate, pe fondul unor posibile evoluții rapide ale vieții politice interne din Ucraina.

Profilul său politic, conturat sumar mai sus, exprimat plenar prin ambiguitate și impredictibilitate, se produce într-un context geopolitic exploziv. În acest context, este posibil ca alegerea sa în funcția de președinte să genereze cutremure geopolitice în regiune în următorii ani.

Este de așteptat ca mandatul noului lider ucrainean să genereze procese geopolitice de amplitudine, simultan cu reconfigurarea, chiar resetarea sistemului de putere de la Kiev.

În plan intern, agenda politică a lui Zelenski se anunță a fi una reformistă și radicală, cu accente pe care societatea ucraineană nu le va fi cunoscut până în prezent. Zelenski promite un fel de colaps al sistemului politic nășit de Kucima, care se va fi perpetuat, în modalități și forme sinonime, de la acesta la Iuscenko, de la Iuscenko la Ianukovici, de la Ianukovici la Poroșenko. Alegerea lui Zelenski poate reprezenta sfârșitul sistemului politic reprezentat de galeria de șefi de stat ai Ucrainei în ultimul sfert de veac (1994-2019), de la Kucima la Poroșenko: un sistem prioritar corupt, clientelar, pro-rusesc pe fond și pro-european în formă, fără elite pro-europene coerente, cu nuclee naționaliste și autohtoniste tolerate în ecuația puterii, cu un mixaj de poziționare externă unic în lume (zonă-tampon între lumi și civilizații, anexă geopolitică a Moscovei și – simultan – parte a Europei geografice și mentale, mixt cultural și identitar etc.) și cu neputințe organice de a-și clarifica ambiguitățile ontologice, atât în exterior (de aici valsul geopolitic între Moscova și Bruxelles), cât și în interior.

În interior, în pofida mandatului imperativ al electorilor săi, orice așteptare de tip paradigmatic ar fi supralicitată: alegerea lui Zelenski nu va schimba radical sistemul de putere ucrainean, ci va crea oportunități de redefinire a acestuia (prima de acest gen în ultimele trei decenii). În timp ce (foarte probabil) se vor adopta măsuri de transparentizare a purității actului de decizie și totodată a punității penale împotriva clanurilor politico-financiare care s-au folosit de războiul din Crimeea și Donbass pentru a secătui resursele țării, este de așteptat, simultan, ca mecanismele de coagulare a noilor elite politico-financiare și a capacității acestora de a exploata în interes personal și colectiv resursele naționale să se pervertească, să se rafineze, să își creeze noi eroi și noi epici.

Agenda de așteptări care l-a propulsat pe Zelenski în fruntea piramidei decizionale depășește capacitatea unui președinte în sens clasic – chiar și în condițiile actuale și viitoare ale sistemului politic de la Kiev; imaginea acestuia se va deteriora rapid, iar dezamăgirile populației vor fi pe măsura așteptărilor pre-electorale.

Dacă Zelenski va ști să gestioneze eficient prima perioadă a mandatului său (iunie – octombrie 2019), este posibil să amâne erodarea imaginii sale până după alegerile parlamentare (planificate a avea loc în octombrie 2019), caz în care va reuși să își consolideze puterea prin obținerea unei majorități parlamentare, care – foarte probabil – se va crea în jurul formațiunii sale politice, “Servitorul Poporului” / „Sluga Narodov” (această formațiune politică, de dată recentă, este un partid de lider, a cărui explozie este legată strict de ascensiunea liderului său, Volodimir Zelenski).

Deja ales, Zelenski riscă erodări rapide de imagine și sprijin.

Consultarea populară extinsă, pe care o are Zelenski în vedere prin recursul periodic la referendum, reprezintă o utopie absolută în condițiile actualului sistem politic ucrainean. Mecanismul referendumului nu funcționează, practic, în Ucraina, iar consultarea periodică a populației prin referendum este o amăgire care se va autodemasca rapid. Este extrem de probabil ca una dintre inițiativele legislative prioritare ale noului președinte să fie cea repetat promisă (proiect legislativ privind introducerea unei “democrații populare” în Ucraina), însă este greu de crezut că actuala majoritate din Radă, pro-Poroșenko, va tolera pasiv eforturile lui Zelenski de a-și subordona în plan politic Rada.

În perioada următoare, viitoarele bătălii politice se vor da (în siajul scrutinului prezidențial) în Rada Supremă.

Cel mai probabil, războiul dintre viitorul președinte și majoritatea pro-Poroșenko din Radă va genera alegeri parlamentare anticipate, mai ales în situația în care noul președinte nu va avea majoritatea necesară susținerii unui nou premier, iar actualul cabinet de miniștri va reprezenta o piatră de moară pentru ambițiile lui Zelenski. Populația Ucrainei vrea reforme rapid, vrea rapid noi figuri ale scenei politice, vrea schimbări imediate, nu mai vrea explicații științifice despre limite constituționale.

Noutatea paradigmatică va surveni, cu siguranță, în plan extern. Zelenski va aduce noutăți relevante în gestionarea negocierilor privind războiul din Donbass: reluarea dialogului și a relației bilaterale cu Rusia în plan politic, modificarea formatului de negociere și/prin extinderea acestuia (transformarea formatului actual, cu obiectivul tactic de consolidare a sprijinului internațional al Ucrainei). Cu siguranță, negocierile privind războiul din Donbass vor cunoaște evoluții spectaculoase față de înghețul fără viziune din ultimii ani. Care va fi prețul intern pe care îl va plăti Zelenski prin aceste evoluții? Va antagoniza electoratul dur/naționalist? Va genera un război intern în locul unuia cu Moscova? Va plăti electoral pentru soluții de pace care nu vor conveni marii majorități a populației țării?

O pace în Donbass va depinde de capacitatea comună și simultană a Moscovei și Kievului de a-și oferi reciproc concesii, de a-și negocia și concilia interesele. Procesul de pace va fi unul lung și dificil, cu puncte critice, acuze, sabotaje și șantaje, însă este obligatoriu pentru regiune. Este de preferat un proces complicat și dur de negociere în locul unei transnistrizări a conflictului din Donbass. Aș îndrăzni să cred că Moscova este dispusă la negocieri privind Donbassul și la soluții de compromis, însă în formate care să-i asigure în continuare controlul și influența asupra “lumii ruse” care trăiește compact în tot vestul său turbulent (Ucraina, R. Moldova etc.).

Este foarte posibil să îl vedem pe Zelenski în pelerinaje frecvente la Moscova, în căutare de soluții, precum o fac acum personaje politice episodice, chiar figurante, precum Dodon și socialiștii domniei-sale. Vladimir Vladimirovici exercită un miraj de necontestat pentru o parte a elitei politice din țări foste satelitare, precum Ucraina și R. Moldova și nu este deloc exclus ca, în spatele unei retorici anti-rusești, vehiculate parazitar de către Zelenski în ultimele luni, să se afle un lider zonal al unui nou fan-club putinist.

Ne putem imagina lesne ce capital de explozie are acest scenariu, într-o țară aflată în stare de război cu Rusia (țară numită stat-agresor în toate culoarele puterii administrative de la Kiev), cu mii de victime într-un război recent, cu tulburări ideologice frecvente, cu formațiuni ultranaționaliste și paramilitare implicate în structurile puterii, cu pusee anti-rusești care minează din temelii orice proiect de pace etc. Pacea externă va implica, în orice scenariu, explozii ale riscului unui război intern.

O a doua noutate o va reprezenta negocierea parcursului european și euroatlantic al Ucrainei. Cu siguranță, Zelenski va modifica actuala stare de fapt (pasivitate reciprocă, concubinaj de conveniență) în relația Kievului cu Bruxellesul. Bruxellesul nu va mai auzi la Kiev narative de obediență absolută. Viitoarele etape de apropiere de Europa vor fi negociate în plan extern cu Uniunea și în plan intern cu “poporul”, care va fi consultat mai des la diferitele praguri de decizie. În mod paradoxal, este posibil ca negocierea pragmatică a relației cu Bruxellesul să aducă mai multe reforme structurale în Ucraina decât angajamentele retorice fără substanță ale autorităților ucrainene și, prin efect, să accelereze parcursul european real al Ucrainei (care a fost atrofiat, în ultimii ani, prin ample mecanisme discursive de seducție ale Kievului).

Întregul mandat al noului președinte va sta sub semnul imprevizibilității. Este cert că în momentul de față noul președinte nu are fotografia exactă a nevoilor și soluțiilor pentru Ucraina. La fel de cert este riscul ca această fotografie să fie devoalată în laboratoarele Kremlinului sau în cercurile oligarhice periferice ostracizate în ultimii ani de regimul lui Poroșenko. Pentru o perioadă de câteva luni, noul președinte riscă să fie, fără să vrea, o marionetă a Kremlinului sau a cercurilor oligarhice interne. Echipa politică pe care a anunțat-o public cu doar câteva zile în urmă nu are anvergura unei elite de experți și nici resursele și capacitatea de a reseta rapid întregul sistem, iar Rusia are batalioane de agenți de influență în Ucraina apți să se infiltreze în osatura noii puteri.

Pentru comunitatea românească din Ucraina, candidatul preferat pare a fi fost, potrivit prognozelor anterioare, Volodimir Zelenski (cu un scor în zonele electorale ale comunității românești peste media națională), întrucât Petro Poroșenko a fost perceput prioritar în mediile acestei comunități ca fiind unul din vectorii politicii de limitare a drepturilor minorității etnice românești din această țară. Comunitatea românească are față de Zelenski aceleași așteptări pe care, în trecutul deloc îndepărtat, le va fi manifestat față de Ianukovici – promisiunea unui echilibru între obligațiile constituționale și drepturile minorității de a-și conserva identitatea națională, culturală, lingvistică etc.

Aceste așteptări vor revigora percepția unei enclave românești pro-ruse în vestul Ucrainei, percepție care funcționează în mod similar și pentru comunitatea maghiară din Transcarpatia. Pe de altă parte, suportul popular al lui Zelenski pe întreg teritoriul Ucrainei (mai puțin regiunea Lvov) poate estompa, pe o perioadă scurtă de timp, efectele acestei percepții.

 x       x      x

Relativ recent, un profesor de istorie din Londra, Orlando Figes, propunea analiza simbolică a culturii ruse cu metafora “dansului Natașei” – un dans țărănesc, o sinteză între componenta europeană și cea populară a acestei culturi.

Expresia paradigmatică actuală a politicii ucrainene o reprezintă Volodimir Zelenski. În campania electorală, acesta a “jucat” toate dansurile posibile, de la huțulcă la hopak, de la verhovinka la kazaciok, de la periniță la berezneankă. Recuzita, discursul, mimica au împrumutat, ecumenic, cele mai variate forme, pentru a răspunde unui spectru larg de dorințe și așteptări.

De astăzi încolo, Zelenski va “dansa” pe o singură muzică. Un singur lucru va mai conta în noua ecuație paradigmatică de la estul României – cine va scrie partiturile acesteia.

• Hotnews: 

Mesajul lui Zelenski căre ucraineni, după victoria zdrobitoare în fața lui Poroșenko: Nu vă voi dezamăgi niciodată

Actorul de comedie Volodimir Zelenski a declarat, după o victorie zdrobitoare în fața actualului lider de la Kiev, Petro Poroșenko, în al doilea tur al alegerilor prezidențiale că nu îi va ”dezamăgi niciodată” pe ucraineni, relatează AFP.

”Vă promit că nu vă voi dezamăgi niciodată”, a declarat Zelenski în fața fanilor săi adunați la centrul de campanie, după ce exit-pollul l-a creditat pe actorul de comedie cu 73 la sută din voturi.

De asemenea, acesta le-a transmis, totodată, țărilor din fostul URSS că victoria sa arată că ”totul este posibil”.

VIDEO UPDATE Alegeri prezidențiale în Ucraina. Exit poll: Actorul de comedie Zelenski a fost ales președinte cu 73 la sută din voturi

Volodimir Zelenski a fost ales noul președinte al Ucrainei cu 73 la sută din voturi, potrivit exit-poll-ului, relatează AFP. Actorul de comedie, un novice în politică, îl învinge astfel pe Petro Poroșenko, în al doilea tur al scrutinului.

UPDATE 20.36: Președintele Poroșenko, învins, și-a felicitat adversarul, subliniind că nu va pleca din politică.”Accept această decizie. Îmi părăsesc funcțiile, dar vreau să subliniez cu fermitate: nu voi pleca din politică”, a spus Poroșenko. Zelensky, care a câștigat alegerile prezidențiale, le-a transmis celorlalte țări din fosta URSS că victora sa este dovada că ”orice este posibil”.

De asemenea, acesta le-a promis, duminică, ucrainenilor că nu-i va ”dezamăgi niciodată”.

20.10: Potrivit unui sondaj efectuat de Institutul National, actorul de comedie Volodimir Zelenski, în vârstă de 41 de ani, a obţinut 73,2% din voturi, iar Petro Poroşenko, 25,3%, informează Ukrinform.

Un alt sondaj, efectuat de Institutul TSN, îl creditează pe Volodimir Zelenski cu 72,3%, iar pe Petro Poroşenko cu 27,3%.
Conform proiecţiilor realizate de posturile 112+NewsOne, Volodimir Zelenski a obţinut 73,7% din voturi, iar Petro Poroşenko, 26,3%.

(…) ”Sunt 90% șanse ca Zelenski să fie un dezastru, dar voi vota pentru el oricum”, spune Alyona Sych, o asistentă în vârstă de 36 de ani, citată de The Guardian. “Știu că actualul președinte este un dezastru 100% (Petro Poroșenko), așa că optez pentru cele 10% șanse ca lucrurile să se schimbe”, mai comentează ea.

Politico scrie că adevăratul câștigător ar putea fi Vladimir Putin, la finalul unei campanii în care actorul Zelenski pare să fi fost confundat cu personajul pe care îl interpretează în serialul TV, în care un profesor se luptă cu sistemul și devine președinte, Putin însuși calficând totul drept o farsă.

De fapt, notează Politico, lui Putin îi este indiferent cine va câștiga. De la anexarea Crimeii și susținerea separatiștilor din estul Ucrainei, obiectivul său a fost destabilizarea vecinului de la vest, transformarea lui într-un stat disfuncțional. Iar ultima campanie prezidențială indică faptul că planul său ar fi reușit.

Contrar unor temeri exprimate de unele voci occidentale, Zelenski, vorbitor de limbă rusă, nu este omul Kremlinului. Ucraina nu va declara iubire Rusiei a doua zi după alegerea sa, nu va renunța la Crimeea sau la teritoriile din est revendicate de separatiști, nu va abandona orientarea pro-europeană, care este prevăzută în Constituție și are suportul majorității populației. Însă, nu este mai puțin adevărat că Zelenski nu este ceea ce mulți alegători cred că este. De fapt, dincolo de personajul tv, Zelenski este o necunoscută.

În timpul campaniei, Zelenski a promis că va salva Ucraina de oligarhii corupți și va smulge economia de sub influența acestora, el însuși fiind produsul unui canal Tv controlat de Ihor Kolomoisky, unul dintre cei mai puternici oligarhi, a cărui avere se întinde de la active bancare la mass media. Kolomoisky trăiește în exil, în Israel, încă din 2016, de teama persecuțiilor la care ar fi supus la Kiev. Oligarhul îl susține, evident, pe Zelenski, fiind așteptat să se întoarcă în țară după victoria acestuia.

Viktor Medvedchuk, o figură importantă a politicii pro-ruse din Ucraina, a subliniat că dacă Volodomir Zelenski ar prelua președinția ar putea recâștiga controlul asupra estului țării controlată de separatiști în câteva luni și să obțină combustibil ieftin și investiții majore din partea Rusiei, dacă încheie un acord cu Moscova.

Acesta a spus că Kremlinul este nerăbdător să afle mai multe despre Zelenski, un actor de comedie de 41 de ani care nu are niciun fel de experiență politică, pentru a înțelege dacă este cineva cu care pot încheia un acord, ceea ce nu s-a putut face cu președintele în funcție Petro Poroșenko, pe care sondajele îl dau învins de Zelenski.

”La Moscova nu există așteptări”, a spus el. ”Vor să vadă ce se întâmplă după aceea, cine va fi în anturajul său (al lui Zelenski), ce va face și cu cine”, a spus Medvedchuk. (…)

• Adevarul: UPDATE Alegerile din Ucraina, primele rezultate ale exit-poll. Zelenski câştigă detaşat în faţa lui Poroşenko

(…) Zelenski, în vârstă de 41 de ani, nu are niciun fel de experienţă politică, a devenit celebru datorită serialului de comedie politică „În slujitorul Poporului”, în care joacă rolul unui profesor de istorie care este ales preşedinte.

Porosenko, criticat pentru modul lent de implementare a reformelor promise, a subliniat în timpul campaniei electorale faptul că are o experienţă politică vastă, spre deosebire de actorul Vladimir Zelenski. El a fost ales preşedinte al Ucrainei pe 25 mai 2014, obţinand 54% din totalul voturilor în primul tur de scrutin.

Comunitatea românească din Ucraina a primit asigurări din partea echipei lui Volodimir Zelenski, candidatul cotat cu cele mai multe şanse pentru postul de preşedinte al Ucrainei, că românilor le vor fi asigurate drepturile, în calitate de minorităţi naţionale, cu respectarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase. Echipa lui Zeleneski a solicitat, în acest context, susţinerea Comunităţii Româneşti din Ucraina la cel de-al doilea tur de scrutin al prezidenţialelor, care va avea loc duminică, 21 aprilie, potrivit Infoprut.ro Uniunea Interregională „Comunitatea Românească din Ucraina” a înaintat o serie de cerinţe către ambii candidaţi la preşedinţie, solicitând garanţii privind respectarea drepturilor minorităţii româneşti, consfinţite de Constituţie şi dreptul internaţional, informează Agenţia BucPress din Cernăuţi.

Românii din Ucraina cer susţinere pentru demersul de examinare a neconstituţionalităţii articolului 7 al Legii Educaţiei din Ucraina, recunoaşterea românilor din Ucraina ca fiind o populaţie băştinaşă şi statutul de popor deportat şi supus represiunilor de regimul stalinist. Ei mai solicită stoparea procesului de închidere a şcolilor şi grădiniţelor româneşti, introducerea în mod obligatoriu a limbii române ca materie de învăţământ în toate şcolile situate în satele cu populaţie românească, reprezentarea etnicilor români în organele puterii de stat, restabilirea circumscripţiei electorale româneşti din regiunea Cernăuţi, care a existat în 1998-2002.

Volodimir Zelenski, actor de comedie şi candidat la preşedinţia Ucrainei, a recunoscut că, la alegerile din 2014, l-a votat pe actualul său adversar, Petro Poroşenko, dar a subliniat că realizat că greşit şi, în consecinţă, acum luptă să devină el preşedinte.

Potrivit ziarului Ukrainska Pravda, Zelenski a făcut o declaraţie în acest sens vineri seară, pe Stadionul Olimpic din Kiev, unde a avut loc dezbaterea finală a celor doi candidaţi care au intrat în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale. La începutul discursului său, Zelenski a declarat că niciodată nu a visat că el, „un băiat simplu din Krivoi Rog, va lupta pentru fotoliul prezidenţial împotriva unui om pe care toţi ucrainenii l-au susţinut în mod incontestabil în 2014”. „Eu însumi am fost pro-Poroşenko. Dar am greşit. Puteam să ne imaginăm oare că sloganul ‘să trăim altfel’ va însemna, de fapt, să supravieţuim? Puteam să ştim că promisiunea de a încheia războiul în două săptămâni se va transforma în tragediile de la Ilovaisk şi Debalţeve? Am fi putut să ne imaginăm că răufăcătorii vor profita de Revoluţia Demnităţii?”, a declarat Zelenski, sugerând că Poroşenko nu şi-a respectat promisiunile făcute în campania pentru prezidenţialele din 2014. „Vă explic de ce am ales greşit: am votat pentru un Poroşenko, dar ne-am ales cu un altul”, a adăugat Volodimir Zelenski. „Domnule Poroşenko, acesta este motivul pentru care mă aflu aici cu echipa mea. Nu sunt politician, sunt o persoană simplă care a venit să distrugă acest sistem. Eu sunt rezultatul greşelilor şi promisiunilor dumneavoastră”, a mai declarat favoritul prezidenţialelor, adresându-i-se lui Poroşenko.

• Bucpress: Românii din Cernăuți speră că noul Președinte al Ucrainei nu va uita de problemele comunității românești (VIDEO)

Ziua de 21 aprilie 2019 este o zi istorică în viața statului ucrainean – Alegerile prezidențială. Dacă în primul tur ala legerilor prezidențiale din Ucraina care au avut loc la 31 martie în lupta electorală s-au înscris 39 de candidați, apoi în turul doi care se desfășoară în Duminica Floriilor sunt doar doi pretendenți la postul de președinte al țării –  Volodymyr Zelenskii și Petro Poroșenko.

În regiunea Cernăuți alegerile se desfoară în mod normal. Prezența la urne în prima parte a zilei s-a dovedit a fi redusă întrucât foarte mulți alegători au optat să plece mai întâi la biserică, în această zi sfântă de Duminica Floriilor, apoi să-și facă datoria civică.

Bunăoară la secția de votare nr. 473 din suburbia Horecea Urbană a orașului Cernăuți la orele 13 și 45 de minute din 1148 de alegători au fost votat doar 328. Președintele comisiei Petro Buhuțki este sigur că până la încheierea alegerilor la secția de votare se vor prezenta peste 50 la sută din numărul total al alegătorilor.

Reporterul BucPress TV a stat de vorbă cu mai mulți alegători din Suburbia Horecea Urbană a orașului Cernăuți, o suburbie locuită în mare parte de români, încercând să afle care sunt așteptările alegătorilor de la noul președinte al Ucrainei? Ce își doresc oamenii simpli de la șeful statului, ce ar vrea ei să se schimbe în țară astfel încât viața lor să nu fie atât de mult împovărată de griji și nevoi.

Anghel Buturuga:

Comicul președinte și ”Ukrainian collusion”

În Ucraina a câștigat detașat alegerile Volodimir Zelenski, actor de comedie care joacă într-un film în care interpretează rolul unui profesor de istorie ajuns, din întâmplare, președintele Ucrainei. Mai postomodern de atât nu se poate.

Evident, un alt exemplar eșec al pariurilor americane făcute aiurea în lume. Degeaba mușchii militari, degeaba instituirea stărilor de urgență, degeaba chiar și autocefalia. Poroșenko a pierdut lamentabil, în fața unui actoraș complet lipsit de experiență politică.

Recent, câteva lucruri interesante au ieșit la suprafață. O anume „Ukrainian collusion”, de data asta vizând-o pe Hillary. Procurorul șef al Ucrainei a demarat o investigație privind posibila scurgere deliberată de informații de la aparatul de securitate ucrainean pentru a dăuna campaniei lui Trump (scurgerile îl priveau pe Paul Manafort, la un moment dat șeful campaniei lui Trump).

Acțiunea procurorului s-a declanșat după ce un membru al parlamentului a făcut publică o înregistrare în care un oficial spunea că scurgerile au fost operate pentru a o ajuta pe Hillary Clinton.

Apropo de procurori, Joe Biden s-a lăudat recent că datorită lui un fost procuror șef al Ucrainei a fost demis. Greșeala lui fusese că demarase o investigație cu privire la Burisma Holdings, companie de gaz care avea în board pe Hunter Biden, fiul lui tata.